Statusul pacientilor cu tulburare obsesiv-compulsiva

Tulburarea obsesiv-compulsivă este caracterizată de obsesii (idei, gânduri, impulsuri

sau imagini persistente care sunt experimentate ca intrusive sau inadecvate şi care cauzează
anxietate si compulsii (comportamente repetitive sau acte mentale al căror scop este acela de a
preveni sau reduce anxietatea sau detresa şi nu cel de obţinere a plăcerii sau a gratificării).
Caracterul intrusiv şi inadecvat al obsesiilor se referă la faptul că acestea, mai ales
conţinutul lor, îi este străin individului, nu se află sub controlul său şi nu şi-l doreşte. Însă
individul este capabil să recunoască faptul că obsesiile sunt produsul propriei sale minţi şi nu
sunt impuse din afară (ca inserţia de gânduri).
Circa 1,9-3.3% dintre adulți suferă de această tulburare de-a lungul vieții, iar 50%
dintre aceștia au avut debutul simptomelor în perioada copilăriei sau adolescenței. În această
perioadă, băieții sunt mai afectați, fetele dezvoltând simptome mai frecvent în perioada adultă.
Studiile genetice sunt încă în desfășurare și explică doar o parte din manifestări și nu
se aplică pentru toate persoanele. Anumite circuite neuronale sunt însă constant descoperite ca
fiind disfuncționale la persoanele cu tulburare obsesiv-compulsivă. Circuitele cortico-striato-
talamocorticale sunt “destabilizate”, ceea ce înseamnă că odată inițiat un gând sau o acțiune,
creierul ar trebui să emită un semnal care să le oprească după un timp. La persoanele cu
tulburare obsesiv-compulsivă, se stipulează că aceste circuite destabilizate crează ca o buclă,
ceea ce se traduce fizic prin simptomele evidente: repetiții mentale sau ale unui
comportament, care par și persoanei lipsite de sens.
Salkovskis propune 5 prezumtii disfunctionale caracteristice tulburarii obsesiv-compulsive:
a. A te gandi la o actiune este echivalent cu a o face
b. Nereusita de a preveni (sau de a incerca sa previi) auto-ranirea sau ranirea altora (ex.
accident de masina / de avion) este echivalent moral cu a cauza ranirea propriu-zisa.
c. Responsabilitatea pentru ranire nu poate fi diminuata de circumstante atenuante
d. Nereusita de a ritualiza ca raspuns la o idee (gand intruziv) legat de ranire (proprie sau a
cuiva) constituie intentia de a rani
e. Oamenii trebuie sa isi poata controla gandurile
Factorii de mediu care au fost asociați cu tulburarea obsesiv-compulsivă nu au un rol
cauzal, dar par a influența în unele cazuri apariția sau evoluția bolii, când există o
predispoziție. Aceștia includ complicațiile obstetricale (la naștere), trăsăturile de personalitate
și expunerea la evenimente de viață stresante sau traumatizante.
Tulburarea obsesiv-compulsivă la copii și adolescenți este cauzată de o combinație de
factori biologici (înnăscuți) și de mediu, parte dintre ei fiind incomplet cunoscuți. Ce știm este
că forma cu debut la vârste mici este îndeosebi moștenită (genetică). Acest lucru a fost dedus
observațional, din studii realizate pe familiile copiilor diagnosticați, unde șansa ca alți membri
ai familiei să aibă o tulburare obsesiv-compulsivă este de 10 ori mai mare decât în populația
generală. Ipoteza a fost confirmată și în studiile realizate pe gemeni monozigoți și dizigoți.
Studiile care au analizat genomul mai multor membri afectați ai unor familii au recomandat
drept candidate plauzibile o genă a receptorului pentru serotonina (HTR2A) și a
transportorului pentru serotonina (SLC6A4), dar și gene implicate în transportul glutamatului.
 Spre deosebire de repetițiile obișnuite, de ritualuri sau superstiții, simptomele din
tulburarea obsesiv compulsivă la copil sau adolescent cauzează suferință acestuia și familiei.
Pe lângă faptul că acaparează mult timp, se asociază cu un sentiment intens de anxietate
(frică), disconfort și deseori cu scăderea randamentului în diferite domenii (la școală, în
familie, cu prietenii etc).
