Rotarescu - Psihologie Cognitiva

Viotela ROTĂRESCU Psihologie cognitivă
UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI
CATEDRA DE PSIHOLOGIE
PSIHOLOGIE COGNITIVA
SUPORT DE CURS PENTRU
FORMA DE INVATAMANT ID
DR. VIOLETA ROTARESCU

LECTOR
2009 – 2010
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

Acest material este destinat uzulului studenţilor Universităţii

din Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă.
Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a
autorului/autorilor; designul, machetarea şi transpunerea în
format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la
Distanţă al Universităţii din Bucureşti.
Universitatea din Bucureşti

Editura CREDIS
Bd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46, Corp C, Etaj I, Sector 5
Tel: (021) 315 80 95; (021) 311 09 37, 031 405 79 40, 0723 27 33 47
Fax: (021) 315 80 96
Email: credis@credis.ro
Http://www.credis.ro

Tema1 -Aparitia psihologiei cognitive
Relaţia psihologiei cognitive cu celelalte domenii ale ştiinţei cognitive

Apariţia psihologiei cognitive ca ştiinţă
Definiţia psihologiei cognitive: disciplina ce studiaza modul in care

oamenii perccep, invata, memoreaza si reactualizeaza, precum si modul in
care acestia gandesc informatiile.
Psihologia cognitivă are o serie de subdiviziuni:
1. Psihologia cognitivă a memoriei;
2. Psihologia cognitivă a categorizării (formării de noţiuni);
3. Psihologia cognitivă a percepţiei;
Psihologia cognitivă se leagă de alte 4 mari discipline care formează

domeniul larg al ştiinţelor cognitive:
Filosofia (minţii)
Lingvistică Matematica (inteligenţa

artificială)
2
Neuroştiinţele Psihologia cognitivă
Antecedente filosofice ale psihologiei
Filosofia care foloseşte ca metodă de Fiziologia – studiul ştiinţific aş

înţelegere a universului introspecţia. funcţiilor de susţinere a vieţii prin
intermediul metodelor empirice.
Unele dintre întrebările fundamentale pe care şi le-au pus oamenii în
legătură cu cele două modalităţi de studiu sunt şi astăzi valabile (exemplu:
care este cea mai bună metodă se studiu a minţii umane?)
Platon (428 – 348 î.e.n.) postulează Aristotel (384 – 322 î.e.n.):

teoria formelor (teoria dualistă): realitatea este formată din lumea
realitatea nu este doar a obiectelor concretă de obiecte care ne sunt
concrete pe care le putem percepe accesibile prin simţuri.
prin simţuri, ci şi cea a obiectelor
abstracte pe care obiectele concrete
le întruchipează. Realitatea nu e
inerenta obiectelor particulare, ci
consta in ideile abstracte despre
obiectele care exista in mintea
noastra.
Dată fiind polemica, cei doi preferau metode diferite de cercetare.
3
Teză: Antiteză:
Platon: observaţia este imperfectă Aristotel: observaţia este singura
pentru că ne poate distrage de la modalitatea de cunoaştere şi de
aflarea adevărului. Astfel se pun aflare a adevărului. Astfel se pun
bazele abordării raţionaliste – bazele abordării empiriste.
cunoaşterea este obţinută prin
analiză logică, mintea nu se
formează, ci există.
Sinteză:
La baza oricărei observaţii empirice trebuie să stea o teorie ştiinţifică, dar
observaţiile pot revizui teoria respectivă.
Teză: Antiteză:
Rene Descartes a jucat un rol foarte John Locke: mintea este o tablă care
important în dezvoltarea teoriilor se umple cu cunoaştere prin
minţii şi a psihologiei cognitive. experienţa acumulată de-a lungul
„Ideile sunt înnăscute”. vieţii (tabula rasa).
Sinteză:
Immanuel Kant: cele două orientări îşi au fiecare rolul şi importanţa ei.
4
Antecedente psihologice ale psihologiei cognitive:

- unii: să cunoaştem structura minţii – anatomia ei (structuralism –
Europa);
- alţii: sa cunoaştem funcţiile, procesele minţii - fiziologia ei
(functionalism – America).
Teză: Antiteză:
Structuralismul avea ca scop Funcţionalismul afirmă că psihologii
înţelegerea minţii şi a elementelor ei ar trebui mai degrabă să se centreze
componente. Wilhelm Wundt pe studiul proceselor şi mai puţin pe
considera că principala modalitate structură. Întrebarea de bază este
de studiu a minţii este introspecţia „care este relaţia funcţională dintre
(analiza elementelor informaţionale stimul şi răspuns?”.
care ajung la nivelul conştiinţei). E. Utilizează o mai mare diversitate de
Titchener considera conştiinţa ca metode, folosesc acele metode
fiind formată din senzaţii, imagini şi necesare pentru atingerea scopului
afecte. de cunoaştere.
Pragmatism – cercetarea este
justificată numai dacă este utilă,
adică dacă putem utiliza cumva
rezultatele ei.
Reprezentanţi: William James, John
Dewey.
Sinteză integrată:
5
• Asociaţionismul pleacă de la întrebarea: „Care este modul prin care se

asociază ideile între ele pentru a rezulta într-o formă de învăţare?
- regulile de asociere ale ideilor sunt contiguitatea, similaritatea şi
contrastul.
- reprezentanţi: Ebbinghaus (metoda introspecţiei experimentale),
Thorndike (asocierile au la bază satisfacţia; relaţia S-R se menţine în
timp dacă răspunsul este satisfăcător sau premiat)
- behaviorismul este o variantă extremă de asociaţionism
- între asociaţionism şi behaviorism stau studiile lui Pavlov care
cercetează relaţia S-R pe baza experimentelor efectuate pe animale
• Behaviorismul se centrează exclusiv pe asocierea dintre mediu (S) şi om,
în funcţie de comportamentul observabil (R).
- reprezentanţi: J. Watson (limbajul – mişcări musculare, excluzând
gândirea), B. Skinner (condiţionarea operantă), Tolman (behaviorism
teleologic – comportament orientat spre scop).
• Psihologia gestaltistă considera înţelegerea fenomenelor psihice ca fiind
mai bună atunci când acestea sunt văzute ca întreguri organizate şi
structurate şi nu atunci când sunt privite ca fenomene formate din părţi
mai mici.
Emergenta psihologiei cognitive
Psihologia cognitiva a aparut ca un efort integrat al mai multor

discipline: lingvistica, psihologia, antropologia, sistemele de comunicare si
evolutia tehnicii.
6
K. Lashley (1948) - articol de analiza a relatiei dintre structurile si

functionarea acestora
Creierul - organ activ, dinamic, dispune de capacitatea de a coordona
activitatea umana, aceasta activitate nu putea fi explicata doar prin
conditionarea simpla.
Donald Hebb (1949) - primul psiholog care a elaborat o teorie
cognitiva asupra modului in care creierul realizeaza procesele cognitive. A
influentat profund toate cercetarile ulterioare. Conceptul lui se numeste
“cells assembly”(adunarii de celule). Interesat de modul in care se modifica
structurile sinapselor ca urmare a invatarii. A propus deci acest concept, pe
care le vedea (celulele) ca structuri neuronale coordonale care se dezvolta
prin stimularea frecventa, ele fiind o baza a invatarii cerebrale.
Grupurile celule se dezvolta in timp pe masura ce creste capacitatea
unui neuron de a stimula rata descarcarilor de impulsuri catre un alt neuron
cu care este conectat. O reprezentare interna, mentala a unui eveniment
extern ar putea fi data de o structura ierarhica formata din mai multe adunari
de celule.
Ingineria si dezvoltarea calculatoarelor

