1. Activism.

Gestiunea conflictelor psihice sau a situaţiilor traumatice externe prin recurgerea la

acţiune, în locul reflecţiei sau al trăirii afective.
2. „Acting out”. Act impulsiv, agresiv (hetero sau autoagresiv). Este o tensiune psihică ajunsă
la apogeu, care se descarcă brusc şi cu un slab control conştient. Persoana face fata conflictului
emotional sau stresorilor interni sau externi prin actiuni si nu prin reflectii sau sentimente.
Aceasta definitie este mai larga decat conceptul initial, care se referea la acting out-
ul simtamintelor sau dorintelor transferentiale din cursul psihoterapiei si incearca sa includa
comportamentele care apar atat in cadrul cat si in afara relatiei de transfer. Ca defensa, trecerea la
act nu este sinonima cu „comportament rău”, pentru ca necesita dovada ca respectivul
comportament este legat de conflicte emotionale.
3. Afilierea. Afilierea este solicitarea ajutorului şi susţinerii celuilalt atunci când subiectul
trece printr-o situaţie generatoare de angoasă.
4. Afirmarea de sine (prin exprimarea sentimentelor). Comunicarea fără ocolişuri a gîndurilor şi
sentimentelor.
5. Agresiunea pasivă Agresiune indirectă şi necombativă, prin rezistenţă, resentiment sau
ostilitate mascate de o faţadă de adeziune aparentă. Conflictul emoţional este rezolvat prin
exprimarea indirectă şi neasumată a agresiunii faţǎ de alţii.
6. Altruismul. Conflictul emoţional este rezolvat prin dedicarea satisfacerii nevoilor altora, fapt
care îi permite subiectului să iasă dintr-un conflict. Spre deosebire de sacrificiul de sine,
caracteristic uneori pentru formarea de reactie, persoana care face uz de altruism primeste
gratificare fie vicariant, fie prin raspunsul celorlalti.
7. Anticiparea. Pe durata unui conflict subiectul îşi imaginează viitorul experimentînd propriile
reacţii emoţionale, prevăzînd consecinţe, plănuind răspunsuri sau soluţii. Persoana face fata
conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi prin trairea de reactii emotionale inaintea
unor posibile evenimente viitoare sau anticipand consecintele acestora si cu luarea in considerare
a unor raspunsuri sau solutii realiste, alternative.
Pe durata unei situaţii conflictuale, anticiparea constă în a-ţi imagina viitorul:
- experimentând dinainte propriile reacţii emoţionale;
- prevăzând consecinţele a ceea ce s-ar putea întâmpla;
- plănuind diferite răspunsuri sau soluţii posibile.

1
8. Ascetismul. Refuzul oricăror plăceri fizice, chiar şi al celor mai inocente, pentru a proteja eul
impotriva nevoilor pulsionale, care sunt sursă de angoasă. Cel mai frecvent este ascetismul
adolescentului.
9. Anularea (retroactivă). persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul
prin negarea sau corectarea în mod simbolic (mental) a unor atitudini, conduite, afirmații
produse efectiv. Acest mecanism de defensă îl întâlnim frecvent în tulburarea obsesiv-
compulsivă.
Iluzia potrivit căreia un eveniment, o acţiune sau o dorinţă conflictuale ar putea fi anulate graţie
puterii absolute a unei acţiuni sau dorinţe ulterioare, considerate a avea un efect de distrugere
retroactivă.
10. Clivajul (Melanie Klein). Eul se scindează pentru a face faţă unei realităţi periculoase.
Subiectul domină angoasa prin două reacţii opuse şi simultane, una manifestă şi conştientizată,
alta latentă şi inconştientă, cu oscilaţii între ele. O formulă clasică de clivaj este: „Sunt sigur,
dar...” , exprimînd cele 2 părţi între care se oscilează. Ex.: un om obişnuit, soţ şi tată exemplar,
muncitor bun, fără niciun antecedent judiciar sau psihiatric, a strangulat mai multe prostituate în
decurs de cîteva luni, după care s-a autodenunţat, ca să scape de coşmarurile în care i se arătau
femeile ucise. A fost arestat imediat, spre marea lui mirare, întrucît nu credea să fi săvvîrşit o
faptă gravă. El avusese carenţe familiale infantile şi acum avea probleme conjugale, ceea ce nu
justifica cu nimic motivaţiile crimelor sale, pe care nici el nu le cunoştea.
11. Contrainvestirea. Energie psihică a eului, care se opune descărcării pulsiunii. Freud o
discută în contextul refulării.
12. Compensarea. persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul mascând o
slăbiciune prin accentuarea altei trăsături sau înlocuind nesatisfacerea unei dorințe cu
suprasatisfacerea alteia;
13. Deplasare. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi prin
transferarea unui simtamant sau raspuns fasa de un obiect asupra unui alt obiect-substitut (de
regula mai putin amenintator) - Deplasarea: (proces de transformare a unor aspecte ale
realității). Mecanism de asimilare a realității.
- mecanism psihologic prin care o emoție sau pulsiune este transferată de la ceva concret către un
element de substituție. În concluzie individul face faţǎ conflictului prin transferarea unui
simțământ sau a unui răspuns faţǎ de un obiect asupra altui obiect, de regulă mai puţin
ameninţător. Se întâlnește în majoritatea sindroamelor nevrotice.

