Națiunile Unite

United Nations 
联合国
‫األمم المتحدة‬
Organisation des Nations Unies
Организация Объединённых Наций
Organización de las Naciones Unidas

Harta prezintă membrii Națiunilor Unite (193 de

state). 
Această hartă nu reflectă neapărat opiniile membrilor Națiunilor
Unite sau punctul de vedere al Națiunilor Unite cu privire la statutul
legal al țărilor reprezentate [1]

Abreviere ONU

Motto Este lumea ta! (engleză, It's your

world!)[2]

Înființare ca alianță pe timp de război:

1 ianuarie, 1942
ca organizație internațională:
24 octombrie, 1945

Fondator Uniunea Republicilor Sovietice

Socialiste
Statele Unite ale Americii
Republica Chineză
Republica Sovietică Socialistă
Ucraineană
Republica Sovietică Socialistă Belarusă
 Regatul Unit
Franța
Etiopia
India
Canada
Iugoslavia
Cehoslovacia
Australia
Noua Zeelandă
Țările de Jos
Danemarca
Luxemburg
Belgia
Polonia
Norvegia
Grecia  

Sediu New York

Locație New York

Limbi ofici engleză
ale chineză
arabă
franceză
rusă
spaniolă

Secretar
 Antonio Guterres (din 2017)
General

Secretarul
General
Adjunct al  Amina J. Mohammed
Națiunilor
Unite

Președintel
e Adunării
Generale a  Miroslav Lajčák
Națiunilor
Unite

Președintel  Gustavo Meza-Cuadra

e
Consiliului
de
Securitate
al
Națiunilor
 Unite

Modifică date / text 

Sediul ONU din New York

Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație internațională din
lume. Fondată în 1945, după Al Doilea Război Mondial, are astăzi 193 de state membre.
Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cărții Organizației Națiunilor
Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea
drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. Sediul central
al organizației este la New York.

Limbi oficiale
ONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola.
Aproape toate reuniunile oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi. Aproape toate documentele
pe suport hârtie sau „online” sunt traduse în aceste șase limbi. În funcție de anumite circumstanțe,
unele conferințe și documente de lucru sunt traduse numai în engleză, franceză sau spaniolă.

Istorie

Imagini de la fondarea ONU

 1919: Tratatul de la Versailles, a încheiat Primul Război Mondial, deschizând porțile unei noi

organizații: Liga Națiunilor, formată prin pacea decisă după discuțiile dintre țări.
 1920–1933: Fără să fi primit o influență mai mare, Liga Națiunilor este un fiasco.
 1939–1945: Are loc al Doilea Război Mondial în Asia, Europa, Africa de Nord, și Pacific.
 24 octombrie 1945: Se înființează Organizația Națiunilor Unite.
Membrii fondatori: Africa de Sud, Arabia
Saudită, Argentina, Australia, Belgia, Belarus, Bolivia, Brazilia, Cehoslovacia, Chile, Taiwan, Danem
arca, Ecuador, Egipt, El
Salvador, Etiopia, Filipine, Franța, Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Irak, Iran, Iugoslavia, 
Canada, Columbia, Costa Rica, Cuba, Liban, Liberia, Luxemburg, Regatul
Unit, Mexic, Nicaragua, Norvegia, Noua
Zeelandă, Olanda, Panama, Paraguay, Peru, Polonia, Republica
Dominicană, Siria, SUA, Turcia, Ucraina, Uniunea Sovietică (mai târziu Rusia), Uruguay, Venezuela.

 1946: Liga Națiunilor este desființată oficial.