Cele mai frecvente obsesii sunt gândurile repetate în legătură cu contaminarea,
dubitaţiile repetate, necesitatea de a pune lucrurile într-o anumită ordine, impulsuri agresive şi
oribile şi imagerie sexuală. Acestea nu sunt simple temeri în legătură cu problemele reale
de viaţă, iar individul încearcă de regulă să ignore sau să suprime astfel de gânduri sau de
impulsuri, ori să le neutralizeze cu un alt gând sau acţiune (compulsie).
Ca orice boală, și OCD-ul afectează oamenii în mod diferit, dar se identifică printr-un
anumit tipar de gânduri și comportamente. Această tulburare are 4 etape principale:
Obsesie – Obsesiile sunt gânduri care revin și persistă, în ciuda eforturilor de a le
ignora sau înfrunta. Oamenii cu TOC îndeplinesc în mod frecvent sarcini sau compulsii,
căutând ușurare de pe urma anxietății legate de obsesii. În cadrul și între indivizi, obsesiile
inițiale sau gândurile cu caracter de intruziune variază în privința clarității și a vivacității lor.
O obsesie relativ vagă poate implica o senzație generala de dezordine sau tensiune
acompaniata de credința că viața nu poate continua normal în timp ce dezechilibrul rămâne. O
obsesie mai intensa poate fi preocuparea cu gândul sau imaginea că cineva apropiat moare sau
gândurile cu caracter de intruziune legate de „corectitudinea relației”.Alte obsesii se preocupă
de posibilitatea ca ceva sau cineva—precum Dumnezeu, diavolul sau boala—vor prejudicial
fie persoana cu TOC, fie oamenii sau lucrurile la care țin. Alți indivizi cu TOC pot
experimenta senzația de ieșiri în afară ce emană din corpurile lor sau au senzația că obiecte
neînsuflețite sunt însuflețite.
Unii oameni cu TOC experimentează obsesii sexuale care pot implica gânduri cu
caracter de intruziune sau imagini cu „săruturi, atingeri, răsfăț, relații sexuale, incest și viol”
cu „străini, cunoștințe, părinți, copii, membri de familie, prieteni, colegi de serviciu, animale
și personalități religioase” și pot include „conținut heterosexual sau homosexual” cu persoane
de orice vârstă. Ca și în cazul altor gânduri sau imagini neplăcute și cu caracter de intruziune,
unele gânduri sexuale neliniștitoare din când în când sunt normale, dar oamenii cu TOC e pot
acorda o semnificație extraordinară gândurilor. De exemplu, fricile obsesive cu privire la
orientarea sexuală pot apărea la o persoană cu TOC și chiar la cei apropiați lor, ca o criză a
identității sexuale. În plus, îndoiala care însoțește TOC-ul duce la incertitudine dacă
respectivul va face ceva în privința gândurilor deranjate, rezultând autocritică sau aversiune
față de sine.
Anxietate – obsesia provoacă un sentiment de anxietate intensă sau de suferință;
Alinare temporară – comportamentul compulsiv ce ameliorează temporar anxietatea,
dar obsesia se întoarce în scurt timp, ceea ce determină existența unui ciclu de stări.
Compulsie – adică ritualurile mintale sau comportamentale care apar ca răspuns la
obsesii sau acțiuni care trebuie sa se realizeze urmând anumite reguli stricte. Compulsiile sunt
nevoi imperioase de a desfășura o anumită conduită repetitivă, care, dacă nu se manifestă,
conduce la tensiune psihică și neliniște. Important de precizat este faptul că aceste
comportamente generate nu au utilitate practică pentru persoană, (sunt în mod evident fără
legătură sau excesive față de ceea ce ar trebui să prevină). Acestea ar avea, pe de o parte, rolul
de a reduce anxietatea, calmând persoana în cauză deoarece dau senzația de control.
 În cele mai multe cazuri, persoana se simte obligată să efectueze compulsia pentru a
reduce stresul cauzat de o obsesie ori pentru a preveni un eveniment sau o situaţie temută
oarecare. În unele cazuri, individul efectuează acte rigide sau stereotipe, conform unor reguli
elaborate idiosincratic, fără a fi capabil să spună de ce fac acest lucru şi recunoscând la un
moment dat că obsesiile sau compulsiile lor sunt excesive sau nejustificate. Prin definiţie,
compulsiile sunt fie clar excesive, fie nu sunt conectate în mod realist cu ceea ce sunt
destinate să neutralizeze sau să prevină.
