.

Indrumatorul culturii si
literaturii romane
 Titu Liviu Maiorescu (născut per 
15 februarie 1840, în Craiova –
decedat pe 18 iunie 1917, în
Bucureşti) a fost academician,
avocat, critic literar, eseist,
estetician, filozof, pedagog,
politician şi scriitor român, prim-
ministru al României între 1912 şi
1914, ministru de interne, membru
fondator al Academiei Române,
personalitate remarcabilă a
României sfârşitului secolului al
XIX-lea şi începutului secolului
XX. Maiorescu este autorul
celebrei teorii sociologice a
“formelor fără fond”, baza
Junimismului politic şi "piatra de
fundament" pe care s-au construit
operele lui Mihai Eminescu, Ion
Luca Caragiale sau Ioan Slavici.
 “Arta vieţii? Rezervă, discreţiune,
cumpătare, în genere negaţiune şi în
rezumat abnegaţiune.”
 Începuturile activităţii de critic literar ale
lui Maiorescu stau sub semnul aceleiaşi
despărţiri de generaţia anterioară. Spre
deosebire de anii premergători revoluţiei
de la 1848, când o nevoie acută de
literatură originală îl făcea pe Heliade
Rădulescu să adreseze apeluri
entuziaste pentru scrieri româneşti,
deceniul al şaptelea al secolului al XIX-
lea ajunsese să cunoască o relativă
afluenţă de poeţi şi prozatori, ale căror
mijloace artistice erau adesea mult
disproporţionate faţă de idealurile şi de
pretenţiile lor. Adversarii de idei i-au
numit depreciativ acţiunea „critică
judecătorească“. Aceste studii se
bazeaza pe o vastă cultură, un gust
artistic sigur şi pe impresionante intuiţii.
Însuşi mentorul Junimii considera acest
fel de critică, necesară doar acelei epoci
de confuzie a valorilor, în care marii
scriitori vor fi ridicat nivelul artistic şi,
implicit, vor fi făcut să sporească
exigenţa publicului.
“Cine are vocaţiune? Cel ce în momentul
lucrării se uită pe sine.”
 În privinţa comportării, a felului
de a fi i s-a reproşat lui
Maiorescu răceala, lipsa
pasiunii, atitudinea olimpiană,
care părea să ascundă un
suflet uscat; este celebră în
acest sens aprecierea
vulcanicului N. Iorga: „Cald şi
frig nu i-a fost nimănui lângă
dânsul“. Ajutorul dat de
Maiorescu scriitorilor din cercul
Junimii şi discipolilor săi, chiar
adversarului său, Dobrogeanu-
Gherea, într-un moment
important din viaţa acestuia,
ne relevă însă un om de o
mare şi, în acelaşi timp,
discretă generozitate.
 “Mijlocul e superior scopului şi-i reglează
valoarea. Prin urmare, fraza iezuiţilor trebuie
întoarsă: mijlocul justifică scopul.”
 Însemnătatea cotribuţiei lui Titu
Maiorescu în ordinea artei literare nu
este cu nimic mai prejos de ceea pe
care a obţinut-o în atâtea alte domenii
ale culturii naţionale. Sunt câteva
orientări stilistice care devin imposibile
îndată ce, după 1867, Maiorescu
publica primele sale studii critice:
„Despre scrierea limbii române”, „Beţia
de cuvinte”, „Oratori, retori, limbuţi”, „O
cercetare critică asupra poeziei de la
1867”, „Comediile domnului
Caragiale”(1885), „Eminescu şi
poeziile lui”(1889), „Direcţia nouă în
poezia şi proza română”(1872), „Poeţi
şi critici”, „În contra direcţiei de astăzi
în cultura română”, „Povestirile lui
Sadoveanu” (1906), „Poeziile lui
Octavian Goga “(1906) .