Afganistan, Islanda, Suedia și Thailanda aderă la ONU.
 1947: Pakistan și Yemen devin membri.
 1948: Birmania devine membră.
 1949: Israel aderă.
 1950: Indonezia aderă.
 1955: 16 noi
membri: Albania, Austria, Bulgaria, Cambodgia, Finlanda, Spania, Ungaria, Iordania, Irlanda, Ital
ia, Laos, Libia, Nepal, Portugalia, România, Sri Lanka.
 1956: Japonia, Maroc, Sudan și Tunisia aderă.
 1957: Ghana și Malaezia aderă.
 1958: Guineea aderă.
 1960: 17 noi membri: Benin, Burkina Faso, Republica Centrafricană, Ciad, Coasta de
fildeș, Gabon, Camerun, Cipru, Republica
Congo, Madagascar, Mali, Nigeria, Niger, Senegal, Somalia și Togo.
 1961: Noi membri: Mauritania, Mongolia, Sierra Leone și Tanzania.
 1962: Noi membri: Algeria, Burundi, Jamaica, Ruanda, Trinidad-Tobago și Uganda.
 1963: Kenya și Kuweit aderă.
 1964: Malawi, Malta și Zambia aderă.
 1965: Gambia, Maldivele și Singapore aderă.
 1966: Barbados, Botswana, Guyana și Lesotho aderă.
 1967: Yemen aderă.
 1968: Guineea Ecuatorială, Mauritius și Swaziland aderă.
 1970: Fiji aderă.
 1971: Bahrain, Bhutan, Qatar, Oman și Emiratele Arabe Unite aderă.
 1972: Republica Populară Chineză aderă la ONU, aceasta înlocuind Taiwanul.
 1973: Bahamas, Germania de vest și Germania de est aderă.
 1974: Bangladesh, Grenada și Guineea-Bissau aderă.
 1975: 6 noi membri: Capul Verde, Comore, Mozambic, Papua Noua Guinee, São Tomé și
Príncipe și Surinam.
 1976: Angola, Samoa și Seychelles aderă.
 1977: Djibouti și Vietnam aderă.
 1978: Dominica și Insulele Solomon aderă.
 1979: Sfânta Lucia aderă.
 1980: Sfântul Vincent și Grenadine și Zimbabwe aderă.
 1981: Antigua și Barbuda, Belize și Vanuatu aderă.
 1983: Sfântul Kitts și Nevis aderă.
 1984: Brunei aderă.
 1990: Liechtenstein și Namibia aderă. Se unesc Republica Federală a
Germaniei cu Republica Democrată Germană, devenind un singur membru.
 1991: URSS dispare, Rusia moștenește locul de membru permanent în Consiliul de
Securitate. Șapte noi state aderă: Estonia, Letonia, Lituania, Insulele
Marshall, Micronezia, Coreea de Nord și Coreea de Sud.
 1992: 13 noi membri: Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și
Herțegovina, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Croația, Republica Moldova, San
Marino, Slovenia, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.
 1993: 6 noi membri: Andorra, Republica Cehă, Eritreea, Macedonia, Monaco și Slovacia.
 1994: Palau aderă.
 1999: Kiribati, Nauru și Togo aderă.
 2000: Tuvalu aderă.
 2001: Secretarul General al ONU, Kofi Annan primește Premiul Nobel pentru Pace.
 2002: ONU se extinde prin aderarea Elveției și a Timorului de Est
 2006: Muntenegru aderă.
 2011: Sudanul de Sud aderă.

Reforma[modificare | modificare sursă]
Imediat după alegerea sa ca Secretar General al Națiunilor Unite în 1997, Kofi Annan, născut
în Ghana, a subliniat nevoia unei reforme în cadrul Națiunilor Unite. El a prezentat Adunării
Generală a Națiunilor Unite programul de reformă [3]. Programul includea reforma Consiliului de
securitate al ONU. Pozițiile permanente din Consiliul de Securitate al ONU reflectă politicile din
1945, instituite imediat după începerea activității instituției. Annan a propus ca mai multe state să
aibă poziții permanente în cadrul Consiliului de securitate al ONU. Proiectul pentru reformă discută
și reducerea birocrației și creșterea transparenței în cadrul organizației. În ciuda eforturilor depuse
de Annan, reformele nu au mai fost implementate.

Structura
Adunarea Generală a Națiunilor Unite Secretariatu
- Întâlnirea tuturor membrilor - - Instituția administr

 discută recomandări sau sugestii date statelor membre sau Consiliului de  susține alte agenții specializate
securitate al ONU  președintele - Secretarul Gene
 decide admiterea de noi membri, conform propunerilor date de Consiliul de Adunarea Generală a Națiunilor
de Securitate al ONU
 adoptă bugetul
 alege membrii temporari ai Consiliului de securitate al ONU, toți membrii
Consiliului Economic și Social, Secretarul general al Națiunilor Unite, după
propunerea acestuia din partea Consiliului de securitate al Națiunilor Unite și a
15 judecători de la Curtea internațională de justiție.
 fiecare țară are un vot.