Dezvoltarea telecomunicatiei, calculatoare; preluarea termenilor de:
procesare a informatiilor (paralela sau distribuita), limitelor de procesare a
informatiei.
Domenii cheie ale psihologiei cognitive

a) Inca se pune problema innascut-dobandit
b) Rationalism vs. empirism
7
c) Structuri vs. procese

d) Validitatea inferentei cauzale vs. validitatea ecologica
e) Cercetare fundamentala vs. cercetare practica
f) Raport intre metode biologice vs. metode comportamentale
Teme cheie ale psihologiei cognitive
a) Datele din psihologia cognitiva pot fi intelese pe deplin numai

in contextul unei teorii stiintifice, dar teoriile sunt goale, fara continut.
b) Cognitia este adaptativa in general, dar nu in toate situatiile
concrete.
c) Procesele cognitive interactioneaza intre ele, dar si cu alte tipuri
de procese noncognitive.
d) Cunoasterea necesita studiere printr-o varietate de metode
stiintifice.
e) Toata cercetarea fundamentala in psihologia cognitiva poate
conduce la aplicatii dupa cum si toata cercetarea aplicativa poate duce la
intelegerea fundamentala.
8
Tema 2 - Metodologia in psihologia cognitiva
Psihologia cognitiva este o disciplina complexa care foloseste

numeroase metode de cercetare. Cele mai importante sunt: experimentele de
laborator, cercetarile psihobiologice, instrumentele autoadministrate
(protocoale verbale, autoevaluare, jurnale etc), studiile de caz, observatiile
naturaliste, simularile pe calculator si inteligenta artificiala.
Experimentele de laborator
A. Descrierea metodei – Prin aceasta metoda se obtin rezultate si raspunsuri

de la subiectii cercetati, intr-un anume loc si timp.
B. Validitatea inferentelor cauzale: constituirea lotului de subiecti – inclusa,

obisnuita
C. Validitatea inferentelor cauzale: controlul variabilelor experimentale -

inclusa, obisnuita
D. Marimea esantionului – poate fi oricat de mare. Are insa si o limita

inferioara, cel putin pentru experimental clasic, de minimum 30 subiecti.
E. Reprezentativitatea esantionului – esantionul poate fi reprezentativ.
9
F. Validitatea ecologica – depinde de tipul de sarcina si de contextul in care

este aplicata; nu este improbabila
G. Informatii despre diferentele individuale – de obicei este o categorie de

infoamtii care este ignorata.
H. Puncte tari – a. usurinta in administrare, scorare, analiza statistica,

b. se poate aplica cu usurinta pe esantioane representative din
punct de vedere statistic
c. are o inalta probabilitate de obtinere de inferente cauzale
valide
I.Puncte slabe - a. nu este posibil intotdeauna sa generalizam rezultatele

dincolo de un anume interval de timp, loc, tip de sarcina,
b. pot sa apara discrepante intre rezultatele de laborator si
viata reala
Cercetarile psihobiologice
A. Descrierea metodei – studiaza creierul uman si animal prin cercetare

post-mortem sau metode de imagistica
B. Validitatea inferentelor cauzale: constituirea lotului de subiecti – nu se

realizeaza de obicei
10
C. Validitatea inferentelor cauzale: controlul variabilelor experimentale –

variaza mult, functie de tehnica folosita
D. Marimea esantionului – de obicei este mic
E. Reprezentativitatea esantionului – deseori nu este reprezentativ
F. Validitatea ecologica – este improbabila in anumite circumstante
G. Informatii despre diferentele individuale – da, apar si se analizeaza

informatii despre diferentele individuale.
H. Puncte tari – a. furnizeaza dovezi ”hard” (fizice) ale functiilor cognitive,

prin identificare suportului lor fiziologic
b. ofera o perspectiva alternativa asupra proceselor cognitive,
altfel imposibil de obtinut;
c. se pot obtine tratamente ale persoanelor cu deficientelor
cognitive.
I. Puncte slabe – a. accesibilitate scazuta pentru cercetatori

b. necesita subiecti potriviti si multa tehnica scumpa
c. esantioanele sunt mici
d. studiile se bazeaza pe creiere patologice sau
animale, de aceea generalizarea poate pune probleme
Instrumentele autoadministrate
11
A. Descrierea metodei – prin aceste metode se obtin raspunsuri de la subiecti

cu privire la cunoasterea lor prezenta sau reamintita

aplica

probabil nu
D. Marimea esantionului – probabil ca este mic
E. Reprezentativitatea esantionului – poate fi reprezentativ
F. Validitatea ecologica – depinde (vezi punctele tari si slabe)
G. Informatii despre diferentele individuale – se obtin informatii despre

diferentele individuale.
H. Puncte tari – a. acces la insight-urile subiectilor (din punctul lor de

vedere), care, poate, nu este accesibil prin alte mijloace
I. Puncte slabe – a. nu se spune nimic despre procesele din afara

constiintei
b. uneori, autoadministrarea instrumentelor poate
influenta procesul cognitiv despre care este vorba
12
c. pot sa apara discrepante intre realitate si relatarile

subiectilor (distorsiuni)
Studiile de caz
A. Descrierea metodei – vizeaza studiul intensive al indivizilor, tragand

concluzii cu privire la comportamentul general.
B. Validitatea inferentelor cauzale: constituirea lotului de subiecti – foarte

improbabila

foarte improbabila
D. Marimea esantionului – de obicei este mic
E. Reprezentativitatea esantionului – improbabil de a fi reprezentativ
F. Validitatea ecologica – inalta validitate ecologica pentru cazurile

individuale, mai mica la generalizare
G. Informatii despre diferentele individuale – se obtin numeroase detalii

privind diferentele individuale.
H. Puncte tari – a. acces la multe informatii despre subiecti, inclusive despre

contextele istorice si prezente, care nu sunt disponibile prin alte mijloace.
b. pot furniza solutii pentru grupuri sau personae exceptionale.
13
I. Puncte slabe – a. aplicabilitate limitata

