Cauzele depresiei

4.50 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5

8 voturi, 4.50 rating mediu (89% scor)

Factori de risc pentru apariția depresiei

 istoric de depresie sau tulburare afectivă bipolară în familie

 evenimente traumatice in copilărie (decesul unui părinte, abuz, abandon, divorţ,
violenţă)
 este de 2 până la 3 ori mai frecventă la femei decât la barbaţi
 divorţul sau lipsa unei relaţii interpersonale apropiate
 şomajul: risc de 3 ori mai mare de a prezenta simptome depresive
 asocierea cu alte boli cronice
 -expunerea la violenţe, catastrofe naturale
 dezavantaje socio-economice: nivel scăzut al educaţiei, sărăcia

Depresia este rezultatul unei interacţiuni de factori sociali, psihologici şi biologici, la

care se adaugă factori economici, dezastre naturale, conflicte.

1. Cauze biologice

Studiile au arătat modificări ale concentraţiilor unor substanţe existente la nivel

cerebral, substanţe numite neurotransmiţători. Dintre acestea cele mai frevent asociate
cu apariţia simptomelor depresive sunt noradrenalina şi serotonina. Alte substanţe
implicate sunt: dopamina, acetilcolina, acidul gama aminobutiric, glutamatul.

Neuronii sunt celule specializate în recepţionarea şi transmiterea

informaţiilor. Neurotransmiţătorii sunt substanţe chimice care mediază transmiterea
mesajelor de la un neuron la altul. Fiecare neuron are un corp celular care conţine
toate elementele specifice unei celule normale. De la nivelul corpului neuronal pleacă
numeroase ramificaţii mici numite dendrite şi o ramificaţie mai mare numită axon.
Când un neuron primeşte un semnal se activează şi este transmis un semnal electric
dinspre corpul neuronal spre capătul axonului, acolo unde sunt stocaţi
neurotransmiţătorii. Semnalul electric eliberează anumiţi neurotransmiţători la nivelul
spaţiului dintre axonul neuronal şi dendritele următorului neuron, spaţiu
numit sinapsă. Neurotransmiţătorii de la nivelul sinapsei se leagă apoi
de receptorii situaţi la nivelul dendritelor neuronului vecin şi astfel mesajul este
transmis mai departe. Eliberarea neurotransmiţătorului la nivelul sinapsei poate inhiba
sau activa neuronul următor. Neurotransmiţătorii se pot lega şi la nivelul receptorilor
situaţi la nivelul aceluiaşi axon din care au fost eliberaţi modulându-şi astfel propria
acţiune. După ce o anumită cantitate de neurotransmiţător a fost eliberată în fanta
sinaptică, acesta este apoi recaptat la nivelul butonului axonal, iar anumite enzime
descompun molecule de neurotransmiţător rămase în fanta sinaptică.

Teoria monoaminelor (serotonina, noradrenalina, dopamina)

Studiile timpurii au arătat că anumite medicamente care cresc nivelele sinaptice de

serotonină şi noradrenalină, au efect antidepresiv. Pornind de la această descoperire a
aparut ipoteza că nivelele scăzute de serotonină şi noradrenalină pot duce la apariţia
depresiei. Ulterior s-au descoperit alte medicamente antidepresive care creşteau atât
nivelele de serotonină şi noradrenalină cât şi pe cele de dopamină, cu mult mai puţine
efecte adverse decât cele iniţiale. Totuşi, nivelul scăzut al monoaminelor nu a putut
explica in totalitate apariţia simptomelor depresive.

Teoria neuroplasticităţii

În ultima vreme cercetătorii consideră că un rol la fel de important îl au circuitele

neuronale de la nivel cerebral, conexiunile neuronale din anumite arii cerebrale şi
creşterea neuronală, toate constituind ceea ce se numeşte neuroplasticitate. Astfel,
anumite zone cerebrale sunt implicate în reglarea dispoziţiei. Acestea sunt amigdala,
talamusul, hipocampul şi cortexul cerebral. Depresia pare să fie cauzată de alterarea
neuroplasticităţii la nivelul acestor zone.