Consiliul de Securitate al ONU Consiliul Economic și

- pentru problemele de siguranță - - pentru politicile
  responsabil pentru menținerea păcii la nivel internațional  responsabil pentru comunicare
 poate adopta rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU social
 are 15 membri: membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al  coordonează cooperarea dintre
ONU cu putere de veto (China, Franța, Rusia, Marea Britanie și Statele Unite)
și 10 membri aleși ai Consiliului de Securitate al ONU

Organizația Națiunilor Unite este compusă din cinci entități: Adunarea Generală a Națiunilor
Unite, Secretariatul Națiunilor Unite, Curtea internațională de justiție, Consiliul de Securitate al
ONU și Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite. O a șasea entitate, Consiliul de Tutelă, și-a
încetat activitatea în 1994, atunci când Palau a devenit stat independent. [4] Patru dintre cele cinci
entități au sediul în New York.[5] Curtea internațională de justiție se află în Haga, Regatul Țărilor de
Jos, iar alte agenții își au sediile în Biroul Națiunilor Unite de la Geneva [6], Biroul Națiunilor Unite de
la Viena [7] și Biroul Națiunilor Unite de la Nairobi [8]. În baza Convenției legată de privilegii și imunități
a Națiunilor Unite, ONU și agențiile sale au imunitate în fața legilor din țările în care își desfășoară
activitatea, menținând astfel imparțialitatea Națiunilor Unite legată de țările gazdă și statele membre.
[9]

Alături de cele șase entități principale se regăsește „o colecție extraordinară de entități și organizații,
unele dintre ele chiar mai vechi decât organizația mamă, care își desfășoară activitatea aproape
independent față de Națiunile Unite” (Linda Fasulo). [10] Această colecție include agenții specializate,
instituții de cercetare și educație, programe, fonduri etc.
Principalele instituții din cadrul Națiunilor Unite 
v • d • m

Adunarea Generală
Articol principal: Adunarea Generală a ONU.

Secretarul General Mihail Gorbaciov adresându-se Adunării Generale ONU în decembrie 1988

Adunarea Generală este principala adunare deliberativă a Națiunilor Unite. Compusă din toate
statele membre a Națiunilor Unite, adunarea se întâlnește în sesiuni regulate în fiecare an, dar se
pot efectua și adunări de urgență.[13] Adunarea este condusă de un președinte, ales dintre statele
membre printr-o bază regională rotativă, și de 21 de vicepreședinți. [14] Prima sesiune a fost
convocată pe 10 ianuarie 1946 în Methodist Central Hall Westminster din Londra, incluzând
reprezentanți a 54 de țări.[15]
Când Adunarea Generală votează pe diferite teme, două treimi dintre votanți și voturi sunt necesare.
Exemple de întrebări importante includ recomandații privind pacea și securitatea; selecția membrilor
unei entități; admiterea, suspendarea sau expulsia unor membri; și decizii bugetare. [16] Alte întrebări
sunt decise prin majoritatea voturilor. Fiecare reprezentat al unei țări are un vot. În afară de
aprobarea problemelor bugetare, rezoluțiile nu depind de membri. Adunarea poate face orice
recomandări pe orice temă pentru ONU, exceptând cele legate de pace și securitate, acestea fiind
discutate de Consiliul de Securitate. [13]
Propuneri pentru rezoluții pot fi acordate Adunării Generale de 8 comitete: [17]

 Comitetul General - un comitet supraveghetor constând în președintele, vicepreședintele și

șefii comitetelor adunării
 Comitetul Acreditar - responsabil pentru determinarea acreditării fiecărui reprezentat al unei
țări din ONU
 Primul Comitet (Dezarmare și Securitate Internațională)
 Al Doilea Comitet (Economic și Financiar)
 Al Treilea Comitet (Social, Umanitar și Cultural)
 Al Patrulea Comitet (Special Politic și Decolonizare)
 Al Cincilea Comitet (Administrativ și Bugetar)
 Al Șaselea Comitet (Legal)
Consiliul de Securitate
Articol principal: Consiliul de Securitate al ONU.
Consiliul de Securitate este însărcinat cu menținerea păcii și securității în state. În timp ce alte
organe ale Națiunilor Unite pot face doar „recomandări” statelor membre, Consiliul de Securitate are
puterea să ia decizii obligatorii pe care statele membre au înțeles să le accepte, sub termenii
Articolului Cartei 25.[18] Deciziile Consiliului sunt cunoscute ca rezoluțiile Consiliului de Securitate al
Națiunilor Unite.

Secretariatul[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Secretarul General al Națiunilor Unite.

