Plumb

de George Bacovia

Aparuta in volumul de debut ,,Plumb” din 1916, deschide volumul ce

poarta amprenta viziunii artistice a unui poet inconfundabil , o voce
singulara in lirica romaneasca.
Aceasta creatie se incadreaza in estetica simbolista, un curent literar
definit prin cultivarea unor sentimente vagi, neconturate, cu multiple
simboluri .Acest curent are si alte trasaturi definitorii precum :
utilizarea simbolului ,,plumb”, care poarta semnificatia mortii,
greutatii, apasarii sufletesti, starii de anxietate, ,,cavoul’’, un spatiu
claustrant, din care nu se poate evada, care accentueaza aceasta stare
de panica a eului liric; tema trimite catre acelasi curent literar ce
valorifica solitudinea ca o stare existentiala a omului surprins intr-un
spatiu inchis, sufocant; din punct de vedere cromatic predomina
culoarea gri, ce sugereaza apasarea sufleteasca, doliul, moartea,
solitudinea, existenta lipsita de perspectiva; muzicalitatea versurilor
este funebra, se realizeaza prin repetarea de sase ori a
simbolului ,,plumb” , in aceleasi pozitii sintactice.
Elegie existentiala si pastel simbolism, poezia lui Bacovia exprima
solitudinea si disperarea fiintei umane, claustranta, intr-un spatiu
sufocant ce poate fi viata insasi.
Tema poeziei o reprezinta solitudinea fiintei umane, moartea si
imposibilitatea iesirii dintr-un spatiu claustrant, dintr-o lume artificiala
.
Motivele specifice acestui curent literar si totodata elementele
definitorii ale campului semantic al mortii sunt : sicriu, cavou, moarte,
funerar vesmant, flori de plumb, aripi de plumb.
Titlul este reprezentat de simbolul central al discursului liric, respectiv
termenul ,,plumb”, metalul saturian cu o multitudine de semnificatii:
din perspectiva culorii gri, galbui, ar sugera doliul, existenta lipsita de
perspective, solitudinea; din punct de vedere al greutatii sugereaza
apasarea sufleteasca, angoasa, disperarea si anxietatea. Pe de alta
parte, la nivel fonetic remarcam existenta unei singure
vocale ,,inchise” intre ,,peretii” unui ,,cavou” format de consoanele
p,l,m,b. De aici, putem deduce ca fiinta umana este prizoniera intr-o
succesiune de cavouri fara posibilitatea de a iesi din aceastea.
Poetul opteaza pentru lirismul subiectiv, evidentiat la nivelul poeziei
prin marcile lexico-gramaticale, verbe la persoana Ia : ,, stam” si
adjectivul posesiv ,,meu”, puncte de suspensie ,, Stam singur langa
mort...” care sugereaza stari de spleen, singuratate, disperare, ale
poetului, claustrant intr-o lume artificiala.
Viziunea despre lume este sumbră, fără speranţa de salvare, de un
tragism asumat cu luciditate, poezia unei constiinte înspăimântate de
sine, captive într-o lume-inchisoare, aflata în disolutie. Metalul
saturnian, plumbul, impune un simbol pe care se întemeiază întreaga
viziune poetică bacoviană, căci griul, greutatea şi consistenţa
metalului exprimă cel mai bine oboseala copleşitoare a fiinţei,
împietrirea datorată degradării şi morţii.
Poezia este alcatuita din doua catrene perfect simetrice , bazate pe
tehnica paralelismului sintactic, fiecare catren incepe cu verbul ,,a
dormi” si au o punctuatie identica.
Prima strofa schiteaza reperele realitatii exterioare. Se remarca un
spatiu simbolic, al somnului si al mortii, sugerat prin
verbul ,,dormeau”la imperfect care trimite la somnul vesnic, etern sau
la neant. Alte elemente, ce compun universul carceral sunt:
sicriul,cavoul si metaforele explicate ale mortii care conduc la ideea ca
orasul provincial, odaia sau societatea pot fi astfel de spatii
claustrofobe care genereaza spaima, depresie, panica. Vantul este si el
un simbol specific liricii bacoviene care conduce la efemer, nelinistea
fiintei umane captiva in trup/cavou. Ultimul vers al primei strofe
sugereaza, prin verbul la imperfect ,,scartaiau”, o stare de teama,
panica si angoasa, provocata de iminenta mortii.
Strofa a doua debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de
disparitia afectivitatii, de imposibilitatea implinirii prin iubire . Este
conturat planul interior in care sentimentul singuratatii devine
coplesitor, incat fiinta umana isi exprima spaima si disperarea cauzata
de moarte prin strigat ,, am inceput sa-l strig’’. Strigatul este insa
zadarnic, fara raspuns, fiindca in aceasta lume in care e inchis poetul,
iubirea a murit ,, dormea intors amorul meu de plumb”. Se remarca
astfel corespondenta dintre planul exterior si cel interior, amandoua
stand sub semnul mortii, neantului, impietririi.
Sintagma ,,amorul meu de plumb”, trimite la ideea ca pana si cel mai
inaltator si nobil sentiment este inchis in aceasta lume mediocra,
meschina, artificiala. Deosebit de sugestiva este si metafora ,,aripi de
plumb” care poate sugera zborul in jos, adica o cadere in moarte.
Valorea artistica a creatiei bacoviene are surse multiple, in plan
morfo-sinatactic, prozodic si la nivel fonetic .
Astfel , la nivel fonetic , se remarcă predominanţa sunetelor în registru
grav, sonorităţile sumbre sugerând aceeaşi închidere a spaţilui: plumb,
vesmânt, vânt. De asemenea, stridenţa unora dintre sunete redă
sentimentul acut al disconfortului: „si scârţâiau”.
La nivel prozodic, poemul este alcatuit simplu, din doua catrene ce
corespund celor doua planuri ale poeziei, amandoua stand sub semnul
plumbului. Poezia are rima imbratisata, ritm iambic si masura de 10
silabe, in termeni simetrici, ce sugereaza liniaritatea existentiala.
La nivel morfologic , predomina verbele la
imperfect: ,,dormeau”, ,,stau”, care permanentizeaza angoasa.
Din punct de vedere lexical, din cele 51 de unitati lexicale, 17 apartin
campului lexical al mortii, care alaturi de repetarea obsesiva a
cuvantului ,,plumb’’ si de rimele cu tonalitati inchis (vesmant-vant sau
strig-frig) sugereaza aceeasi idee de monotie obsedante intr-un spatiu
claustrant.
Din punct de vedere stilistic, se observa preponderenta simbolului, al
metaforei ,,aripi de plumb”, ,,flori de plumb”, dar si utilizarea
punctelor de suspensie, marci explicite ale afectivitatii.
Asadar, poezia ,, Plumb’’ este o creatie emblematica pentru lirica
romaneasca simbolista prin care se exprima viziunea lui Bacovia
despre lumea artificiala in care omul este captiv din momentul nasterii
pana la final.