 Omul cel mai spiritual din vremea lui
 „La epoca la care
vorbesc, el era în toată
puterea inteligenţei sale
luminoase şi
pătrunzătoare şi a
incomparabilului său
talent oratoric. Il admiram
mult... Eu care l-am iubit
şi admirat, îmi dau seama
că prin cuvintele sale de
spirit îşi făcea duşmani,
că felul său drept de a
vorbi nu era înţeles...“
 “Petre P. Carp - un suflet, un caracter, o idee”
C. Gane

 Vlăstarul unei vechi familii boiereşti din Moldova

Petre P. Carp s-a născut la 28 iunie 1837 la Iaşi dintr-o veche familie
boierească amintită de Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei.
După primele învăţături deprinse la şcoala primară, familia se
hotărăşte să-l trimită pe preadolescentul Petrache să studieze în
Germania, la Berlin. Încă de atunci, din anii studenţiei sale în
Germania, Petre P. Carp s-a remarcat printr-un discurs rece, lipsit
de sentimentalism chiar rigid, care i-a fost propriu întregii sale vieţi
şi cariere.
 Petre P. Carp a fost şi a rămas:
„Din tinereţe pana la adânci bătraneţe, în fata tuturor evenimentelor, un
bloc de marmură.“
G.Gane
 Odată încheiată perioada germană a
studenţiei sale, Petre P. Carp se
întoarce la Iaşi, în toamna anului 1862,
când depăşise cu puţin 25 de ani. Aici
îi întâlneşte pe Titu Maiorescu şi pe
Vasile Pogor cu care se va înţelege
foarte bine în spirit şi în idei, deşi
primul era un produs intelectual al
şcolii germane, cel de-al doilea al celei
franceze, iar contrastele lor
temperamentale erau evidente. Petre
P. Carp, la sfârşitul vieţii sale, s-a
retras la conacul său de la Ţibăneşti
cu inima grea şi împovărat de anii ce îi
marcau o viaţă şi un destin, acum la
zenitul lor. Va trăi drama pierderii unui
fiu. Petre P. Carp a încetat din viaţă la
19 iunie 1919 la aproape 82 de ani pe
care i-ar fi împlinit peste 10 zile.
 Theodor Rosetti
S-a născut în anul 1837 şi a trăit până în
anul 1923. A făcut studii secundare în
Germania şi Franţa, studii de economie
politică şi finanţe la Viena. A fost cumnat al
lui Al. I. Cuza, care i-a încredinţat misiunea
de agent diplomatic al ţării la Berlin.
A scris trei eseuri care susţin programul
junimist: „Despre direcţiunea progresului
nostru”, „Mişcarea socială la noi”,
„Scepticismul la noi”.
Iacob Negruzzi
 S-a născut pe 31 decembrie 1842,
Iaşi şi a murit pe 6 ianuarie 1932,
la Bucureşti. A fost scriitor român,
fiul lui Costache Negruzzi. Şi-a
făcut studiile în Germania. A fost
profesor la Facultatea de Drept din
Iaşi; preşedinte al Academiei
Române; membru fondator al
societăţii Junimea; a condus timp
de peste 28 de ani revista
Convorbiri literare.
 La 28 octombrie 1866, Iacob
Negruzzi a intrat în masonerie; în
1867 a ajuns mare expert, în 1868
ajunsese venerabil. În 1888, Iacob
Negruzzi a depus pe biroul
Camerei Deputaţilor o petiţie din
partea unui număr de cetăţeni din
toate părţile ţării, pentru un proiect
de lege prin care să se i se acorde
poetului Mihai Eminescu, de către
stat, o pensie viageră.
 Un toporas
Cufundat în suvenire
Pe câmp verde mă primblam
Şi cu trista mea gândire
În trecut mă întorceam.
Cum la chinurile-amare
Din trecut mergeam gândind,
Pintre iarbă o mică floare
Văzui vesel răsărind.
Şi perdut în cugetare
Toporaşul am sdrobit
Dar deoadată cu -ntristare
L-am cules şi l-am privit
Toporaş sărmană floare
Spune, cum ai meritat
Aşa tânăr în picioare
Fără mi-l a fi călcat?
