INSTITUTUL ROMÂN DE PSIHOLOGIE

Curs de formare profesională complementară cu o durata de 2 ani/4

semestre (2015-2017): PSIHOLOGIE CLINICĂ aprobat de Colegiul
Psihologilor din România prin anexa nr. 1/19.12.2014 la avizul profesional
RF-II-B-147/13.05.2014 (651 ore)

CONSILIEREA PSIHOLOGICA A BOLNAVULUI DIAGNOSTICAT

CU CANCER

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Denisa BUSUIOCEANU

2017

1
CUPRINS :
Introducere.................................................... .............................................3

Capitolul I. Teoriile psihologice ale sănătăţii si bolii …………………....5

1.1 Teoriile dialectice……………………………………….........5
1.1.1 Reprezentările sociale………………….................................5
1.1.2 Analiza discursului ………………………………….…....6
1.1.3 Explicaţiile simţului comun …………………………......7
1.2 Teoriile socio-cognitive ………………………………….7
1.2.1 Teoria atribuirii …………………………………….…...7
1.2.2 Modelul luării de decizii…………………………….......8
1.2.3 Teoria schemelor cognitive ……………………….….......10

Capitolul II. Abordări teoretice ale cancerului, modificări psihologice-anxietate,

depresie, stima de sine.............................................................................................11
2.1. Ce este cancerul ....................................................................11
2.2 Reacţia şi adaptarea la boală................................................13
2.3 Depresia in relatia cu cancerul..............................................16
2.4 Anxietatea in relaţia cu cancerul..........................................21
2.5 Stima de sine..........................................................................23
2.5 Consilierea clinica psihologica a bolnavului de cancer.......24

Capitolul III. Metodologia lucrarii...........................................................26

3.1 Scop, ipoteze, obiective.........................................................26
3.2 Studiu de caz...........................................................................27
3.3 Analiza şi interpretarea datelor...........................................29

Concluzii........................................................................................................35
Bibliografie....................................................................................................37
ANEXE..........................................................................................................38

2
 Introducere

„Dansează ca şi cum nu te-ar vedea vedea nimeni. Cânta ca şi cum nu te-ar asculta nimeni.
Iubeste iubeşte ca şi cum nu ai putea fi niciodata rănit şi trăieste ca şi cum te-ai afla in
Paradis”- MARK TWAIN

Diagnosticarea unei afecţiuni maligne, evoluţia bolii şi multitudinea de investigaţii şi

tratamente pe care le parcurge un bolnav, pot fi surse de stres emoţional şi afectiv.
Consilierea psihologica a persoanelor in dificultate psihologica este unul dintre cele
mai utile instrumente pentru depasirea unor probleme stresante de viata.
Principalul scop al consilierii psihologice este rezolvarea de probleme de natura
emotionala sau interpersonala. Ca urmare, consilierea este cea care pune la dispozitia
persoanei o serie de instrumente pentru a depasi dificultatea.
Beneficiile consilierii:
- facilitarea schimbarii comportamentelor; cresterea potentialului de adaptare
- deprinderea unor modalitati solide de a face fata stresului;
- promovarea luarii de decizii; imbunatatirea capacitatilor relationale.
Un pacient cu cancer se confrunta cu o frica foarte intensa: in primul rând, este şocul
diagnosticului, apoi este atentatul la propria imagine, la sexualitate. Mai mult decat orice alt
diagnostic pozitiv in cazul unei afectiuni severe, diagnosticul de cancer are un impact
emotional devastator. Uneori, impactul emotional al vestii este atat de puternic, incat sunt
situatii cand persoanele diagnosticate nu mai relationeaza cu cei din jur, refuzand chiar
interactiunea cu cadrele medicale. Acest lucru nu face decat sa impiedice procesul de
vindecare. Persoanele cooperante in perioada depistarii si diagnosticarii cancerului,
persoanele bine informate cu privire la suferinta proprie si cu deschidere catre specialisti
reusesc sa se adapateze mult mai usor contextului.
Lucrarea de faţă îşi propune analiza din perspectivă psihologică a pacientului cu
cancer, măsurarea intensităţii impactului bolii asupra psihicului.

3
 Lucrarea este construită în manieră psihodiagnostică şi este structurată în două părţi:
prima parte analizează problematica luată în studiu din punct de vedere teoretic, iar a doua
parte este o cercetare a diagnosticului de cancer în corelaţie cu evoluţia psihică. Cercetarea –
construită după o structură clasică: teorie, ipoteze şi obiective si studiu de caz.
Boala crează o situaţie vitală nouă, ceea ce determină necesitatea unei adaptări şi a
unui consum de energie, situaţie ce poate crea o importantă componentă nevrotică. boala este
o stare negativă, sănătatea exprimându-se printr-un sentiment de siguranţă, în timp ce boala se
exprimă prin suferinţă şi sentimentul slăbiciunii. Boala poate fi definită în trei moduri diferite:
o anumită stare a corpului, o anumită interpretare a medicului, o anumită stare de conştiinţă a
bolnavului. Boala pune în joc mecanismele afective dintre cele mai profunde (durere,
suferinţă, anxietate, angoasă).
Cancerul poate lua prin surprindere pe oricine, dar modul în care fiecare pacient
percepe situaţia în care se află, precum şi evoluţia şi drumul său către redobândirea stării de
sănătate, a armoniei şi a echilibrului depinde şi de suportul psihologic oferit.

4
 Capitolul I. Teoriile psihologice ale sănătăţii şi bolii

Principalele teorii psihologice care stau la baza explicării sănătăţii şi bolii sunt teoriile
învăţării sociale, construcţiilor personale, teoriile socio-cognitive (teoria atribuirii, modelele
luării de decizie, teoria schemelor cognitive şi teoriile dialectice (reprezentările sociale,
analiza discursului, explicaţiile simţului comun).

1.1 Teoriile dialectice

Teoriile dialectice sunt centrate pe interfaţa dintre realitatea construită de indivizi şi

cea construită pentru indivizi. Există trei mari domenii ale psihologiei care pot fi considerate
abordări dialectice ale modului în care oamenii explică lumea: reprezentările sociale, analiza
discursului şi studiul „explicaţiei simţului comun” (Stainton, 1991).

1.1.1 Reprezentările sociale

Termenul de „reprezentare socială” a fost preluat de către Moscovici în 1960 în

dorinţa de a încerca o legătură între conceptele de reprezentare „colective” şi” individuale” ale
lui Durkheim şi de a permite o examinare a explicaţiilor dintr-o altă perspectivă aflată la
„intersecţia antropologiei, sociologiei şi psihologiei” (Moscovici şi Hewstone, 1983). Ideea
lui Moscovici este că, împărtăşirea unor reprezentări sociale comune între mai mulţi oameni îi
face un grup social coeziv şi nu o colecţie de indivizi, şi că, delimitările dintr-un grup social şi
altul pot fi realizate prin determinarea influenţei diferitelor lor reprezentări sociale.
Moscovici s-a preocupat de modalităţile în care cunoaşterea care constituie
reprezentările sociale ale unui grup poate fi încorporată în reprezentările sociale ale altora, şi
modificate în acest proces. În particular, a fost interesat de modalităţile prin care
reprezentările de simţ comun ale „oamenilor obişnuiţi” influenţează - şi distorsionează -
cunoaşterea ştiinţifică (Stainton, 1991).
O problemă pe care o ridică această teorie este mulţimea aspectelor tautologice, cum
ar fi ideea definirii grupurilor pe baza reprezentărilor sociale. Dacă singura cale prin care
putem defini limitele dintre grupurile sociale este aceea de a demonstra existenţa unor
reprezentări sociale diferite, atunci cum poate fi testată teoria conform căreia grupurile sociale
diferite chiar au reprezentări diferite? O altă problemă este legată de dificultatea de apreciere

5
dacă un individ vorbeşte pentru colectiv, din perspectiva reprezentărilor sociale, sau pentru
sine, atunci când îşi prezintă explicaţiile. Acest aspect este crucial atunci când se afirmă că
indivizii împărtăşesc diferite reprezentări.
Aplicat la reprezentările bolii, deşi sunt intrapsihice prin natura lor, acestea sunt
construite social. Pacienţii îşi dezvoltă atitudinile şi expectanţele în urma conversaţiilor cu
ceilalţi, prin compararea experienţei proprii cu a celorlalţi. Cu toate că ideile despre sănătate
şi boală se formează în cadrul familiei, un individ diagnosticat cu o boală cronică va încerca
să înţeleagă prin discuţii cu medicii, persoane specializate în acel domeniu.
Reprezentările sociale se referă la o varietate de credinţe împărtăşite legate de un
fenomen care sunt întemeiate şi menţinute prin comunicarea interpersonală. (Abraham şi
Sheeran, 1997).

1.1.2 Analiza discursului

Analiza discursului – definită ca studiul textelor sociale în termeni funcţionali – ar

putea ajuta la înţelegerea modului în care oamenii gândesc despre sine şi lumea în care
trăiesc. În cadrul acestui studiu, cercetătorii sunt mai preocupaţi de proces decât de structură,
mai interesaţi de explorarea a ceea ce fac când vorbesc, încearcă ei să obţină, decât de
specificarea mecanismelor intrapsihice care ar susţine explicaţiile. La baza acestei abordări stă
ideea că, oamenii când vorbesc utilizează limbajul cu un anumit scop, iar ceea ce spun are
întotdeauna o funcţie, de multe ori implicită şi greu de evidenţiat. Această funcţie este legată
mai mult de ceea ce individul vrea să obţină, decât ceea ce exprimă. Identificarea funcţiei se
face prin interpretarea contextului în care enunţul a fost făcut.
Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii spun lucruri contradictorii în situaţii
diferite. Această flexibilitate şi ambivalenţă îi caracterizează pe oameni, care apar ca
„negociatori competenţi ai realităţii”. Potter şi Wetherell propun analiza discursului ca o
tehnică de înţelegere a acestor variaţii.
Fiecare îşi creează „realităţi” în mod continuu şi redescrie evenimente în cursul
discuţiilor zilnice. Ca urmare explicaţiile pe care le dau sănătăţii bolii vor diferi; originea lor
se află în repertoriul cultural al grupului social sau al persoanei şi sunt utilizate în tranzacţiile
sociale, când oamenii se angajează în procese complexe de negociere asupra scopurilor şi
semnificaţiilor. Analiza discursului devine o teorie cu baze dialectice, în care individul apare
într-o relaţie de tensiune dinamică între a-şi construi realitatea şi a-i lăsa pe alţii să i-o
construiască.

6
 1.1.3 Explicaţiile simţului comun

Ceea ce a adus acest model în plus este recunoaşterea faptului că, explicaţiile nu sunt
numai descrieri ale relaţiei cauză-efect, dar implică şi aspecte moralizatoare (de exemplu,
despre ce ar trebui să se întâmple, alături de ceea ce s-a întâmplat) (Stainton, 1991).

1.2 Teoriile socio-cognitive

Având la bază atât teoria cognitivă, cât şi cea behavioristă, teoria socio cognitivă apare
ca un cadru unic de înţelegere al indivizilor. La fel ca teoria behavioristă, teoria socio-
cognitivă acceptă importanţa pe care o au (recompensele) întăririle şi pedepsele în
achiziţionarea comportamentelor sociale. Aceste influenţe sunt privite ca procese cognitive
care recompensează efectul pedepsei şi recompensei în învăţarea socială şi nu ca simple
condiţionări.
Alături de aspectele behaviorismului, teoria socio-cognitivă preia elemente ale teoriei
cognitive. Conform acesteia individul este privit ca un rezolvator activ de probleme, care
răspunde mediului în funcţie de ipotezele sale despre sine şi lume. (Stainton, 1991; Băban,
1998).
Există trei teorii socio-cognitive: teoria atribuirii, teoriile luării de decizie şi teoria
schemelor cognitive.

