Sunteți pe pagina 1din 74

CUPRINS

INTRODUCEREA…………………………………………...p 3-6
CAPITOLUL I
ASEZAREA GEOGRAFICĂ A MÂNĂSTIRII TISMANA
DRUMURI SPRE TISMANA……………………………………….p 7-8
ASEZAREA GEOGRAFICĂ………………………………………..p 8-9
CAPITOLUL II
CTIITORII MÂNĂSTIRII TISMANA…………………………...p 10-13
CAPITOLUL III
ISTORICUL MÂNĂSTIRII TISMANA
VIAŢA ŞI VENIREA SFÂNTULUI NICODIM……………………p 14-21
RIDICAREA MÂNĂSTIRII………………………………………...p 21-22
NĂVĂLIRILE DUŞMANILOR PESTE MÂNĂSTIREA
TISMANA…………………………………………………………...p 22-23
ARHITECTURA…………………………………………………….p 24-27
PICTURA……………………………………………………………p 27-33
SCULPTURA………………………………………………………..p 33-35
CAPITOLUL IV
ODOARELE MÂNĂSTIRII TISMANA………………………….p 36-38
ODOARELE DIN SECOLUL AL XIX-LEA……………………….p 38-39
CAPITOLUL V
METOCUL MÂNĂSTIRII TISMANA
SCHITURILE MÂNĂSTIRII TISMANA…………………………..p 40-43

1
CAPUTOLUL VI
SFINTELE MOAŞTE DE LA TISMANA……………….……….p 44-46
CAPITOLUL VII
EGUMENI AI MÂNĂSTIRII TISMANA………………………..p 47-51
CAPITOLUL VIII
MUZEUL DE LA MÂNĂSTIREA TISMANA…………..………p 52-54
CAPITOLUL IX
PELERINI ŞI OASPEŢI LA TISMANA………………………....p 55-65
CAPITOLUL X
STAREA ACTUALĂ A MÂNĂSTIRII TISMANA……………..p 66-67
CAPITOLUL XI
CONCLUZII………………………………………………………..p 68-71
BIBLIOGRAFIA GENERALĂ
CURRICULUM VITAE
DECLARAŢIA

2
MÂNĂSTIREA TISMANA MONOGRAFIE ISTORICĂ

INTRODUCERE

Oamenii din toate timpurile şi de pretutindeni au fost mânaţi de dorul


după o viaţa liniştită.Ei au simţit nevoia de a se apropia de Dumnezeu,ştiind bine
că această se face pentru fericirea lor de aici şi de dincolo.
În decursul timpului omenirea a gasit diferite mijloace de a petrece în
linişte şi mulţumire timpul trecător al acestei vieţi.
Venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume ne –a adus şi mijloace
sigure şi clare de apropiere între Dumnezeu şi om. În creştinism retragerea din
lume pentru căutarea liniştei în vederea apropierii de Dumnezeu se numeşte
monahism.
Monahismul a apărut ca o urmarea pildei Mântuitorului şi a împlinirii
sfaturilor evanghelice.
Mânăstirea este o aşezare retrasă de lume în care trăiesc călugării.
Primele mânăstiri au fost întemeiate în secolele III-IV,în Egipt,de Sfinţii

Antonie cel Mare,Pahomie şi Vasile cel Mare,tot ei au statornicit şi reguli pentru


trăirea aşcetică şi de atunci creştinismul nu a mai putut fi conceput fără
monahism.
Învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos a fost adusă pe pământul ţarii
noastre prin predica Sfântului Apostol Andrei.El a fost primul care a propovăduit
creştinismul în părţile noastre.
Străvechiul pământ românesc s-a învrednicit a fii primitorul unor
oameni ce şi-au dedicat viaţa întru totul lui Hristos.
<<Primele ştiri despre o viaţa mânăstirească ortodoxă în Ţara
Românească,datează abia din a doua jumătate a secolului al XIV-lea ,după
întemeierea ei.Fără îndoială că pe teritoriul de azi al ţării noastre au existat din

3
timpuri îndepărtate diferiţi “pustnici”sau “sihăstrii” care trăiau în locuri retrase
prin peşteri ,prin poienile ascunse ale codrilor,ţinând pravila vieţii călugăreşti
îndemnaţi la această viaţa de un adânc sentiment religios.>>1
<<În a doua jumătate a secolului al XIV-lea a venit în Ţara Românească
un călugăr învătat,cu numele Nicodim.Era originar din Prilep (astăzi statul
Macedonia) probabil aromân.Având de tânăr chemare spre viaţa monahală s-a
îndreptat spre Muntele Athos,unde s-a călugărit >>2
Se pare că aici a ajuns egumen al unei mânăstiri,iar mai târziu Protos al
Sfântului Munte.
Sfântul Nicodim a ajuns în Ţara Românească în urma unei vedenii pe
care ar fi avut-o pe când se află la Muntele Athos.Se vorbeşte că Domnul Iisus
Hristos,i-ar fi apărut în vis cerându-i să ridice o mânăstire cu hramul “Adormirea
Maicii Domnului” la un loc numit al “Cascadelor” sau “La Pişetori”înlăuntrul
ţarii.
În drumul său până la gasirea locului pentru mânăstire,Sfântul Nicodim
a mai întemeiat o serie de locaşuri sfinte,o mare parte din ele în Oltenia,dar
despre asta vom vorbii mai pe larg la istoricul mânăstirii.
Mânăstire Tismana este una dintre cele mai frumoase şi mai vechi
mânăstiri de la noi din ţară.
Motivele pentru care eu mi-am ales acestă temă au fost multiple,aşa că
am să spun o parte din ele:
-Mânăstirea Tismana se află în judeţul Gorj,judeţ de unde sunt şi eu;
-După părerea mea Mânăstirea Tismana este una dintre cele mai
frumoase mânăstiri din judeţul Gorj şi poate chiar din ţara;
-Mi-am propus să studiez şi să aflu cât mai multe măcar despre una din
mânăstirile importante din judeţul meu,pentru că în judeţul Gorj sunt mai multe
mânăstiri de o frumuseţe şi importanţă deosebită,o să amintesc doar câteva cum

1
Pr.Prof. Dr. Mircea Pacurariu,Istoria Bisericii Ortodoxe Romane,Ed. Sofia ,Bucuresti 2000,p. 89
2
Ibidem,p. 90

4
ar fii:Mânăstirea Lainici,Mânăstirea Vişina,iar cea care m-a impresionat pe mine
ce mai mult este Mânăstirea Tismana,prin tot ceea ce ţine de ea,aşezare,istoric şi
frumuseţe;
-Un alt motiv care m-a făcut să îmi aleg această tema pentru lucrarea de
licenţă,a fost istoria Mânăstirii Tismana,asta dupa ce am vizitat mânăstirea şi am
vorbit cu o maică de acolo care făcea şi pe ghidul mânăstirii.Asta m-a ambiţionat
să fac un studiu şi să aflu cât mai multe despre istoria Mânăstirii Tismana;
-Şi ultimul,dar şi cel din urmă motiv pentru care am ales această tema este
faptul că mie mi-a plăcut întotdeauna să învăţ despre Istoria Bisericii Ortodoxe
Române,materie în care se încadrează şi această tema pe care mi-am ales-o eu.
În această lucrare vreau să vorbesc despre cum a venit monahismul la
noi în ţara prin Sfântul Nicodim,despre viaţa Sfântului Nicodim,despre viziunea
pe care a avut-o,pe când se afla la Muntele Athos,apoi vreau să vorbesc despre
activitatea lui Nicodim dincolo de graniţele ţarii noastre. După asta am să
vorbesc despre trecerea lui Nicodim în Ţara Românească,despre găsirea locului
unde trebuia să ridice mânăstirea,despre ridicarea mânăstirii. Apoi voi vorbii
despre poziţia geografică în care este aşezată Mânăstirea Tismana şi
împrejurimile ei. Am să vorbesc şi despre ctitorii mânăstirii,pictura sculptura şi
arhitectura ei,după care am să vorbesc putin despre odoarele şi metocul
manastirii. Un capitol despre care o să mai vorbesc în această lucrare îl va
constituii “Sfintele Moaşte de la Mânăstirea Tismana”,după acest capitol o să
arăt în ordine cronologică de la înteneierea mânăstirii,toţi egumenii care au
păstorit la Tismana. Un alt capiotol va fii despre Muzeul Mânăstirii Tismana. Vor
mai fii şi alte despre care am să vorbesc,dar pe care le vom vedea în cuprinsul
lucrării.
Monumentele istorice reprezintă în viaţa culturală a unui popor puntea
de legătura între trecut şi prezent,între prezent şi viitor.

5
Înca de la început trebuie să spunem că Mânăstirea Tismana a avut o
istorie plină de evenimente remarcabile ,dând date şi exemple concludente
despre sufeletul,credinţa şi istoria zbuciumată a poprului român.
Aşadar lucrarea de faţă vrea să fie o monografie a celebrei opere
spirituale şi arhitecturale care este Mânăstirea Tismana.
Să vedem ,aşadar ,cum au contribuit oamenii secolului al XIV-lea la
formarea monahismului pe teritoriul ţarii noastre ,la menţinerea şi la predarea lui
generaţiilor viitoare.Unul dintre cei mai de seama oameni ai secolului al XIV-
lea,care a contribuit în cea mai mare parte la aducerea monahismului la noi,a fost
şi va rămâne Sfântul Nicodim.

6
CAPITOLUL I
AŞEZAREA GEOGRAFICĂ
A MÂNĂSTIRII TISMANA

Pentru oamenii acestei ţării,ca şi pentruoaspeţii noştrii de oriunde,Sfânta


Mânăstire Tismana este unul din cele mai căutate şi mai preţuite locuri de
reculegere şi închinăciune ,altar de dăruită slujire ,pridvor al doinei psalmului şi
buciumului istoriei ,vatră de spiritualitate naţională,monument de cinstire
superlativă a trecutului ,prezentului şi eternităţii credinţei ortodoxe româneşti.

DRUMURI SPRE TISMANA

<<Către Tismana cea mai veche şi mai măreaţă dintre mânăstirile de peste
Olt (cum a numit-o Grigore Alexandrescu),măreţ cuib al Basarabilor(cum a
socoti-o Coşbuc),o lume de închipuiri de basme (cum a numit-o Vlahuţă),fără
seamăn nici în această ţară,nici în alta ,prin frumuseţea locului aşezării,prin
mulţimea apelor sale şi întărirea naturală pe care o are ,ajutată şi de ocrotirea
zidurilor sale înconjurată ,duc drumuri ,ele însele desfătătoatre,de neuitat
,străbătute de neobişnuiţi pelerini ai căutării istoriei ţării şi ai credinţei creştine
ortodoxe.>>3
<<Unul dintre aceste drumuri porneşte din Drobeta Tr.Severin ,prin poarta
Motrului,din cetatea de pe malul Danubiului,pe drumul naţional 67,se ajunge la
noua aşezare minieră Motru,de aici,un drum judeţean face legătura cu localitatea
Apa Nagră,aflată la o distanţă de 29 km ,de unde urmează ramificaţia pe dreapta
a DN 67 D prin Celei şi Izverna până in zona Tismanei.>> 4

3
Virginia Suparski,Manastirea Tismana,Ed.I.B.N. Craiova,1990,p 2
4
Ibidem, p 2

7
<<Celălalt drum porneşte din Craiova ,până la Târgul Jiu şi de aici mai
înainte pe drumul naţional D 67.>>5
<<Drumul de la Târgul Jiu la Tismana se desface îndată din larga şosea care
duce la Severin, e tot o şosea,mai îngustă şi mult mai rău îngrijită,pe care ploile
au căotuşit-o.
De o pare şi de alta se văd uşoare înălţimi depărtate ,îndată însă linii de
dealuri se ridică în cale şi pădurea începe ca să nu se mai oprească până la
zidurile Tismanei, care e însăşi mai înnecată în păduri uriaşe decât orice altă
mânăstire a noastră.>>6

AŞEZAREA GEOGRAFICA

<<Printre ramurile ce închid zarea priveşte un turn ,cercetând cărarea ,apoi


el se ascunde iarăşi şi numai iată la o cotitură Tismana toată ,turnurile
amândouă ,o poartă la intrare înjghebând o cetate puternică.>>7
<<Istoria celei mai vechi şi mai bătrâne mânăstiri din Ţara Românească –
Tismana ca şi viaţa ctitorului ei ,căugărul Nicodim ,au intrat încă de mult în
domeniul legendei. Pe de altă parte ,faima de care s-a bucurat neîntrerupt
mânăstirea ,a contribuit în mare măsură şi farmecul aşezării sale. Tradiţia susţine
că frumuseţea împrejurimilor a fost hotărâtoare în alegerea locului lăcaşului şi că
Nicodim a căutat timp îndelungat pe valea râului cu apă vie ,stânca Stârminei cu
cascada care izbucnea de sub ea.>>8
Într-adevăr ,toate frumuseţile şi bogăţiile naturii par a se fi strâns aici
,şiruri de culmi cu reliefuri capricioase ,râuri bogate în păstrăvi ,nuceturi şi livezi
de castani ,care aveau să intre pe rând în domeniul mânăstiresc.

5
Ibidem, p 2
6
Nicolae Iorga ,Sate si manastiri din Romania,Ed.Institutului Grafic Minerva, Bucuresti 1905, p 324
7
Ibidem, p 326
8
Rada Teodoru, Manastira Tismana ,Ed. Meridiane ,Bucuresti 1966, p 5

8
Mânăstirea Tismana ,din punct de vedere geografic se află situată în
Nord –Vestul Judeîului Gorj,în comuna Tismana.Distanţa de la Tismana până la
Târgul Jiu este de 30 km. Mânăstirea Tismana este înconjurată de de localităţile
Peştişani,Padeş, Hobiţa şi Arcani.
<<Mânăstirea se află situată pe un loc adăpostit în valea strâmtă a râuleţului
Tismana ,aşezată pe o râpă ieşită din poala muntelui de la dreapta văii,cale cale
de trei ore de la Târgul Jiu. Din sus de mânăstire valea se mai lărgeşte puţin
,încât rămâne de-a lugul râului loc pentru livezi. Dealurile ce închid valea sut
piezişe acoperite cu păduri în mare parte de castanişi numai deasupra mânăstirii
se vede stânca goală.>>9
<<Terasa montană pe care este construită mânăstirea este redusă ca suprafaţă
,prăpăstioasă pe trei laturi ,având numai o pantă de acces ,ceea ce contribuie la
pitorescul întregului ansamblu. Din peretele stâncos al Stîrminei ,chiar deasupra
mânăstirii se deschide o grotă străbătută de pârâul Gurnia ,care după ce trece pe
sub lăcaş ,se varsă în apa Tismanei,formând o cascadă de aproape 40 m.>>10
Numai cine nu a văzut Mânăstirea Tismana şi nu a ajuns la acest loc
superb de o frumuseţe deosebită în care predomină o linişte mormântală ,iar din
când în când se aud clopotele şi toaca care vestesc începerea lucrărilor
liturgice,nu îşi poate da seama câtă spiritualitate se găseşte în acest loc
binecuvântat de Dumnezeu.

9
Constantin Bilciurescu , Manastirile si Bisericile din Romania,Ed. Tipografia Cartilor Bisericesti,
Bucuresti,1890, p 95
10
Gorj,Monografie , Ed. Sport si Turism, Bucuresti 1980, p 194

9
CAPITOLUL II
CTITORII MÂNĂSTIRII TISMANA

<<Începuturile şi întreaga istorie a mânăstirii sunt îngemănate cu fapta


,încununată cu aura legendei a mai multor ctitori şi sprijinitori la rând ,oamenii
care s-au măsurat cu timpurile ,cumpănind egal şi cu vrednicie sabia şi gândul de
a dura monumente de artă şi cultură,mânând înainte lumina ,după exemplul
soarelui.>>11
<<Biograful Cuviosului Nicodim ,Ştefan Ieromonahul notează în legătură
cu întemeierea Mânăstirii Tismana:”prin ale sale şi prin ale celor în Hristos fraţi
ai săi”,după ce făcuse o biserică de lemn ,văzând sfântul că s-a făcut adunare
multă de monahi şi de fraţi în Hristos pentru mântuire şi că face trebuinţă mare
,după moartea lui Vladislav voievod, au mers sfântul şi câţiva părinţi monahi ai
săi la numitul Radu Negru Voievod ce era cu domnia la târgul Argeşului. Şi
precum răposatul întru fericire fratele său mai mare,Vladislav voievod, au
ascultat pre sfântul cu bucurie de au înălţat Mânăstirea Vodiţa,aşa acest prea
binecredinciosul domn Radu Negru voievod ,au ascultat pre sfântul de au trimis
şi au înălţat din temelii această mânăstire.>>12
Ca şi la Vodiţa,după acelaşi plan ,subvenţionat cu bani şi cele necesare
de Radu I ,pe care Ştefan Ieromonahul îl indentifică cu legendarul Negru Vodă,
Nicodim şi echipa sa de călugări ,a ridicat din temelie frumoasa Mânăstire
Tismana .
<<Sfântul Nicodim împreună cu echipa sa de constructori ai noii fundaţii
din oraşul Tismana a primit un sprijin deosebit din partea celei de-a doua soţie a
lui Radu I voievod şi mama eroului de la Rovine, doamna Calinichia ceea ce o
face să fie trecută în rândul ctitorilor.>>13

11
Balasa Dumitru,Hrisant Toma ,Manastirea Tismana vatra strabuna ,Ed. M.O.,Craiova 1983,p 46
12
Ibidem, p 46
13
Ibidem, p 48

10
Mircea voievod întăreşte stăpânirea Mânăstirea Tismana cu diferite
danii,iar prin acestea este trecut în rândul ctitorilor şi donatorilor. La fel este
numărat printre ctitori şi Dan al II-lea fiul lui Dan I.
<<Despre Mircea Ciobanul,din câte se ştie până în prezent ,nu a făcut
nimic pentru Tismana pentru a putea fi trecut în rândul ctitorilor. Singură
doamna kiajna i-a dăruit o Evanghelie fapt pentru care este trecută în rândul
ctitorilor.>>14
<<Vorbind de venirea la domnie a lui Matei Basarab ,Paul de Alep
subliniază,în 1657,că primul lucru către care şi-a îndreptat grija a fost întărirea şi
reclădirea acestei mânăstiri.
În realitate, el a făcut oarecare reparaţii la biserica mare, la
catapeteazma ,care probabil fusese arsă, şi la biserica spitalului mânăstiresc de
aici.>>15
<<Ceea ce ştiim este că o atenţie deosebită în refacerea ,întărirea şi
împodobirea vechiului lăcaş în acele vremuri de restrişte,au dat-o acestei
mânăstiri Neagoe Basarab şi Doamna Despina, sprijinitori ai celor mai mai de
seamă ctitorii ortodoxe.>>16
Din inscripţia de la 1564 aflăm că Mânăstirea Tismana a avut şi un
ctitor deregător şi mare vornic al lui Petru cel Tânăr,acesta a fost Nedelcu.
<<E bine de ştiut că marele vornic era în acest timp cel dintâi boier în
sfstul ţăriişi avea sarcina de cârmuitor ,de înalt judecător al curţii domneşti şi al
întregii ţări. A fost căsătorit cu jupâneasa Anca din Cîrstici. Ea avusese mari
proprietăţi în Băneşti, Bobeşti, Leurdeni şi Bălaci.>>17
Nedelcu şi Anca deşi aveau doi copii şi-au îndreptat atenţia spre biserica
a Mânăstirii Tismana,care rămăsese nezugrăvită ,iar pentru aceste fapte ei au fost
consemnaţi în rândul ctitorilor.