b. esantionul este foarte mic si nereprezentativ, de
aceea impiedica generalizarea
Observatiile naturaliste
A. Descrierea metodei – observa situatii din viata reala (clasa, loc de munca,
acasa)

aplica
C. Validitatea inferentelor cauzale: controlul variabilelor experimentale - nu
D. Marimea esantionului – probabil mic
E. Reprezentativitatea esantionului – poate fi reprezentativ
F. Validitatea ecologica - da
G. Informatii despre diferentele individuale – posibil, dar accentual cade pe

aspecte de mediu, diferentiatoare, sin u pe diferentele individuale
H. Puncte tari – permite accesul la o bogata informatie contextuala, care nu

este disponibila prin alte mijloace.
14
I. Puncte slabe – a. lipsa controlului experimental

b. posibila influentare a comportamentului observat
din cauza prezentei observatorului
Simularile pe calculator si inteligenta artificiala
A. Descrierea metodei – simularile: incearca sa replice pe calculator

performantele cognitive umane in variate sarcini; inteligenta artificiala:
foloseste pentru a demonstra, cu ajutorul computerelor, performantele
cognitive inteligente, indifferent daca ea seamana sau nu cu cognitia umana.

aplica

control deplin asupra variabilelor de interes
D. Marimea esantionului - nu se aplica
E. Reprezentativitatea esantionului - nu se aplica
F. Validitatea ecologica - nu se aplica
G. Informatii despre diferentele individuale - nu se aplica
15
H. Puncte tari – a. permite explorarea unei game largi de posibilitati privind

modelarea proceselor cognitive
b. permite testarea clara (fara interventia variabilelor
perturbatoare) a ipotezelor initiale
c. poate conduce la numeroase aplicatii practice
I. Puncte slabe – a. apar limitari din cauza restrictiilor impuse de hardware

asupra software
b. chiar simularile care vizeaza modelarea comportamentului
uman pot fi modalitati imperfecte de aratare a modului in care functioneaza
creierul
16
Tema 3 - Reprezentările
Termeni cheie folosiţi:

model de grupare (model de “ clustering”) = model de reprezentare a
cunoştinţelor în care conceptele sunt stocate împreună
economie cognitiva = particularitate a modelelor în care itemii sunt
stocaţi cu redundanţa scăzută
cunoştinţe declarative = cunoştinţe factuale
lexicon intern = dicţionar mental
particular afirmativă = trasătură a seturilor în care sunt incluse
componente ale categoriilor
cunoştinţe procedurale = cunoştinţe despre cum să facem anumite
lucruri
sisteme de producţie = sisteme mentale în care cunoştinţele sunt stocate
ca reguli de producţie
cunoştinţe productive = cunoştinţe bazate pe sistemele de producţie
modele propoziţionale = modele în care cunoştinţele sunt stocate ca
propoziţii
propoziţii = cele mai mici componente ale cunoaşterii care pot exista
independent
scheme, structuri, scenarii = forme ale stocării cunoştinţelor şi ale
reprezentării
model de comparare a trăsăturilor semantice = reprezentare a
cunoştinţelor în care cuvintele devin seturi de trăsături şi elementele
componente sunt comparate
modelele reţelelor semantice = modele ierarhice de reprezentare a
cunoştinţelor care cuprind noduri şi atribute
17
“priming” semantic = fenomen în care prezentarea unui cuvânt va duce

la reamintirea unor cuvinte legate de el
modelul setului teoretic = un tip de model de “ clustering” (grupare) în
care categoriile şi atributele sunt stocate împreună
propagarea activării = prezentarea unui item dintr-o reţea semantică va
activa reţeaua cea mai apropiată
universal afirmativă = trăsătură a seturilor în care toţi membri unei
categorii sunt incluşi
În acest capitol vom studia organizarea materialului - reprezentarea

cunoştinţelor.
REPREZENTAREA CUNOŞTINŢELOR
Cunoştinţele sunt informaţii organizate care pot fi utilizate în moduri

particulare. Psihologia Cognitivă s-a centrat pe acestă arie şi în mod specific
asupra reprezentării cunoştinţelor semantice. Aceasta pentru că limbajul şi
utilizarea lui s-au de-zvoltat îndelung, iar noi putem avea acces la studiul
informaţiei semantice.
Astfel studiul Psihologiei Cognitive asupra reprezentării mentale s-a
concentrat pe lexiconul intern sau dicţionarul mental. Cuvintele îşi au
valoarea în conceptele pe care le reprezintă iar studiind modul în care le
reactualizăm şi le folosim înseamnă că putem cunoaşte continutul, structura
şi procesul lexiconului intern.
Modurile în care putem studia organizarea este bazat pe tehnicile de
laborator, deşi există şi tehnici ecologic valide pe care le putem utiliza. Un
fenomen particular care a fost studiat minuţios este tendinta ca accesul unui
18
item lexical să ducă la accesul eficient al altor itemi de care acesta este legat
semantic. Acest fenomen este cunoscut ca priming semantic (Foss, 1982).
De exemplu, dacă vi se prezinta cuvântul pâine, există o mare probabilitate
să vă gândiţi la cuvântul unt. Aceasta este baza unei tehnici psihanalitice
numită liberă asociere, dar acesta ar fi inutilă dacă nu ar exista asociaţii care
să fie comune pentru toţi. Tehnica psihanalitică îşi propune să depisteze
aberaţiile în această uniformitate. Psihologia Cognitivă este mai degrabă
interesată să explice de ce facem cu toţii asociaţii. Există câteva explicaţii
teoretice pentru aceasta şi modele care îşi propun să descrie organizarea
semantică. Multe din aceste teorii au fost influenţate de munca lui Bower.
Studiind libera reactualizare, Bower a postulat că organizarea semantică a
memoriei se face într-o formă ierarhică iar acest fapt a dus la câteva idei,
inclusiv modelul de clustering, modelul comparării trăsăturilor semantice şi
modelele reţelelor.
MODELUL DE CLUSTERING
Baza acestui model constă în faptul că conceptele tind să fie grupate

