Metodele de corecţie psihologică

1. Nespecifice, care nu sunt legate de conţinutul unei

tulburări concrete. Aici sunt incluse metodele de
psihocorecţie “operaţionale”, ce oferă persoanei (clientului)
o îmbunătăţire rapidă dar temporară, în fapt, descărcarea
emoţiilor negative acumulate. În loc de frunte aici se află
relaxarea musculară şi tehnici de respiraţie, ce favorizează
un catharsis emoţional.
2. Specifice, definite de conţinutul problemei psihologice în
abordare. Aceste metode sunt mai variate, mai sofisticate şi
de regulă sunt realizate de către un psihoterapeut calificat.
Ele includ abordări “tactice” de rezolvare a unor probleme
particulare. Referitor la psihoterapie ele fac parte din
varianta ei de scurtă durată.
 Autoactualizarea
A. Componentele maturităţii personale.
1) Autonomia, independenţa raţională de cultura socială, de circumstanţele micro- şi
macrosociale. Aceasta este baza de auto-suficienţă a omului, independenţa sa
intelectuală, obiectivitatea, echilibrul şi imparţialitatea opiniilor sale. Prin urmare,
standardele ridicate morale şi etice ale individului, precum şi rezistenţa la asociere
forţată la stereotipuri acceptate social sau opinii impuse. Prin urmare, de
asemenea, umanismul şi liberalismul, atunci când o persoană nu se identifică cu
un grup social restrâns, şi cu toată umanitatea ca un întreg.
2) Focalizarea pe problemă, nu pe “Eu” personal. Capacitatea unei persoane de a se
concentra pe rezolvarea problemelor, de a se detaşa de la problemele interne şi
limitările sale pentru exercitarea unui obiectiv important este o parte substanţiala
a creşterii personale, baza de determinare a succesului individual şi social.
3) Acceptarea propriei personae, a altor oameni şi a naturii. Acest lucru ajută la
menţinerea unor relaţii interpersonale puternice şi profunde, sentimentul de
satisfacţie pentru propria viaţă, semnificaţia sa, care, la rândul său, este cel mai
bun remediu natural împotriva depresiei. De fapt, nu este nimic altceva decât
abilitatea de a fi o persoană fericită, care menţine un echilibru conştient între
dorinţe şi realitate, abilitatea de a trăi, cu ceea ce ai, fără să te blochezi în limitele
cotidianului.
 B. Revenirea omului la starea sa naturală.
4) Puritate de percepţie şi evaluare. Deschiderea către experienţe noi, flexibilitatea
psihologică, abilitatea de a găsi ceva nou în lucruri familiare, de a scăpa de iluzii şi
stereotipuri, de a nu fi orb la lucruri evidente, chiar dacă ele sunt contrare
aşteptărilor.
5) Spontaneitate şi simplitate. În combinaţie cu funcţia anterioară, în opinia lui A.
Maslow, contribuie la formarea unei "structuri de caracter democratic".
6) Creativitatea. Se are în vedere creativitatea în toate manifestările sale, de la
realizările universale sublime la lucruri mărunte cotidiene şi elemente de noutate
în viaţa de zi cu zi. Creativitatea productivă ce vizează rezolvarea unor probleme
specifice.
7) Frecvenţă crescută a experienţelor de vârf, adică stărilor naturale, spontane,
adaptativ-creative de conştiinţa modificată. Aceasta este ceea ce stă la baza
naturală psihofiziologică a trăsăturilor de personalitate de mai sus, cum ar fi, mai
ales, creativitate, deschidere şi spontaneitate, precum şi satisfacţia de propria
viaţă. Caci experienţele de vârf – nu sunt altceva decât descoperirea a ceva nou în
ceea ce ne înconjoară, inspiraţie creatoare sau pur şi simplu momente de fericire.
 Coaching
1. adaptarea psihologică la condițiile de viață în schimbare
rapidă, contribuind la realizarea succesului social;
2. dezvoltarea capacitaților şi a activitații creative;
3. dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi de interacţiune
socială;
4. luarea deciziilor şi punerea lor în aplicare practică după
modelul de creştere psihologică: CREŞTERE = sarcina +
realitate + alegerea + voinţa (GROW = Goals + Reality +
Opinions + Will);
5. o conştientizare mai profundă a propriei persoane – a
nevoilor sale, valorilor, atitudinilor, deprinderilor, capacităţii
de a se concentra asupra lor.
1. şoc traumatic;
2. situaţii traumatizante de scurtă durată;
3. situaţii traumatizante durabile, cronice;
4. deprivarea emoţională;
 Factori psihotraumatizanţi universali
• privarea (şi externă – socială, materială, şi
internă, legată de auto-constrângeri
psihologice, de un complex de inferioritate);
• pierderi (a obiectelor externe sau resurselor
interne);
• conflictele (care pot fi, de asemenea, externe
sau interne).
 Trei tipuri principale de adaptare
psihologică
1. adaptarea psihofiziologică sau capacitatea
organismului de a reconstrui starea
funcţională, în conformitate cu cerinţele de
mediu. Aici sunt incluse,în primul rând,
manifestări fiziologice ale stresului;
2. adaptarea psihologică sau mentală propriu-
zisă, tulburările cărei au loc în primul rând la
nivelurile emoțional și cognitiv;
3. adaptarea psihosocială;
 Strategii de adaptare la factori
exteriori
1. Mişcarea "de la" influenţă externă. Aceasta este o strategie de capitulare,
al cărei sens este în primul rând de conservare existenţuală (fizică).
Rezultatul acestei strategii, este divizarea corpului şi a psihicului; la nivelul
corpului - de conversiune sau transformare a problemelor psihologice în
tulburări psihosomatice, la nivelul psihologic - desprinderea de realitate, o
evadare într-o lume a iluziei, fantezii iluzorii şi aşteptări nerealiste.
2. Mişcarea "împreună" sau armonizarea stării interne cu o acţiune externă.
Scopul acestei opţiuni este integrarea mecanismelor psihice conştiente şi
inconştiente, care permite reducerea frustrării emoţionale şi reducerea
disconfortului corporal. La nivelul existenţial acestei strategii de adaptare
corespund aşa-numite valori experienţiale (V. Frankl).
3.Mişcarea "contra" sau opoziţia faţă de problemă, rezistenţă activă la
circumstanţele externe și depăşirea lor. Acesta este un mod constructiv de
rezolvare a problemelor, nu visător, ci concret şi eficient. În psihanaliză, un
proces similar este descris ca sublimare (S. Freud), în termeni de NLP – ca
ancorarea la un rezultat concret pozitiv sau crearea unei imagini pozitive a
viitorului.
 Tipuri de reacţii la situaţii
traumatizante
• reacții cu predominanţă tulburărilor
emoţionale propriu-zise - tulburări psihogene;
• la nivelul problemelor de comportament -
tulburari psihosociale (tulburări de adaptare
socială);
• reacții cu predominanţa tulburărilor
fiziologice, somatice - tulburări psihosomatice.
 Mecanismele dezadaptative care duc la formarea
tulburărilor psihice şi psihosomatice.

