EMOȚIILE ȘI MECANISMELE DE APĂRARE / ADAPTARE

Emoţiile sunt trăiri subiective ce rezultă din acordul sau discrepanţa dintre
trebuinţele sau expectanţele unei persoane şi realitate. Sunt stări interne caracterizate prin:
reacţii fiziologice, gânduri specifice şi expresii comportamentale.
Mecanismele de apărare şi adaptare sunt strategii ale psihicului uman de a reduce,
controla, tolera sau înlătura stresul, disconfortul, tensiunea generată de solicitările interne
sau externe care depăşesc resursele persoanei.
Mecanismele de apărare sunt strategii prin care oamenii se apăra de o durere psihică
(anxietate, tristeţe, etc.). Ele se declanşează automat şi inconştient şi sunt îndreptate asupra
reducerii tensiunii.
Mecanismele de adaptare sunt modalităţi conştiente, raţionale de control, şi vizează
sursa stresului.
Principalele mecanisme de adaptare şi apărare:
• anticiparea – anticiparea consecinţelor posibile şi găsirea unor soluţii adecvate la
problema data;
• auto-observarea – monitorizarea propriilor gânduri, sentimente, motivaţii,
comportamente, şi selectarea reacţiilor celor mai potrivite;
• sublimarea – canalizarea emoţiilor şi impulsurilor negative în activităţi şi
comportamente acceptabile din punct de vedere social;
• represia – înlăturarea gândurilor negative, a dorinţelor indezirabile, ori amintirilor
neplăcute din câmpul conştiinţei;
• intelectualizarea – implicarea într-o formă de gândire abstractă şi generală,
producându-se distanţarea şi evitarea emoţiilor negative;
• negarea – refuzul de a recunoaşte existenta unei probleme, a unui eveniment neplăcut,
stânjenitor;
• regresia – revenirea la comportamente specifice unei vârste mai mici;
• proiecţia – persoana atribuie altcuiva sursa răului pe care îl trăieşte;
• raţionalizarea – persoana produce justificări nerealiste ale comportamentelor sale
indezirabile;
• umorul – accentuarea aspectelor ironice şi amuzante ale evenimentului, situaţiei;
• compensarea – deficienţe de natură fizică sau psihică sunt contrabalansate prin
dezvoltarea altor abilităţi.