14
Ibidem, p 58
15
Ibidem,
16
Ibidem, p 61
17
Ibidem, p 63

11
<<Un alt ctitor personaj politic ce se înscrie în rândul ctitorilor de la
Tismana ,a fost Cornea Brăiloiu din Drăgoieni,de lângă Vădenii Gorjului.
Despre calitatea sa de ctitor la Tismana,aflăm din foaia de danie ce au
dat-o la mânăstire la 20 iulie 1699.>>18
Contribuţii ctitoreşti la Mânăstirea Tismana a avut şi jupâneasa Stanca
Glogoveanca.
<<În urma luptelor din prima jumătate a secolului al XVII-lea ,purtate în
Oltenia împotriva otomanilor şi tătarilor ,Mânăstirea Tismana a suferit
stricăciuni.>>19
<<Prin contribuţia bănească a mânăstirii şi a jupânesei Stanca Glogoveanu
marea consiliereasă cum se intitula soţia răposatului Mihai Glogoveanu,pictura a
fost refăcută cu vopsele de aur de o echipă de zugravi în frunte cu Ranite
Grigorie.>>20
Pictura ,care reprezintă chipurile ctitoreşti ,este mai plină de viaţă şi
datează din secolul al XVIII-lea. În urma reparaţiilor multiple din cursul
secolelor ,ctitorii nu mai sunt reprezentaţi la locurile lor de la început.
<<Aşa vedem în natrică pe ctitorii din secolul al XVIII-lea şi anume ,la
stânga intrării pe jupân Ştefan Glogoveanul,jupâniţa Maria ,jupân Nicolae
Glogoveanul căpitan,jupâniţa ego (a sa) Sanda. La dreapta intrării:Partenie
,episcop al Râmnicului, Noului Severin şi Gherasie, arhimandritul,năstavnicul
Sfintei mânăstirii.>>21
<<Pe peretele dinspre miază-noapte: Staico Bengescu Vel Consilier şi
familia sa ,iar pe cel dinspre miază-zi vedem ctitorii din secolul al XVII-lea
Doamna Maria ,Doamna Casandra, Şerban V.V.,Gheorghe V.V.>>22
<<În templul de la stânga intrării se află chipurile vechilor ctitori fondatori
din secolul XIV-lea şi al XV-lea:
18
Ibidem, p 70-71
19
Ibidem, p 73
20
Ibidem, p 75
21
Alexandru Stefulescu, Manastirea Tismana,Ed. Atelier Grafic ,I.V. SOCECU, Bucuresti 1903, p 83
22
Ibidem, p 83-84

12
-Radu Negru Vodă (1373-1384),ţinând biserica cu fiul său,
-Mircea Voievod (1386-1418),
În dreapta intrării se văd ctitorii din secolul al XVI-lea :
-Jupân Nedelco Vornicul, ţinând biserica cu soţia sa Anca,
Pe peretele dinspre miaza-zi :

-Jupân vel Ban cu soţia sa ,iar în faţă Vornicul Nedelco,


-Ion Arhimandritul,
Pe peretele dinspre miază-noapte se văd ctitorii din secolul al XVIII-lea :
-Jupân Mihai Glogoveanul Consilier ,
-Un copil ,
Tot în stânga intrării ,alături de portretele lui Radu Negru şi Mircea cel
Mare se vede :
-Jupâneasa Stanca Glogoveanca Consiliereasa ,soţia lui Mihail
Glogoveanul şi fiica lui Staico Bengescu Consilier.>>23
Acestea au fost figurile memorabile ,care au fost consemnaţi printre
rândul ctitorilor. Probabil că au mai fost şi alte persoane, dar care nu au fost
trecute în rândul ctitorilor. Dar dintre toţi cel mai important şi mai de seamă
ctitor a fost Sfântul Nicodim.

23
Ibidem, p 84-85

13
CAPITOLUL III
ISTORICUL MÂNĂSTIRII TISMANA
VIAŢA ŞI VENIREA SFÂNTULUI NICODIM LA NOI ÎN ŢARĂ

După cum ştiim Sfântul Nicodim este întemeietorul şi ctitorul celei mai
vechi mânăstiri de la noi din ţară,Mânăstirea Tismana. Să vedem cum a ajuns
acest sfânt la noi în ţară şi cum a reuşit să ridice sfântul mânăstirea în locul care I
se zice “La Pişetori”.
<<Sfântul acesta , Prea Cuviosul Părintele nostru Nicodim
Sfinţitul,Arhimandritul, începătorulul acestei sfinte Mânăstiri Tismana
,fosta,după cum zic,de neam slovian,adică din neamul slovenesc al
Serbiei,nascut din parinţi bine credinciosi şi temători de Dumnezeu,de neam
slavit rudenie cu câneazul Lazar,Împaratul serbiilor,care a fost Împarat la anii
1374,iar sfântul botezat fiind după obiceiul creştinesc şi crescut cu temere de
Dumnezeu.>>24
<<Cu privire la data naşterii,se crede că s-a născut în jurul anului 1310,din
părinţi credincioşi de neam bun >>25
<<O dată cu creşterea vârstei sale a început a odrăsli roduri de fapte bune
spre cele Dumnezeieşti şi nu se mai îngrija nici de cum pentru cele pământeşti,ci
totdeauna se ruga lui Dumnezeu,ca să-l învrednicească prin tagma cea
monahicească,a se face rob adevărat al lui>>26
<<Primindu-i-se rugăciunea ca o tămâie binemirositoare-Dumnezeu a
rânduit să ia legătura cu nişte monahi de la Sfântul Munte Athos,cu care a plecat
în taină,lăsând bogătii si măririle ce-l aşteptau,ca să se înalţe într-o smerenie,prin
pusniceşti nevoinţe,spre totală slujire a lui Hristos.

24
Stefan Ieromonahul, Viata Sfantului Nicodim, Craiova,1935,p 20
25
Monahia Patricia Codau,Cuviosul Nicodim cel Sfintit de la Tismana in B.O.R.,nr.1-2, 1975, p 195
26
Stefan Ieromonahul, op. Cit. p 21

14
Plecând cu acei monahi,se opreşte la Mânăstirea Hilandaru,unde căzând
cu adâncă smerenie în faţa egumenului,îl roagă cu stăruintă să-l primească în
chinovie.Înduplecat de umilinţa sincera şi adâncă a novicelui,egumenul îl
primeşte,luându-l sub directa sa călăuzire duhovnicească>>27
<<Apoi nu după trecereaa multă vreme,a primit şi darul diaconiei,iar mai
în urmă ceva şi al Preoţiei şi fiind sfântul isteţ la minte,a învăţat pe deplin
Scriptura şi vorbirea limbei cei celei greceşti foarte bine şi s-a făcut dascăl şi
ritor.28 >>
După toate acestea,părinţii şi fraţii care se aflau la acea
mânăstire,văzând cu câtă smerenie,frică de Dumnezeu şi dorire se ruga Sfântul
Nicodim au vrut să îl pună Stareţ peste ei şi peste mânăstirea aceea.
Însă Sfântul nu vroia nicidecum şi a vrut să plece noaptea pe furiş de la
Sfântul Munte şi să se ducă în pustietate,dar aflând sfinţii părinţi de aceasta l-au
oprit şi l-a pus Egumen şi stareţ loruşi.
<<Apoi nu după multă vreme a egumeniei sale s-a pus Împărat Serbiei
câneaz Lazăr rudenia sa.Şi ştiind numitul câneaz Lazăr că Împărătia şi toată ţara
Serbiei este sub anatema Patriarhiei şi a tot soborul Bisericii celei mari a
Ţaringradului. >>29
Câneazul Lazăr împreună cu toţi drept credincioşii şi boierii lui voiau să
şteargă această anatemă,şi înţelegând Lazăr că la una din mânăstirile sârbeşti de
la Sfântul Munte se află Egumen ruda sa a mers la el pentru a-I cere ajutorul.
Sfântul Nicodim a făcut scrisori de rugăciune împreună cu Câneazul
Lazăr şi cu Sfinţii Părinţi de la mânăstire,către Patriahul Bisericii celei Mari a
Ţaringradului.
Apoi Sfântul Nicodim împreună cu alti doi Părinţi iscusiţi au plecat la
Patriarhul Ţaringradului pentru a-i duce scrisoriile.Şi ajungând acolo a fost
primit cu mare bucurie de Patriarh care văzând smerenia Câneazului Lazăr a
27
Monahia Patricia Codau, op. Cit. p 195
28
Stefan Ioromonahul,op. Cit. p 25
29
Ibidem,p 27

15
ridicat anatema,iar pe Sfântul Nicodim l-a făcut Arhimandrit după ce a aflat că
este rudă cu Câneazul Lazăr.
După aceasta Sfântul Nicodim a mers la Câneazul Lazăr pentru a-i duce
răspunsurile în Serbia.Şi ajung acolo şi citind răspunsurile Lazăr împreună cu
boierii de acolo au vrut să-l pună pe Sfântul Nicodim Arhiepiscop în scaunul
Patriarhiei Serbiei.
<<Sfântul Nicodim,ca un smerit şi cugetător şi iubitor de linişte şi de
pustietate,îndată ce a înţeles aceasta,a mers la numitul Câneaz cerându-i voie a se
întoarce înapoi la Sfântul Munte la mânăstirea sa,şi Câneazul nu i-a dat
voie.>>30
Văzând aceasta Sfântul Nicodim a fugit noaptea din conacul în care
stătea,s-a dus pe furiş şi a început a pustnicii prin pustietăţi,prin multe şi bogate
locuri pustnice,prin ţara Serbiei,aproape de râul Dunărei şi de ţinutul
Cladovei.Aici în locul acela unde a mers,a început a se ruga şi a vesti cuvântul
lui Dumnezeu.Vestind cuvântul lui Dumnezeu şi-a atras mulţi adepţi şi odată cu
creşterea numărului lor,Sfântul s-a gândit să ridice o mânăstire.
<<Tradiţia populară sârbă întemeierea a două mânăstiri din Serbia –Vratna
şi Mânăstiriţa-de numele Sfântului Nicodim. Se mai vorbeşte de o a treia biserică
mică de zid ,fără turle ,cu hramul Sfintei Treimi ăn locul numit Saina din ţinutul
Cladovei.>>31
<<Pe când se afla într-una dintre cele trei mânăstiri întemeiate în Serbia
,Sfântului Nicodim i s-au descoperit într-o vedenie năvălirirle vrăşmaşilor turci
în părţile Europei şi care vor face multă răutate. Cu siguranţă că Sfântul Nicodim
se va fi rugat lui Dumnezeu să-i lumineze mintea spre lucrul bun ce va avea de
făcut.>>32
<<Într-o zi de mare sărbătoare după prânz sfântul adormind cu o carte de
rugăciuni în mână a visat că i se înfăţişează Sfântul Antonie care l-a îndemnat să
30
Ibidem,p 34
31
Pr. Mihai Zorilă, Viata si Activitatea Sfântului Nicodim de la Tismana,Tismana,1991,p 10
32
Ibidem ,p 10-11

16
treacă în Ţara Românească şi acolo să zidească o mânăstire mare şi frumoasă
care să nu aibă pereche.
Această poruncă de a trece în Tara Românească o primise şi de la Maica
Domnului pe când se afla la Muntele Athos, ca să meargă la un loc numit al
“Cascadelor” şi să zidească o lavră în cinstea şi cu hramul “Adormirea Maicii
Domnului”.>>33
<<Astfel pleacă spre satul Tachia care este pe malul sârbesc în faţa
Orşovei şi aici făcându-şi de trei ori sfânta cruce, cugetând întru sine că nu e
vrednic să meargă pe deasupra apei ca Mântuitorul sau ca Moise să închege
apa,a socotit că rasa călugărească este cea care urcă pe monah în slăvile cereşti
făcându-l asemenea zidirii celui dintâi a lui Dumnezeu ,astfel aruncându-o
deasupra apei a folosit-o ca luntre până în partea cealaltă şi astfel a trecut
Dunărea în Ţara Românească.>>34
<<După trecerea minunată peste apa Dunării Sfântul Nicodim îşi va fi
căutat ,aşa cum i se arătase în vedenie ,un loc unde avea să zidească un Sfânt
Altar. Oprirea la Vodiţa a Cuviosului Nicodim reprezenta desigur prea puţin, nu
numai ca poziţie ,pentru că se afla într-o regiune de graniţă ,ci şi ca posibilitate
de a cuprinde nevoile sufleteşti ala poporului întreg.>> 35
După ce a strâns câţiva ucenici ai săi ,cere ajutorul Domnului Vladislav
V.V. ţi ridică la Vodiţa o mânăstire,darn u era aici locul în care trebuia să se
ridice Sfânt Altar ,aşa că pleacă mai departe în căutarea locului numit “Pişetori”
sau “La Cascade”.
Apoi tot prin înştiinţare dumnezeiască a primit poruncă să meargă pe
apa Jiului în sus spre munte şi va găsi locul poruncit.
<<Apoi plecând Sfântul pe apa Jiului în sus pe latura despre apus
,străbătând prin toate pustietăţile şi văile şi dealurile până ce a ajuns la o vale ,ce-
i zic Aninoasa,după moşia Vălari şi găsind şi aici un izvor de apă vie în faţa
33
Ibidem, p 11
34
Ibidem,
35
Ibidem, p 12

17
dealului şi locului frumos,socotind că poate aici se va zice „La Pişetori”,s-a
aşezat aici.>>36
Aici în locul acesta s-a apucat Sfântul Nicodim să cureţe locul de pădure
şi să ridice Sfânt Altar, dar tot prin descoperire dumnezeiască a aflat că nici aici
nu era locul care i se zice „La Pişetori” unde trebuia să ridice mânastirea.
Sfântul Nicodim a primit porucă să meargă de aici tot pe apa Jiului în
sus până ce va ajunge la un alt râu cu apa vie ,ce i se zice Tiamana şi să meargă
pe acel râu în sus şi va găsi locul poruncit.
<<Apoi plecând Sfântul de acolo în sus pe Jiu ,până a dat de râul apei
Tismanei,precum i s-a zis prin descoperire ,a mers până în când s-a apropiat de
munţi şi fiind seară în ziua aceea, a tras să găzduiască la satul cel mai apropiat de
munţi ,de pe lângă apa râului Tismana,care sat se numea Groşani.>>37
<<Şi trăgând la o casă de creştini ca să doarmă în acea noapte şi după ce a
fost primit, mai şezând puţin ,a venit copilul acelui om ,la care era în gazdă ,cu
nişte porci cei pierdu-se de vreo 5-6 zile mai înainte de venire Sfântului acolo. Şi
întrebându-l părinţii lui unde i-a găsit? El a răspuns:pe valea Pişetorilor în sus i-
a găsit ,auzind Sfântul de Pişetori,a cunoscut că din voia Milostivului Dumnezeu
a tras la acea casă ,pentru ca să audă de Pişetori mai înainte de a întreba.>>38
După cum am văzut mai sus, se vede că a fost voia lui Dumnezeu ca
Sfântul să găsească locul unde trebuia să ridice Sfânt Altar,asta s-a văzut de fapt
încă de la venirea Sfântului în Ţara Românescă,când prin descoperire
dumnezeiască a primit poruncă să treacă Dunărea şi să vină la noi în ţară. Se pare
că Sfântul a rămas şi a dormit la casa acelui om.
<<A doua zii a chemat la sine pe copil şi întrebându-l, a zis către
dânsul:spune-mi fiule unde se zice la Pişetori? Şi răspunzând copilul împreună
cu părinţii lui ,a zis către Sfântul:că pârâul acesta al Tismanei în sus merge până
dă în gura văii,unde curge apă multă de sus de prin peşterile munţilor şi de prin
36
Stefan Ieromonahul, op.cit. p 50
37
Ibidem, p 52
38
Ibidem,

