Tulburările afectivității

Tulburările afectivității

 Față de orice aspect al ambianței, în orice moment al

existenței sale, insul dezvoltă o trăire.
 Prin caracterul său pregnant subiectiv, afectivitatea este
procesul psihic cel mai legat de personalitate, prin
intermediul căruia individul se manifestă ca existență
originală, unică, irepetabilă.
 În sens larg, afectivitatea înglobează stările afective
elementare, emoțiile, dispozițiile, sentimentele și
pasiunile.
Tulburările afectivității

 În psihopatologie, tulburarea stărilor afective a fost

apreciată după următoarele criterii: natura (polaritatea),
intensitatea/ forța, labilitatea, conținutul, adecvarea
motivațională sau motivarea delirantă.
 Tulburările afective pot fi de asemenea analizate sub
aspectul modificărilor cantitative (hiper și hipotimiile),
cât și sub aspectul modificărilor calitative (paratimiile).
Tulburările afectivității

 A. Hipotimiile
 Reprezintă scăderi în grade diferite ale tensiunii afective,
traduse prin expresivitate mimică redusă, răspuns
comportamental sărac, rezonanță afectivă ștearsă.
 Se întâlnește în oligofrenii, stări de deteriorare cognitivă,
traumatisme cranio cerebrale, stări confuzionale cu
etiologie variată.
Tulburările afectivității
 A1. Indiferența se traduce prin dezinteres pentru
lumea exterioară și slabă modulare a paletei emoționale.
 A2. Apatia este caracterizată prin lipsa de tonalitate
afectivă și dezinteres auto și allopsihic. Ca termen
generic, semnifică și situațiile psihologice care nu ating o
amplitudine clinică și la baza cărora stă în primul rând
lipsa de interes.
 A3. Atimia se caracterizează prin scăderea foarte
accentuată a tonusului afectiv și a capacității de
rezonanță afectivă la situațiile ambianței, ilustrând stări
somatice sau psihice grave (idioție, demențe, stări
confuzionale grave, schizofrenie catatonică).
Tulburările afectivității

 B. Hipertimiile
 B1. Depresia (hipertimie negativă) se caracterizează
printr-o puternică trăire, printr-o participare afectivă
intensă sub un evantai restrâns, cu sentimentul durerii
morale, al inutilității și devalorizării.
 Dispoziția deprimată, conținutul perceptual cenușiu,
lipsit de voioșie, uneori neclar, ideație lentă cu conținut
trist, dureros, se exteriorizează pe plan motor printr-o
inhibiție marcată sau prin neliniște anxioasă, mimica,
pantomimica exprimând concordant conținutul dureros al
trăirilor afective
Tulburările afectivității

 Depresia este cel mai frecvent întâlnit fenomen în

practica psihiatrică.
 După gradul de intensitate, se poate descrie o depresie
nevrotică și una psihotică.
 Depresia de intensitate nevrotică este declanșată
psihogen și se manifestă sub aspectul unor stări de
tristețe prelungită, lipsă de inițiativă, intoleranță la
frustrare, scăderea apetitului alimentar, insomnii,
tulburări de dinamică sexuală, iritabilitate, anxietate.
 Apare în reacțiile de intensitate nevrotică, în decompensările
personalității psihastenice, isterice, afective, în stări de epuizare.
Tulburările afectivității

 Depresia de intensitate psihotică

 Fiecare din elementele constitutive ale sindromului
depresiv atinge intensitatea maximă, modificând
comportamentul și personalitatea în sens psihotic.
 Dispoziția depresivă este trăită ca un vid, o lipsă totală a
contactului și rezonanței afective cu lumea, resimțită
dureros de către subiect.
 Anestezia afectivă conduce la pierderea interesului
pentru lucruri și oameni.
Tulburările afectivității

 Încetinirea proceselor gândirii se manifestă prin

sărăcirea conținutului ideativ, incapacitate de evocare și
sinteză, incapacitate de evocare și sinteză, hipoprosexie.
 Asociațiile sunt dificile, imaginația redusă, hipermnezie
selectivă însoțită de ruminații.
 Producția verbală traduce în mare măsură inhibiția
intelectuală, fiind încetinită, ajungând uneori până la
mutism.
Tulburările afectivității

 Scăderea performanțelor intelectuale, prezența

anesteziei psihice generează sentimente de depreciere și
durere morală.
 Acestea vor genera, la rândul lor, idei de autoacuzare,
inutilitate, care pot deschide calea spre suicid.
 Nemaiputându-și imagina viitorul, pacientul pierde orice
dimensiune a realității, are stări de derealizare și
depersonalizare.
 Pe plan psihomotor, pacientul poate prezenta o inhibiție
profundă, mergând până la imposibilitatea de a se
deplasa.
Tulburările afectivității

