Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Program masteral: Psihologie Clinică și Tehnici de Intervenție prin Consiliere și Psihoterapie

PSIHOTERAPIA TRAUMEI ȘI PSIHODRAMA

Masterand: Pașcan Mădălina Teodora

2021
 Ce este psihodrama?
 
Psihodrama este o metoda terapeutica si de consiliere de sine stătătoare. Ea abordează
personalitatea din punctul de vedere al specificității individuale, cat si al integrării acesteia in
structurile sociale. Bazele teoretice ale psihodramei servesc la explicarea dezvoltării indivizilor,
a grupurilor si a sistemelor sociale, precum  si a tulburarilor acestora.
Fondatorul psihodramei este J. L. Moreno (1889-1974). El fundamentează aceasta
abordare pornind de la extraordinara intuiție a valentelor terapeutice ale teatrului.
Psihodrama este un model de consiliere/psihoterapie de grup in care cu ajutorul jocului
de rol, sunt explorate atât conținuturile vieții psihice cat si comportamentului persoanei in
diferite situații problematice.

Psihodrama cu catharsis și perlaborare

Cecile are un serviciu și este mama și tânără bunică. Ea le împărtășește celor din grup
angoasa pe care a resimțit-o atunci când fiica ei, în vârstă de treizeci și șase de ani, a fost supusă
unei operații pentru a afla dacă suferă sau nu de cancer uterin. A fost un moment foarte angosant
pentru ea. Îngrijorarea vui Cecile nu a dispărut complet nici după diagnosticarea unei tumori
necanceroase. Cecile a efectuat o scurtă psihodramă care a vizat angoasa ei de separare și de
moarte, cu întoarceri înapoi în timp față de vârsta ei actuală, angoasa legată de moartea ficei sale
și de ceea ce i s-a întâmplat la vârsta de doi ani, când mama ei a fost dusă la spital aproape de
moarte, din cauza unui soi de virus localizat la nivelul creierului. A existat un fel de gol între
amintirile de la vârsta de doi ani și cele mai străvechi momente ale memoriei ei, când avea
realmente impresia că este singură și abandonată, atât de angoasată și de speriată, încât nu mai
simțea nimic.
În ședința următoare, Cecile povestește toate aceste lucruri și evocăm un sindrom de
aniversare cu telescopare de generații între ea și fiica ei. Pentru că efectuase o scurtă analiză a
istoriei sale familiale și începuse să-și facă genosociograma, Cecile și-a recitit notițele din
ședințele precedente și a remarcat o legătură între vârstele la care s-au îmbolnăvit sau au murit
diverse persoane din familia ei. De exemplu, tatal ei a suferit o hemoragie cerebrala la 62 de ani,
adica la varsta pe care o are ea acum. Redam intr-o vieneta returnarea hemoragiei cerebrale
catre tatal ei, in varsta de 62 de ani in momentul imbolnavirii-aceasta problema ii apartine tatalui
si nu ei-iar Cecile poate face diferenta intre angoasa resimtita de ea la varsta la care tatal ei a fost
bolnav. Cecile alege un ego auxiliar pentru a juca rolul tatalui si ii inapoiaza acestuia atacul
cerebral.
Un joc psihodramatic scoate din noi un obiect partial intern si il aruncm sau il dam celui
indreptatit sa il aiba, insotindu-ne gesturile cu diferite cuvinte.
 Am reprezentat apoi varsta, an dupa an 60 de ani, 61 de ani, 62 de ani, 63 de ani si am
propus lui Cecile sa trecem peste aceste aceste două varste din urma. Ceile incearca, dar situatia
devine curand dificila. Ne imaginam atunci ca este vorba despre trecerea pe celalalt mal al unui
rau si reprezentam raul Styx si pentrasul Charon, care il traverseaza intr-o barca cu vasle intre
malul vietii si malul mortii, dar lui Cecile ii este greu sa faca acest lucru. Alegem pe cineva, un
ego auxiliar, pentru a reprezenta raul. Egoul auxiliar care joaca rolul tatalui se aseaza si facem un
schimb de roluri intre tata si rau. Râul spune ca moartea este doar o parte a raului Styx, acolo
unde se afla ea, si viata, de cealalta parte.,O pate din ea refuza sa treaca pe malul vietii in timp ce
alta parte isi doreste sa ajunga acolo. Incepe o discutie, un dialog intre rau si ea. Raul ii spune ca
nu poate trece de cealalta parte decat daca renunta la bagaje, ceea ce inseamna ca Cecile trebuie
