INVESTIGAŢIA CLINICO-PSIHOLOGICA IN SINDROAMELE PSIHO-

ORGANICE(SPO)

INTRODUCERE

Sindroamele psiho-organice reprezintă stări mentale caracteristice, legate de o

tulburare difuză a funcţionării ţesutului cerebral generate de diferite cauze. Caracteristica
generală a SPO, indiferent de cauză o reprezintă asocierea tulburărilor de orientare, memorie,
intelect, judecată şi afect(Sadock &Sadock), care scad ca performanţă, modificând
comportamentul şi personalitatea. În literatura de specialitate se vorbeşte de următoarele mari
clasificăriale SPO: focale sau difuze; acute, subacute, insidioase, cronice; SPO critic(durată de
minute), subacute(zile), cronice(săptămâni, luni ani). Mai vorbim de forme acute focale(în
infarct vascular, TCC cu comoţie cerebrală), forme acute difuze(hemoragie cerebrală, anoxie,
inflamaţii), forme subacute(abcese cerebrale inflamatorii, hematoame), forme difuze
subacute(meningo-encefalite, tulburări toxice-metabolice), forme toxico-focale(neoplasme),
forme difuze cronice(boli degenerative cronice, demenţe, stări toxico-metabolice trenante,
meningo-encefalite).

Caracteristici definitorii ale SPO( după Solomon & Patton)

Aceşti autori au prezentat următoarele trăsături ale SPO:

1. Destructurarea în diferite grade a conştiinţei.

2. Dezorientare în timp şi spaţiu, auto- şi allo-psihică.

3. Dismnezie predominant anterogradă.

4. Alterarea comprehensiunii, achiziţiei cunoştinţelor, dificultăţi de evocare a cunoştinţelor

anterioare, diminuarea capacităţii critice.

5. În unele forme ale SPO, fenomene productive(iluzii, halucinaţii).

6. Modificări ale dispoziţiei(labilitate emoţională, impulsivitate, obtuzie afectivă, anxietate,

disforie).

7. Diminuarea capacităţii intelectuale, care este urmată de reducerea controlului pulsiunilor(în

special sexuale), şi modificarea accentuată a comportamentului premorbid.
 Forme ale SPO:

1. Stările confuzionale şi demenţele.

2. Sindromul amnestic şi starea halucinatorie organică.

3. Sindromul delirant organic şi sindromul afectiv organic.

4. Sindromul de personalitate organică.

5. Intoxicaţia şi sindromul de sevraj.

6. Sindromul cerebral organic atipic sau mixt.

SPO acut sau delirium are drept caracteristici:

1. Debut brusc, cu dezorientare, tulburări de memorie, deficite intelectuale, tulburări afective.

2. Disfuncţie cerebrală difuză, de obicei temporară şi reversibilă.

3. Evoluţie clinică în general scurtă, ce poate persista câteva ore, zile şi rar săptămâni.

Criteriile DSM-III sunt:

A. Obnubilarea conştiinţei (reducerea capacităţii de a se concentra, mobiliza, de a desfăşura

o activitate coerentă).

B. Cel puţin două din:

1. Tulburări perceptuale(interpretări eronate, iluzii, halucinaţii).

2. Vorbire incoerentă.

3. Tulburări de ciclu somn- veghe(hipersomnii, insomnii).

4. Creşterea sau scăderea activităţii motorii.

C. Dezorientare şi deteriorare mnezică.

D. Elementele clinice se dezvoltă după o scurtă perioadă de timp şi tind să fluctueze în

decursul unei zile.

E. Evidenţa din anamneză a unor factori organici specifici.

 SPO cronic sau demenţa, se caractertizează prin:

1. Debut insiduos.

2. Tablou clinic demenţial determinativ cu posibile modificări de conştiinţă, obnubilare,

sopor, comă.

3.Disfuncţie cerebrală difuză, permanentă şi ireversibilă.

4. Evoluţia acoperă luni sau ani şi conduce la exitus.

Criterii diagnostice DSM III:

A. Pierderea abilităţiulor intelectuale

B. Deteriorarea memoriei

C. Cel puţin unul din:

1. Deteriorarea abstractizării, dificultăţi în definirea conceptelor.

2. Deteriorarea judecăţii.

3. Alte tulburări ale activităţii corticale(afazii, apraxii, agnozii).

4. Modificări de personalitate cu alterarea sau accentuarea unor trăsături.

D. Starea de conştiinţă clară, neobnubilată

E. Oricare unul sau două din:

1. Evidenţierea din istoric, de ex. cel de laborator etc. a unui factor specific etiologic.

2. Existenţa unei suferinţe cu evoluţie îndelungată sau progresivă.

Sindromul amnestic

Poate fi acut, tranzitoriu , sau cronic. În criteriile de diagnostic constatăm : amnezia,

dezorientarea, confabulaţia, polinevrita.

Criterii de diagnostic după DSM III:

A. Deteriorarea memoriei recente şi trecute(inabilitatea de a învăţa ceva nou sau de a

reproduce evenimente trăite).
B. Cotarea sa exclude obnubilarea conştiinţei(întâlnită în delirium, intoxicaţii), ori pierderea
generală a abilităţilor intelectuale majore (ca în demenţă).

C. Punerea în evidenţă a factorului organic specific.

Sindromul delirant organic

Acesta are următoarele caracteristici:

A. Ideile delirante sunt elementul clinic dominant

B. Nu există obnubilarea conştiinţei, nici pierderea abilităţiloir intelectuale, nici halucinaţii.

C. Există un factor organic specific.

Halucinoza organică

Are următoarele trăsături definitorii:

A. Halucinaţii persistente sau recurente dominante.

B. Nu există obnubilare, deteriorare cognitivă.

C. Prezenţa unui factor organic specific.

Sindromul afectiv organic

Are forme depresive, maniacale, mixte pe fundal organi(ASC, stări toxice).

A. Include tulburări de dispoziţie cu cel puţin două simptome asociate.

B. Să nu existe obnubilare ca în delirium, nici degradare intelectuală sau delir.

Sindromul personalităţii organice(DSM III)

Arată că există modificări lezionale în primii ani ai copilăriei (V.Predescu le denumea

dezvoltări lezionale).

Criterii diagnostice:

A. o marcantă modificare în comportament sau personalitate, un simptom din următoarele:

1) labilitate emoţională;

2) deteriorarea controlului pulsional, scăderea simţului critic, indecenţe sexuale;

 3) apatie marcantă şi indiferenţă;

4) suspiciozitate şi tendinţă la gândire interpretativă, paranoidă.

B. Absenţa obnubilării, halucinaţiilor, degradării intelectuale.

C. Prezenţa unui factor organic specific.

D. Acest diagnostic nu se pune la copil sau adolescent dacă apare şi deficit de atenţie.

Sindromul de intoxicaţie şi sevraj

Se caracterizează prin:

A. Dezvoltarea unui sindrom specific unei substanţe ce urmează suprimării ei sau reducerii
dozei

B. Tabloul clinic nu corespunde unui SPO specific.

Sindromul mixt sau atipic

Are următoarele caracteristici:

A. Tulburarea apare în stare vigilă

B. Evidenţierea din istoric, examene de laborator, a factorilor specifici SPO: legat de vârstă,
boală Pick, Alzheimer, hidrocefalie, HIC, intoxicaţii sifilis, encefalopatie Wernicke, TCC,
demenţe regresiuni, stări psihopatoide, epilepsie, tumori cerebrale, scleroză multiplă.

INVESTIGAREA DEFICITULUI DE REACTIVITATE VERBALĂ ŞI A

DEFICITULUI VERBAL(după Dr. I. Voinescu)

Dr. I.Voinescu, în studiile sale consideră că există următoarele niveluri ale tulburărilor
de limbaj:

- Tulburări generale de origine biochimică neelucidate: schizofazia- limbajul

preţios, cuvinte inventate, limbajul impropriu, intoxicaţia prin cuvânt; formulări
 propoziţionale bogate, abundente, sau invers, schizofazia cu vorbire săracă, din
hebefrenie şi schizofrenia simplă.
- Tulburări de limbaj din nevroze: din balbism, logonevroze: ele sunt tulburări de
exprimare şi nu ating funcţiile specifice ale limbajului.

AFAZIA

În afazie există o atingere a uneia sau mai multe din cele patru funcţii primare ale
limbajului;

a) decodarea(înţelegerea auditivă, semantică):

b) exprimarea verbală:

c) decodarea lexică:

d) incodarea grafică.

În afazie, atingerea funcţiilor psihice nu este omogenă. Sub acest nivel se manifestă
deteriorări ale funcţiilor gnozice şi praxice;de exemplu agnozia auditivă este foarte rară.

APRAXIA BUCO- LINGUO- FACIALĂ

În acest caz, atingerea este în efectorul motor şi în schema mişcării. Rezultă o

tulburare de exprimare verbală. Se pot delimita tulburări de lexie cu agnozie, tulburări ale
scrisului cauzate de afectarea sublimbajului motor prezent în apraxii ale membrelor
superioare.

TEST

I. EXPRIMAREA VERBALĂ:

-Extincţia de voce(în şoaptă).

- Disfonie-paralizia unei corzi vocale(afectare bulbară).

- Modificări ale cavităţii bucale( gură de lup, palat cu boltă înaltă,buză de iepure).

Există afazii şi la nevăzători, surdomuţi, în sensul că sistemul de exprimare gestual

este afectat. Când este afectată insula, determinăm un deficit de exprimare a sunetului
(apraxie buco-linguală).
 Partea posterioară a lobului temporal este răspunzătoare de
decodare(înţelegere),denumire. Plica curbă este răspunzătoare de zona lexică. Centrul
limbajului secundar este în zona 24 (care face aprinderea limajului), lezarea conducând la
imposibilitatea de a vorbi spontan. Zona este puternic legată de lobul frontal şi sunt localizate
de regulă în emisferul stâng la dreptaci şi invers la stângaci. Nu la toţi pacienţii se localizează
în emisferul dominant: 75% dintre femei nu au o lacalizare aşa de strictă ca la bărbaţi; 75%
din bărbaţi au dominantă emisfera stângă.

Afazia este o tulburare de limbaj cauzată de o leziune a acestor centrii ai vorbirii la un

adult care a vorbit. Aceşti centrii se maturizează la aproximativ 7 ani (5- 12 ani). Afaziile la
copil se compensează de aceea uşor. Pe de altă parte, leziunile apărute în viaţa intrauterină
conduc la alalie.

EXAMINAREA

I. FUNCŢIA DE EXPRIMARE

Niveluri:

a) Al automatismelor: numărarea, zilele săptămânii, lunile anului, literele alfabetului.

Tulburarea automatismelor indică o afectare gravă asociată apraxiei buco-linguale.

Apraxia buco-linguală se examinează solicitând mişcări ale buzelor, umflarea

obrajilor, sărutul, mişcări ale limbii pe buza de sus, scoaterea limbii afară, pe stânga, centru,
pe dreapta. În apraxia buco-linguală pacientul nu poate opri limba la centru. Când este
solicitat, nu poate ţine limba afară ci o pune pe palat sau în jos. În cazuri grave este atinsă şi
zona guturală.

METODAFONAŢIEI MELODICE PENTRU APRAXIA BUCO-LINGUALĂ(Boston)

- Poate cânta un cuvânt.

- Afonii sunt rezistenţi la această tehnică.
- Cei cu ureche muzicală pot vorbi.
- Pronunţia i-e-a-o-u, după înălţimea sunetelor.

b) Ieşirea din automatisme:

- Tehnica arătării unui număr, a degetelor într-o ordine aleatorie.

- Numărarea de la 1- 20, adunări, scăderi număratul din trei în trei.

- Zilele săptămânii: ce zi este azi?, ce zi a fost ieri?, ce zi va fi poimâne?, ce zi este înainte de

joi?, ce zi estze după marţi?

c) Repetarea:

- Unii pacienţi vorbesc dar nu pot repeta, deşi spontan este posibil.

- Repetarea a 10 foneme, 4 vocale, 5 consoane- printre consoane t, c, p sunt de bază.

- T-c-p , sunt consoane care nu pot fi prelungite, sunt absolute şi sunt afectate în afazie.
- Repetarea a 10 substantive (de la apă la castravete).
- Repetarea de verbe: beau, este, aduce, mă spăl.
- Repetarea de prepoziţii.
- Repetarea de pronume.
- Repetarea de adverbe.
- Repetarea de propoziţii de la simple la complexe.
- Se notează dacă există tulburări de memorie.

În final, se face media punctelor obţinute la repetare şi se obţine şi media totală.

d) Denumirea:

- Ce este aceasta?

- Prezentarea de planşe cu obiecte.

- Prezentarea de obiecte care sunt mai uşor de denumit decât imaginile.

 - Folosirea deimagini(5 imagini).
- Imagini cu verbe(imagini cu oameni în acţiune, joacă dans).
- Părţile capului, şi sprâncene.
- 5 culori.
- Propoziţii de loc- 3 cutii se aşează: peste, după, în faţă, în ea, sub ea.

Se face punctajul..

Exprimarea utilizând interviul standard cu ajutorul casetofonului.

Se solicită: răspunsuri enumerative; întrebări pentru răspunsuri narative; a povesti o

călătorie; cum vă petreceţi timpul liber; întrebări afective; cum v-aţi îmbolnăvit? Şi pe urmă?

Se analizează: numărul de cuvinte (între 300-500); lexical, vocabularul-numărul de

cuvinte definite comprehensibile şi în câmpul utilizabil atenţie la parafazii, cuvinte cu
neoformaţii).

Se mai analizează frecvenţa flexiunilor, vocabularul pe cuvinte bazale, diferenţa dintre

ele- modul de folosire a gramaticii; se evaluează comunicarea prin interviul standard(fiecare
cuvânt are o valoare).

CATEGORII

I. Cuvinte singure cu sens: substantive, cu excepţia substantivelor de tip substitute (treabă,

toţi); verbale, cu excepţia a fi.

II. Cuvinte care ajută la determinarea, întărirea altui cuvânt: nu, prenume reflexive (se,
mă), substitute (ăsta, aia, aşa, cel mai, mai mare), substitute pentru cuvânt, pentru sintagme.
La afazici tendinţa de substituire este imensă. Categoria aII-a are o valoare mai mică decât
prima.
III.Exclamaţii, interjecţii.Ele informează doar asupra stării afective a pacientului dar nu
comunică ceva. Răspuinsurile de tip stereotip exprimă neputinţa afazicului. Investigarea
presupune solicitarea de povestiri, călătorii. Există în abordare cuvinte care se referă dual, fie
la întrebare, fie la răspuns.

IV. Cuvinte fără valoare de comunicare. Acestea pot fi ininteligibile,cuvinte folosite greşit
(parafazia verbală- înlocuirea unui cuvânt cu altul neadecvat, din acelaşi camp semantic: la
un cocoş îi spune găină); mai pot fi repetări inutile, agramatisme, parafazii fonetice, cuvinte
parazitate,care pot fi comprehensibile sau incomprehensibile. Şi aici se poate calcula un
punctaj mediu.