 Depresia mascată – termenul se folosește de la

sfârșitul anilor 20, fiind aplicat de Lange depresiilor
endogene, cu dominantă copleșitoare a simptomelor
fizice.
 În 1973 este definit ca boală depresivă în care
simptomele somatice ocupă primul plan iar simptomele
psihice se află în planul secund (ca substrat).
Tulburările afectivității

 Anxietatea – definită de P. Janet ca teamă fără obiect,

considerată a însoți frecvent stările depresive.
 Această teamă difuză se manifestă prin neliniște psihică
și motorie, cu răsunet neurovegetativ (palpitații,
tulburări vasomotorii, oscilații tensionale, transpirații
difuze).
 Din câmpul fenomenologiei anxioase, Freud a desprins
nevroza anxioasă, având drept componentă psihică
iminența unui pericol, amenințarea, iritabilitatea,
scăderea capacității de concentrare + simptomele
neurovegetative descrise anterior.
Tulburările afectivității

 Este frecvent întâlnită de-a lungul vieții, având rol

adaptativ
 Contribuie la activarea mecanismelor de alertă ale
organismului și la pregătirea pentru acțiune
 Anxietatea, teama și instinctul de a fugi sunt
mecanisme de apărare contra pericolelor.
 Anxietatea patologică este diferită de neliniștea sau
teama obișnuită
Tulburările afectivității

 Caracteristici:
 este nemotivată
 se referă la un pericol iminent și nedeterminat, față de
care apare o atitudine de așteptare
 fiind desprinsă de concret, nedistinctă, este proiectată
în viitor, viitor pe care insul îl consideră încărcat de
surprize negative, cu semnificații implacabile.
 datorită acestui fapt este mai mult potențială decât
actuală și uneori, mai mult gândită decât trăită.
Tulburările afectivității

 Este însoțită de convingerea neputinței și dezorganizării

în fața pericolului
 Asociază o simptomatologie vegetativă intensă,
neplăcută, declanșând astfel un cerc vicios.

 Se întâlnește în: reacții de intensitate nevrotică și

psihotică, neurastenii, alte nevroze, stări depresive,
psihoze, în sindromul de abstinență la toxicomani, în
debutul psihozelor presenile și demențe.
Tulburările afectivității

 Nivele de anxietate:
 1. Anxietatea nevrotică – toate stările nevrotice au ca
element comun anxietatea, care ocupă de obicei un loc
important în tabloul simptomatologic.
 2. Anxietatea psihotică – apare fie ca însoțitor al
depresiei, fie independentă de aceasta, ca în psihozele
organice și schizofrenie. Determină perturbări severe ale
instinctului alimentar, ritmului nictemeral și perturbări
vegetative majore.
Tulburările afectivității

 3. Raptusul anxios – poate apare în situații acute de

șoc sau psihoze ca o izbucnire impulsivă, manifestată
printr-o bruscă și intensă accentuare a stării anxioase,
bolnavul putând face tentative suicidare sau, mai rar,
acte heteroagresive.
 4. Echivalențe somatice ale anxietății- aceste semne
sunt legate de excitarea SN simpatic: paloarea feței,
mimica tensionată, midriază, uscăciunea gurii, valuri de
transpirație, tremor fin al extremităților, tahicardie,
extrasistole, dureri precordiale, anorexie, crampe,
micțiuni imperioase etc.
Tulburările afectivității

 V. Predescu deosebea angoasa de anxietate – arătând

că atunci când anxietatea are un acompaniament
somatic resimțit ca o senzație penibilă de disfuncție a
unui organ, aparat sau sistem – poartă numele de
angoasă.
 Prin conținutul său, face trecerea spre fobie iar prin
disfuncția somatică apărută, ea devine mai mult trăită
decât gândită, mai mult actuală decât potențială.
 În limbaj literar angoasa = anxietate extremă
Tulburările afectivității

 B2. Disforiile – stări dispoziționale de tip depresiv

asociate cu disconfort somatic și excitabilitate crescută.
 Agresivitate și impulsivitate crescute, determinând
uneori un comportament coleros.
 La acestea se adaugă deseori logoreea și anxietatea.
 Se întâlnește în stări psihopatoide (posttraumatice,
postencefalite, toxice), comițialitate, stările mixte din
psihozele afective.
Tulburările afectivității