18
găurile pietrilor ,acolo se zice la Pişetori. Auzind Sfântul acestea ,a rugat pe
părinţii copilului ,de a trimite pe copil cu dânsul ca să-I arăte locul unde se zice
la Pişetori. Şi slobozind părinţii pe copil, a mers cu Sfântul şi i-a arătat locul
,văzând Sfântul locul a cunoscut că acela va fi cu adevărat locul poruncit prin
descoperire dumnezeiască ,şi foarte mult s-a bucurat cu duhul ,dând slavă,laudă
şi mulţumire lui Dumnezeuşi pururea Fecioarei Maria.>>39
<<După câteva zile,cu multă trudă şi osteneli de tot felul, cercetând cu
mare grijă pustietetea locului,cu peşteri, izvoare de apă,stânci şi poieni, s-a
întrebat Cuviosul pe sine dacă acesta este locul căutat ,sau altul ,în cele din urmă
a fost încredinţat că acesta eate într-adevăr locul mult dorit ,dar să se reîntoarcă
la Vodiţa, ca să liniştească pe fraţii tulburaţi de plecarea lui şi să aşeze desăvârşit
egumen în locul său,luând cu sine pentru noua ctitorie, pe cei mai tineri şi
îndemnatici dintre monahi ,pentru a-i aduce la Tismana.>>40
După ce Sântul Nicodim a facut ordine la Vodiţa, a aşezat egumen în
locul său,s-a întors împreună cu tinerii pe care îi luase cu el,trecând prin satul
Groşani pentru a lăsa pe copilul care i-a arătat locul,la părinţii lui.
<<Ajungând la locul blagoslovit de Dumnezeu de la Cascade ,se aşează cu
obştea prin peşteri şi prin colibe înjghebate de ei ,iar Sfântul s-a suit în peştera ce
este deasupra celei mari ,din care izvorăşte apă;şi suindu-se la peşeteră a găsit
într-una un şarpe foarte mare care a şuierat tare,căscând gura asupra Sfântului ca
să-l muşte,iar Sfântul făcând semnul sfintei cruci asupra lui ,cu crucea de plumb
pe care o avea la gât,îndată a fugit sşarpele şi sărind din peşteră jos a murit.>> 41
O tradiţie din partea locului spune că după ce sfântul s-a urcat în peşteră
şarpele a sărit să-l muşte, şi sărind şarpele la Sfântul Nicodim,acesta a făcut
semnul cruci asupra lui, şarpele a sărit şi s-a înfipt cu gura în marginea stâncii de
la intrarea în peşteră,apoi a căzut şi a murit. Şi în ziua de azi se mai vede acest
semn care se spune ca e de la muşcătura şarpelui.
39
Ibidem, p 53
40
Monahia Patricia Codău ,op. Cit. p 200
41
Ibidem , p 200

19
După această minune făcută de Sfântul Nicodim,la câteva zile a coborât
din peşteră şi a început să se roage ,se ruga Sfântul de vreo câteva zile.
<<Într-una din zile, pe când Sfântul sta lângă un copac mare,din lemn de
tisă, a început să se roage lui Dumnezeu să-i arăte prin semn dumnezeiesc unde
să aşeze sfântul jertfelnic al viitorului locaş. Atunci s-a coborât din slavă asupra
lui şi asupra copacului un sul de lumină ,iar glas dumnezeiesc s-a auzit în
urechile Sfântului zicându-i:Aici este locul unde a poruncit ţie să faci locaş de
închinăciune Maicii Mele celei Preaslăvite şi cu ajutorul ei şi al Meu nu va lipsi
vouă ,întru mântuirea voastră şi slăvirea aşezării voastre.>>42
Aceasta a fost descoperirea dumnezeiască prin care se precizează că
acolo lăngă sau chiar pe locul unde se afla acel lemn de tisa care era foarte
mare,Sfântul a ridicat un Sfânt Altar chiar din lemnul de tisă al acelui copac.
Tradiţia monastică de la Timana,generalizată,este că mânăstirea şi-a luat numele
de la specia de conifer,numită tisă,care era foarte răspândită în părţile Tismanei.
Se pare că şi numele râului şi al satului Tismana ,tot de la această specie de
conifer se trage.
Dacă este să pornim de la originea numelui Tismana ,mai întâi putem să
subliniem faptu că pe teritoriul românesc există mai multe care pot fi puse în
legătură cu radicalul tis. De exemplu următoarele aşezări:Tisa(şapte sate şi o
pădure),Tisaru(locuinţă izolată),Tisău (sat şi pădure),Valea Tisei,Tiseşti(două
sate),Tismana (sat, pârău,mânăstire, pădure în Gorj ,şi pădure în Mehedinţi).
În concluzie ,Tisa este un toponim şi un hridronim în varta get-dacă şi ca atare
este un cuvânt autohton românesc. Revenid la Tismana,nume de sat ,de apă şi de
mânăstire. Primul care a consemnat această etimologie populară a fost Paul de
Alep vorbind despre vasul mare pentru vin făcut de Sfântul Nicodim ,cu propria
sa mână,dintr-un lemn de tisă ,care creşte prin împrejurimile mânăstirii,de
precizat este că acest lemn e foatre tare. În present din acest lemn se fac butoiaşe
legate cu cercuri de fier.
42
Pr. Mihai Zorilă, op.cit. 19

20
RIDICAREA MÂNĂSTIRII

<<Sfântul a tăiat cu mâna lui Tisa cea mare şi aici a aşezat Sfântul Prestol
şi cu trudă multă zi şi noapte împreună cu toţi cei care erau acolo au înjghebat o
biserică de lemn de tisă,necesară pentru nevoile lor sufleteşti şi care a dăinuit
până la terminarea celei de zid unde fraţii şi călugării şi-au împlinit pravila.>>43
<<Perioada în care a fost zidită biserica mânăstirii poate fii pusă între 1375,
anul plecări lui Nicodim de la Vodiţa, şi 1377-1378 data sfinţirii ei, ce o
cunoaştem dintr-o notiţă scrisă pe spatele unui document de la Dan I din 3
octombrie 1385.
Dacă la construcţia Vodiţei documentele vorbesc clar de contribuţia
efectivă a Cuviosului Nicodim şi a fraţilor călugări,când este vorba de
Mânăstirea Tismana,documentele vorbesc numai de contribuţiile voievozilor
Radu I (1375-1383) ,Dan I (1383-1386) şi Mircea cel Bătrân (1386-1418)>>44
<<Cu ajutorul lui Radu Vodă ,biserica din lemn a fost înlocuită,la 1374 cu
o biserică din zid, aşezată sub un mare şteiu de piatră,la jumătatea căruia Sfântul
Nicodim şi-a cioplit chilia unde a trăit,sub care se găsea o peşteră prin care trece
pârâul Guenisa,care după ce merge pe sub mânăstire se asvârle în apa râului
Tismana,formând o frumoasă cascadă la 40 de metrii înălţime. Biserica este
terminată de Dan,fiul lui Radu, la 1385. Mircea Vodă isprăveşte ce era nesfârşit
la mânăstire.>>45
Cam aceasta este istoria veniri Sfântului Nicodim la noi în ţară şi
intemeierea Mânăstirii Tisamana,care după cum am văzut a fost nevoie de
poruncă divină pentru a pute fi ridicată şi nu în orice loc,ci într-un loc anume,la
locul care i se zice la Pişetori care se află Tismana.

43
Ibidem, p 20
44
Ibidem,
45
Marian Pretorian , Mânăstiri si Schituri din Mitropolia Olteniei, Ed. Sfintei Mitropolii a Olteniei,
Craiova,1942, p 55-56

21
Sfântul Nicodim se pare că a murit la 26 decembrie 1406. A trăit 96 de
ani trecând în rândul sfinţilor a doua zi de Crăciun şi a fost aşezat în mormântul
pe care şi-l săpase singur în pridvorul bisericii Tismana. Dar să vedem ce s-a
întâmplat cu Mânăstirea Tismana dupa moartea Sfântului Nicodim.

NĂVĂLIRILE DUŞMANILOR PESTE MÂNĂSTIREA


TISMANA

Existenţa bisericii lui Nicodim nu a fost de lungă durată.


<<Din marele număr de hrisoave de întărire,păstrate din secolul XV(de la
Vlad Ţepes,Radu cel Frumos,Vlad Călugărul) reiese că mânăstirea şi-a continuat
neîntrerupt activitatea ca institutie,o cauză nedesluşită până acum a dus la
ruinarea lăcaşului şi a făcut necesară o refacere totală a lui. Monumentul astfel
refăcut este cel care dăinuieşte pănă astăzi.>>46
Acum să vedem o serie din năvălirile care s-au abătut peste Mânăstirea
Tismana şi peste întreaga Oltenie de-a lungul veacurilor.
<<La 1610-1611,o cumplită prădăciune oştirilor principelui Gabriel
Bathory a adus stricăciune zidurilor înconjurătoare ale mânăstirii Matei Basarab
care înainte de a lua domnia,închis între zidurile Tismanei rezistase victorios
asediului oştirilor trimise împotriva lui Leon Vodă,de îndată ce devine domn
reface incinta şi clădirile mânăstireşti (1646-1651) .Tot el construieşte
peraclisul,aşezat în afara incintei,la marginea platoului dinspre răsărit.Câţiva ani
după aceste transformări arhidiaconul Paul de Alep,care dă preţioase informaţii
despre multe din monumentele noastre,vizitează Tismana şi ne lasă prima
descriere a mânăstirii.>>47
Urmează o nouă epocă de primejdii şi pustiri pentru Tismana,o dată cu
înceoerea conflictului dintre turci şi austrieci.

46
Rada Teodoru, op. Cit. p 10
47
Ibidem,p 12

22
<<În 1716 mânăstirea e jefuită de turcii întorşi de la asediul
Timişoarei.Mai târziu între 1718 şi 1739 Tismana cade o dată cu întreaga
Oltenie,sub ocupaţia austriacă.Echipele de ingineri militari ai armatei imperiale
inspectează provincial pentru a allege punctele strategice care urmau să fie
întărite cu fortăreţe.Planul şi vederea de ansamblu făcute cu această ocazie de
inginerul Johann Weiss,reprezintă primul document graphic cunoscut asupra
incintei mânăstirii.>>48
În aceste condiţii mânăstirea Tismana a fost silită de împrejurări să
servească drept cetate.Câţiva ani mai târziu urmează alte conflicte.
<<Între 1787 şi 1792,când au loc mai multe conflicte între turci şi
austrieci,ostaşii turci sunt orânduiţi în mânăstire spre iernatic şi pentru paza
dinspre munţi.Tismana suferă cu acest prilej pagube inseminate.Uşile ferecate
ale clopotniţei sunt luate şi duse la cetatea Vidinului,plumbul de pe acoperiş este
ridicat şi el,tezaurul de obiecte de preţ este acuns în peşteri.Dintre acestea multe
nu au mai fost regăsite.Abia în 1798 egumenul Ştefan Mânăstireanu reuşeşte să
facă unele reparaţii la zidurile incintei.>>49
<<În 1844,începe o epocă de mari transformări pentru vechiul
monument,care nu au avut însă cel mai fericit rezultat.Pornite din iniţiativa
domnului regulantar Gheorghe Bibescu de a restaura cele mai vechi şi
inseminate monumente istorice ale ţarii,aceste lucrări au fost executate de
arhitecţi străini şi într-o vreme când în Europa domnea stilul neogotic,de
asemenea străin şi fără rădăcini în tradiţiile noastre.Bibescu năzuia să redea
Tismanei aspectul de cetate ce reieşea din vechile hrisoave.>>50

ARHITECTURA

48
Ibidem,p 12
49
Ibidem,p 13
50
Ibidem,

23
După cum am văzut,din cause necunoscute,biserica construită de
Nicodim a căzut în stare de ruină.Despre această primă biserică construită de
Sfântul Nicodim nu stim prea multe pe plan architectural.Trebuie să fi fost o
biserică mică ca dimensiune,pe plan triconc,după tipul bisericilor de la sudul
Dunării din Serbia.Separe că după unele cercetări făcute de arheologi biserica
Mânăstirii Tismana,cea care se găseşte şi astăzi la Tismana.
<<Stilul architectonic al bisericii din Tismana este roman şi se impune prin
înălţimea,îngustimea şi soliditatea sa elegantă.
Turnurile sale octogone sunt puţin înalte cu ferestre înguste şi cu cupole
de o înălţime caracteristică secolului al XIV-lea.>>51
Asta ne arată Alexandru Ştefulescu despre biserica veche ridicată de
Sfântul Nicodim.Despre a doua biserică ridicată vom vedea în continuare stilul
architectural.
<<Biserica era împărţită în pridvor,pronaos,naos şi altar,avea trei
turle,inegale ca dimensiuni.
PRIDVORUL dispărut reprezenta un element esenţial pentru silueta şi
îmbinarea în spaţiu a volumelor,care dădea edificiului toată expresia sa
caracteristică.Azi,vizitatorul şi-l poate doar imagina,urmărind pe sol traseul
temeliilor lui şi întregindu-l în gând,împreună cu turla care-l încorona,asa cum se
vede pe desenul în peniţă din 1840.Acest pridvor înconjura pe trei laturi
pronausul,până în dreptul absidelor laterale şi era boltit în leagăn,la un nivel mai
jos decât corpul bisericii.Spre exterior,pridvorul era străpuns de un şir de mari
deschideri semicirculare în partea superioară.În ax era dispusă cea mai mică
dintre cele trei turle ale monumentului.În aripa sudică a pridvorului era despărţit
printr-un zid plin străpuns de o uşa,un veşmântar.Urma zidului este şi ea
însemnată pe sol.Nişa joasă pe care o vedem azi în exterior pe latura de sud nu
reprezintă altceva decât un mic dulap în grosimea zidului.Un element particular
al pridvorului,care urma să fie reluat la biserica episcopală din Curtea de
51
Alexandru Ştefulescu,Op Cit,p 79

24
Argeş,este micul baldachin de lemn care înainta pe faţadă deasupra uşii
principale,el poate fi văzut doar pe desenul din 1840.>>52
<<PRONAOUSUL pe plan uşor dreptunghiular ,comunică cu pridvorul
prin două uşi, pe vest şi pe nord, devenite acum uşi exterioare. Pentru a soluţiona
boltirea, meşterii constructori au redus spţiul prin două arcuri transversale
late,alipite pereţilor nord şi sud, în aşa fel încât pătratul central obţinut să poată fi
acoperit cu o turlă. Aceasta din urmă, cu tambur octogonal,e aşezată pe patru
trompe plate de colţ, elemente rar întâlnite în arhirectura Ţării Româneşti,unde
domină întrebuinţarea pandantivelor.
Pronaosul este luminat numai prin două mici ferestre, plasate foarte sus,
deasupra nivelului acoperişului fostului pridvor.>>53
<<NAOSUL este de plan triconc simplu,de tip sârbesc,caracterizat prin
prezenţa unor firide aşezate de o parte şi de alta a absidelor laterale. În pereţii
laterali ai naosului,care susţin bolts cilindricăce-l acoperă,întreruptă în centru de
turlă,se adâncesc două perechi de firide,care năresc într-o oarecare măsură
spaţiul util al încăperii,echilibrând şi localizând în acelaşi timp împingerile
rezultate din greutatea turlei. Aceste firide se întâlnesc pentru prima dată la
bisericile sârbeşti de pe valea Moravei. De aici ele au fost preluate de lăcaşurile
construite de Nicodim (Vodiţa şi prima biserică a Tismanei) ca mai apoi sistemul
să se împământenească şi totodată să se transforme. Astfel la biserica actuală a
Tismanei,perechea dinspre răsărit păstrează forma tadiţională,în vreme ce
perechea corespunzătoare dinspre apus are o formă aparte,de absidiolă şi este
mult mai joasă ca înălţime.>>54
<<TURLA principală are tamburul octogonal,ca şi cea a pronaosului ,i
este aşezată pe aceleaşi trompeplate de unghi. Absidele laterale sunt boltite în
semicalotă. La nivelul naşterii bolţilor s-au conservat vechii tiranţi de lemn,care
le subîntind împingerile.
52
Rada Teodoru,Op.Cit,p 14 -16
53
Ibidem, p 16
54
Ibidem,

25
Ferestrele care luminează nu sunt cele de la origină. Cele actuale sunt
mult mărite în secolele XVIII şi XIX. Cu acelaşi au fost adăugate şi rozetele
superioare. Proporţiile interiorului naosului de la Tismana sunt dintre cele mai
reuşite, privirea cuprinzând pe rând armonia de arcuri şi bolţi etajate,care
culminează cu îndepărtata calotă a turlei mari.>>55
<<ABSIDA ALTARULUI, boltită în semicalotă,îşi amplifică mult spaşiul
prin alipirea celor două încăperi necesare cultului,proscomidia la stânga şi
diaconiconul la dreapta. Construite în forme identice cu cele de la Lopuşnia şi
Petruşa, ele sunt boltite în leagăn şi laminate prin câte o fereastră.
PARDOSEALA BISERICII, azi din lespezi de piatră,înlocuieşte o alta
mai veche descoperită prin săpături,care era formată din cărămizi hexagonale de
format mare.
FAŢADELE, la origine tencuite,lasă se se vadă astăzi,datorită
decapărilor,structura zidăriei-blocurile de sigă legate cu mortar,întrerupte pe
alocuri, în părţile superioare, de brâie formate din mai multe rânduri de cărămizi.
Soclul este alcătuit din două ieşinduri sccesive subliniate printr-un rând de
cărămizi smălţuite,refolosite din materialele bisericii lui Nicodim. Faţadele celor
trei abside sunt ornamentate cu firide subţiri,adâncite în partea superioară a
zidurilor,până la nivelul ferestrelor. Cornişe,alcătuite din trei rânduri de cărămizi
speciale, în dinte de fierăstrău, subliniau partea superioară a zidurilor bisericii,a
turlelor, precum şi frontoanele laterale ale bazelor acestora.
Simplitatea faţadelor de la Tismana, face să reisă cu mai mare claritate
frumuseţea proporţilor,armonia volumelor ei. În înfăţişerea ei originară, privirea
era purtată în aşa fel încât să încânte etajarea treptată a acperişurilor diferitelor ei
elememte, de la cel mai de jos,acoperişul pridvorului, către cele ale absidelor
laterale,ale proscomidiei şi diaconiconului,ale bazelor turlelor-şi ele aşezate la
înălţimi diferite-şi, în sfârşit,calotele turlelor însăşi,culminând cu culopa
pantocratorului.
55
Ibidem, p 16-17

26
Învelitorile, la origine din foi de plumb,au fost de mai multe ori
înlocuite.>>56