FUNCŢIA DE ÎNŢELEGERE, DE DECODARE

Se repetă probele de la funcţia de expresie şi se caută să se înţeleagă cum sunt utilizate

cuvintele de legătură(afazicul le înţelege mai greu), cum sunt folosite conjuncţiile. Se iau 4
chibrituri şi i se spune: luaţi asta şi asta…asta şi asta…mai ia asta şi asta.

Se dau ordine complexe, transitive cu obiect: bagă creionul în carte ! etc.

- Proba lui Pierre Marie: se iau trei hârtii de dimensiuni diferite (mare, mijlocie, mică)
şi se cere subiectului, de exemplu, ia-o pe cea mare,, cea mijlocie rămâne etc.
- Probe intransitive cu propriul corp: pune mâna penas, bate de trei ori cu piciorul pe
pământ, etc.
- Decodarea se face în doi timpi: la nivelul categoriei şi la nivelul grupului semantic.
- Taken test( test de înţelegere): se bazează pe un principiu matricial. El cuprinde o
forma (trei la număr),o culoare(cinci la număr), o dimensiune (două la număr). La
Clinica de Psihioatrie Gh.Marinescu se foloseau matricele în schema 2-2-2. Puteam
avea astfel de exemplu, păptrat- cerc, roşu- galbem mic şi mare. Ele se pot combina
ca formă- dimensiune- culoare, culoare- formă- dimensiune, dimensiune- formă –
culoare, în 24 de posibilităţi, şi dacă luăm în considerare prezenţa sau absenţa lor
ajungem la 72 de posibilităţi.
- Teste de citire: a) cu voce tare (pentru examinarea leziei expressive); b) cititul în
gând (pentru examinarea înţelegerii gândirii). La punctul a) i se cere subiectului să
citească 10 foneme, 10 cuvinte, 10 propoziţii. La punctual b), se prezintă subiectului o
planşă cu obiecte şi se dă un cartonaş pe care este scris un cuvânt. Acesta trebuie
 săidentifice cuvântul şi obiectul de pe planşă. Se mai poate cere mimarea unui cuvânt
ca:pieptene, cană, furculiţă etc., sau se pot da ordine scrise:închide ochii !.
- Teste de scriere: pot fi dictate sau copiate: cinci litere, cinci cuvinte, o propoziţie.
Notarea se face cu +, - sau ambivalent.

EXPRESIA

Vizează repetarea de:

1) Foneme: e, p, t, a, d, f, u, n, r, s.

2) Substantive:cană, chibrit, foarfece, păine, apă nas, castravete, mână, piciore, sănătate.

3) Verbe: beau, este, aduce, mă spăl, se gândeşte.

4) Prepoziţii: după, între, sub, lângă, peste.

5) Pronume: eu, nimeni, asta, al nostru, celălalt.

6) Adverbe: nu, acolo, bine, repede, da.

7) Propoziţii: Vreau apă. Sunt la spital.Scrumiera este pe masă.Am luat tramvaiul din staţie.
Copilul merge la plimbare cu mama.

DENUMIREA

1) De obiecte: scaun, cheie, nasture, fereastră, chibrit.

2) Imagini: pieptene, cocoş, foarfece, soldat, fetiţă.

3) Verbe: fumează, scrie, dansează, sădeşte, toarce.

4) Prepoziţiuni: pe, în, în faţă, în spate, între.

5) Părţile corpului: nas, mână, ureche, picior, sprâncene.

6) Culori: verde, alb, galben, roşu.

AUTOMATISME

1) Număratul: 1- 20.

2) Zilele săptămânii.
3) Luniule anului.

DEZAUTOMATIZARE

1) Număratul pe degete : 3,6,8,2,4, 5, 9, 10, 7.

2) Zilele săptămânii: Ce zi este azi ?, Ce zi a fost ieri?, Ce zi este poimâne?, Ce zi este

înainte de vineri?, Ce este după miercuri?

LEXIA EXPRESIVĂ

1) Litere:d, v, b, l, i, a, ă, o, s.

2) Cuvinte: babă, carte, rechin, întreprindere, televizor.

3)Propoziţiuni: La munte este aer curat. Dacă va fi vreme frumoasă vom merge la plimbare.

GRAFIA

1) Dictată: a) litere: a, j, u, c, x; b) cuvinte:furcă, mănuşă, baie, legume, pieptene; c)

propoziţii: Afară este timp frumos vara.

2) Copiată(idem ca la cea dictată).

PERCEPŢIA

MATRICEA

Formă-Dimensiune - Culoare Culoare – Formă-Dimensiune Dimensiune – Formă-Culoare

1.Cerc, mare, galben
2.Pătrat, mic, roșu
3.Cerc, mare, roșu
4.Pătrat, mare, galben
5.Cerc, mic, roșu
6.Pătrat, mare, roșu
7.Pătrat, mare, galben
8.Cerc, mic, galben
1.Roșu, cerc, mare
2.Galben, pătrat, mare
3.Roșu, cerc, mic
4.Roșu, pătrat, mare
5.Galben, pătrat, mic
6.Galben, cerc, mic
7.Galben, cerc, mare
8.Roșu, pătrat, mic
1.Mic, roșu, cerc
2.Mare, roșu, pătrat
3.Mic, galben, pătrat
4.Mic, galben, cerc
5. Mare, galben, cerc
6.Mic, roșu, pătrat
7.Mare, roșu, cerc
8.Mare, galben, pătrat

DECODARE CUVINTE (ce este?)

I. Obiecte:1.Scaun; 2. Cheie; 3. Nasture; 4. Fereastră; 5. Chibrit.

II. Imagini: 1. Pieptene; 2. Cocoş; 3. Foarfece; 4. Soldat; 5. Fetiţă.

III. Verbe: 1. Fumează; 2.scrie; 3. Dansează; 4.Sădeşte(udă);5. Toarce.

IV. Prepoziţii(pune asta): 1. După asta; 2. Pe asta; 3.între astea; 4. În faţa ăsteia. 5. În asta.

V. Părţi ale corpului: 1. Nasul; 2. mâna; 3. Urechea; 4. Piciorul< 5. Spr\nceana.

VI. Culoarea: 1. Verde; 2. Alb; 3. Galben;; 4.negru. 5. Roşu.

DECODARE CUVINTE(unde este?)

I. Obiecte: 1.scaunul; 2. Cheia; 3. Nasturele; 4. Fereastra. 5. Chibritul.

II.Imagini: 1. Pieptene. 2. Cocoş. 3. Foarfecă. 4. Soldat. 5. Fetiţă.

III. Verbe: 1. Fumează. 2. Scrie. 3. Dansează. 4. Sdădeşte (udă). 5.Toarce.

IV. Prepoziţii: (puneţi asta): 1. După asta; 2. Pe asta. 3. Între astea. 4. În faţa ăsteia. 5. În asta.

V. Părţi ale corpului: 1. Nas. 2. Mână. 3. Ureche.4. Picior. 5. Ureche.

VI: Culori: 1. Verde. 2. Alb. 3.Galben. 4. Negru. 5. Roşu.

DECODARE- ORDINE

I. Cu obiecte.

1. daţi-mi creionul !

2. pune-ţi carte ape scaun !

3. pune-ţi creionul în carte!

4. îndepărta-ţi creionul din carte!

5. Proba Pierre- Marie- 3 hârtiuţe.

II. Cu părţile corpului:

1. ridică mâna!

2. închide-ti ochii!

3. pune-ţi mâna pe umăr!

4. bate-ţi de trei ori cu piciorul în podea!

5. pune-ţi mâna pe genunchi şi spoi pe nas!

LEXIA PERCEPTIVĂ

I. Cuvânt scris- obiect:

1. Creion. 2. Chibrit. 3. Cheie. 4.Nasture. 5. Scaun(nu se pun în mod fictiv).

II. Mimarea obiectului scris:

1. Pieptene. 2. Cană. 3. Furculiţă. 4. Ciocan. 5 Țigară.

III. Ordine scrise:

1. Închide ochii. 2. Deschide gura. 3. Pune mâna pe umăr.

SIMPTOMATOLOGIA AFAZIEI

I. DECODAREA AUDITIVĂ( SURDITATEA VERBALĂ).

În afazie se manifestă dificultăţi de a înţelege ceea ce i se spune. Dificultăţile sunt mai

mari cu cât volumul informaţional este mai mare(prezentările cu două sau două- trei imagini
odată, cele de tip matricial, Taken tes). Trecerea bruscă de la un câmp semantic la altul
îngreunează decodarea..

Ex.:Ce a lucrat tata? R: tata este mort. Acest fenomen apare şi în exprimare şi în gândire, şi
semnifică inerţie sau intoxicaţie cu un cuvânt sau sintagmă).

II.EXPRIMAREA/ ANOMIA

Cel mai pregnant simptom din afazie este reducerea sau lipsadenumirii.

Denumirea depinde de frecvenţa şi familiaritatea cuvântului; structura cuvântului(bisilabice,

pentru alternanţa consoană vocală, cel mai uşor); existenţa de cuvinte substitut mai uşor de
pronunţat; utilizarea de cuvinte afective.
 Anomia poate fi pentru substantive, verbe, adjective, cifre, nemere, prepoziţii( cu, la);
este, a fi sunt utilizate excesiv. Anomia se examinează prin teste de denumire şi interviuri
standard.

III. FUNCŢIA DE REPETARE

Această funcţie este investigată solicitând pacientul să repete probe diverse de o

complexitate progresiv crescută.

IV:FUNCŢIA DE AUTOMATIZARE ŞI IEŞIRE DIN AUTOMATISM

Aceasta este un nivel mai jos al anomiei. Intoxicarea prin cuvânt nu trebuie
confundată cu stereotipia verbală. Stereotipiile verbale pot fi simple sau
complexe.Stereotipiile simple nesemantice(do- do- do –do- do) sunt cele mai grave şi au o
coloratură afectivă- metoda Boston. Stereotipiile complexe sunt legate de imposibilitatea de
a vorbi (nu ştiu…nu pot vorbi); mai rar sunt stereotipii complexe specifice individului(di-
boală).Limbajul afectiv este întotdeauna normal sau puţin afectat, afazicii putând utiliza
injurii la furie,injurii legate de credinţa religioasă prin fraze stereotipe.

Parafaziile pot fi fonetice şi verbale. Parafaziile fonetice ating nivelulcel mai de jos
al limbajului. Ele se manifestă prin înlocuirea de foneme, prin suprimarea de foneme sau prin
adăugarea de foneme (parafazii fonematice).

Parafaziile fonologice implică regruparea greşită a sunetelor în cadrul unui cuvânt.

Mai putem vorbi şi despre parafazii fonetice incomprehensibile, dar şi despre

cuvinte de neoformaţie.

Parafaziile verbale:

Se fac în acelaşi câmp semantic (înlocuirea unui cuvânt cu altul).

Disgramatismul:

Semnifică lipsa de acord între articol şi substantiv (fenomen grav); subiect şi adjectiv
(mai frecvent); dezacordul pe număr(fete bună); singular- plural (la verbe ei este); dezacordul
de timp la verbe (eram în loc de sunt). Mai putem spune că dezacordul ţine şi de
complexitatea gramaticală. Unii afazici formează sintagme complexe(afazia fluentă), alții nu
(afazia nefluentă), alții au tendinţa la un stil telegrafic, cu propozişii scurte. Afazicii fluenţi au
un limbaj bogat dar incorect structurat. Roman Jackson, un celebtu ligvist, susţine că
liumbajul în afazie manifestă o funcţie paradigmatică (alegerea cuvintelor relevă o atingere
adecvată în câmpul semantic), şi o atingere a fimcţiei parasintagmatice (de legare a cuvintelor
între ele).

Prin ce se înlocuiesc cuvintele cheie în anomie ? Cu pauze, cu substitute, cu

perifrază (la tipul fluent), cu un cuvânt neinteligibil (parafazie neinteligibilă), cu un cuvânt
stereotip.

LEXIA ŞI GRAFIA

Lexia poate fi analitică şi sintetică. Dislexia de sinteză se caracterizează prin faptul că

bolnavul poate citi literele izolate dar nu şi cuvintele. Dislexia de analiză apare numai la
intelectuali: pacientul nu poate citi literele izolate, poate citi rădăcina cuvântului dar îi scapă
flexiunea. Tulburarea grafiei este denumită disgrafieşi poate fi literară (de literte), verbală(de
cuvânt), sintagmatică(de propoziţie). Poate fi afectat scrisul copiat, dictat şi spontan. Şi
semnătura poate fi afectată sau nu; uneori se poate semna clar dar nu poate scrier altceva,
poate să scrie cifre dar nu să le combine în numere mai mari.

TIPURI DE AFAZII

AFAZIA GLOBALĂ: toate funcţiile limbajului sunt atinse grav, fapt combinat cu o
apraxie buco- linguală.

AFAZIA NEFLUENTĂ(Broca) are drept caracteristici următoarele:

- Nu există continuitatea vorbirii;

- nu formează, sau formează greu sintagme;
- există leziuni anterioare, câmpul 6, 44;
- din punct de vedere gramatical, funcţia sintagmatică este slabă;
- are ca subtipuri: afazia nefluentă tip Broca + apraxie buco- linguală; afazia nefluentă
Broca +cecitate vizuală; afazia telegrasfică.

AFAZII FLUENTE (WERNICKE) au ca subtipuri : a) cu jargon mare( mai mult de

30% din limbaj); b) cu jargon moderat( mai mic de 30% din cuzvinte; c) fără jargon.
 Jargonul reprezintă cuvinte incomprehensibile, deformate foarte puternic, având
elecţie mai puternic pe substantive şi verbe, cuvintele de legătură, adverbele numeralele
reprezentând un exces de parafazii fonetice incomprehensibile. În afaziile fluente fără jargon
se manifestă o scădere marcantă a substantivelor şi mai puţin a verbelor; propoziţiile şi frazele
sunt bine construite în afazia Wernicke.

AFAZIILE AMNESTICE se referă la două subtipuri: a) fluentă (90% din cazuri); b)

nefluentă( 10% din cazuri). Acestea se caracterizează prin anomie şi surditate verbală.
Afaziile amnestice mai pot fi cu dislexie şi fără dislexie.

AFAZIILE TRANSCORTICALE au ca semn principal ecolalia. Se determina

următoarele faze în afaziile transcorticale: a) senzorială(faza I): Cum te cheamă ? , R: idem;
b) faza II: cu adaptare: Cum te cheamă ?, R: Cum mă cheamă? (fără decodare semantică); c)
faza III, faza transcorticală moroie:înţelege dar nu repetă; d) afazia de conducţie: înţelege
dar nu poate repeta (spontan poate spune un cuvânt, dar la cerere nu o poate face); afazia de
conducţie este mixtă pentru că intervine şi decodarea şi incodarea (repetarea plus denumirea).

ASPECTE SPECIALE ÎN AFAZIE

1) Afazia la poligloţi şi bilingvi-legea lui Pittres:limba cea mai uzitată în ultimul

timp este cea mai conservată. Apar difertenţe în ceea ce priveşte exprimarea dar înţelegerea
nu este afectată. Reeducarea într-o limbă prin metode psihofiziologice conduce la corectarea
limbajului în toate limbile cu excepţia scrisului-deci se implică semantica.