1.2.1 Teoria atribuirii

Fondatorul teoriei atribuirii este Heider. El insistă pe studierea percepţiilor la nivel de

simţ comun, în viziunea lui omul acţionând în funcţie de percepţiile pe care el le are legat de
modul în care lumea funcţionează. Pentru Heider atribuirea este procesul prin care „omul
cuprinde realitatea şi poate s-o prezică şi s-o stăpânească”, ea este căutarea de către individ a
cauzelor unui eveniment (Radu, 1994). Procesul explicativ presupune influenţe atât din partea
variabilelor interpersonale, cât şi a celor intrapersonale.
Heider distinge în explicarea unui eveniment două tipuri de atribuiri: personale şi
impersonale. Este importantă determinarea explicaţiilor pe care individul le foloseşte în
structura lumii sale, deoarece pe baza acestora îşi foloseşte strategiile pentru a răspunde
stimulilor din mediul extern.(Stainton,1991)
Un prim model elaborat din perspectiva heideriană este modelul inferenţelor
corespondente, a lui Jones şi Davis. Acest model este unul al percepţiei cauzelor care stau la
baza acţiunilor unui individ. Ideea centrală a modelului este că „persoana observator” crede că

7
un comportament al actorului-persoana al cărui comportament este urmărit - este cauzat de
una din trăsăturile sale de caracter sau de una din dispoziţiile lui specifice. (Radu,
1994,Stainton, 1991)
Diferit de formularea lui Heider, conceptul inferenţei corespondente nu se referă la
intenţionalitate - ci doar la atribuire internă (persoanei) şi externă (situaţia) a cauzelor unui
eveniment. Un astfel de exemplu, în cazul concretului este aceasta: dacă o persoană este
văzută ca fiind un „candidat ideal” pentru această boală (dieta este neadecvată, lipsa
exerciţiilor fizice) atunci tocmai aceste elemente vor fi considerate responsabile pentru boala
respectivă, în timp ce dacă comportamentul persoanei este ireproşabil, cauzele vor fi căutate
în cadrul unor factori singulari (un factor de risc neaşteptat, susceptibil din punct de vedere
genetic) (Stainton,1991).
În 1967, Harold Kellz propune un nou model - modelul covarianţei. Acest model
presupune că atribuirea necesită determinarea unei cauze aflate în relaţie de covarianţă cu un
efect; astfel plecând de la câteva evenimente exterioare, pe seama unor observaţii repetate,
încercăm să inferăm factorii care determină comportamentul respectiv. Pe lângă aceşti factori,
în procesul atribuirii oamenii fac inferenţe asupra a trei principale tipuri de informaţii:
distinctivitatea (măsura în care persoana în cauză se comportă de obicei în acel mod),
consecvenţa (măsura în care comportamentul respectiv nu se contrazice cu alte
comportamente ale individului) şi consensul (măsura în care alte persoane se comportă de
obicei în acel mod) (Stainton, 1991).
Conform teoriilor atribuirii, omul caută să explice lumea în care trăieşte. Totuşi, nu
orice situaţie cere o analiză cauzală completă (şi chiar dacă ar fi astfel, resursele unui individ
sunt limitate).

1.2.2 Modelele luării de decizii

Un prim model al luării de decizii, este modelul convingerilor despre sănătate al lui
Rosenstock (Health Belief Model-HBM). Acest model a fost utilizat frecvent în acţiunile de
prevenţie şi a complianţei la tratament. El susţine că luarea deciziei de a acţiona depinde de
două forme de evaluare care acţionează în interacţiune dinamică: disponibilitatea la
complianţă şi motivaţiile şi factorii favorizanţi pentru complianţă.
Disponibilitatea pentru complianţă este influenţată de: motivaţie (de exemplu., grija
pentru sănătate), importanţa reducerii alimentării bolii (de exemplu , estimările subiective ale
severităţii bolii sau ale severităţii bolii sau ale vulnerabilităţii la boală) şi estimarea unei
reduceri potenţiale a riscului (de exemplu, eficacitatea percepută tratamentului). Motivaţiile şi

8
factorii favorizanţi includ datele demografice (vârsta, de exemplu), structurale (de exemplu
costurile), atitudinale (de exemplu, facilităţile aflate la dispoziţie), interacţionale (relaţia
medic-pacient) şi sociale (de exemplu, presiunea socială) (Stainton, 1991). O schemă a
modelului este prezentată în figura următoare.

Percepții individuale Factori favorizanți Probabilitatea acționării

Variabile demografice Percepția beneficiilor

(vârsta, sex, rasă, etnie, etc.) ȋn urma acțiunii minus
variabile psiho-sociale percepția costurilor /
(clasă socială, presiunea barierelor acțiunii
grupului, personalitate, etc.)

Probabilitatea de a
Perceperea Percepția teamei bolii “X”
susceptibilității realiza un
de a face boala “X” comportament
perceperea seriozității preventiv recomandat

Indicații spre acțiune

- campanii mass-media
- sfatul altora
- boala unui membru al
familiei sau prieten
- articole din ziar sau reviste

Modelul convingerilor despre sănătate (după Becker, M.H.şi Malman): modelele luării
de decizii – teoria acţiunii motivata a lui Ajzen şi Fishbein . Scopul acestei teorii este acela de
a prezice intenţiile comportamentale care ar media comportamentul actual. Conform
modelului, intenţia unei persoane de a realiza o acţiune poate fi calculată matematic, utilizând
contribuţiile a două surse la luarea deciziilor:
1. Atitudinile faţă de realizarea acelei acţiuni, definite în termeni de consecinţe
percepute ale acelui comportament (credinţe) înmulţite cu evaluarea acelor consecinţe (valori)
2. Norme subiective, definite în termenii produsului dintre credinţele normative –
ceea ce alţii se aşteaptă să facă persoana – şi motivaţia pentru complianţă (Stainton,
1991;Abraham şi Sheeran, 1997).

9
 Teoria acţiunii motivate are trei avantaje teoretice faţă de modelul convingerilor
despre sănătate. În primul rând, planul susţinut empiric a intenţiilor mediază efectele
convingerilor asupra comportamentului ce dau un model simplificat despre felul în care
parţial contradictoriu convingerile culminează într-un act de decizii.
În al doilea rând, concentrarea pe măsurile specific cognitive ale acţiunii transferă
atenţia de la reprezentările generale ale unei boli spre reprezentările comportamentale
particulare şi sporeşte predicţia comportamentală. Cel de-al treilea avantaj este faptul că,
teoria recunoaşte impactul influenţei sociale asupra unui comportament datorită normei
subiective (Abraham şi Sheeran, 1997).
Modelul lui Ajzen şi Fishbein a fost utilizat pentru predicţia comportamentului
screening în cancerul de sân. Pentru realizarea acestuia, un rol important îl are influenţa
medicului de familie – studiile indică faptul că majoritatea femeilor realizează o mamografie
după recomandarea medicului.

1.2.3 Teoria schemelor cognitive

Teoria schemelor cognitive încearcă să descrie într-o manieră mai sofisticată modul în
care oamenii explică şi înţeleg lumea, diferită de celelalte trei teorii prezentate anterior: teoria
atribuirii şi modelele luării de decizii. Ea preia formulările psihologie cognitive asupra
următoarelor concepte:
Atenţia selectivă : procesul prin care persoanele se focalizează asupra anumitor
aspecte ale lumii, care li se impun, în acelaşi timp ignorând anumite aspecte;
Prototipurile : schemele care reprezintă o „imagine ideală” a unei categorii particulare
de lucruri, faţă de care raportăm alte exemple sau situaţii.
Eroarea de confirmare : predispoziţia pentru căutarea datelor care ne confirmă
prejudecăţile şi ignorarea celor care le infirmă. (Stainton, 1991)
O nouă direcţie de cercetare este legată de întrebările cum gândesc oamenii în legătură
cu sănătatea şi boala. Acesta reprezintă studiul reprezentărilor despre sănătate şi boală. Pe
baza acestuia, cercetătorii au încercat să răspundă întrebărilor de tipul: „Cum înţeleg şi
conceptualizează oamenii „sănătatea”? „Ce reguli guvernează modalităţile în care îşi
reprezintă mental oamenii propria sănătate şi a celorlalţi, şi care sunt consecinţele acestor
structuri şi procese reprezentaţionale?”.
Studiul reprezentărilor mintale ale sănătăţii şi bolii este concentrat pe: structura
reprezentărilor bolii, dezvoltarea acestor structuri în experienţa cotidiană, relaţia structurilor şi
procesele reprezentaţionale din domeniul bolii cu alte structuri cognitive, modalităţile de

10
modificare a efectelor nedorite pe care le exercită structurile reprezentaţionale neadecvate
asupra comportamentelor legate de sănătate. (Skelton şi Croyle,1991)
În jurul anului 1980, Leventhal, Meyer şi Nerenz aduc date empirice şi argumentează
faptul că pacienţii utilizează teorii implicite ale bolii (uneori numite şi scheme ale bolii) prin
intermediul cărora înţeleg riscurile şi îşi mediază comportamentul. Noul model al
reprezentărilor mintale ale sănătăţii şi bolii aduce cel puţin două diferenţe comparative cu
modelul convingerilor despre sănătate :
1. Modelul schemelor bolii presupune că convingerile despre sănătate sunt structurate
– astfel se evidenţiază că schemele bolii operează în acelaşi mod ca şi alte structuri
reprezentaţionale şi că o înţelegere a reprezentărilor bolii în particular trebuie fundamentată
teoretic pe înţelegerea cogniţie în general;
2. Modelul în care conceptualizează Leventhal şi colaboratorii săi schemele bolii
aduce în plus aduce în plus faţă de modelul convingerilor despre sănătate faptul că astfel de
structuri joacă un rol specific în procesul comportamentului legat de sănătate.
Teoriile implicite ghidează coppingul şi adaptarea la tratamentele medicale, alături de
evaluarea efectelor acestuia.

Capitolul II. Abordări teoretice ale cancerului, modificări psihologice-anxietate,

depresie, stima de sine

2.1 Ce este cancerul?

Pentru a înţelege cancerul, trebuie să ne gândim la modul în care este alcătuit corpul
omenesc. Aproximativ o mie de miliarde de celule sunt necesare pentru a alcătui o persoană.
Fiecare celulă poartă informaţia legată de buna ei funcţionare de când ia naştere şi până când
moare.
În funcţie de locul lor în organism, celulele sunt specializate în îndeplinirea unor
funcţii diferite. O celulă a unui muşchi, de exemplu, are mecanisme moleculare, microscopice
care îi permit să se contracte, antrenând astfel şi alte structuri şi provocând mişcarea. O celulă
a pielii are un înveliş dur, impermeabil, care ne apără de mediul înconjurător, în timp ce o
celulă a ficatului este o uzină chimică în miniatură care, în permanenţă, curăţă sângele de
potenţiale otrăvuri.
Toate organismele, inclusiv omul, evoluează dintr-o singură celulă care se divide într-
un proces numit „mitoză”. În cazul unui organism sănătos, cele două celule noi sunt identice

11
cu cea din care provin. Aceste două celule „fiice” se divid la rândul lor pentru a forma patru,
apoi opt celule şi aşa mai departe. În cazul majorităţii oamenilor, celulele lucrează în perfectă
armonie, dar, uneori, armonia se strică. Dacă o celulă moare, atunci una dintre numeroasele ei
gemene îi preia funcţiile. Dar, dacă o celulă începe să crească şi să se dividă într-un mod
anormal, se pot ivi probleme. Informaţia pe care o conţine ADN-ul celulei, „firul” vieţii, este
modificată, alterată, dând naştere unei celule anormale, cu o creştere anormală. Aceasta este
transformarea „malignă”. Şi este primul pas spre cancer.
Celula anormală continuă să crească, dar nu se maturizează cum trebuie şi are
caracteristici diferite de ale celulei sănătoase din care a luat naştere. Pe măsură ce această
celulă se reproduce în timp, fiecare nouă generaţie de celule seamănă tot mai puţin cu celula
de bază din care a luat naştere şi este, astfel, tot mai puţin aptă de a-şi îndeplini funcţiile.
Celulele canceroase evoluează deoarece ADN-ul din nucleul celulei a fost alterat, fie
din cauza radiaţiilor, fie din cauza unor toxine chimice, fie din cauza unei infecţii virale.
Acest lucru se poate petrece mai ales în ţesuturi inflamate şi slab hrănite din cauza aportului
scăzut de sânge şi oxigen
Recunoaşterea celulei. O celulă normală îşi recunoaşte limitele. Ea vede alte celule
normale alături de ea, dar ştie că nu trebuie să le invadeze teritoriul. Unei celule canceroase îi
lipseşte această informaţie şi va invada şi ţesutul înconjurător.
Reacţia sistemului imunitar. La o persoană sănătoasă, când o celulă se transformă, ca
urmare a unei infecţii sau din cauza cancerului, sistemul imunitar recunoaşte această anomalie
şi o elimină. Când, însă, cancerul se dezvoltă, capacitatea celulelor imune de a recunoaşte
anomalia se pierde, permiţând astfel celulelor canceroase să se dezvolte fără control.
Stabilitatea poziţiei celulelor. O celulă normală ştie unde îi este locul şi rămâne acolo
până când moare şi o altă celulă îi ia locul. Face acest lucru prin alipirea de celulele
înconjurătoare. O celulă canceroasă îşi pierde această calitate, se dezlipeşte din mediul ei şi
este transportată spre alte organe unde îşi fixează „reşedinţa” şi începe să se dividă, să crească
şi să se transforme într-o nouă tumoare. Aceasta este metastaza, sau dezvoltarea unui cancer
secundar.
Extinderea metastazei. Rapiditatea cu care se petrece metastaza este o caracteristică a
fiecărui tip de cancer. Dar acest lucru mai depinde şi de fiecare individ.
Există două tipuri de tumori: benigne şi maligne. Tumorile benigne sunt, de obicei,
uşor de localizat şi nu se extind. Deseori, ele sunt închise într-o capsulă, un înveliş de ţesut
sănătos, normal, o linie de demarcaţie a celulelor anormale. Aceste tumori pot fi detectate,
deoarece, pe măsură ce cresc, ele apasă pe alte structuri ale organismului, cum ar fi vase de

12
sânge sau intestine. Spre deosebire de acestea, tumorile maligne nu sunt niciodată încapsulate,
ci erodează ţesuturile adiacente printr-o reţea care se extinde în organism în toate direcţiile.
Cele mai multe tipuri de cancer nu se extind la întâmplare; unele tumori au locuri
preferate de formare a metastazei. Cancerul de prostată, de exemplu, tinde să cuprindă oasele,
deseori coloana vertebrală sau centura pelviană.