 Euforia – este reprezentată de o creștere a dispoziției

având o tonalitate afectivă pozitivă. Normală, în aumite
cazuri ( reușite personale/profesionale etc.) apare ca
patologică în cadrul unui sindrom a cărui bază
psihodinamică este sindromul maniacal.
 Sindromul maniacal – are drept componente dispoziția
euforică, accelerarea proceselor gândirii, logoree,
excitație psihomotorie, la care se adaugă o serie de
simptome somatice.
Tulburările afectivității

 Dispoziția euforică – caracterizată prin bucuria de a

trăi, optimism debordant, sentimente de omnipotență și
încredere nelimitată în forțele proprii.
 Acestea se însoțesc de obicei, de o vie excitație erotică,
contrastând uneori cu comportamentul anterior al
subiectului, cu vârsta, cu datele biologice obiective.
 Dispoziția euforică are o mare labilitate, spre deosebire
de cea depresivă, bolnavul trecând rapid de la bucurie la
stări de plâns, furie și chiar agresivitate.
Tulburările afectivității

 Accelerarea proceselor gândirii se manifestă prin

accelerarea ritmului gândirii, accelerarea reprezentărilor
mentale, fugă de idei, cu asociații de idei superficiale
făcute într-un mod elementar, hipoprosexie cu aparentă
hiperprosexie spontană.
 Exaltarea imaginativă dă naștere unor adevărate
producții pseudodelirante – idei de invenție, de
grandoare, mistice, în care însă bolnavul nu crede cu
seriozitate.
 Sindromul hipomaniacal este o formă atenuată,
benignă a sindromului maniacal
Tulburările afectivității

 Labilitatea afectivă (versatilitatea timică) – alternanța

dispoziției între euforie și depresie sau chiar mânie.
 Se întâlnește în manie (unde tristețea are caracter
superficial și efemer), în oligofenii și în unele psihopatii,
unde modularea afectivă este dependentă de starea
celor din jur (poikilotimie)
 Incontinența afectivă – labilitate extremă, trecere
incoercibilă de la o stare emoțională la opusul ei. Se
întâlnește în faze avansate ale sclerozei cerebrale.
Tulburările afectivității

 C. Tulburări ale dinamicii dispoziționale –fluctuații

pe care le suferă dispoziția, schimbări de tonalitate care
sunt, cf unor autori, date genetice care se înscriu ca
specifice în nota personală, individuală.
 1.Rigiditatea afectivă este reprezentată de
conservarea în timp, contradictorie cu schimbările
obiective, situaționale, a unei structuri afective.
 Aceasta va duce la inadecvare în raport cu schimbările
mediului.
 Se întâlnește la unele personalități disarmonice.
Tulburările afectivității

 2.Labilitatea emoțională
 Se caracterizează prin variații dispoziționale, lipsite de
contextualitate sau, dimpotrivă, fiind legate doar de
starea afectivă a celor din jur (poikilotimie).
 Se întâlnește în stări maniacale, oligofrenii, debutul unor
demențe, la unele personalități disarmonice
Tulburările afectivității

 D. Paratimiile – modificări predominant calitative ale

emoțiilor elaborate, caracterizate prin neadecvare
extremă în raport cu contextul situațional al dispozițiilor,
sentimentelor, trăirilor afective.
 Se caracterizează prin reacții afective aberante, uneori
paradoxale, cum ar fi o situație negativăîntâmpinată cu
veselie sau invers.
Tulburările afectivității

 I-a fulgerat de-odată-n gând

 Să râdă, căci vedea plângând
 O lume-ntreagă-n rugăciuni.
 În fața unei gropi s-aduni
 Atâta lume de nebuni!
 Să mori râzând!

 G. Coșbuc
Tulburările afectivității
 D1. Inversiunea afectivă – se manifestă ca o schimbare a
sentimentelor pozitive, firești, avute de subiect anterior
îmbolnăvirii față de persoane apropiate din familie.
 Bolnavul dezvoltă ostilitate față de persoane pe care înainte
de îmbolnăvire le-a iubit sau ar fi trebuit să le iubească.
 Se întâlnește în schizofrenii, parafrenii, delirul de gelozie.

