Padurea Spanzuratilor - Caracterizarea lui Apostol Bologa

Este prototipul generatiei de intelectuali ardeleni siliti intr-un anumit context social-politic sa lupte sub steag dusman. Autorul insasi a precizat ca a vrut ca Apostol Bologa sa reprezinte sovairile generatiei sale. Sinteza de realism social si psihologie romanul proiecteaza eroul in conditiile tragice ale omului aflat in situatii limita. El cautindu-se pe sine parcurge un destin tragic. Nicolae Manolescu arata ca drama lui Apostol Bologa izvoreste din nevoia de optiune personala si neputinta de a rezista unor imperative exterioare constiintei. De la inceputul romanului personajul se autocaracterizeaza: eu insumi desi sunt o fire excesiv de sovaitoare de data aceasta am constiinta pe deplin impacata, absolut pe deplin. Ii vorbeste lui Klapka despre fapta lui Svoboda ca despre o crima: a fost prins tocmai cind a vrut sa treaca la dusman inarmat cu harti si planuri. Ca membru al Curtii Martiale il va condamna si va participa la executie. Cuvintele datorie, ordine, lege sunt mereu pe buzele lui Apostol. Luptator pe diferite fronturi din Galitia si Italia se comporta vitejeste savirsind acte de bravura pentru care pirmeste decoratii si este numit membru al Curtii Martiale. Orgolios si ambitios Bologa se inroleaza voluntar in armata dorind sa-i demonstreze Martei ca este si el capabil de fapte eroice. In timpul studiilor la Budapesta se contureaza conceptia lui de viata crezind atunci ca razboiul este adevaratul generator de energie si ca fiecare trebuie sa ne facem datoria fata de stat. Curind aceasta conceptie de viata se prabuseste caci isi da seama ca ea n-a izvorit din libera alegere ci i-a fost impusa de o anumita conjuctura. In acest moment se declanseaza drama lui Apostol cauzata in primul rind de opozitia ce apare intre constiinta umana si imperativul datoriei exterioare. Autorul examineaza minutios cele trei ipostaze sociale si morale in care e silit sa traiasca eroul in raport cu statul, natiunea si patria. Bologa se autodescopera cind isi da seama ca a fost martor implicat al executarii unui om. Il obsedeaza privirea lui Svoboda, simte ca flacara din ochii comandantului i-se prelinge in inima ca o imputare dureroasa. Il fascineaza privirea dispretuitoare de moarte si infrumusetata de o iubire uriasa. Din replicile date lui Klapka rezulta dorinta eroului de a-si intari convingerea ca a procedat corect. Conceptia de viata a lui Bologa se schimba. El va evada din aria eroismului adolescentin din sfera primei iubiri. El nu mai este orgoliosul locotonent din armata austroungara. Privind spre trecut el isi spune pina azi am fost un alt om, imi face impresia cind ma uit inapoi c-am purtat in mine viata unui strain. Trezirea sentimentului national il face sa descopere ce inseamna o existenta plina de sens cum a fost cea a tatalui sau si sa actioneze dupa cum il indruma el: ca barbat sa-ti faci datoria, si sa nu uiti niciodata ca esti roman. Reactiile lui sunt acum generate de constiinta nationala. Discutia cu Klapka dovedeste ca Bologa a hotarit sa dezerteze daca va trebui sa lupte in Ardeal. Nu poate dezerta deoarece are loc un atac, este ranit si dupa o perioada de spitalizare va merge acasa unde rupe logodna cu Maria. Il roaga pe Karg sa nu fie trimis pe frontul din Ardeal dar acesta il refuza. Este numit la un birou de munitii, se logodeste cu Ilona si are revelatia adevaratei iubiri. Cind este numit in juriul Curtii Martiale ca sa judece niste tarani romani el dezerteaza fara a lua masuri de precautie. Este prins de Varga, judecat de Tribunalul Militar si condamnat la moarte prin spinzuratoare.

Finalul romanului construit in dimensiunile spatiului mioritic adecvat trecerii in nefiinta este o adevarata transcedere cosmica: Ridica ochii spre cerul tintuit cu putine stele intirziate. Crestele muntilor se desemnau pe cer ca un ferastrau urias cu dintii tociti. Drept in fata lucea tainic Luceafarul vestind rasaritul soarelui. Apostol isi potrivi singur streagul cu ochii insetati de lumina rasaritului.. Apostol Bologa moare ca un erou. El intruchipeaza setea de libertate a popoarelor subjugate din imperiul Austro-Ungar.