împreună, astfel că amintirile despre câine sunt stocate cu cele despre alţi
câini ş.a.m.d. O extindere a acestei idei o reprezintă modelul setului teoretic.
Aici sunt stocaţi nu doar membrii unei categorii ci şi atributele lor.
Retragerea din aceste grupuri a membrilor, atributelor şi asociaţiilor implică
o căutare prin câteva seturi pentru a găsi potrivirea. Astfel că pentru a
raspunde la întrebarea ‘este pudelul caine?’ atributele setului ‘caine’ sunt
comparate cu cele ale ‘pudelului’ şi cu cât suprapunerea este mai mare cu
atât mai repede este dat răspunsul. Acest aspect este măsurat prin timpul de
reacţie. Există două tipuri de relaţii: universal afirmative (UA) şi particular
19
afirmative (PA). AU înseamnă că toţi membri unei categorii sunt incluşi în

cealaltă (‘toţi pudeii sunt câini’), în timp ce PA înseamnă că numai o
porţiune dintr-o categorie este inclusă în celaltă (‘unele animale sunt câini’).
Aceste relaţii sunt importante pentru aplicaţiile logicii. Meyer (1983) a
propus existenţa a două stadii în procesul de verificare. Dacă seturile nu se
intersectează, se ia repede o decizie negativă. Dacă există o intersectare între
seturi este activat al doilea stadiu pentru a determina existenţa unei potriviri.
Astfel ‘toţi caînii sunt pisici’ duce la o decizie negativă, dar ‘toate animalele
sunt câini’ determină o decizie mai înceată deoarece există o intersecţie între
cele două seturi. Aceasta este mediată de marimea seturilor implicate.
Oricum mărimea seturilor nu este motivul pentru diferenţa în răspunsuri
când unii membri ai setului sunt mai tipici decât alţii. De exemplu, la ‘un
porumbel este o pasăre’ se răspunde mai repede decât la afirmaţia ‘un struţ (
pasăre din Africa; are picioare lungi, aleargă foarte repede dar nu poate
zbura) este o pasăre’. O dezvoltare a modelului de clustering numită modelul
setului teoretic încearcă să explice acest fapt.
MODELUL COMPARĂRII TRĂSĂTURILOR SEMANTICE
Smith & al. (1974) a sugerat ideea cuvintelor reprezentate ca seturi de

trăsături semantice. Fiecare cuvânt are trăsături definitorii şi trăsături
caracteristice. Trăsăturile definitorii sunt cele care determină gruparea
membrilor în set (păsările au aripi, zboară, au două picioare); trăsăturile
caracteristice sunt acelea care descriu un exemplu particular (porumbeii sunt
mici şi maro, scot sunete specifice). Când un membru atipic, ex. un struţ,
este găsit se aplică doar unele trăsături definitorii, dar trebuie utilizate şi alte
informaţii. Există unii itemi care par să se conformeze setului, dar în
20
realitate nu se întâmplă acest lucru. Este liliacul pasăre? El zboară, are două
aripi, două picioare, dar ştim din alte informaţii că el nu apartine setului
‘păsări’. Astfel că sunt disponibile diferite niveluri de comparaţie. O critică
majoră a acestui model este că trăsăturile definitorii nu pot avea proprietăţi
absolute. O singură trăsătură nu exprimă o pasăre.
Aceste două modele au în vedere proprietăţile organizarii mentale, dar
nu reuşesc să explice probleme mai largi ale cunoaşterii. Există teorii mai
generale ale memoriei semantice care urmează modelelor reţelelor.
MODELELE REŢELELOR SEMANTICE
Collins şi Quillian (1969) au dezvoltat ideea studiind organizarea

memoriei unui program computerizat. Ei lucrau la programul TLC
(Teachable Language Comprehender)- învatarea comprehensiunii
limbajului- care a fost realizat cu scopul întelegerii textului şi au adăugat noi
concepte de la nivelul textului la cel al memoriei. Reţeaua gândită astfel
poate reprezenta cunoştinţele ca noduri şi atribute într-o structură ierarhică.
Valoarea unei astfel de reprezentări este economia cognitivă, astfel că
atributele mai generale nu trebuie să fie stocate cu fiecare membru al
categoriei. Modelul încorporează căutări care se intersectează şi ierarhii care
se transmit.
Figura de mai jos este un alt exemplu al modului cum itemii pot fi
stocaţi în modelul lui Collins şi Quillian. Aici ‘canar’ e stocat cu
informatiile: e galben şi poate cânta. Dar un nod mai înalt este de asemenea
stocat cu atributele unei păsări şi chiar mai sus cu atributele unui animal.
Astfel, nu există redundanţă în stocare. Acest lucru se poate măsura prin
timpul de care participanţii au nevoie pentru a căuta şi valida proprietăţile
21
itemilor individuali. Numărul nivelurilor prin care căutăm informaţia

măreşte timpul de răspuns. Aceasta este o descoperire care nu poate nega şi
care este uşor de testat. Dar există şi probleme cu această elegantă
reprezentare. În primul rând, nu fiecare cuvânt sau concept are clar definit
setul de atribute, astfel că structura ierarhică nu se realizează. De asemenea
apare problema similarităţii categoriale. Pentru a determina că ostrich-ul şi
canarul sunt în aceeaşi categorie este uşor; este un pas în ierarhie către
‘pasăre’. Dar să presupunem că suntem întrebaţi dacă ‘elefantul’ şi ‘canarul’
sunt în aceeaşi categorie. Conform economiei cognitive a stocării am avea
nevoie de un timp mai lung, implicand paşii în sus-ul şi în jos-ul ierarhiei.
Dacă acest lucru se verifică în laborator, există şanse ca participanţilor să nu
le ia mult timp pentru a răspunde că elefanţii şi canarii nu fac parte din
aceeaşi categorie! Această problemă nu poate fi prevăzută de modelul lui
Collins şi Quillian. (Shacter & Wallace, 1970)
22
are piele
ANIMAL se mişcă
respiră
mănâncă
are aripi are aripi

PASĂRE zboară PEŞTE are solzi
are pene înoată
CANAR STRUT RECHIN SOMON
cântă zboară muşcă comestibil

e galben e înalt e periculos e roz
Modelul ierarhic al memoriei semantice după Collins şi Quillian
Modelul prezice următorul aspect: dacă e nevoie de timp îndelungat

pentru a spune că un canar poate zbura, atunci verificarea faptului că el cântă
sau zboară este stocată la nivelul ierarhiei. Conrad (1972) a încercat să
explice acest lucru examinând puterea legăturilor dintre cuvinte şi
proprietăţile lor. Frecvenţa înaltă sau joasă a propoziţiilor precum: ‘un canar
poate cânta’ (frecvenţa înaltă) şi ‘somonul are gură’ (frecvenţa joasă- de câte
ori aţi auzit oamenii vorbind despre gura somonului??) ar trebui să aibă
23
acelaşi timp de procesare. Conrad a concluzionat că problema non-

redundanţei stocării şi economia cognitivă ar putea să nu aibă loc.
Modelul trebuie să fie modificat pentru a explica aceste descoperiri
conform cu care căutarea lineară în sus-ul şi în jos-ul ierarhiei nu are loc
(canar-elefant) şi că apar unele diferenţe puterea asociativă dintre legături.
Collins şi Loftus (1975) au propus de aceea o extindere teoretică cunoscută
ca modelul propagării activării (spreading activation model).
Propagarea activarii
In propagarea activarii conceptele se considera intr-un spatiu