PICTURA

O dată cu clădirea, s-a pierdut şi pictura care împodobea interiorul


bisericii ridicate de Nicodim. Pierderea ei,rămâne ireparabilă pentru cunoaşterea
începuturilor picturii murale în Ţara Românească.
<<Cât despre ansamblul picturilor vizibile astăzi,ele nu aparţin unui singur
strat.În pronaos,au fost de curând scoase la iveală picturile lui Dobomir din
Târgovişte,datând din 1564.Stratul de zugrăveli din secolul XVIII care le
acoperea a fost desprins cu grijă şi expus în încăperile muzeului mânăstirii,pe
sălile parterului şi etajului,ca şi în trapeză.În naos,sondajele nu au descoperit
decât un singur strat pictat.>>57
<<Frescele lui Dobromir din Târgovişte reprezintă unul din rarele
ansambluri de pictură păstrate din secolul al XVI-lea.Deteriorate prin ciocănire
de zugravii repictării,ele au fost întregite după principiile restaurării ştiinţifice
moderne,în tonuri mai palide decât coloritul original.Iconografia pronaosului
cuprinde,deasupra obişnuitelor draperii zugrăvite,un registru de mari
dimensiuni,reprezentând o teorie de sfinţi părinţi,sfinte şi pustnici,precum şi o
scenă de glorificare a Maicii Domnului,din păcate aproape distrusă.>> 58
<<În pronaos,din fericite motive,tencuiala şi fresca din 1563-1564 nu a fost
distrusă,ci numai ciocănită din loc în loc,ca să se poată prinde noua tencuială.Pe
aceasta s-au pictat,de la ferestre în sus (în pronaos) exact aceleaşi scene,peste
cele din secolul al XVI-lea,În partea de jos,la diferite date,s-au pictat portrete ale
ctitorilor mai noi.>>59

56
Ibidem, p 17
57
Ibidem,p 20
58
Ibidem,
59
Bălaşa Dumitru,Hrisant Toma,Op.Cit,p 81

27
<<Pe pereţii turlei sunt pictaţi proorocii şi liturghia îngerească.Pictura
cupolei,o reprezentare de mari dimensiuni a Maicii Domnului,nu mai aparţine
mâinii lui Dragomir,ci meşterilor din secolul al XVIII-lea.
Deasupra uşii de intrare în biserică,în spaţiul semicircular al
timpanului,Dobromir a reprezentat „Somnul lui Iisus”.Este una din puţinele
scene pătrunse de linişte şi seninătate din întreaga iconografie a Noului
Testament,bogată mai cu seamă în episoade dramatice. >>60
<<În jurul uşii de pe latura de nord sunt grupate mai multe
scene,subordinate unui scop moralozator.În timpan,a fost reprezentată Maica
Domnului ca “izvor al vieţii” ,între doi sfinţi pictaţi în glafuri.Mai jos de aceste
figuri,tot pe glafurile uşii,atrag atenţia două personaje al căror înţeles se
completează reciproc.În stânga un tânăr care, prin modelul figurii cu ovalul plin,
prin avântul mişcării,prin prefecţia draperiilor valorate cu o mare subtilitate a
semitonurilor,aminteşte de tradiţiile picturii elenistice;o crenguţă cu trei frunze îi
atinge ochiul. La dreapta ,un bătrân,drapat în felul anticilor cu un lemn în dreptul
frunţii,întregeşte înţelesul scenei;este ilustrarea pildei omului care vede paiul din
ochiul fratelui său, dar de bârna din ochiul său nu-şi dă seama.>> 61
<<În anii 1563-1564, pictorul Dobromir din Târgovişte execută picturile
din pronaosul bisericii Mânăstirii Tismana,comandate de vornicul Nedelcu
Bălăceanu. Numele pictorului se află la sfârşitul inscripţiei ctitoreşti din 1564,
reprodusă cu prilejul refacerilor ultrerioare. În naos ,la nord de intrare, pictorul
Dobromir imortalizează chipul primilor ctitori Radu I voievod şi al lui Mircea
cel Bătrân,ţinând biserica miniată.>>62
<<Numele zugravului este acelaşi cu al cunoscutului autor al frescelor de
la biserica episcopală din Curtea de Argeş,care mai lucrase şi la ansamblurile,azi
dispărute,de al Bistriţa şi Dealul.Până în momentul de faţă nu se poate însă
afirma cu toată certitudinea că Dobomir din Târgovişte este unul şi acelaşi cu
60
Rada Teodoru,Op.Cit,p 20
61
Ibidem, p 21-22
62
Bălaşa Dumitru, Hrisant Toma, op. Cit. 82

28
zugravul lui Neagoe Basarab.La Tismana,compoziţia este mai liberă,cu o vădită
intenţie narativă.Culorile folosite la Tismana sunt luminoase şi,deşi intense,de o
mare transparenţă.Dobomir foloseşte la Tismana foarte puţin aur,deosebindu-se
şi prin aceasta de titlul adoptat la Curtea de Argeş,dar zugravul reuşeşte să
folosească galbenul cald cu acelaşi efect ca şi aurul.>>63
<<Păşind în naos,intrăm în universal pictural al meşterilor din secolul al
XVIII-lea.Pe zugravii iscăliţi pe pisonie sau pe turlă i-am mai întâlnit,răzleţi
lucrând şi la alte monumente ale Olteniei.Astfel,Ranite Gligorie a mai lucrat la
Govora şi Vădeni,Ghiorghie la Polovragi,Tudor la Baia de Aramă.Cât despre
Vasile Diaconu,el avea să joace un rol deosebit în perioada următoare,când
părăsind Oltenia,fundează o şcoală românească în Banat,Grădiştea Mare,unde
predă şi meşteşugul zugrăviei.
Programul este cel classic,culminând cu Pantocratorul din cupolă,cu
cetele îngereşti,proorocii şi evanghelişti dispuşi pe turlă,urmaţi pe pereţii
naosului de trei registere cu episoade din viaţa lui Iisus,despărţite printr-un şir de
medalioane de registrul inferior al teoriei de sfinţi între locul dominat revine
celor militari.Două mari scene cu un număr imens de personaje ocupă partea
superioară a peretelui de vest,Duminica Tuturor Sfinţiilor şi dedesubt,Adormirea
Maicii Domnului. >> 64
<<Picturii de la Tismana nu i se pot nega unele calităţi decorative
,accentuate şi de folosirea cu prisosinţă a aurului la veşminte,armuri şi aurelole.
Dominanta coloristică este acordul de roşu şi albastru pentru registrele mediane
şi aurul,pentru turlă şi registrul mare de jos.
Portretele votive sunt dispuse pe tot peretele vestic cuprinzând şi
firidele de pe laturile de nord şi de sud ale naosului. Pe panoul din dreapta uşii
este reprezentat ctitorul picturii din 1564, vornicul Nedelco Bălăceanu,ţinând în
mâini modelul bisericiiîmpreună cu soţia sa Ana şi un copil,urmaţi de Teodor Vel

63
Rada Teodoru,Op.Cit,p 24
64
Ibidem,

29
Ban cu soţia sa Voica,apoi egumenul mânăstirii din vremea pictării ei,Ioan
Arhimandritul.
O biserică absolut identică ţin în mâini şi ctitoriide pe panoul din stânga
uşii-doi voievozi încoronaţi. În jurul acestor două se duc încă cele mai vii
discuţii. S-a susţinut că ei ar reprezenta pe Radu I şi Mircea cel Bătrân,ctitorii
primei biserici de la Tismana;aşa menţionau şi inscripţiile repictate în ulei la
1844.>>65
<<Prin decuparea freşcei din secolul al XVIII-lea în pronaos au apărut
patru domniţe ale căror nume s-au păstrat foarte clar: Stana, Maria, Voica,
Stanca. Ele se află pe zidul de sud ,sub un medalion în care Maica Domnului ţine
pruncul la piept.
În forma actuală ,toată pictura din pronaos este opera lui Dobromir cel
Tînăr din Târgovişte şi a ucenicilor săi. Cea dintâi (de la vest spre est) este
Doamna Stana. Are faţa orientată înspre răsărit, priveşte spre pruncul din
medalion, cu mâinile ridicate, în rugăciune. Ea este cea mai înaltă decât celelalte
trei şi pare a avea o situaţie deosebită: mare doamnă. A doua figură încoronată
este Doamna Maria,a treia Doamna Voica şi ultima Doamna Stanca.>> 66
<<Aşadar cele patru domniţe care apar în pronaos, apar şi în pomelnicul
de la proscomidie. Oricum, cele patru domniţe de la Tismana pictate în fresca
secolului al XVI-lea, cu coroanele de aur pe cap, se înscriu în bogatul repertoriu
al familiilor domnitoare din Ţara Românească.
În portretele voievodale aflate cândva pe o frescă aplicată peste cea din
secolul al XVI-lea, în pronaosul bisericii mari de la Tismana,erau şi ale
membrilor familiei domnitorului Şerban Cantacuzino. Se vedeau aici:Doamna
Maria,Domniţa Casandra, Domnitorul Şerban Cantacuzino voievod şi Gheorghe
voievod.>>67

65
Ibidem, p 26
66
Bălaşa Dumitru,Hrisant Toma, op. Cit. p 86
67
Ibidem, p 87

30
<<La Mânăstirea Tismana,Istoria Bisericii Creştine poate fi urmărită în
pictură, ca într-un film, care derulează pe un ecran ordonat şi bogat. Mai întâi,
precizăm că în toată biserica ;în afară de turle şi o parte din bolţi,se păstrează
tencuiala primară,cu ornamentaţia în ocru.
În 1563-1564, meşterul Dobromir cel Tânăr,pictor din Târgovişte
împreună cu echipa sa, a aplicat o tencuială nouă peste cea veche şi a pictat toată
biserica în interior.>>68
<<În primul rând de tablouri, pe peretele de sud se găsesc cele patru
domniţe încoronate,de care am amintit. Pe acelaşi rând de tablouri se văd în
continuare, spre apus, Sfintele Chiriachi şi Varvara, Sfinţii Ioan de Rila şi Isidor.
Pe peretele de apus, în dreapta intrării, Dobromir a pictat portretul Maicii
Domnului. În luneta de deasupra uşii principale se observă o liniştitoare şi
frumoasă scenă din viaţa copilului Iisus. Fără grijile acestei lumi, doarme cu
capul la pieptul mamei sale. Pe glafurile uşii, de o parte bătrânul Iosif şi de alta
un înger veghează odihna pruncului.
Un interesant tablou se află pe glafurile uşii de nord a pronaosului.
Pictorul pune faţă în faţă,în partea de apus un tânăr al cărui ochi este atins de un
pai de grâu şi în partea opusă un bătrân care are în faţa ochiului drept o bârnă în
miniatură.
Pe peretele de răsărit, în tabloul de jos, apar figuri de aşceţi (Efrem
Sirul,Antonie cel Mare) pilduitoare pentru viaţa monahală.>>69
<<Urmărind pictura lui Dobromir pe verticală, după un şir de medalioane,
cu sfinţii cuvioşi, urmează Acatistul Maicii Domnului, cu cele 24 de scene,din
care nu se păstrează decât 20. Deasupra Acatistului,urmează Sinaxarul în nouă
registre,ce reprezintă pentru fiecare zi a anului, martirizarea sfinţilor respectivi
sau altă scenă. Deasupra apar figurile proorocilor şi cu acestea se termină tot ce
s-a păstrat până astăzi din pictura secolului al XVI-lea .>>70
68
Ibidem, p 90-91
69
Ibidem, p 91
70
Ibidem, p 91

31
<<Urmărind succesiv fazele de pictură, trecem la turla pronaosului. Aici,
16 arhangheli de o rară frumuseţe,doi câte doi, din care patru arhangheli ţin
Sfânta Mahramă cu mâinile.
După inscripţii,cea din 1733 şi cea din 1766 consemnează refacerea
picturii,în două rânduri după cea executată în 1563-1564.
Nu putem preciza ce anume s-a făcut de fiecare dată, în afară de
portretele ctitoreşti, care vorbesc fiecare de vremea lor. În 1955-1956,s-a
constatatcă între 1733-1766, fresca din secolul al XVI-lea a fost dată jos,în altar
şi în naos. Peste tencuiala primă şi destul de tare de care am amintit, s-a apicat o
tencuială nouă pe care s-a executat fresca respectivă.>>71
<<Astfel,în Altar s-au refăcut portretele de jos, ale marilor ierarhi
liturghisitori. Deasupra lor un rând de medalioane, apoi, în rândul al treilea
,liturghia divină, cu cei 12 Apostoli. În partea extremă, Iuda aruncă Sfânta
Cuminecătură. În rândul al patrulea, central,Cortul mărturiei. Mai sus sunt
pictate câteva din minunile Domnului Iisus Hristos, apoi în bolta altarului, pe un
scaun împărătesc,Maica Domnului cu pruncul la piept. De o parte şi de alta,
arhangheliiMihail şi Gavriil.
Proscomidiarul şi diaconiconul sunt două cămăruţe pictate cu diferite
scene, medalioane cu sfinţi,serafimi şi altele.
Actuala catapeteazmă a bisericii mari s-a făcut în anii 1765-1766. Este o
realizare destul de frumoasă.>>72
<<O dată cu altarul a fost pictat şi naosul, după ce tencuiala cu fresca din
secolul al XVI-lea a fost înlărurată. În afară de portretele ctitorilor de care am
amintit, naosul abundă în scene iconografice. Pe piciorul arcului de răsărit al
turlei,dinspre absida de sud, pictorii au imortalizat figura ctitorului :Sfântul
Nicodim Arhimandritul de la Tismana. Are la gât crucea de plumb.

71
Ibidem, p 93
72
Ibidem,

32
Cu mâna dreaptă binecuvintează, iar cu stânga ţine Tetraevanghelul. Pe
piciorul de nord-est al turlei se află portretul Sfântului Antonie cel Mare. Absida
de sud este dominată de scena Deisis, în care Domnul Iisus Hristos apare ca
mare Arhiereu,tronând pe un scaun destul de frumos împodobit. De o parete şi de
alta stau în picioare, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul.>>73
<<Pe peretele de apus al naosului,sus, este zugrăvită Duminica Tuturor
Sfinţilor-un sobor impresionant ca număr şi dedesubt,Adormirea Maicii
Domnului-hramul mânăstirii. Din turlă,blândul Pantocrator priveşte lumea
creştină,înconjurat de cetele îngereşti, de prooroci şi evanghelişti.
Culoarea predominantă în policromia de la Tismana un roş închis,e
simbolul vieţii. Ea este opera zugravilor :Ranite Gligorie,Tudor ,Vasile diaconu
şi Mina din Tismana. Ei au urmat în noua frescă tablourile din secolul al XVI-
lea,atât în altar cât şi în pronaos. Au fost artişti de mare talent care ne fac o idee
clară despre arta bisericească dintre anii 1733-1766, în Oltenia.>> 74

SCULPTURA

Acum vom vorbi puţin şi despre elementele de sculptură care se găsesc


la Mânăstirea Tismana.
<<Ancadramentele de piatră ale uşilor de vest şi de nord şi un al treilea
chenar,nedecorat ,al uşii dintre pronaos şi naos datează din 1541. Motivul
ornamental al chenarului vestic ,cioplit în tehnica reliefului slab,este alcătuit din
semicercuri întretăiate,terminate cu flori de crin. La efectul decorativ participă
nu numai ornamentul ,dar şi literele inscripţiei care o înconjoară. Cea de-a doua
uşă ,de pe latura nordică ,fără inscripţie ,este decorată numai cu motivul vegetal,
de data aceasta mai complicat şi desfăşurat pe un spaţiu mai larg.

73
Ibidem, p 94
74
Ibidem, p 94-95

33
Bazele de piatră ale crucilor de pe acoperişuri se pot data tot din prima
jumătate a secolului al XVI-lea,iar motivele care le împdobesc nodul sau
întretăierile de triunghiuri-sunt asemănătoare celor de pe bazele de cruci ale
fostei mitopoliidin Târgovişte.>>75
<<Ancadramentele ferestrelor ,ca şi rozetele ,datează din prima treime a
secolului al XVIII-lea şi sunt cioplite în cel mai bun stil brâncovenesc,într-un
relief plin, cu un sentiment realist al materieişi o fantezie mai liber desfăşurată.
Uşile din lemn de stejar , în două canturi,care închid chenarele de
piatră ,sunt din 1782, cele vestice fiind o donaţie a Stancăi Glogoveanu,cele
nordice ale egumenului Mihail.
În momentul de faţă ,ambele sunt înlocuite pe moment cu copii,pentru a
se asigura păstrarea în condiţii muzeale a originalelor în sălile muzeului
mânăstirii. Uşile de pe faţada de vest sunt ornamentate nu numai cu vrejuri şi
flori,în stilul brâncovenesc contaminat cu multe motive baroce târzii, dar şi cu
medalioane figurative ,dispise perechi ,între care ultimele îl reprezintă pe
NIicodim, fondatorul mânăstirii,faţă în faţă cu figura Sfântului Antonie.>>76
<<Pronaosul adăposteşte două lespezi d mormânt. Cea din dreapta ,de la
1731,este a lui Matei Glogoveanu, iar cea din stânga e pusă la 1747 pe
mormântul lui Dositheu monah, fiul lui Cornea Brăiloiu, cel care construise
arhondaricul. Stilistic, amândouă aparţin lespezilor de tip brâncovenesc, dar prin
relieful nesigur ,motivul lăţit şi caracterul primitive al literei nu sunt
representative pentru acest gen.
O lespede relativ nouă, aflată acum în exteriorul bisericii,dar până în
1850 în aripa dreaptă a pridvorului ,marchează locul unde a fost înhumat sau
reînhumat începătorul temeliei mânăstirii,Nicodim. Resturile sale pământeşti nu
se mai află însă de mult în acel loc. După cum glăsuieşte inscripţia ,pentru a le
asigura păstrarea ,în vremea tulburărilor din secolul XVIII,călugării au ascuns

75
Rada Teodoru, op. Cit. ,p 18
76
Ibidem,

34
osemintele,singuri ştiu unde şi la întoarcerea din bejenie nu le+au putut regăsii.
Un singur deget se păstrează astăzi în mânăstire. Cutia de argint care-l adăpostea
face parte acum din colecţia Muzeului de Artă al României.>> 77

CAPITOLUL IV
ODOARELE MÂNĂSTIRII TISMANA

77
Ibidem, p18-19

35
Este uşor de închipuit ce tezaur imens de obiecte de cult de tot felul
,cărţi liturgice ,broderii, argintării,s-au putut strange la Tismana într-un decurs de
şase secole. Dacă toate aceste bogăţii s-ar fi păstrat în colecţiile
mânăstirii,acestea ar fi constituit singure o istorie a tuturor genurilor de arte
minore pentru tot acest interval de timp.
<<Pe la anul 1500 fraţii Craioveşti dăruiesc Mânăstirii Tismana un
engolpion frumos ,de argint suflat cu aur.
La 1512 Neagoe Basarab dăruieşte o tavă mare de argint pentru litie cu
marca ţării, Vulturul.>>78
<<La anul 1566 Mircea Vodă Ciobanul şi Doamna Chiajna dăruiesc
mânăstirii o evanghelie românească.
La anul 1626 jupân Muşat Clucer a dăruit mânăstirii un engolpion de
argint aurit.
Matei Basarab a dăruit în anul 1646 un sfeşnic de argint care este în
altar ,înalt de 150 cm ,făcut din bucăţi unite pe dinlăuntru printr-o vergea de
fier.>>79
<<în 1647 Jupân Nicula pârcălabul dăruieşte mânăstirii o cristelniţă de
argint aurit.
La anul 1650 Matei Vodă dăruieşte mânăstirii candela de la iconostas,
de argint ,în formă de con trunchiat, foarte fin lucrată plină de iconiţe sau
medalioane aurite. În anul următor dăruieşte un clopot.>>80
<<Radu Pătărlăgeanu, mare Comis, dăruieşte alt sfeşnic tot de argint şi tot
aşa de înalt şi bine lucrat în anul 1653.
Egumenul Nicodim ieromonahul a prefăcut în timpul lui Constantin
Vodă Şerban, o căţuie de argint suflată cu aur, purtând anul 1655.>>81
Această căţuie de argint se găseşte la Muzeul de Artă din Bucureşti.