Amigdala este o structură neuronală care face parte din sistemul limbic (un grup de
formaţiuni situate profund la nivel cerebral), implicat în reglarea emoţiilor cum ar fi
plăcerea, furia, frica. Când o persoană este depresivă se pare ca există o activitate
crescută la acest nivel. Talamusul este zona cerebrală care primeşte majoritatea
informaţiilor senzoriale pe care le transmite apoi către cortexul cerebral, fiind implicat
în reacţiile comportamentale, funcţiile de învăţare, gândire. Hipocampul face parte la
fel ca amigdala din sistemul limbic şi are un rol major în procesele de memorie şi în
reacţiile emoţionale legate de anumite evenimente stresante din trecut. Se pare că
hipocampul este mai mic ca dimensiuni la anumite persoane depresive, expunerea
ulterioară la evenimente stresante fiind afectată.

Studii recente care au folosit rezonanţa magnetică și reconstrucții volumetrice ale

structurilor cerebrale au arătat că hipocampul persoanelor depresive are un volum mai
 mic decât cel al persoanelor fără simptome depresive. Aceleași cercetări sugerează
faptul că după administrarea anumitor antidepresive aceste volume se egalizează,
odată cu remiterea simptomelor depresive. În acest proces de “reparare” sunt
implicate substanțe numite neurotrofine care au numeroase roluri printre care și acela
de formare de noi structuri neuronale. Există studii (unele efectuate chiar în țara
noastră) care semnalează faptul că și aceste neurotrofine sunt scăzute la pacienții
depresivi si astfel procesul de reparare și regenerare al neuronilor este blocat.

2. Cauze genetice

Depresia nu este cauzată de o genă anume, dar se consideră că apariţia ei este

influenţată de mai multe gene. Pentru a afla rolul pe care îl joacă genele în apariţia
depresiei s-au făcut studii bazate pe gemeni si pe adopţii.

Gemenii monozigoţi (gemeni identici) au 100% aceleaşi gene, iar cei dizigoţi au doar
50% gene comune. Astfel dacă depresia are cauză genetică, geamănul monozigot al
unui pacient are un risc mult mai mare decat geamănul dizigot al pacientului. Exact
acest lucru se întâmplă şi în cazul depresiei, iritabilitatea fiind estimată la 40-50%.
Acelaşi lucru se observă şi în studiile pe adopţii, estimându-se că riscul unei persoane
adoptate de a face depresie este mai mare dacă parintele său biologic are depresie.
Rudele de gradul 1 ale celor care au depresie au un risc de 2 – 3 ori mai mare de a
face de-a lungul vieții depresie şi de până la 2,5 ori mai mare de a face tulburare
bipolară faţă de populaţia generală. Jumătate dintre pacienţii cu tulburare bipolară au
cel puţin un părinte cu o tulburare afectivă, cel mai adesea aceasta fiind tulburare
depresivă majoră. Studiile au arătat că dacă un părinte are tulburare bipolară, riscul
copilului este de 25% de a face o tulburare afectivă. Daca ambii părinţi au tulburare
bipolară, riscul copilului de a face o tulburare afectivă este de 50% până la 75%.

3. Cauze psihosociale

Stresul reprezintă un factor important în apariţia depresiei. Aproape toţi ne

confruntăm cu evenimente stresante de-a lungul vieţii, însă majoritatea dintre noi nu
facem depresie. O explicaţie ar fi că materialul genetic al fiecăruia ne influenţează
foarte mult răspunsul la stres. Dacă odată cu anumite vulnerabilitaţi genetice şi/sau
biologice apar şi evenimente stresante, poate apărea depresia.

Cele mai frecvente evenimente de viaţă stresante asociate depresiei sunt: pierderea în
copilărie a unui părinte sau abandonul parental, trauma emoţională, divorţul sau
pierderea locului de muncă.

Pierderea unui părinte în timpul copilăriei creşte semnificativ riscul apariţiei depresiei
la adult, în special dacă pierderea părintelui a avut loc înaintea varstei de 11 ani.
Divorţul parental în copilăria timpurie a fost de asemenea asociat cu o creştere a
riscului de depresie la adult. Un alt element de risc este abuzul fizic sau sexual în
copilărie. Femeile cu istoric de abuz sau neglijare în copilărie au un risc de 10 ori mai
mare de a face depresie.

Şomajul reprezintă un factor precipitant important fiind asociat cu un risc de 3 ori mai
mare pentru apariţia depresiei. S-a observat că poate fi asociat şi cu suicidul. Creşterea
cu 1% a şomajului este asociată cu o creştere de 0,79% a suicidurilor la persoanele cu
vârsta mai mică de 65 de ani.