Tema I Apostol Bologa Apostol Bologa este personajul principal al romanului Pdurea spnzurailor, primul erou din literatura romn ntruchipat de intelectualul ce triete o dram de contiin. Eroul principal se contureaz n trei ipostaze importante: cea de cetean, cea de romn i cea de om. Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif Bologa ce fusese doi ani ntemniai, i al Marie, care avea pentru copilul ei o dragoste idolatr i al crui suflet era plin de credin, reprondu-i chiar daca nu cumva l iubete mai mult pe odrasla mai mult dect pe Atotputernicul. Astfel copilul Bologa La vrsta de 6 ani are o viziune pe care mama sa o interpreteaz cape un semn divin i i dirijeaz copilul spre calea preoiei . Acesta dezvolt din Bologa un caracter fricos, ndoielnic. Dar tatl ntors din armat dezvolt din Apostol un caracter tenace , accentund latura patriotic n educarea lui, cuvintele lui emblematice fiind s nu uii nici odat c eti romn. Astfel Bologa primete din partea priniilor lui o educaie contradictorie care prea solid. Elev la liceul din Nsud triete un experien trist prin moartea tatlui su considernd c la pierdut pe D-zeu . Am pierdut pe D-zeu, l fulger prin minte. Student la facultatea de filozofie din Budapesta este dornic de cunoatere dobndind stima profesorilor pentru inteligena srguina i curajul opiniilor, aici caut certitudini creznd c tiina i poate oferii un adevr absolut. Se logodete cu Marta Dansa i din orgoliu dar i din dorina de cunoatere se nroleaz pe front convins c rzboiul este un adevrat izvor de via cel mai eficace element de seleciune() pentru c numai rzboiul este adevratul generator de energii . Romanul debuteaz cu scena spnzurtorii lui Svoboda n care se contureaz ipostaza de cetean. Toat aceast ipostaz poate fi plasat sub formula omul nu este nimic n afar de stat. Eroul va fi obsedat de contiina datorie dar lumina triumftoare, izbvitoare din ochii lui Svoboda ct i din discuia ulterioar de la popota ofierilor va rsturna scara de valori a personajului i va intra treptat ntr-o criz moral. ncearc s se conving c a procedat corect dar va ncepe s simt un sentiment de culpabilitate fa de o crim mascat cu grij. Astfel se apropie din nou de ipostaza de cetean obsedat de datorie. Pe front este viteaz , decorat i captat n Curtea Marial i participnd astfel la condamnarea lui Svoboda. Momentul n care afl c va fi mutat pe frontul din Transilvania va genera n sufletul lui adevrat imposibilitate moral, de a lupta mpotriva propriului su neam. Acum se contureaz a doua ipostaz a eroului cea de romn. Apartenena lui la naiunea romn va traversa acum contiina eroului. Pentru a traversa situaia limit a existenei sale Bologa va ncerca s distrug reflectorul rusesc creznd ca n acest fel ca rsplat nu va fi trimis pe frontul din Transilvania. Generalul Kark refuz rugmintea lui Bologa i emite ipoteza unei viitoare dezertri. Ia hotrrea de a dezerta dar este rnit i internat n spital iar confruntarea cu moartea l ngrozete. i mrturisete lui Varga c ideea dezertrii nu l-a prsit pentru c: Lege, datorie, jurmnt sunt valabile numai pn n clipa cnd i impun o crim fa de contiina dat, nici o datorie din lume nu are dreptul s calce n picioare sufletul omului. Repartizat la coloana de muniii din spatele frontului contribuie indirect la crim fa de propriul neam. Rupe logodna cu Marta dar gzduit de groparul Vidor se ndrgostete de Ilona care-l cucerete prin sinceritatea sentimentelor ei. Este chemat din nou la Curtea Marial i pus n situaia de a judeca 12 rani romni nvinuii pentru trdare. Pentru a doua oar se contureaz ipostaza de romn. El hotrte pentru a doua oar s dezerteze i de aceast dat o i