conceptual, inlantuite prin asociere. Propagarea activarii in retea presupune
ca odata cu activarea unui item, cele alaturate sunt de asemenea activate.
Prezentarea cuvantului „cer” va activa „albastru”, „aeroplan”, „nor” etc.
foarte repede si cu o mica intarziere „verde”, „pilot” si „ploaie”. Odata cu
activarea fiecarui cuvant, activarea se raspandeste in retea. Amplitudinea
activarii depinde de intarirea relatiilor dintre nodul initial activat si celelalte.
Acest lucru ar putea explica amorsajul semantic, in cazul caruia un concept
devine mai usor de accesat dupa prezentarea amorsei.
Singura problema a acestei teorii este aceea ca desi e complexa, totusi
nu ofera o viziune realista asupra organizarii. Oricum, nu explica acele
relationari ce pot fi experimentate in mod spontan.
O alta problema cu modelele retelelor semantice de acest fel este, pur
si simplu, aceea ca ele descriu doar cuvinte si semnificatii si relatiile dintre
ele. O alternativa pentru aceste retele semantice sunt modelele retelelor
propozitionale.
24
Retelele propozitionale
Preferabile reprezentarii cunostintelor ca si cuvinte izolate, ca in cazul

retelelor semantice, retelele propozitionale le reprezinta sub forma
propozitiilor. Propozitiile sunt cele mai mici elemente de cunostinte ce pot fi
considerate unitati cu sens. Anderson si Bower (1973) au dezvoltat aceasta
teorie a reprezentarii cunostintelor intr-un model cunoscut sub denumirea
de “Memoria Asociativa Umana”. Acesta este un model fundamental in care
cunostintele sunt reprezentate ca propozitii ce apar ca afirmatii asupra lumii.
Acestea sunt in general reprezentate ca si structuri subiect-predicat. De
exemplu, “aceasta pisica este alba” are ca subiect “aceasta pisica” si ca
predicat “este alba”. In H.A.M. aceasta ar fi reprezentata prin elementele ce
rezulta dintr-un nod factual. Reprezentarea unei propozitii mai complexe, “in
timpul noptii in parc hippie-ul a emotionat tinerii” (una dintre cele folosite
de Anderson si Bower) este prezentata dedesubt. Ea are elemente aditionale
referitoare la Timp, Loc si Context ca elemente ale Faptului afirmat. Cand
un verb este adaugat predicatului, Relatia si Obiectul derivate sunt de
asemenea adaugate. Derivatele sunt insotite de noduri conceptuale
reprezentand idei si de relatiile dintre ele. Nodurile conceptuale sunt
prezentate in memorie inaintea encodarii opozitiei.
Acest model a fost dezvoltat mai departe in A.C.T. (adaptive control
of thought). A.C.T include trei tipuri de reprezentari. Memoria de lucru este
o stocare
activa pe termen scurt continand informatiile accesibile la momentul
respective, incluzand reactualizarile din memoria de lunga durata.
Reprezentarile declarative sunt cunostintele factuale pe care le avem si
25
reprezentările procedurale sunt precum cunostintele procedurale, dar

include sistemele de producţie. Productiile sistemului pot fi oricat de
complexe este necesar si pot reprezenta siruri (ordinea itemilor), imagini
spatiale sau coduri abstracte.
Modele conexioniste
O alternativa a modelelor de retele discutate pana acum deriva din

teoria conexionista. In retelele semantice si propozitionale, cunostintele sunt
considerate ca fiind stocate ca si obiecte si relatiile dintre ele. Modelele
conexioniste stocheaza forta conexiunii dintre itemi, ceea ce inseamna ca
stocajul este mai putin localizat si pattern-urile sunt mai degraba evocate
decat gasite. Aceasta se bazeaza pe conceptual de stocaj neural de nivel
primar, care este distribuit in parallel. Oricum, modelele nu corespund in
totalitate modelului creierului; cercetarile arata ca acesta este modelul cel
mai apropiat de functionarea creierului.
Dovezi neurocognitive ale reprezentarii cunostintelor
Invatarea si experienta schimba structura sistemului nervos.

Controversa aici este daca acele schimbari sunt legate de un stocaj de
cunostinte localizat sau imprastiat. Squire (1986) a studiat nivelul neural
concluzionand: cunostintele sunt intr-un stocaj localizat. Dar Squire a
sugerat ca procesarea informatiilor complexe pot fi distribuite, cu mai multe
parti de cunostinte amanuntite, formandu-se un nivel complex accesat la
nivel neuronal. Pacientii amnezici, de exemplu, prezinta deficiente in
26
privinta memoriei episodice, dar isi pastreaza deprinderile. Aceasta a

determinat colectivul condus de Squire sa propuna faptul ca exista o
taxonomie a reprezentarii cunostintelor precum cea din tabelul de mai jos.
O asemenea structura presupune nu doar ca ar putea exista diferente in
stocarea neurala a cunostintelor, dar, de asemenea si diferente in memoria
constienta si inconstienta. Aceasta ar putea explica fenomenul amorsajului.
Perceptia cuvantului “cer” este intarita de prezentarea anterioara a
cuvantului “albastru”. “Cer” este stocat in memoria episodica, dar relatia cu
“albastru” este este procedurala si mai degraba inconstienta.
Taxonomia reprezentarilor cunostintelor propusa de colectivul condus de

Squire (1990)
Cunostinte declarative Cunostinte non-declarative

Semanti Episodic Deprinder Amorsaj Tendinte Neasociativ
c Eveniment i Perceptiv Conditionare obisnuinte
Fapte e Motric Semantic a clasica Senzitivizar
Perceptiv Influentare Conditionare e
Cognitiv a deciziilor a
Adaptativ si operationala
preferintelo
r
27
Tema 4 - Memoria
1. Scurt istoric al conceptului de sistem mnezic

2. Sistemele mnezice: prezentare comparativă
1. Scurt istoric
Este o abordare relativ recentă în psihologia cognitivă, datată în anii

70. Multă vreme a dominat concepţia legată de existenţa unei singure
memorii, globale. Germenii acestei noi abordari ar putea fi sesizaţi chiar şi la
filosofii greci şi cei din evul mediu. Ei vorbeau despre existenţa memoriei
conştiente/inconştiente, a memoriei lungi sau scurte, precum şi a memoriei
vs. a uitării.
Lipsa studiilor sistematice şi a accesului la informaţia neurofiziologică
a ţinut pe loc multă vreme cunoaşterea.
În secolul XIX, Maine de Biran (1804 - Influenţa obişnuinţei asupra
facultăţii de a gândi) vorbea despre faptul că automatizarea duce la scăderea
conştientizării informaţiei. După părerea lui, existau trei forme de memorie:
- memorie mecanică
- memorie senzitivă
- memorie reprezentativă
La aceleaşi lucruri se refereau şi Broca, Wernicke, Gall.

