Caracterizarea Apostolului Bologa <3

Apărut in 1922, "Pădurea spânzuraților" este primul roman de introspecție din

literatura română, autorul reliefând gândurile si dramaticele trăiri sufletești ale lui Apostol
Bologa. Român transilvănean, obligat să lupte, în primul război mondial, împotriva altor
români; "Pădurea spânzuraților" este un roman psihologic.

Titlul romanului este laitmotivul romanului. Imaginea pădurii spânzuraților apare spre
sfârșitul acțiunii, înainte de încercarea de a dezerta a lui Bologa. Chemat la comandament,
acesta trece, cu mașina, pe lângă o pădure si vede atârnând in copaci, trupurile a șapte
spânzurați. Mintea lui dilata realitatea multiplicând la nesfârșit numărul spânzuraților, ca
intra-un coșmar: " Și totuși in ochii lui, cei șapte se multiplicau neîncetat, iar braniștea se
transforma treptat într-o pădure fără margini, spintecată de un drum fără sfârșit... Și în fiecare
copac al pădurii nemărginite, de-a lungul șoselei nesfârșite, i se părea ca atârna alți oameni,
mereu alții, toți cu ochii după el, cerând-i socoteala."

Raportul dintre incipit si final reprezintă coloana vertebrală a universului românesc

din "Pădurea spânzuraților", întreg scriptul narativ, atât la nivel reumatic, cat si la nivel
compozițional, fiind organizat pe baza acestui raport de interdependenta. La nivel
compozițional se remarca aceeași preocupare pentru simetria construcției, pentru sfericitatea
data de începutul si sfârșitul similar, construite pe motivul spânzurătorii. Deși personajele se
schimba, conflictele rămân aceleași, iar cercul închide fatal existentele umane. Țesătura
romanului se circumscrie unui ciclu existențial noapte-zi: incipitul este axat pe imaginea
spânzurătorii pregătind secvența patibularii comandantului ceh Svoboda , spânzurătoare care
se desfășoară pe timpul nopții: "sub cerul cenușiu de toamna ca un clopot uriaș de sticla
aburita, spânzurătoarea nouă si sfidătoare, înfipta la marginea satului, întindea brațul cu
ștreangul spre câmpia neagră, înțepata ici-colo de arbori arămii. Din rana pământului groparii
zvârleau lut galben, lipicios.". Simetria dintre incipit si final, prin elementele conținute face
ca romanul sa fie construit pe baza câtorva simboluri care articulează adevărate obsesii cu rol
de accente psihologice: spânzurătoarea, lumina, moartea si războiul. Spânzurătoarea este
imaginea ocurenta de douăzeci de ori pe parcursul discursului narativ, ea concretizându-se
într-o metafora simbol a războiului. Incipitul si finalul abundă în lexeme aparținând unui
câmp semantic al ostilului, culminând cu metafora „rana pământului” pentru a contura
atmosfera de disconfort, atât fizic, cât și psihic. Astfel, se realizează din start „motivarea
compozițională a operei”, fragmentul anticipând caracterul tragic al situațiilor ce urmează să
fie prezentate.

Pădurea spânzuraților este un roman psihologic, de tip obiectiv, cu inserții din stilul
indirect liber prin care se sondează psihologia personajului, lăsând senzația de subiectivitate.

Apostolul Bologa este un personaj titular si central al romanului psihologic, dominând

întreaga opera. Este un personaj principal, realist si este primul erou din literatura romana
întruchipat de intelectualul ce trăiește o drama de conștiința, un tragic conflict interior
declanșat de sentimentul datoriei de cetățean, ce-i revine din legile statului austro-ungar si
apartenenta la etnia românească. Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif Bologa ce
fusese doi ani întemnițați, si al Mariei, care avea pentru copilul ei o „dragoste idolatra” si al
cărui suflet era plin de credința. Apostolul Bologa întruchipează un tip uman- al
intelectualului: studentul Facultății de Filosofie de la Budapesta, iar apoi, înrolând-se in
război, devine ofițer in armata austro-ungara.
 Un mijloc de caracterizare directa este reprezentat de autocaracterizare . Încă de la
începutul romanului, personajul se autocaracterizează: ,, eu însumi deși sunt o fire excesiv de
șovăitoare de data aceasta am cunoștința pe deplin împăcata, absolut pe de plin”. Cuvintele
datorie, ordine, lege sunt mereu pe buzele lui Bologa. Luptător pe diferite fronturi din Galiția
si Italia se comporta vitejește punând in evidenta iubirea necondiționata fata de propriul
neam. Introspecția psihologica, retrospecția si auto introspecția constituie procedee moderne
de caracterizare a personajului realist, care trăiește in permanenta un conflict interior,
amplificat de inadvertenta dintre concepții si realitate. Datoria si războiul sunt principalele
coordonate de conștiința ale lui Apostol, care-i energizează toate faptele eroice de pe front,
fiind răsplătit cu medalii si cu onoarea de a face parte din Curtea Marțiala, care l-a judecat pe
sublocotenentul ceh Svoboda.
Personalitatea puternică a tatălui își pune amprenta pe Apostol Bologa care se
străduiește să fie la înălțimea exigențelor acestuia. Dar educația sa are și o componentă
religioasă, mistică, transmisă de mama sa. Cele două feluri de a fi diametral opuse creează
fundamentul propice conflictelor interioare ce vor declanșa criza de conștiință a lui Apostol
Bologa. Prima manifestare conflictuală are loc în adolescență, atunci când află de moartea
tatălui său. Sentimentul de siguranță dispare, Bologa simțindu-se părăsit, izgonit și
neputincios. N-a plâns din orgoliu, de teamă să nu-l ia în râs copii gazdei unde stătea licean
fiind.
O alta modalitate de caracterizare este caracterizarea indirecta prin relația cu celelalte
personaje. Când Apostol Bologa este judecat, acesta refuza cu încăpățânare sa fie aparat de
Kafka, simțind-si sufetul inundat de iubire, deoarece numai ,,prin iubire cunoști pe Dumnezeu
si te înalți pana la ceruri’’. Moartea nu-l înfricoșează, ba chiar se întreabă chiar ,,daca dincolo
de moarte nu e adevărata viată’’ întreaga sa Finta e cuprinsa de iubirea totala, fata de oameni
si de Dumnezeu, caci ,, cu iubirea in sufet poți trece pragul morții’’. In momentul spânzurării,
ca si Svoboda la începutul romanului, Apostol își potrivi singur ștreangul, cu ochii însetați de
lumina răsăritului. Moare in vreme ce in urechi i se stingea glasul preotului; ,, Primește,
Doamne, sufetul robului tău ApostolApostolApostol’’.Așadar, relația dintre Apostolul
Bologa si Otto Klapka evidențiază caracteristicile prieteniei: sinceritatea, încrederea si ajutor
reciproc in situații dificile, deși, de cele mai multe ori, Apostol li combate pe Klapka,
atitudinea si vorbele locotenentului duc la conversiunea eroului.
In concluzie, Bologa își găsește te astfel sfârșitul ca un erou al patriei, din dragoste
pentru propriul neam, pentru dreptate si mai ales pentru adevăr si triumful valorilor morale
umane. Tragismul eroului constă tocmai în destabilizarea sa evidentă ca si principală
consecință a luptei permanente cu sine însuși, deoarece el nu poate ieși din propria dilemă
existențială decât prin moarte, asemenea eroilor tragediilor antice.