face dei era contient c sublocotenentul Varga l urmrete. Pleac ntr-o noapte s treac linia frontului dar se rtcete i este prin de o patrul chiar n sectorul lui Varga, care-l aresteaz. Este judecat i condamnat la moarte. Acum se contureaz ipostaza lui de om. Condamnat la moarte eroul se caut pe sine nsui, se elibereaz de teroarea ideilor pure de zbuciumul sufletesc generat de sentimentul de culpabilitate de povara nesinceritii i a crimei de existena neautentic i fals. Asistm astfel la un adevrat proces de purificare de mpcare a eroului cu sine cu ntreaga umanitate cu sine. Acuma mi-e sufletul linitit iubirea mi ajunge cci iubirea mbrieaz deopotriv pe oameni i pe D-zeu viaa i moartea n momentul spnzurri, ca i Svoboda la nceputul romanului, Apostol i potrivi singur treangul cu ochii nsetai de lumina rsritului. Moare n vreme ce n urechi i se stingea glasul preotului: Primete, Doamne, sufletul robului tu Apostol Apostol Bologa moare ca un erou al neamului su, din dragoste pentru ara sa, pentru libertate i adevr, pentru triumful valorilor morale.

Apostol Bologa - personaj principal de roman modern de analiza psihologica, obiectiv si realist - personaj realist modern - intelectualul (expresia unei crize morale si psihologice) "Padurea spanzuratilor", de Liviu Rebreanu -roman modern de analiza psihologica , obiectiv si realistLiviu Rebreanu (1885-1944)este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane" de pana atunci (Eugen Lovinescu), iar "Padurea spanzuratilor" este primul roman obiectiv de analiza psihologica din proza romaneasca. Nuvelele care preced romanul "Padurea spanzuratilor" sunt "Catastrofa", "Itic Strul dezertor" si "Hora mortii", pe baza carora Liviu Rebreanu creeaza primul roman de analiza psihologica, obiectiv si realist din literatura romana. Romanul ilustreaza evocarea realista si obiectiva a primului razboi mondial, in care accentul cade pe conditia tragica a intelectualului ardelean care este silit sa lupte sub steag strain impotriva propriului neam; "Padurea spanzuratilor" este "monografia incertitudinii chinuitoare" (G. Calinescu). Rebreanu este in acest roman "un analist al starilor de constiinta, al invaimaselilor de ganduri, al obsesiilor tiranice". (Tudor Vianu) Apostol Bologa este personajul principal si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster) al romanului "Padurea spanzuratilor", primul erou din literatura romana intruchipat de intelectualul ce traieste o drama de constiinta, un tragic conflict interior declansat de sentimentul datoriei de cetatean, ce-i revine din legile statul lui austro-ungar si apartenenta la etnia romaneasca. Liviu Rebreanu analizeaza personajul din punct de vedere psihologic cu obiectivitate si, pentru prima oara in proza romaneasca, aduce in prim plan o criza de constiinta a unui intelectual ce aspira la o existenta bazata pe principii morale solide, clare si intransigente. Naratorul omniscient alcatuieste, in mod obiectiv, sondajul psihologic al personajului, utilizand o gama variata de procedee artistice indirecte de caracterizare. Monologul interior al eroului sau autoanaliza ("Am pierdut pe Dumnezeu, ii fulgera prin minte"), cuvintele personajului ce se constituie in marturisiri ale propriilor conceptii ("Lege, datorie, juramant ... sunt valabile numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta [...], nicio datorie din lume n-are dreptul sa calce in picioare sufletul omului"), caracterizarea facuta direct de catre naratorul omniscient ("Apostol Bologa se facu rosu de luare-aminte si privirea i se lipise pe fata condamnatului. Isi auzea bataile inimii ca niste