2) Afazia la surdomuţi atinge limbajul specific, adică nu înţelege sau nu se exprimă

fluent.

3) Afazia la nevăzători se manifestă prin alexie pentru limbajul Braille.

4) Afazia legată de vârsta : când vizează copilul sub 7 ani, afazia se corectează
spontan; de obicei este de tip Broca nefluent şi mai rar Wernicke. La bătrâni mai frecventă
este afazia Wernicke.

TERAPIE

În afazii se combină psihoterapia raţională cu tehnici speciale de recuperare; tehnicile

logopedice sunt mai puţin indicate în terapia afaziei. Practic, sunt utilizate tehnici de
repetare(cu excepţia afaziei de conducţie), care au ca principiu stimularea, facilitarea,
creşterea motivaţiei şi fixarea limbajului expresiv şi impresiv.

A. SE ATACĂ ÎNTÂI DECODAREA AUDITIVĂ. Pentru aceasta este necesară o

înţelegere a limbajului de aprox. 50%. Se utilizează în acest sens tehnica măririi capacităţii
semantice a pacientului: arată-mi masa la care stai; …la care scrii; …la care mănânci.
Îmbunătăţirea volumului se face întâi prin prezentarea a două- trei obiecte., apoi mai multe.
Întotdeauna, ca principiu trebuie să ne sprijinim pe lexie (punerea de etichete pe obiecte;
recunoaşterea prin palpare; mărirea canalelor informaţionale de intrare).

B. EXPRIMAREA. Vizează exersarea denumirii substantivelor şi verbelor,inclusiv a

celor mai complicate cu ajutorul pozelor, obiectelor, gesturilor, vorbelor. Aceasta se
facilitează prin starting up:începerea cu, ce este o ma…. Masă? Facilitarea se mai poate face
ţinând seama de forma generală a cuvântului (pentru ureche ser spune urehe). Se mai pot face
exerciţii silabice: …ba… Putem introduce facilitarea prin sintagmă: pentru cuvântul chibrit,
spun ”Eu aprind aragazul cu un …” Terapia utilizează ca sprijin şi scrisul, reconstruirea unor
propoziţii din cuvinte scrise pe cartonaşe. Activarea sistemului de analiză şi sinteză cu
alfabetarul se poate face prin citirea şi scrierea pe verticală, pe silabe, pe cuvinte (pentru că
este un citit- scris analitic). Se mai utilizează: formarea propoziţiilor din cuvinte izolate,
denumirea cuvintelor în situaţii de stres. Metoda temporo-spaţială este superioară la cei care
pot citi.Pentru exersarea denumirii este nevoie de creşterea motivaţiei cu ajutorul cuvintelor
afectogene, cuvinte care trebuie să fie legate de preocupările bolnavului (ne ferim de cuvintele
traumatizante).

SISTEME PSIHOTERAPEUTICE

Ele ar cuprinde metoda didactică, care este foarte severă, ea mai fiind denumită
metoda învăţătoarei şi metoda afectivă(hiperafectivă). Metoda hiperafectivă trebuie adaptată
pacientului; aceasta implică de exemplu posibilitatea de alegere a locului în natură pentru
creşterea motivaţiei pacientului.

Metode divergente, de ex., unde se poate duce pacientul în concediu; sau, exersarea
unor probe ca: ce poate fi alb, de lemn, rotund, cu coadă etc. Dintre tehnicile divergente
superioare prezentăm: a) asocierea de cuvinte (ce-ţi spune cuvântul cer, sau capac; pentru
cuvintele abstracte, răspunsurile sunt mai puţine); b) asocierea de propoziţiuni, unele
neutre:cumpăr pepeni din piaţă; toamna plouă mult; c) metoda utilizării neobişnuite: cui, ciob
de geam; la ce îţi foloseşte?; ce ai mai putea face cu ele?;d) metoda evenimentului improbabil:
Ce s-ar putea întâmpla dacă în România nu ar fi munţi? Sunt şi metode divergente generale,
însă acestea au rezultate neconcludente.

Tehnicile finale vizează citirea unei povestiri şi repovestirea ei. Tehnicile de scris şi
citit pe verticală implică o foarte bună cunoaştere a grefiei şi lexiei. Metoda sintagmei scurte
(lexie) are în vedere timpul: cu cât o afazie este mai gravă cu atât timpul de recuperare este
mai mare. Până la trei luni faza de recuperare este spontană şi se recuperează aprox. 50 %, în
medie, din deficit. Pot apare eşecuri în terapie pentru că: pacienţii renunţă; apar leziuni tardive
multiple; vârsta este înaintată; intervin factori psihologici legaţi de persoană; apar factori ce
ţin de temperamentul bolnavului; apar facftori fizici, recăderi(HTA, etc.). În terapie este
important a întreba medicul dacă pacientul poate face efort fizic; cafeina, deși mărește atenţia
la ore, nu ajută la fixarea sa.

AGNOZII şi APRAXII

Omul acţionează pe baza unor modele gnozice şi praxice; în agnozii şi apraxii sunt
afectaţi lobii parietali răspunzători de aceste funcţii.

AGNOZII

Caracteristici principale:

Agnozia vizuală se caracterizează prin hemiinatenţi(rar inatenţia este bilaterală) şi

hemiagnozie vizuală. Hemiagnozia poate fi uşoară şi să intereseze o simplă inatenţie. În
hemianopsie însă, pacientul nu vede o parte a cânpului vizual. Există în hemiagnozia vizuală
o imposibilitate de a identifica un obiect în hemicâmpul opus lobului cerebral lezat.

Hemiinatenţiase manifestă atunci când i se arată pacientului două obiecte, în ambele

câmpuri vizuale iar acesta identifică obiectul doar în câmpul vizual integru. Testul degetelor
sau testul de prezentare concomitentă a mai multor obiecte arată cum se neglijează
hemispaţiul afectat la bolnavul agnozic şi afazic. Pacientul este pus în faţa a 5-6 obiecte şi i se
cere să arate vede. Leziunea este în partzea posterioară a lobului parietal(răspântia parieto-
temporară cerebrală)-leziuni întâlnite frecvent în tumori cerebrale. Cel mai uşor se
examinează hemiagnozia stângă.
 Agnozii vizuale speciale:- prosopognozia: agnozia pentru feţe, pacientul nu
recunoaşte figuri cunoscute (fotografii de actori cunoscuţi, în cazuri extreme nu se recunoaşte
în oglindă); manifestarea apare în leziuni parietale de emisfer dominant stâng;

- hemiagnozii parţiale: pot fi pentru formă şi pentru culori;

- cecitatea corticală: în acest caz bolnavul nu este orb, nevăzător; apar false
recunoaşteri şi nu vede ceea ce este fără a fi orb; leziune apare la răspântia câmpului
optic, occipito- parietală stângă şi pe splenium – parte posterioară a corpului calos;
bolnavul nu se comportă ca un nevăzător dar ştie că se întâmplă ceva cu el; de
asemenea nu îşi dă seama de suferinţă; leziunile în acest caz pot fi şi bilaterale.
- Sindromul lui Balint: se caracterizează prin imposibilitatea de a fixa voluntar un
lucru; există o ataxie a privirii (nesiguranţă a privirii), fenomene de inatenţie vizualăî,
însă, involuntar dacă aude un zgomot fixează privirea;
- Agnozii senzitive:sunt de tipul propriului corp; astfel, individul nu-şi dă seama de
poziţia membrelor sale, ridică ochii cum stă mâna. Şi aici există o inatenţie a
somatognoziei pentru că pacientul nu recunoaşte izolat corpul (există
hemiasomatognozia când nu se recunoaşte jumătate de corp).

Tulburările de schemă corporală pot fi cronice şi acute.

Aceste tulburări apar des la mână (mâna devine gigantică sau extrem de mică, sau apare
senzaţia de straniu, ori senzaţia că mâna se mişcă, se ridică, sau că lipseşte o parte din ea,
uneori se manifestă impresia de multiplicare a membrului).

Examenul tulburărilor de schemă corporală cronică:

- se pun două scaune uşor distanţate între ele: proba constă prin trecerea printre cele
două scaune; pacientul se loveşte de partea de care dimensiunea corpului său nu o
cunoaşte.

Recunoaşterea obiectelor: astereognozia:când este pentru microcorp, ev ită exagerat

un segment, iar când este pentru macrocorp, pacientul se loveşte de obiecte mari. Ca probă, se
aşează mâna stângă pe masă şi i se cere pacientului să urmărească cu degetul conturul mâinii.
 La pacienţii cu AVC şi leziuni în emisferul drept apar tulburări ca: asomatognozia(nu
recunoaşte poziţia mâinii); anozognozia(mâna i se pare paralizată); anozodiaforia(luarea cu
indiferenţă a unei paralizii totale).

Gnozii vizuo- spaţiale:se referă la spaţiul foarte larg şi afectează interpretarea hărţilor
şi planurilor.

Examinarea: Pacientul poate fi întrebat despre oraşul natal, despre un traseu anume;
ce clădiri va vedea (în această tulburare, pacientul va spune doar cele de pe o parte, şi
neglijează alte obiecte, clădiri de pe cealaltă parte, corespunzătoare leziunii); i se cere să
meargă (mintal) invers şi se va determina o tulburare a memoriei topografice, leziunea fiind în
zona răspântiei parieto-temporo-occipitală. Agnozia topografică este o tulburare vizuo-
spaţială, o tulburare de interpretare a hărţii.

Testul Harta României; desenăm o hartă simplă a României; apoi i se cere să spună
unde se află nişte oraşe(Bucureşti, Iaşi, Constanţa), să le identifice; când este vorba de o
leziune, pacientul are tendinţa de a neglija partea opusă leziunii; acest lucru se întâmplă şi cu
planul unui oraş.

Agnozii auditive: acestea sunt foarte rare şi pot fi pentru anumite sunete, pentru
muzică sau chiar generale. Prof. dr. I.Voinescu a văzut doar un caz iar fenomenul implică
dificultatea de a identifica de unde vine un sunet.

Examinarea agnoziei vizuale. Când bolnavul are şi hemianopsie, examinarea se face

ca şi în anozognozie. În hemianopsia simplă, pacientul nu vede pe partea stângă sau dreaptă.
În hemianopsia cu anozognozie pacientul nu realizează că are o viziune de loc(spaţiu).
 APRAXII

Orice mişcare are la bază o schemă praxică şi doar omul face mişcări cu scop.
Tulburările schemelor praxice dau apraxiile. Acestea pot fi:

1) ideatorii;

2) ideomotorii;

3) constructive;

4) care ating o funcţie;

5) care ating o regiune a corpului.

Examinare: Vizează efectuarea de gesturi automate(salutul militar, semnul crucii la

ortodoxi); gesturi intranzitive(fără un obiect în mână): cum coşi?, cum baţi cu ciocanul?, cum
tai cu foarfeca ? ; gesturi neobişnuite: prinderea mâinilor şi întoarcerea în poziţie inversă prin
imitaţie; introducerea unui deget în spaţiul dintre degete; mişcări tranzitive: să încuie uşa cu
cheia; să aprindă o lumănare; cusutul cu acul. În toate acestea trebuie văzut cât sunt de
tulburate gesturile; dacă are o paralizie la o mână, nu se examinează apraxia la acea mână. O
altă modalitate este de a povesti cum face o acţiune: cusutul cu acul, aprinderea
chibritului( atenţie: se poate arde la mâini).

Apraxia ideatorie: sunt tulburate funcţii ca cele care ţin de gesturi, de repovestirea
acţiunii care este confuză. Leziunile sunt în emisferul stâng, lob parietal, dar şi cu tulburări
cerebrale în tot creierul, edem cerebral.

Apraxia ideomotorie:se caracterizează astfel: gesturile intranzitive sunt atinse;

gesturile tranzitive sunt intacte; poate face gesturi obişnuite;nu poate face gesturi neobişnuite;
este un caz grav când sunt afectate gesturile automate; presupun leziuni parietale fie drepte,
fie stângi, iar la cele din stângacu cuprinderea părţii anterioare a corpului calos.

Apraxia constructivă: presupune leziuni parietale posterioare şi se asociază cu

hemiagnozia vizuală.

Examinare: pacientului i se cere să facă desene la cerere (soarele desemat mic- leziunea este
în emisferul stâng când este o neglijare a părţii drepte); sau să deseneze o floare, o masă, un
ceas, o casă, o bicicletă(vezi desenele).
 În leziuni de emisfer stâng face o bicicletă marem i-ar la o casă desenează perspectiva
iar în cele uşoare face casa fără perspectivă. De asemenea, în leziunile de emisfer stâng
unghiurile sunt predominant ascuţite pe când în cele de emisfer drept unghiurile sunt mari.
Tot în aceste cazuri se mai tulbură desenul copiat şi cel la cerere.

Tulburările construcţiei cu cuburi implică reproducerea unui model prin cuburi,

reproducerea din memorie a unui model cu cuburi, modele simetrice din chibritur(vezi
modelul):
 În leziunile cerebrale drepte, se neglijează elemente ale desenului din stânga şi
tulburarea este cu atât mai gravă cu cât desenul este mai alterat, şi schema este mai afectată.
Cuburile Kohs sunt imposibil de realizat.

Fenomenul pătrunderii în model apare de asemnea în leziuni de emisfer stâng(vezi

fig)

Apraxia constructivă poate fi unilatertală cu hemiagnozie de obicei şi bilaterală.

Apraxiile de funcţie: de îmbracare are drept caracteristică leziuni în emisferul

nedominant (drept la dreptaci): îmbracă haina doar pe o parte; se încheie strâmb; nu îşi
încheie şliţul sau şi-l încheie strâmb; foarte rar este atinsă funcţia mersului (când leziunea este
bilaterală, parietală); merge gândind cum să facă pasul.

Apraxiile localizate sunt cea buco-linguo-facială şi cea a ochilor (coordonarea ochilor

este afectată).
 EXAMINAREA BOLNAVILOR CU LEZIUNE CEREBRALĂ(AFAZIE, AGNOZIE)

Inteligenţa examinată prin probe non-verbale(de ex. Testul Raven):afazicii fac testul
destul de bine. La Cuburile Kohs, cu două modele, performanţele sunt mai mici decât la
normali, dar pot fi şi mai bune decât la normali sau normale. La aceşti pacienţi se mai pot
aplica teste de încastrare, teste de aranjare de poze în ordinea logică a desfăşurării unei
acţiuni. Afazicii pierd capacitatea umoristică. Se mai utilizează probe de combinare, sortare,
excludere, asemănare, efectuate cu pauze adecvate.