Sărăcia, gradul de îndatorare, pierderile financiare importante datorate crizei

economice sunt de asemenea factori de risc asociaţi apariţiei depresiei.

Declanşarea unei depresii este deseori asociată unui factor psihotraumatizant sau
stresant. Episoadele ulterioare nu sunt mereu asociate unor psihotraume. Se consideră
că modificările biologice apărute după primul episod de depresie, vor fi cele care vor
conduce la apariţia altor episoade de-a lungul vieţii.

4. Depresii secundare

Depresia poate apărea secundar unei afecţiuni somatice sau unui tratament.Cele mai
frecvente situaţii sunt: anumite boli endocrine cum ar fi hipotiroidia, diabetul zaharat,
infarctul de miocard, bolile neoplazice (cancerul), dar şi tratamentul cu anumite
medicamente cum ar fi interferonul.

http://www.depresiv.ro/ce-e-depresia/cauzele-depresiei

Depresia la femei – cauze, simptome şi tratament

Depresia a fost recunoscută ca tulburare încă din antichitate: o dovedeşte papirusul Ebers din Egiptul
Antic (1550 IC), unul dintre cele mai vechi documente medicale din lume; în acest papirus este descrisă
o “tulburare” de mâhnire (descurajare) severă, echivalentă cu definiţia modernă a depresiei.

Fiecare dintre noi se confruntă la un moment dat cu probleme dificile, cu situaţii de pierdere, de
dezamăgire, de eşec. Apărută ca răspuns la aceste probleme, tristeţea poate fi o emoţie umană normală
sau o modalitate de adaptare la situaţii şi/sau condiţii noi de viaţă. Uneori, sentimentul de tristeţe
depăşeşte însă limitele obişnuite, şi atunci vorbim despre o tulburare, care afectează viaţa persoanei în
toate domeniile: profesional, familial, interpersonal.
Prevalenţa depresiei este de două ori mai crescută în cazul femeilor, această diferenţă între sexe fiind
întâlnită în toate ţările.

De altfel, cauzele şi simptomele depresiei sunt diferite la femei faţă de bărbaţi.

Factorii care contribuie la apariţia depresiei în cazul femeilor sunt atât de natură biologică, cât şi de
natură psihosocială.

Cauze biologice ale depresiei la femei

• Tulburări premenstruale: fluctuaţiile hormonale cauzate de ciclul menstrual pot determina iritabilitate,
oboseală, reactivitate emoţională crescută; deşi, pentru majoritatea femeilor, aceste simptome sunt
moderate, pentru unele dintre ele simptomele sunt atât de severe încât interferează cu funcţionarea
zilnică, necesitând ajutor de specialitate.
• Sarcina şi naşterea: multitudinea schimbărilor hormonale care apar în timpul sarcinii şi după naştere
pot contribui la apariţia unui episod depresiv, în special la femeile care prezintă un risc anterior. Multe
femei trec, după naştere, prin ceea ce se numeşte "baby-blues", o stare de tristeţe şi oboseală
considerate normale, care dispar în câteva săptămâni. În cazul în care această stare se prelungeşte şi
simptomele se agravează, se stabileşte diagnosticul de "depresie postpartum". Depresia postpartum
trebuie depistată şi tratată timpuriu, pentru a evita sau a scădea efectele negative pe care le poate avea
asupra relaţiei mamă-copil şi asupra dezvoltării armonioase a copilului.
• Premenopauza şi menopauza: schimbările hormonale, care conduc treptat la pierderea fertilităţii,
joacă şi aici un rol important, crescând semnificativ riscul femeilor de a dezvolta un episod depresiv.
• Hipotiroidismul: femeile prezintă o incidenţă mai crescută a bolilor de tiroidă. Hipotiroidismul poate
cauza depresie, motiv pentru care este necesar ca medicul să excludă aceasta problemă în cazul oricărei
femei care prezintă simptomatologie depresivă.

Cauze psihologice ale depresie la femei

• Stima de sine: femeile prezintă un risc mai mare de a avea o stimă de sine scăzută, aceasta
contribuind la apariţia depresiei.
• Abuzul fizic şi sexual: printre urmările psihologice ale abuzului fizic şi sexual se numără şi depresia;
fetele au un risc mai crescut decât băieţii să devină victime ale abuzului sexual, studiile arătând că abuzul
sexual în copilărie reprezintă o cauză a dezvoltării depresiei la maturitate. Alte forme de abuz, precum
abuzul fizic sau hărţuirea sexuală, sunt de asemenea factori de risc întâlniţi mai degrabă la femei.