L-al meu pept, floare uscată
De acum afl-un adăpost
Căci ca tine sfărâmată
A mea inimă a fost.
Zâmbea veselă şi jună
Viaţa dulce când perdui,
Cu-a mea inimă -mpreună
Biată floare plângi şi tu!
Vasile Pogor
 Vasile Pogor s-a născut în Iaşi
pe 20 august 1883 şi a murit în
Bucium, judeţul Iaşi pe 20 martie
1906. A fost scriitor şi om politic.
În 1849 pleacă la Paris unde
studiază dreptul. La întoarcerea
în ţară se angajează în cadrul
Tribunalului din Iaşi. A deţinut, în
două rânduri, funcţia de prim-
preşedinte al Curţii de Apel. A
fost unul dintre fondatorii
societăţii "Junimea". A scris
versuri, proză şi a realizat
importante traduceri („Faust", de
Goethe – traducere realizată
împreună cu Nicolae Skeletti)
pentru revista „Convorbiri
literare". În februarie 1866 este
numit prefect al judeţului Iaşi.
 În anul1870 ocupă funcţia de
ministru al Cultelor şi
Instrucţiunii. A fost unul dintre
membrii marcanţi al Partidului
Constituţional („junimist"). Deşi a
fost moştenitorul unei imense
averi a murit urmărit de creditori.
Locul unde „Mioriţa” a devenit
“Odă în metru antic"
 Construită în anul 1850 de
vornicul Vasile Pogor, casa a
devenit proprietatea fiului
acestuia, Vasile Pogor. În această
casă, numită şi Casa cu ferestre
luminate (pentru că a fost una
dintre primele case din Iaşi
iluminată cu energie electrică) se
întruneau membrii acestei
societăţi, a cărei revista a fost
Convorbiri literare.
 În parcul Casei sunt amplasate
următoarele busturi: V. Alecsandri,
I. L. Caragiale, P. P. Carp, V.
Conta, I. Creanga, M. Eminescu,
T. Maiorescu, Iacob Negruzzi, V.
Pogor, I. Slavici, A.D. Xenopol.
 Junimea
Constituirea Societăţii Junimea
Societatea Junimea a fost înfiinţată la Iaşi, în iarna anului 1864, din
iniţiativa unor tineri cărturari:Petre P.Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti(cel
care a dat numele societăţii), Iacob Negruzzi, colegi de generaţie, strânşi în jurul
lui Titu Maiorescu.
Programul Societăţii Junimea
Junimea a reprezentat cea mai importantă mişcare literară
românească, prin care se produce în cultura autohtonă o schimbare radicală de
mentalitate. Activitatea Societăţii Junimea s-a desfăşurat în mai multe etape:
1.„etapa ieşeană” 1863-1874 (Junimea provoacă cele mai multe reacţii
adverse,dar succesul polemicilor îi asigură succesul); 2.etapa din anii 1874-
1885(şedinţele Junimii se ţin la Iaşi şi la Bucureşti, se practică o critică de
promovare a tinerilor talentaţi);3.etapa 1885-1895(şedinţele se ţin numai la
Bucureşti, etapa cu un nivel valoric scăzut).
Obiective:
 -orientarea literaturii spre specificul naţional
 -achiziţionarea unei tipografii, cu ajutorul căreia să se tipărească manuale
şcolare, cărţi de ştiinţă şi literatură şi, mai ales, ediţii ştinţifice, „cu note
explicative şi index”, ale tuturor cronicilor şi istoriografilor români;
 -abordarea problemelor limbii şi ale ortografiei, combătând tendinţa latinizantă
de promovare a ortografiei etimologice;
 Junimea
Trăsăturile junimismului
-inclinaţia spre filozofie;
-spiritul oratoric(ei creează un nou stil oratoric, caracterizat prin
rigurozitate şi laconism);
-clasicismul;
-ironia(ei aveau convingerea că nu se poate construi nimic pe o
bază noua fără a distruge mai întâi, cu ajutorul ironiei,
prejudecăţile şi ideile greşite);
-spiritul critic(junimiştii au adoptat atitudinea care nu admitea
nimic decât sub rezerva argumentaţiei temeinice, astfel Titu
Maiorescu a făcut observaţia că, de la 1821 încoace,
dezvoltarea ţării s-a realizat prin preluarea de la alte civilizaţii
europene a unor „forme” (a unor instituţii sociale sau culturale)
ce nu ar corespunde „fondului”, adică spiritului tradiţional, felului
de viaţă de la noi. Observaţia maioresciană a devenit celebră
sub numele de „forme fără fond”.)