Cercetările clinice au dus la rezultate contradictorii, ce nu au fost pe deplin
clarificate nici astazi.
28
2. Sistemele mnezice - o analiză comparativă
În literatură sunt menţionate mai multe modalităţi de clasificare a

sistemelor mnezice. Dintre toate acestea, vom prezenta mai jos două dintre
ele, şi anume clasificarea lui Schacter şi Tulving, pe de o parte, şi
clasificarea lui Miclea, pe de altă parte.
2.1. Sistemul mnezic propus de Tulving şi Schacter (1994)
Sistem Alte denumiri Subsisteme Reactualizare

Procedural Nondeclarativ Deprinderi Implicita
motorii
Deprinderi
cognitive
Conditionare
simpla
Invatare simpla
asociativa etc.
Perceptual Nondeclarativ Forma vizuala Implicita
reprezentativ sau auditiva a
(PRS) cuvantului
Descriere
structurala
Semantic General Spatial Implicita ? (nu
Factual Relational stim inca exact)
29
Cunoastere
Primar De lucru Vizual Explicit
Auditiv
Episodic Personala Explicit
Autobiografica
Memoria
evenimentelor -
personale
Sistemul procedural
- este o categorie mnezică mare, insuficient explorată

- conţine, probabil, foarte multe subsisteme, doar unele din ele fiinf
identificate până în prezent.
- serveşte la învăţarea de deprinderi, proceduri şi algoritmi (a acelor entităţi
informaţionale standardizate, cu caracter rutinier, din conduita noastră)
- producţiile nu au valoare de adevăr
- acest sistem mnezic nu stochează date sau reprezentări despre lumea
externă
- el operează la nivel automat (subconştient)
- produsul său este non-cognitiv (nu are legătură cu structurile
informaţionale acumulate de subiect)
- poate opera independent de structurile hipocampice
- reţine aspecte invariante sau fragmente de realitate.
- funcţionează aparte de formele cognitive ale memoriei
- poate fi vazut ca sistem ce se ocupă cu funcţii de memorare şi învăţare,
altele decât cele prezente la celelalte sisteme.
30
Toate celelalte patru sisteme vizează cogniţia.
Sistemul perceptual-reprezentativ
- joacă un rol important în identificarea şi reţinerea de imagini şi cuvinte în

câmpul perceptiv
- operează la nivel presemantic
- este implicată în formele implicite ale memoriei (de exemplu, în amorsaj* -
vezi explicaţia termenului la finalul cursului)
- au apărut, în literatură, numeroase dovezi ale existenţei sale, aşa cum sunt
cercetările realizate asupra subiecţilor amnezici, care vizau memoria
implicită sau explicită, precum şi cercetările neuropsihologice asupra altor
categorii de bolnavi
Sistemul memoriei semantice
- face posibilă achiziţia şi retenţia informaţiei factuale despre lume

- conţine ansamblul informaţiilor, credinţelor de care dispune o persoană, şi
pe care le-a acumulat de-a lungul vieţii
- se presupune că este localizată în regiunile medial-temporale
Sistemul memoriei de lucru
31
- conţine trei elemente importante: executivul central, blocul vizual-spaţial şi

bucla fonologică (adică acele elemente postulate de Baddeley în modelul
memoriei de lucru** - vezi finalul cursului pentru câteva explicaţii
suplimentare)
- reţine informaţii pe perioade scurte de timp
- are relaţii complexe cu celelalte sisteme
- este implicată în desfăşurarea a numeroase sarcini cognitive legate de
informaţia aflată momentan în executivul central
- cele mai multe informaţii se cunosc despre bucla fonologică, apoi despre
blocul vizual-spaţial şi apoi despre executivul central
Sistemul memoriei episodice
- este memoria evenimentelorşi faptelor din istoria personală de viaţă a

individului
- reactualizarea tuturor acestor informaţii este conştientă
- este cel mai recent sistem de memorie apărut ca apendice al memoriei
semantice, prin intermediul memoriei de lucru
- este şi cel mai fragil sistem mnezic, fapt demonstrat de situaţiile clinice,
care arată că primele informaţii afectate de pierderile de memorie sunt cele
legate de istoria personală de viaţă
- reprezentările episodice sunt complexe, pentru că implică elemente
spaţiale, temporale şi contextuale
- zonele corticale implicate sunt cele prefrontale
- uneori, ea se sprijină pe informaţii din memoria semantică, niciodată invers
- literatura menţionează numeroase dovezi în sprijinul disocierii dintre
memoria semantică şi cea episodică, dovezi ce vin din direcţia studiilor
32
realizate pe pacienţi cu leziuni corticale, a celor cu regresie cognitivă

cauzată de vârstă etc.
2.2. Clasificarea sistemelor mnezice propusă de Miclea
Ce este un sistem mnezic? Un sistem mnezic este o memorie cu

locaţie neurofiziologică precizată
Ce este un tip de memorie? Un tip de memorie apare atunci când, în
aceeaşi locaţie neurofiziologică, coexistă două sau mai multe forme ale
memoriei, diferenţa dintre ele fiind doar de nivel de activare.
Valoarea de Tipuri de memorie
activare
Tipul de Memoria de lucru sau Memoria de lunga
reprezentare a de scurta durata (ML, durata (MLD)
informatiei MLD)
Memoria declarativa Episodica Episodica
(explicita) Semantica Semantica
Memoria non- Deprinderi si habitudini
declarativa Amorsaj
sisteme
(implicita) Conditionarea clasica
33
Memoriile ??? ???

senzoriale
Memoria declarativă
- este foarte bine cunoscută

- modalităţile de studiu sunt cele verbale, imagistice şi semantice
- locaţia: în structurile limbic-diencefalice (mai ales hipocampusul)
Memoria implicită (non-declarativă)
- se ştiu puţine despre ea

- constituie un obiect de studiu intens în ultimii ani
- în cadrul ei, codarea cunoştinţelor se face prin reguli de producere
- despre ea nu ştim: modul în care reprezintă cunoştinţele (sau dacă
reprezintă cumva cunoştinţele); care este valoarea de activare în memoria de
lucru a informaţiilor implicite.
- sarcinile experimentale tipice pentru acest tip de memorie sunt cele de
completare de cuvinte sau fraze.
- localizarea corticală ţine de implicarea ariilor cortico-striate, precum şi de
cerebel, pentru cunoştinţe dobândite prin condiţionare clasică.
- de acest sistem mnezic ţin deprinderile, amorsajul şi condiţionarea clasică.
34
Memoriile senzoriale
- persistă, după încetarea acţiunii stimulilor, până la intrarea în funcţiune a

detectorilor de trăsături
- sunt specifice pentru registrul senzorial respectiv (vizual, auditiv, gustativ
etc.)
- recurg exclusiv la codurile neurofiziologice
Memoria de lucru
- reprezintă zona activată a memoriei de lungă durată