 D.2. Ambivalența afectivă – constă în trăirea simultană a

două sentimente anatagoniste (dragoste – ură, dorință –
teamă) într-un amestec indestructibil.
 Se întâlnește în schizofrenie și uneori, în tulburările
involutive.
Suicidul

 “Viața și moartea
 Ți-am pus dinainte,
 Binecuvântare și blestem”

 Biblia - Deuteronomul
Suicidul

 Etimologic – Sui = pe sine și Cidium = ucigaș

 Orice caz în care moartea rezultă direct sau indirect
dintr-un act pozitiv sau negativ, făcut de victima însăși,
care știe că trebuie să producă acest rezultat.
 E. Durkheim
Suicidul

 Actual se folosește sintagma conduită suicidară, aceasta

înglobând suicidul reușit, tentativele, ideile de
sinucidere, sindromul presuicidar.
 Biberi, citat de Butoi,T., consideră S un act care
presupune devierea unuia dintre instinctele cele mai
puternic înrădăcinate ale structurii biologice.
 Sensul sinuciderii ar fi unul de negație și catastrofă,
presupunând negarea instinctului vital într-un moment
existențial resimțit de persoană ca dramatic și fără nici o
altă ieșire.
Suicidul

 Paradoxal, s-a constatat că rata sinuciderilor scade în

situații limită: războaie, calamități naturale, prizonierat.
 Explicații:
 - creșterea sentimentului de coeziune umană
 - lupta pentru supraviețuire, care face ca instinctul
de conservare să devină predominant.
Suicidul

 Freud leagă sinuciderea de starea de melancolie, pe care

o definește, psihanalitic, o depresie profundă și
dureroasă, în care încetează orice interes pentru lumea
exterioară, cu pierderea capacității de a iubi, datorită
diminuării sentimentului stimei de sine.
Suicidul

 Epidemiologic – ocupă locul 4 între cauzele de deces,

după bolile cardiovasculare, neoplasme, accidente.
 În grupa de vârstă 15 – 19 ani, suicidul reprezintă a
doua cauză de deces, după accidente.
 Geografic, rata suicidului scade de la N la S și de la V la
E.
 Printre profesii, cei mai expuși par a fi medicii.
 Deși literatura de specialitate vorbește de valuri sau
epidemii de suicid, practic sunt doar momente de mai
intensă mediatizare.
Suicidul

 Instanțe ale fenomenului suicidar

 1. Ideea de suicid veleitară – reprezintă o dorință
tranzitorie de autodistrugere, cu proiecția teoretică a
actului, fără punerea sa în practică, dorința fiind
generată numai de încărcătura afectivă de moment.
 2. Șantajul cu suicidul – apare la persoanele cu
structură psihică labilă sau la cele cu coeficient
intelectual scăzut, având scopul de a obține mai multe
drepturi, un plus de libertate,etc. Frecvent întâlnit la
femei și adolescenți.
Suicidul

 3. Tentativele suicidare – sunt sinucideri ratate din

motive tehnice (mijloace de sinucidere inadecvate sau
fortuite, intervenția unor persoane străine etc.)
 Tentativa de suicid pare a avea cel mai adesea
semnificația unei nevoi crescute de afecțiune și atenție
din partea anturajului, față de care subiectul se simte
izolat, subestimat, respins.
 Tentativa poate fi/este de cele mai multe ori, repetată –
statisticile arată că pentru fiecare suicid reușit există 18
tentative.
Suicidul

 Ideația suicidară este întotdeauna un semnal de alarmă,

neputându-se prevedea cu certitudine care dintre
pacienți vor trece la act.
 Analiza riscului suicidar se face luînd în calcul starea
psihică a pacientului și factorii de risc:
 - vârsta
 -sexul
 -suportul social
 - statutul marital
Suicidul
 Tentativele suicidare sunt de 8-9 ori mai frecvente la tineri.
 Ts sunt de 10 ori mai frecvente la adolescenți
 Ts survin după situații conflictuale – 40% dintre bărbați și
80% dintre femei avuseseră anterior tentativei o astfel de
situație
 Ts sunt mai frecvente la femei dar, (spunea G.
Ionescu)suicidul reușit este mai frecvent la bărbați!
 Se desfășoară mai ales vesperal, față de suicidul vero, care
se petrece matinal.
 Ts poate fi înscrisă pe o axă cu un pol reprezentând
aspectul veleitar, de șantaj, la celălalt pol aflându-se
impulsiunea de suicid.
Suicidul

 4. Sindromul presuicidar (Ringel) – caracterizat prin

restrângerea câmpului conștiinței și afectivității și
înclinația către fantasmele suicidului.
 5. Suicidul disimulat – o acoperire, disimulare a
actului suicidar sub spectul unui accident. Individul alege
această modalitate spre a nu-și culpabiliza
rudele/prietenii sau pentru a-i proteja de reacția
anturajului.
Suicidul

 6. Raptusul suicidar – rezultatul unei tendințe greu

reprimabile de dispariție, a unui impuls greu de stăpânit.
Persoana “ se aruncă în suicid”, folosind orice mijloc pe
care-l are la îndemână.
 7. Suicidul cronic (parasuicidul) – constituie
echivalente suicidare, dintre care menționăm:
automutilările, refuzul alimentar, refuzul tratamentului,
conduitele de risc, alcoolismul și toxicomaniile, ele
asemănându-se prin caracterul simbolic – tendința de
autodistrugere.
Suicidul