Probe specifice de subtilitate a gândirii. Proba cutiuţelor de diferite forme(M:

Roşu), proba sertarelor(Tatiana_Slama Cazacu), proba Weigl(patru culori): albasteru(triunghi,
cerc, pătrat); mai introducem şi elementul grosime, dimensiune, plus poze cu animale, unelte,
plante. În TCC se observă o inerţie mare a gândirii(pacienţii fac una- două clasificări). Se mai
folosesc teste de gândire divergentă: teste figurale Guilford,teste semantice.Se poate constata
că afazicii nu-şi pierd capacitatea creativă (Canadian Formal Psychological test- test cu un
conţinut figural).

Care este fenomenul care reduce performanţa la testele de gândire ?

Performanţele reduse sunt în corelaţie direct proporţională cu incapacitatea de a

decoda. Astfel se tulbură capacitatea de a rezolva probleme noi.

Se mai pot aplica şi teste de învăţare, non- verbale, cu instructaj simplu, gestuale( au
exemplu legat cu felul de a intra în test).

Memoria: Pentru evaluarea memoriei se poate aplica testul Kim(o tavă cu obiecte
acoperite; 10 obiecte, care toate pot fi mimate: foarfece, cuţit, ţigară, chibrit etc.; subiectul
trebuie să realizeze cel puţin 7 după 20- 30 secunde. Se pot aplica şi teste de recunoaşterte: se
prezintă 10 poze care trebuie apoi identificate din alte 20 de poze. Un alt aspect se referă la
memoria cunoştinţelor:se pot prezenta 2-4 poze cu domnitori:Ştefan cel Mare, Mircea cel
Bătrân, etc. Pozele pot fi clasificate în ordine cronologică(când au domnit), sau se poate
întreba: care ţară este mai mare la răsărit, mai la pol?, sau se pot pune pe hartă poze cu
animale şi pacientul este întrebat în ce ţări trăiesc ele?

ATENŢIA.

Pentru atenţia concentrată se pot folosi probe ca Amfimov, teste cu braţe de semafor,
cu cerculeţe. Pentru atenţia distributivă se poate utiliza o probă cu 36 de poze puse pe
modele(apare o întârziere pe partea opusă leziunii cerebrale. Testele proiective se aplică foarte
greu.

***

Tipuri de informaţie clinico- psihologică obţinute:

- Evaluarea intelectuală în sindroamele psiho- organice: pe fondul unei afecţiuni

psihiatrice se conturează tulburări de personalitate evocatoare pentru organicitate;
- Este utilă în expertiza capacităţii de muncă evidenţiind asocierea dintre istoricul
psihiatric şi fenomenele de involuţie şi deteriorare;
- relevă decompensările depresive pe fond involutiv sau paranoid.

În cazul ideal pacientul este examinat de psihiatru care sesizează zone cu disfuncţii
psihice. Psihologul menţionează, interpretează şi cuantifică cazul. În principiu, examenul se
face la începutul internării, pentru a ne asigura de cooperarea maximă şi pentru a nu fi
neuroleptizat pacientul. În fază acută pacienţii dau rezultate slabe la probele
psihometrice(confuzie, delir, catatonie, depresie).

Avantajele şi limitele testelor psihologice.

Evaluarea prin teste psihologice necesită cooperarea dintre psihiatru şi psiholog. De

asemenea, datele oferite trebuie să se bazeze pe realitate. Concluziile examenului psihologic
se formulează în termenii probabilităţii.

1) Testele psihologice standard oferă mijloace obiective pentru compararea unui eşantion din
comportamentul pacientului cu un ansamblu de date normative, reprezentative, pentru un grup
de referinţă mai mare (ex. Scala de Inteligenţă Wechsler: QI- verbal şi QI- de performanţă).

2) Variabilitatea tipului de stimuli pe care îi oferă o baterie are efecte pozitive în cunoaşterea
tulburărilor pacientului; cu cât numărul de teste este mai mare, rezultă informaţii mai multe;
inteligenţa poate fi aproximată şi prin teste proiective. În SPO, examenul psihologic validează
clinic datele, completează impresia clinică prin date specifice. Testele psihologice
supradiagnostichează organicitatea, identifică disfuncţii fine pe care psihiatrul nu le observă.
Examenul psihiatric sau neurologic are tendinţa de a subgiagnostica, de a nu sesiza aspectele
subclinice care ulterior se pot dezvolta.

Limitele testelor psihologice

Nu există un test unic care să diferenţieze net pacienţii cu SPO de cei normali fără un
discret grad de suprapunere. De aceea, psihologul nu trebuie să ofere scoruri la teste fără o
interpretare. Fiecare test este standardizat pe un grup de pacienţi cunoscuţi cu suferinţă
organică(lot martor- lot normal). Cea mai mare dificultate în examinare o întâlnim la pacienţii
impregnaţi. De aceea există ca premisă pentru pacient un minimum de atenţie şi cooperare;
probele sunt vulnerabile la perturbările emoţionale.

Distorsiuni ale probelor sunt date de :

- statutul psihiatric al pacientului;

- depresie şi tulburări grave de memorie;
- lipsa energiei psihice la cei cu mare încărcătură somatică poate duce la scoruri
minime;
- patologia gândirii în tulburările schizo- , este diferită de cea din sindroamele psiho-
organice;
- dificultăţile de concentrare pot fi datorate unei anxietăţi intense;
- există distorsiuni date stimularea sau exagerarea incompetenţei mentale, ca de ex. la
subiecţii subculturali sau cu 2- 3 clase; la aceştia nu putem conta pe probe hârtie-
creion;
- distorsiuni mai dau şi pacienţii cu antecedente psihiatrice care au urmat în ambulatoriu
tratament psihiatric.

DIRECŢII ALE INVESTIGAŢIEI PSIHOLOGICE ÎN SPO

Pacienţii cu SPO au o ineficienţă comportamentală globală. Se pune întrebarea dacă

aceasta vizează o demenţă sau o deteriorare pentru că pacienţii manifestă o scădere globală a
capacităţii mintale? În demenţă, investigarea nu permite identificarea unor disfunţii specifice
la examenul clinic,psihometria, da. Astfel se poate pune în evidenţă existenţa unor tipuri de
disfuncţie în demenţă prin variaţii psihometrice. Prin cunoaşterea QI se poate evalua gradul de
extensie a afecţiunii cerebrale. Aceasta se concretizează prin evaluarea gradului de
deteriorare, adică prin raportarea QI- verbal la cel nonverbal(indicele de deteriorare
WAIS:raportul dintre testele sensibile la deteriorare comparativ cu ce insensibile, şi QI- ul
corectat după vârstă). Când se obţine un QI inferior, se indică un proces de deteriorare
cognitivă. Indicele de deteriorare nu este absolut, deci pot apare erori. S-a constatat că unii
pacienţi cu organicitate cerebrală nu au scăderi semnificative ale scorurilor. La scala de
performanţă scorurile sunt mai precise decât la evaluarea globală a nivelului cognitiv.
Compararea în interiorul aceleiaşi baterii a scorurilor la subtestele sensibile cu cele insensibile
este exclusă la pacienţii afazici; în demenţe, probele de performanţă sunt afectate mai mult. În
plus, este necesar şi o analiză a deficitului performanţial (coduri, cifre, cuburi Kohs).

Procesele de gândire

În SPO raţionamentul abstract slăbeşte; de asemenea, şi capacitatea de rezolvare a

problemelor se reduce ca şi flexibilitatea comportamentală la situaţii nefamiliare. Goldstein a
dezvoltate o teorie prin care se pierd aptitudinile abstracte la pacienţii cu SPO. Aptitudinile de
abstractizare şi concretizare sunt văzute ca trăsături ale personalităţii. De aceea, pacienţii cu
SPO au dificultăţi la teste de sortare de obiecte, după formă, culoare, grosime,sau combinaţii
de criterii. În SPO se manifestă o perseverare a proceselor gândirii. Teste utilizate în acest
sens sunt testul Raven, care implică inteligenţa abstractă, testul Wisconsin- ca probă de
sortare de imagini.

Valoarea testelor de gândire abstractă şi de rezolvare de probleme: se evidenţiază

mai ales când datele clinice sunt nesemnificative (cu examen neurologic normal), deci pentru
fazele incipiente ale organicităţii. Totuşi valoarea este limitată la pacienţii cu status socio-
cultural scăzut.

Memoria este un bun indicator pentru suspiciunea de organicitate cerebrală difuză.

Memoria de scurtă durată este afectată sever în SPO. Nivelul performanţelor mnezice este în
funcţie de mai mulţi factori: modalitatea senzorială investigată să nu varieze(pote avea o
memorie vizuală bună şi o memorie auditivă slabă); tipul de material oferit spre
memorare(verbal, non- verbal); forma răspunsului solicitat (recunoaştere, reproducere,
verbalizare, răspuns indicativ); specificitatea probelor în funcţie de ipoteza clinică formulată
(deficitul trebuie să fie pe mai multe variabile solicitate).
 SCALA DE MEMORIE WECHSLER.

Conţine 7 teste: informaţie generală şi curentă; orientare în timp şi spaţiu; calcul;

memorare paragraf; coduri; memorie vizuală imediată; învăţare cuvinte,asociaţii.

În legătură cu memoria trebuie să facem distincţie între: a) memoria imediată;

b)memoria recentă; c) memoria de evocare.

Memoria imediată înseamnă reproducerea, recunoaşterea sau evocarea unui material

perceput în maxim 5 secunde de la prezentare. Pentru evaluarea acesteia se fac probe de
coduri, memorare de imagini, şiruri de cifre(auditiv).

Sarcinile de memorare vizuală sunt un indicator mai sensibil în SPO din cauza naturii
relativ noi ce apare prin sarcina vizuală. Pentru a formula o concluzie asupra memoriei
imediate, trebuie să procedam la investigarea unor modalităţi senzoriale diverse. La pacienţii
cu leziuni în emisfera dreaptă apare un deficit de performanţă sever în sarcinile vizuale non-
verbale. Leziunile în emisfera stângă(chiar şi la neafazici implică un deficit sever la testele
berbale auditive).

Memoria recentă este dată de capacitatea de reproducere, recunoaştere, sau evocare

a unui material perceput după 10 secunde sau mai multe de la prezentarea stimulilor. O
sarcină este de a relata o poveste citită anterior, sau a reprodice o listă de cuvinte. Testul de
memorare auditivă Rey are o standardizare validă.

Memoria de evocare îndepărtată : În patologie se referă la dificultăţile în evocarea

unor date biografice (vârsta copiilor, data naşterii, etc.).

Orientarea în timp şi spaţiu auto- şi allo- psihică: Pacienţii cu SPO de obicei, nu

prezintă tulburări observabile decât la o analiză nuanţată.

Proba Benton. Evaluarea orientării în timp:

1) ce dată este azi? Ce zi este azi? Ce lună este azi? Ce an este azi?

2) ce zi din săptămână este azi?

3) cât este ceasul acum? (fără a se uita la ceas).

 Scorare:

Pentru întrebarea 1: 1 punct pentru fiecare zi care constituie o abatere de la ziua reală;
punctaj max. 3 puncte(deci între 1- 3);

Pentru întrebarea 2: 1 punct pentru fiecare zi ce se îndepărtează de las ziua corectă;

Pentru evocarea lunii, dacă greşeşte luna se acordă 5 puncte pentru fiecare lună îndepărtată
de la luna reală;

Pentru ani: se acordă 10 puncte pentru fiecare an ce reprezintă diferenţa faţă de anul
real. Scor maxim: 60 puncte (caz în care se manifestă o afectare grosieră).

Scorare: se însumează punctajul obţinut care se scade apoi din 100. Proba Benton este
utilă în SPO: 99% din normali au scorul între 95- 100 puncte; normalii nu identifică greşit
luna şi anul; erori sunt legate de oră.

Performanţele perceptive şi perceptivo- motorii.

Deficitul perceptiv şi perceptivo- motor nu reprezintă acuze din partea pacientului cu

SPO. Există şi un caz special în care pacienţii prin natura ocupaţiei sesizează astfel de
tulburări (ceasornicarii,croitorii, tehnicienii electronişti). Deficitul în această sferă este
suficient de frecvent, deoarece implică un deficit la nivelul probelor de performanţă la testele
de analiză vizuală, construcţie după modele vizuale şi construcţii tridimensionale (ce ţin toate
de patologia emisferei drepte).

Evaluarea percepţiei vizuale.

Aceasta presupune recunoaşterea figurilor ascunse şi probe ce solicită discriminări de

paternuri vizuale vizuale asemănătoare ca de ex. identificarea figurii umane. Pentru evaluare
se pot folosi teste de construcţie (testul cuburilor Kohs, testul Lauretta- Bender). Acestea pot
evidenţia: deficite de sinteză perceptivă. Ele pot fi relevate şi cu ajutorul testului Rorschach:
aici determinăm un procent crescut de forme proaste, un procent scăzut de globalizări,
incapacitatze de percepere a mişcării (număr scăzut al răspunsurilor de tip M), răspunsuri
sărace în conţinut. Probele de labirinte Porteau sunt independente de nivelul de pregătire
şcolară şi mediul cultural. Americanii mai utilizează şi teste de praxii constructive.
 Explorarea funcţiilor limbajului.

Pentru limbajul expresiv: În SPO se pot manifesta tulburări discrete, pentru proverbe,
pentru fluenţa verbală (de ex. spune toate cuvintele care încep cu o anumită literă, iar în acest
caz afazicii eşuează). În patologia organică a emisferului dominant se manifestă frecvent
disfuncţii ale limbajului.

Viteza şi flexibilitatea răspunsului

În SPO se manifestă lentoare ideativă, timpul de reacţie este mai lung la alternarea
stimulilor, la 50% din cazuri se modifică timpul de reacţie simplu şi timpul de reacţie
complex(la alegere); în acest sens, timpul de reacţie este un indicator sensibil al integrităţii
creierului. Timpul de reacţie la sarcini complexe se referă la prezentarea succesivă a unor
stimuli diferiţi şi astfel constatăm flexibilitatea comportamentală şi viteza de alegere. În SPO
lentoarea excesivă a răspunsurilor la un stimul precedat de alt stimul din altă modalitate
senzorială reprezintă de fapt o retardare transmodală.

GERONTOLOGIE PSIHIATRICĂ

Aplicaţiile în acest caz implică instituţii precum Căminele de Bătrâni, Comisiile de

Pensionare, Comisiile de Expertiză Medico-Legală etc. În SPO există o pierdere iremediabilă
a unor funcţii şi procese psihice. Recuperarea în SPO este parţială şi se referă la deficitul
organic neurologic, psihiatric sau gerontologic. În Căminele Spitalului, pacienţii cu SPO
beneficiază de programe medicale, sociale, psihosociale de recuperare. Ergoterapia, terapia
ocupaţională este importantă pentru că astfel pacientul îşi poate exersa capacităţile latente.