sa lase, o data cu bagajele sale, si rolul ei de servanta a tuturor, de ajutor pentru toata lumea.
Cecile isi aminteste atunci ca, pentru a fi iubita in familia ei, i-a ajutat pe toti inca din copilarie.
Jocul acesta a devenit atat de acaparator si de dificil incat ii dau o dublura, iar dublura ii
spune lui Cecile ca stie ca este capabla sa faca aceasta traversare. Insfarsit Cecile efectueaza
trecerea plina de sentimente amestecate intre indoiala, forta si dorinta de a ajunge pe celalalt mal.
Ea trece pe cealalta parte a Styx-ului. Intre Cecile si tatal ei au avut loc mai multe schimburi de
rol si in calitate de tata, Cecile ii spune fiicei sale, adica ea insasi, ca vrea ca fata sa fie pe deplin
sanatoasa plina de dinamism, fara a indica insa cand anume.
Raman atenta la sentimentele mele personale, si, ca psihodramatist, la ceea ce se
intampla, iar apoi ii spun ”Cecile ai fost intotdeauna puternica precum un cal. Ore nu ai putea
deveni un cal inaripat sau un cal plin de putere, si sa sari pe cealalta parte?”. Cecile a simtit
atunci ca devine un cal foarte frumos, puternic, stralucitor, care scutura coama si copitele. A
inceput sa mearga rin incapere ca un cal semet, etalandu-se, miscandu-si coama si coada,
tropaind din copite. A inceput sa aerge si sa se miste prin grup, tropaind usor, galopand usor,
simtind ca pamantul si spatiul ii apartin. Dintr-o data Cecile s-a eliberat si a spus: Ah, cat de bine
e sa fi un cal! Ah, pot face murdarie peste tot, caca, cu o experanta uluitoare. In momentul acela,
a fost ea insasi cuprinsa de un sentiment de libertate extraordinara: sunt libera, putin imi pasa de
cee ace cred oamenii despre mine, pot face ce vreau eu si ei nu au decat sa se uite cum imi las
cacarazele peste tot! Cecile isi aminteste ca a avut foarte multe vise legate de nevoia de a se duce
la toaleta, de oala de noapte si de vasul WC-ului, de usa baii care risca sa se deschida sau la care
se astepta mereu sa bata cineva daca ramanea prea mult timp inchisa inauntru.
Vizualizandu-se in postura unui cal stralucitor si energic, Cecile se simte atat de mandra
si de fericita. Ea poate, insfarsit sa exprime corporal cee ace simte, intr-o eliberare uimitoare. Are
senzatia ca ii resc aripi. ”Tatal” continua sa ii spuna diverse lucruri, iar unul dintre raspunsurile
ei a fost o ragaiala, o flatuenta verbala, bineinteles, si o eliminare de gaze reala.
Este uimitor si minunat sa vezi cum aceasta femeie, destul de in varsta, devine in cateva
secunde, in mod psihodramatic, un cal tanar, dinamic, energic si frumos, si cu un dynamism care
o transfigureaza.
Sedinta se incheie cu un sentiment de jubilatie resimtit atat de Cecile cat si de grup.
A doua zi, Cecile povestește că a avut un vis în care se făcea că are o veveriță pe care
cineva o lăsase să iasă din casa ei. Cecile iubeste aceasta veveriță care s-a pierdut și în locul
căeria a apărut o pisică mare, neagră și foarte rea. Interpretez visu: veverița, cu coada ei stufoasă,
era o alătă reprezentare a calului liber din ajun. Cecile aprobă această interpretare care i se pare
logică. O intreb cine este acea pisică mare și rea și Cecile îmi răspunde că ar putea fi ea însâși.
”credeam că m-am eliberat, dar era prea frumos ca să fie adevărat. Eu sunt pisica cea rea”. Îi
spun că pisica aceea mare este partea din ea care se ocupă de ceilalți, ceea ce a dus la dispariția
veveriței și a calului frumos și liber, și că ea este cea în măsură să aleagă între pisica msre, grasă
și rea și frumosul animal liber.
In zilele urmatoare Cecile s-a simtit, insfarsit, libera sa faca ce isi doreste, recapatandu-si
energia, ea a gasit puterea de a renunta la rolul ce consta in faptul ca se punea permanent la
dispozitia tuturor.
Nu este insa suficient sa efecutam doar o singura sedinta reusita de psihodrama sau
catharis, ci trebuie sa lucram iar si iar asupra situatiei tinand cont de actiunile si de trairile
inconstiente ale subiectului exprimate prin vise, acte ratate, lapsusuri etc.

Bibliografie
Anne Ancelin Schtzenberger:”Psihodrama”, Editura Philobia, Bucuresti 2020.