Cauze interne
• Nivelul spiritual: lipsa unui sprijin extern simbolic
(scopuri constructive în viaţă, sensul existenţial);
• Nivelul motivaţional: perfecţionismul(funcţia
Super-Egoului);
• Nivelul cognitiv: convingeri dezadaptative, erori în
gândire;
• Nivelul emoţional: "bagajul"emoțional negativ
(consecinţele psihotraumelor şi conflictelor,
transferul negativ).
Factorul declanşator extern
• Stresul: un eşec in viaţă, conflict, pierderea celor dragi,
schimbarea bruscă a condiţiilor de viaţă, viitorul incert.
• Frustrarea
• Stima de sine scăzuta cu autocritica exagerată, complexul
inferiorităţii, sentimentul de neputinţă.
• Neîncrederea în sine, manifestată în planul cognitiv
(scăderea productivităţii gândirii, dificultatea de a lua
deciziile, gânduri obsesive), emoţional (disconfort), volitiv-
motivaţional (apatia sau dependenţe) şi comportamental (
dereglarea activităţii adaptative, compulsiile).
• Dezadaptarea socio-psihologică (tulburarea de stres,
dezvoltare nevrotică şi tulburări de personalitate).
Tulburările psihosomatice sunt rezultatul unei combinaţii de trei
factori