Actualul Secretar General, António Guterres

Secretariatul ONU este condus de către Secretarul General, asistat de o echipă internațională de
funcționari civili din întreaga lume.[19] Acesta asigură studii, informații, și facilități necesare entităților
Națiunilor Unite pentru ședințele lor. De asemenea, preia și efectuează sarcini de la Consiliul de
Securitate, Adunarea Generală, Consiliul Economic și Social, și de la alte entități ONU. [20]

Secretari Generali ai Organizației Națiunilor Unite[21]

Data ocupării Data părăsirii

Nr. Nume Țara de origine Note
postului postului

10 noiembrie
1 Trygve Lie  Norvegia 2 februarie 1946 A demisionat
1952

18 septembrie A murit în timpul

2 Dag Hammarskjöld  Suedia 10 aprilie 1953
1961 postului

 Burma 30 noiembrie 31 decembrie

3 U Thant
1961 1971

31 decembrie
4 Kurt Waldheim  Austria 1 ianuarie 1972
1981

Javier Pérez de 31 decembrie

5  Peru 1 ianuarie 1982
Cuéllar 1991

Boutros Boutros- 31 decembrie

6  Egipt 1 ianuarie 1992
Ghali 1996

31 decembrie
7 Kofi Annan  Ghana 1 ianuarie 1997
2006

 Coreea de 31 decembrie
8 Ban Ki-moon 1 ianuarie 2007
Sud 2016

9 Antonio Guterres  Portugalia 1 ianuarie 2017 Încă în funcție

Curtea Internațională de Justiție[modificare | modificare sursă]

Curtea Internațională de Justiție (CIJ) se află în Haga, Olanda. Aceasta este principalul organ
judiciar al ONU. Stabilită în 1945 de Carta ONU, Curtea a fost pusă în funcțiune în 1946, ca
succesorul Permanentei Curți Internaționale de Justiție. CIJ este compusă din 15 judecători care
dețin funcția pentru 9 ani și sunt numiți de Adunarea Generală; fiecare judecător în funcție trebuie să
fie de naționalitate diferită.[22][23]

Consiliul Economic și Social

Articol principal: Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite.
Consiliul Economic și Social (ECOSOC) asistă Adunarea Generală în promovarea cooperării și
dezvoltării economice și sociale globale. ECOSOC are 54 de membri, care sunt aleși de Adunarea
Generală timp de trei ani. Președintele este ales pentru un an din puterile mici sau medii
reprezentate de ECOSOC. Consiliul are o ședință anuală în iulie, ținută în New York sau Geneva.
Văzut separat față de entitățile pe care le coordonează, funcțiile ECOSOC includ strângerea de
informații, sfătuirea statelor membre și propunerea de recomandări. [24][25] Avându-și mandatul extins
de coordonare a mai multor agenții, ECOSOC a fost uneori criticat ca fiind nenecesar sau instabil. [24]
[26]

Agenții specializate
Carta Organizației Națiunilor Unite stipulează că fiecare organ primar a ONU poate stabili variate
agenții specializate pentru a-și îndeplini datoriile. [27] Unele dintre cele mai bine cunoscute agenții
sunt Agenția Internațională pentru Energie Atomică, Organizația pentru Alimentație și
Agricultură, UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), Banca
Mondială, și Organizația Mondială a Sănătății (OMS). ONU efectuează majoritatea acțiunilor
umanitare prin aceste agenții. Exemplele includ programe de vaccinare mondiale (prin OMS),
ocolirea foametei și malnutriției (prin PAM), și protecția oamenilor vulnerabili sau strămutați (prin
Marele Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați - MCNUR). [28]

Organizații și agenții specializate din cadrul Națiunilor Unite

Acroni
Număr Agenție Sediu Președinte [a] Înființare
m

Organizația pentru
1 FAO Alimentație și  José Graziano 1945
 Roma, Italia
Agricultură da Silva

Agenția Internațională  Viena,

2 IAEA  Yukiya Amano 1957
pentru Energie Atomică Austria

Organizația Aviației  Montreal,  Raymond

3 OACI 1947
Civile Internaționale Canada Benjamin
 Organizații și agenții specializate din cadrul Națiunilor Unite

Acroni
Număr Agenție Sediu Președinte [a] Înființare
m

Fondul Internațional  Kanayo F.