Cauzele sunt in general legate de factori de risc: factori genetici, mediul de

viaţă(stress),comportamentul individual şi diversele obiceiuri (alimentaţie,fumat).
Prognosticul poate fi: favorabil in stadii incipiente, nefavorabil în cazul tumorilor
foarte agresive, diagnosticate tardiv, în stadii avansate, rezervat la pacienţii diagnosticaţi în
stadiu terminal de evoluţie a bolii.
Tratamentul cancerului poate fi foarte complex. Chirurgia este primul tratament pentru
multe tipuri de cancer. Astfel, tumora poate fi eliminată prin intervenţie chirurgicală. Dacă
tumora este de mici dimensiuni, cancerul poate fi tratat prin operaţie. În situaţia în care
cancerul s-a răspândit deja în alte părţi ale corupului, chirurgia nu este eficientă.
Chimioterapia este un tip de tratament care implică folosirea medicamentelor.
Medicamentele sunt introduse în organism şi transportate, prin sânge, în tot corpul. Acesta
este considerat un tratament sistemic, general, deoarece medicamentaţia poate afecta întregul
corp. Această metodă este folosită pentru a vindeca sau controla anumite tipuri de cancer care
nu sunt localizate. Un tratament local care implică folosirea unor radiaţii de energie îndreptate
asupra tumorilor este radierea. Aceste radiaţii pot distruge sau încetini răspândirea multor
tipuri de cancer. În unele cazuri, pot fi tratate anumite tipuri de cancer care sunt localizate şi
răspund radiaţiilor. Imunoterapia - folosirea imunităţii corpului pentru a distruge şi controla
cancerul.
2.2 Reacţia şi adaptarea la boală
Au fost identificate 5 etape pe care le parcurge pacientul din momentul conştientizării
bolii:
1.Prima etapǎ este “Şocul şi negarea”: etapa “Nu, nu eu/ Nu e posibil/ Nu mi se poate
întâmpla tocmai mie” -Este o reacţie tipică şi necesară, fiind cel mai simplu mecanism de
apărare care îl ajută pe pacient să facă faţă situaţiei. Şocul este un rǎspuns normal atunci când
aşteptǎrile de la lume, viaţǎ şi viitor sunt sfǎrâmate. Această reacţie permite pacientului să
minimalizeze realitatea prin ignorare, sublimânduşi astfel frica şi disperarea.
Acceptarea diagnosticului de boală incurabilă echivalează de fapt cu recunoaşterea
faptului că nu mai e nimic de făcut în faţa unui destin implacabil.

13
 Negarea poate avea rol protectiv în faza iniţialǎ de adaptare la boalǎ. Dacă persistă
poate conduce la refuzul diagnosticului, tratamentelor şi implicaţiilor bolii putând avea un
efect letal. La alţi pacienţi negarea se poate direcţiona spre solicitarea de noi investigaţii,
schimbarea medicului, spitalului şi laboratoarelor în speranţa infirmării diagnosticului dar
trebuie descurajatǎ atunci când interfereazǎ cu tratamentul sau cu deciziile medicului în alte
etape ale bolii.
Negarea este considerată un mecanism psihologic-tampon, de adaptare la o nouă
situaţie, un mijloc de a face faţă unor veşti şocante prin amânarea realităţii.
2. A doua etapǎ este “Mânia / furia”: etapa “De ce tocmai eu?/ De ce tocmai mie?”
Mânia poate fi îndreptată spre sine (vinovăţie, resentimente, autocritică) dar mai ales asupra
supravieţuitorilor: familie (prin acuzaţii, ceartă, critică, intoleranţă), personal medical (prin
critici, certuri, furie, protest, comportament noncompliant la tratament şi la indicaţiile
medicale cu privire la renunţarea la unele comportamente de risc) sau spre Dumnezeu
(răzvrătire, pierderea credinţei). Ca răspuns la această atitudine de multe ori o parte a
personalului medical reacţionează în mod tipic faţă de bolnavul incurabil, întârziind să
răspundă solicitărilor sau chiar chemărilor acestuia.
Furia bolnavului incurabil reprezintă de fapt singura resursă de care mai dispune
acesta în raport cu situaţia caracterizată prin incapacitate, suferinţă, şi mai ales neputinţă de a
schimba destinul.
3. A treia etapǎ este Negocierea: etapa “Da, eu, dar…” exprimă acceptarea ideii
morţii dar negocierea pentru a mai trăi puţin. Această etapă apare în momentul în care
bolnavul incurabil renunţă la reacţiile sale de furie în favoarea adoptării unei conduite care ar
putea extinde cât mai mult perioada de timp rămasă până în momentul morţii. Această
strategie a negocierii reprezintă de fapt promisiunea unei schimbări de conduită în schimbul
prelungirii vieţii.
4. A patra etapǎ este Depresia: etapa ”Da, eu” Este o reacţie obişnuită şi de înţeles, şi
este însoţitǎ de recunoaşterea faptului că procesul negocierii s-a încheiat şi urmeazǎ actul final
al morţii. Pacienţii sunt cuprinşi de sentimente de deznădejde şi disperare şi devin adesea
retraşi, izolaţi. În acest stadiu pacientul începe să se pregătească pentru pierderea persoanelor
apropiate separându-se de acestea şi adoptând un gen de conduită similară unei morţi
simbolice, care-l desparte de toţi ceilalţi şi de realităţile vieţii. În această etapă este importantă
distincţia dintre depresia normală şi depresia clinică gravă.
5. Ultima etapǎ este Acceptarea/resemnarea: etapa ”Da” Acest stadiu nu se manifestă
ca o renunţare sau o abdicare în faţa morţii, ci, mai degrabǎ ca o conştientizare pozitivă a

14
lucrurilor care au fost realizate de pacient, exprimată sub forma: „Mi-am pus la punct
afacerile personale, am rezolvat toate problemele acum pot să mor liniştit.”
Unii cercetători sunt de părere că odată ce diagnosticul este comunicat bolnavului de
cancer, acesta prezintă, cel mai adesea, o serie de răspunsuri adaptative, cum ar fi:
şoc/neîncredere; negare imediată şi parţială; mânie, revoltă; anxietate; depresie. Şi, de
asemenea, o serie de răspunsuri maladaptative: negare excesivă; disperare şi depresie;
căutarea de terapii alternative. Adaptarea la acestă boală particulară care este cancerul
înseamnă simultan adaptare la diagnostic, la boală, la tratament şi la reacţiile emoţionale.
Domeniile ce solicită adaptare sunt cel social, afectiv, familial, sexual, al imaginii de
sine etc. Adaptarea mai înseamnă a face faţă bolii şi tratamentului cu efectele sale secundare,
cât şi asumarea vieţii modificate de boală. Adaptarea la această nouă situaţie existenţială cu
care se confruntă bolnavul oncologic este însă un proces lent, deosebit de dificil şi în mod
special subiectiv, diferit de la individ la individ.
În oncologie, diagnosticul echivalează deseori pentru pacient cu verdictul moarte,
verdict care produce reacţii puternice şi care necesită o complexă adaptare. La aflarea
diagnosticului, persoanele se confruntă cu diferite niveluri de stres şi cu tulburări emoţionale.
Frica de moarte, întreruperea planurilor de viaţă, schimbările apărute faţă de imaginea
corpului şi de stima de sine, schimbările produse în rolurile sociale şi în stilul de viaţă,
preocupările legale şi financiare, reprezintă aspecte importante în viaţa oricărei persoane cu
cancer, chiar dacă depresia profundă nu este trăită de oricine primeşte acest diagnostic.
Bolnavii oncologici se confruntă la aflarea diagnosticului cu două probleme:
acceptarea ideii de boală care le ameninţă viaţa şi tratamentul, uneori dificil de suportat.
Reacţiile bolnavilor la aceste probleme traumatizante variază mult de la caz la caz,
influenţând adaptarea. Nu se poate afirma că suferinţele emoţionale sunt la fel de intense la
toţi bolnavii, nici că tulburările psihice sunt inevitabile.
Adaptarea la acestă boală particulară care este cancerul înseamnă simultan adaptare la
diagnostic, la boală, la tratament şi la reacţiile emoţionale. Domeniile ce solicită adaptare sunt
cel social, afectiv, familial, sexual, al imaginii de sine etc. Adaptarea mai înseamnă a face faţă
bolii şi tratamentului cu efectele sale secundare, cât şi asumarea vieţii modificate de boală.
Adaptarea la această nouă situaţie existenţială cu care se confruntă bolnavul oncologic este
însă un proces lent, deosebit de dificil şi în mod special subiectiv, diferit de la individ la
individ.

15
 Se consideră că starea psihologică a bolnavului, la un moment dat, este rezultatul
interacţiunii şi influenţării reciproce ale unor factori care îi vor influenţa reacţia şi implicit
adaptarea la boală. Aceşti factori au fost împărţiţi în 3 categorii: contextul social, medical şi
psihologic: - contextul cultural fac parte atitudinile sociale, ideile şi concepţiile culturii
respective cu privire la cancer;
- contextul medical include - date clinice: stadiul şi evoluţia clinică, localizarea,
natura disfuncţiilor şi simptomele produse; tratamentul; opţiunile de recuperare; suportul
psihologic primit din partea personalului; prognosticul;
- contextul psihologic: - momentul din viaţă în care apare boala (din punct de
vedere biologic şi al responsabilităţilor personale şi sociale; resursele intrapersonale
(personalitatea premorbidă, stilul de reacţie la stres, tipul de apărări, concepţiile şi ideile
despre boală, contacte anterioare cu boala); resursele interpersonale (natura şi disponibilitatea
suportului social: familie, prieteni, colegi, grupuri afiliate).

2.3 Depresia in relatia cu cancerul

Depresia este definită în general ca scăderea până la prăbuşire a dispoziţiei bazale, cu

caracter pasager sau durabil, cu actualizarea trăirilor neplăcute, triste şi ameninţătoare.
Dicţionarul de psihiatrie şi psihopatologie medicală defineşte depresia ca “maladia mentală
caracterizată printr-o modificare profundă stării timice, a dispoziţiei, în sensul tristeţii, al
suferinţei morale şi încetinirii psihomotorii.” Asociindu-se în general cu anxietate, depresia
întreţine la pacient o impresie dureroasă de neputinţă globală, de fatalitate, antrenând uneori
ruminaţii obsesive pe tema culpabilităţii, a autodeprecierii, a pierderii demnităţii, putând
conduce la gânduri suicidare şi, uneori chiar la sinucidere.
Sindromul depresiv face parte din sindroamele afective, cuprinse la rândul lor în
cadrul sindroamelor psihopatologice reversibile. Sindromul depresiv constă într-o scădere
trecătoare sau durabilă a stării de dispoziţie psihică sau a tonusului psihic. În cadrul acestui
sindrom se notează existenţa a două componente clinice: una de natură fizico-somatică şi alta
de natură psiho-afectivă.
Componenta fizico-somatică se caracterizează prin activitate redusă, mimică săracă şi
cu aspect trist, gesturi limitate şi puţine; bolnavul se mişcă încet, puţin sau preferă să stea în
pat, inert, cu privirea în gol, inexpresiv. Pacientul acuză o stare de oboseală generală
nemotivată şi insomnii. Sunt prezente tulburări de ordin neurovegetativ ca: scădere ponderală,
inapetenţă, constipaţie, bradipnee, hipotensiune arterială.
Componenta psiho-afectivă se caracterizează printr-o scădere generală a tonusului