1) tulburările funcţionale ale organelor interne cauzate de emoţii

(reacţia fiziologică de tensiune);
2) "stagnare", tensiune musculară tonică, care la fel reprezintă
fenomene reziduale a unor emoţii neconsumate;
3) influenţa reflectorie negativă (Velhover E.S., Kushmir G.V., 1991):
a) de la organele interne la suprafaţa corpului şi la muşchi (dureri
reflectate şi zonele de sensibilitate la durere crescută Zakharyin-
Ged);
b) conexiuni reflexe inverse de la piele (meridianele de acupunctura
clasice) şi sistemul tendino-muscular (meridiane tendino-
musculare), la centrele segmentare ale sistemului nervos autonom,
care perturbă reglarea funcţională a organelor interne.
 “Măşti" tipice ale tensiunii musculare

1) dureri de cap;
2) tensiunea musculara în zona cutiei toracice;
3) zone de tensiune musculara cronica in
peretele abdominal anterior;
4) tensiunea muşchilor din jurul coloanei
vertebrale.
 Diferite modele a mecanismelor cognnitive adaptative şi
dezadaptative

Modele psihice Mecanisme cognitive

Emisfera dreaptă Emisfera stângă
Fiziologică Gândirea concret-intuitivă Gândirea logic-abstractă

Ontogenetică Gândirea infantilă Gândirea adultă

Evoluţionistă Gândirea prelogică Gândirea logică

S. Freud Procesul primar Procesul secundar

A. Beck Prelucrarea cognitivă Prelucrarea cognitivă secundară

primară
K. Rogers Procesul de evaluare Valorile convenţionale
organismic
A. Ellis Gândirea iraţională Gândirea raţională
 Încălcări ale limitelor de contact
1) Punctul de vedere a altcuiva este perceput ca fiind cu adevărat propriu; se
produce subordonarea automată faţă de influenţe externe prin
convingerile încorporate, setările parentale (introiecţia). În modelul
psihanalitic al personalităţii, acest lucru corespunde hipertrofiei a funcţiei
"moralizatoare" a Superego.
2) Lipsa punctului de vedere personal, conformismul hipertrofiat şi
dependenţa de alţii, o tulburare a identitîţii de Sine (fuziune) - analogul
indeciziei infantile, slăbiciunea Eului conştient.
3) Dificultatea de a adopta propriul punct de vedere, pasarea responsabilităţii
pe umerii altora, "adulţilor", la propriu şi la figurat, precum şi atribuirea
altora propriilor dorinţe (proiecţie). Teama de responsabilitate,
incapacitatea de a o asuma, de asemenea, sunt asociate cu un ego imatur.
4) Tendinţa de a considera punctul său de vedere ca fiind eronat din ce rezultă
auto-pedepsire, până la auto-agresiune (retroflexie). Motivul pentru
această dispoziţie masochistă de multe ori se află în exagerarea funcţiei
educative ale Superego.
 Mecanismele de bază în formarea problemelor
psihologice

1) Nesinceritate
2) Imaginaţia
3) Identificarea
4) Dependenţa excesivă de opiniile altora
 Apărări psihologice legate de nivelul intrapersonal