Ergoterapia. Această intervenţie presupune:

1) Clasificarea conduitelor faţă de lume( lumea obiectelor, lumea celorlalţi);

2) Debarasarea de elemente de organicitate comportamentală suprasaturate (ergoterapia

trebuie să fie elementară);

3) Ergoterapia trebuie să se organizeze la un nivel la care să se solicite anumite caracteristici

instrumentale în limitele maladiei a relaţiei individului cu obiectul.
 Programul de recuperare în SPO

Întâi trebuie spus că terapia medicală este esenţială.În legătură cu terapia, fie medicală
şi/sau psihologică, se poate constata că există o problematică a transferului, în sensul
existenţei unei anxietăţi legate de problematica morţii. Astfel, relaţia terapeutică poate implica
fenomene legate de sentimente de culpabilitate (de exemplu, gelozia faţă de terapeutul care
este mai tânăr), de rivalitate faţă de viaţă, de anxietate legată de moarte, de alte tipuri de
rivalităţi, ca de ex. tratarea terapeutului ca pe un copil (reacţiile vârstnicului în relaţia
terapeutică oscilează între aceşti doi poli). În terapie se mai poate manifesta o supunere
excesivă sau o voinţă de a se supune terapeutului.

Mai pot apare:

1) reacţii defensive din cauza slăbiciunii mecanismelor intelectuale prin amplificarea

reacţiilor defensive ale Eului;

2) reacţii de negaţie prin hiperactivitate sau non-activitate. Freud consideră că după 50

de ani este foarte greu de luat pacientul la psihoterapie; după 50 de ani psihoterapie se poate
prelungi nedefinit. Kaufmann susţine că există o rigiditate specifică vârstei a treia care se
poate manifesta printr-o pierdere a elasticităţii mintale, legat de activitatea unui sistem de
refulare care exacerbează formaţiuni reacţionale. Aceasta duce la rigiditate psihologică şi
pierderea elasticităţii mintale.

Mai constatăm o opoziţie de a învăţa lucruri noi şi dificultăţi relaţional – emoţionale.

Lawton relevă şi el o: rigiditate a Eului; scăderea capacităţii pentru noi achiziţii, ceea ce
înseamnă modificări fiziologice ireversibile (cum ar fi „a zăcea în neştiinţă”), iar pentru
psihastenic se manifestă o rigiditate compulsivă. Odată cu înaintarea în vârstă scad defensele.

Tehnici de susţinere

Acestea implică tratamente pragmatice. Aceasta înseamnă tratamente psihologice de

10- 20 minute prin care terapeutul se prezintă ca o putere care poate influienţa viaţa
pacientului şi care încearcă gratificarea trebuinţellor pacientului printr-o autoritate
paternă.Aceasta poate fi o analiză ortodoxă. O altă abordare poate fi cea printzr-un Oedip
inversat, în sensul că atunci pacientul percepe terapeutul ca pe un fiu. Mai există şi tehnici
Yoga analitice.
 A doua sau a treia perioadă a vieţii se manifestă prin: introversia libidoului;
reântoarcea la sine şi recunoaşterea de sine.În terapie se utilizează tehnica lui Rockwell bazată
pe concepţia lui Adolf- Meyer, sau tehnici de grup(6- 10 şedinţe), psihoterapia non-directivă,
terapia rivalităţii membrilor grupului cu lider, sau terapia prin râs.

METODOLOGIA INVESTIGĂRII ŞI DIAGNOZEI ÎN SPO,UN PROGRAM DE

INVESTIGAŢIE

D. Ivana propune ca în investigarea SPO să ţinem seama de căteva principii

metodologice obiective. Astfel, unul din acestea este interdisciplinaritatea, adică prezenţa
echipei medico-psihologice. Examenul psihologic are un caracter de caz(clinos- pat bolnav).
Noi, ca psihologi facem un demers clinic, fără a impieta pe clinicianul psihiatru. În acest fel se
abordează cazul printr-o testare de laborator. Sen Alexandru consideră că, în astfel de cazuri
nu trebuie să ne mai gândim la testarea statistică ci la examinarea experimentală a cazului.
Aceasta, pentru că se pune intotdeauna problema reabilitării bolnavului şi perspectiva practică
terapeutică şi a rolului familiei şi a instituţiilor sociale..

O altă caracteristică se referă la individualizarea programului de investigare. Aceasta

presupune o analiză individuală a cazului cu SPO.

Al treilea principiu se referă la sistematicitatea interpretării rezultatelor.

Şi, în fine, trebuie avut în vedere o perspectivă teoretică şi metodologică individuală şi

unitară.

I. Metode psihologice aplicate în SPO.

1) Observaţia.

2) Interviul psihologic(anamneza psihologică), care nu se confundă cu anamneza medicală.

Aici includem inventarul simptomelor; centrul de greutate al discuţiilor îl reprezintă
urmărirea trăirilor bolnavului referitoare la situaţia sa morbidă. Demersul biografic
evidenţiază personalitatea premorbidă: cum a crescut?, ce familie a avut? Vom căuta să
cunoaştem ce legături are cu aparţinătorii familiei, vecinii, întreprinderea la care lucrează. Se
acordă atenţie bolii ca experiment natural.

3) Metoda testelor.
4)Metode psihometrice (scale de investigare, chestionare, baterii de teste):

5) Metode proiective.

6) Metode experimentale (de psihologie experimentală): montake experimentale, modele

experimentale.

II. Metodica include: procedee, instrumente, tehnici.

1) Procedee:

a) condiţionarea temporală a examenului (lucrez o zi sau fragmentez examenul). În

investigare trebuie să fim atenţi pentru că există pericolul unor erori sistematice în
înregistrarea rezultatelor;

b) organizarea ambianţei de lucru (de cabinet, de laborator, la patul bolnavului). 2)

Aplicarea testelor simple(ex. Bourdon- Amfimov); d)aplicarea bateriilor de teste (WAIS,
Binet- Simon, MMPI, Caqttel).

3) Problema testelor psihologice, examinarea funcţiilor interesate: pentru aceasta se

formulează o ipoteză pentru a se obţine date cantitative şi calitative. Din ele se pot obţine
semne de organicitate, ca de ex. la testul Rorschach sindromul Oberkoltzen, sau sindromul
Piotrovschi.

Aspecte deosebite în expertiză la pacienţii cu SPO

Întotdeauna este necesară coroborarea datelor clinice cu cele de laborator. În privinţa

senescenţei, deşi performanţele la teste scad la senectute, nu este obligatorie deteriorarea
cognitivă. Scăderea performenţelor este compensată prin direcţionarea personalităţii în afara
activităţilor de tipul experienţelor noi. Nu putem vorbi de o deteriorare cu o restructurare a
personalităţii (scăderea energiei psihice favorizează introversia progresivă a personalităţii,
proces compensator prin creşterea în profunzime a gândirii şi de cuprindere a esenţialului. La
această vârstă apar aspecte de critică răutăcioasă dispoziţională faţă de opiniile tinerilor,
încăpăţânare, atitudini reacţionale, atunci când nu sunt compensate.

În SPO, sindromul degradativ, deteriorativ, poate fi relevat prin examenul psihiatric.

Acesta se reflectă prin caracteristici care se referă la: nu pierderea cunoştinţelor şi achiziţiilor,
ci incapacitatea de a utiliza cunoştinţele achiziţionate; deteriorarea mixtă, involutivă şi
vasculară. Toate acestea sunt importante pentru aprecierea discernământului.
 În sindromul demenţial procesul este ireversibil şi progresiv. Examenul psihologic
poate releva pierderea discernământului faţă de faptele sale. Pe de altă parte, în expertiza
psihologică orice minor trebuie să fie evaluat din punct de vedere al QI indiferent de vârstă.
Examenul psihologic este obligatoriu pentru orice faptă care presupune violenţa(chiar tacită),
sau care se referă la pedeapsa capitală, pruncuciderea tulburări generate de naştere etc. În SPO
discernământul poate fi păstrat, scăzut sau abolit.

Aspecte legate de conceptul de inteligenţă.

Acesta a fost lansat în psihologie de Spencer, în 1895, ca o expresie a adaptabilităţii la

nivel uman, ca o putere de combinare a unor multitudini de impresii în vederea adaptării. S-a
operat multă vreme cu sensul larg, inteligenţa ca expresie integrativă a afectivului cuprinzător
al activităţii mentale proprii prin care se realizează cunoaşterea şi comprehensiunea mediului.
Ebbinghaus, consideră inteligenţa drept capacitatea de combinare a datelor cunoaşterii; pentru
Munn, inteligenţa presupune supleţe şi viteză în utilizarea proceselor simbilice în vederea
adaptării. Ballard, consideră că inteligenţa presupune eficienţa relativ generală a minţii.
Conceptul a fost asociat cu acela de eficienţă operaţională în plan mintal (născută, dobândită).

Elemente. Inteligenţa se poate aborda dintr-o perspectivă funcţională (analiză, sinteză,

etc.) sau dintr-o perspectivă genetică(dezvoltarea ei nivelară). J.Piaget vorbeşte despre
echilibrul dintre asimilare şi acomodare. Taxonomia definirii inteligenţei porneşte de la
modelul lui Binet- Simon prin care inteligenţa este văzută ca „facultatea de cunoaştere
îndreptată spre lumea exterioară pe care individual încearcă să o reconstituie prin diferite căi
de explorare cognitivă”.

Elemente ale inteligenţei( A. Binet):

a) comprehensiune, înţelegere;

b) direcţie, concentrare, orientare, adecvare;

c) capacitate de invenţie, de a elabora o ipoteză;

d) capacitate de cenzură, de control, de evaluarte critică a ipotezelor şi soluţiilor.

Actul inteligent presupune: “a înţelege”; “ a inventa”; “a direcţiona”; “ a verifica valoare
actelor intelectuale”.
 Un om acţionează inteligent dacă:

a) înţelege natura problemei;

b) dacă inventează una sau mai multe soluţii adaptate scopului;

c) dacă îşi poate direcţiona adecvat efortul intelectual în rtaport cu scopul pe parcursul
tatonărilor;

d) dacă îţi poate evalua critic metodele şi rezultatele activităţii sale.

În diagnostic, orice probă pune în joc înţelegerea dacă apar aceste aspecte. Raportul
dintre VM(vârsta mintală) şi VC(vârsta cronologică) ne conduce la QI(coeficientul de
inteligenţă). În psihologia modernă abordarea genetică a inteligenţei este foarte importantă.
Probele operatorii de inteligenţă devin şi probe diagnostice(Langeot).

Modele factoriale asupra inteligenţei

Spearman a introdus ideea că un factor general de inteligenţă stă la baza eficacităţii

intelectuale în rezolvarea unor sarcini. În psihiatrie se face des referinţă la faptul că este
necesar, în explorarea diagnostică, cunoaşterea, nu atât a conceptului clasic de inteligenţă, ci
semnificaţia inteligenţei ca aptitudine intelectuală generală al cărui conţinut a încercat să fie
surprins prin factorul G. Există, pe lângă factorul G şi factori de grup şi specifici. Thurstone a
elaborat un model complementar cu factori de raţionament abstract, factori specifici (fluenţa
verbală, memoria asociativă,etc.).

Semnificaţia inteligenţei se exprimă prin ideea de potenţialitate generală intelectuală,

ideea de capacitate de rezolvare de probleme şi ideea de adaptabilitate prin mijloace
intelectuale. Astfel, elementele inteligenţei se referă la: eficienţa operaţională a activităţii
mentale; capacitatea de achiziţie; eficienţa capacităţii de reacţionare electivă, adecvată,
oportună, a datelor experienţelor de cunoaştere. În România s-a pus accentul pe definirea din
punct de vedere al eficacităţii gândirii pe nivelul superior al operaţiilor gândirii.

Mai putem vorbi despre definiri sintetice:Stoddard consideră că inteligenţa este

capacitatea de a factura activitatea care se caracterizează prin dificultate, complexitate,
abstracţie, economicitate, şi adaptabilitate la scop, vorbire socială şi realizare originală.
Inteligenţa nu trebuie privită doar prin intelectualism. Anna Anastase ne spune că, pentru ca
diagnosticul inteligenţei să fie valid sunt necesare simultan şi explorări asupra unor structuri
afectiv- motivaţionale şi voliţionale ale personalităţii. Robert Guillaume ne spune că
inteligenţa include următoarele elemente:

1) capacitatea de a rezolva probleme inedite;

2) capacitatea de a se ocupa eficient de mediu;

3) capacitatea de achiziţie de noi informaţii şi abilităţi;

4) bunul simţ în plan cognitiv, adică un echilibru în balanţa cognitivă, prin care se
înţeleg elementele mediului şi /sau se oferă raţionamentele modelelor de comportament.

Wechsler evită să definească inteligenţa în mod strict. Paula Constantinescu, de la

Catedra de Psihodiagnostic a Facultăţii de Psihologie, Bucureşti, considera că inteligenţa
presupune şi capacitatea de evaluare a informaţiilor absorbite, printr-un filtru cognitiv bazat
pe o sinteză psihică. Dar, pentru psihiatru devine importantă capacitatea de elaborare a unor
structuri noi de gândire cu diverse construcţii cognitive. La Wechsler, inteligenţa este o
capacitate globală, complexă, individuală, prin care individul acţionează potrivit unui anumit
scop, adică de a gândi într-o formă raţională şi de a avea raporturi utile, eficace cu mediul său
existenţial. Din perspectiva deficitului intelectual al stărilor ce aparţin SPO, psihologia
medicală se interesează de fenomenele deficitare care circumscriu deteriorarea mentală care
se manifestă prin pierderea sau slăbirea capacităţilor intelectuale în genere şi care au nevoie
de explicări specifice.

TESTUL D.48

Testul Domino 48 este o formă paralelă pentru testul Raven vizând mai pregnant
factorul G. Testul angajează capacitatea de operare cu un material perceptiv- vizual; din punct
de vedere al modului de organizare, se solicită a se descoperi relaţia existentă îmtre A şi B şi
aplicarea relaţiilor descoperite între D şi C, astfel încât găsindu-se B-ul se face analogie cu D.
Anstey, a publicat testul în 1943 iar în România a apărut în 1979 la Institutul de Psihologie
din Cluj- Napoca. Autorul consideră că proba permite totodată şi evaluarea deteriorării
mintale în măsura în care proba este corelată cu o probă de evaluare a inteligenţei verbale.
Testul poate evalua deteriorarea psiho-mentală prin stabilirea diferenţelor dintre deteriorarea
psihofiziologică şi performanţa obţinută la test. În acest sens se consideră că probele verbale
sunt rezistente la detriorarea fiziologică. În general D.48 este sensibil la deteriorarea mentală.
Timpul de aplicare este de 20 minute.
 Etalon în stanine

1 2 3 4 5 6 7 8 9

4% 6% 12% 17,5% 19,6% 17,5% 12% 6% 4%

Interpretare stanine:

1- performanţă foarte scăzută:

2- intelect de limită:

3- 4 performanţă medie spre slabă

5-performanţă mijlocie;

6- 7 performanţă medie spre superioară;

8- 9: performanţă superioară.

Etalon D.48

Stanina 14 – 15 ani 16 – 18 ani Adulți

1 0 – 16 0 – 19 0 – 11
2 17 – 21 20 – 22 12 – 14
3 22 – 23 23 – 25 15 – 18
4 24 – 25 26 – 27 19 – 21
5 26 – 28 28 – 30 22 – 25
6 29 – 30 31 – 33 26 – 28
7 31 – 32 34 – 35 29 – 32
8 33 – 34 36 – 37 33 – 34
9 34 – 44 38 – 44 35 – 44

La adulţi este inclusă şi deteriorarea fiziologică, prin urmare nu mai este necesară nici
o corecţie.