4 FIDA pentru Dezvoltarea  Roma, Italia 1977
Agricolă Nwanze

Organizația  Geneva,  Guy Ryder

5 OIM 1946 (1919)
Internațională a Muncii Elveția

Organizația Maritimă  Londra,

6 OMI  Koji Sekimizu 1948
Internațională Marea Britanie

Fondul Monetar  Washington,  Christine

7 FMI 1945 (1944)
Internațional D.C., SUA Lagarde

Organizația
8 UIT Internațională a  Geneva,  Hamadoun 1947 (1865)
Telecomunicațiilor Elveția Touré

Organizația Națiunilor
9 UNESCO Unite pentru Educație,  Paris, Franța  Irina Bokova 1946
Știință și Cultură

Organizația Națiunilor
10 ONUDI Unite pentru Dezvoltare  Viena,  Li Yong 1967
Industrială Austria (politician)

Organizația
11 UNWTO Internațională pentru  Madrid,  Taleb Rifai 1974
Turism Spania

Uniunea Poștală  Bishar

12 UPU  Bern, Elveția Abdirahman 1947 (1874)
Universală
Hussein
 Organizații și agenții specializate din cadrul Națiunilor Unite

Acroni
Număr Agenție Sediu Președinte [a] Înființare
m

 Washington,
13 WBG Banca Mondială  Jim Yong Kim 1945 (1944)
D.C., SUA

Programul Alimentar  Ertharin

14 PAM  Roma, Italia 1963
Mondial Cousin

Organizația Mondială a  Geneva,  Margaret

15 OMS 1948
Sănătății Elveția Chan

Organizația
16 OMPI Internațională a  Geneva,  Francis Gurry 1974
Proprietății Intelectuale Elveția

 David
Organizația  Geneva,
17 OMM Grimes /   Mich 1950 (1873)
Meteorologică Mondială Elveția
el Jarraud

Ani tematici
Națiunile Unite declară în fiecare an o tematică. În general tematicile sunt stabilite de
către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, dar unele agenții specializate își aleg singure tematica.
Spre exemplu, anul 2005 a fost Anul sportului și al educației, anul 2006 a fost declarat Anul secetei,
anul 2009 a fost Anul reconcilierii, iar anul 2010 a fost Anul biodiversității.

Membri
Articol principal: Lista statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite.
O animație în care se arată dezvoltarea organizației de-a lungul timpului. Antarctica este teritoriu internațional
(extra-național); controlul asupra Saharei de Vest este disputat; și teritoriile controlate și administrate
de Republica China (sau Taiwan) și Kosovo sunt considerate de ONU ca fiind provincii ale Republicii Populare
Chineze, respectiv Republicii Serbia.

Împreună cu Sudanul de Sud ce a aderat pe 14 iulie 2011,[29] în total există 193 de state membre
ONU, incluzând toate statele independente necontestate, aparte de Vatican.[30] Carta ONU
subliniază regulile pentru a primi statutul de membru:

1. Aderarea în ONU este permisă oricărui stat ce favorizează pacea și acceptă obligațiile
prezente în Carta curentă, putând să le execute binevoitor prin hotărârea Organizației.

1. Admiterea unui astfel de stat va fi efectuată de Adunarea Generală după

recomandările Consiliului de Securitate. Capitolul II, Articolul 4 [31]
În adiție, există două state observatoare care nu sunt membre ale Adunării Generale: Sfântul
Scaun (care deține control asupra Vaticanului) și Palestina.[32] Insulele Cook și Niue, amândouă
state în asociație liberă cu Noua Zeelandă, sunt membri deplini a mai multor agenții specializate
ONU și au „capacitatea deplină de a efectua tratate” recunoscută de Secretariat. [33]

Grupul celor 77
Articol principal: G77.
Grupul celor 77 este o coaliție liberă a ONU a țărilor în curs de dezvoltare, creată pentru a
promova interesele economice ale membrilor ei și pentru formarea unei legături pentru a spori
capacitatea de negociere în Națiunile Unite. Șaptezeci și șapte de țări au fondat această
organizație, iar până în noiembrie 2013 alte 66 de țări au aderat, însumând 133 de state.
[34]
 Grupul a fost fondat pe 15 iunie 1964 de către „Declarația Comună a celor Șaptezeci și Șapte
de State” emisă la Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (CNUCD). Prima
întâlnire majoră a avut loc în Alger în 1967, unde Carta Alger a fost adoptată și bazele unor
structuri instituționale au fost puse.[35]