16
psihic. Aspectele psihopatologice prezente sunt: astenie fizică, scăderea randamentului
intelectual, dificultăţi de evocare mnezică, slăbirea atenţiei, slăbirea voinţei, oboseală rapidă şi
nejustificată, dispoziţie tristă, senzaţie de apăsare sufletească, depresivitate de diferite
intensităţi, sentimente de inferioritate, de culpabilitate, durere morală, nelinişte anxioasă,
pesimism, restrângerea sferelor de interes, a comunicării, limbaj sărac şi voce şoptită. La
acestea se adaugă frecvent tulburări din sfera gândirii, de tipul unui “delir melancolic” (idei de
culpabilitate şi autoacuzare, de ruină, sărăcie, doliu, idei hipocondriace, idei de negaţie).
Caracteristice şi destul de frecvent asociate în sindromul depresiv sunt ideile sau chiar
tentativele de suicid.
Depresia este întâlnită sub două forme: “endogenă” sau “melancolică” şi “psihogenă”.
Cea de-a doua formă cuprinde practic toate formele tradiţionale şi nevrotice ale depresiei,
având aspecte foarte variate în privinţa simptomelor şi gravităţii lor, intensitatea acestora fiind
în general mai mică decât în forma melancolică. Ideile suicidare apar şi aici destul de
frecvent, luând mai curând aspectul unei solicitări afective sau al unui sentiment de eşec; ele
necesită însă recunoaştere şi intervenţie. Anxietatea, oboseala generală, lipsa de dinamism,
astenia, reprezintă uneori singurele manifestări şi nu trebuie tratate doar printr-o medicaţie
simptomatică.
Există şi depresii secundare sau simptomatice ale unor afecţiuni somatice diverse. Ele
sunt destul de frecvente şi mult timp unii medici au subestimat prevalenţa lor. Pentru
explicarea acestei situaţii s-au emis mai multe ipoteze: absenţa reclamării din partea
pacientului a trăirilor depresive, înclinaţia de a privi disforia drept o consecinţă legitimă abolii
somatice etc.
În ultimul timp, se fac eforturi considerabile pentru determinarea prevalenţei
tulburărilor psihice şi a unor efecte secundare neuro-psihologice ale chimioterapiei şi
radioterapiei. Deoarece actualmente, în oncologie, s-a ajuns la un potenţial terapeutic şi ca
atare de supravieţuire mai ridicat, se acordă tot mai multă atenţie creşterii calităţii vieţii
bolnavului, aceasta presupunând şi ameliorarea stării lui emoţionale.
Depresia şi anxietatea sunt stările psihopatologice dominante în diferitele momente.
Pot apare însă şi fluctuaţii ale reacţiilor, între euforie şi disperare, între optimism extrem şi
pesimism, fie în diferite momente, fie datorită intrării în funcţiune a unor mecanisme de
apărare.

După cum am văzut, problematica psihologică a pacientului oncologic intervine în mai

multe situaţii: la descoperirea bolii, la aflarea diagnosticului, în timpul tratamentului şi în

17
perioada post-terapeutică.
Datorită prejudecăţilor care însoţesc reprezentarea oamenilor despre cancer,
descoperirea unui simptom, prima bănuială care planează în legătură cu acest tip de boală
produce anxietate şi pesimism. Frica de cancer poate duce la amânarea consultării
specialistului. De asemenea negarea, ca mecanism de apărare, poate avea efecte negative, prin
aceeaşi amânare, atât a prezentării la medic, cât şi a tratamentului. Perioada dintre
descoperirea unor simptome şi a apariţiei suspiciunii de cancer până la confirmarea prin
diagnostic, reprezintă cea mai stresantă experienţă trăită de pacient în contextul bolii. Această
perioadă este însoţită de spaimă, nelinişte, posibile scăderi ale capacităţii de concentrare şi
cogniţie şi o intensă anxietate.
La aflarea diagnosticului, reacţiile sunt foarte diferite. La unii pacienţi, diagnosticul
reprezintă o catastrofă emoţională, producând un şoc, în timp ce la alţii apare ca un obstacol
de depăşit.
Tratamentul produce de asemenea reacţii variate. În cazul operaţiilor, prima senzaţie
este de eliberare, uneori chiar cu stare euforică. Ulterior însă, pot apare temeri privind
tratamentele care urmează şi rezultatele lor, implicit o posibilă recidivă. Operaţiile mutilante
reprezintă un caz special, însoţit de depresie. Radioterapia este asociată frecvent de teama de
nocivitatea iradierii, teamă care se poate accentua atunci când, la terminarea tratamentului,
apar efecte fizice asociate, care fac ca unii pacienţi să se simtă mai rău decât la începutul
tratamentului. Chimioterapia este cea mai dificilă metodă de tratament, datorită numeroaselor
efecte secundare, deşi acestea variază în intensitate de la individ la individ şi în funcţie de
tipul de medicament şi de calea de administrare. S-a dovedit faptul că anumite medicamente
au ca efect secundar apariţia unor tulburări ale proceselor afective şi cognitive. Identificarea
factorilor de stes major pe care îi presupune chimioterapia, reprezintă o prioritate în
activitatea de asistenţă şi ajutorare a bolnavilor oncologici. Disfuncţiile psihologice apar de
obicei sub următoarele forme: - frică şi suspiciune înainte de începerea primei cure;
- incertitudine, anxietate, depresie;
- stări afective oscilante;
- iritabilitate;
- dificultăţi de concentrare şi cognitive;
- efecte psihologice secundare efectelor fizice produse de
chimioterapie (în special accentuarea anxietăţii şi depresiei);
- complexul “nu mai sunt eu însumi”;
- efecte psihologice ale perturbării funcţiilor sexuale.

18
 Odată cu încheierea tratamentului, pacienţii se confruntă cu multiple probleme
psihosociale. De asemenea, depresia şi anxietatea pot avea o incidenţă crescută şi în perioada
post-terapeutică datorită problemelor legate de imaginea corporală, de disfuncţiile sexuale, de
durere, de frica de recidivă sau metastaze.
Există multe “mituri” despre cancer şi despre modul în care oamenii fac faţă acestei
boli: toţi oamenii cu cancer sunt deprimaţi; depresia la o persoană cu cancer este normală;
tratamentul nu ajută depresia; oricine care are cancer se confruntă cu suferinţa şi cu moartea.
Tristeţea şi supărarea reprezintă reacţii normale la situaţia de criză declanşată de boală şi sunt
trăite temporar de către toţi bolnavii de cancer. În timp ce tristeţea este comună, trebuie făcută
distincţia între diferitele ei nivele şi depresie. O importantă latură a îngrijirii bolnavilor
oncologici o reprezintă recunoaşterea şi tratarea depresiei.
În mod normal, răspunsul emoţional iniţial al individului la aflarea diagnosticului de
cancer este scurt, durând câteva zile sau săptămâni şi presupune sentimente de neîncredere,
negare sau deznădejde. Acest răspuns normal este o parte a unui spectru al simptomelor
depresive care se întind de la tristeţea firească la tulburări de adaptare cu stare depresivă şi
până la depresia majoră. Urmează o perioadă disforică marcată de agitaţie, timp în care
individul prezintă tulburări de apetit şi somn, anxietate, ruminaţii, temeri legate de viitor.
Aceste simptome scad odată ce persoana se adaptează la tratament.
Studiile epidemiologice arată faptul că cel puţin jumătate dintre pacienţi diagnosticaţi
cu cancer se adaptează situaţiei. Indicatorii unei adaptări optime sunt:
a) capacitatea menţinerii unei implicări active în cadrul activităţilor de zi cu zi;
b) capacitatea de a continua exercitarea rolurilor de soţ, părinte, salariat sau a altor
roluri prin introducerea tratamentului în programul de viaţă;
c) reglarea reacţiilor emoţionale la boală.
Indicatorii care sugerează necesitatea unei intervenţii timpurii sunt:
a) episoade depresive în antecedente;
b) un sistem de suport social slab (necăsătorit, puţini prieteni, muncă solitară);
c) evidenţa unor credinţe iraţionale persitente sau a unor gânduri negativiste în ceea ce
priveşte tratamentul;
d) prognostic nefavorabil;
e) o disfuncţie severă ca urmare a bolii.
Depresia poate fi considerată prezentă atunci când pacientul nu se poate adapta
diagnosticului după o lungă perioadă de timp şi prezintă pierderea interesului faţă de
activităţile obişnuite.

19
 Un anumit grad de tristeţe este de aşteptat în rândul pacienţilor oncologici şi al
membrilor familiilor acestora. Aceasta provine din multiplele schimbări impuse de boală şi
din necunoaşterea şi incertitudinea în faţa viitorului. Depresia clinică este diferită de tristeţea
pe care o trăiesc majoritatea pacienţilor. Stabilirea intensităţii depresiei este dificilă şi trebuie
luat în considerare şi faptul că multe dintre simptomele depresiei se pot datora bolii propriu-
zise sau tratamentului.
Factorii care predispun pacienţii oncologici la dezvoltarea unor tulburări depresive pot
fi clasificaţi în factori sociali, medicali şi personali:
- factorii sociali se referă la: - izolare socială, presiuni socio-economice, pierderi
recente, statut socio-economic scăzut, probleme maritale;
- factorii medicali sunt reprezentaţi de: - stadiu avansat al bolii, afectare fizică sau
durere intensă, cancer pulmonar sau de pancreas, alte boli asociate care produc depresie, -
tratament cu anumite medicamente, ajutor redus din partea medicului, distanţa la care se află
faţă de momentul diagnosticării, modalitatea de tratament (în spital sau ambulatoriu),
asocierea durerii;
- factori personali: - tendinţă la pesimism, antecedente de tulburări afective personale
sau în familie, abuz de alcool sau droguri, tentative de suicid în antecedente, slabă toleranţă la
durere, anxietate crescută, forţa scăzută a Eului.
Evaluarea depresiei la persoanele cu cancer trebuie să includă o foarte atentă evaluare
a gândurilor persoanei legate de boală, a antecedentelor medicale, a antecedentelor personale
sau familiale legate de depresie sau sinucidere, a statutului psihic actual, a efectelor secundare
ale bolii şi tratamentului, a altor factori stresanţi din viaţa personală şi a suportului pe care îl
poate primi pacientul.
În oncologie, cel mai frecvent se întâlnesc tulburări de adaptare cu dispoziţie
depresivă, iar cel mai comun tip de depresie îl reprezintă depresia reactivă. Aceasta face ca
bolnavul să fie prost dispus şi incapabil să îşi desfăşoare activităţile obişnuite. Simptomele
durează mai mult şi sunt mai pronunţate decât în cazul unei reacţii normale şi previzibile, dar
nu întrunesc criteriile pentru diagnosticul de depresie majoră. Atunci când simptomele
interferă în mare măsură cu activităţile zilnice ale individului, ca munca, şcoala,
aprovizionarea sau gospodărirea, ele trebuie tratate în acelaşi mod în care este tratată depresia
majoră (intervenţia în situaţie de criză, consiliere şi medicaţie). Aprecierea diagnosticului doar
pe baza acestor simptome poate reprezenta o problemă la bolnavul cu o stare avansată,
deoarece boala însăşi poate cauza disfuncţionalitate. În bolile mai avnsate, evaluarea
disperării, gândurilor de vinovăţie şi pierderea totală a oricărei plăceri poate fi de ajutor în

20
diagnosticarea depresiei.
Diagnosticul de depresie majoră se stabileşte pe baza următoarelor simptome (criterii
de diagnostic din DSM IV): tristeţe; scăderea interesului şi a plăcerii; aspect depresiv (facies
şi corp); retragere socială; agitaţie/încetinire psiho-motorie; ruminaţii, pesimism, auto-
compătimire; auto-devalorizare, culpabilitate; pacientul nu prinde curaj, nu răspunde la veşti
bune.
Societatea Americană de Cancer a stabilit că dacă 5 sau mai multe din următoarele
simptome durează 2 săptămâni sau mai mult, sau sunt suficient de severe pentru a interfera cu
funcţionarea normală, pacientul trebuie evaluat de un cadru specializat: tristeţe persistentă sau
stare “de vid”; pierderea interesului şi a plăceri în activităţile obişnuite; energie scăzută,
oboseală, încetinire; tulburări de somn (insomnie, trezire devreme sau hiper-somnie); tulburări
de alimentare (pierderea apetitului sau apetit excesiv); dificultăţi de concentrare, de memorie
sau de decizie; sentimente de vinovăţie, de inutilitate, de neajutorare; iritabilitate; plâns
excesiv; nevralgii cronice şi dureri fără motiv aparent; gânduri de moarte sau sinucidere,
tentative de suicid.
Depresia prezintă un potenţial suicidar, potenţial ce poate fi amplificat de
supraadăugarea următorilor factori de risc: durere, lipsa controlului, probleme familiale,
epuizare, anxietate, o psihopatologie preexistentă, tulburări de personalitate. Exprimarea
ideilor suicidare poate merge de la un comentariu considerat ca nepoliticos, rezultat al
frustrării sau dezgustului faţă de tratament: “Dacă trebuie să mai fac o singură biopsie
medulară, mă arunc pe geam”, până la reflectarea unei disperări semnificative şi a unei situaţii
de urgenţă: “Nu mai suport ceea ce face boala din noi şi mă voi sinucide”. Explorarea
seriozităţii acestor gânduri este imperativă. Dacă se consideră că aceste gânduri reprezintă un
pericol, trebuie solicitat imediat un examen psihologic sau psihiatric şi trebuie acordată o
atenţie specială siguranţei pacientului.

