Henri Stendhal afirma ca “literature este o oglinda care se plimba de-a lungul drumului si

reflecta si gunoaiele de pe margine si inaltul cerului.”

Realismul este un current literar aparut la sfarsitul secolului al 18-lea. Exista 3 directii ale
acestuia si anume cea a lui Stendhal, cea lui Honore de Balzac ce are la baza formarea de
tipologii umane sic ea a lui Emil Zola ce urmareste naturalismul.
Liviu Rebreanu scrie romanul Padurea Spanzuratilor urmand directia lui Henri Stendhal.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman
obiectiv din literatura noatră -„Ion” şi primul roman de analiza psihologică din proza
românească -„Pădurea spânzuraţilor”. Acesta din urma se impune ca reper fundamental în
evoluţia romanului psihologic românesc, ca primul studiu al unui caz de conştiinţă.
Nuvelele care preced romanul „Pădurea spânzuraţilor” sunt: „Catastrofa”,”Iţic Strul
Dezertor” şi „Hora morţii”, pe baza cărora Liviu Rebreanu îşi ceează primul roman de
analiza psihologica.
Astfel derularea evenimentelor respecta principiul cauzalitatii si se folosesc tehnici
narrative specific realismului. Distingem, deci, tehnica amanuntului descriptive “inaltut,
foarte zvelt, cu o frunte alba foarte framantata, parul cataniu…” ce ajuta la formarea unor
personaje tipice puse in situatii tipice; tehnica viziunii de dindarat, focalizarea zero si
tehnica contrapunctului ce dau veridicitate textului.
Mai mult decat atat, romanul are o structura circulara, incipitul fiind anticipativ iar finalul
simetric incipitului, începe şi se termină cu imaginea spânzurătorii şi cu privirea
luminoasă a condamnatului..
In plus secventele narrative sunt legate prin inlantuire in ordine cronologica. Timpul
istoric este acelasi cu timpul interior personajului iar morala individuala este aceeasi cu
morala colectiva.
Naratiunea se realizeaza la persoana a III-a : “el”, “zicandu-si”, “sa sparga”, naratorul
fiind omniscient si omnipresent. Perspective narativa este obiectiva iar cele 3 instante
narrative sunt diferite intre ele, fapt ce potenteaza veridicitatea povestirii.
Toate acestea fac din romanul Padurea Spanzuratilor un roman de factura realista.
Sinteza de realism social si psihologic, romanul, proiecteaza eroul in conditiile tragic ale
omului aflat in situatii limita.
Roamul prezinta drama romanului transilvanean inrolat in armata imperiului austro-
ungar, asemanatoare cu drama altor nationalitati subjugate in aceea odioasa 'inchisoare a
popoarelor'. Apostol Bologa este personajul principal, personaj tipic pus in situatii tipice.
In primul rand numele personajului este simbolic “Apostol” semnificand credinta si
suferintele pentru triumful unei valori morale.
Cu constiinta datoriei si a obligatiilor ce-I revin in fata legilor civile ale statului, Bologa
obtine decoratii pe front si “onoarea sa fac parte din Curtea Martiala” ce l-a judecat pe
cehul Svoboda aducandu-I astfel moartea prin spanzurare.
Privirea condamnatului inaintea executiei sale sub streang nu-l va parasi pana la moarte,
revenind obsesiv si zdruncinandu-I echilibrul sufletesc. Aceasta scena va anticipa
hotararea finala a lui Apostol de a nu lupta impotriva fratilor sai romani si a muri.
Lumina este vazută în roman ca motiv, apărând frecvent în text: în copilăria lui Apostol,
în ochii lui Svoboda, sub forma reflectorului şi în ochii lui Apostol, atunci când acesta va
înfrunta moartea aşa cum o făcuse şi cel pe care îl condamnase cu atât obiectivism în
incipitul romanului, privirea lui zburând nerăbdătoare spre ”lumina răsăritului”, spre
„strălucirea cereasca”.
De fapt 2 evenimente sunt horatatoare pentru destinul personajului: plecarea pe frontul
romanesc si numirea pentru a 2 a oara ca judecator la Curtea Martiala, cand trebuia sa
participle la condamanrea unor civili romani.
Dupa venirea la spanzuratoare Bologa isi aminteste anii copilarie cand a fost educat de
mama sa in spiritual credintei in Dumnezeu si totodata isi aminteste spusele tatalui sau
care il considera barbat,capabil de a-si castiga singur o paine si sa dobandeasca mereu
stima oamenilor si mai ales sa aiba sentimental datoriei fata de popor. Aceste cuvinte ii
deschid ochii soldatului si il determina sa nu lupte pe frontul romanesc.
Cauza dramei lui Apostol Bologa este obiectiva, deci, si ea este justificata psihologic,
prin comportamentul eroului, ea devine si o problema de psihologie sociala. Moartea
devine astfel o izbavire, caci absoarbe eroul de orice posibila mustrare de constiinta si de
aceea A. Bologa o asteapta cu seninatate.