- nu există o măsurare a nivelului de activare a memoriei de lucru (ML),
comparativ cu cel al memoriei de lungă durată (MLD)
- împreună cu MLD constituie stări diferite de activare ale memoriei
declarative; în ceea ce priveşte comparaţia sa cu memoria declarativă,
distincţia dintre ele nu a fost încă studiată;
- mărimea ML este un criteriu important al normalităţii dezvoltării cognitive
a subiecţilor
Memoria de lungă durată (MLD)
- este zona subactivată a memoriei

- conţine toate tipurile de informaţii care rămân mai multă vreme în
memorie.
Concluzii
35
- Conceptul de sistem mnezic este foarte promitator pentru cercetare si

pentru practica, pentru ca deschide perspective noi de abordare a
memoriei.
- Vine in contradictie sau in completarea altor abordari, cum este cea
procesuala (memoria vazuta ca succesiune a memorarii, stocarii si
engramarii).
Amorsaj* = procesul prin care anumiti stimuli initiali activeaza anumite
trasee mintale, prin aceasta permitand cresterea ulterioara a capacitatii de a
prelucra stimulii respectivi intr-o maniera diferita (ex. daca invatam
perechea „doctor – medicament”, atunci pronuntarea ulterioara a cuvantului
„doctor” va duce la activarea rapida a cuvantului „medicament”)
Memorie de lucru** = o parte a memoriei ce poate fi vazuta ca zona

specializata a memoriei de lunga durata; se refera doar la cea mai recent
activata parte a memoriei de lunga durata si cuprinde elementele care intra si
ies din memoria de scurta durata (care este acea parte a memoriei de lucru
situata in imediata vecinatate a constiintei)
36
Tema 5 - Paradigma reţelelor neuronale
Spre deosebire de paradigma clasic simbolică, paradigma reţelelor

neuronale a apărut mult mai târziu şi porneşte de la principii fundamental
diferite.
Câteva tentative de introducere a reţelelor neuronale în cercetarea

minţii au fost înregistrate încă din anii 60 ai secolului 20 (de ex. Modelul
perceptronului, 1958, Rosenblatt; Pitts şi McCullogh, 1943). Criticile aduse
de Minsky (1961) şi Minsky şi Selfridge (1961) au făcut ca majoritatea
fondurilor de cercetare ce fuseseră alocate iniţial în această direcţie să fie
redirecţionate în domenii „mai promiţătoare”.
Mult mai târziu (1981), o echipă de cercetători de la Universitatea San Diego
California, condusă de McClelland şi Rumelhart (1981) au elaborat un
model de recunoaştere a paternurilor, numit IAM (Interactive Activation
Model), bazat pe o reţea neuronală trinivelară, care reuşea să explice cu
succes modul în care se realiza recunoaşterea cuvintelor în limba engleză.
Ulterior, aceştia au publicat o carte de foarte mare importanţă – Parallel
Distributed Processing (1986) – devenită pentru mulţi cercetători „Biblia
Conexionismului”.
Ideea de bază a acestei paradigme este că activitatea cognitivă poate fi
cunoscută şi explicată prin intermediul unor modele de inspiraţie neuronală.
Informaţia este reprezentată de sistemul cognitiv uman prin valori şi
patternuri de activare ale unor unităţi simple, numite „neuromimi”. Toate
aceste unităţi formează reţelele neuromimetice. Regulile de bază din reţele
sunt de modificare sau propagare a valorilor de activare. Aceste reguli nu
37
sunt formal-logice, ca în cazul paradigmei clasice, ci constau în ajustarea

reciprocă a patternurilor de activare dintre unităţile reţelei.
Elementele modelului conexionist sunt

1. unităţile
2. starea de activare
3. regula de activare
4. funcţia output / ieşire
5. patternul de conexiuni dintre unităţi
6. regulile de învăţare
7. mediul sau ambianţa reţelei
Unităţile
Se mai numesc neuromimi (în sensul în care ele mimează doar funcţionarea
neuronilor, nu şi structura lor), unităţi cognitive, noduri.
Ele preiau partea funcţională (adică salvele activatoare sau inhibitoare de
impulsuri şi ideea de sinapse) a neuronilor.
Le este caracteristică valoarea de activare cuprinsă între [-1, +1].
Sunt două tipuri de unităţi:
- unităţile vizibile (input şi output) şi
- unităţile ascunse (hidden)

Sunt semantic opace, adică nu simbolizează stări de lucruri cunoscute (spre
deosebire de modelele clasic-simbolice, care sunt semantic transparente) iar
nodurile nu au o semnificaţie în sine. Există totuşi şi câteva excepţii, şi ne
referim aici la reţelele localizaţioniste (unde un nod al reţelei este, în fapt, un
38
concept). Aceste tipuri de reţele sunt subiectul unor critici intense şi se află
de ceva timp încă în faza de testare.
Stările de activare
Sunt cuprinse, de regulă, între [-1, +1]. Valoarea stărilor de activare creşte
sau scade în timp, funcţie de stimularea primită de nodul respectiv.
Dispune de o proprietate importantă: rata degradării (decay rate), adică, dacă
nodul nu este stimulat o perioadă mai lungă de timp, valoarea sa de activare
scade progresiv, spontan.
Regula de activare
Este o funcţie ce modifică valoarea de activare a unităţilor într-o reţea.

Această regulă permite calculul netinputului.
Netinputul este suma ponderată a tăriilor sinapselor, înmulţită cu valoarea
stării de activare a unităţilor cu care este conectată unitatea respectivă, la
care se adaugă restul de activare al neuromimului.
Netinput= Σwij*ua+ra,
Unde - wij este tăria sinapsei (ponderea legăturii) dintre două noduri (i şi j)
- ua este valoarea de activare a nodurilor cu care este conectat nodul a
- ra este restul de activare (valoarea iniţială de activare) al nodului a
39
Funcţia output
Stabileşte relaţia dintre valoarea de activare a unităţii şi output-ul pe care ea

îl transmite celorlalte unităţi.
Pot apărea două situaţii:
- cea în care funcţia output este egală cu valoarea de activare a unităţii

respective şi
- cea în care funcţia este determinată de un nivel prag (peste nivelul

prag se emite funcţia output, iar sub nivelul prag unitatea respectivă
nu descarcă impulsuri)
Conexiunile
Reprezintă legăturile dintre neuromimi. În limba engleză, termenul folosit

este de „weight”(pondere sau conexiune, în limba română) iar notaţia
standard este wij, care se citeşte „ponderea legăturii dintre unitatea i şi
unitatea j.
Reţelele pot fi:
- unidirecţionale (conexiunile funcţionează doar dinspre input spre

output) şi
- bidirecţionale (sau interactive; în acest caz, nu este obligatoriu ca wij

să fie egală cu wji).
Legăturile pot fi, de asemenea:
- stimulatoare sau pozitive – cu valori cuprinse între (0, +1],
40
- inhibitoare sau negative – cu valori cuprinse între [-1, 0).
În afară de aceste legături, care se stabilesc între neuroni aflaţi la nivele

diferite ale reţelei, în reţelele neuronale apare şi fenomenul de inhibiţie
laterală, între unităţi aflate la acelaşi nivel (acest fenomen stă la baza
învăţării competitive).
Regulile de învăţare
Sunt algoritmi sau ecuaţii care guvernează schimbarea ponderilor

conexiunilor dintr-o reţea, echivalenţi regulilor de manipulare simbolică din
paradigma clasic-simbolică.
Sunt mai multe reguli de învăţare: Hebb, delta, delta generalizată etc.
Regula lui Hebb

