DIN ESENTIAL DE PSIHIATRIE 2015 UMF IASI

EXAMENUL PSIHIATRIC
Urmăreşte să identifice semne şi simptome ale tulburărilor psihice. Aceste semne şi simptome au
legătură cu statusul funcţiilor psihice şi pot fi identificare prin observaţie, conversaţie, explorare şi
testare
ASPECTUL EXTERIOR
Schimbările în aspectul exterior nu sunt specifice pentru diagnostic, dar pot fi sugestive pentru
tulburările psihice organice, pentru unele boli somatice sau pot arăta semne de malnutriţie sau de
neglijenţă în îngrijirea proprie. Impresia şi observaţiile psihiatrului pot fi completate de o scurtă
descriere non-tehnică a aspectului exterior şi comportamentului pacientului, aşa cum afirma Sadock
„am putea nota ca un scriitor”5.( 5 Sadock, B. J., & Sadock, V. A. (2003). Kaplan and Sadock's Synopsis of
Psychiatry: Behavior-al Sciences/Clinical Psychiatry. Philadelphia: Lippincott Williams & Wilkins )
De la inceputul discutiei cu pacientul , medical observa si consemneaza : varsta , status
nutritional, semen particulare , igiena personala (orala si corporala) , atitudinea pacientului (
cooperant / necooperant , suspect/vigilent , arrogant , convingator, indifferent , apatic etc),
imbracamintea( ingrijit/ neingrijit , curat/murder etc) , activitatea psiho-motorie ( limbaj verbal
si paraverbal)

igiena personală (inclusiv igiena orală şi orporală): pacient neîngrijit, cu hiperpilozitate, murdar
(demenţă, schizofrenie, persoane fără adăpost, boli psihice organice , depresie) sau excesiv de
îngrijit (tulburarea de personalitate histrionică, trăsături obsesive); gatism (pierderea contro-lului
asupra intestinului si vezicii urinare în paraplegie, demenţă, re-tard mental profund, comă).

Cisvestitism = poartă haine ciudate sau nepotrivite (manie, schizo-frenie, demenţă, tulburări de
personalitate)
Pantomimica :
Amimia = imobilitatea mimică, incapacitatea de a exprima tonalitatea afectivă, emoţiile şi
sentimentele sale prin comunicarea nonverbală, cum ar fi gesturi sau semne (apare în depresie,
inhibiţie psihomotorie, medicamente antipsihotice, stare de confuzie, demenţă, retard men-tal)13 (13
Mullen, P. E. (2006). A modest proposal for another phenomenological approach to psy-chopathology. Schizophr
Bull 33:113-21 )
Mersul :
Mersul apraxic17 apare în afectarea lobului frontal bilateral, cu afec-tarea capacităţii de a executa
mişcări secvenţiale. Acest mers seamănă cu cel din parkinsonism: postura este inclinată iar paşii
făcuţi sunt scurţi şi târşâiţi. Totuşi, iniţierea şi menţinerea mersului sunt afectate într-o manieră
diferită. Fiecare mişcare necesară mersului poate fi realizată dacă este testată izolat în timp ce
pacientul stă jos sau este intins. Cu toate acestea, atunci când pacientul este rugat să facă un pas în
faţă în timp ce stă în picioare, apare adesea o pauză lungă îna-intea oricărei încercări de a flecta
şoldul şi a înainta. Mai mult, odată ce mersul este iniţiat, el nu este menţinut. Mai frecvent, după ce
sunt făcuţi unul sau mai mulţi paşi, mersul este oprit pentru câteva se-cunde sau mai mult. Acest
proces este apoi repetat. Acest tip de mers este întâlnit în demență.
Comportamentul încăpăţânat şi adeziv este observat la per-soanele cu demenţă sau boli organice
mentale;
Afazia se referă la incapacitatea de a vorbi secundară tulburărilor neurologice, în timp ce alogia se
referă la cauzele psihiatrice; lipsa totală a vorbirii apare în retard mintal profund, demenţă severă;

Tulburari de memorie : Tulburările de evocare sunt de obicei întâlnite în demenţă; pacientul

dement poate pierde amintirile pentru toate evenimentele care au loc după o anumită dată sau un
eveniment; amintirile se pot şterge progresiv, astfel încât pacientul își amintește doar evenimentele
mai îndepărtate, tot mai îndepărtate, cu impact emoţional puternic.

TULBURĂRI DE ORIENTARE
Orientarea se referă la conştientizarea timpului, locului sau persoa-nei și necesită integritatea
atenţiei, percepţiei, memoriei şi ideaţiei. Dezori-entarea în timp de tip patologic include
incapacitatea de a estima ziua, luna, anotimpul sau anul. Uneori se poate constata un grad redus de
dezorientare referitoare la timp, fără a avea semnificație patologică.
Orientarea este testată la pacient solicitându-i-se să-și spună numele, data, locaţia prezentă.
Dezorientarea spaţială semnifică adesea un grad mai mare de afectare cognitivă decât
dezorientarea în timp. Dezorientare la propria persoană reprezintă lipsa de conştientizare a
identităţii pacientului. Tulburarea de orientare are loc, în principal, în tulburări mintale organice (ca
în demenţă) sau în stările disociative.