1. Reprimarea sau eliminarea

2. Negarea
3. Raţionalizarea
4. Formarea reactivă (sau formare de reacţie)
Apărările psihologice legate de relaţiile interpersonale
5. Proiecţia
6. Identificarea
7. Substituirea
 Apărări psihologice legate de dezvoltare în vârstă
8. Visarea
9. Regresia
10. Fixaţia
Mecanisme de apărare legate de activităţi adaptative
11. Sublimarea
Alte mecanisme de apărare
Introiecţia
Fuziunea (confluenţa)
Deflexia (evaziunea)
Retroflexia
Schema "epigenezei de identitate" (E. Erickson, 1995)

1.Slăbiciunea "Eu-lui“
2. Tulburare oral-narcisistă
3. Comportamentul de apărare legat de dorinţa
subconştientă de a restabili relaţiile cu personaje
importante în formă de dependenţă sau "posedarea"
lor
4. "Golul sufletesc"
 Teoriile ce combină reprezentări ale modelelor
psihodinamice, cognitive şi psihologiei de dezvoltare

a) alexitimia (P. Sifneos) sau incapacitatea (mai exact, capacitatea

formată deficitar în copilărie,) de conştientizare a emoţiilor şi
de exprimare a sentimentelor;
b) resomatizarea, după M. Schur, sau revenirea la metodele
infantile de reacţionare emoţională;
c) somatizarea emoţiilor negative reprimate (Kholmogorova A.B.,
Garanyan N.G., 1994);
d) teoria controlului a lui William Glasser, accentul se pune pe
beneficiu secundar ale tulburărilor psihosomatice, ca o
metodă infantilă de control asupra comportamentului altora;
e) regresie fiziologică în vârstă (Sandomirsky M.E.,
Belogorodskaya L.S., 1998).
Patru domenii de abordare a conflictului psihosomatic

◊ corp/senzaţii;
◊ activităţi profesionale;
◊ contacte;
◊ fantezii/viitor.
 Abordarea psihoterapeutică a conflictului intern
conform psihoterapiei pozitive a lui Pezeshkian

1) Observare
2) Inventarizarea(analiză):
a) la nivel extern
b) la nivel intern
3) Aprobarea situaţională
4) Verbalizarea
5) Extinderea structurei scopurilor
 Modele tulburărilor psihosomatice de orientare
psihofiziologică

1. Fiziologice în general
a) reacţia de luptă sau fugă (W. Cannon);
b) reacţia de tensiune – stresul (H. Selye) şi alternativa
sa – reacţia de relaxare (H. Benson)
2. Neurofiziologice
3. Modele fiziologice, metabolice complexe:
a) sindromul satisfacţiei deficitare (K. Blum);
b) modelul psihoecologic.
Terapia corporală: metode de psihocorecţie centrate pe corp

a) cu accent pe emisfera stânga a creierului, verbale,

formalizate (algoritmizate), raţionale (psihanaliza,
terapia cognitivă, sugestia clasică, analiza
tranzacţionala, NLP);
b) cu accent pe emisfera dreaptă a creierului, non-
verbale, neformalizate. Aici se numără în primul rând
tehnicile psihoterapice orientate pe corp, tehnici de
respiraţie (terapie holotropică după S. Grof), tehnici
de meditaţie.
 Capul
Cea mai frecventă „afirmație” subconștientă corporală în
această regiune - durerile de cap. Valoarea lor simbolică sau
de semnalizare variază în funcție de localizarea durerii:

a) în zona frontală - sunt asociate cu probleme de

alegere, de luare a deciziilor sau un "deficit
intelectual” experimentat subiectiv;
b) în regiunea temporală - sunt asociate cu încordarea
cronică a mușchilor masticatori (înclestarea
maxilarelor), și, astfel, cu replicile nerostite de auto-
justificare, îndepărtarea de critici. Ele pot fi descrise
figurat ca "durerile de cap al ripostei";
c) dureri în regiunea parietală sunt adesea asociate cu crize
vegetative, dar în combinaţie cu senzaţia de lipsă de
sprijin - cu criza de identitate, mai ales în tulburarea de
personalitate borderline;
d) la ceafă, în zona cervicală - cu durerile localizate astfel
sunt asociate adesea problemele de responsabilitate,
teama neconsumată de pedeapsă din partea părinților
(dorință reprimată de a "ascunde capul în umeri",
postura "deprimată" cu capul plecat);
e) durerea, care cuprinde capul din toate părțile,
constrictivă ca o „căciulă” stransă sau o "cască" grea (în
literatura de specialitate astfel de durere de cap este
descrisă ca "casca neurastenicului") - un semn de
tensiune psihică generală ("dureri de cap de tensiune").
Gâtul – exprimarea inadecvată în vorbire, manifestată ca
probleme de voce (mai ales în fobie socială), și "nod" în
gât (simbolic – resentimentele "înghițite").
Umerii - agresivitatea reprimată (inclusiv cea constructivă),
blocarea contactelor sociale active, însoțite de gesturi,
produse din proprie inițiativă.Gama celor din urmă se
extinde de la strângere de mână formală până la
îmbrățișări calde.
Pieptul - a) suprafața frontală a pieptului, în special în
centrul pieptului, ceva mai rar în zona inimii - problemele
asociate cu comunicare (cercul restrâns de contacte,
comunicare cu cei dragi);
b) suprafața laterală a pieptului sau partea superioară a
spatelui (inclusiv zona omoplaţilor) - reflexia corporală a
experiențelor cauzate de ostilitatea celor din jur, trădare
("lovitură de cuțit în spate" simbolică).
Abdomenul - este, de asemenea, asociat cu
comunicarea, dar acoperă o gamă mai largă de
contacte sociale (inclusiv profesionale, comunicare
de afaceri).
Regiunea lombara - lipsa de sprijin de încredere de la
alții și, în același timp, necesitatea de a lua decizii
responsabile, care pot duce la schimbări
semnificative de viață (de unde și beneficiu secundar
asociat cu dorinţa de a evita necesitatea de a
"incărca greutatea pe umeri" de unul singur).
Bazinul, perineul - sexualitatea și conducere (motivația
de putere), aici durerea este adesea combinată cu
parestezii, prurit.
Picioare - a) regiune coapselor - sexualitate reprimată.
b) articulatiile genunchiului - pasivitate, blocarea
inițiativelor, atunci când durerea la nivelul
articulațiilor, "nu permite sa faci nici un pas".
c) gambele – şi aici, de asemenea, stă ascunsă
agresivitatea reprimată de multe ori manifestându-se
prin crampe dureroase.
g) tălpile - problema cu sprijinul, atât fizic, cât și
metaforic
 Sensul simbolic a durerilor la nivelul coloanei
vertebrale (Weintraub, 1973)
Regiunea «vizată» a Sindrom Problemele psihologice
coloanei vertebrale generative
Cervicală Cervicalgia Autoafirmare deficitară
emoțional, încăpățânarea
în a „păstra aparenţele”
Regiunea cervicală – Brahialgia Agresivitate blocată: furie,
centura scapulară violenţă (simbol – pumnul
strâns)
Toracică Dorsalgia Tristete, disperare, lașitate
sau postură dreaptă
compensatorie
Lombară Lumbalgia Supraîncărcarea psihică,
frustrare, dereglări sexuale
 Relaxarea progresivă după Jacobson

1. Palmele.
2. Muşchii braţului.
3. Umerii.
4. Pieptul și spatele.
5.Tălpile.
6. Gambele și coapsele.
7. Treimea superioară a feței.
8. Treimea mijlocie a feței.
9. Treimea inferioră a feţei.
 Training autogen din prima etapă (AT-I) (Schultz)

Pregătirea – liniştirea generală (formula "Sunt complet

calm" sau "calmare").
1. Senzația de greutate la nivelul brațelor și picioarelor
(formula "greutate").
2. Senzația de căldură la nivelul mâinilor și picioarelor
(formula "căldură").
3. Ritmul cardiac regulat, liniştit.
4. Respiraţia liniștită.
5.Căldură în plexul solar.
6. Răcoare în regiunea frunţii.
 Structură de personalitate "pe trei niveluri“ (Reich)