2.4 Anxietatea in relaţia cu cancerul

Deşi anxietatea este o reactie normala la aflarea unui diagnostic cum este cel de
cancer, ea poate influenta negativ calitatea vietii si capacitatea de a urma tratamentul adecvat.
Gradul de anxietate ascileaza in timpul evolutiei bolii sau in relatie cu anumite proceduri
terapeutice. Pacienti care au probleme de comunicare au risc crescut pentru tulburari de
anxietate.
Tulburarile de anxitate cel mai frecvent relationate cu cancerul sunt:
- tulburarea de panica ;

21
 - fobiile ;
- tulburarea obsesiv-compulsiva ;
- tulburarea de stres postraumatic ;
- tulburarea de anxietate generalizata ;
Tulburarea de panica – in DSM IV se arata ca elementul esential al diagnosticului de
tulburare de panica il reprezinta prezenta de atacuri de panica care survin brusc, inopianant,
sunt recurente si sunt urmate de cel putin o luna in care subiectul este preocupat persistent de
a nu avea alt atac de panica, are teama in legatura cu posibile implicatii sau consecinte ale
atacurilor de panica sau prezinta o modificare semnifcativa de comportament in raport cu
atacurile.
Un atac de panica reprezinta o perioada distincta de frica intensa sau de disconfort in
care patru sau mai multe dintre urmatoarele simptome apar brusc si ating un maximum de
intensitate in decurs de minute: palpitatii, transpiratii, tremor sau trepidatie, senzatie de
scurtare a respiratiei sau de strangulare, senzatie de sufocare, durere sau disconfort precordial,
greata sau detresa abdominala, senzatie de ameteala, frica de pierdere a controlului sau de a
nu inebuni, frica de moarte, amorteli sau furnicaturi, frisoane sau valuri de caldura.
Fobiile specifice – frica marcata si persistenta, excesiva sau nejustificata, provocata de
prezenta sau anticiparea unui obiect sau situatii specifice. Presoana recunoaste ca frica sa este
excesiva sau nejustificata. Pacientii cu cancer pot avea fobia acelor, fobia spatiilor mici,
inchise.
Tulburarea obsesiv-compulsivă se caracterizează prin prezenţa unor simptome
obsesive şi compulsive, precum şi a unor grade diferite de anxietate, depresie sau
depersonalizare. Obsesiile sunt idei, gânduri, impulsuri sau reprezentări şi persistente
intruzive. Subiectul recunoaşte că acestea sunt un produs al propriei minţi, că nu-i sunt
impuse din exterior, încearcă să le înlăture, dar nu poate şi devine anxios. Compulsiile sunt
comportamente repetitive care se suprapun unui scop şi care au un caracter stereotip din acest
motiv fiind numite şi ritualuri compulsive. Principalele teme obsesive sunt: contaminarea,
îndoiala obsesivă, ordinea şi simetria, imagini cu conţinut agresiv, terifiant, imagini cu temă
sexuală şi obsesii pe teme reigioase, morale. Aceste teme se pot modifica în timp uneori
obsesiile vechi fiind complet înlocuite de unele noi, alteori adăugând noi obsesii la cele deja
existente.
Anxietatea este o componentă importantă a tulburării obsesiv-compulsive; unele
ritualuri sunt urmate de o reducere a anxietăţii, în timp ce altele duc la o creştere a acestora.

22
 Tulburarea de stress posttraumatic este o suferinţǎ care se instaleazǎ de obicei
insidios, în aparenta sǎnǎtate a individului, fiind însoţitǎ de modificǎri biologice (Ornstein,
2000). Cei care suferǎ de aceastǎ tulburare prezintǎ halucinaţii (flash-back-uri care dau
senzaţia pacientului cǎ retrǎieşte trauma),hiperreactivitate în sistemul vegetativ,
comportament de evitare a oricǎrei situaţii care ar putea readuce trauma în memorie,
iritabilitate crescutǎ, dificultatea inducerii somnului, izbucniri de furie, dificultǎţi de
concentrare, hipervigilitate. Evoluţia tulburǎrii de stress posttraumatic poate fi acutǎ, cronicǎ,
tardivǎ, intermitentǎ sau rezidualǎ. Pentru o parte din pacienţie cel mai eficient tratament este
timpul.
Tulbuararea anxioasǎ generalizatǎ reprezintǎ senzaţia de anxietate excesivǎ, de
teamǎ nejustificatǎ, ca de expectaţie a unor evenimente neplǎcute resimţitǎ aproape
permanent, pe o perioadǎ de cel puţin şase luni” (R. şi V. Chiriţǎ, 2002, p. 37).
Starea de anxietate este exprimatǎ printr-o mimicǎ oarecum caracteristicǎ, o stare de
tensiune resimţitǎ fizic, incapacitate de relaxare, instabilitate, uşoare mişcǎri de nervozitate a
mâinilor, mişcǎri stereotipe ale feţei.
Stima de sine se bazează pe trei componente: Încrederea în sine, concepţia despre
sine, iubirea de sine. O bună dozare a fiecăreia dintre aceste trei componente este
indispensabilă pentru a obţine o stimă de sine armonioasă. Între cele trei componente ale
stimei de sine există legături de interdependenţă: iubirea de sine (a te respecta indiferent de
ceea ce ţi sa întâmplat) facilitează o concepţie despre sine pozitivă (a crede în capacităţile tale,
a te proiecta în viitor) care la rândul său, influenţează favorabil încrederea de sine ( a acţiona
fără teamă excesivă de eşec şi de judecata altuia).
Dragostea de sine. Reprezintă elementul fundamental. A ne stima înseamnă a ne
evalua. Dar a ne iubi nu suportă nici o condiţie: ne iubim în ciuda defectelor şi limitelor, în
ciuda eşecurilor şi înfrângerilor, pur şi simplu pentru că o voce interioară, timidă, ne spune că
suntem demni de iubire şi respect. Această iubire necondiţionată nu depinde de performanţele
noastre, ea arătând că ne putem regrupa după eşecuri. Ea nu ne fereşte de suferinţă sau de
îndoială în cazul unor dificultăţi, dar ne apără de disperare. Iubirea de sine depinde în mare
parte de dragostea pe care ne-au împărtăşit-o familia noastră atunci când eram copii, şi de
,,hrana afectivă“, care ne-a fost dăruită.
Concepţia despre sine. Părerea pe care o avem despre noi, această evaluare fondată
sau mai puţin fondată, a calităţilor şi defectelor noastre, este al doilea stâlp al stimei de sine.
Nu este vorba doar de cunoaşterea de sine; importantă nu este realitatea lucrurilor, ci
convingerea de a fi detinători ai calităţilor sau defectelor, ai potenţialităţilor şi limitelor. Este

23
un fenomen în care subiectivitatea joacă un rol esenţial. Această concepţie pe care o avem
despre noi înşine o datorăm mediului nostru familial şi în special proiectelor pe care părinţii
noştri le fac pentru noi. În unele cazuri copii sunt împovăraţi în mod inconştient de către
părinţi şi îndeplineasc ceea ce ei înşişi nu au putut sau nu au ştiut să realizeze în viaţa lor. Este
ceea ce se numeşte ,,copilul însărcinat cu o misiune".
Siguranţa în sine. A treia componentă a stimei de sine, siguranţa în sine se aplică în
special la actele noastre. A fi încrezător, înseamnă, a considera că eşti capabil să acţionezi
într-o manieră adecvată în situaţiile. Contrar iubirii de sine, şi mai ales, concepţiei de sine,
încrederea în sine nu este prea dificil de identificat; pentru aceasta este suficient doar să te
întâlneşti frecvent cu persoana, să observi cum se comportă în situaţii noi sau neprevăzute, în
care există o miză, sau dacă este copleşită de dificultăţi în realizarea a ceea ce are de
îndeplinit.
Factorii care vor influenţa persoana cu afectiuni oncologice sa dezvolte una din aceste
tulburari psihologice : factorii de personalitate ( tipul de personalitate, capacitatea de
rezilienta, mecanisme de coping, etc.)
- tipul si prognosticul cancerului
- stadiul bolii în momentul diagnosticului
- starea mentală şi fizică înainte de diagnostic
calitatea sprijinului din partea familiei, a prietenilor şi echipei medicale
- măsura în care pot fi controlate efectele secundare ale tratamentului

2.5 Consilierea clinica psihologica a bolnavului de cancer.

Asociaţia Britanică de Consiliere: dă următoarea accepţie termenului consiliere:
“vorbim de o relaţie de consiliere atunci cind consilierul este de acord în mod explicit să ofere
timp, atenţie şi respect altei persoane (clientului). Scopul consilierii este de a oferi clientului
şansa de a explora, de a descoperi şi de a clarifica modalităţile optime de a-şi trăi propria
viaţă, de a avea o existenţă fericită”. Consilierea facilitează, prin demersurile pe care le
presupune, ca persoana să facă faţă mai eficient stresorilor şi sarcinilor vieţii cotidiene şi
astfel să îmbunătăţească calitatea vieţii. Sarcina consilierului este de a învăţa persoana,
strategii noi comportamentale, să îşi valorizeze potenţialul existent, să îşi dezvolte noi resurse
adaptative.

24
 Funcţiile consilierii psihologice sunt: funcţia educativă; funcţia de susţiner, funcţia de
rezolvare a conflictelor nevrotice (emotionale).
Consilierea este o sinteza a mai multor influienţe, cum ar fi:
– orientarea şi formarea individului;
– psihoprofilaxia (igiena mintala);
– protecţia sociala;
– studiul dezvoltarii individului etc.
Este de dorit ca in abordarea pacienţilor bolnavi de cancer să se parcurgă urmatoarele
stadii de consilere suportivă:
Stadiul initial al intervenţiei avand ca scop construirea relaţiei terapeutice
caracterizată prin empatie, acceptare neconditionată şi congruentă, crearea unei imagini de
asamblu asupra principalelor nevoi psihosociale, dar şi a istoriei de viata a pacientului,
normalizarea reacţiilor emoţionale, intarirea mecanismelor de coping adaptative existente
deja, creare de noi mecanisme de coping, oferirea de suport emoţional, furnizarea de suport
informaţional.
Normalizarea reacţiilor emoţionale se realizeaza prin explicarea diferentei dintre
emotiile funcţionale ( distresul normal, exprimat prin teama, ingrijorare, tristete) si emotiile
negative disfunctionale (distresul mediu sau sever exprimat prin anxietate, depresie, lipsa e
speranta). Mecanismele de coping sunt extrem de importante pentru adaptarea pe tot parcursul
bolii neoplazice.
Stadiul intermedir al consilieri psihologice are ca obiectiv creearea unei liste de
probleme şi setarea principalelor scopuri pentru o mai buna adaptare la boala neoplazica,
continunand cu oferirea suportului emotional.
In stadiul final al consilieri psihologice se consolideaza mecanismele de adaptare la
boala neoplazica, prevenirea recaderilor din punct de vedere emoţional, abordarea terapeutica
a fricii de recidiva.

25
 Capitolul III. Metodologia lucrarii

3.1 Scop, ipoteze, obiective, Prezentare caz

Scopul lucrării constă în determinarea tulburărilor psihologice care apare la o persoana

cu cancer şi modul in care acestea le afecteaza calitatea vietii.

Ipotezele studiului propus sunt următoarele:

 I 1- presupunem că există legatura stransa între consilierea

psihologica şi acceptarea diagnosticului

 I 2- presupunem ca este impotant cunoaşterea tipologiei de pacient

întâlnite scopul realizării autoreglărilor necesare pentru asigurarea
unei relaţii terapeutice corecte şi eficiente.

Realizarea scopului vizează următoarele obiective practice necesare studiului de

 O1 Normalizarea reactiilor emotionale

 O2 Intarirea mecanismelor de coping adaptative existente deja si creare
de noi mecanisme de coping
 O3 Oferirea de suport emotional, furnizarea de suport informational,
.