 Junimea
Forme de manifestare

Întruniri săptămânale-dezbateri de înaltă ţinută intelectuală pe teme de cultură:

estetică,filologie,istorie,arheologie,morală, ştiinţă, economie,religie .
-
Prelegerile populare conferinţe duminicale care contribuie la răspândirea
principalelor idei junimiste

Iniţiative instituţionale-deschiderea unei tipografii proprii în 1865

Burse pentru studii în străinătate-de care au beneficiat:M. Eminescu, I. Slavici,

Al.D.Xenopol, Ghe. Panu, G.Dan Teodorescu.

Publicaţii proprii-la 1 martie 1867, din iniţiativa lui Iacob Negruzzi, apare la Iaşi
revista “CONVORBIRI LITERARE”, bilunar până în 1885 şi lunar după
această dată, la Bucureşti.
 Criticismul junimist
 Dacă scriitorii paşoptişti au alcătuit şi au pus în practică un program coerent
de construire a identităţii naţionale prin intermediul literaturii, generaţia
următoare se consideră îndreptăţită să reaşeze fundamentele culturii
române moderne, printr-o acţiune critică vizând toate domeniile: cultura,
politica, viaţa socială şi cea morală. Junimiştii sancţionează evoluţia grăbită,
„arderea etapelor”, în activitatea paşoptiştilor, considerând mai potrivită o
evoluţie „pas cu pas”, prin asimilări controlate de spiritul critic.
 Criticismul junimist se manifestă mai întâi în domeniul limbii, prin publicarea
lucrării lui Titu Maiorescu „Despre scrierea limbii române”(1866). Lucrarea
formulează prima teză a concordanţei între formă şi fond, referindu-se la
raportul necesar între alfabetul latin şi limba română: „În momentul în care
românii s-au pătruns de adevărul că limba lor este o limbă română, în acel
moment şi forma extraordinară sub care avea să se prezinte aceasta, adecă
scrierea sau literele trebuiau luate tot de la români. Şi, astfel, alfabetul
slavon, care învălea mai mult decât revela limba română, şi pe care îl
primisem numai dintr-o oarbă întâmplare externă fu alungat din scrierea
noastră cea nouă şi fu înlocuit prin alfabetul latin.” („Despre scrierea limbii
române”)
 Criticismul junimist
 „Despre scrierea limbii romane”- ideile principale:
 ortografia limbii române trebuie să fie fonetică;
 alfabetul chiliric trebuie respins, el fiind străin de natura limbii noastre;
 scrierea etimologică trebuie respinsă, fiind greoaie;
 îmbogăţirea vocabularului să se realizeze prin neologisme preluate din
limbile romanice, dar acest lucru să se întâmple numai în cazul
introducerii unor noţiuni noi („Neologismele”);
 stricarea limbii prin agramatisme, inflaţie verbală sau exprimare
improprie trebuie urmarită, combătută şi ridiculizată („Beţia de cuvinte”,
„Oratori, retori şi limbuţi”).
 Un alt studiu de critică a culturii al lui Titu Maiorescu este „În contra
direcţiei de azi în cultura română” (1868) în care se formulează
combaterea formelor fără fond.(se dorea o dezvoltare în sens modern,
european, se dorea o ridicare a fondului autohnton la înălţimea formelor
împrumutate.
„Forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este
de-a dreptul stricăcioasă.”