◊ la suprafaţă - o mască artificială de auto-control;

◊ al doilea strat, mai profund - "inconștientul" freudian,
care acumulează dorințele reprimate;
◊ în profunzime - al treilea strat, sau nucleul natural,
biologic al caracterului uman, care are un potențial
pozitiv și conține resursele necesare și suficiente
pentru a aborda problemele psihologice aleclientului.
 Șapte segmente ale corpului (Reich)

1. Ochii (inclusiv muşchii faciali din jurul ochilor și

muşchiul frontal)
2. Gura (inclusiv mușchii din bărbie, gât, și ceafă)
3. Gâtul (inclusiv muschii profunzi ale gâtului și a limbii)
4. Pieptul (include întregul piept și brațe)
5. Diafragma (inclusiv plexul solar și organele interne
ale cavității abdominale)
6. Abdomen (inclusiv muşchii peretelui abdominal,
precum si muşchii spatelui)
7. Bazinul (inclusiv muşchii pelvisului și picioare)
 Tehnici de psihoterapie corporală conform Reich

◊ Mişcări active efectuate cu efort (de exemplu, lovirea cu picioarele

sau cu mâinile în canapea terapeutică) pentru a elibera tensiunea
musculară (relaxarea dinamică).
◊ Lucru cu pieptul – creştera mecanică (prin presare) a volumului
mișcărilor sale (excursie).
◊ Reflexul convulsiv - provocarea răspunsurilor reflexe, cum ar fi tusea
(contracție spasmodică a diafragmei și a mușchilor abdominali),
căscatul (prelucrarea muşchilor faringelui, laringelui).
◊ Respirație profundă (hiperventilație), însoțită de parestezii (o
senzație de căldură, furnicături în corp), vasodilatație (amețeli,
zgomote în urechi).
◊ Masajul profund - frământarea dureroasă a mușchilor încordați.
◊ Gimnastica mimică - pentru a lucra fruntea, ochii, gura (nu numai
muşchii mimetici, dar muşchii masticatori).
◊ O poziție incomodă forțată, menţinerea căreia pe termen lung
provoaca tremuraturi musculare sau contracții musculare clonice.
 Tehnici de bază de eliminare a tensiunii stagnate
(Reich)

◊ ochii - rotația ochilor (sincron cu respirația);

◊ gură, gât - un strigăt puternic;
◊ cutia toracică- respirație profundă, râsul, mișcări ale
mâinilor inclusiv loviturile (sincron cu respirația);
◊ stomac (și zona lombară), diafragma - respiratia
abdominală profundă;
◊ pelvis şi picioare – lovituri pe canapea, mişcări de
împingere (de asemenea, sincronizate cu respiratia).
Corespondenţa anatomo-fiziologică a trei "centri energetici"
ale corpului

Centri Corespondenţa Corespondenţa Corespondenţa Corespondenţa

vegetativi anatomică fiziologică în doctrinele psihologic-
religioase ezoterică
Superior Capul şi gâtul Conştiinţa, Mintea Centrul
funcţiile psihice intelectului
Intermediar 2/3 superioare Sistemul Suflet Centrul
ale corpului, cardiovascular, emoţiilor
membrele respirator,
superioare digestiv
Inferior 1/3 inferioară Organele Spirit Centrul
ale corpului, reproductive instinctual-
membrele sexual
inferioare
Meridiane de Elemente Segmente Centre Inervarea metametric-
acupunctură conform teoriei corporale după energetice segmentară conform
U-Sin din yoga „elementului principal” a
Reich meridianului
(chakras)