2
14. (De-)negarea. Imediat după formularea unui gînd, dorinţe, sentiment care se constituie în
sursă de conflict, subiectul refuză paternitatea asupra lor. Este un mecanism de respingere, parţial
inconştient, a conţinuturilor psihice indezirabile pentru eul conştient.
15. Desfacere (undoing). Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau
externi prin cuvinte sau comportament menit sa nege sau sa repare (amendeze) simbolic ganduri,
sentimente sau actiuni inacceptabile.
16. Disociere. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi printr-o
ruptura in functiile, de regula integrate, ale constientei, memoriei, perceperii de sine sau a
mediului, sau ale comportamentului senzorial/motor. - Disocierea: persoana face faţǎ
conflictului emoţional printr-o ruptură între funcţiile psihice de regulă integrate ale conştiinţei
memoriei, perceperii de sine sau ale mediului (sindromul disociativ). Stările dispoziționale
negative sunt, în mod inconștient, înlocuite cu stări pozitive (tulburarea de personalitate
histrionică).
17. Fantazarea. persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul prin realizarea
dorințelor în plan imaginar; Fuga in imaginar imbraca deseori forme extrem de aberante si de
absurde. Cunoscutului filosof german Friedrich Nietzsche ii apartine aforismul: „Eu am facut
asta – zice memoria mea. Nu se poate ca eu sa fi facut asta – zice orgoliul meu, si ramane
neinduplecat. Pana la urma urmei, memoria cedeaza…”.(tulburarea de personalitate
histrionică).

18. Formare de reactie. (sau – formatiune, reaction formation) Persoana face fata conflictului
emotional sau stresorilor interni sau externi prin substituirea de comportamente, ganduri, sau
sentimente diametral opuse propriilor ganduri sau simtaminte inacceptabile (de regula, survine in
conjunctie cu represiunea acestora din urma). - Formarea reacţională: ( transformarea
comportamentului folosind vechile scheme / modele). Mecanism de adaptare la realitate.
- individul rezolvă conflictul emoţional sau stresorii interni sau externi prin substituirea de
comportamente gânduri sau sentimente diametral opuse propriilor gânduri sau simţăminte care
sunt inacceptabile. Modificare a caracterului permiţând o economie a refulării, având în vedere
faptul că unor tendinţe inacceptabile le sunt substituite tendinţe care devin permanente.
19. Identificarea. Asimilarea inconştientă, sub efectul plăcerii libidinale şi /sau al angoasei, a
unor aspecte, a unei proprietăţi, a unui atribut al celuilalt, care conduce subiectul la o
transformare totală sau parţială după modelul celui cu care se identifică. Este mai mult o
modalitate de îmbogăţire a eului. „Idolii” adolescentului. Identificarea – persoana rezolvă