ciocane."), invalmaselile de ganduri si obsesii ce nasc situatii dramatice, prin repetarea unor cuvinte cu valoare de simbol (datoria, lumina din privirea condamnatului, legea, iubirea), precum si armonizarea naturii mohorate, reci, sumbre cu zbuciumul dramatic din constiinta personajului (naturalismul) creioneaza un personaj realist modern si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster) prin complexitatea trairilor si zbuciumul constiintei. Perspectiva temporala discontinua aduce in prim plan, prin flash-back, perioada copilariei, care influenteaza decisiv evolutia psihologica si conceptiile protagonistului despre lume si viata. Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif Bologa, intemnitat pentru doi ani ca semnatar al Memorandumului si al Mariei, care avea pentru copilul ei "o dragoste idolatra" si al carui suflet era "plin de credinta in Dumnezeu", reprosandu-si chiar daca nu cumva isi "iubeste odrasla mai mult decat pe Atotputernicul?". Indoctrinat de mama sa, copilul ajunge sa aiba halucinatii in biserica, imaginandu-si ca il vede pe Dumnezeu dupa o perdea de nouri albi si atunci "inima si-a oprit bataile, iar ochii i s-au umplut de o lucire stranie bolnava, in vreme ce sufletul era plin de fericire...". Mama interpreteaza momentul ca pe un semn divin si dirijeaza copilul spre calea preotiei. Venit din inchisoare, tatal se opune cu strasnicie exaltarii religioase si sadeste in copil o forta launtrica, dorind sa faca din acesta "un om si un caracter". Printr-o educatie severa, fara sentimentalisme siropoase, Iosif Bologa accentueaza latura patriotica in structura morala a baiatului si-l povatuieste sa dobandeasca stima oamenilor, dar mai ales pe a lui insusi, stabilind un echilibru intre lumea sa si lumea din afara prin armonia deplina a sufletului cu gandul, a gandului cu vorba si a vorbei cu fapta, dar mai ales: "ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!" Avand aceasta structura educationala, copilul evolueaza cu o baza de principii ce pareau solide, primul dezechilibru producandu-se la moartea tatalui sau, cand are sentimentul ca "Am pierdut pe Dumnezeu". Ca student la Facultatea de Filozofie, cu sufletul plin de indoieli, cauta certitudini in stiinta, care crede ca ii poate oferi "un adevar absolut", ce l-ar putea lamuri pe deplin. Isi formeaza aici cateva principii asupra vieii, eticii, considerand ca "omul singur nu e cu nimic mai mult dect un vierme" si ca numai "colectivitatea organizata devine o forta constructiva". Conceptia despre viata formata in cei doi ani de studii ii impune opinia care i se va zdruncina din temelii mai trziu: "Constiinta sa-ti dicteze datoria, nu legile", iar respectul fata de stat trebuie sa fie dictat de aceeasi constiinta: "Eu nu afirm ca statul nostru e bun! [...], dar cata vreme exista, trebuie sa ne facem datoria...". Bologa se inroleaza in armata austro-ungara dintrun orgoliu juvenil, plecand de la conceptia ca "numai razboiul e adevaratul generator de energii", sustinand ideea ca "razboiul este adevaratul izvor de viata si cel mai eficace element de selectiune. Numai in fata mortii pricepe omul pretul vietii si numai primejdia ii oteleste sufletul". Introspectia psihologica, retrospectia si auto introspectia constituie procedee moderne de caracterizare a personajului realist, care traieste in permanenta un conflict interior, amplificat de inadvertenta dintre conceptii si realitate. Datoria si razboiul sunt principalele coordonate de constiinta ale lui Apostol, care-i energizeaza toate faptele eroice de pe front, fiind rasplatit cu medalii si cu "onoarea sa fac parte din Curtea Martiala" care la judecat pe sublocotenentul ceh Svoboda, ce fusese prins "cand era sa treaca la dusman, inarmat cu harti si planuri". Tanarul locotenent isi exprima fata de Klapka indignarea pentru fapta dezertorului, considered ca este o rusine pentru corpul ofiteresc. Prima zguduire a conceptiilor sale despre viata, ce pareau atat de solide, are loc atunci cand, verificand cu o ravna absurda trainicia spanzuratorii lui Svoboda, este surprins de privirea condamnatului, in ochii caruia "se aprinse o stralucire mandra, invapaiata, care parca patrundea pana in lumea cealalta...". Aceasta privire il impresioneaza profund pe Bologa si simte ca "i se prelinge in inima ca o imputare dureroasa". Atitudinea lui Svoboda, care "saruta lacom crucea din mana preotului" si care isi potriveste singur, "cu o licarire de bucurie", latul in jurul gatului, il fascineaza pe Bologa si-i provoaca un puternic dezechilibru interior prin aceea ca privirea lucitoare a condamnatului "parea sa vesteasca