26
 3.2. PREZENTARE DE CAZ:

Informaţii despre Client:

 Nume si Prenume (sau Cod): B.G ( 060 )
 Sex : F
 Varsta: 54 ani
 Ocupatie: liber profesionist
Obiectivul Psihodiagnosticului şi Evaluării:
Dna. B.G s-a prezentat la cabinetul psihologic pentru evaluare si consiliere
psihologica la recomandarea medicului oncolog.
Acuze principale: sentiment de singuratate, sentiment de vid, frica de moarte,
sentiment de vinovatie, insomnii, pierderea interesului pentru activitatile normale, idei de
inutilitate si incapacitate, dispoziţie depresivă, interpretabilitate. Pacienta afirmă că absenţa
boala pe care o are îi creează o stare de nelinişte permanentă, “o senzaţie de sfârşeală”, că nu
îşi “găseşte locul” şi îi persistă în minte “tot felul de gânduri urâte” .
Istoric:
Pacienta se prezinta la evaluare singura, stabileste contact vizual, tinuta ingrijita,
mimica si gestica – crispate, usor hipomobile. Discurs cu impromptitudini in orientarea
spatio-temporala, bradilalic, modulat afectiv monopolar negativ, centrare excesiv pe suferinta
organica (neoplasm mamar si intestinal).
Diagnosticata in anul 2014 cu cancer mamar drept si in anul 2015 diagnosticata cu
cancer la intestinal subtire, fara metastaze. Pacienta nu a facut chimioterapie doar
radioterapie, in prezent este pe tratament hormonal.
Relatarile usor imprecise pe ton lamentativ cu afect depresiv la evocarea
psihotraumelor.
Din interviul psihoclinic aflam ca pacienta a absolvit facultatea de chimie si a lucrat o
scurta perioada, pana la aparitia primului copil, ca si chimist. Se autocaracterizeaza ca o
persoana firava si tematoare. Are 2 baieti 25 ani si respectiv 27 ani are o relatie cordiala cu
acestia. Sotul detine o afacere in domeniu telefoniei mobile si lucreaza de acasa, motiv pentru

27
care sunt absolut tot timpul impreuna, caracterizandu-l ca o persoana posesiva. Pacienta
povesteste ca in trecut sotul a fost gelos si a si inselat-o de cateva ori.
Pacienta afirma ca provine dintr-o familie cu venituri medii, un tatal alcoolic care s-a
imbolnavit de cancer pulmonar si a decedat in urma cu 14 ani, o sora mai mare cu 2 ani pe
care o idolatrizeaza si mama care i-a fost aproape in unele momente din copilarie.
Pacienta afirmă că numai are prietene, a avut candva o buna prietena dar aceasta a
abuzat de increderea ei simtindu-se folosita.
Istoric medical: Pacienta este luata in evidenta din luna martie 2014 cu diagnosticul de
cancer mamar drept cu excizia sectorială imediat dupa aflarea diagnosticului si in anul 2015
cu diagnosticul de cancer la intestinal subtire.
Pacienta fara antecedente personale patologice
Fara antecedente heredo-colaterale.
Concluzii : Modificari psihomotrice pe fondul unei tulburari de stress postraumatic.
Personalitate structurata depresiv si depedent.
Fişa de observaţie psihologică, completată la prima întâlnire cu subiecta:
 Ţinută fizică îngrijită, conformistă;
 Caracteristica posturală încordată şi defensivă, adunată;
 Mâinile sprijinite pe masă, cu uşor tremur şi maltratare a degetelor;
 Picioarele aşezate strâns;
 Gestica lentă;
 Mimica crispată, cu tremur al buzelor şi umezirea ochilor pe timpul evocărilor
care ating subiectul boala
 Mers molatec, nesigur, vlăguit, nehotărât;
 Ritm respirator moderat cu oftat prelung;
 Vorbirea este scăzută ca intensitate, cu fluenţă lentă, având un debit mediu şi o
intonaţie modulară;
 Pronunţia şi construcţia frazelor sunt clare, coerente, cu exprimare cursivă; •
Vocabular restrâns, sărac;
 Memorie bună;
 Trăsături de personalitate: răbdătoare, atentă, înţelege relativ uşor întrebările
adresate, nu suprapune interlocutorul, atitudine conformistă; la întrebările
consilerului răspunde cu calm, înţelegere şi acceptare;

28
 Planul de consiliere psihologica clinica a fost structurat in 12 sedinte, s-au parcurs
stadiile de consiliere suportiva oncologica dublata de investigarea obiectiva prin teste
psihologice :
 Chestionarul de depresie Beck am aplicat chestionarul Beck cu 21 de itemi
(forma lungă) pentru a identifica depresia reactivă (exogenă) care depinde de
stimulii depresogeni. Fiecare item este format din patru afirmaţii care corespund
la patru grade de intensitate ale unui simptom depresiv (tristeţe, insatisfacţie,
sentimental eşecului, pesimism, sentimental pedepsei, vinovăţie, neplăcere de
sine însuşi, autoacuzare, schimbarea imaginii de sine, autohotărâre, tulburări de
somn, dificultăţi în muncă, oboseală, anorexie, preocupări somatice, pierderea
în greutate, pierderea libidoului). Scorul obţinut este direct proporţional cu
nivelul simptomelor depresive. Cota minimă care poate fi obţinută este 0, iar
cea maximă 68.
 MCMI-III- este un instrument psihometric menit sa ofere informatii referitoare
la psihopatologie, inclusiv tulburari din DSM-IV. Inventarul MCMI-III este
destinat adultilor (cel putin 18 ani). Este dezvoltat si standardizat pe populatia
clinica (de exemplu, pacienti din spitalele de psihiatrie si pacienti cu tulburari
psihiatrice existente). MCMI-III este ideal pentru uzul persoanelor care sunt
evaluate pentru dificultati emotionale, comportamenttale si interpersonale.
MCMI III este un test de tulburari de personalitate si de cateva sindroame
clinice majore; test achizitionat cu licenta.
 T.A.T- Testul proiectiv este un procedeu de explorarea a gandirii si simtirii
oamenilor, constand in a observa reactiile acestora la prezentarea anumitor
imagini, obiecte ceea ce permite a se vedea cum se identifica un aspect sau altul
a personalitatii lor si a sistemului de a se relationa, tehnica proiectiva urmareste
sa evalueze modelele de gândire, atitudinile fata de sine si fata de ceilalti,
capacitatea observationala si raspunsurile emotionale ale subiectului la un
material slab structura; test achizitionat cu licenta.
 Scala de anxietate Hamilton - conţine 14 itemi care măsoară intensitatea
simptomatologiei de tip anxios. Scala include iteni de evaluare a componentelor
cognitive, emoţionale dar mai ales somatice.
Descrierea itemilor: HARS cuprinde 14 itemi, cotaţi pe câte o scală de la 0-4 în
evaluare luându-se în considerare prezenţa şi intensitatea simptomelor în

29
 momentul întrevederii; simptomele ce nu pot fi observate direct de către
intervievator sunt evaluate cerându-se subiectului să le descrie într-o perioadă
ce cuprinde cele trei zile de dinaintea interviului. Şapte dintre itemii scalei
vizează specific anxietatea psihică (itemii 1, 2, 3, 4, 5, 6, 14), în timp ce alţi
şapte itemi acoperă anxietatea somatică (itemii 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13).

3.3 Analiza şi interpretarea datelor:

In funcţie de zestrea psihică şi de gravitatea bolii, pot apare modificări psiho-
comportamentale care să ducă chiar până la trecerea (tranzitorie) spre anormalitate a tipului de
personalitate. Cunoaşterea trăsăturilor specifice va facilita consilierului accesul la cunoaşterea
şi înţelegerea pacienţilor în cadrul relaţiei care se stabileşte între ei. Situaţia de boală pune
pacientul în faţa unui conflict psihologic, manifestat - în principal - printr-o reacţie de
frustrare.
Simptomatologia psihologică a tulburarii de stres postraumatic este caleidoscopică in
general. La pacienta B.G s-au semnalat idei obsesive, sentiment de alienare şi disconfort,
dereglări de somn, tulburări de memorie, anxietate, dificultăţi de a se relaxa si izolarea de
lumea exterioară.. Frecvent, în tulburarii de stres postraumatic se instalează un sindrom
depresiv cu numeroase sindroame adiţionale.
Pacienta are o tulburarea de personalitate de tip dependent caracterizandu-se cu o
voinţă slabă şi conformista cu dorinţele altora. Ii lipseşte vigoarea şi are o capacitate redusă de
a se bucura. Posibila cauza ar putea sa fie lipsa de apropriere cu tatal in copilarie care in
prezent are ca rezultat apropierea chiar depedenta de sot. Are o nevoie enormă de aprobare şi
acceptare.
Pacienta are o experienţă şoc (boala) şi rămâne profund afectată de aceasta. Are
dificultăţi în asi exprima durerea interioară, furia interioară sau resentimentele, şi cu adevărat
simte că nu există nici o cale de ieşire. A rămas într-o stare de neîncredere sau de negare,
aceste sentimente interioare dureroase sunt continuu, perpetuează, ridică nivelul de stres.
Refuza de a renunta la trecut , refuza de a integra in viata actuala idei si experiente noi
Anxietatea pacientei diferă de teama propriu-zisă, aceasta din urmă are un obiect
precis, care o declanşează şi o întreţine. Pacienţii cu cancer au temeri comune, denumite în
practica medicală „cei 6 D”:

30
  drum spre moarte;
 dependenţă de familie, soţ/soţie, doctor, personal de
îngrijire;
 desfigurare, schimbare în imaginea corporală şi în
imaginea de sine; pierderea sau schimbarea în funcţia
sexuală;
 deprecierea capacităţii de a avea succes în muncă, şcoală
sau activităţi libere;
 distrugerea (întreruperea) relaţiilor personale;
 disconfort sau durere în stadiile terminale ale bolii.

La Chestionarul de depresie Beck a reiesit un scor de 24, acest scor caracterizează

persoanele care au suferit o traumă şi care nu dispun de mecanisme de ,, coping,, care să le
permită depăşirea stării de şoc post traumatic. Aceştia se manifestă prin: starea de indispoziţie
generalizată, incapacitatea de prefigurare a potenţialelor realizări benefice, accentuarea
sentimentului de inferioritate şi eşec, perceperea deformată asupra propriei persoane şi asupra
capacităţii acestuia, dificultăţile pe plan profesional datorate scăderii capacităţii de
concentrare, o accentuare a sentimentului de oboseală, tulburări de somn, scăderea poftei de
mâncare diminuarea îngrijorătoare a interesului persoanei pentru sexul opus, precum şi slabe
rezultate resimţite la acest nivel.
La testul MCMI-III (anexa 1) au rezultat urmatoarele scoruri clinice semnificative :
BR- 82 tulburare de stress post traumatic
BR- 85 tulburare de personalitate dependenta
BR – 83 trasatura de personalitate depresiva
Din analiza de continut al povestirilor (protocol T.A.T din anexa 2) reiese: Conflictul
este plasata in relatia cu boala.
-Nevoia centrala: sanatate, iubire si acceptare. Nevoie de autonomie in raport cu sotul.
- Dezvolta mecanisme de aparare neadaptative: izolare si supunere.
- Emotional: se simte respinsa, abandonata, neacceptata, neadaptata situatiei.
In cadrul sedintei numarul 8 s-a administrat Scala de anxietate Hamilton scorul final
2,14 indicand anxietate moderata, prin administrarea scalei s-a urmarit observarea evoluţiei
pacientei si verificarea celor doua ipoteze ale studiului de caz : existenta legaturii între
consilierea psihologica şi acceptarea diagnosticului si importanta cunoaşterii tipologiei de
pacient întâlnite.

31
 Pacienta îşi exprimă mai clar friciile pe care le găseşte greu de stăpânit, exprimă clar
faptul că este incapabila de a se relaxa şi că este stăpânita de o agitaţie interioară dificila de
controlat. Pacienta trăieşte anxietate, dar este capabil să îi facă faţă, profunzimea somnului
este redusă. Pacienta este mai putin îngrijorata în legătură cu experienţele neplăcute.
Pacienta are o tendinta scazuta a stimei de sine, acest lucru se întâmplă deoarece
aceasta nu mai are încredere în propria ei persoană, se simte fragila, există o serie de limitări
privind regimul de viata . La acestea se mai adaugă simptomele caracteristice bolii oncologice
ce impun unele consecinţe care o transformă în prizoniera a propriei vieţi.
Pe parcusul celor 12 sedinte s-a creat o alianţă activă cu pacieta. Ca si consilier am
furnizat explicaţii asupra dobândirii răspunsurilor şi a comportamentelor inadaptate,
menţinerea acestora, precum şi asupra tehnicilor terapeutice într-un limbaj coerent. De
asemenea explicaţiile au permis evidenţierea de relaţii cauzale, fapt ce a avut consecinţă
asupra nivelului general al anxietăţii, Astfel s-a stimulat sentimentul controlului la pacientă
ceea ce a determinat o bună colaborare şi încrederea.
Planul terapeutic a fost structurat astfel:

Sedinta 1  Evaluarea deficitelor de functionare in mediu social, educational si

ocupational.
 Verificarea dispozitiei emotionale,
 Traiectoria bolii pacientului,
 Reprezentarea mentala a pacientului despre ce inseamna cancer ( ce
inseamna pentru el aceasta problema de sanatate, cauza acestei bolii,
cum vede evolutia cancerului
 Evaluare psihometrica (Chestionarul de depresie Beck )
Sedinta 2  principalele mecanisme de coping la care a apelat si le considera utile,
 suportul emotional si social al pacientului
 traiectoria viietii pana la momentul declansarii problemei de sanatate.
 structura familiei ( inclusiv daca exista istoric familial de cancer,
acesta putant influenta perceptia asupra bolii si tratamentului a
pacientului)
 alte detlii personale de ordin pragmatic, financiar.
Sedinta 3  mecanisme de coping utilizate in alte momente dificile din punct de
vedere emotional,