78
Alexandru Stefulescu, op.cit. ,p 91-92
79
Ibidem, p 99-100
80
Ibidem, p 101-102
81
Ibidem, p 104-105

36
<<Căţuia de argint prezintă o îmbinare de elemente bizantine şi gotice
târzii, este semnată de meşterul Dimitri cunoscut printre argintarii sârbo-bănăţeni
din părţile Lipovei.>>82
<<Vlăduţ Slugerul şi soţia sa dăruiesc mânăstirii în 1674 o candelă de
argint ,precum şi o cădelniţă tot de argint.
Şerban Vodă Cantacuzino dăruieşte mânăstirii în 1681 un epitaf ,lucrat
de Doamna Maria şi fiicele sale.>>83
<<Cornea Brăiloiul, marele Ban al Craiovei, dăruieşte Mânăstirii Tismana
în anul 1696, o candelă de argint ce se putea vedea lângă icoana hramului
mânăstirii.
Stanca Glogoveanca dăruieşte mânăstirii două sfeşnice de lemn
sculptate foarte frumos. Tot în acelaşi an Ion, egumenul mânăstirii dăruieşte
tetrapodul din stânga foarte bine lucrat.>>84
<<Tot Ion Arhimandritul dăruieşte în anul 1736 şi al II-lea tetrapod din
dreapta din lemn de stejar şi frumos sculptat.
În anul 1742 s-a făcut iconostasul din lemn de stejar foarte elegant
sculptat.
Daniel ieromonahul dăruieşte mânăstirii în anul 1761 un artoforion de
argint.85>>
<<În anul 1766 egumenul Gherasim face tâmpla. În anul 1782, Nicodim
ierodiaconul dăruieşte icoana Sfintei Treimi.
Stanca Glogoveanca,fiica lui Staico Bengescu, a înfrumuseţat la 1782
biserica Tismanei cu uşile principale. Aceste uşi în două canturi sunt de lemn de
stejar foarte frumos sculptate în flori şi iconiţe cu o fineţe admirabilă şi cu o
mare abilitate artistică.
Ştefan Arhimandritul dăruieşte în anul 1792 nişte paftale de argint.>>86
82
Rada Teodoru, op. Cit., p 29
83
Alexandru Ştefulescu, op. Cit. p 108-110
84
Ibidem, p 114-116
85
Ibidem, p 117-118
86
Ibidem, p 119-122

37
ODOARELE DIN SECOLUL AL XIX-LEA

<<În anii:-1832- un potir,


- patru icoane în natrică,
-1833- clopotul cel mare,
-1834- patru sfetnice de alamă,
-patru iconiţe puse înaintea icoanelor celor mari de la
tâmplă,
- clopotul cel mic,
-1838- o cruce de argint,
-1840- toaca din anvon,
-1841- o cruce de argint,
-1842- candele de argint,
- cădelniţă de argint,
- un potir de argint,
- o linguriţă de argint,
-1843- chenarele de piatră ale ferestrelor de la altar,
-1844- paftale,
- o cruce mare de argint.>> 87
De o deosebită importanţă sunt următoarele obiecte de tezaur:
<<Tetraevanghelul lui Nicodim care în prezent se află în colecţiile
Muzeului de Artă. În 1404-1405, Nicodim copiază în limba slavă ,pentru
trebuinţa mânăstirilor sale, textul evangheliilor.
Frecătura evangheliarului,din argint ciocănit, după unele indicii artistice
şi chiar după unele stângăciide execuţie pare a fi opera unui atelier de tradiţie
slavo-bizantină ,poate chiar din mediul călugăresc din jurul lui Nicodim.88>>

87
Ibidem, p 123-127
88
Rada Teodoru, op.cit. p 28

38
<<Micul muzeu de la Tismana adăposteşte trei piese de broderie liturgică
de cea mai mare însemnătate, deoarece se numără alături de cunoscutil Epitaf de
la Cozia, printre primele odoare datate din Ţara Românească. Este vorba de
Bederniţa ,atribuită de legendă lui Nicodim şi două patrafire, lucrate toate în
ultimul sfert al secolului al XIV-lea. Bederniţa de la Tismana reprezintă ,într-un
chenar de palmete , Coborârea lui Iisus în iad şi e brodată cu fir de mătase ,aur
,argint şi perle,pe fond de mătase albastră. Broderia a ajuns în posesia Tismanei
în anii în care mitropolitul, bolnav ,renunţă la păstorirea Ţării Româneşti şi se
retrage la mânăstire. Pe aceiaşi cale a ajuns probabil la Tismana şi legendarul
orar al lui Antonie,ucenicul lui Nicodim. Este o piesă unică în istoria întregii
broderii de tradiţie bizantină prin număr de reprezentări figurale.>>89
<<Pentru importanţa ei documentară merită a fi menţionată şi crucea de
plumb a lui Nicodim, piesă încă nedatată ,care nu are altă podoabă în afară de
iniţialele sacre; inscripţia “această cruce este a lui Nicodim” a fost zgâriată
probabil în cursul secolului al XVIII-lea. Interesantă este şi toaca în chip de
acvilă bicefală cu zborul deschis ,făcută din fier la 1840. Cele două medalioane
identice de pe aripi îi reprezintă pe Sfântul Nicodim şi pe Sfântul Antonie. În
centru, un alt medalion înfăţişează Uspenia, hramul Tismanei.>>90
O parte din obiectele de colecţie s-au mai pierdut din cauza deselor
războaie şi năvăliri care s-au abătut peste Tismana în acele vremuri. Cele care s-
au păstrat se găsesc la Muzeul de Artă sau la Muzeul Mânăstirii Tismana.

COPITOLUL V
METOCUL MÂNĂSTIRII TISMANA

89
Ibidem, p 29
90
Ibidem, p 30

39
SCHITURILE MÂNĂSTIRII TISMANA
<<Documentele menţionează , mai ales pentru vremurile mai apropiate de
noi , o serie de schituri ce ţineau de mânăstirea principală. Dintre acestea o parte
proveneau prin rotirea călugărilor Tismanei care ,în căutare de locuri pustii,
prielnice sihăstriei,părăseau incinta mânăstirii şi îşi făceau chilii izolate (cele
două Cioclovine, Ploştina Drăgoeştilor).
Un alt grup de metoace erau fundaţii boiereşti, care au fost ulterior
închinate Tismanei (Gura Motrului,Cerneţi,Topolniţa,Valea cu Apă).>>91
<<Însetaţi de farmecul tainicilor privelişti, pe care numai un penel
măiestru,înmuiat în mare al dimineţii, le poate schiţa ,de la Mânăstirea Tismana
ne putem avânta , pe cărări de munte , să ajungem la cele două sihăstrii:
Cioclovina de Jos şi Cioclovina de Sus. Pe o potecă umbrită de fagi ,castani
comestibili şi pâlcuri de brazi ,după circa cinci kilometrii de urcuş prin locuri în
care mişună şi astăzi mistreţii şi haiducesc în voie urşii,se ajunge la un izvor ,de
lângă care se deschide o poiană destul de înclinată în care stă de veacuri Schitul
Cioclovina de Jos,cu hramul Sfinţii Voievozi. Schitul este amintit documentar în
anul 1660. În 1668 martie 12, se aminteşte de o biserică (probabil din lemn),
căreia Radu Postelnicul Ştirbei îi dăruieşte o vie.>>92
Nu se ştie cine şi când a înfiinţat aici, în sânul muntelui ,prima sihăstrie
a Tismanei. Se aminteşte că biserica de acolo a fost refăcută de un egumen
Nicodim,ajutat de Atanasie, “fost egumen” ,ambii de la Tismana.
<<În exterior ,biserica este tencuită şi văruită ,dar pe alocuri se observă
materialul din care a fost construită : piatră de munte, piatră de sigă adusă din
obştea Tismanei. O turlă scundă, exagerat de scundă ,se ridică timid deasupra
naosului. Din cauza terenului în pantă ,intrarea în acest monument se face pe
partea de nord a pronaosului, unde arhimandritul Spiridon a făcut, în anul
1849 ,un frumos pridvor de lemn,loc de meditaţie şi de odihnă.

91
Ibidem, p 30-31
92
Bălaşa Dumitru, Hrisnat Toma, op. Cit. p 115

40
În zilele noastre , la câtiva metriimai sus de biserică ,s-a ridicat o casă
nouă de lemn,un adăpost mai comod pentru personalul sihăstriei, formată din
două chili. Lângă ea, un izvor curat iese dintre pietrele acoperite cu iarbă şi flori
şi udă o grădină de zarzavat.>>93
<<Pe poteca anevoioasă care duce la Cioclovina de Sus,nu oricine se poate
încumeta să urce. Efortul şi îndrăzneala sunt ,însă, pe deplin răsplătite.
După mai bine de o jumătate de oră printre pietre ce se rostogolesc
printre fagi şi corni, respiri uşurat în vârful muntelui Cioclovina ,lângă o
bisericuţă solitară, bătută de toate vremurile. Este construită din piatră sigă
,spărturi de stăncă şi cărămidă mică. Pe partea de sud o uşă de lemn se deschide
şi intrăm într-un minuscul pronaos. Pe o lespede de piatră ,fixată deasupra
intrării în naos ;o inscripţie singuratică arată că bisericuţa plantată în stâncă,are
hramul Sfântul Ilie şi a fost făcută de acelaşi Nicodim, ctitor la Cioclovina de
Jos, împreună cu Jupân Pătru Obedeanu mare serdar,în anul 1714.>> 94
<<În anul 1841, arhimandritul Spiridon a acoperit biserica acestui schit şi
a refăcut tâmpla cu icoanele. Părăsită de mulţi ani, acoperişul i se stricase,
bolţiile îi căzuseră şi era în completă ruină ,în 1940, când s-a restaurat parţial şi a
fost acoperită cu şiţă de brad. Din vechea tencuială nu se păstrează decât slabe
urme ale freşcelor de altădată. Din cele două chiliice se vedeau la începutul
acestui secol,nu a mai rămas nimic. Călugării sihaştrii au dispărut şi nimeni nu s-
a mai încumetat să stea aici, într-un vârf de munte, mărginit de prăpăstii,lipsit de
apă şi bătut de toate vânturile.
Bisericuţa stă singură şi păstrează amintirea unor timpuri de mult
apuse ,în care bolnavii de ciumă erau aduşi de prin sate în aceste locuri,pentru a
evita contagiul. Aici erau îngrijiţi de aşa numiţii cioclii, care îndeplineau rolul de
sanitari şi de la care după unele ipoteze muntele şi-a împrumutat numele. În
această piatră a durerii s-au ridicat cele două schituri :Cioclovina de Sus şi

93
Ibidem, p 115-116
94
Ibidem, p 118

41
Cioclovina de Jos, iar nişte călugări solitari , mai aproape de cer ,înălţau rugi ,pe
acest munte ,ca şi odinioară preoţii stămoşilor noştrii daci.>>95
<<Mânăstirea Tismana a avut de la început un spital mânăstiresc sau o
bolniţă pe măsura timpului şi nevoilor. Informaţiile despre această instituţie
sanitară încep de-abia cu Matei Basarab voievod, care a ridicat în 1650,
bisericuţa cunoscută azi sub numele de Paraclis. Afară în paretea de sud-est a
incintei mânăstirii,îşi avea o curte aparte ,cu camere anexe şi bucătărie pentru
bolnavi,restaurate de acelaşi domn. În urma luptelor purtate aici, între otomani şi
austrieci,în 1872 i s-au făcut oarecare reparaţii. Tot atunci i s-au refăcut şi uşile
din lemn de nuc ,frumos sculptate. Între anii 1786-1788 aceiaşi străini şi-au
înfruntat puterile,ca de obicei,pe pământul românesc şi au provocat mânăstirii
mai mari pagube.>>96
<<Spitalul mânăstiresc de aici,care avea scop caritabil,două documente
din anul 1795, amintesc de bolnavii îngrijiţi aici şi care să se întoarcă la vetrele
lor deoarece s-au însănătoşit de boala de care suferiseră. Tot despre acest spital
aflăm în 1836 că era în afara incintei principale , avea o biserică cu hramul
Sfântul Nicolae şi mai multe camere: o odaie sus, spre răsărit, de zid ,boltită,
pardosită cu cărămidă veche ,cu sobă ,pat şi o fereastră,două uşi,cu o săliţă ,
acoperită cu şindrilă de brad şi plimbătoare de zid alăturea şi un foişor pe
dinaintea odăii,de lemn, dedesubt cu un beci boltit ,cu uşa cu verigă;o odaie
sus,despre răsărit ,clădită de zid ,învălită cu şindrilă de brad,trei sobe,trei ferestre
cu gemuleţele lor, pat şu uşă cu clanţă, cu pridvor pe dinainte de lemn şi o
plimbătoare de uluce şi pălimar învălit ;două odăi ,jos , de lângă biserică ,clădite
de zid ,acoperite cu şindrilă ,podite şi pardosite cu cărămidă,cu sobe româneşti
,paturi şi uşi în zăvoare de lemn şi verigi, şi la una dulap în zid.>> 97

95
Ibidem, p 118
96
Ibidem, p 113
97
Ibidem, p 113-114

42
<<În fine , o precizare deosebit de interesantă :Curtea acestei bolniţe se
încheie despre miază-zi cu chiliile mânăstirii. Despre răsărit cu cele două chili de
jos şi cu biserica,despre miază-noapte zid ,iar despre apus chilia cea mare sus.
O candelă de argint ,în formă de pară ,aree următoarea inscripţie: A
bisericiin bolniţii,a mânăstirii, hram Sfântul Nicolae,Tismana 1842. O altă
candelă, la fel, în aceiaşi inscripţie ,este păstrată în depozit. Tot din acelaşi timp,
se află o candelă dăruită de Ştefan Ieromonahul, Bisericii,Bolniţei Mânăstirii
Tismana.>>98
<<În urma restaurărilor făcute la jumătatea secolului al XIX-lea, Spitalul
mânăstiresc devenise inutil şi în incinta lui a rămas singură bisericuţa (actualul
Paraclis). O catagrafie din 1850 octombrie 1 şi alta ,din 1857 septembrie 4,
vorbesc numai de biserica Sfântului Nicolae,acoperită cu şindrilă de gorun şi
inventarul obiectelor de cult,ceea ce înseamnă că nu era părăsită. După incendiile
din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a rămas în ruină până în 1909,când
Paraclisul ,deşi fusese reparat ,e afla părăsit şi nezugrăvit.>> 99

CAPITOLUL VI
SFINTELE MOAŞTE DE LA TISMANA

98
Ibidem, p 114
99
Ibidem,

43
Două fragmente din oasele Sfântului Ignatie –pruncul purtat în braţe de
Domnul Iisus-şi Degetul arătător mumuficat de la mâna lui Nicodim care a scris
Evangeliarul din 1404-1405, se află la Mânăstirea Tismana.
<<Astăzi Mînăstirea Tismana posedă trei bucăţi de moaşte: două resturi
din oasele Sfântului Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei şi degetul arătător de la
mâna dreaptă a Sfântului Nicodim. Cel mai vechi izvor documentar cu privire la
aceste moaşte îl constituie până în prezent consemnările lui Paul de Alep, făcute
în a şeasea decadă a secolului al XVII-lea (1657):Corpul Sfântului e pecetluit
sub pardoseala bisericii,după spusele lor ,de frica ungurilor ca să nu-l fure ,s-ar
putea asta –reflectă călătorul oriental amintit-cum sunt aşa de învecinaţi şi cum
au atâta încredere în calităţile sale.>>100
<<Numai un deget al Sfântului Nicodim, a fost lăsat spre evlavia
creştinilor ; noi am luat binecuvântarea, atât, de la acesta, cât şi de la moaştele
altor sfinţi, Patriarhi ai Antiohiei, ce sunt în posesiunea lor. Unul dintre ei era
Ignatie cel încins de Dumnezeu.
Astăzi în biserica Mânăstirii Tismana se păstrează numai degetul
arătător de la mâna dreaptă a Sfântului Nicodim şi două fragmente de oase,
relicve ale Sfântului Ignatie Teoforul, patriarhul Antiohiei.>>101
<<Viaţa Sfântului Nicodim consemnează misiunea de ridicare a anatemei
ce fusese aruncată asupra Bisericii şi poporului Serbiei,de către Patriarhia
Constantinopolului. Din această misiune făcuse parte şi Nicodim. Cităm :”Iar pe
Sfântul zic că înţeleg Prea Sfinţitul Patriarh că este rudenie cu numitul câneaz
Lazăr, l-a cinstit şi l-a făcut arhimandrit, hărăzindu-i şi o cârje a sa,ce o purta şi
trei părticele de sfinte moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi alta dintr-ale
Sfântului Ignatie purtătorul de Dumnezeu şi a treia dintr-ale Sfântului Mucenic
Teofil”.>>102