Creştetul Nervii cranio-cerebrali

capului

Ochii Rădăcina Nervii cranio-cerebrali

nasului

Gura Nervii cranio-cerebrali

Plămâni Metal Gâtul Laringian Secţiunea cervicală a

Intestinul gros coloanei vertebrale

Inima Foc Torace Cardiac Secţiunea toracică

Intestin subţire superioară şi
intermediară a coloanei
vertebrale
Stomac Pământ Diafragma Abdominal Secţiunea toracică
Pancreas inferioară a coloanei
vertebrale
Rinichi Apa Abdomen Secţiunea lombară a
Vezica urinară coloanei vertebrale
Vase-sex Foc Bazin + Bazin Secţiunea
Triplu încălzitor picioare lombară
inferioară şi
sacrală a
coloanei
vertebrale
Ficat Lemn Perineal Secţiunea sacrală
Vezica biliară a coloanei
vertebrale +
coccis
 La baza metoda lui Alexander se află următoarele
principii generale:

1. Este important sa-ţi ştii corpul pentru a-ţi folosi potenţialul organismului
[altfel - resurse corporale şi psihologice].
2. Numai la gândul de a face mişcarea muşchii corpului încep să se mişte
[principiu ideomotoric].
3. Postura obişnuită poate fi incorectă şi persoana inconştient îşi provoaca
suferinţă [corespunde ideilor lui W. Reich de cuirasa musculară şi a lui A.
Lowen privind postura corectă şi împământare].
4. Obiceiurile sunt achiziţionate, astfel putem scăpa de ele [principiul
psihologiei comportamentale].
5. Totul în corpul uman este interconectat, ceea ce se întâmplă într-o parte a
corpului afectează întregul organism [principiul sistemic].
6. Trebuie să ne amintim despre obiceiurile noastre şi să ne controlăm
[principiul de auto-reglementare şi auto-control].
7. Succesul depinde de focalizare pe procesul de schimbare [adăugăm:
integrarea în activitatea umană de zi cu zi].
 Schema universală a controlului conştient asupra
comportamentului

a) Inhibarea stereotipului motor obişnuit (sau a unui stereotip

comportamental şi intelectual). În inhibare Alexander avea in
vedere o suspendare acţiunii iniţiate şi reflectare înainte ca
această acţiune este externalizată. Ca o analogie a acestei
tehnici poate fi considerat exerciţiu "stop" în dezvoltarea
personală prin metoda G. Gurdjieff, metoda de inducţie a
stării de transă prin ruperea stereotipului a lui M. Erickson,
precum şi efectul de confuzie după F. Perls.
b) Includerea în schema comportamentală a unui element
suplimentar - controlul conştient - în formă de aşa-numita
"directivă", care este o scurtă auto-instruire, ceea ce implică
executarea automată implicită.
Straturi germinale Mezoderma Endoderma Ectoderma

Înpământarea Înpământarea Centrarea Vederea, sunet

propriu-zisă

Cuierasa Musculară şi de ţesut Viscerală Ectodermală

Fluxuri energetice Postura şi mişcările; Emoţiile Procesele cognitive

comportamentul în (gândirea logică şi
general abstractă, percepţia,
memoria)
 Zonele de lucru psihoterapeutic

◊ sistemul muscular (eliminarea tulburărilor a tonusului

muscular, corecția mișcărilor și posturii corporale);
◊ respirația (crearea unui pattern armonios a respirației, lucru cu
senzațiile "subtile" sau "energetice" corporale);
◊ controlul emoțiilor (procesarea sentimentelor reprimate);
◊ procesarea experienței (a matricelor verbale și simbolice legate
de imaginație);
◊ relații interpersonale;
◊ eliminarea conflictelor conștient-subconștient (contactul
conştientului cu "self brut»).
 Funcțiile lui Ego corporal

• Funcții comune (triada intelect - emoție -

comportament):
◊ gândire,
◊ control emoțional,
◊ credințe și stereotipiri comportamentale.
• Funcții asociate cu relațiile interpersonale:
◊ echilibrul "Eu-lui" (echilibrul psihologic intern între
"Eu" și "ceilalți", între sentimente și minte,)
◊ apropiere / îndepărtare (echilibrul extern în relații
cu oamenii),
◊ relaţia cu alte persoane (bonding).
• Funcțiile asociate cu puterea ego-ului:
◊ centrare (stima de sine),
◊ înrădăcinare și testarea realităţii,
◊ crearea limitelor (asertivitate),
◊ autoexprimarea.
 Funcţiile psihologice metaforice a muşchilor
după L. Marcher