32
  alte probleme care nu sunt relationate cu boala neoplazica,
 explorarea altor probleme de ordin psihologic anterior acestei
probleme de sanatate
 explorarea lipsei de speranta a pacientului
Sedinta 4  structura familiei ( inclusiv daca exista istoric familial de cancer,
acesta putant influenta perceptia asupra bolii si tratamentului a
pacientului)
 Evaluare psihometrica (MCMI-III )
Sedinta 5  Dimensiunea, forma, vizualizare a bolii- modelaj plastilina
 Relaxare prin rexpiratie – respiratia in 4 timpii
 Tema pentru acasa – monitorizarea ingrijorarilor prin completarea
Jurnalului ingrijorarilor pacientului
Sedinta 6  Identificarea credintelor despre boala schimbarile pe care le-a
experentiat pana in acest moment
 Relaxare progresiva(datorita anxietatii am folosit tehnici de relaxare
progresiva musculara
Sedinta 7  Evaluare psihometrica ( T.A.T)
 Tema pentru acasa: sa consruiasca o lista care sa cuprinda 10-15
evenimente pozitive traite. Cand este cuprinsa de tristete i-a fost
recomandat sa „ revada mental” aceasta lista ramanand aproximativ 30
de secunde pe fiecare eveniment din aceasta lista.
Sedinta 8  Verificarea Jurnalului ingrijorarilor pacientului- frecventa, durata,
situatiile, stimulii precusori si consecintele ingrijorarilor.
 Evaluare psihometrica (Scala de anxietate Hamilton)
Sedinta 9  Evaluare psihometrica (Scala pentru evaluarea stimei de sine
Rosenberg)
 Verificarea Tema pentru acasa: sa consruiasca o lista care sa cuprinda
10-15 evenimente pozitive traite. Cand este cuprinsa de tristete i-a fost
recomandat sa „ revada mental” aceasta lista ramanand aproximativ 30
de secunde pe fiecare eveniment din aceasta lista
Sedinta 10  Explorarea relatiiei de cuplu
Sedinta 11  Imagerie recidiva /moarte cu identificarea si depasirea resentimentelor

33
Sedinta 12  Pacienta a fost invatata sa-si propuna scopuri realiste apropiate in
timp, sa invete sa-si planifice diferite vacante, vizite, etc
 Continuarea schemei terapeutice
 Investigatii si tratament psihiatric
 Efectuare de psihoterapie pentru ameliorarea suferintei psihice

34
 Capitolul IV. Concluzii și aprecieri finale:

Studiul şi-a propus sa evidentializeze importanta consilierii psihologice a bolnavilor

diagnosticati cu cancer iar rezultatul studiului a confirmat ameliorarea stariilor de anxietate a
pacientei.
Cancerul a devenit o problemă centrală pentru întreaga omenire. Pretutindeni tot mai
mult se transmite cum că o persoană este afectată de această boală. Studiu de caz prezentat,
tinde să popularizeze efectele consecinţelor cancerului care modifică, dezechilibrează
persoana din punct de vedere fizic, psihologic şi social. Cancerul este o boală cronică,
ireversibilă, cu care bolnavul trebuie să înveţe să trăiască. El necesită o înţelegere deosebită
din partea familiei, a societăţii şi a medicului. Conflictul dintre dorinţa de a avea o viaţă
liberă, fără restricţii şi condiţionări, şi necesitatea respectării unui program riguros de
activitate, de alimentaţie şi de tratament are o serie de repercursiuni de ordin psihologic.
Reacţiile psihice sunt variate: teamă, resentiment, revoltă sau resemnare. Pornind de la
aceste consideraţii, studiul de faţă şi-a propus evidenţierea unor dimensiuni psihologice,
respectiv:, depresia, anxietatea si stima de sine..
Anxietatea bolnavelor ia naştere în jurul noţiunii de boală incurabilă, de nesiguranţa
vindecării. Simptomele anxietăţii pot fi asociate şi cu greaţa, voma, anorexia, oboseala. Pe
lângă aceste simptome, la pacientele cu cancer se mai întâlneste sentimentul de a fi pe
“marginea prăpastiei”, dificultăţi de concentrare, temeri despre viitoare nenorociri, tensiune
motorie (frământare permanentă, cefalee tip tensiune, tremurături, incapacitate de relaxare).
Când stima de sine este scăzută, persoana îşi abandonează proiectele din cauza lipsei
de tenacitate, fiindcă ea nu posedă suficientă forţă pentru a atinge reuşita. Iar lipsa de
perseverenţă este adesea responsabilă de eşecuri şi duce la lipsă de încredere. O astfel de
persoană se mulţumeşte cu puţin, nu se străduieşte, nu îşi face planuri. Persoanele suferinde
de cancer, au o stimă de sine scăzută. Acest lucru se întâmplă întrucît acestea nu mai au
încredere în propria lor persoană, se simt fragile, există o serie de limitări privind regimul
alimentar. În plus, simptomele asociate bolii le impun unele restricţii care le transformă în
prizoniere ale propriei existenţe. Aceşti bolnavi sunt trişti în legătură cu condiţia lor şi
pesimişti. Apare de asemenea, şi sentimentul eşecului, nemulţumirea în legătură cu starea lor,
uneori sentimente de vinovăţie şi pedeapsă pentru greşelile comise în viaţă. De asemenea,
bolnava simte durere morală, sentiment de inferioritate, limbajul este sărac, iar vocea şoptită.
Imaginea de sine este distorsionată de boală, pacienţii fiind predispuşi la retragere

35
socială şi izolare. Apar tulburări de somn, fatigabilitate, dificultăţi în muncă, anorexie şi
pierdere în greutate. Apar şi tulburări din sfera gândirii, de tipul unui “delir melancolic” care
se manifestă prin idei de culpabilitate şi autoacuzare, idei de ruină, sărăcie, doliu, idei de
negaţie şi ipohondriace. Se remarcă o preocupare insistentă faţă de starea fizică, cu iritabilitate
şi plâns. Libidoul este de asemenea scăzut.
S-a observat că intervenţiile psihosociale menite să imbunătăţescă starea fizică şi
emoţională şi să controleze depresia pacienţilor neoplazici au avut rol şi în prelungirea
supravieţuirii.
Aceasta abordare terapeutica acorda pacienţilor oportunitatea de a ventila multiplele
sentimente şi emoţii care au apărut odată cu diagnosticarea bolii şi iniţierea tratamentului.
Pacienţii învata să-şi exprime sentimentele, unii dintre ei fiind persoane care nu au
făcut acest lucru niciodată sau nu l-au făcut în public

„Când am fost ascultat şi înţeles, am devenit capabil să privesc cu alţi ochi lumea mea
interioară şi să pot merge mai departe. Este surprinzător să constaţi că sentimente care erau
de-a dreptul înspăimântătoare devin suportabile de îndată ce ne ascultă cineva. Este
stupefiant să vezi că probleme care ne păreau imposibil de rezolvat îşi găsesc soluţia atunci
când cineva ne înţelege”. Carl Rogers

36
Bibliografie:

Baloescu A, Grigorescu G, “Managementul psihiatric si psihologic in cancerul

de san”,
Teodor, V. “ Cancerul boala tristetii” Ed. Pro Editura si Tipografie, 2011
Simonton C., Matthews-Simonton S., Creghton J.” Cum sa lupti cu cancerul”
Ed. Trei
Dafinoiu I, „Elemente de psihoterapie integrativă”, Editura Polirom, Iaşi, 2000;
Enăchescu C, „Tratat de psihanaliză şi psihoterapie”, Editura Polirom, Iaşi, 2003
Holdevici I, „Elemente de psihoterapie”, Editura MAR, Bucureşti, 2005,
Ionescu G., „Psihoterapie”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1990
Lăzărescu,M., Psihopatologie clinică, Ed.Helicon, Timişoara, 1994.
Mitrofan, I. ,Cuplul conjugal –Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1989
Păunescu, C. Agresivitatea şi condiţia umană, Ed.Trei, Bucureşti,1994
Şerban V, Clinica medicală, teorie şi practică, vol 1, Ed. de Vest, 1999
Tudose, F; ”Fundamente in psihologia medicala”, Editura Fundatiei Romania de
Maine, Bucuresti, 2003.
Răşcanu, R., Introducere în psihologie aplicată, Ed. Ars Docendi, 2000.

37
 Anexa 1 CHESTIONARUL BECK
Subiect:

Bifați cu un “x”, în partea stângă, starea care vi se potrivește cel mai bine

Nu mă simt trist

Mă simt trist

Sunt trist tot timpul

Sunt atât de trist și de nefericit încât nu pot suporta

Viitorul nu mă descurajează

Mă simt descurajat când mă gândesc la viitor

Simt că nu am ce aștepta de la viitor

Simt că viitorul este fără speranță și nimic nu se mai poate îndrepta

Nu am sentimentul ratării

3 Simt că am avut mai mult ghinion decât persoanele din jur

Dacă îmi privesc viața retrospectiv o văd ca pe o totalitate de eșecuri

38
 Mă simt complet ratat ca persoană

Obțin aceeași satisfacție din lucruri ca și înainte

Nu mă mai bucur de lucruri ca înainte

Nu mai obțin satisfacție reală din nimic

Sunt nesatisfăcut sau plictisit de orice

Nu mă simt în mod particular vinovat cu nimic

Mă simt vinovat o bună parte a timpului

5

Mă simt vinovat în majoritatea timpului

Mă simt tot timpul vinovat

Nu simt să fiu pedepsit

Simt că s-ar putea să fiu pedepsit

Aștept să fiu pedepsit

Simt că sunt pedepsit

39
 Nu sunt nemulțumit de mine

Sunt nemulțumit de mine

Sunt dezgustat de mine însumi

Mă urăsc

8 Nu cred să fiu mai rău decât alții

Mă critic pentru slăbiciunile și greșelile mele

Mă blamez tot timpul pentru greșelile mele

Mă acuz pentru tot ce se întâmplă rău

Nu am nici o idée de sinucidere

Am idei de sinucidere dar nu vreau să le pun în aplicare

Mi-ar plăcea să mă sinucid

M-aș sinucide dacă aș avea ocazia să o fac

10 Nu țip mai mult decât de obicei

40
 Acum țip mai mult decât înainte

Țip tot timpul

Obișnuiam să strig, dar acum nu mai pot chiar dacă aș vrea

Nu sunt mai nervos decât înainte

Mă plictisesc și mă enervez mult mai ușor decât înainte

11

În prezent, mă simt tot timpul iritat

Lucrurile care mă iritau înainte nu mă mai enervează în prezent.

Nu mi-am pierdut interesul față de ceilalți oameni

Ceilalți oameni mă interesează mai puțin decât înainte

12

Mi-am pierdut interesul față de ceilalți oameni

Mi-am pierdut orice interes față de ceilalți

Mă hotărăsc tot la fel de ușor ca înainte

13

Iau deciziile cu mai mare greutate decât înainte

41
 Am mari dificultăți în a mă hotărî

Nu pot lua nici o decizie

Nu cred că arăt mai rău decât înainte

Sunt supărat că arăt bătrân și neatractiv

14

Simt că modificările permanente în felul cum arăt mă fac neatractiv

Cred că arăt urât

Pot lucra tot atât de bine ca și înainte

Fac un efort suplimentar când încep să lucrez ceva

15

Trebuie să mă forțez ca să fac ceva

Nu mai pot lucra nimic

Dorm ca și înainte

16 Nu mai pot dormi cum dormeam

Mă trezesc cu 1 – 2 ore mai repede și readorm greu

42
 Mă trezesc cu câteva ore mai repede și nu mai pot readormi

Nu obosesc mai repede ca înainte

Obosesc mai repede ca înainte

17

Obosesc fără să fac aproape nimic

Sunt prea oboist ca să fac ceva

Apetitul meu nu e mai diminuat ca înainte

Pofta mea de mâncare nu este mai bună ca înainte

18

Apetitul meu este mult mai rău acum

Nu mai am deloc poftă de mâncare

Nu am scăzut în greutate deloc sau aproape deloc

Am pierdut în greutate peste 3 kg

19

Am pierdut în greutate peste 5 kg

Am pierdut în greutate peste 7 kg

43
 Nu sunt mai supărat decât până acum în legătură cu sănătatea mea fizică

Mă supără starea mea fizică

20
Sunt supărat pe problemele fizice și nu mă pot gândi la altceva decât cu
greutate

Sunt atât de supărat de starea mea fizică încât nu mă pot gândi la nimic
altceva

Nu simt nici o modificare în interesul pentru sexul opus

Sexul opus mă interesează mai puțin

21

Sexul opus mă interesează mult mai puțin

Mi-am pierdut orice interes față de sexul opus

44
 Cotarea : Se tine cont de cota cea mai mare aleasa de subiect în aceeasi serie.
Scorurile se însumeaza.Pentru fiecare item încercuit se ia valoarea din dreptul său . La sfârşit se
adună toate valorile obţinute

1 2 3 4

A x

B x

C x

D x

E x

F x

G x

H x

I x

J x

K x

L x

M x

N x

O x

P x

R x

S x

T x

U x

V x

3 12 18 24

45
 Anexa 2- MCM III

Foaie de raspuns MCM III

Foaie de cotare MCM III

46
 Anexa 3- T.A.T

Plansa 1
Mi-l imaginez pe baiatul meu cel mare, Bogadan, venind de la scoala si se apuca de teme
chiar daca e o vioara pe masa. El se apuca de teme si mi se pare ca lumea vrea prea mult de la
el mai ales de la invatatura si (.........) il vad parca un pic trist!

