Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizarea lui Felix Sima

In 1932, George Clinescu. (1899 - 1965) sustinea necesitatea aparitiei - in literatura


romana - a unui roman de atmosfera moderna, desi respingea teoria sincronizarii obligatorii a
literaturii cu filozofia si psihologia epocii, argumentand ca literatura trebuie sa fie in legatura
directa cu "sufletul uman". Prin romanele lui, Calinescu depaseste realismul clasic, creeaza
caractere dominate de o trasatura definitorie, realizand tipologii -avarul, arivistul, tipul
feminitatii, tipul retardatului, tipul fetei batrane-, modernizeaza tehnica narativa, foloseste
detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, inscriindu-se astfel in realismul
secolului al XX-lea, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac prin tema mostenirii, in jurul careia
romancierul construieste imaginea societatii burgheze din Bucuresti.
Felix Sima, definit chiar de Calinescu "martor si actor", deschide romanul prin
descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu, privita in detaliu si il incheie cu aceeasi imagine a
cladirii vazute din perspectiva eroziunii timpului. Romanul pune in central narativ al actiunii
formarea personalitatii lui Felix, de aceea poate fi considerat, din acest unghi, un bildungsroman.
Ca participant direct la actiune, Felix este personaj in roman, actiunile, faptele, situatiile
in cafe este pus argumenteaza statutul de "actor". Tot Felix este cel care introduce cititorul intr-o
lume necunoscuta - strada Antim, casa lui Giurgiuveanu, majoritatea personajelor adunate la jocul
de carti etc. - de care acesta ia act prin imaginile reflectate in constiinta acestui personaj-martor.
Toate aceste ipostaze narative constituie tehnici de caracterizare argumentative pentru care Felix
este un personaj realist modern.
Felix Sima este fiul doctorului Iosif Sima, de la Iasi, care murise si-l lasase pe baiat in
grija tutorelui Costache Giurgiuveanu. Acesta din urma, caruia Felix obisnuia din familie sa-i
spuna "unchiul", era cumnatul tatalui sau, deoarece fusese casatorit cu singura lui sora, care
murise cu multi ani in urma.
Dupa moartea mamei, cu mai bine de zece ani in urma, dupa o lunga si grea suferinta si
dupa moartea tatalui in anul trecut, Felix mostenise "o casa cam veche, dar solida si rentabila" si
"un oarecare depozit in bani", pe care le administra mos, Costache de un an, de cand baiatul
ramasese orfan. Dupa terminarea liceului, timp in care locuise la internat, tanarul venise la
Bucuresti, ca sa urmeze cursurile facultatii de medicina, ca si tatal sau.
Portretul fizic sugereaza, prin detaliile descrierii directe, trasaturi morale, intre care
vointa si ambitia, precum si o distinctie nativa a personajului: "fata ii era juvenila si prelunga,
aproape feminina", cu "suvite mari de par ce-i cadeau de sub sapca", obrazul de "culoare
maslinie", iar nasul "de o taietura elenica" ii dadea o "nota voluntara": "un tanar de vreo
optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, [...] stransa bine pe talie ca un vesmant militar,
iar gulerul tare si foarte inalt si sapca umtlata ii dadeau un aer barbatesc i elegant. Fata insa ii
era juvenila si prelunga, aproape feminina din pricina suvitelor mari de par ce-i cadeau de sub
sapca, dar coloarea maslinie a obrazului si taietura elinica a nasului corectau printr-o nota
voluntara intaia impresie".
Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele contureaza indirect, inca de la primele
pagini ale romanului, o fire rationala,lucida, cu o mare nevoie de certitudini, o fire analitica si un
spirit de observatie foarte dezvoltat.
De la inceput, Felix simte pentru Otilia o simpatie spontana, care se transforma in
iubire, fiind chinuit de lupta ce se da in sufletul sau intre a crede barfele clanului Tulea si a pastra
o dragoste pura pentru fata. Il descumpaneste comportamentul derutant al Otiliei, nu-si poate

explica schimbarile bruste de atitudine ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta. Plecarea Otiliei la
Paris cu Pascalopol il deznadajduieste, insa nu renunta la cariera, ba dimpotriva, esecul in
dragoste il maturizeaza, Felix pastrand in amintire o iubire romantica, inaltatoare, care-i da
putere, fiind un corolar al muncii sale.
Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a unui personaj
realist, Felix inscriindu-se in tipologia societatii burgheze de la inceputul secolului al XX-lea.
Lucid si rational, el intelege ca intr-o societate degradata in esentcle ei morale, dragostea nu mai
poate fi un sentiment pur, casatoria devenind o afacere pentru supravietuire si nu o implinire a
iubirii. Devine un medic vestit si bogat, patrunzand in lumea buna a Bucurestiului, deoarece s-a
casatorit "intr-un chip care se cheama stralucit si intra, prin sotie, intr-un cere de persoane
influente".
In relatiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual superior, situandu-se
deasupra superficialitatii si meschinariei lumii burgheze, conducandu-se dupa un cod superior de
norme etice: "sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios". Ambitios si inteligent,
Felix invata si face eforturi deosebite de a se remarca pe plan profesional. Ferm si tenace,
munceste cu seriozitate pentru a deveni un nume cunoscut in medicina, publica un studiu de
specialitate intr-o revista franceza si, cu indarjire si prcocupare pentru cariera sa, devine profesor
universitar, o autoritate medicala, casatorindu-se, potrivit ambitiei sale, cu fata unei personalitati
politice a vremii, care-i asigura si un statut social superior.
Felix Sima evolueaza de la adolescenta la maturitate, traind experienta iubirii entuziaste
si ambitia realizarii in plan profesional. Uneori, tanarul se imagina "un medic mare, savant, autor
celebru, om politic", iar alteori, dimpotriva, era cuprins de un total dezinteres profesional,
dcvcnca romantic si incarcat de generozitate sentimentala, si-o imagina pe Otilia amenintata de
banditi, de care o salva, iar ea "tremurand, il strangea cu bratele ei subtiri de gat".
Dezamagirea si suferintele iubirii nu-l deprima, ci il otelesc, luciditatea il directioneaza
catre intelegerea faptului ca societatea este degradata din cauza puterii pe care o are banul si ca
nu exista alta sansa de supravietuire decat adaptarea totala la regulile ei. Din acest punct de
vedere, opera "Enigma Otiliei" poate fi considerata un bildungsroman.
Ipostaza de personaj-martor este definita printr-o serie de observatii pe care Felix le
face prin descrierea detaliata a exterioarelor (strazi, cladiri), a interioarelor (case, incaperi) ori a
infatisarii personajelor. Imaginile reflectate in constiinta lui Felix sunt comunicate cititorului, care
ia astfel cunostinta de trasaturile fizice, imbracamintea sau coafura personajelor, precum si de
gesturile si atitudinile lor, prin tehnica detaliului. Tot Felix descrie in amanunt strada Antim sau
interiorul casei lui Costache Giurgiuveanu ori a familiei Tulea, aspecte care sugereaza, indirect,
trasaturi caracteriale comune locuitorilor strazii ori locatarilor respectivelor imobile.
In "Enigma Otiliei" Calinescu ilustreaza o conceptie de moralist clasic, o observatie
atenta a eticii umane, pe care o clasifica pe tipuri: "Romanul nu apare decat cand ne dam seama
ca incepe sa se organizeze o lume de tipuri si de caractere." (George Calinescu).