Grupe musculare Funcţiile psihologice

Capul, gâtul
Muşchii faciali, în general Exprimarea emoţiilor, contacte sociale
Muşchii în jurul ochilor Direcţionarea atenției și planificare pe
termen scurt
Muşchii în zona gurii şi limba Acceptare emoţională
Muşchii anteriori ai gâtului Exprimarea verbală
Muşchii posteriori ai gâtului Voinţa, mândrie, orientare în
circumstanțele vieţii
Grupe musculare Funcţiile psihologice
Umeri şi braţe
Flexorii, extensorii, abductorii şi Spaţiul personal în relaţii
adductorii brahiali
Muşchiul elevator brahial Capacitatea de a duce o "povară"
psihologică
Rotatorii brahiali Auto-apărare și capacitatea de a accepta
sprijin de la alţii
Extensorii antebraţelor Respingere, ţinere la distanţă
Rotatorii antebraţelor A primi şi a da
Flexorii și extensorii încheieturei mânei Poziționare sau control social al
comportamentului
Muschii opoziţionante a degetului mare și Acutizarea percepţiei. Scrisul
degetului mic
Extensorii degetelor Adaptarea fină (schimbarea frontierelor);
capacitatea de a "elibera"
Flexorii degetelor Atingerea, studierea și menţinerea;
capacitatea de a da și a lua
Grupe musculare Funcţiile psihologice
Trunchiul
Muşchii anteriori a pieptului (pectoral Sentimentul propriei valori și puterea
major și minor, și serratus anterioar) personală (atât în contactele superaficiale
cât și cele profunde)
Mușchii intercostali (mușchiul respirator Sentimentul de plenitudine de viață, "
primar) spațiu respirator "
Diafragma (muşchiul respirator secundar) Autocontrolul emoţional
Muşchii abdominali superficiali Conservarea şi procesarea emoţiilor
M.psoas Ataşament intim
Extensori vertebrali Capacitatea de a rezista stresului
emoţional şi fizic
Muşchii lombari Echilibrul dintre centrare pe propriile
sentimente sau pe emoţiile altora
Muşchii bazinului Emoţii sexuale
Grupe musculare Funcţiile psihologice
Picioare
Flexorii şoldului Iniţierea mişcării înainte şi a contactului
psihologic
Extensorii şoldului Asertivitatea, capacitatea de a „menţine
poziţia”
Rotatorii şoldului Conştientizarea sexual-senzuală
Muşchii aductori Contacte intime şi senzuale
Extensor tibie Limitele personale în relații
Peroneus longus Echilibru personal în interacţiune de grup
Extensorii ale piciorului şi degetelor de la Contactul cu realitatea
picioare
Flexorii ale piciorului Asertivitatea, capacitatea de a "sta pe
picioare"
Flexor digitorum Sentimentul de contact cu pământul
 Periodizarea dezvoltării psihologice în funcţie de vârsta
după L. Marcher
Stadiu de dezvoltare Limite de vârstă Conţinutul psihologic
Existenţă Perioada prenatală şi până Comunicarea cu mama
la 3 luni de la naştere
Nevoi De la 1 lună la 1,5 ani Internalizarea sentimentului de
grijă din partea altora,
satisfacerea nevoilor
Autonomie De la 8 luni la 2,5 ani Deplasarea autonomă şi
comunicarea cu cei din jur
Voinţa De la 2 la 4 ani Capacitatea de a-şi atinge scopul
şi de a influenţa pe ceilalţi
Iubire De la 3 la 6 ani Capacitatea de a menţine relaţii
afective
Formarea de opinii De la 5 la 8 ani Formarea gândirii logice,
capacitatea de a lua decizii bazate
pe norme culturale
Colectivism De la 7 la 12 ani Abilitatea de a fi un membru al
grupului / societăţii