Spune că ponderea conexiunii dintre doi neuroni, i şi j, se modifică în funcţie
de produsul valorilor lor de activare. Astfel, tăria sinapsei dintre doi neuroni
creşte dacă în momentul stimulării ei se află în aceeaşi stare de activare
(pozitivă sau negativă), şi scade dacă se află în stări diametral opuse.
Wij= lr*ai*aj, unde
lr = learning rate sau rata învăţării (este stabilită de constructorul reţelei)

ai, aj = valorile de activare ale nodurilor i (input) şi j (output)
regula delta (Widrow-Hoff)
41
Wij= lr*(du-au)*aj, unde
lr = learning rate sau rata învăţării (este stabilită de constructorul reţelei)

du = nivelul de activare dorit pentru nodul i
au = nivelul de activare actual al nodului i
aj = nivelul de activare actual al nodului j
În momentul în care du = au, atunci Wij devine 0 iar reţeaua a învăţat ceea
ce avea de învăţat.
Mediul sau ambianţa reţelei
Este mediul în care se scaldă reţeaua. Se prezintă sub forma unor „biaşi”care
pot influenţa desfăşurarea activităţii reţelelor.
42
Bibliografie
1. Miclea, M. (2002) – Psihologie cognitiva, Editura Polirom, Iasi.

2. Sternberg, R.J. (2003) – Cognitive Psychology, Third Edition,
Thomson Wadsworth, NY.
3. Mayer, R.E.(1992) – Thinking, Problem Solving, Cognition, second
edition, W.H. Freeman and Company, NY.
4. Balota, D.A., Marsh, E. J. (2004) – Cognitive Psychology, Key
Readings, Psychology Press, NY and Hove.
5. Elman, J.L., Bates, E.A., Johnson, M.H., Karmiloff-Smith, A., Parisi,
D., Plunkett, K. (1996) – Rethinking Inateness, A Connectionist
Perspective on Development, A Bradford Book, The MIT Press,
Cambridge, London.
43

Rotarescu - Psihologie Cognitiva

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Rotarescu - Psihologie Cognitiva

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Viotela ROTĂRESCU Psihologie cognitivă

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

DR. VIOLETA ROTARESCU

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

Acest material este destinat uzulului studenţilor Universităţii

Universitatea din Bucureşti

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

Tema1 -Aparitia psihologiei cognitive

Relaţia psihologiei cognitive cu celelalte domenii ale ştiinţei cognitive

Definiţia psihologiei cognitive: disciplina ce studiaza modul in care

Psihologia cognitivă se leagă de alte 4 mari discipline care formează

Lingvistică Matematica (inteligenţa

Neuroştiinţele Psihologia cognitivă

Antecedente filosofice ale psihologiei

Filosofia care foloseşte ca metodă de Fiziologia – studiul ştiinţific aş

Platon (428 – 348 î.e.n.) postulează Aristotel (384 – 322 î.e.n.):

Dată fiind polemica, cei doi preferau metode diferite de cercetare.

Antecedente psihologice ale psihologiei cognitive:

• Asociaţionismul pleacă de la întrebarea: „Care este modul prin care se

Emergenta psihologiei cognitive

Psihologia cognitiva a aparut ca un efort integrat al mai multor

K. Lashley (1948) - articol de analiza a relatiei dintre structurile si

Ingineria si dezvoltarea calculatoarelor

Domenii cheie ale psihologiei cognitive

c) Structuri vs. procese

a) Datele din psihologia cognitiva pot fi intelese pe deplin numai

Tema 2 - Metodologia in psihologia cognitiva

Psihologia cognitiva este o disciplina complexa care foloseste

A. Descrierea metodei – Prin aceasta metoda se obtin rezultate si raspunsuri

B. Validitatea inferentelor cauzale: constituirea lotului de subiecti – inclusa,

C. Validitatea inferentelor cauzale: controlul variabilelor experimentale -

D. Marimea esantionului – poate fi oricat de mare. Are insa si o limita

E. Reprezentativitatea esantionului – esantionul poate fi reprezentativ.

F. Validitatea ecologica – depinde de tipul de sarcina si de contextul in care

G. Informatii despre diferentele individuale – de obicei este o categorie de

H. Puncte tari – a. usurinta in administrare, scorare, analiza statistica,

I.Puncte slabe - a. nu este posibil intotdeauna sa generalizam rezultatele

A. Descrierea metodei – studiaza creierul uman si animal prin cercetare

B. Validitatea inferentelor cauzale: constituirea lotului de subiecti – nu se

C. Validitatea inferentelor cauzale: controlul variabilelor experimentale –

D. Marimea esantionului – de obicei este mic

E. Reprezentativitatea esantionului – deseori nu este reprezentativ

F. Validitatea ecologica – este improbabila in anumite circumstante

G. Informatii despre diferentele individuale – da, apar si se analizeaza

H. Puncte tari – a. furnizeaza dovezi ”hard” (fizice) ale functiilor cognitive,

I. Puncte slabe – a. accesibilitate scazuta pentru cercetatori

A. Descrierea metodei – prin aceste metode se obtin raspunsuri de la subiecti

B. Validitatea inferentelor cauzale: constituirea lotului de subiecti – nu se

C. Validitatea inferentelor cauzale: controlul variabilelor experimentale –

D. Marimea esantionului – probabil ca este mic

E. Reprezentativitatea esantionului – poate fi reprezentativ

F. Validitatea ecologica – depinde (vezi punctele tari si slabe)

G. Informatii despre diferentele individuale – se obtin informatii despre

H. Puncte tari – a. acces la insight-urile subiectilor (din punctul lor de

I. Puncte slabe – a. nu se spune nimic despre procesele din afara

c. pot sa apara discrepante intre realitate si relatarile

A. Descrierea metodei – vizeaza studiul intensive al indivizilor, tragand

B. Validitatea inferentelor cauzale: constituirea lotului de subiecti – foarte

C. Validitatea inferentelor cauzale: controlul variabilelor experimentale –

D. Marimea esantionului – de obicei este mic

E. Reprezentativitatea esantionului – improbabil de a fi reprezentativ

F. Validitatea ecologica – inalta validitate ecologica pentru cazurile

G. Informatii despre diferentele individuale – se obtin numeroase detalii