3
conflictul intern, frustrarea sau stresul amplificându-și sentimentul valorii proprii
prin asimilarea cu o persoană sau cu o instituție de prestigiu;
20. Identificarea cu agresorul. În caz de pericol subiectul se identifică cu agresorul în diferite
moduri: - reluînd pe cont propriu agresiunea ca atare - imitînd fizic sau moral persoana
agresorului - adoptînd anumite simboluri de putere care-l caracterizează pe agresor Ex.: copiii în
relaţia cu părinţii. Ex.: o fetiţă se teme de fantome. Ea traversează holul întunecos de la intrare şi
gesticulează explicîndu-i pe un ton triumfal frăţiorului ei: „Nu trebuie decît să te joci,
prefăcîndu-te că eşti fantoma care ar putea veni.” Gesticularea echivalează cu identificarea cu
obiectul exterior temut.
21. Identificare proiectiva. Ca si in proiectie (vezi), persoana face fata conflictului emotional
sau stresorilor interni sau externi atribuind altora, in mod fals, propriile sale sentimente,
impulsuri, sau ganduri inacceptabile. Spre deosebire de proiectia simpla, persoana nu reneaga cu
totul ceea ce proiecteaza, ramanand constienta de propriile afecte sau impulsuri, dar atribuindu-le
eronat – drept reactii justificate – celeilalte persoane. Nu arareori, persoana induce altora tocmai
sentimentele pe care a crezut initial – eronat – ca aceia le au despre ea, facand dificil de clarificat
cine si ce a facut mai intai celuilalt. - Identificarea proiectivă: persoana face faţǎ conflictului
emoţional prin atribuirea, în mod fals, altor persoane propriile sale sentimente impulsuri sau
gânduri inacceptabile. Mecanism de apărare utilizat mai ales în tulburarea borderline a
personalității.
Asimilarea inconştientă, sub efectul plăcerii libidinale şi/sau al angoasei, a unui aspect, a unei
proprietăţi, a unui atribut al celuilalt, care conduce subiectul, prin similitudine reală sau
imaginară, la o transformare totală sau parţială după modelul celui cu care se identifică.
Identificarea este un anumit tip de relaţie cu lumea constitutivă a identităţii.

22. Idealizare. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi prin
atribuirea de calitati pozitive exagerate altor persoane. - Idealizarea: persoana face faţǎ
conflictului emoţional sau stresorilor prin atribuirea unor calități pozitive exagerate altor
persoane.
23. Intelectualizarea. Persoana recurge în mod exagerat la abstracţie şi generalizare pentru a
controla şi minimiza trăirile negative (cineva o numea nevroză de cerebralizare). Este utilizată de
persoanele cu o inteligenţă şi cultură peste medie, iar „şoarecii de bibliotecă” sunt cei mai
obişnuiţi candidaţi la o existenţă bazată pe intelectualizare. Intelectualizarea este mai puternică în
adolescenţă, activată de intensitatea ieşită din comun a pulsiunilor. Ex.: persoanele care suferă de
o boală letală devin preocupate exclusiv de aspectele statistice ale bolii, pentru a ignora propriile
4
aspecte emoţionale. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi
prin folosirea excesiva a gandirii abstracte sau prin elaborarea de generalizari, pentru a controla
sau a reduce la minimum sentimentele tulburatoare. Folosim intelectualizarea atunci cand
punem accentul in mod exagerat asupra gandurilor atunci cand ne confruntam cu o situatie pe
care nu o acceptam. In loc sa scoata la suprafata emotiile pe care le simte in legatura cu situatia
respectiva, persoana alege sa o treaca prin filtrul gandirii. De exemplu, o persoana care afla ca
este grav bolnava, in loc sa-si exprime tristetea si amaraciunea, se ocupa de procedurile medicale
necesare internarii sale. - Intelectualizarea: persoana face uz în mod exagerat de abstracţie şi
generalizare cu scopul de a controla sau minimaliza trăirile negative; este utilizată în general de
persoanele cu o inteligență şi o cultură peste medie. Recurgerea la abstracţie şi generalizare în
confruntarea cu o situaţie conflictuală care l-ar angoasa prea tare pe subiect dacă acesta ar
recunoaşte că este implicat personal.