100
Bălaşa Dumitru, Sfântul Ignatie Teoforul şi Sfântul Nicodim, în M.O. XXIII (1971), Nr. 9-10, p 646
101
Ibidem, p 646
102
Ibidem, p 646-647

44
<<În biserica mare ,la proscomidie ,sub un acoperământ ,se află un prea
modest relicvariu pe care se citeşte următoarea inscripţie: În numele lui
Dumnezeu Atotputrnicul, am donat această raclă Sfântului Nicodim. Lucrată de
maiestru Dumitrescu Ştefan,20 septembrie 1931. În interiorul acestei cutii
metalice se găsesc două fragmente de oase şi un deget mumifiat. Pe fiecare din
aceste trei piese este câte o brăţară de argint aurit şi pe fiecare brăţară este
gravată căte o inscripţie.>>103
<<Degetul Sfântului Nicodim. Este vorba de arătătorul de la mâna deraptă
a lui Nicodim, cel care a scris cel mai vechi manuscris miniat din Ţara
Românească, Tetraevanghelul ce se păstrează acum la Muzeul de Artă al
României. Degetul este o interesantă relicvă atât din punct de vedere religios ,cât
şi istoric. Are o lungime de circa 9 cm. La locul unde a fost desprins de podul
palmei are o brăţară astupată la cap. Din capac iese afară o verigă cu un orificiu
pentru legat sau atârnat. Probabil ,cândva ,pentru mai multă siguranţă ,era prin cu
un lănţişor de vechiul relicvariu.>>104
<<Tot la Tismana, în acelaşi prea modest rlicvar se păstrează două
fragmente din oasele marelui martir Ignatie Teoforul.
-O bucată de 55 mm lungime şi 28 mm,diametrul maxim. La un capăt
are o brăţară de argint aurit, lucrată la fel ca şi precedentă (de la degetul lui
Nicodim), cu o zală pentru atârnat.
-Cea de-a doua piesă are o lungime de 70-75 mm. La capătul mai îngust
al osului este aşezată o răţară cu marginile ajurate. Aceasta ,spre deosebire de
cele două piese descries, degetul lui Sfântului Nicodim şi fragmentul de care am
vorbit mai sus din oasele Sfântului Ignatie, nu are capac şi nici zala pentru
atârnat ,de care am amintit mai sus.>>105
<<Concludem deci că la Tismana se păstrează degetul Sfântului Nicodim
şi două fragmente din resturile de oase al Sfântului Ignatie Teoforul. Acestea din
103
Ibidem, p 648
104
Ibidem,
105
Ibidem, p 649

45
urmă pot face parte din darurile oferite de patriarhul Teofilact ,Sfântului Nicodim
Valahul ,cu prilejul misiunii acestuia la Constantinopol.>>106
Relicvele de la Mânăstirea Tismana sunt nişte obiecte de cult ,amintind
de activitatea culturală desfăşurată cândva de două mari personalităşi ale
Bisericii.
Moaştele Sfântului Ignatie Teoforul sunt relicve ale pruncului purtat în
braţe de Iisus Hristos, venerat de toată lumea creştină ,dar în acelaşi timp sunt şi
relicve ale scriitorului ,ale autorului celor şapte epistole din anul 107 d. Hr. ,de
care am amintit. El însuşi a purtat în inimă pe Hristos ,dar tot Ignatie-ca prunc-a
fost purtat în braţe de Domnul ,după cum reiese din învăţătura Bisericii
Ortodoxe.
Degetul Sfântului Nicodim este o relicvă Sfântă,degetul mumificat ,de
la mâna dreaptă cu care a scris Tetraevangheliarul din 1405,care a executat cu
măiestrie miniaturi, frontispicii, în cerneluri de aur.
Private sub aspect , moaştele de la Tismana merită a fi cunoscute de
toată lumea creştină şi în special de cărturarii bisericeşti din aria sud-est
europeană.

CAPITOLUL VII
EGUMENI AI MÂNĂSTIRII TISMANA

106
Ibidem, p 651

46
De secole la rând , monahi de înaltă chemare s-au învrednicit să
rânduiască înţelept treburile şi rosturile mânăstirii,să insufle acestor ziduri
străvechi viaţă istorică ,dăruirea lor fiind sinonimă cu sacrificiul.
Paşnica viaţă de aici nu a însemnat pentru ei o acceptare resemnată a
destinului ,ci o înţelegere superioară a pericolului atâtor invaziicare încercau să
strice temeiurile de credinţă şi cultură ale acestei fortăreţe de românism vital, de
nebătută rezistenţă naţională. Aceştia au fost egumenii mânăstirii, conducătorii ei
spirituali şi gospodăreşti. Unii au lăsat în urmă o operă de cărturari cu lumină
nestinsă ,alţiiau strălucit efemer prin fapte şi vrednicii de contribuţie modestă,
poate, dar împlinite cu râvnă, abnegaţie şi conştiinţă misionară. A-I cita la rând
,fără vreo omisiune,este o datorie de cinste, ca într-un luminos pomelnic cu
scrisul şi dragostea urmaşilor de azi , a beneficiarilor de azi ai moştenirii lor.

<<Egumenii Mânăstirii Tismana:


1.Sfântul Nicodim Valahul, arhimandrit, 1370-1406,
2.Agaton, 1407-1419,
3.Gherasim, 1444,
4.Matei, ieromonah, 1479-1490,
5.Ioanikie, 1491-1503,
6.Misail, 1505-1508,
7.Istratie, 1509,
8.Ioanikie, 1510,
9.Eustratie, 1510-1524,
10.Efrem, 1525,
11.Eustratie, ieromonah (acelaşi) 1526-1529,
12.Efrem, (acelaşi) 1530-1535,
13.Teofan, ieromonah, 1531-1535,
14.Ilarion, ieromonah, 1536,
15.Vasile, 1541,

47
16.Matei, 1546-1547,
17.Macarie, 1547,
18.Ilarion, 1547,
19.Mardarie, ieromonah, 1547,
20.Mitrofan, ieromonah, 1555,
21.Paisie, 1558-1559,
22.Agaton, 1559,
23.Ioan, ieromonah, 1560-1577, din 1562 arhimandrit,
24.Eftimie, 1583,
25.Spiridon, 1585-1586,
26.Ilarion, 1587,
27.Grigorie, ieromonah, 1589-1591,
28.Serghie, 1592-1597,din 1600 episcop de Muncaci,
29.Nikifor, 1602,
30.Gherasim, 1604,
31.Nikifor, 1604,
32.Nicodim, 1605,
33.Gherasim, (acelaşi din 1604) 1607-1609,
34.Teodor, 1609,
35.Ioan, ieromonah, 1611-1616,
36.Nifon, 1619-1620,
37.Ioan, 1621-1625,
38.Serghie, 1626,
39.Teofil, 1627,
40.David, 1630,
41.Ignatie, 1630,
42.Teofil, (acelaşi din 1627), 1631,
43.Teodosie, 1633-1635,
44.Onufrie, 1638,

48
45.Grigorie, 1640-1641,
46.Ioan, ieromonah, 1641,
47.Ştefan, 1641-1648,
48.Ioan, 1649-1652,
49.Nicodim, 1652-1658,
50.Vasile, arhimandrit, 1661,
51.Petronie, 1668,
52.Ştefan, 1669,
53.Petronie, arhimandrit, 1669-1672,
54.Nicodim, 1674-1675,
55.Teodosie, mitropolitul, aflat în surghiun aici, 1675,
56.Petronie, 1678,
57.Iosif, ieromonah, 1682,
58.Nicolae,proegumen, 1683, arhimandrit,1684-1685,
59.Teodosie, 1686,
60.Iosif, arhimandrit, 1687-1689,
61.Teodosie, arhimandrit, 1690,Iosif egumen,
62.Petronie, arhimandrit,Iosif egumen 1690,
63.Iosif, 1690,
64.Atanasie,arhimandrit, 1691-1698,
65.Daniil, 1698,
66.Atanasie, 1701-1713,
67.Nicodim din Runc (Gorj), 1713-1720,
68.Nicolae, 1721,
69.Nicodim, 1722-1726,
70.Atanasie, 1726,
71.Nicodim Curpeneanu, 1726-1731,
72.Ioan, arhimandrit, 1731-1735,
73.Gherasim, arhimandrit, 1736-1740,

49
74.Gavriil, 1742-1746,
75.Gherasim, arhimandrit, 1749-1759,
76.Partenie, arhimandrit, 1760,
77.Gherasim, arhimandrit, (acelaşi) ,1762,
78.Partenie, arhimandrit, 1764, (ales episcope al Râmnicului),
79.Ilarion, 1774,
80.Gherasim, arhimandrit, 1774,
81.Teodosie, 1776,
82.Gherasie, arhimandrit,1778,
83.Mihai, 1778-1779, arhimandrit, 1780-1784,
84.Ştefan, arhimandrit, 1785-1789,
85.Partenie, arhimandrit, 1794,
86.Ştefan, arhimandrit, 1794-1798,
87.Partenie, arhimandrit, 1799,
88.Dionisie Lupu, 1807-1819,(apoi mitropolit),
89.Neofit, 1825-1827, (apoi episcope al Râmnicului),
90.Partenie, arhimandrit, 1829-1836,
-A făcut o biserică în satul Prundu,Judeţul Gorj. În 1836 octombrie 1, s-a
făcut schimnic, primind numele de Pimen. Acesta vieţuise în mânăstire 44 de ani
şi a egumenit 9 ani şi la plecarea sa a dat mânăstirii via….din dealul Fronilor…
cu toate acareturile ei: pivniţă, cramă, casă,pometuri de pruni….,
91.Spiridon, arhimandrit, 1836-1849,
92.Ioasaf, arhimandrit, 1852,
93.Augustin, arhimandrit, 1853-1855,
94.Nikifor, arhimandrit, 1857,
95.Teodorit Zăgănescu, 1861,
96.Dionisie Albeşteanu, 1863-1865,
97.Dionisie Nicolăescu, 1875-1892,
98.Spiridon Apostoleanu, (4 luni),în 1892, preot de mir,

50
99.Gimnasie Georgescu, 1892-1898,
100.Ilarion Grecu, 1898-1900,
101.Iosif, 1900-1908,
102.Cornelie Săbăreanu, 1908-1912,
103.Ianuarie Popescu, 1912-1930,
-A fost egumen patriot. În 1917 ,pe când în Mânăstirea Tismana au fost
închişi de nemţi şi unguri 46 se olteni ,unii ca ostatici şi alţi criminali
politici,pentru că au luptat cu cuvântul, pentru o Românie unită. Egumenul
Ianuarie a avut o frumoasă comportare faţă de arestaţi. O notă din 1920 aprilie
19, a unuia din foştii deţinuţi referindu-se la Ianuarie şi Inocenţiu (alt călugăr din
mânăstire), spune:”Purtarea lor faţă de ostateci sevească de pildă şi altora”.
104.Sebastian Costescu, 1930-1931,
105.Glicherie Lovin, 1931-1942.>>107
<<În 1949, Mânăstirea Tismana s-a transformat în chinovie de
maici,având în frunte următoarele egumene: Frumenţia Lupu, 1949-1950,
Magdalena, 1950-1951, Eliseia Glăvan, 1951-1952, Tatiana 1952-1958.
Din 1958 decembrie 1, ca egumenă slujeşte Ierusalima Gligor, sub
conducerea căreia mânăstirea a cunoscut multe şi substanţiale înnoiri.>>108

CAPITOLUL VIII
MUZEUL DE LA MÂNĂSTIREA TISMANA

107
Bălaşa Dumitru, Hrisant Toma, op. Cit. p 148-151,
108
Ibidem, p 151,

51
Un capitol aparte din această lucrare este despre Muzeul de la
Mânăstirea Tismana, muzeu în care se găsesc o serie de obiecte de mare valoare.
Muzeul Mânăstirii Tismana a fost înfinţat în anul 1834 şi posedă icoane
,sfetnice,candele şi alte obiecte vechi.
O relizare a Î.P.S. Mitropolit Firmilian, a fost fixarea –temporară sau
definitivă –în condiţii întru totul corespunzătoare, a celor mai de seamă obiecte
de artă bisericească, la înseşi locurile unde se aflau. Astfel au luat naştere
Colecţiile de la Tismana,Crasna, Polovragi,Gura –Motrului şi Mânăstirea Jitianu,
prima dintre ele constituind ,după opinia celor mai reputaţi specialişti, cea mai
îndrăzneaţă şi completălucrare de acest gen, relizată vreodată în ţară.
<<Colecţia –Muzeu de la Tismana.-Pornindu-se de la descoperirea
freşcelor vechi din secolul XVI, printr-un interesant procedeu ştiinţific s-a
recuperat întregul strat din secolul XVIII, încastrat apoi pe ziduri, în camere şi pe
culoarele mânăstirii. În asemenea cazuri, de la scoaterea la lumină a vechilor
zugrăveli, freşcele mai noi aplicate peste cele vechi,prin însăşi operaţia
respectivă, ar fi putut să fie supuse pieirii; dar, prin procedeul tehnic utilizat la
Tismana, s-a recuperate toată picture secolului al XVIII-lea, s-a experimentat o
metodă şi s-a creat un procedeu pentru toate cazurile similare, închegându-se
totodată şi originalul muzeu al mânăstirii: cea mai bogată colecţie de acest gen,
din ţară. Studiul şi comentariile publicate de academicianul Duiliu Marcu şi
pictorul G. Russu în revista Monumente şi Muzee, sunt concludente şi
evidenţiază, cu prisosinţă, ideea în sine, fericita ei realizare şi meritul personal al
grijii pe care Î.P.S. Mitropolit a dovedit că o poartă până şi a celor mai tăinuite
valori ale tezaurului artistic românesc.>>109
<<Realizarea muzeului de freşce de la Tismanare prezintă, astfel, o operă
impunătoare şi unică. Ea este cuprinsă şi păoate fi cercetată ,în afară de coridoare
şi încăperi ,în trei săli principale, cu o expunere dintre cele mai originale şi

109
Alexandru Bădăuţă şi Pr. Dumitru Bălaşa, Valori muzeale şi cărturăreşti din Arhiepiscopia Craiovei, în
M.O. (1970) , Nr. 5-6, p 456-457,

52
interesante: toate piesele, recuperate prin decupare ,au fost încastrate precum
nestematele în montura lor, în carnea pereţilor ,asigurându-li-secea mai bună
conservare. Ele au fost aşezate pe două rânduri :cele mari în registrul de jos al
pereţilor, iar cele mici în cel de sus.>>110
<<Descriind sumar sălile muzeului, prima dintre aceste săli se află în
partea de est a incintei şi e dominată de şase panouri mari, reprezentând doi
îngeri şi trei membri din familia ultimilor ctitori, partea de sus cuprinzând 55 de
şcene din sinaxar. A doua sală prezintă ,în rândul de jos ,patreu prooroci,două
cete de îngeri (câte doi), Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Ioan Botezătorul. În partea
superioară, la fel ca şi în sala precedentă ,sunt încastrate 55 de scene din sinaxar,
între care găsim şi zodiac Capricornului. În sfârşit ,cea de-a treia , în registrul de
jos înfăţişează portretele sfinţilor melozi: Iosif, Cosma, Teofan, Ioan Damaschin.
În panoul superior apar alte şcene din sinaxar şi zodiac săgetătorului, tot aici sun
încastrate şi 19 medalioane cu diferiţi sfinţi. Alte scene din sinaxar sunt fixate pe
zidurile coridoarelor. În trapeză, pe zidul de apus ,este expusă Sfânta Năframă,
flancată de patru îngeri. Pe coridorul chiliilor de la etaj, din partea de nord ,precu
şi în trapeza apartamentului official,sunt încastrate scene din Acatistul Maicii
Domnului.
În felul acesta , toate freşcele au fost recuperate şi minunat valorificate,
într-un cadru monumental, dominat de neîntreruptul cântec al apelor celeilalte
Tismane,care curg pe sub balconul din partea răsăriteană a acestor săli.>>111
<<În muzeul mânăstirii se află o seri de obiecte de cult de mare valoare ,
între care un orar şi o bederniţă din secolul al XIV-lea, cele mai vechi piese de
broderie din sud-estul Europei.>>112
<<De asemenea , în Muzeul special al Tismanei,se păstrează : 1.Epitrahil
din secolul XIV, broderie de aur şi argint pe mătase albastră, decorat cu 80 de

110
Ibidem, p 457,
111
Ibidem,
112
Radu Constantinescu, Monumente religioase, Biserici şi mânăstiri celebre din România, Ed. Editis,
Bucureşti, 1994, p 74,

53
medalioane cu diferite figure de sfinţi, despărţite prin serafimi. La gât în mici
medalioane, monograma Mitropolitului Antim Criptopulos cu caractere greceşti.
2.Bederniţa din secolul XIV, broderie similară cu precedenta, având în colţuri
monograma aceluiaşi ierarh, iar central şcena Anastasis (Coborârea la Iad).
3.Epitrahil,decorat cu motive florale , mărunte: ar fi aparţinut Sfântului Nicodim.
4.Crucea de plumb a Sfântului Nicodim, având pe o parte inscripţiile sacrale:IS.
HS. NI. KA.,M. Mth.,Luc.,Ion, iar pe verso: Această cruce iaste a Sfântului
Nicodim. 5-6.Două rânduri de uşi (în câte două canate) din lemn, din anul 1782.
Ele au aparţinut celor două intrări ale bisericiimari a mânăstirii. Fiind supuse
deteriorării, Î.P.S. Mitropolit,în 1963 ,a dispus înlocuirea lor prin două replica,
originalele fiind transferate azi în sălile muzeului.>>113

CAPITOLUL IX
PELERINI ŞI OASPEŢI LA TISMANA

Unul din izvoarele nesecătuite niciodată ale cunoaşterii trecutului


Tismanei şi evoluţiei vieţii spirituale din această zonă de densă şi glorioasă
istorie românească ,îl reprezintă impresiile-tipărite sau păstrate oral-ale
113
Alexandru Bădăuţă şi Pr. Dumitru Bălaşa, op , cit. p 457-458,