INVESTIGAREA DEFICITULUI PERCEPTIV

 Pentru aceasta facem apel la agnozii şi apraxii. Testul Rorschach ne poate da o
imagine globală a deteriorării. În general se aplică Rorschachul, apoi se trece la investigarea
percepţiei vizuale, auditive şi tactile.

Investigarea percepţiei vizuale vizează agnozia obiectului, imaginii, culorii fiinţelor.

Probe: descrierea unor obiecte, indicarea raportului cu alte obiecte, citirea numelui şi
căutarea lui printre alte nume; indicarea dintr-un desen, recunoaşterea dintr-un ansamblu.
Proba Abelson pentru agnozia vizuală: se arată mai multe obiecte şi subiectul trebuie să
indice, ce este comun cu toate celelalte (care este punctul comun al tuturor).

Percepţia imaginii presupune: identificarea de imagini complexe; distingerea unei

imagini de lata; identificarea unei imagini dintr-un complex. Proba Binet : se suprapun două
elemente ca conduc la o imagine; se prezintă două trei poze care indică o mişcare. Se mai
administrează probe tahistoscopice, ca probe de recunoaştere. Se dau 10 imagini, de la
simplu la complex (nu fragmente din ele) cu durata de prezentare a imaginii de până la o
secundă. Dacă subiectul nu vede imaginea decât peste o secundă, tulburarea este serioasă. Se
mai utilizează imagini complexe în plan şi în perspectivă. O altă modalitate este prezentarea
de simboluri schematice- de ex. semnele de circulaţie, sau prezentarea de imagini punctate.
Proba Bender pentru agnozie. Oboseala ce însoţeşte examenul este mai mare decât la
subiecţii normali.

Tipuri de leziuni determinate. Acestea pot fi bilaterale, occipitale şi occipito-

parietale.

Tipuri posibile de răspuns:

- aproximări morfologice: ceva, în general, asta…;

- descrieri excesive care în final nu reuşesc să denumească o imagine (verbalizare
excesivă); -o parte din tulburări sunt conştientizate de pacient;
- este necesar aplicarea a două- trei probe penteru a ne lămuri în legătură cu aceiaşi
parametri;
- lentoarea foarte mare în răspuns;
- prezenţa desenelor suprapuse sau părţi importante din desen lipsă;
- dificultăţi de grupare a figurilor.

Testarea percepţiei culorilor vizează:

 - numirea culorilor de bază;

- gruparea de obiecte după culoare;

- identificarea de eşantioane de culori diferite;

- gruparea culorilor pe diferite criterii;

- copierea lor după un model dat;

- gruparea nuanţelor de culoare prin prezentarea culorilor dintr-un spectru cât mai larg;

- identificarea culorilor prin nume concrete: de ex. pentru roşi se spune sânge, pentru
albastru ce; aceasta implică cunoaşterea manifestării agnoziei culorii ca o trecere spre agnozia
obiectului şi atunci leziunea este în emisferul stâng, lobul temporal. Agnozia culorii reprezintă
o trecere de la agnozia imaginii la aceea a spaţiului. Culoarea roşie rezistă cel mai mult la
deteriorare.

Percepţia spaţiului (agnozia vizuo-spaţială)- se manifestă prin dificultăţi în

surprinderea relaţiilor spaţiale şi a planurilor tridimensionale. Apare în cazuri severe, când se
produce o pierdere a memoriei topografice. Este asociată frecvent cu apraxia constructivă.
După Pichot, trebuie urmăriţi următorii factori: spaţialitatea, orientarea spaţială, vizualizarea
şi memoria spaţială.

Probe utilizate. Se administrează probe de copiere a unor figuri geometrice, de desen

din memorie, de construcţie de figuri, de asamblare; teste de grupare, de ordonare, testul
cuburilor Kohs;probe de redare a planurilor camerei sale, unde se află; frecvent tulburată este
gruparea obiectelor în spaţiu, tulburarea de numărare vizuală: pentru aceasta i se cere să
grupeze, să numere obiecte din spaţiu:

Se mai pot folosi probe cu cuburi: a le număra, a deduce câte cuburi sunt în desen;
eşecul indică leziuni parieto- occipitale. Aceşti pacienţi nu pot desena tridimensional, desenul
este foarte mic, apar inversiuni în oglină, cu paginare defectuoasă, dificultăţi de sinteză a
desenelor în acţiune(agnozia de simultaneitate), când subiectul reuşeşte să sesizeze
elementele dar nu şi ideea generală. Tulburarea este dată de leziuni ale emisferului drept
occipital, parietal, sau parieto- occipital.

Perceperea fizionomiilorvizează recunoaşterea unei figuri cunoscute în grup;

descrierea mimicii(râs, plâns); recunoaşterea figurii după caracteristici; potrivirea segmentelor
faciale, şi aici se constată că mai dificil se potrivesc rădăcina nasului cu ochii:

Examenul tulburării de schemă corporală.

Se referă la cunoaşterea lateralităţii stânga-dreapta şi implică probe de mişcare:

imitată, reprodusă după verbalizare, de recompunere a imaginii corpului.

Concluziile examenului percepţiei vizuale dă indicii legate de tipul de structurare a

pecepţiei, analiza şi sinteza fină, selectivitatea, aglutinarea (când obiectul îşi pierde
selectivitatea printre altele), plenitudinea percepţiei.

Percepţia auditivă.
 Investigarea are drept scop: recunoaşterea sunetelor fără semnificaţie prezentate
separat, sau în suprapunere(complexe de zgomote); recunoaşterea tonurilor, ca intensitate,
mărime, frecvenţă: recunoaşterea melodiilor;recunoaşterea perechilor fonematice;
recunoaşterea şi reproducerea cuvintelor;recunoaşteri de voce; localizări spaţial-auditive;
ritmurile auditive.

Ordinea de severitate a tulburărilor pentru agnozia auditivă este: zgomote- tonuri-

melodii- silabe.Leziunile sunt în lobul temporal(localizarea în spaţiu) emisfer stâng; pentru
zgomote- discriminare leziunea se manifestă în emisferul drept.

Percepţia tactilă. Esteziometrele examinează senzaţiile simple, iar stereognozia

priveşte recunoaşterea obiectelor prin pipăit. În evaluare, se înregistrează timpii de latenţă
necesari pentru detectarea obiectului,care sunt şi un indiciu care vizează lentoarea mişcării. În
SPO, pot exista diferenţe între stereognozia de dreapta şi de stânga. În analiza datelor trebuie
să se ţină seama de corectitudinea răspunsului şi de timpul de execuţie. Un timp crescut se
asociază cu mai multe erori. Când ambii indici sunt scăzuţi putem vorbi şi de deteriorare. La
Scala Wechsler există şi o corecţie a indicelui de deteriorare după vârstă:

Vârstă Punctaj Vârstă Punctaj

20 – 24 0 40 – 44 6
25 – 29 1 45 – 49 8
30 – 34 2 50 – 54 11
35 – 39 3 55 - 59 13

Pentru corecţie se scade din valoarea obţinută coeficientul de corecţie.

47−42 5
Exemplu: = =2% <20−8=12 %
47 47

Valori ale deteriorării cognitive:

0- 3: deteriorare foarte slabă

4- 7: deteriorare medie;

12- 15: deteriorare bună;

14- 19: deteriorare foarte bună

 A−B
Coeficientul de deteriorare se calculează după formula:
A
* 100

A: total note standard la probele ce ţin cu vârsta

B: total note standard la probele ce nu ţin cu vârsta.

Ex. A:47; B: 42 la un subiect de 42 ani. 47- 42/ 47 : 5/47 : 10%; 10- 8 : „%

ACEASTA ÎNSEAMNĂ : DETERIORARE 2%; EFICIENŢĂ 98%.

Valori ale deteriorării : până la 10% : deteriorare nesemnificativă; între 10- 20%
deteriorare posibilă; peste 21% deteriorare semnificativă.

INVESTIGAREA DEFICITULUI PROSEXIC ŞI MNEZIC

Se pot descrie în mare două strategii de investigare: psihometrică şi clinică. Strategiile

de investigare vizează :

1) evaluarea iniţială globală;

2) aprofundarea situaţiilor în funcţie de rezultatele iniţiale.

A. Deficitul de memorie

Tulburările de memorie sunt printre primele care apar în SPO, şi printre cele mai
severe. Memoria de scurtă durată este preponderent tulburată. Memoria vizează stocarea
la nivel chimic şi biochimic a informaţiei în scopul evocării ulterioare. Din punct de vedere al
evocării putem diferenţia memoria imediată, de scurtă durată şi de lungă durată. Mai putem
vorbi de memoria vizuală, auditivă etc., de o memorie verbală şi non- verbală.

Memoria imediată se referă la recunoaşterea sau reproducerea informaţiei în max. 5

secunde de la prezentarea materialului(cifre, figuri). În primele faze ale SPO această funcţie
nu este afectată.

Memoria de scurtă durată vizează reproducerea sau evocare materialului și după 10

secunde (de obicei se introduce o altă sarcină care să abată atenţia de la materialul prezentat,
(de ex. numărarea până la 10). O astfel de probă este din ce în ce mai sensibilă în SPO.
Investigarea presupune prezentarea de animale, figuri, forme etc. La fiecare prezentare se
introduce o pauză pentru a ajuta stocarea materialului. Studiile psihologice au arătat că
deficitul vizual este mai sensibil la deteriorare decât cel auditiv, ceea ce ne permite a decela o
tendinţă la localizarea de leziuni astfel: temporal stâng- deficit auditiv, temporal dreapt-
deficit vizual.

Învăţarea în SPO. Învăţarea este de fapt o transpunere a informaţiei din memoria de

scurtă durată în memoria de lungă durată.

Memoria de lungă durată este afectată în stadiile avansate ale SPO. În demenţe
afectarea este evidentă. Examinarea presupune aplicarea de probe de orientare temporală:
25% din pacienţii cu leziuni cerebrale, nepsihotici, au scoruri semnificativ scăzute la aceste
probe.

Putem diferenţia trei tipuri de tulburări mnezice:

1) tulburări axiale (în leziunile bilaterale ale sistemului limbic), care se manifestă prin
tulburări ale retenţiei şi tulburări ale memoriei de scurtă durată( sindromul Korsakov);

2) tulburări din sindroame corticale dependente de disfuncţii cerebrale unilaterale, dreapta sau
stânga (implică memoria verbală şi non- verbală), şi vizează leziuni frontale(boala
Alzheimer). Leziunile frontale se leagă de stadiile incipiente ale demenţei Pick,presenile, şi se
manifestă prin concretitudine a gândirii, perseverare,supunere în executarea strategiilor de
memorare.

3) sindroame amnestice afective; le întâlnim în amnezii infantile isterice şi tulburări afective.

Probele psihometrice dau o serie de indici în SPO. Tulburările de memorie apar în

demenţele incipiente, presenile, Alzheimer şi senile. În boala Pick sunt afectate strategiile
complexe(determinate de leziuni ale lobului Frontal). Îmbătrânirea se aseamănă cu patologia
leziunilor difuze Funcţiile limbajului sunt afectate doar în leziunile organice, nu şi în
îmbătrânire. La bătrâni apar dificultăţi de regăsire a informaţiilor. În psihoza Korsakov se
manifestă un deficit mnezic sever, atât al memoriei de scurtă durată cât şi de lungă durată. În
boala Parkinson, tulburările de memorie nu sunt specifice. Se manifestă deficite de memorie
vizuo- spaţiale şi vizuo- motorii. Trebuie să arătăm că scăderea episodică a performanţei
mnezice (memoria de scurtă durată) care este prezentă în boala Parkinson este asemănătoare
cu deficitul mnezic întâlnit la pacienţii depresivi. Probele scurte de atenţie şi de memorie nu
diferenţiază diverse tipuri de demenţe.

B. Deficitul de aternţie

Deficitul de atenţie în SPO este nespecific. Se poate înregistra fluctuarea nivelului

performanţei cu incapacitate de menţinere la un nivel optim al concentrării, cu creşterea
numărului de erori, care sunt semne şi organicitate. Lentoarea poate indica şi prezenţa
unor factori funcţionali. Ca fenomen particular se constată inatenţia lateralizată (se ignoră o
jumătate de corp).

Diferenţierea funcţional-organic arată că: tulburările depresive presupun deficite

performanţiale prosexice; la vârstnici trebuie să ţinem seama de diferenţierea dintre
îmbătrânirea fiziologică, patologia afectivă şi SPO; relaţia privind acuzele subiective privind
memoria şi probele de performanţă; acuzele subiective corelează mai mult cu patologia
afectivă, deficitul psihometric corelează cu patologia organică; deficitele mnezice ale
depresivilor sunt mai fluctuante, mai nestructurate decât în demenţe.

ALTE ASPECTE LEGATE DE EXAMENUL PSIHOLOGIC ÎN SPO

De obicei acesta vizează comportamentele viuo- spaţiale unde abilităţile psihometrice

scad. Se mai constată o diminuare a extraversiunii şi o creştere a neuroticismului. În SPO.
Cercetarea cazului tinde să excludă cerebralitatea prin probe diagnostice de identificare şi
măsurare a unor anumite performanţe. Se pot delimita astfel subiecţi neorganici, subiecţi
organici şi cei cu probabilitate organică.

Personalitate şi stil la pacienţii cu SPO. Testarea implică o cunoaştere a: aspectelor

neurologice de bază ale cazurilor studiate, spre ex. cum răspunde la testul lui Luria;
cunoaşterea deficitelor expresive şi de coordonare motorie şi psihomotorie; cunoaşterea
faptului dacă tulburarea este un deficit cerebral sau un proces în curs de evoluţie; când este un
deficit cerebral apar procese compensatorii, iar când este un proces în evoluţie se manifestă
anxietatea şi panica. Se mai poate spune că există o probabilitate de structurare a deficitelor
la un pacient cu simptome determinate când acestea atrag cu ele şi alte simptome. Bolnavii cu
SPO sunt într-o corelaţie mai puţin strânsă în privinţa performanţelor la teste cu normalii.
Deficitul de atenţie se corelează cu deficitele motorii structurat ca simptom neurologic. Între
tulburările neurologice şi cele psihice apar relaţii funcţionale. La normali există o constanţă a
rezultatelor, la pacienţii post-traumatici se manifestă o dispersie a rezultatelor în timp.
Diagnosticul priveşte studiul limbajului, vorbirii, a deficitelor cerebrale localizate (lateralitate,
dominanţă)- proba Portok de dominanţă oculară:cu degetul se fixează un obiect:

În sindromul frontal se manifestă o scădere a vitalităţii, moria, excitaţia maniacală.

Lateralitatea este afectată în apraxii, afazii.