Cauze sociale şi culturale ale depresiei la femei

• Rolul de gen: studiile arată ca vulnerabilitatea femeii la depresie creşte atunci când aceasta are de
îndeplinit mai multe roluri (soţie, mamă, angajată etc.). Depresia este mai comună femeilor care nu
primesc ajutor la treburile casnice şi la îngrijirea copiilor, o categorie cu risc crescut fiind mamele singure.
• Inegalitatea între sexe: sentimentul de neputinţă cauzat de inegalitatea între sexe creşte riscul
femeilor de a suferi de depresie. Inegalitatea între sexe poate determina discriminare la locul de muncă,
conducând chiar la şomaj. Statutul socioeconomic scăzut reprezintă, de asemenea, un factor social
implicat în apariţia depresiei.
• Sărăcia: sărăcia este mai comună în rândul femeilor decât al bărbaţilor. Sărăcia reprezintă un factor
major de stres, care conduce la apariţia depresiei.
Deşi fiecare femeie resimte diferit simptomele depresiei, în majoritatea cazurilor se
întâlnesc următoarele simptome:

* Tristeţe, anxietate, descurajare sau sentimentul de “gol”

* Lipsa de speranţă şi/sau pesimism

* Sentimente de vinovăţie şi/sau inutilitate

* Lipsa chefului, a interesului şi a plăcerii în legătură cu diferite activităţi obişnuite (muncă, familie,
activităţi casnice, hobby-uri sau activităţi plăcute, inclusiv sex)

* Iritabilitate şi nelinişte

* Oboseală şi energie scăzută

* Dificultăţi de concentrare şi de a lua decizii

* Probleme de somn: insomnie sau hipersomnie

* Probleme de alimentaţie (scădere sau creştere în greutate)

* Gânduri sau tentative de suicid

* Simptome fizice: dureri, disconfort gastrointestinal etc.

Cei din jur (familia, prietenii, colegii) pot observa modificările comportamentale cauzate de depresie:
izolarea socială, limitarea activităţilor plăcute, reducerea activităţilor zilnice (ex. activităţi casnice –
curăţenie, gătit etc.), neglijarea aspectului fizic şi a îngrijirii corporale.

În general, femeile au tendinţa de a se autoculpabiliza pentru dispoziţia depresivă şi, de aceea,

sentimentele de vinovăţie sunt mai frecvente în cazul femeilor decât al bărbaţilor.

Factorii de risc pentru depresie la femei:

* Istoric familial de tulburări de dispoziţie

* Pierderea unui părinte înainte de vârsta de 10 ani

* Istoric de abuz sexual sau fizic în copilărie

* Folosirea contraceptivelor orale

* Tratamentul infertilităţii cu gonadotropine

* Lipsa suportului social

* Expunerea la stresori psihosociali (ex. pierderea jobului)

Tratamentul depresiei
Tratamentul depresiei poate fi realizat fie prin medicaţie, fie prin psihoterapie, fie printr-o combinaţie între
cele două. Decizia privind cea mai eficientă metodă de tratament trebuie să tină cont de particularităţile
fiecărui pacient în parte.

Tratamentul medicamentos este recomandat de medicul psihiatru, în urma unei evaluări a stării generale
de sănătate, a severităţii simptomatologiei, a tratamentelor anterioare etc. Tratamentul medicamentos
trebuie urmat aşa cum este prescris de medic.

O altă metodă de tratament validată ştiinţific este psihoterapia cognitiv-comportamentală. Terapia

cognitiv-comportamentală are o eficienţă crescută în tratamentul depresiei, studiile clinice arătând că
efectele pozitive ale psihoterapiei sunt comparabile cu cele datorate medicaţiei. Rezultatele obţinute prin
psihoterapie se menţin şi după terminarea tratamentului. În cazul depresiei severe, psihoterapia este
însoţită de tratament medicamentos.

Atât medicaţia cât şi intervenţia psihologică pot fi însoţite şi de alte metode care cresc eficienţa
tratamentului - spre exemplu, un regim alimentar care să corecteze posibilele carenţe nutriţionale, un
program de exerciţii fizice sau participarea la grupuri de suport.

Andrei Chiscu, psiholog clinician şi psihoterapeut

PsyClinic – Psihoterapie şi Psihologie Clinică

http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Depresia-la-femei---cauze-simptome-si-tratament.html