54
nenumăraţilor călători prin aceste locuri, mirificate sub atâtea aspecte. Viaţa
mânăstirii se revarsă luminos în uriaşe oglinzi retroproiectoare,constituite din
mărturiile acestor valoroşi istorici, condeieri, purtători de cuvânt ai veacurilor la
rând ,care au trecut sau au hălăduit vremelnic în aceste incinte de viaţă şi
civilizaţie ,cu nimic mai prejos celor mai înaintate înfăptuiri europene. Din
bogatul florilegiu al acestor mărturiicu valoare de omagiu,vom desprinde câteva ,
capabile să contureze calitatea de excepţie a Mânăstirii Tismana ca ax şi centru
polarizator de istorie ,cultură şi ortodoxism binefăcător.
Primul dintre aceşti călători care a fost la Tismana şi pe care îl
menţionăm este personalitate destul de importană:
PAUL DE ALEP
<<Fiul cărturarului şi patriarhului Antiohiei, Macarie al III-lea, şi
reprezentantul unei familii care a dat patru generaţii de clerici ortodocşi melchiţi,
Paul de Alep şi-a însoţit neoositul părinte , în îndoita sa calitate de arhidiacon şi
secretar patriarhal, în călătoria acestuia prin ţările ortodoxe din răsăritul şi nordul
Europei. Călătoria aceasta-făcută cu scopul şi speranţa obţinerii sprijinului
domnitorilor din ţările vizitate pentru dioceza Antiohiei, crunt vrăjmăşită de
turci-a ţinut aproape şapte ani (1652-1659), iar popasul la Tismana s-a petrecut
între 10-15 iulie 1657. În lucrarea sa Călătoria patriarhului Macarie din Alep,
Paul de Alep acordă descrierii vizitei la Tismana un spaţiu generos, cuprinzând
detalii care pot fi reintegrate în contextul veridic al istoriografiei sigure.>>114
<<Renumitul călător notează cu entuziasm nereţinut că în întâmpinarea
oaspeţilor sirieni a venit egumenul Nicodim şi însoţeşte această relaţie cu
precizarea foarte importantă a existenţei, pe malurile Tismanei, a unui târg mare
care ţine de mânăstire. O altă informaţie preţioasă ne trimite la existenţa din acel
timp, înainte ajungerii la prima poartă , a unei biserici-mică,curată, închinată
Sfântului Antonie cel Mare. După urcuşul cu mare strădanie , Paul de Alep
atrecut prin prima poartă,ferecată cu fier, cu turn mare, cu numeroase creneluri.
114
Bălaşa Dumitru ,Hrisant Toma, op. Cit. p 125-126,

55
A doua poartă , tot de fier, cu o cloptniţă deasupra ,i-a deschis vederea unei
biserici mari, cu hramul Adormire Maicii Domnului. Atent cercetător al
organizării vieţii monahale , iscoditorul călător oferă detalii privind
administrarea şi aprovizionarea abundentă a mânăstirii (nelipsind amănunte
privind existenţa unui puţ cu apă curată ,a unui bazin pentru ţinutul peştilor),
concluzionând cu îndreptăţire că mânăstirea este bine pregătită pentru o
rezistenţă înversunată. Concluzia respectivă se lăgeşte curând ,cuprinzând o
apreciere de ansamblu foarte importantă pentru faima niciodată dezminţită a
acestei sfinte mânăstiri: Într-adevăr ,subliniază Paul de Alep,ea nu mai are
seamăn nici în această ţară ,nici în alta, prin frumuseţea locului şi a aşezării,prin
mulţimea apelor sale şi întărirea naturală pe care o are , ajutată şi de ocrotire
zidurilor sale înconjurătoare.>>115
<<Călătorul străin oferă, în continuare ,amănunte despre drumul vieţii şi
faptelor cuviosului Nicodim,aşa cum le-a aflat din mărturiile oarale sau din
consemnări ale vremii, fără a pute dişcerne asupra unor inexactităţi sau
exagerării apologetice. Aflăm ,aşadar, că mânăstirea a fost înconjurată cu ziduri,
şi fiind aşezată la marginea muntelui, înspăimântă pe cel care o priveşte de jos,
mai ales din pricina căderii de apă care se prăvale de sus până în fundul văii. Din
nou ,Paul de Alep nu-şi drămuieşte entuziasmul sau mirarea ,când prcizează:
Până în ziua de astăzi, nu am vâzut un loc atât de bogat în astfel de văi.>>116
<<Interesul faţă de călătoria clericilor din Antiohia a fost , se pare ,
deosebit şi generalizat , lucru pe care-l subliniază şi Paul de Alep: Pe dealurile
care înconjoară această mânăstire sunt mulţi credincioşi şi pustnici care vin la
biserică în toate anotimpurile potrivite ca să primească sfintele taine. În
continuare aflăm că patriarhul oaspete a slujit liturghia în biserica mânăstirii,în
ziua de joi 14 iulie, a hirotonisit un preot şi un diacon, apoi a înveşmântat pe

115
Ibidem, p 126,
116
Ibidem, p 127,

56
starţ cu brâul, dându-I dreptul de apurta titlul de arhimandrit şi de a spovedi şi de
a împărtăşi.
Acestă valoroasă relaţie a lui Paul de Alep rămâne , în ciuda unor
inexactităţi sau referiri la inadvertenţe de ordin hagiographic, un izvor de mare
însemnătate pentru cultura ţărilor române de la mijlocul secolului al XVII-lea, iar
pentru noi, o carte meru deschisă pentu cunoaşterea imaginiidin acea vreme a
Mânăstirii Tismana în cadrul înconjurător al naturii, manifestărilor spirituale şi
al istoriei acelui frământat fragment de existenţă românească.>> 117
Un alt călător la Tismana a fost:
ANTON PANN
<<Neînţeles de muţi dintre pontifii literelor din veacul trecut ,care-i negau
dreptul de a se afla printre piscurile geografiei noastre literare,Anton Pann a fost
încununat de vârfurile reale ale literaturii noastre cu superlativul îndreptăţit
osârdiei şi talentului său,fiind socotit un marir al scrisului, poetul popular prin
excelenţă, minunat poet şi povestitor.
Anton Pann a urcat treaptă cu treaptă, menirile ierarhiei bisericeşti,fiind-
rând pe rând :paraclisier la biserica Olari şi elev al reformatorului muzicii
bisericeşti Agapie Paliermul din Chios, cântăreţ în Scheii Braşovului,dascăl la
Vâlcea şi la Mânăstirea Dintr-un Lemn, psalt învăţător de copii în arta musicihiei
la şcoala după Podul Mogoşoaiei. Activitatea sa creatoare s-a desfăşurat,deci, în
mai multe centre şi instituţii ale ortodoxismului românesc, perimetru vast în care
şi-a aflat loc subliniat Mânăstire Tismana.>>118
<<Prezenţa lui Anton Pann la Tismana se înregistrează mai ales în
perioada sac ea mai dodnică de creaţie în domeniul tipăriturii de muzică
ecleziastă,adică după 1840,când acest bogat reformator se străduia intens să
amplifice şi să rumânizeze cântările româneşti,în sensul revenirii la o tradiţie cu
rădăcini autohtone. Cât de strânse legături avea cu biserica şi cu Mânăstira

117
Ibidem, p 128,
118
Ibidem, p 129,

57
Tismana şi oamenii ei, ne-o dovedeşte şi precizarea făcută de monograful său
Paul Cornea, când subliniază condiţiile vieţii grele pe care o ducea valorosul
psaltist, professor şi scriitor.
Cu ani în urmă,am aflat în biblioteca Mânăstirii Tismana,trei manuscrise
psaltice ale lui Anton Pann. Pe parcurs pierduseră o parte din file şi au fost legate
într-un singur volum, în piele şi carton, de către Dionisie eclesiarh şi superior al
acestei mînăstiri. Piesele compuse în acest repertoriu au fost compuse între anii
1826-1844. Volumul a fost semnalat acum un sfert de veac. Însemnările în
legătură cu diferitele cântări, constituie un izvor documentar authentic şi vor
servi în continuare la definitivarea numelui şi la completarea biogarfiei şi operei
scriitorului. Acesta este şi motivul pentru care , urmărind manuscrisele ,vom
reproduce ceea ce vom socoti util.>>119
<<Manuscrisul nr. 1începe cu stihurile Paştilor româneşti ,facerea lui
Anton Pandoleon. Cântările intitulate Podobiisunt semnate “Antonie
Pandoleon”. Urmrază alte compoziţii “alcătuite de mine Antonie Pandoleon”,sau
“alcătuirea mea Antonie Pandoleon-Pătroveanu”. În acelaşi manuscris ,transcrie
“Doxalogii alcătuite de mine Antonie Pandoleon”. Manuscrisul acesta se opreşte
la fila 109. Înainte de numerotare,câteva file se pierduseră.
Manuscrisul nr. 2 ,începe cu fila 110. Şi din aceste lipsesc, în partea
finală ,câteva file. A fost scris în anul 1844, între sfârşitul lunii iulie şi începutul
lunii august, în Mânăstirea Tismana. Manuscrisul începe cu o filă de omagiu
dedicată arhimandritului Spiridon, un sprijinitor al tipăriturilor în limba română,
spre luminarea neamului şi spre folosul patriei. Începutul acestui manuscris,
Anton Pann îl face ca un poet veritabil, vorbind despre măreţia peisajului
tismănean.
Manuscrisul nr. 3. În timp ce manuscrisele 1 şi 2 au pe fiecare pagină
câte 12 rânduri de text musical, manuscrisul acesta are câte 14 rânduri. Începe cu
fila 150: “Heruvicele săptămânii, rumâneşti pe opt glasuri, facera lui Petru
119
Ibidem, p 129-130,

58
Lambadarie şi a lui Grigorie protopsaltul”. Lipsesc câteva file, înainte de
numărătoarea din 1867, şi de la fila 158, urmează: “Şi aceste opt heruvice de
mijloc s-au compus de Anton Pann, professor de muzică vocală”. La fiecare
început de piesă se menţionează compozitorul :”de Anton Pann”.>>120
<<Cele trei manuscrise, legate intr-un volum ,se păstrează la Tismana aşa
cum visase autorul lor acum aproape un secol şi jumătate,ca un monument de
veşnică amintire a celui ce a fost poetul şi cântăreţul Anton Pann. De atunci se
păstrează pe fila 316 a Tetraevanghelului popei Nicodim, sub însemnarea
acestuia şi tălmăcirea cu litere semiunciale ,menţiunea cu chirilice cursive: “S-au
tălmăcit de mine Anton Pann, professor de muzică seminarul Sfintei Mitropolii
1844 august 9”. Faptul că a tradus epilogul acestei valoroase lucrări indică
meritul preţios al cunoaşterii limbii slavone, argument în plus pentru dovedirea
bogatei sale culturi.>>121
GRIGORIE ALEXANDRESCU
<<Autorul poeziei “Anul 1840” era notoriu ca poet şi la fel de preţuit
pentru ideile sale revoluţionare ,în 1842, când prietenul său Ion Ghica, după ce îl
scoate cu greu din închisoarea în care fusese arestat preventiv după complotul
chimeric împotriva lui Alexandru Ghica, îl ia cu sine într-o de o lună şi jumătate
pe la mânăstirile oltene. Pentru Grigorie Alexandrescu se împlinea un vis, lucru
reieşit din propria sa mărturisire: „Din copilăria mea auzim vorbindu-se de
mânăstirile de peste Olt ,de poziţia lor, de munţi înalţi ,de peşteri minunate, şi
simţeam un fel de ruşine că nu le cunoaştem,eu care cunosc toate uliţele şi
mahalalele copilăriei”.
Această neuitată şi atât de rodnică preumblare a durat o lună şi
jumătate ,şi după calculele noastre,se pare că a început în jurul zilei de 15
iulie.>>122

120
Ibidem, p 130-132,
121
Ibidem, p 132-133,
122
Ibidem, p 133,

59
<<Ca şi în celelalte locuri şi mânăstiri vizitate ,la Tismana a căutat
grandoarea naturii şi pulsul istoriei. În faţa măreţiei întâlnite aci ,poetul şi
memorialistul exclamă copleşit: “Iată cea mai veche şi măreaţădin toate
mânăstirile de peste Olt”! După câteva detalii de ordin istoriogarafic care
privesc, în principal, pe ctitorii mânăstirii, autorul Memorialului se adânceşte în
descrieri care să argumenteze concluzia dinainte. Aşa cum observă George
Călinescu , Tismana este descrisă în gustul colosal cu care desena castelele
medievale Victor Hugo, aşează pe un munte retezat, apărată îndată de o „măreaţă
stâncă ce se pleacă deasupra-i , ocolită de ziduri vechi care se întind pe marginea
prăpastiei”.>>123
<<Ştiindu-se că Grigorie Alexandrescu a fost un intim al domnitorului
Gheorghe Bibescu şi că-aşa cum precizează- l-a însoţit pe vodă în călătoria sa de
întâlnire cu Mihail Sturdza la Brăila,este de presupus să fi mers împreună şi în
călătoria întreprinsă, la 22 august 1844,pe acelaşi intinerar oltean parcurs de poet
cu doi ani în urmă. G. Călinescu observă că stilul corespondentului de presă care
relata călătoria se resimte de acela al lui Grigore Alexandrescu şi că ,ajuns la
Olt,acesta ar fi exclamat: „Oltule, martor al atâtor lupte sângeroase şi producător
de eroi, potoleşte-ţi turbatele valuri... vezi că porţi în sânu-ţi un fiu al tău”. Deşi
nu există ştirea precisă despre a doua venire a poetului la Tismana,relatarea
corespondentului respectiv oferă evidente asemănări cu stilul şi viziunea din
Memorialul de călătorie. La Tismana, munţii acoperiţi de stejari , fagi şi castani
stufoşi ,făceau o vale neguroasă şi înfiorătoare.>>124

ALEXANDRU VLAHUŢĂ
<<Nu avem încă ştire când a poposit autorul “României Pitoreşti” pe
meleagurile Tismanei. Nu putem acredita însă ,în nici un caz ,opinia unor
critici,conform căreia o bună parte din descrierile făcute au avut la bază nu atât

123
Ibidem, p 134,
124
Ibidem, p 136,

60
impresiile proprii şi realităţile văzute de scriitor ,cât informaţiile căpătate de la
învăţătorii din tot cuprinsul ţării,cărora le ceruse un atare sprijin prin intermediul
unei scrisori apărută în “Gazeta săteanului”. Dacă unele descrieri prezintă un
caracter mai mare de generalitate şi pot să aibă izvorul într-un asemenea stoc de
informaţii sumare ,schiţarea priveliştii din Tismana şi relatare stărilor din
mânăstire de atunci (1901) atestă neîndoios, o documentare la faţa locului. În
poarta mânăstirii,scriitorul este întâmpinat de un călugăr, în a cărui descriere
există unele înclinaţii ale gustului romantic.>>125
<<Crochiul pe care îl face naturii acest admirabil prieten al lui Nicolae
Grigorescu este urmat de o compoziţie minuţioasă,cu detalii de culoare şi de
arhitectură, asupra mânăstirii :”Intrăm ,pe sub bolta înaltei clopotniţe,în curtea
largă ,a frumoasei mânăstiri. În mijloc e biserica ,plină de scule şi odoare
vechi ;pe uşile-i de stejar sunt săpate cu multă măiestrie iconiţe şi înflorituri
migăloase,fine ca o horbotă. În stânga ,spre săritoarea Gurniei,se înşiră ,de-a
lungul zidului împrejmuitor ,încăperile stareţiei,şi chiliile cu două rânduri, în
fund –arhondaricul. Aripa dreaptă e un morman de ruini arse, acoperite de
bălării. Patru turnuri înalte ,străjesc din cele patru colţuri ale curţii,liniştea şi
măreaţa lavră,ridicată aci, în locul acesta ascuns,acum şase sute de ani,de
părintele Nicodim, cu ajutorul milostivilor Basarabi de pe acele vremuri. Spre
miază-zi vederea este astupată de o stâncă uriaşă,în al cărei perete se văd spărturi
negre ,tăiate în chip de ferestre la o înălţime fioroasă de-asupra peşterei,din care
iese urlând şuvoiul Gurniei şi trece printr-un canal pe dedesubtul mânăstirii”.
Acest luminos elogiu adus Tismanei are nu numai valoarea unei
descrieri etnografice şi sociale, ci mai ales pe aceea de a aduce laudă spiritului de
sacrificiu şi de rezistenţă în faţa încercărilor vieţii şi istoriei, dovedit deopotrivă
de sacerdoţii credinţei ortodoxe şi de luminosul ţăran român,sfinţeniei lor morale
şi de caracter.>>126

125
Ibidem, p 138,
126
Ibidem, p 139,

61
GEORGE COŞBUC
<<Legăturile lui George Coşbuc cu Oltenia încep încă înainte de
1895,când ,împreună cu familia se afla în oraşil Craiova,de unde mai târziu s-a
mutat la Bucureşti, marele centru cultural al ţării.
Marele nostru poet transilvan a petrecut multe veri pe valea Tismanei,de
aceste frumoase plaiuri fiind legată o bună parte din activitatea sa literară. La
câteva sute de metri mai sus de mânăstire ,lângă pârâul Tismana, într-o poziţie
încântătoare se află astăzi o construcţie de lemn,loc de odihnă pentru drumeţi,
numit „Foişorul lui Coşbuc”, aici a badea Gheorghe a cântat, aici a trades Divina
comedie,desculţ cu picioarele în apa Tismanei şi cu manuscrisele pe genunchi.
Cei mai apropiaţi însoţitori ai şederilor sale la Tismana i-au fost Ramiro
Ortiz, violoncelistul Alfonso Castaldi, compozitorul D. Chiriac,Ion Cliniciu şi
alţii. Îndemnat de Coşbuc să vină la Tismana şi găzduit la vila lui Constantin
Sfetea,savantul professor Ramiro Ortiz i-a mărturisit poetului că s-a îndrăgostit
pe loc de această “frumoasă Tismana”: “o găsi încântătoare mai presus de
aşteptările mele”. Aici, în 1915,acest valoros oaspete şi-a scris cursul despre
“Umanismul şi umanitatea lui Dante”. În acelaşi an, Castaldi ajuta liniştii
sufleteşi a poetului „improvizând furtunos” sau cântând din Chopin,iar în alte
ocazii,”sorbind călugăreşte”,din vinul locului sau luând parte la un „simpozion
platonic”.>> 127
<<Amintindu-şi de acele neuitate veri la Tismana,Varvara Bogdan
menţionează că poetul “işi găsise liniştea dorită într-un décor de basm nu departe
de Tismana,în valea mânăstirii”: “Pe această terasă îi plăcea lui Coşbuc să stea
ore întregi ,aşternând,când parcă o poruncă lăuntrică îl îndemna la aceasta,unul
sau mai multe versuri pe bucata de hârtie albă prinsă de coperta unei cărţi”.
După 1915,când îl încercă durerea sfâşietoare a pierderii fiului său
Alexandru şi când atât de lovitul părinte se retrage în tristeţe şi tihna rugilor sale
127
Ibidem, p 140,