 Criticismul junimist
 „O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867” -un mic
tratat de poetică în care criticul îşi propune să răspundă la
întrebarea ce este poezia. Acest studiu este împărţit în două părţi:
prima este Condiţiunea materială a poeziei care se referă la
forma poeziei, iar a doua este Condiţiunea ideală a poeziei care
este dedicată conţinutului (fondului de sentimente pe care trebuie
să-l transmită poezia sau temele pe care trebuie sa le accepte
lirica).
 „Comediile d-lui Caragiale”- un studiu în care îl apără pe
Caragiale de acuzaţia de imoralitate, criticul dezbate două
probleme esenţiale din punct de vedere estetic:
- raportul artă-realitate-faptul că arta e datoare să reflecte
realitatea asa cum e;
- problema moralităţii în artă şi a efectului de chatarsis pe care-l
urmăreşte opera artistică prin contemplare.
 „Comediile d-lui Caragiale, după părerea noastră sunt plante
adevărate, fie tufiş, fie fire de iarăa, şi dacă au viaţa lor organică,
vor avea şi puterea de a trăi.”
 Criticismul junimist
 Salutând adoptarea alfabetului latin în locul celui chirilic
(slavon), Maiorescu începe combaterea etimologismului promovat
de curentul latinist; în opinia lui Maiorescu, aplicarea
etimologismului în scriere ar fi avut ca efect un regres: limba ar fi
fost „aruncată” cu secole în urmă. Deşi numit membru al Societăţii
Literare (viitoarea Academie), în iulie 1867, Maiorescu
demisionează în semn de protest faţă de respingerea proiectului
său privind scrierea limbii române şi va reveni abia în 1879, când
Academia îi acceptă proiectul, semn al victoriei în prima „bătălie”
culturală.
 După unire, dar mai ales după dobândirea independenţei
naţionale, accentul trebuie să cadă pe calitatea artistică a literaturii,
pe idealul perfecţionării ei interioare. Limba oficială, falsa erudiţie şi
lipsa de gust sunt permanent semnalate şi ironizate de membrii
Junimii. O parte din scriitorii vremii vor deveni junimişti, vor colabora
la revista Convorbiri literare, vor scrie principalele lor opere, fiind
perfect integraţi acestei epoci.
 Criticismul junimist
 Promovarea literaturii originale este una din ideile “Junimea”.
-interesul pentru cultura a început din 1885, cand s-a avansat ideea
alcătuirii unei antologii de poezie românească pentru elevi. Aceasta
i-a determinat pe junimişti să citească în şedinţele societăţii pe
autorii mai vechi. Pe textele acestora şi-au exersat ei spiritul critic şi
gustul literar. Grupului îi lipsea însă instruirea de specialitate.
 Activitatea „Junimii” s-a concretizat şi în depistarea şi
susţinerea unor tineri scriitori publicaţi în paginile revistei Convorbiri
literare. Titu Maiorescu, în articolul „Direcţia nouă în poezia şi proza
română”, din 1872, aduce ca prime argumente doua nume: al foarte
cunoscutului Vasile Alecsandri, „cap al poeziei noastre literare în
generaţia trecută”, elogiat pentru pastelurile lui, şi al foarte puţin
cunoscutului Mihai Eminescu, „om al timpului modern, … poet în
toată puterea cuvântului”.
 Criticismul junimist
Criticismul Junimiii s-a bazat pe atitudinea centrală impusă de Titu
Maiorescu: respectul adevărului. În numele adevărului, Maiorescu a purtat o
campanie împotriva poeziei neinspirate, a limbii artificiale şi a falsei erudiţii.
Nevoia de autencititate în formele de manifestare a vieţii naţionale
determină şi atitudinea politică a lui Eminescu. Nevoia de adevăr implică şi
modestia, rechemând spiritele la conştiinţa limitelor şi a condiţiilor de fapt,
pe principiul că sarcina modestă, dar bine împlinită este superioară marilor
năzuinţe.