oamenilor o izbanda mare". Apostol nu intelege lumina din ochii cehului si incearca sa-si restabileasca echilibrul constiintei, apeland la conceptiile sale ce parusera solid inradacinate: "pedeapsa... crima...legea, bolborosi Apostol Bologa. [...] fiecare isi face datoria cum crede [...], caci mai presus de om e statul". Relatarea lui Klapka despre padurea spanzuratilor ("in fiecare copac atarnau oameni") si dialogul ofiterilor la popota ii zguduie lui Apostol Bologa toate conceptiile formate pana atunci in constiinta sa, schimbandu-i radical opinia asupra existentei obiective. Noua viziune impune certitudinea ca "nimic nu e mai presus de om", ca "omul este centrul universului [...], omul e Dumnezeu!" Conceptiile protagonistului se clatina puternic si el isi da seama "ce ridicol am fost cu conceptia de viata", ce ramane numai "o formula neroada", de care acum se rusineaza. Vestea ca divizia lor se muta pe frontul din Ardeal si ca va fi nevoit sa lupte impotriva romanilor duce la prabusirea definitiva a constiintei personajului. El mai incearca o ultima speranta de salvare a propriei constiinte, planuind "sa sparga reflectorul rusesc si drept recompensa ar putea obtine de la generalul Karg concesia de a fi trimis sa lupte pe alte fronturi, in Galitia sau in Italia. Isi pune toata energia in doborarea reflectorului, reuseste si este chemat de general pentru a primi medalia de aur pentru merite deosebite. Bologa insa ii cere "favoarea" de a fi scutit sa mearga pe frontul romanesc, explicandu-i ca se afla "in imposibilitate morala", dar Karg se enerveaza, amenintand ca "fiecare cuvant al d-tale ar merita un glonte!". Bologa se hotaraste sa dezerteze la muscali (poporul rus - n.n), dar este ranit in lupta si sta in spital patru luni, gandindu-se in acest timp cat de norocos a fost ca nu a trecut la inamic, deoarece, apropiindu-se de frontul romanesc, are prilejul sa treaca la ai sai. Cuvintele tatalui sau ("ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!"), adanc imprimate in constiinta, il determina pe Bologa sa considere ca datoria lui e "sa traiasca si sa triumfe", deoarece moartea inseamna "lasitate pentru omul care are un ideal in lume." In dialogul purtat cu ofiterul ungur Varga in tren, Bologa sustine ideea ca legea si datoria sunt valabile "numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta" si ca nicio datorie nu are dreptul "sa calce in picioare sufletul omului". Sinceritatea lui devine periculoasa pentru ofiterul Bologa, dar el simte ca toti gandesc la fel, numai ca nu au demnitatea lui de a recunoaste: "Daca ar putea citi cineva in sufletele tuturor ofiterilor, sar ingrozi de ceea ce ar descoperi. Cei mai multi isi ascund gandurile, pe cand el baremi e sincer". Bologa se indreapta cu siguranta catre un destin tragic, el marturisindu-i chiar generalului Karg ca acum in sufletul sau "s-a prabusit o lume" (autointrospectie), exprimandu-si conceptia ca omul ar trebui sa-si controleze pornirile, astfel ca "sa nu faca niciodata inima ce nu vrea creierul si mai cu seama creierul sa nu faca ce sfasie inima!". Plecat acasa in convalescenta Apostol rupe logodna cu Marta, recunoscand fatis ca n-o mai iubeste si in clipa aceea "s-a simtit foarte fericit", dar si mandru pentru fermitatea hotararii luate, constatand inca o data cat de falsa" fusese si perceptia sentimentului de iubire. Intors pe front este numit intr-o functie de birou, la coloana de munitii, sta in gazda la groparul ungur Vidor si se indragosteste puternic de fata acestuia, Ilona, cu care se si logodeste, simtind pentru prima oara iubirea adevarata, inaltatoare. Este desemnat din nou membru al Curtii Martiale pentru a judeca pe cativa tarani romani acuzati de pactizare cu dusmanul, ceea ce il hotaraste sa dezerteze si sa treaca la romani, desi este constient ca sublocotenentul ungur Varga il suspecteaza si-l urmareste indeaproape. Pleaca intr-o noapte sa treaca linia frontului, "cu inima ostenita de bucurie", dar se rataceste si este prins de o patrula, chiar in sectoral lui Varga, care-l aresteaza. Asupra lui Bologa este gasita "harta cu pozitiile frontului", document incontestabil de tradare a statului austro-ungar. Dezertarea lui Apostol este echivoca, e posibil ca el sa-si fi dorit sa fie prins si condamnat la moarte, gandindu-se ca, daca reusea sa ajunga la ai sai (la romani), acestia l-ar fi privit ca pe un las, care luptase deja doi ani sub drapel austro-ungar. In alta ordine de idei, competenta ofiterului Bologa nu justifica faptul ca a fost descoperita incercarea de a