62
de pomenire a celui dispărut,vatra de cultură străbună de la Tismanai-a dat
mângâiere şi deplin sprijin moral.
Legăturile lui Coşbuc cu marea lavră românească de la Tismana au fost
mult mai puternice decât s-a crezut. Ele sau manifestat şi prin generoasele dovezi
de adâncă recunoştiinţă ale poetului faţă de mânăstirea şii clericiide aci,care i-au
dat întăritor balsam moral.
Astfel,în biserica spitalului mânăstiresc se află trei vitralii. Unul ,la
fereastra de nord a naosului,îl reprezintă pe Sfântul Alexandru şi are în partea de
jos următoarea invocaţie: „Pentru odihna fiului nostru Alexandru,ţie cu smerenie
ne rugăm Doamne Elena şi George Coşbuc”. Cel de-al doilea vitraliu se află în
fereastra altarului. El reprzintă Învierea Domnului şi are următoarea rugă:
„Sufletul fiului nostru Alexandru Coşbuc, întru pacea milei tale,Doamne,
odihneşte-l! Elena şi George Coşbuc”. În naos, în partea de vest,alt
vitraliu,reprezintă pe Sfântul Gheorghe,în poziţie ecvestră,ucigând hidra,şi are
următorul înscris: Pentru pacea de veci a sufletului mamei sale Maria se roagă
fiul său George Sfetea (cumnatul lui Coşbuc).>>128

NICOLAE IORGA
<<Vreme de patru ani (1902-1906),alt mare savant al neamului, Nicolae
Iorga,care cumula cu scrisul şi întreaga sa faptă de erudiţie neobişnuită, căldura
patriotului,talentul scriitorului strălucit şi profund cunoscător al peisajului şi
sufletului românesc,ca şi viziunea istorică a neamului său,a cutreierat ţara de la
un capăt la altul culegănd impresii şi documente pentru cele cinci volume cu
descrieri de călătorie. Una dintre aceste cărţi cu peisaje de ţară –Sate şi
mânăstiri-fixează ţi preţuirile marelui savant-patriot asupra frumuseţii si măreţiei
istorice de a Mânăstirii Tismana. Propriu-zis,prezenţa istoriei şi atmosferei
Tismanei este semnalată cu mult înaintea ajungerii la acest loc aşteptat de
128
Ibidem, p 141-142,

63
destinaţie. Iată-l pe neobositul călător în satul Ialoviţa,unde oamenii “nu au uitat
pe Nicodim”,dar la Ponoare “se povesteşte că locuitorii n-au vrut să-l lase a
clădi,de frică să nu li-i ia domnul moşiile spre a le dărui mânăstirii celei nouă”.
La Tismana ,chiliile arseseră când Iorga a ajuns la acest altar de
spiritualuitate românească, şi este neîndoios,că a avut în vedere şi nevoia
îndreptăriiacestei nenorociri cănd,cănd scriind despre mânăstirileaflate în ruină
sau părăsite ,îşi ridică speranţa că „mâine poate ,când iubirea pentru trecutul
nostru va fi mai mare şi se va arăta în felul ce se cuvine, comorile îngropate vor
ieşi la iveală,dezvăluind mai bine cultura vechilor timpuri”.>>129
<<Nicolae Iorga a fost fascinate de frumuseţea şi imensitatea pădurilor
înconjurătoare într-atât încât a declarat că Mânăstirea Tismana e însâşi mai
înecată în păduri uriaşe decât orice altă mânăstire a noastră, iar această pădure
căţărată şi coborâtă în adâncuri ,acest vălmăşag de trunchiuri şi frunziş bogat nu
se poate asemăna cu nimic din ce-am văzut până acum.
Iorga vădeşte ,în schimb,ascuţişul verbului săi tăios când deplânge
destinul acestui lăcaş, peste care au trecut viforele distrugerilor la rând şi ale
nepăsării. Starea grea în care se afla mânăstirea în timpul vizitei sale smulge
accente amare, de revoltă nereţinută: Astfel,pe locul celei mai vechi mânăstiri
româneşti se înalţă astăzi o clădire cam deşanţată pe dinafară,într-un cerc de case
fără arhitectură. Lipsesc verdeaţa ,florile ,arborii,mişcarea unei mânăstiri. Pe
pajiştea săracă zac trupuri mărunte de rândunele fulgerate de frigul timpuriu,pe
când una din ele se zbate flămândă în bolţile bisericii,unde şi-a căutat un adăpost
care-i va mai întărzia moartea.
Istoricului nu-i scapă nici unul dintre rosturile inseminate ale Tismanei
în viaţa ţării. Astfel ,într-o altă lucrare “Domnul Tudor din Vladimiri”
menţionează viguros: “Pe neaşteptate ,apucă spre mânăstirea cea veche a
Tismanei,în zidurile ,încă destul de tari,ale căreia,unde se luptase trei zile, în
1631,şi Matei Basarab împotriva lui Leon Vodă Grecul,el se închisese. De aici el
129
Ibidem, p 143-144,

64
dădu, la 23 ianuarie cea dintâi proclamaţie ,din chemările lui către pandurii
ţării,care trebuiau să fie oastea lui cea mare şi credincioasă”.>> 130
<<Autorul Istoriei romănilor prin călători a arătat şi grija de a consemna
impresile oaspeţilor de oriunde despre frumuseţile Tismanei: arhitecturale,
naturale, artistice, morale. Între altele, a dat meritată subliniere interesului
desemnatorului de talent de la revista de călătorii Le Tour du Monde, Lancelot,
pentru vechile biserici din Oltenia.
Notaţiile călătorului –artist francez sunt minuţioase şi valoroase,ca şi
imaginile prinse pe pânză. Lângă Tismana, Lancelot admiră pe un preot care se
bucură de orice botez, căci dă încă un plugar ţării. La schitul Cioclovina ,culege
chipul schivnicului de o sută de ani, rezimat pe flăcăul care e ucenicul său. Tot la
Tismana, parcă anticipând faima de astăzi a artiştilor populari, a căror măiestrie
şi inspiraţie autentică se bucură de preţuire pereţuire peste fruntarii, în întreaga
lume.>>131

CAPITOLUL X
STAREA ACTUALĂ A MÂNĂSTIRII TISMANA

După cum bine ştiim până în 1949, Mânăstirea Tismana a fost o


mânăstire ce călugări,care îşi petreceau timpul în slujbe şi rugăciuni în frunte cu
satareţul care-i conducea.
<<În 1949, Mânăstirea Tismana s-a transformat în chinovie de maici,
având în frunte următoarele egumene: Frumenţia Lupu 1949-1950, Magdalena
1950-1951, Eliseia Glăvan 1951-1952, Tatiana 1952-1958. Din 1958 decembrie
1,ca egumenă slujeşte Ierusalima Gligor, sub conducerea căreia mânăstirea a
130
Ibidem, p 145-146,
131
Ibidem, p 146-147,

65
cunoscut multe şi numeroase înnoiri. În prezent în această chinovie se află un
grup de maici care împart timpul meditaţiei şi reculegerii sufleteşti ,cu cel al
muncii pentru sporirea plămadei acelui colţ de rai românesc şi cu ostenelile pe
un fertil ogor spiritual. Sunt mereu grăbite în treburi continui, dar ştiu – cum
puţini alţii-să trăiască pietatea când evocă trecutul mânăstirii şi rosturile ei
contemporane. Fapta şi existenţa par a unii prezentul cu trecutul,pentru că trăiesc
în moştenirea pilduitoare a înaintaşilor, sporindu-o neîncetat. Îndeletnicirile
diurne şi împlinirile de excepţie trădează ,parcă,priceperi milenare şi în toate
acestea sunt minunat echilibrate ,pepotriva vremii de astăzi,ale căror sensuri
fundamentale sunt liniştea ,armonia şi cârmuirea. Echilibrul acestei vieţi poate fi
comparat cu cel al roadelor stăreţiei şi cu întreaga alcătuire a lăcaşului în care
sfinţesc cu grija de a face totul cu paşi discreţi şi respiraţia filtrată, parcă pentru
a nu nelinişti pe toţi cei care îşimerită somnul, după veacuri de zbucium a unei
ţări între hotarele şi rosturile ei fireşti.>>132
Azi în partea de Vest a mânăstirii, în stânca de piatră se află o peşteră
unde se zice că a locuit Sfântul Nicodim şi unde se spune că ar fi facut mai multe
minuni, iar sub această stâncă de piatră se află o altă peşteră din care izvorăşte
apa ce cade în cascadă la o înălţime de 40 m , şi care curge pe sub mânăstire prin
nişte canale care apoi formează o altă cascadă. În partea dreaptă a bisericii se
află mormântul Sfântului Nicodim. Tot de la Sfântul Nicodim se păstrează azi
degetul sfântului, o cădelniţă,Tetraevangelul Sfântului Nicodim,acesta fiind cel
mai vechi manuscris din Ţara Românească şi o bederniţă a sfântului.
În prezent la Mânăstirea Tismana se află aproximativ 60 de vieţi, care se
ocupă de bunul mers al mânăstirii. De o parte şi de alta al mânăstirii se află
chiliile în care se mai odihnesc călugariţele,dar asta se întâmplă foarte rar pentru
că majoritatea timpului îl petrec în rugăcine şi cu muncile pentru a se întreţine.
În partea dinspre munte se află cimitirul, tot acolo se află şi paraclisul.

132
Ibidem, p 151,

66
Priveliştea care te întâmpină încă de la intrare te face să crezi că eşti
într-o altă lume unde timpul nu are măsură şi unde Dumnezeu a creat toate
frumuseţile naturii. Locul este plin de verdeaţă ceea ce te face să crezi că te afli
într-un colţ de rai. Odată ce ai intrat pe poarta cea mare a mânăstirii te cuprinde o
linişte sufetească ce nu poate fi descrisă în cuvinte.
După ce am vizitat Tismana am zis că nu există loc mai frumos, mai
plăcut şi mai liniştitor aşa cum este acela. La Mânăstirea Tismana aş merge ori
de câte ori am ocazia şi simnt nevoia să merg undeva să ma liniştesc, să evadez
din această lume plină de ispite, de stres şi de foarte mult zgomot.
De menţionat mai este faptul că pe 24 septembrie 2006 s-au sărbătorit
600 de anide existenţă ai Mânăstirii Tismana.
Cam aşa arată Mânăstirea Tismana în starea actuală, prezentată în doar
câteva cuvinte. Pot fi spuse mult mai multe,dar cei care citesc nu pot înţelege
doar dacă merg acolo,la Tismana şi simnt într-adevăr liniştea şi starea care te
cuprinde atunci când păşeşti pe poarta mânăstirii.

CAPITOLUL XI
CONCLUZII

Prima concluzie care poate fi trasă este aceea că Mânăstirea Tismana


este cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara Românescă,având un rol
primordial în menţinerea credinţei ortodoxe de-a lungul a 600 de ani. Ea
reprzintă un monument de reculegere şi închinăciune ,de cinstire a credinţei
noastre strămoşeşti,un edificiu de prea frumoasă artă străveche. Ea a fost şi un

67
post de apărare al ţării în vremuri de război,de găzduire a multor personalităţi
pătrunse de un înalt patriotism.
Dar să vedem câteva concluzii şi despre ctitorul şi întemeietorul acestui
prea frumos lăcaş de rugăciune.
Născut la începutul secolului al XIV-lea (1310) în ţinuturile locuite de
românii din sudul Dunării,Sfântul Nicodim a fost pentru acele timpurii o
adevărată făclie ce a luminat calea credinţei şi a şinut în izvoarele ei fiinţa
neamului romînesc. De mic copil a înţeles că nu e alta slujbă mai mare decât
slujirea lui Dumnezeu. De mic s-a dus la Sfântul Munte Athos unde, pe lângă
multe învăţpturi ce şi le-a însuşit ,s-a învrednicit de Harul lui Dumnezeu de a fi
vas ales. Aşa cum am văzut din paginile anterioare, Sfântul Nicodim s-a
învrednicit a avea nenumărate vedenii care i-au acălăuzit activitatea şi s-a
învrednicit ,încă de când era în viaţă ,cu darul facerii de minuni.
Venirea în Ţara Românească în urma unei descoperiri dumnezeieşti ,se
face într-o epocă în care începuse acţiunea de cucerire a unor regiuni din partea
de vest şi sud-vest a Ţării Româneşti,iar propaganda catolică era deosebit de
activă.
Înţeleptul şi întreprinzătorul domn Vladislav Vlaicu Vodă a găsit în
Cuviosul Nicodim şi în ucenicii săi tocmai sprijinul bisericesc de care avea
nevoie. Zidirea Mânăstirii Vodiţa, avea ca scop stăvilirea propagandei catolice şi
desigur întărirea vieţii relogioase a românilor. Începută în 1370, ea a fost
terminată în cursul anului 1372. Este prima mânăstire din Ţara
Românească,despre care avem atestări documentare sigure.
În anul 1375 Sfântul Nicodim şi ucenicii săi pleacă de la Vodiţa spre
nordul Olteniei spre Tismana. Pe acest drum Nicodim poposeşte în mai multe
locuri, unde reidică mici altare ,înlocuite mai târziu cu biserici şi mânăstiri
trainice.
Tismana ctitorie a Sfântului Nicodim şi a lui Radu I (1375-1383) ,este
fără îndoială mânăstirea cea mai însemnată legată de numele acestei mari figuri

68
spirituale. Ea a fost ridicată într-un loc plin de farmec, de aceiaşi meşteri care
lucraseră şi la Vodiţa. Stiim că Sfântul Nicodim ridicat prima biserică de la
Tismana dintr-un lemn de Tisă,o specie de conifer. Mânăstirea Timana s-a
bucurat de purtarea de grijă a multor domnitori şi dregători ai Ţării Româneşti. A
fost prima arhimandrie din ţara noastră.
Despre stilul arhitectural stiim că este roman şi se impune prin înălţimea
,îngustimea şi soliditatea sa elegantă. Bisreica era împărţită în: pridvor
,ponaos ,naos şi altar,avea trei turle ,inegale ca dimensiuni. Arhitectura de la
Timana este foarte deosebită prin stilul ei.
Despre picture de la Mânăstirea Tismana putem spune că la început
biserica a fost zugrăvită într-o singură culoare ,în ocru,cu figure geometrice şi
florale. Prima pictură iconografică a fost executată abia în secolul al XVI-lea
(1564) de pictorul Dobromir din Târgovişte. Această pictură în culori vegetale se
află şi astăzi pe perţii din pronaos fiind cea mai veche pictură bizantină ce se
păstrează în Ţara Românească. În anul 1732 se reface picture din Naos şi Sfântul
Altar cu ajutorul material al Doamnei Stanca Glogoveanu,în Pronaos fresca din
1564 nu a fost distrusă,ci peste ea a fost aplicată o nouă frescă datată
1766,pictor fiind Dimitrie Diaconu.
În 1955,în cadrul lucrărilor de restaurare a Mânăstirii conduse de G.
Russu s-a trecut la extracţia freşcei din 1766 din Pronaos-caz unic în Europa.
Fresca extrasă a fost încorpoartă pe pereţii muzeului mânăstirii şi pe coridoarele
chiliilor.
O ultimă pictură a bisericii s-a făcut în pridvor care a fost reconstruit în
1983,după planul Sfântului Nicodim şi pictat în 1994 de pictorul Grigorie
Popescu din Câmpulung Muşcel.
La Tismana se găsesc odoare din toate secolele,adică din secolul XIV
până în secolul XIX. Amintim doar câteva care sunt de o importanţă
deosebită:un potir , clopotul cel mare , o cruce de argint ,toaca din anvon şi o
cruce care se zice că ar fi purtat-o Sfântul Nicodim la gât.

69
Menţionăm acum despre schiturile mânăstiirii,de fapt despre două dintre
ele care sunt şi cele mai importante:Coclovina de Jos şi Cioclovina de Sus.
Primul este atestat documentar la anul 1660 şi are hramul Sfinţii Voievizi.
Schitul Cioclovina de Sus are hramul Sfântul Ilie şi este menţionat pe la anul
1714.
Câteva concluzii despre Sfintele moaşte de la Mânăstirea Tismana.
Stiim că se află două fragmente din oasele Sfântului Ignatie şi degetul arătător al
Sfântului Nicodim. Aceste moaşte se pot vedea la Mânăstirea Tismana pentru că
se află în biserică.
Trebuie să menţionăm că Sfântul Nicodim a fost primul egumen al
Mânăstirii Tismana. Şirul egumenilor este foarte mare,au fosz aproximativ 105
egumeni la Tismana ,ultimul a fost Glicherie Lovin 1931-1942. Din 1949,
Mânăstirea Tismana s-a transformat în mânăstire de maici. În present stareţă este
Ierusalima Gligor.
Mânăstirea Tismana adăposteşte şi un muzeu destul de important pentru
tezaurul ţării. Muzeul a fost înfiinţat în anul 1834 şi adăposteşte o serie de
obiecte vechi,candele icoane şi altele. Îm muzeul de la Tismana se găsesc cele
mai vechi obiecte de broderie din Europa:un orar şi o bederniţa. Pe lângă acestea
se mai găseşte şi un epitrahil care se zice că a fost al Sfântului Nicodim. În
muzeu şi prin sălile chiliilor se află pictura care a fost decupată din biserică.
La Mânăstirea Tismana au poposit o serie de plerinidintre care
amintim:Paul de Alep, Anton Pann,Grigorie Alexandrescu, Alexandru, Vlahuţă,
George Coşbuc, Nicolae Iorga şi mulţi alţii.
Aşa cum am văzut ,Mânăstirea Tismana este una dintre cele mai
frumoase mânăstirii de la noi din ţara.

70
71
72
73
74