24. Introiecţia. Includere fantasmatică a obiectului sau a unei părţi a acestuia, în scopul
înţelegerii acestuia. Este un mecanism de îmbogăţire a eului. Cînd eul recepţionează stimuli din
exterior, el îi adoptă şi şi-i /asumă, spre deosebire de proiecţie, cînd îi exclude.Persoana rezolvă
conflictul intern, frustrarea sau stresul prin încorporarea în structura EULUI a unor valori
externe care contravin convingerilor sale, astfel încât acestea să fie resimțite ca fiindu-i proprii și
nu impuse din afară;
25. Izolarea. Are două aspecte: a) eliminarea afectului legat de o reprezentare conflictuală
(amintire, idee, gînd) b) separarea artificială între două idei sau două comportamente care în
realitate sunt legate, relaţia lor neputînd fi recunoscută de subiect decît angoasantă. Persoana
rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul prin separarea ideilor de trăirile emoționale
asociate lor și inhibarea celor din urmă. Ea rămâne conștientă de elementele cognitive ale
situației, dar pierde contactul cu sentimentele negative produse de aceasta; Izolare a
afectului Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi prin
separarea ideilor de simtamintele asociate initial cu ele. Persoana pierde contactul cu
simtamintele asociate unei idei date (de ex., un eveniment traumatizant), ramanand constienta de
elementele ei cognitive (de ex., detaliile descriptive). - Izolarea afectului: constă în separarea
artificială a ideilor de simţămintele asociate iniţial cu ele; se pierde legătura dintre sentimente şi
idee dar individul ramâne conştient de elementele cognitive ale acelei idei; caracteristic tipului
de personalitate obsesiv - compulsiv.
Termenul „ izolare” acoperă două sensuri. E1 poate desemna:

5
- o eliminare a afectului legat de o reprezentare (amintire, idee, gând) conflictuală, în timp ce
reprezentarea în cauză rămâne conştientă;
- o separare artificială între două idei sau două comportamente care în realitate sunt legate,
relaţia lor neputând fi recunoscută de către subiect fără o anumită angoasă.
26. Înlăturarea. Încercarea de a respinge în afara cîmpului conştiinţei unele probleme,
sentimente sau experienţe angoasante.
27. Întoarcerea către propria persoană. Orientarea spre sine a propriei agresivităţi. Este
apropiată de masochismul moral (Freud) sau mental. Mecanismul este asociat de obicei cu
sentimente de culpabilitate, nevoie de pedepsire, tentative de autodistrugere.
28. Negare (denial). Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi
prin refuzul de a recunoaste un anumit aspect dureros al realitatii externe sau al trairii subiective,
aspect care este vizibil pentru altii. Termenul negare psihotica se foloseste atunci cand este
prezenta o alterare majora a testarii realitatii. Negarea Reprezinta refuzul de a accepta realitatea.
Atunci cand alegem sa adoptam acest mecanism, ne purtam de parca un eveniment, un gand sau
o emotie dureroasa nu ar fi existat. Este considera unul dintre cele mai primitive mecanisme de
aparare deoarece este corelat cu dezvoltarea personala din copilarie. In viata de zi cu zi,
folosim negarea pentru a evita sa fim fata in fata cu propriile sentimente care ne tradeaza, cu
aspecte de care nu suntem mandri si pe care nu vrem sa le recunoastem. Un astfel de exemplu