dezerta, deoarece el dovedise o buna pregatire militara in distrugerea reflectorului rusesc, stia foarte bine linia frontului, asadar n-ar fi trecut niciodata prin sectorul dusmanului sau declarat, Varga, si, mai ales, n-ar fi luat cu sine o harta care l-ar fi incriminat fara dubiu. La interogatoriu, Bologa simte o dorinta nestapanita sa explice framantarile sale de constiinta care-i determinasera dezertarea, sa-i faca sa inteleaga "cum mi s-a zdruncinat echilibrul sufletesc", dar pe nimeni nu intereseaza astfel de explicatii si este condamnat la moarte prin spanzurare. Refuza cu incapatanare sa fie aparat de Klapka; simtindu-si sufletul inundat de iubire, deoarece numai "prin iubire cunosti pe Dumnezeu si te inalti pana la ceruri...". Moartea nu-l infricoseaza, ba se intreaba chiar "daca dincolo de moarte nu e adevarata viata? ". Intreaga sa fiinta este cuprinsa de iubirea totala, fata de oameni si de Dumnezeu, caci "cu iubirea in suflet poti trece pragul mortii" si cine are fericirea sa o simta "traieste in eternitate... ". In momentul spanzurarii, ca si Svoboda la inceputul romanului, "Apostol isi potrivi singur streangul, cu ochii insetati de lumina rasaritului". Moare "in vreme ce in urechi i se stingea glasul preotului: Primeste, Doamne, sufletul robului tau Apostol.. .Apostol.. .Apostol...". Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din dragoste pentru tara sa, pentru libertate si adevar, pentru triumful valorilor morale ale omenirii. Drama de constiinta conduce astfel la unicul deznodamant posibil. Eugen Lovinescu apreciaza ca romanul "Padurea spanzuratilor" este o proza psihologica "in sensul analizei evolutive a unui singur caz de constiinta, un studiu metodic, alimentat de fapte precise si de coincidente, impins dincolo de tesatura logica, in adancurile inconstienrului".

APOSTOL BOLOGA - expresia unei crize morale si psihologice (caracterizarea personajului) :: Padurea spanzuratilor de Liviu REBREANU
Liviu REBREANU Padurea spanzuratilor Apostol Bologa este personajul principal al romanului "Padurea spanzuratilor", primul erou din literatura romana intruchipat de intelectualul ce traieste o drama de constiinta, un tragic conflict interior declansat de sentimentul datoriei de cetatean, ce-i revine din legile statului austro-ungar si apartenenta la etnia romaneasca. Liviu Rebreanu analizeaza personajul din punct de vedere psihologic cu obiectivitate si, pentru prima oara in proza romaneasca, aduce in prim plan o criza de constiinta a unui intelectual ce aspira la o existenta bazata pe principii morale solide, clare si intransigente. Liviu Rebreanu alcatuieste sondajul psihologic al personajului, utilizand o gama variata de modalitati artistice: monologul interior al eroului sau autoanaliza ("AAm pierdut pe DumnezeuA, ii fulgera prin minte"), cuvintele personajului ce se constituie in marturisiri ale propriilor conceptii ("Lege, datorie, juramant sunt valabile numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta (), nici o datorie din lume n-are dreptul sa calce in picioare sufletul omului"), caracterizarea facuta direct de catre autor ("Apostol Bologa se facu rosu de luare-aminte si privirea i se lipise pe fata condamnatului. isi auzea bataile inimii ca niste ciocane."), invalmaselile de ganduri si obsesii ce nasc situatii dramatice, prin repetarea unor cuvinte cu valoare de simbol (datoria, lumina din privirea condamnatului, legea, iubireA), precum si armonizarea naturii mohorate, reci, sumbre cu zbuciumul dramatic din constiinta personajului.

Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif Bologa, ce fusese doi ani intemnitat (ca semnatar al MemorandumuluI) si al Mariei, care avea pentru copilul ei "o dragoste idolatra" si al carui suflet era "plin de credinta in Dumnezeu", reprosandu-si chiar daca nu cumva isi "iubeste odrasla mai mult decat pe Atotputernicul?" indoctrinat de mama sa, copilul ajunge sa aiba halucinatii si, intr-o duminica, crede ca il vede pe Dumnezeu dupa o perdea de nouri albi si atunci "inima si-a oprit bataile, iar ochii i s-au umplut de o lucire stranie bolnava, in vreme ce sufletul era plin de fericire". Mama interpreteaza momentul ca pe un semn divin si dirijeaza copilul spre calea preotiei, dar tatal, venit din inchisoare, se opune cu strasnicie exaltarii religioase si sadeste in copil un caracter tenace, accentuand latura patriotica in educatia acestuia. Tatal isi povatuieste fiul sa dobandeasca stima oamenilor, dar mai ales pe a lui insusi, stabilind un echilibru intre lumea sa si lumea din afara prin armonia deplina a sufletului sau cu gandul, a gandului cu vorba si a vorbei cu fapta, iar "ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti

roman!" Avand aceasta structura educationala, copilul evolueaza cu o baza de principii ce pareau solide, primul sau dezechilibru producandu-se la moartea tatalui sau, cand are sentimentul ca "Am pierdut pe Dumnezeu". Ca student la Facultatea de Filozofie, cu sufletul plin de indoieli, cauta certitudini in stiinta, care crede ca ii poate oferi "un adevar absolut", ce l-ar putea lamuri pe deplin. isi formeaza aici cateva principii aupra vietii, eticii, considerand ca "omul singur nu e cu nimic mai mult decat un vierme" si ca numai "colectivitatea organizata devine o forta constructiva". Noua conceptie despre viata formata in cei doi ani de studii ii impune opinia care i se va zdruncina din temelii mai tarziu: "Constiinta sa-ti dicteze datoria, nu legile", iar respectul fata de stat trebuie sa fie dictat de aceeasi constiinta: "Eu nu afirm ca statul nostru e bun! (), dar cata vreme exista, trebuie sa ne facem datoria".

Bologa se inroleaza in armata austro-ungara dintr-un orgoliu juvenil, plecand de la conceptia ca "numai razboiul e adevaratul generator de energii", sustinand ideea ca "razboiul este adevaratul izvor de viata si cel mai eficace element de selectiune. Numai in fata mortii pricepe omul pretul vietii si numai primejdia ii oteteste sufletul". Asadar, datoria si razboiul sunt principalele coordonate de constiinta ale lui Apostol Bologa, care-i energizeaza toate faptele eroice de pe front, fiind rasplatit cu medalii si cu "onoarea sa fac parte din Curtea Martiala" care 1-a judecat pe sublocotenentul ceh Svoboda, ce fusese prins "cand era sa treaca la dusman, inarmat cu harti si planuri". Tanarul locotenent isi exprima fata de Klapka indignarea pentru fapta dezertorului, considerand-o o rusine pentru corpul ofiteresc. Prima zguduire a conceptiilor sale despre viata, ce pareau atat de solide, are loc atunci cand, verificand cu o ravna absurda trainicia spanzuratorii lui Svoboda, este surprins de privirea condamnatului, In ochii caruia "se aprinse o stralucire mandra, invapaiata, care parca patrundea pana in lumea cealalta". Aceasta privire il impresioneaza profund pe Bologa si "i se prelinge in inima ca o imputare dureroasa". Expresia lui Svoboda, care "saruta lacom crucea din mana preotului" si care isi potriveste singur, "cu o licarire de bucurie", latul in jurul gatului, il fascineaza pe Bologa si-i provoaca un puternic dezechilibru interior prin aceea ca privirea lucitoare a condamnatului "parea sa vesteasca oamenilor o izbanda mare". Apostol nu intelege lumina din ochii cehului si incearca sa-si restabileasca echilibrul constiintei, apeland la conceptiile sale ce pareau solid inradacinate: "pedeapsa crimalegea, bolborosi Apostol Bologa. () fiecare isi face datoria cum crede (), caci mai presus de om e statul". Relatarea lui Klapka despre padurea spanzuratilor ("in fiecare copac atarnau oameni") si discutiile purtate intre ofiteri la popota ii zguduie iui Apostol Bologa toate conceptiile formate pana atunci in constiinta lui, intre care si aceea ca "nimic nu e mai presus de om", ca "omul este centrul universului (), omul e Dumnezeu!" Bologa se clatina puternic in constiinta sa si isi da seama "ce ridicol am fost cu conceptia de viata", ce ramane numai "o formula neroada", de care acum se rusineaza.