Elemente etiologice:

1) traumatice, lezionale;

2) tumorale;

3) procese vasculare, circulatorii;

4) procese atrofice cerebrale;

5) tulburări de dezvoltare cerebrală;

6) boli inflamatorii cronice;

7) paroxisme cerebrale;

8) îmbătrânirea seniumul;

9) exagerări(alcoolismul cronic, toxicomanii);

10) îmbolnăviri neuroendocrine(hipofiza, epifiza…);

11)boli rare atrofice de sistem;

12) evoluţie postoperatorie.

Stilurile cognitive şi raporturile dintre ele şi organicitatea cerebrală.

Pacienţii nonorganici folosesc în rezolvarea problemelor comportamente abstracte sau

concrete în mod flexibil. Pe de altă parte pacienţii post-traumatici sunt înclinaţi mai mult spre
un comportament concret(Goldstein, Sheerer). Pacientul organic cerebral este mai dependent
de situaţii decât normalul, iar la schimbarea condiţiilor de stimulare este mai labil decât
subiectul normal.
 În organicitate se poate manifesta psihosindromul cerebral organic difuz, care poate
însoţi orice deficit neurologic localizat.Apare de ex. în alcoolismul cronic după
dezalcoolizare.

Epileptoidia indică modificări de personalitate care apar după apariţia afecţiunii şi sunt
descrise ca fiind de un tip epileptic, cartacterizat prin bradipsihie, redoare, dificultăţi de
schimbare a dominantei conştiinţei, vâscozitate psihică, limbaj preţios, disforie,
crepuscularitate la baraj (leagă rândurile, pause nefăcute pentru că apercepţia lui pare să nu
mai funcţioneze- activitate microparoxistică). La epileptoizi există o pauzalitate a activităţii
obişnuite. Sindromul cerebral organic difuz se manifestă prin:tulburări mnezice la nivelul
factorului spaţial,modificări ale dimensiunilor cogniţiei şi perdonalităţii. Din punct de vedere
personologic post-traumaticul îşi accentuează trăsăturile anterioare.

Stilul cognitive priveşte felul cum se comport pacientul în faţa unei sarcini din punct
de vedere al abilităţilor intelectuale generale şi speciale. Stilul cognitive se referă la tipurile de
strategii cu care subiectul răspunde la situaţii diferite, dependente de un camp informaţional
sau interdependenţa de un astfel de camp informaţional, trăsături care sunt relative stabile ale
personalităţii. Persoana independent de camp ia aspectele globale în mod separate, îngustând
ceea ce nu este relevant pentru ea. Persoana dependent de camp reacţionează la situaţie ca
întreg, fără a se putea diferenţia de acesta.

Teste utilizate:Testul de ajustare al corpului:subiectul stă pe un scaun mobil într-o

cameră; i se cere să-şi corecteze poziţia corpului la normal. Aici sunt implicate senzaţiile
vestibulare.

Testul figurilor ascunse: se prezintă pacientului o figură, apoi i se cere să o identifice

într-un context de alte 24 de figure colorate, deghizate. Scorul este dat de timpul de rezolvare.

Testul desenului figurii umane: vizează reactivitatea la desene, structurarea imaginii,

susceptibilitatea la dependenţe (prin desene cu teme halucinatorii), particularităţi ale
deformării imaginilor.

Stilul cognitiv se consolidează între 17- 24 ani. Stilul cu dominantăde super- ego este
bine reprezentat la dependenţii de campo figural. El se materializează printr-un loc al
controlului comportamental, care poate fi intern sau extern. În Inventarul de Personalitate
Rotter, se determină un “locus of control” care este constant în personalitate. Astfel, indivizii
active au un control intern, pe când cei pasivi au un control extern. Pacienţii organici care au
un contzrol intern se plâng mai mult. Stilul cognitiv poate ghida anamneza. Astfel, există o
trăsătură de stil polară; de ex., impulsivitatea arată primaritate(lucrează mai mult, mai
rapid), pe când reflexivitatea arată secundaritate (lucrează mai puţin, mai lent). Pacientul cu
SPO nu se încadrează în nici una din aceste variante. De obicei pacientul organic nu poate
descrie uşor tulburările sale. Cerebralul organic nu-şi observă deficitul, adică şi-l acceptă sau
şi-l respinge. El nu reuşeşte să se adapteze sarcinii şi reacţionează fără un control coerent.

LOCUL INTELIGENŢEI ÎN SISTEMUL PSIHIC UMAN ( MIHAI GOLU)

1. Caracterizarea generală a inteligenţei

Inteligenţa are un caracter de sistem, care rezultă din existenţa unui număr relativ mare
de entităţi. Între aceste entităţi se stabilesc legături de interacţiune şi interdependenţă mai mult
sau mai puţin legice. Sistemul psihic uman se caracterizează printr-un coeficient foarte înalt
de saturaţie în legături interne. Nu există un proces care să funcţioneze izolat,fără a suferi
influienţa celorlate sisteme.

Legăturile externe cu ambianţa, în procesul de formare a sistemului psihic uman au la

bază comunicarea creier- lumea exterioară ca sursă principală de informaţie. Prin natura lui,
sistemul psihic este informaţional. Asupra organelor externe stimulii acţionează prin energiile
care le emit. Nu energia fizică devine entitate psihică(senzaţie, percepţie), ci informaţia ce
se obiectivează sub formă de energie. Orice fenomen psihic satisface integral
caracteristicilor informaţiilor.

2. Caracteristicile informaţiilor

a) relativa independenţă faţă de substanţă şi energie: schimbarea suportului substanţial-

energetic poate să nu ducă la o modificare a conţinutului informaţional;

b) informaţia nu se poate genera şi constitui decât în cadrul comunicării: între un anumit

sistem receptor şi sursă şi un emiţător. Pentru ca informaţia săp se emită este necesar ca sursa
să posede o anumită variabilitate(proprietate ce pune în evidenţă cel puţin două stări diferite;
cu cât sursa posedă un număr mai mare de stări posibile, cantitatea de informaţie emisă este
mai mare). Receptorul, după modul în care realizează recepţia semnalelor sursei, poate fi
specific sau nespecific (cu structuri specializate sau nespecializate de prelucrare a
semnalelor). Cu cât comunicarea este mai bine organizată şi mai înnobilată sub aspectul
conţinutului, cu atât ne putem aştepta la un mai elaborat nivel de comunicare.

3) informaţia are o funcţie reglatorie, organizatoare şi anti-entropică: oriunde se produce

informaţie, se manifestă ca efect înlăturarea unei stări de oscilaţie, indeterminare la nivelul
sistemului destinatar. Prin informaţie, sistemul destinatar îşi restabileşte echilibrul perturbat
sau îşi elaborează o nouă schemă mai eficientă. Psihicul îndeplineşte prin excelenţă un rol de
reglator. Apatiţia lui este determinată de necesitatea optimizării adaptării organismelor
animale, im modus vivendi mobil, dinamic, ce presupune explorarea activă a mediului,
orientarea în mediu, în vederea detectării factorilor necesari existenţei. Psihicul este o formă
de relaţionare superioară ce mediază întregul proces al adaptării la mediu. Psihicul uman
reprezintă nivelul cel mai înalt de organizare, ceea ce explică, capacitatea aproape universală
de adaptare a omului. Orice alterare, afectare, la nivelul organizării psihice are drept
consecinţe o dereglare în planul interacţiunilor adaptative ale individului în lumea externă.

4) informaţia se caracterizează prin dimensiuni cantitative şi calitative; dimensiunea

cantitativă se referă la volumul efectiv al informaţiei pe care receptorul îl recepţionează,
prelucrează şi stochează într-o anumită unitate de timp şi aceasta poate fi evaluată cunoscând
numărul stimulilor şi frecvenţa de apariţie a acestora. Cea mai mare cantitate de informaţie
obiectivă o furnizează sursele echiprobabile(fiecare element are aceeaşi probabilitate de
apariţie asupra receptorilor). Dimensiunea calitativă a informaţiei se referă la conţinutul
propriu-zis al mesajelor care se structurează în cadrul diferitelor procese psihice (dimensiunea
semantică a informaţiei), şi la utilizarea mesajelor recepţionate de receptor (dimensiunea
pragmatică a informaţiei). Pentru a se realiza dimensiunea semantică este necesar ca semnalul
şi mesajul recepţionat să fie supus la nivelul destinatarului unei operaţii de prelucrare şi
interpretare (decodare). Ca rezultat, în plan comportamental apar reacţii adecvate la stimul.
Dimensiunea semantică este un atribut dobândit, devenit, şi ea are un caracter evolutiv. Pe
măsura dezvoltării ontogenetice, omul devine capabil ca din acelaşi mesaj care i se repetă în
timp, să extragă un conţinut informaţional tot mai bogat şi mai relevant (cantitatea semantică
de informaţie se modofocă în sens ascendent). Ea este în funcţie de tezaurul elaborat şi stocat
al destinatarului şi receptorului. În acest tezaur noi includem întreaga experienţă
informaţional- cognitivă şi acţională pe care individul a dobândit-o anterior. În patologie este
posibilă o alterare a dimensiunii semantice a informaţiei (halucinaţii, iluzii, agnozii, apraxii).
Alterarea dimensiunii semantice tulbură interacţiunea subiectului cu mediul. Dimensiunea
pragmatică ne răspunde la întrebarea , ce sarcini complete de reglare (necesitate, motivaţie)
poate să satisfacă sistemul receptor sau destinatar pe baza mesajelor recepţionate. În funcţie
de acestea se stabilesc diferite grade de utilitate ale informaţiilor pe care individul le primeşte
organizat sau spontan, în fluxuri. Cu cât, de baza unui mesaj se va rezolva un număr mai mare
de sarcini de reglare, cu atât mesajul are un coeficient mai mare de utilitate.

Inteligenţa ne apare ca o componentă informaţională, instrumentală. Ea vizează în

esenţă selectarea criterială a informaţiilor prin raportarea lor la scorurile concrete de reglare şi
la stările de necesitate ale subiectului şi în elaborarea pe această bază a deciziilor sau
soluţiilor, cele mai bune sau convenabile. Sub raport operaţional, inteligenţa este un factor
principal de optimizare a procesului general de reglare şi autoreglare, în cadrul sistemului
personalităţii. Inteligenţa este corelativă cu optimalitatea. Esenţa inteligenţei este cognitivă şi
rezolutivă, de unde şi atributele cu care se asociază, promptitudinea răspunsului, adecvarea,
eficienţa, originalitatea, flexibilitatea proceselor de prelucrare şi decizie, gradul de
semnificare (divergenţă) şi de convergenţă al proceselor de prelucrare, decizie, stabilitatea
finalistă a proceselor decizionale, combinativitatea lor. Inteligenţa este o determinantă
operaţională a sistemului personalităţii, răspunde la întrebarea ce?,cât?, şi cum? Se descrie
subiectul în problemă. Proba de foc pentru identificarea şi evaluarea inteligenţei este
problema(includerea subiectului într-o astfel de situaţie pentru care nu are pregătire dinainte,
un răspuns gata, sau nu dispune de un algoritm deja elaborat). Prin problemă înţelegem nu
numai situaţii formulate ca atare, ci şi sarcini de percepţie, memorie, vocabular, logică şi
fizică, matematică etc. Prin structura ei, inteligenţa este o organizare heterogenă, o structură
articulată la mai multe module cognitive. Această articulare este atât de trainică încât duce la
apariţia unei stări de emergenţă, de capacitate totalitară supraordonată care nu e reductibilă la
nici unul din modulii componenţi şi nici la o sumă aritmetică a acestora. De aceea, inteligenţa
este considerată ca o aptitudine generală, bazală. Primează la ea latura operaţională. Nivelul
de elaborare a diverşilor moduli este diferit. Aceasta în cadrul angrenajului, reflectându-se şi
asupra nivelului capacităţii intelectuale generale. Cu cât diferenţele dintre moduli vor fi mai
mari, cu atât inteligenţa va fi mai fluctuantă şi mai fragilă din punct de vedere adaptativ.
Idealul este ca toţi modulii să fie elaboraţi, dezvoltaţi, integraţi la nivel superior şi ca
legăturile dintre ele să fie maximal consolidate şi funcţionalizate.

Inteligenţa are o organizare pe verticală(a) şi orizontală(b)

 Organizarea pe verticală a inteligenţei vizează gradul de dificultate a situaţiilor
problematice şi pe care subiectul respectiv le poate rezolva optim. Organizarea pe
orizontală ne răspunde la întrebarea care este sfera de cuprindere din punct de vedere al
rezolvării optime a diferitelor tipuri de probleme sau dimensiuni (inteligenţa generală).
Inteligenţa generală este o organizare cu mai multe vârfuri, deci este heteronomă în plan
individual. În plan real avem inteligenţe parţiale sau speciale şi mai puţin o inteligenţă
generală. Inteligenţa specială se traduce prin aceea că în cadrul organizării intelectuale a
unui individ se desprinde un anumit vârf centrat pe un anumit domeniu (activitate verbală,
practică manuală, socială). A diagnostica nivelul de inteligenţă înseamnă a realiza un
inventar al stării generale, pe de o parte, a diferitelor module cognitive şi nivelul de
performanţă a fiecărui modul în raport cu diferitele tipuri de sarcini sau situaţii problematice.
Nu putem fi foarte siguri de eficienţa instrumentelor noastre de măsură, dată în prezent de
orientarea psihometrică. Testele de inteligenţă sunt recunoscute ca având grade de
standardizare şi etalonare la cel mai ridicat nivel, şi prin ele psihodiagnosticul s-a impus în
diverse domenii. QI- ul a fost ridicat la rangul de măsură absolută a nivelului real de
inteligenţă al individului- şi aceasta este o eroare.. QI-ul se referă la inteligenţa măsurată prin
teste, şi între rezultatul măsurării şi starea reală a fenomenului există şi se menţine o diferenţă.
QI- ul, implică aproximare şi uneori una grosieră a ceea ce în mod real reprezintă
organizarea intelectuală a individului.

Factori ce influienţează rezultatele la testele de inteligenţă.

1) Criteriile metodologice care a stat la baza conceperii testelor de inteligenţă (ca de ex.
eliberarea de influienţele proceselor instructive). Inteligenţa este manifestarea potenţialului
mintal al unui individ ce nu a fost modelată şi structurată de acţiunea educaţională sau de
mediu.

2) Testele de inteligenţă trebuie să fie aplicate secvenţial, o singură dată, aceasta fiind o
condiţie obligatorie pentru asigurarea controlului păstrării prescripţiilor de etalonare şi
clasificare.

3) Criteriul relativei constanţe a acestei funcţii, după care o anumită limită de vârstă este
necesară de luat în calcul.Cercetătorii de la Universitatea Stanford SUA au constatat că
indicele de validitate la Scalele Wechsler scade de la 0,72 la 0,40; în plus probleme dificile
apar la interpretarea paternurilor la aceată scală.
 Investigarea psihologică în SPO presupune aplicarea de teste psihometrice (Scala
WB, teste de inteligenţă de tip Bontilă, testul Raven), dar şi teste proiective şi probe
specializate (în afazii).