Obiective
Menținerea păcii și securității
O „cască albastră” boliviană la un exercițiu în Chile
ONU, după aprobarea Consiliului de Securitate, trimite forțe pentru menținerea păcii în regiunile
unde un conflict armat a încetat de curând, sau a fost suspendat, pentru a încerca impunerea
unor acorduri de pace și pentru a descuraja combatanții de la a relua ostilitățile. Deoarece ONU
nu are propria forță militară, aceasta este asigurată prin voluntariat de către statele membre.
Soldații sunt uneori porecliți „Căștile albastre” din cauza echipamentului specific. [36][37] Forța de
menținere a păcii a primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1988.[38]
În septembrie 2013, ONU avea în desfășurare 15 misiuni de menținere a păcii. [39] Cea mai mare
era Misiunea de Stabilizare a Națiunilor Unite din Republica Democrată Congo (MSNURDC),
care a mobilizat 20.688 oameni. Cea mai mică, Grupul Militar de Observație a Națiunilor Unite
din India și Pakistan (GMONUIP), include 42 de oameni responsabili de monitorizarea situației
din Jammu și Kashmir. Forțele de menținere a păcii ONU și Organizația Națiunilor Unite pentru
Controlul Păcii (ONUCP) au staționat în Orientul Mijlociu încă din 1948, cea mai lungă misiune
de menținere a păcii încă în desfășurare. [39]

Drepturile omului

Eleanor Roosevelt ținând în mână Declarația Universală a Drepturilor Omului în 1949

Drepturile omului au fost motivul principal pentru crearea Națiunilor Unite. Atrocitățile celui de-al
Doilea Război Mondial și genocidurile au determinat ca noua organizație să prevină tragedii
similare în viitor. Un prim obiectiv a fost acela de a crea un cadru legal pentru a lua în
considerare și a lua hotărâri asupra violărilor drepturilor omului.
Organizația Națiunilor Unite obligă toate statele membre să promoveze „respect universal
pentru, și observarea drepturilor omului” și să ia „măsuri împreună și separate” în această
privință. Declarația Universală a Drepturilor Omului, deși nu legală, a fost adoptată de Adunarea
Generală în 1948 ca un standard comun de realizare pentru toți. Adunarea de obicei are în
vedere probleme legate de drepturile omului.
Organizația Națiunilor Unite și diferitele agenții ale sale joacă un rol important în implementarea
și respectarea principiilor din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Un astfel de caz este
sprijinul acordat de organizație țărilor ce se află în tranziție spre democrație.
Alte entități ONU responsabile pentru problemele legate de drepturile femeilor includ Comisia
Organizației Națiunilor Unite pentru Statutul Femeilor, creată în 1976; și Institutul Internațional
de Cercetare și Educație al Organizației Națiunilor Unite, fondat în 1979. [40] Forumul Permanent
al Organizației Națiunilor Unite pentru Probleme Indigene, una dintre cele trei entități cu un
mandat ce permite supravegherea problemelor legate de oameni indigeni, și-a ținut prima
conferință în 2012.[41]

Dezvoltarea economică și asistența umanitară

Alt scop primar a ONU este „să realizeze o cooperație internațională pentru rezolvarea
problemelor internaționale legat de un caracter economic, social, cultural sau
umanitar.”[42] Numeroase entități au fost create pentru a atinge acest scop, aproape toate fiind
sub conducerea Adunării Generale sau a ECOSOC.[43]
Obiectivele de dezvoltare ale mileniului
Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului

1. Reducerea sărăciei severe
2. Realizarea accesului universal la educația primară
3. Promovarea egalității între sexe și afirmarea femeilor
4. Reducerea mortalității infantile
5. Îmbunătățirea sănătății materne
6. Combaterea HIV/SIDA, malariei și a altor boli
7. Asigurarea sustenabilității mediului
8. Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare

Declarația Mileniului, adoptată în septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului de 191 țări, printre
care și România, fixează Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM).[44] Declarația Mileniului
este unica agendă globală în domeniul dezvoltării asupra căreia există un acord la cel mai înalt
nivel între majoritatea statelor lumii. La Summit-ul Mileniului, statele membre și-au fixat un
număr de 8 obiective esențiale – Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului – cu ținte precise de
atins până în anul 2015.[45]