Vestea ca divizia lor se muta pe frontul din Ardeal si ca va fi nevoit sa lupte impotriva romanilor duce la prabusirea definitiva a constiintei personajului. El mai incearca o ultima speranta de salvare a propriei constiinte, incercand "sa sparga reflectorul rusesc si drept recompensa" ar putea obtine de la generalul Karg concesia de a fi trimis sa lupte pe alte fronturi, in Galitia sau in Italia. isi pune toata energia in doborarea reflectorului, reuseste si este chemat de general pentru a primi medalia de aur pentru merite deosebite. Bologa insa ii cere "favoarea" de a fi scutit sa mearga pe frontul romanesc, explicandu-i ca se afla In imposibilitate morala", dar Karg se enerveaza, considerand ca- "fiecare cuvant al d-tale ar merita un glonte!". Bologa se hotaraste sa dezerteze, dar este ranit in lupta si sta in spital patru luni, gandindu-se in acest timp ca a avut noroc ca nu a dezertat Ia rusi, ca, apropiindu-se de frontul romanesc, are prilejul sa treaca la ai sai, deoarece datoria Iui e "sa traiasca si sa triumfe", deoarece moartea inseamna "lasitate pentru omul care are un ideal in lume." intr-o discutie purtata cu Varga in tren, Bologa sustine ideea ca legea si datoria sunt valabile "numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta" si ca nici o datorie nu are dreptul "sa calce in picioare sufletul omului". Sinceritatea lui devine periculoasa pentru ofiterul Bologa, dar el simte ca toti gandesc la fel, numai ca nu au demnitatea lui de a recunoaste: "Daca ar putea citi cineva in sufletele tuturor ofiterilor, s-ar ingrozi de ceea ce ar descoperi. Cei mai multi isi ascund gandurile, pe cand el baremi e sincer". Bologa se indreapta cu siguranta catre destinul sau tragic, el marturisindu-i chiar generalului Karg ca acum in sufletul sau "s-a prabusit o lume", exprimandu-si nadejdea ca omul ar trebui sa-si stapaneasca pornirile, astfel ca "sa nu faca niciodata inima ce nu vrea creierul si mai cu seama creierul sa nu faca ce sfasie inima!"

Plecat acasa in convalescenta, Apostol rupe logodna cu Marta, recunoscand fatis ca n-o mai iubeste si in clipa aceea "s-a simtit foarte fericit", dar si mandru pentru fermitatea hotararii luate. intors pe front, este numit intr-o functie de birou, la coloana de munitii, sta in gazda la groparul Vidor si se indragosteste puternic de fata acestuia, Ilona, cu care se si logodeste. Este numit din nou membru al Curtii Martiale pentru a judeca, pe cativa tarani romani acuzati de pactizare cu dusmanul. Bologa se hotaraste sa dezerteze si sa treaca la romani, desi era constient ca sublocotenentul ungur Varga il suspecteaza si-l urmareste indeaproape. Pleaca intr-o noapte sa treaca linia frontului, "cu inima ostenita de bucurie", dar se rataceste si este prins de o patrula, chiar in sectorul Iui Varga, care-1 aresteaza. Gaseste asupra lui Bologa "harta cu pozitiile frontului", document incontestabil de tradare. La interogatoriu, Bologa simte o dorinta nestapanita sa explice framantarile sale de constiinta care-i determinasera dezertarea, sa-i faca sa inteleaga "cum mi s-a zdruncinat echilibrul sufletesc", dar nimeni nu vrea sa auda astfel de explicatii si este condamnat la moarte prin spanzurare. Refuza cu incapatanare sa fie aparat de Klapka,

simtindu-si sufletul inundat de iubire, deoarece numai "prin iubire cunosti pe Dumnezeu si te inalti pana la ceruri". Moartea nu1 infricoseaza, ba se intreaba chiar "daca dincolo de moarte nu e adevarata viata?" intreaga sa fiinta e cuprinsa de iubirea totala, fata de oameni si de Dumnezeu, caci "cu iubirea in suflet poti trece pragul mortii" si cine are fericirea sa o simta "traieste in eternitate". in momentul spanzurarii, ca si Svoboda la inceputul romanului, "Apostol isi potrivi singur streangul, cu ochii insetati de lumina rasaritului". Moare In vreme ce in urechi i se stingea glasul preotului: Primeste, Doamne, sufletul robului tau ApostolApostolApostol". Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din dragoste pentru tara sa, pentru libertate si adevar, pentru triumful valorilor morale ale omenirii. Eugen Lovinescu apreciaza ca romanul "Padurea spanzuratilor" este o proza psihologica "in sensul analizei evolutive a unui singur caz de constiinta, un studiu metodic, alimentat de fapte precise si de coincidente, impins dincolo de tesatura logica, in adancurile inconstientului".