 8. Conduita suicidară – presupune organizarea

comportamentului în acest scop, un fel de regie a
actului.
 Indivizii își vizitează locurile din copilărie, foști prieteni,
își scriu testamentul etc.
 Suicidul în doi – bolnavul reușește să-și convingă
partenerul/partenera să-l urmeze în moarte
 Suicidul colectiv – cazuri cu grad crescut de
sugestibilitate și un inductor persuasiv, charismatic, cu
nivel cognitiv înalt. Contagiunea suicidară se bazează
frecvent pe convingeri religioase sau culturale.
 Falsul suicid – nu evaluează consecințele
Suicidul

 1. Suicidul în depresie – riscul suicidar este prezent la

orice pacient cu depresie, fără să fie corelat însă cu
severitatea depresiei.
 Cel mai frecvent poate apărea la începutul sau la finele
episodului depresiv.
 Pulsiunea spre autoliză este înscrisă în ansamblul
sistemului pulsional și se relaxează pe măsură ce
pacientul se cufundă în depresie
Suicidul

 2. Suicidul în schizofrenie
 Poate fi expresia unei ideații delirante, o manifestare în
cadrul comportamentului halucinator (halucinații auditive
imperative) dar de cele mai multe ori este un act
incomprehensibil.
 Particularități:
 apare mai ales în perioada de debut
 În cele mai multe cazuri lipsește motivația
 Modul de realizare este prin mijloace atroce, brutale.
Suicidul

 3. Suicidul în epilepsie – unii clinicieni sunt de părere

că suicidul în epilepsie ar fi expresia unui automatism
motor epileptic, fiind comis în timpul crizei în virtutea
actului automat.
 4. Suicidul în întârzierea mintală
 Apare rar și nu putem vorbi despre un act suicidar
propriu-zis, el fiind fie expresia imitației, fie a dorinței de
a-i sancționa pe cei din jur,ori un accident.
 Indivizii nu au conștiința reală a morții, în consecință, a
actului suicidar.
Suicidul
 5. Suicidul în alcoolism și toxicomanii
 - 30% dintre pacienți sunt depresivi, ei recurgând la
alcool/droguri tocmai pentru a putea suporta mai ușor
supliciul depresiei lor.
 6. Suicidul în nevroze
 Este rar,nefiind mai frecvent decât în populația generală.
 Atunci când apare, suicidul marchează o decompensare
a stării nevrotice
 Asocierea crizelor de panică sau a depresiei majore cu
abuzul de alcool/droguri crește riscul tentativelor
suicidare la femei
Suicidul

 A. Sinuciderea de abandon – reprezintă un act

reacțional la un abandon real, care face viața subiectului
insuportabilă. Cele 3 categorii de subiecți cu risc crescut
pentru acest tip de sinucidere sunt:
 - bătrânii, adesea izolați afectiv
 - bolnavii foarte grav sau incurabil
 - indivizii total abandonați pe plan afectiv
Suicidul

 B. Sinuciderea samsonică
 Se mai numește și sinuciderea răzbunătoare și ascunde
dorința de a pricinui prin aceasta o suferință altcuiva.
 Clinic, în perioada presuicidară subiectul este mai
frecvent agitat, iritabil decât depresiv.
 După unii autori, acest tip de suicid este expresia urii și
a furiei pe care subiectul le nutrește față de alte
presoane,care nu pot fi lezate decât în acest mod.
Suicidul

 Factori de risc pentru suicid

 La nivel social: situații de criză acută, șomaj, faliment.
 Atenție! Nu sărăcia, ci sărăcirea.
 Suicid anomic în societatea modernă – dezechilibrul
politic, economic, religios și mai ales moral.
Suicidul

 La nivel individual
 1. Statutul marital – rata suicidului este dublă la
celibatari față de populația generală, la fel pentru
persoanele rămase singure, iar în cazul văduviei – de 4
ori mai mare M/F
 2. Genul- Ts 6:1 în favoareaF, S 3: 1 în favoarea B
 3. Habitatul – mai frecvent în aglomerările urbane
 4. Statutul profesional
 5. Factori meteorologici și cosmici – rata crește
primăvara și toamna (la fel și debutul psihozelor)
Suicidul

 6. Factorii somatici – boli somatice

 7. Ereditatea – în privința bolii care îl generează
 8. Vârsta (grupe de risc – adolescenții, vârstnicii)