SCALA DE MEMORIE WECHSLER forma I

În cele ce urmează prezentă conţinutul Scalei de Memorie Wechsler- forma I:

I. Informaţii personale şi curente

1) Câţi ani ai?

2) Când te-ai născut?

3) Cine este Preşedintele României ?

4) Cine a fost înaintea lui ?

5) Cine este Primul Ministru ?

6) Cine este Primarul General al Municipiului Bucureşti ? (scor max. 6 puncte).

II. Orientare

1) În ce an suntem?

2) În ce pună suntem?

3) În ce zi din lună suntem ?

4) Unde suntem acul ?

5) În ce oraş suntem? (scor max. 5 puncte).

III. Control mintal

1) Aş vrea să văd cât de bine poţi să numeri de la 20 la 1; astfel, 20, 19, 18,… şi aşa mai
departe până la 1. Timp limită: 30 secunde. Punctaj: 2: nici o greşeală; 1: o greşeală în
timpul limită; 1 punct suplimentar pentru executarea fără greşeală în 10 secunde; dacă se
corectează spontan nu se consideră greşeală. Scor max. 3 puncte.

2) Aş vrea să văd cât de repede poţi să spui alfabetul: A; B; C; … începând de la capăt. Timp
limită: 30 secunde. Scor maxim 3 punct6e.
3) Aş vrea să văd cât de repede poţi să numeri din 3 în 3 , începând cu 1, astfel, 1, 4, 7…
începe de la capăt şi opreşte-te la 40. Timp limită 40 secunde.Punctaj:2: nici o greşeală; 1: o
greşeală; 1 punct suplimentar pentru executarea în 20 secunde.

IV. Memorie logică( reproducere imediată)

Am să-ţi citesc un paragraf scurt de 4- 5 rânduri. Ascultă cu atenţie pentru că după

ce voi termina am să-ţi cer să-mi povesteşti tot ce ţi- am citit. Eşti gata ?

“ Ana Teodorescu/ din sudul Bucureştiului/ care lucrează/ ca femeie de serviciu/

într-o clădire de birouri/ raportează/ la circumscripţia de poliţie/ sectorul 4/ faptul că fusese
atacată/ pe strada Nucilor/ cu o noapte înainte/ şi că i s-a furat / 250 lei/ iar cei patru copii
mici/ trebuie să plătească/ chiria/ iar ei nu mâncaseră/ în ziua aceea/ Poliţiştii impresionaţi
de povestea femeii/ au luat măsuri/ de cercetare a cazului/.”

Răspunsul se notează cuvânt cu cuvânt şi se acordă câte un punct pentru fiecare

judecată din text.

Am să-ţi citesc un alt paragraf scurt ca să vad cât de mult îţi aminteşti. Ascultă cu
atenţie!

“ Transatlanticul/ American/ NewYork/ s-a lovit de o mină/ luni/ dimineaţa/ lângă

Liverpool/ în ciuda unui frig/ orbitor/ şi a întunericului/ cei 60 de pasageri/ incluzând 18
femei/ au fost toţi salvaţi/ deşi bărcile/ erau aruncate în sus/ ca dopurile/ în marea înfuriată/ Ei
au fost aduşi în port/ a doua zi/ ce un vapor/ britanic/.”

A +B
Scorul final este media numărului de idei reproduse din ambele paragrafe. :?
2

Scor max. :23 puncte.

V. Memorare directă.
 Vreau să văd cât de atent poţi fi. Am să spun câteva numere iar când voi termina te
rog să le repeţi exact aşa cum le-am spus eu. Ascultă !

6039/7284; 62739/75836; 619973/ 392487;

5 9 1 7 4 2 3 / 4 1 7 9 3 8 6 ; 5 8 1 9 2 6 4 7 / 3 8 2 9 5 1 7 4.

Punctaj:numărul de cifre spuse corect din ultima serie( reproducere corectă). Scor
maxim: 8 puncte.

Reproducere inversă.

Vreau să văd cât de bine poţi să reţii numere în minte. Am să-ţi citesc o serie de
numere, şi când voi termina, te rog să mi le spui în ordine inversă. De ex.: pentru 1 9 5, spui:
591.

2 8 3/ 4 1 5; 3 2 7 9/ 4 9 6 8; 1 5 2 8 6/ 4 9 6 8 2 ;

5 3 9 4 1 8/ 7 2 4 4 5 6; 8 1 2 9 3 6 5/ 4 7 3 9 1 9 8.

Scor max.: 7 puncte

VI. Reproducere vizuală

Am să-ţi arăt un desen. Vei avea 10 sec. ca să te uiţi la el. Apoi, îl voi lua şi va trebui
să-l desenezi din memorie. Să nu începi să-l desenezi fără ca să-ţi spun eu. (instructajul este
pentru desenele a) şi b)).

Aici am un desen puţin mai greu. În el sunt două desene. Te rog să te uiţi las
amândouă cu atenţie 10 sec. Apoi, le voi lua şi trebuie să desenezi ambele desene (instructaj
pentru desenul c).

Notare:
 Pentru desenul a) 1 punct : 2 lini încrucişate, 4 steaguri; 1 punct: steaguri corect făcute
faţă în faţă; 1 punct: cruciuliţele cu linii aproape egal direcţionateşi drepte, steaguri; scor
max. 3 puncte .

b) 1 punct: pătratul; 1 punct: patru pătrăţele într-un pătrat; 1 punct : două diametre
într-un pătrat; 1 punct: 16 puncte, câte unul în fiecare pătrăţel; 1 punct pentru acurateţea în
proporţii. Scor max: 5 puncte.

C 1) 1 punct: dreptunghi deschis cu bucla corectă în fiecare capăt; 1 punct: centrul şi

una din părţi bine reproduse ; 2 puncte: figura corectă cu excepţia unei părţi reproduse; 3
puncte: figura corectă în proporţii aproximative. Scor max. : 3 puncte.

C 2 ) 1 punct: dreptunghi mare cu dreptunghi mic; 1 punct: toate liniile ce leagă

dreptunghiurile între ele; 1 punct: dreptunghiul este deplasat corect spre dreapta. Scor max. 3
puncte.

VII. Învăţare asociată

Am să-ţi citesc o listă de cuvinte, câte două odată. Apoi, va trebui să-ţi aminteşti
cuvintele care merg împreună. De ex., est- vest, şi aur- argint. Dacă îţi spun, ar trebui să
răspunzi, când spun aur: (pauză)… răspunzi: argint. Acum ascultă lista. Notare: ! punct
pentru răspunsul corect în 5 secunde. Se adună punctele de la asocierile uşoare, suma se

U +G
împarte la doi şi se adaugă suma asociaţiilor grele.
2

Unde U: asociaţii uşoare; G: asociaţii grele.

Prezentare I Prezentare II Prezentare III

(+) metal- fier; (+) trandafir- floare; (+) copil- plâns;
 (-) copil- plâns; (-) ascultă- pogon; (-) ascultă- pogon;
(-) zăbovire- întunecat; (-) varză- periuţă; (+) nord- sud;
(+) nord- sud; (+) sus- jos; (-) şcoală- băcănie;
(-) şcoală- băcănie; (+) fruct- măr; (+) trandafir floare;
(+) trandafir- floare; (-) şcoală- băcănie; (-) varză- periuţă;
(+) în sus- în jos; (+) metal- fier; (+) sus- jos;
(-) ascultă- pogon; (-) zăbovire- întunecat; (+) fruct- măr;
(+) fruct- măr; (+) copil- plâns. (-) zdrobire- întunecat;
(-) varză- periuţă. (+) metal- fier.

Prezentare I
(+) nord- sud;
(+) fruct- măr;
(-) ascultă- pogon;
(+) trandafir floare;
(+) copil plânge;
(+) sus- jos;
(-) varză- periuţă;
(+) metal- fier;
(-) şcoală- băcănie; (-) zdrobire- întunecat;
(-) zdrobire- întunecat.
Reamintire
Prezentare II
(-) varză- periuţă;
(+) copil- plănge;
(+) metal- fier;
(-) şcoală- băcănie;
(+) sus- jos;
(+) trandafir- floare;
(-) ascultă- pogon;
(+) fruct- măr;
(+) nord- sud.
Prezentare III
(-) ascultă- pogon;
(+) fruct- măr;
(+) copil- plânge;
(+) metal – fier;
(-) zdrobire- întunecat;
(-) şcoală – băcănie;
(+) trandafir – floare;
(+) nord – sud;
(-) varză - periuţă;
(+) sus – jos.

Metoda obţinerii coeficientului de memorie( MQ).

1) se face suma scorurilor subtestelor parţiale;

2) la acel scor brut se adaugă o constant de vârstă din tab. Nr. 2 şi se obţine scorul de
memorie corectat;

3) se caută apoi coeficientul achivalent al acestui scor în tab. Nr. 3. Valoarea obţinută
este MQ.

Tabel nr. 2. Corecţia de vârstă a scorurilor.

Vârstă Adăugat Vârstă Adăugat Vârstă Adăugat

15 - 20 32 40- 44 40 65- 69 50

20- 24 33 45- 49 42 70- 74 52

25- 29 34 50- 54 44 80- 84 56

 30- 34 36 55- 59 46 85- 89 58

35- 39 38 60- 64 48 > 90 60

Tabel nr. 3 Tabel de echivalare a MQ

Scor EcMQ Scor EcMQ Scor EcMQ

50 48 67 60 83 79
51 49 68 61 84 80
52 49 69 62 85 81
53 50 86 82
54 51 70 63 87 84
55 52 71 63 88 86
56 52 72 64 89 87
57 53 73 64
58 55 74 66 90 89
59 55 75 67 92 90
60 55 77 70 93 93
61 56 78 72 94 94
62 57 79 73 95 96
63 57 96 97
64 58 80 74 97 98
65 59 81 76 98 100
66 59 82 77 99 101
100 103 101 105 102 106
103 108 104 110 105 112
106 114 107 116 108 118
109 120 110 122 111 124
112 126 113 129 114 132
115 137 116 140 117 143
118 119

Valori MQ:

65- debili

60- 79 – foarte slab

80- 90 - slab

91- 110 - mediu

111- 119 - bun

120- 127 – fosrte bun

Peste 128 – excepţional.

ASPECTE LEGATE DE REDACTAREA PROTOCOLULUI PSIHOLOGIC

INTEGRAT AFECTELOR

1. Interviul clinicvizează situaţia psihologică a individului şi mai puţin

simptomatologia.

2. Comportamentul în situaţia de examen psihologic. Se observă:

- modul de intrare în relaţia cu examinatorul (blocaje, opoziţii, submisivitate, autonomia);

- modul de abordare a sarcinilor (capacitatea de comprehensiune a consemnelor, simplificări

şi concretizări ale consemnelor, dificultăţile de înţelegere a probelor);

- modul de lucru (rapid, lent, cu întreruperi, modalitatea de intrare în sarcină);

- se observă activitatea de ansamblu (omogenă, continuă, heterogenă, discriminatorie):

- se observă dacă apare oboseala şi când apare (la 10 minute, la 2 ore); oboseala poate apare
prin deficit organic, simptomatic, prin deficit motivaţional;

- se notează angajarea motivaţională şi afectivă (interesul şi timia);

- se notează controlul emoţional în cursul examinării (comentarii negative şi pozitive);

- se evaluează ansamblul comportamentului la examinare (dizarmonia, stereotipiile,

dificultăţile de coordonare senzorio- motorii).

3. Protocolul experimental şi analiza rezultatelor.

Acesta se face împreună cu analiza rezultatelor pe categorii de eficienţă:

a) a proceselor psihice bazale: eficienţa calitativă şi cantitativă; timpul de lucru, rapiditatea

rezolvării probei, comentarii asupra relaţiilor de eficienţă cantitativă şi calitativă;
-eficienţa mnezică (proba Rey, Kim) are în vedere eficienţa calitativă (în memorare,
reproducere, recunoaştere) şi eficienţa canmtitativă. Putem vorbi în acerst sens de organicitate
focală în situaţii de false reproduceri cu impromptitudini (reproducere stereotipă); astfel, un
indice mare de impromptitudine arată o organicitate difuză. Tipul curbei de memorie poate fi
de mai multe feluri: ascendentă, stagnantă,descendentă; în organicitate, este de plafonare la un
nivel de pierdere severă a achiziţiilor

b) eficienţa operaţional- logică: vizează studierea:

-dificultăţi de comprehensiune la probe verbale şi non- verbale. Trebuie făcut distincţie în

privinţa nivelului de instruire, frecvenţa solicitărilor operaţionale în situaţiile de viaţă. În
acelaşi timp ţinem seama şi de eficienţa calitativă. Testele vizează probe verbale de
clasificare, excludere, asemănare, probe cu noţiuni abstracte(rezultate slabe în organicitate) şi
probe non- verbale: cuburile Kohs, modelele Wechsler, , proba Weigl- figuri geometrice: trei
triunghiuri, trei cercuri, trei pătrate, colortate fiecare în albastru, roşu verde. Scalele Wechsler
sunt mai greu de aplicat.

c) vocabularul poate fi evaluat prin proba Rey, Wechsler (este mai grea). În cadrul probei Rey
trebuie să ţinem seama de : rapiditatea reacţiei de mobilizare categorială asociativ-
semantică; media latenţelor; exactitatea asociaţiiilor; aceste aspecte determină nivelul
premorbid;

d) capacitatea de comunicare verbală sau calitatea discursului vizează: fluxul şi ritmul

ideativ; coerenţa, adecvarea; discursul lacunar; elemente interpretative în discurs; dacă
concentrarea tematică a discursului este putenică; dacă tematica este variată sau restrânsă.

e) examenul personalităţii: se poate face prin chestionare, însă ele sunt dificil de aplicat în
sindroamele psiho- organice. Prin evaluarea personalităţii punem în evidenţă: elementele de
regresie; elementele de păstrare a nucleului personalităţii şi imaginii de sine; procesul de
integrare sau dezintegrare al personalităţii (înţelegerea lacunară); amplitudinea imaginii şi
numărul elementelor grafice; indicii de organicitate rezultate din teste ca Rohrschach, scala
Porteau, scala 10 semne; prezenţa unei productivităţi scăzute; timpul de reacţie (numar mai
mare de unu minut pe răspuns); calitatea comprehensiunii, sincretică sau ştiinţifică; orientarea
afectivă bazală: la organic este pregnant calitativă sau cantitativă; aprecierea de ansamblu
asupra personalităţii care vizează nivelul general de integrare a persoanei, nivelul socio-
cultural, nivelul relaţional şi afectiv.
 Concluziile se referă la:

-Eficienţa cognitivă globală calitativă (bună, relaziv scăzută), cantitativă (important scăzută,-
0,60- 0,70; sever scăzută- 0,50- 0,60); sub 0,40 deosebit de scăzută; corelaţii între valorile de
exactitate şi rapiditate pe anumite funcţii sau proceser psihice, unde se remarcă o scădere
semnificativă.

-Personalitatea este o axă care priveşte: structura premorbidă; atitudini sau coinduite
accentuate în prezent; fenomene de regresie semnificative (integrare, dezintegrare).