este cazul unui dependent de alcool, care neaga faptul ca are probleme de dependenta din simplul
motiv ca lucrurile stau bine din alte puncte de vedere: gen o relatie stabila sau un serviciu bine
platit. - Negarea: (încercarea de a suporta realitatea). Mecanism de asimilare a realității.
- constă în refuzul de a recunoaşte anumite aspecte neplăcute ale realităţii externe sau ale trăirilor
subiective, aspecte care sunt evidente altora. Evenimentele și faptele indezirabile sunt
incriminate și împinse în afara conștiinței, într-un continuu efort inconștient de apărare. Se
întâlnește în majoritatea tulburărilor de personalitate, precum și în schizofrenie (își reconstruiește
un univers personal în care el găsește liniștea, omnipotența și puterea pe care semenii i le refuză).
Tentativa de respingere voluntară, în afara câmpului conştienţei, a unor probleme, sentimente
sau experienţe care-l frământă sau îl neliniştesc pe subiect.
29. Omnipotenţa. Răspuns la conflictele emoţionale şi la factorii de stres interni şi externi, în
cursul căruia subiectul simte sau acţionează ca şi cum ar poseda capacităţi sau puteri superioare
celor deţinute de alţii. Două variante: sublimarea (subiectul excelează într-un domeniu) şi crearea
iluziei că este special, unic, deosebit, mai înzestrat şi mai capabil decît alţii. Este deja un loc
comun faptul că orice sentiment de superioritate este o supracompensare a unui sentiment de
inferioritate. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi simtind
6
sau actionand ca si cum ar poseda puteri sau abilitati speciale si ar fi superioara altora. -
Omnipotența : individul rezolvă conflictul emoţional prin sentimente şi acţiuni ca şi când ar
poseda puteri sau abilitaţi speciale.
30. Proiecţia. Operaţia prin care subiectul expulzează în lumea exterioară gînduri, afecte sau
dorinţe de care nu are ştiinţă sau pe care le refuză în el, atribuindu-le altora, persoane sau lucruri
din mediul înconjurător. Persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul
prin atribuirea în mod fals a propriilor dorințe, sentimente sau gânduri interzise, altora, sau prin
punerea eronată a nereușitei sale pe seama altcuiva; Persoana face fata conflictului emotional sau
stresorilor interni sau externi atribuind altuia, in mod fals, propriile sale sentimente, impulsuri
sau ganduri inacceptabile. Proiectia Se refera la atribuirea gresita a gandurilor, emotiilor si
sentimentelor nedorite unei persoane catre o alta persoana care nu detine toate aceste ganduri,
emotii si sentimente. Proiectia este folosita in special atunci cand unei persoane i se par
inacceptabile anumite sentimente pe cate le detine, asa ca le arunca asupra altcuiva. Un exemplu
ar fi ca o sotie este nervoasa pe o alta ca nu isi asculta sotul, dar de fapt ea este o sotie nervoasa
care nu isi asculta sotul. - Proiecţia: ( introducerea propriilor sentimente în câmpul realității).
Mecanism de asimilare a realității.
- în această formă de defensă primitivă persoana atribuie în mod fals sentimentele, impulsurile şi
gândurile proprii inacceptabile altor persoane; mecanism de defensă caracteristic
personalităților paranoide. Operaţia prin care subiectul expulzează în lumea exterioară
gânduri, afecte şi dorinţe de care nu are ştiinţă sau pe care le refuză în el atribuindu-le altora,
persoane sau lucruri din mediul său înconjurător.