În istoria culturii şi literaturii române, „Junimea” a marcat: începutul
funcţionării sigure şi la obiect a spiritului critic, instaurarea unui înalt nivel de
exigenţă faţă de intelectualul român, victoria ideii de valoare estetică,
dezvoltarea gustului artistic, activizarea instinctului creator naţional.
Meritul „Junimii” a fost acela că a supus la o analiză temeinică şi
lucidă societatea şi cultura românească, semnalându-i slăbiciunile.
Dezbaterea de idei din interiorul „Junimii” ca şi aceea dintre junimişti şi
ceilalţi intelectuali ai vremii au contribuit la implicarea mai directă a
oamenilor de cultură în problemele societăţii.
 Criticismul junimist
 În ciuda numeroaselor contradicţii între momentul junimist şi
cel paşoptist, între cele două sunt câteva elemente comune. Există
şi în junimism un sens al continuităţii.
 Diferenţa dintre cele două momente este de atitudine (exaltare,
frenezie şi avânturi pe de o parte; luciditate, cumpătare, spirit critic
şi simţ al măsurii, pe de alta); de vârstă culturală (spiritual
paşoptismul ţine de adolescenţă; junimismul - de tinereţe
maturizată); şi de configurare estetică (paşoptismul este
fundamental romantic, fără să respingă clasicismul; junimismul este
fundamental clasic, fără să respingă romantismul şi cu deschidere
spre realism).
 Totuşi, aceste diferenţieri nu reprezintă o prăpastie, ci un
proces normal şi necesar de evoluţie în interiorul unei culturi.
 Curiozitati
Zeflemea şi spiritual la Junimea!
Societatea “Junimea” era zeflemistă. Ea a transmis partidului junimist aceasta
însuşire. „Junimea” trecea în ochii duşmanilor ei de o societate cu moravuri stricate
cu spirit depravat care nu avea nimic sfânt, care-şi bătea joc de toate, începând cu
ideea naţională şi cu patriotismul“. Se râdea foarte mult de patrioţi şi de naţionaliştii
ultra, care-şi făceau o profesiune din acest sentimente. „Se zeflemiseau lucrările
literare care căutau ca să treacă patriotismul şi tiradele naţionale drept întregul fond
literar. Niciodată însă nimeni la „Junimea” nu şi-a bătut joc de naţionalitate şi de
popor.
O chestie pe sedinţă
Ceea ce făcea caracteristica Junimii era că totdeauna, în toate şedinţele, se discuta o
chestie oarecare, şi dacă nu era nicio chestie la ordinea zilei, atunci se improviza una
fără nicio preparare, o chestie venită din senin şi acea chestie pasiona pe toţi şi
şedinţa trecea peste miezul nopţii. Improvizul şi spontaneul caracterizau discuţiile de
la „Junimea”. O chestie care se punea într-o seară trebuia epuizată în seara aceea cu
riscul ca să stăm până la două sau trei noaptea. În şedinţa consecutivă nici nu mai
era vorba de ea.
La Junimea
Cel ce dădea şi a dat la „Junimea” porecle şi epitete a fost dl Pogor şi chiar cuvântul
de gogoman, adresat junimiştilor, tot lui îi revine. Dl Carp însă şi azi pretinde a avea
paternitatea cuvântului.
„Cine are de scos ceva, să scoaă!“ Aceasta era expresia sacramentală, cu
care se invitau cei care aveau bucăţi literare în buzunar, să le scoată.
 11 D
Realizatori 
Andra Andruşcă
Diana Cochileţ prof. Mihaela Ciocoiu
Laura Condrea
Bobo Lica
Dacă doriţi informaţii privind realizarea proiectului ne puteţi contacta
la următoarele adrese de e-mail:
andrutza_krami_k@yahoo.com
deedee_6662003@yahoo.com
kinvara267@yahoo.com
yo_canabys@yahoo.com
Asteptam sugestiile si criticile voastre la adresele de e-mail amintite
mai sus.
Până data viitoare, spor la învăţat!:D