Cele mai frecvente obsesii sunt gandurile repetate in legatura cu contaminarea (a se
contamina prin strangerea mainilor altor persoane), indoielile repetate (ex. : a se intreba daca
a efectuat un act oarecare - daca a incuiat usa, daca a lovit pe cineva intr-un accident de
circulatie), necesitatea de a pune lucrurile intr-o anumita ordine (ex. : neliniste si anxietate
intensa cand obiectele sunt puse in dezordine sau asimetric), impulsuri agresive sau oribile
(ex. : a-si vatama propriul copil sau a striga o obscenitate in biserica); aceste ganduri,
impulsuri, imagini nu sunt simple temeri legate de dificultatile curente ale vietii.
Simptomele de tulburarea obsesiv-compulsiva pot interfera negativ cu relatiile
interpersonale si cei apropiati pot deveni implicati in mentinerea simptomatologie - de
exemplu un pacient cu indoieli / obsesii severe poate cere constant reasigurari ca urmare a
unor frici irationale; raspunzand constant prin oferirea asigurarii il poate impiedica sa lucreze
la comportamentele deranjante.
Tulburarea obsesiv-compulsivă este un factor de risc pentru apariţia altor boli psihice.
Depresia sau alte tulburări anxioase (fobia socială, tulburarea de panică) sunt frecvent
întâlnite la cei cu această boală. Există o asociere între tulburarea obsesiv-compulsivă şi boli
ale ticurilor (de exemplu, boala Tourette) sau între tulburarea obsesiv-compulsivă şi tulburări
ale apetitului alimentar (bulimia nervoasă). Disconfortul pe care îl cauzează boala îi determină
pe mulţi dintre pacienţi să se trateze singuri cu alcool sau cu diferite medicamente anxiolitice.
Un sindrom de dependenţă de alcool sau de benzodiazepine nu face decât să agraveze evoluţia
bolii şi să îngreuneze tratarea acesteia.
Tulburarea obsesiv-compulsiva, desi cunoscuta de secole, era considerata o stare
cronica, incapacitanta si incurabila. Tratamentul eficient a fost descoperit cu aproximativ
patru decenii in urma, odata cu dezvoltarea unor metode psihologice si farmacologice de
interventie eficiente, majoriatea celor afectati putand fi ajutati sa-si controleze simptomele
incapacitante. Tratamentele disponibile sunt terapia comportamentala care consta in
expunerea si prevenirea raspunsului si medicatia antidepresiva din clasa inhibitori ai recaptarii
serotoninei. Este necesar ca tratamentul famacologic si cel comportamental sa fie urmate in
paralel pentru o eficienta crescuta si pentru prevenirea recaderilor.
Principalul scop al tratamentului este ca pacientul sa controleze tulburarea si nu invers.
Netratată, tulburarea obsesiv-compulsivă are o evoluţie cronică cu agravări ale simptomelor în
perioadele cu stres crescut. Chiar şi sub tratament, manifestările bolii pot fi imprevizibile; din
această cauză, pacientul trebuie să urmeze tratamentul prescris cu rigurozitate, pentru a
preveni cronicizarea simptomelor şi apariţia altor boli psihice. La început, anxietatea este
determinată de un singur gând pe care pacientul îl are în mod repetat. Treptat, ajunge să aibă
preocupări exagerate legate şi de alte situaţii, cu toate acestea în centrul atenţiei rămâne
obsesia iniţială. Pe măsură ce gândurile devin mai frecvente şi mai greu de îndepărtat,
ocupându-i aproape tot timpul, pacientul nu mai percepe aceste obsesii ca fiind exagerate. Se
poate ajunge astfel la convingeri bizare (de exemplu: va face cancer dacă nu este păstrată
simetria în casă), fapt ce poate justifica punerea unui diagnostic suplimentar de tulburare
delirantă. Gândurile extrem de frecvente, însoţite de anxietate, fac ca memoria şi capacitatea
de concentrare să fie diminuate. Din această cauză, îndatoririle de serviciu sunt realizate cu
dificultate, ba chiar şi activităţi domestice banale îi pun probleme pacientului. În această
situaţie suportul celor apropiaţi este foarte important; reproşurile, nemulţumirea faţă de
posibile greşeli făcute de pacient, exprimată direct sau indirect, compararea cu persoana care
era înainte de a se îmbolnăvi nu fac decât să întreţină simptomele bolii şi, implicit, proasta
funcţionare a pacientului.

Student: Gavril Loredana

An 5, Seria B, grupa 16