Plansa 2
Prietena mea mergand la santier unde lucra si chiar incercand sa invete anumite lucruri. Fiind
la inceput cand era tanara si proaspat venita in oras. (.......) este cea cu cartea!

Plansa 3 GF
Ma scuzati! Imi vine sa plang, cand vad aceasta plansa (......) Parca este mama suparata! Nu
vreau sa mai vad aceasta plansa, nu vreau sa plang!

Plansa 4
Sora mea si cumnatul ( zambeste), doi oameni care chiar s-au iubit mereu si o atractie intrei si
fizica si mentala. Doi oameni care se completeaza unu pe celalalt.

Plansa 6
Aceasta plansa imi aminte de bunica mea, parca si fizic imi inspira. O femeie buna si blanda
iar cealalta persoana este sotul ei, din tinerete. Pe ea o vad batrana dar pe el cand era in
tinerete. Eu nu l-am cunoscut pe bunicul.
Psiholog : Discuta ceva anume?
Pacienta: Nu, ea e suparata pe el! dar el se simte vinovat de ceva!
Psiholog : Ce motiv de suparare..?
Pacienta : O femeie....a 3-a persoana....

Plansa 7 GF
Mama cu fiica....nu-mi inspira nimic.....Aici nu o invata ceva iar ea o asculta, chiar daca se
gandeste ...asa in zare..in alta parte...
Psiholog: Ce simte fetita?
Pacienta: O vad linistita, multumita, nu e plictisita de ce ii spune mama, nu e suparata dar nu e
nici vesela.....e asa.... o clipa normala de apropiere....sa zic

47
Psiholog: Si mama?
Pacienta: Mama e foarte atenta la ce ii spune fetei, ce vrea sa o invete, ce ii explica....

Plansa 8
Sunt niste hoti care au atacat un om si il jefuiesc iar persoana aceasta aceasta din fata este
seful talharilor.

Plansa 9
Mama cand lucra la spital si chiar ajuta oameni, toata lumease bucura cand era in tura!

Plansa 10
Imi inspira o piesa de teatru, o tragedie antica cu doi actori care sufera dar sufera in piesa
respectiva dar nu in viata reala!
Psiholog: sunt iubiti?
Pacient: Da
Psiholog: Cine credeti ca sufera mai mult?
Pacient: Parca el..........

Plansa 13
Un baietel mai trist... baietelul meu cel mare,cuminte, care e putin suparat ca a fost certat
de....de mine...cred. Si sta acolo un pic singur pana ii trece supararea ca e sensibil si ii trece
mai greu.
Psihologul: Care a fost oare motivul?!
Pacienta: S-a simtit neindreptatit

Plansa 13MF
O femeie bolnava care este ingrijita de sotul ei, el sufera, cred ca se iubesc dar e suferinta
intre ei
Psiholog: Ce suferinta?
Pacientul: Ca ea o sa moara!

48
Plansa 19
O zi sau seara...asa spre inserat... pe iarna.. cu zapada, ninsoare parca e “ iarna pe ulita” o
casuta unde inauntru e cald si bine. Afara se pot juca copiii si pe urma sa intre in casa la
caldura
Plansa 16
Pacienta rade... As vrea sa ma bucur mai mult de viata, adica sa simt ca traiesc!
*Pacienta nu a mai dorit sa continue

Plansa 16
Pacienta rade... As vrea sa ma bucur mai mult de viata, adica sa simt ca traiesc!
*Pacienta nu a mai dorit sa continue

49
 Anexa 4-Scala Hamilton pentru anxietate

Va prezentam o scala in care sunt prezentate o serie de simptome. Apreciati pe

baza scalei gradul de manifestare a simptomelor la dumneavoastra si incercuiti cifra
corespunzatoare.: 0 – simptom absent; 1 – simptom usor; 2 – simptom moderat; 3 – simptom
seve; 4 – simptom foarte sever

1.
In general manifest ingrijorare.
0 1 2 3 4
Sunt situatii in care sunt pesimist/a.
Sunt situatii in care manifest iritabilitate.
2.
Uneori am sentimente de tensiune.
Simt ca in general sunt obosit/a.
Sunt incapabil/a de a ma relaxa. 0 1 2 3 4
Sunt situatii in care plang usor.
Manifest tremur.
Manifest sentimente de neliniste.
3.
Imi este frica de intuneric.
Manifest frica de necunoscuti.
Imi este teama sa fiu singur/a. 0 1 2 3 4
Imi este frica de animale.
Imi este teama de trafic.
Manifest teama de aglomeratie.
4.
Intampin dificultati la adormire.
Sunt situatii in care somnul imi este interupt.
Consider ca somnul este nesatisfacator. 0 1 2 3 4
Manifest oboseala la trezire.
Deseori am cosmaruri.
Manifest atacuri de panica noaptea.
5.
Intampin dificultatea de a ma concentra. 0 1 2 3 4

50
Am o memorie slaba. 0 1 2 3 4
6.
In general, manifest lipsa de interes.
Nu intampin nicio placere in hobby-uri. 0 1 2 3 4
Manifest tristete.
De obicei, ma trezesc foarte devreme.
7.
Manifest dureri musculare.
Manifest ticuri nervoase.
Sunt situatii in care manifest contractii musculare 0 1 2 3 4
involuntare.
Uneori scrasnesc dintii.
In general, am o voce nesigura.
8.
Manifest vajaituri in urechi.
Uneori am vederea incetosata. 0 1 2 3 4
Sunt situatii in care manifest valuri de caldura sau frig.
Uneori am senzatii de slabiciune.
9.
Deseori, inima imi bate foarte repede.
Uneori, simt palpitatii sau durere in piept.
Manifest batai neregulate ale inimii. 0 1 2 3 4
Sunt situatii in care am senzatii de lesin.
Manifest puls neregulat.
10.
Simt presiune sau constrictie in piept.
Simt senzatii de sufocare. 0 1 2 3 4
Deseori oftez.
Atunci cand respir depun un efort considerabil.
11.
Intampin dificultati la inghitire.
Sunt situatii cand am gaze. 0 1 2 3 4
Manifest dureri abdominale.

51
Uneori am senzatii de arsura.
Uneori am senzatie de plenitudine.
Sunt situatii cand am greturi, varsaturi. 0 1 2 3 4
Manifest constipatie sau diaree.
Simt ca am pierdut in greutate.
12.
Manifest mictiuni frecvente.
Manifest urinari frecvente.
Manifest tulburari ale menstruatiei. 0 1 2 3 4
Manifest frigiditate.
Manifest ejaculare precoce.
Consider ca manifest impotenta.
Manifest neplacere cu privire la sex.
13.
Am gura uscata.
Sunt situatii in care ma inrosesc la fata.
Cred ca sunt palid/a la fata.
Transpir foarte des. 0 1 2 3 4
Ametesc foarte des.
Manifest dureri de cap.
Sunt situatii in care parul mi se zbarleste.
14.
Manifest neliniste.
Sunt incordat/a.
Sunt nervos/ nervoasa.
Sunt agitat/a.
Manifest oboseala.
Imi tremura mainile. 0 1 2 3 4
Am fruntea incretita.
Consider ca am fata tensionata.
Respir rapid.
Fata imi este palida.
Inghit des.

52
Cotarea: Se adună cifra bifată de la toţi cei 14 itemi şi se împart la 14. Rezultatul este undeva
între 0 şi 4 • Cotele se împart astfel: 0 – absenţa, 1 – uşoară; 2 – moderată; 3 – severă;
4 – foarte severă / gravă

1 2

2 2

3 2

4 2

5 1

6 2

7 1

8 2

9 2

10 2

11 3

12 3

13 3

14 3

T 34

2,14=anxietate moderata

53
 Anexa 4 Scala Rosenberg

Absolut Nu sunt Categoric

Nr. Item de acord De acord de acord nu

Cred că sunt un om de
valoare sau cel puţin la fel de
1 bun(ă) ca alţii. x-1 pct

Cred că am câteva calităţi

2 remarcabile. x-4 pct

În general, înclin să cred că

sunt un (o) ratat(ă), un (o)
3 nerealizat(ă). x-4 pct

Sunt capabil(ă) să fac lucruri

la fel de bine ca ceilalţi
4 oameni. x-2 pct

Nu cred că am prea multe

lucruri cu care să mă pot
5 mândri. x-2pct

Am o atitudine pozitivă faţă

6 de propria persoană. x- 3 pct

În ansamblu, sunt mulţumit

7 (ă) de mine. X-2 pct

Aş vrea să pot avea mai mult

respect faţă de propria
8 persoană. X-2 pct

Din când în când am senzaţia

9 că sunt inutil(ă) x-1 pct

Uneori cred că nu sunt

10 bun(ă) de nimic. x- 4 pct

54
 Curriculum Vita

BUSUIOCEANU DENISA

Psiholog practicant supervizare- Psihologie Clinica, Muncii si Transporturilor - Cabinet

Individual de Psihologie Busuioceanu Denisa
32 ani din Bucuresti, casatorit
Obiectiv profesional
Abilitatile personale si competentele profesionale utilizate eficient intr-un cadru predefinit,
conduc la performantele dorite, reprezentand principalele aspecte ale dezvoltarii
profesionale.
Experienta profesionala:

Experienta pe departamente:

Resurse umane / Psihologie: 4 ani si 11 luni Asigurari: 2 ani si 8 luni Vanzari: 4 ani si 4 luni
Relatii clienti / Call center: 7 luni ONG / Voluntariat: 1 an si 3 luni

Mai 2015 - prezent Psiholog practicant supervizare- Psihologie Clinica - Cabinet Individual
de Psihologie Busuioceanu Denisa

01.05.2016 colaborare Medic primar oncolog- Consiliere psihologica clinica de suport

Mai 2013 - prezent Psiholog practicant supervizare - Psihologia Muncii - Cabinet Individual
de Psihologie Busuioceanu Denisa

Efectuarea testarilor psihologice pentru examenele de angajare, periodice, adaptare, reluarea

activitatii, inscriere cursuri

Mai 2013 - prezent Psiholog practicant supervizare- Psihologia Transporturilor - Cabinet

Individual de Psihologie Busuioceanu Denisa

- evaluare in vederea obtinerii / mentinerii permisului de conducere;

Iun 2012 - Ian 2015 Inspector Daune non-auto - SC Omniasig Vienna Insurance Group SA,

Sep 2008 - Mai 2012 Back Office Sales - Impuls Leasing Romania IFN SA

Feb 2008 - Sep 2008 Fille Controller - Impuls Leasing Romania IFN SA 8 luni Bucuresti

55
Aug 2007 - Feb 2008 Customer support - Impuls Leasing Romania IFN SA

Mar 2007 - Iul 2007 Recruiter - AquaHR

Ian 2006 - Mai 2007 Voluntar - World Vision 1 an si 5 luni Bucuresti

Educatie:

2015 - prezent Cursul de formare profesionala complementara - Institutul Roman de

Psihologie Psihologie Clinica

2013 - 2015 Cursul de formare profesionala complementara - RUSU SI POPESCU

SOCIETATE CIVILA PROFESIONALA DE PSIHOLOGIE Psihologia muncii,
transporturilor

2008 - 2012 Masterat - Universitatea Titu Maiorescu Master - Tehnici de comunicare si

influenta sociala | Bucuresti

2004 - 2008 Facultate - Universitatea Titu Maiorescu Psihologie | Bucuresti

2000 - 2004 Liceu - Liceul Economic Matematica-informatica | Ramnicu Valcea

Abilitati:

Abilitati generale: Spirit de echipa, abilitati de comunicare asertiva, Empatie, Rabdare,

Toleranta

Limbi straine: Engleză - Mediu

Alte informatii:

Calificari:

- Atestat Inspector Resurse Umane dobandit in Feb 2015

- Curs 150 ore-Dezvoltare personala Clinica Aquamarine,Bucuresti

56