31. Raţionalizarea. Justificare logică, dar artificială, care camuflează, fără ştirea celui care o
utilizează, adevăratele motive ale unor judecăţi, conduite şi sentimente, întrucît recunoaşterea lor
ar fi anxiogenă. Aronson: „Omul nu este un animal care raţionează, ci unul care raţionalizează”,
ascunde şi deformează adevărul. A nu confunda orice explicaţie cu o raţionalizare. Persoana face
fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi ascunzand motivatiile reale ale
gandurilor, actiunilor sau sentimentelor sale prin elaborarea de explicatii reasiguratoare sau care
servesc propriei cauze (self-serving), dar care sunt incorecte. rationalizarea: inventarea unor
explicatii aparente pentru propriile greseli si nereusite. - Raţionalizarea: justificare a unei
acțiuni ori act comportamental ale cărei motive autentice sunt ignorate - persoana elaborează
explicaţii reasigurate care folosesc propriei cauze dar care sunt incorecte.

7
Justificare logică, dar artificială, care camuflează, fără ştirea celui care o utilizează,
adevăratele motive (iraţionale şi inconştiente) ale unora dintre judecăţile acestuia, dintre
conduitele şi sentimentele sale, întrucât aceste motive nu ar putea fi recunoscute fără anxietate.
32. Refugiul în reverie. Este o formă de escapism psihologic, în care subiectul încearcă să
compenseze o realitate nesatisfăcătoare. Eul se lasă în voia principiului plăcerii.
33. Refuzul realităţii. Refuză realitatea unei percepţii resimţite ca dureroasă pentru eu.
34. Refularea. – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul interzicând
reprezentărilor jenante sau insuportabile accesul în conștiință și dirijându-le spre inconștient;
35. Regresia. O revenire la moduri de expresie anterioare gîndirii. Transformarea gîndurilor în
imagini, în vis, este o regresie la stadiul de materie primă. Persoana rezolvă conflictul intern,
frustrarea sau stresul prin întoarcerea la conduite mai simple, care țin de un stadiu anterior al
dezvoltării psihice; Regresia Este intoarcerea catre un stadiu de inceput al evolutiei fiecarui
individ atunci cand se confrunta cu ganduri si impulsuri pe care nu le accepta. De exemplu, un
adolescent dominat de teama, furie si impulsuri sexuale poate dezvolta anumite comportamente
din copilaria timpurie, dar care nu ii mai sunt specifice varstei actuale. Un adult poate apela la
regresie atunci cand stie ca are o zi stresanta si alege sa ramana in pat, fara a-si asuma
responsabilitatea pentru ceea ce urmeaza.
36. Repararea răului.persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau
stresul răscumpărând actele și dorințele imorale prin autopedepsire și suferință;
37. Reprimarea – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul
prin îndepărtarea impulsurilor, ideilor, simțămintelor dureroase, inacceptabile sau periculoase din
conștiință; Reprimarea Reprezinta blocarea inconstienta a gandurilor, impulsurilor si
sentimentelor de neacceptat. Faptul ca oamenii folosesc in mod inconstient acest mecanism ii
determina sa nu aiba control asupa lui.
38. Represiune. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi prin
expulzarea din campul constiintei a dorintelor, gandurilor sau trairilor perturbatoare.
Componenta afectiva a acestora poate sa ramana constienta, detasata de ideile care i se asociaza.
39. Sublimarea – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul satisfăcându-și
dorințele frustrate prin activități substitutive; Persoana face fata conflictului emotional sau
stresorilor interni sau externi canalizandu-si simtamintele sau impulsurile potential
maladaptative in comportamente acceptabile social (de ex., sporturi „de contact” [„dure”]
pentru canalizarea impulsurilor de manie) - Sublimarea: persoana îşi direcţionează
tendințele, simţămintele, pulsiunile sau dorințele potenţial dezadaptative și ce nu pot fi
acceptate de realitate în comportamente acceptabile social.
8
Termenul „ sublimare” are în opera lui Freud două sensuri:
- desexualizare a unei pulsiuni având drept ţintă o persoană ce ar putea (sau a putut) fi
dorită sexual. Transformată în tandreţe sau în prietenie, pulsiunea îşi schimbă scopul, dar
obiectul rămâne acelaşi;
- derivare a energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive înspre activităţi valorizate social
(artistice, intelectuale, morale). Pulsiunea se deturnează atunci de la obiectul şi scopul său
(erotic sau agresiv) primitiv, fără a fi însă refulată. Acesta este sensul cel mai curent.
40. Supracomensarea – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul obținând
performanțe, prin eforturi deosebite, în direcțiile în care inițial era deficitară;
41. Suprimarea – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul evitând în mod
intenționat să se gândească la o situație neplăcută sau la dorințele sale nerealizabile. Persoana
face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi evitand intentionat sa se
gandeasca la probleme, dorinte, simtiri sau trairi perturbatoare.
Pentru zona profundă de funcționare a psihismului au fost identificate și alte mecanisme față de
cele teoretizate inițial: acuzarea refuzării ajutorului, agresiunea pasivă, anticiparea,
devalorizarea, disocierea, idealizarea, refuzul realității, omnipotența, retragerea apatică,
scindarea (ori-ori), umorul. - Suprimarea: persoana refuză în mod intenţionat să se gândească la
problemele , dorinţele sau trăirile perturbatoare.
42. Scindare (splitting). Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau
externi prin separarea starilor afective opuse si neintegrarea in imagini coerente a calitatilor
pozitive si negative proprii si ale altora. Dat fiind ca subiectul nu poate trai simultan afectele
ambivalente, punctele de vedere si expectatiile mai echilibrate despre sine si ceilalti sunt excluse
din constiinta emotionala. Imaginile de sine si cele obiectuale tind sa alterneze polar: exclusiv
iubitor, puternic, valoros, protector si bland – sau exclusiv rau, dusmanos, manios, distructiv,
rejectant sau lipsit de valoare.
43. Umor. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor externi punand accentul pe
aspectele amuzante sau ironice ale conflictului sau stresorului. - Umorul: persoana scoate în
evidență aspectele plăcute sau ironice ale situaţiei traumatizante (în concepţia lui Freud doar
umorul aplicat sie-și este defensiv).
În sensul restrâns reţinut de Freud, umorul constă în prezentarea unei situaţii trăite ca
traumatizante astfel încât să fie reliefate aspectele ei plăcute, ironice, insolite. Numai în acest
caz umorul poate fi considerat un mecanism de apărare.