Sunteți pe pagina 1din 5

Organizarea inspecţiei şcolare în învăţământul

postliceal sanitar în anul şcolar 2007 – 2008

Timişul de Sus, 8 - 9 septembrie 2008 1


Activitate de inspecţie şcolară şi evaluare periodică iniţiată de Direcţia Generală
Management Învăţământ Preuniversitar împreună cu Agenţia Română de Asigurare a
Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, conform Ordinului de serviciu M.E.C.T. nr.
25.756/01.02.2008.

Timişul de Sus, 8 - 9 septembrie 2008 2


De semnalat:
 nevoia de resurse umane (cadre didactice);
 nu se aplică planurile de învăţământ în vigoare prin omiterea învăţământului clinic;
 proastă gestionare şi completare a documentelor şcolare (nu se operează retragerile elevilor,
consemnări de tipul: „neprezentat la interviu”, „concediu de maternitate”, „abandon şcolar”,
„îngheţare an”);
 prezenţa elevilor de 100% - în documentele şcolare – şi sub 50% pe durata aplicării inspecţiei
ANUNŢATE;
 efective ale claselor de 35, 36, 37 şi 38 de elevi;
 orare pentru elevi cu pauze de două sau patru ore;
 nu există dovezi de alocare a orelor din planurile de învăţământ / cadre didactice („caiete de
încadrări”);
 discipline opţionale (religie, limba franceză) cuprinse în orarul claselor, semnate în condicile de
prezenţă dar fără programe (traseul programelor CDS);
 lipsa consilierii unităţilor de învăţământ de către inspectorate şcolare (ultima consemnare în
Registrul de inspecţie fiind din 2003, din 2004, nici o consemnare sau o singură consemnare la
înfiinţarea şcolii în anul 1990).

Timişul de Sus, 8 - 9 septembrie 2008 3


Nr. Denumirea unităţii de învăţământ
crt.
1. Şcoala Postliceală Sanitară „Sf. Vasile cel Mare” Bucureşti

2. Şcoala Postliceală Sanitară „Thoma Ionescu” Ploieşti

3. Şcoala Postliceală Sanitară „Eugen Nicoară” Reghin

4. Şcoala Postliceală Sanitară „Gh. Ţiţeica” Drobeta Turnu


Severin
5. Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Baia Mare

6. Şcoala Tehnică Postliceală „Henri Coandă” Oradea

Timişul de Sus, 8 - 9 septembrie 2008 4


Nr. Denumirea unităţii de învăţământ
crt.
1. Şcoala Postliceală FEG Iaşi

2. Şcoala Postliceală FEG Ploieşti

3. Şcoala Postliceală FEG Braşov

4. Şcoala Postliceală FEG Bucureşti

5. Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Pitesti

6. Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila”

7. Şcoala Postliceală „Louis Pasteur” Dej

8. Şcoala Sanitară Postliceală „Gheorghe Ţiţeica” Calafat

9. Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Galaţi

10. Şcoala Tehnică Postliceală „Henri Coandă” Baia Mare

Timişul de Sus, 8 - 9 septembrie 2008 5

S-ar putea să vă placă și