Altele
De la crearea ONU, peste 80 de colonii au obținut independența. Adunarea Generală a adoptat
Declarația pentru Acordarea Independenței Țărilor Coloniale și Oamenilor în 1960 fără voturi
împotrivă dar mai multe abțineri din partea puterilor coloniale majore. ONU lucrează în favoarea
decolonizării prin diferite grupuri, ca Comitetul ONU al Decolonizării, creat în 1962. Logo loh
lohо[46]Din 2013, comitetul listează 17 „Teritorii ce nu se Guvernează Singure” rămase, cel mai
mare fiind Sahara de Vest.[47]

Finanțare[modificare | modificare sursă]
Top 17 contribuitori la bugetul ONU 2013[48]

Statul membru Contribuție

(cât % din bugetul ONU)

 Statele Unite 22.000%

 Japonia 10.833%

 Germania 7.141%

 Franța 5.593%

 Regatul Unit 5.179%

  China 5.148%

 Italia 4.448%

 Canada 2.984%

 Spania 2.973%

 Brazilia 2.934%

 Rusia 2.438%

 Australia 2.074%

 Coreea de Sud 1.994%

 Mexic 1.842%

 Olanda 1.654%

 Turcia 1.328%

 Elveția 1.047%

Alte state membre 18.390%

ONU este finanțat prin contribuții evaluate și voluntare de la statele membre. Adunarea
Generală acceptă bugetul regulat și determină evaluarea fiecărui membru. Aceasta este bazată
în mod principal pe capacitatea de plătire a statului, măsurată prin venitul național brut (VNB),
cu ajustări pentru datoriile externe și pentru veniturile pe cap de locuitor scăzute. [49] Bugetul
pentru doi ani în 2012-2013 a fost de 5.512.000.000 dolari americani $.[50]

Evaluări, premii și critici

Un număr de agenții și persoane afiliate Națiunilor Unite au câștigat Premiul Nobel pentru Pace:
secretarii generali Dag Hammarskjöld și Kofi Annan(în 1961, respectiv 2001), negociatorul
ONU Ralph Bunche (1950), inițiatorul Declarației Universale a Drepturilor Omului René
Cassin (1968) și Secretarul de Stat SUA Cordell Hull (1945), pentru rolul său de „tată al
Națiunilor Unite”, după cum a fost numit de către președintele Franklin Delano Roosevelt.[51]

România în ONU
Deși dorința României de a face parte din ONU a fost exprimată oficial încă din 1946, aderarea
acesteia a fost blocată până în 1955. La 14 decembrie1955, Adunarea generală a decis, prin
rezoluția nr. 995 (X), primirea României în ONU, alături de alte 15 state. [52]

Participarea la operațiunile de menținere a păcii

În prezent, România ocupă locul 70 din 113 state membre contribuitoare cu trupe și poliție la
operațiunile Națiunilor Unite de menținere a păcii [53]. Reprezentanții României (în total 69) se
află în următoarele misiuni:

1. Misiunea ONU de Stabilizare în Republica Democrată Congo  (MONUSCO)

2. Misiunea de Administrație Interimară a Organizației Națiunilor Unite în Kosovo (UNMIK)
3. Misiunea ONU din Coasta de Fildeș (ONUCI)
4. Misiunea ONU din Haiti (MINUSTAH)
5. Misiunea ONU din Liberia (UNMIL)
6. Misiunea ONU din Sudanul de Sud (UNMIS)
7. Misiunea ONU din Timorul de Est (UNMIT)
În plus, SPP participă cu ofițeri de pază si protecție imediată sub conducerea Departamentului
de Siguranță și Protecție (DSS) în misiunile pentru menținerea păcii din Afganistan,
Sudan/Khartoum și Sudan/Darfur.[54]

Centrul de tranzit pentru refugiați din Timișoara

La Timișoara există un centru de tranzit pentru refugiați cu 200 de locuri, finanțat și coordonat în
mare parte de Națiunile Unite. În munca sa de sprijinire a refugiaților, România este susținută de
țări precum Olanda, Suedia și SUA.[55] Din noiembrie 2008 pînă în 2011, Centrul de Tranzit în
Regim de Urgență din Timișoara a găzduit temporar 638 de refugiați. Aceștia sunt de
origine eritreeană, sudaneză, palestiniană, etiopiană, srilankeză, irakiană si nigeriană.[56]

Activitatea în Consiliul Drepturilor Omului

În mai 2011, România a fost aleasă pentru a doua oară membru al Consiliului Drepturilor
Omului (CDO), pentru mandatul iunie 2011- decembrie 2014.