Sunteți pe pagina 1din 30

UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” DIN REŞIŢA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Coordonator ştiinţific:
Lect. Univ. Dr., Gabriela Georgevici

Absolvent:
Roxana Angelica Dăscăleanu
Reşiţa
2020

UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” DIN REŞIŢA


FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE
Programul de studii: Managementul Serviciilor de Asistență Socială

Semnătura coordonatorului ştiinţific

Calitatea vieții copiilor


instituționalizați

Coordonator ştiinţific:
Lect. Univ. Dr. Gabriela Georgevici

Absolvent:
Roxana Angelica Dăscăleanu
Reşiţa
2020
UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” DIN REŞIŢA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE
DEPARTAMENTUL DE TEOLOGIE ŞI ŞTIINŢE SOCIALE

Declaraţie de asumare a răspunderii

Subsemnatul/a .........………………………...................................................................
absolvent al Facultăţii …………………………………………………………………. din
Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, declar că lucrarea de licenţă este elaborată exclusiv de
mine, pe baza efortului personal de documentare, cercetare, proiectare şi redactare. În cadrul
lucrării precizez sursa tuturor ideilor, datelor şi formulărilor care nu îmi aparţin, conform
normelor de citare a surselor.
Declar că toate afirmaţiile din lucrare referitoare la datele şi informaţiile analizate, la
metodele prin care acestea au fost obţinute şi la sursele din care le-am obţinut sunt adevărate.
Înţeleg că falsificarea datelor şi a informaţiilor analizate în lucrare constituie fraudă şi este
sancţionată conform regulamentelor în vigoare. De asemenea, am luat la cunoştinţă conţinutul
Art.7 şi Art.9 (licenţă/diplomă)/20(master) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a
examenelor de finalizare a studiilor de licenţă şi master la Universitatea „Eftimie Murgu” din
Reşiţa promoţiile 2020.

Data: Semnătura:
…………………………… ……………………………..
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
3
Roxana Angelica Dăscăleanu

CUPRINS

Introducere ………………………………………………………………….
Lista notaţiilor ……………………………………………………………….
Lista figurilor ……………………………………………………………….
Lista tabelelor ……………………………………………………………….
Capitolul 1. Copiii instituționalizați ………………………………………
1.1. Noțiuni introductive………………………………………………..
1.2. Drepturile și nevoile copiilor………………………………………..
1.3. Cauzele instituționalizării …………………………………………..
1.4. Efectele instituționalizării …………………………………………..
1.5. Perspective teoretice…………………………………………………
Capitolul 2. Calitatea vieții copiilor instituționalizați ……………………
2.1. Elemente ale calității vieții……………………………………….
2.2. Problematica instituționalizării ……………………………………
2.3. Caracteristici ale vieții în instituțiile de protecție din România ………
2.4. Profilul copilului instituționalizat ……………………………………
2.5. Rolul asistentului social …………………………………………..
Capitolul 3. Politici sociale privind protecția copiilor instituționalizați...
3.1. Reglementări juridice privind sistemul de protecție a copilului în
România ........................................................................................................
3.2. Integrarea socială a copiilor instituționalizați…………………...........
3.3. Programe de intervenție psihosocială a copiilor instituționalizați…….
Capitolul 4. Metodologia cercetării ……………………
4.1. Descrierea centrului ……………………………………
4.2. Cercetare cantitativă ……
4.3. Cercetare calitativă …………………………………

Concluzii ……………………………………………………………………..

Anexe (dacă există) ………………………………………..………………..

Bibliografie …………………………………………………………………..
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
4
Roxana Angelica Dăscăleanu

LISTA NOTAŢIILOR (ABREVIERILOR)

A aria transversală
Α coeficientul de dilatare liniară

PIB Produsul intern brut


Calitatea vieții copiilor instituționalizați
5
Roxana Angelica Dăscăleanu

LISTA FIGURILOR

Fig. 1.1. Modelul internaţional al huilei


Fig. 1.2. Modelul internaţional al huilei
Fig. 1.3. Modelul internaţional al huilei
Fig. 1.4. Modelul internaţional al huilei
Fig. 2.1. Modelul internaţional al huilei
Fig. 2.2. Modelul internaţional al huilei
Fig. 2.3. Modelul internaţional al huilei
Fig. 2.4. Modelul internaţional al huilei
Fig. 3.1. Modelul internaţional al huilei
Fig. 3.2. Modelul internaţional al huilei
Fig. 3.3. Modelul internaţional al huilei
Fig. 3.4. Modelul internaţional al huilei
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
6
Roxana Angelica Dăscăleanu

LISTA TABELELOR

Tab. 1.1. Modelul internaţional al huilei ……………………………………..


Tab. 1.2. Modelul internaţional al huilei ……………………………………..
Tab. 1.3. Modelul internaţional al huilei ……………………………………..
Tab. 1.4. Modelul internaţional al huilei ……………………………………..
Tab. 2.1. Modelul internaţional al huilei
Tab. 2.2. Modelul internaţional al huilei
Tab. 2.3. Modelul internaţional al huilei
Tab. 2.4. Modelul internaţional al huilei
Tab. 3.1. Modelul internaţional al huilei
Tab. 3.2. Modelul internaţional al huilei
Tab. 3.3. Modelul internaţional al huilei
Tab. 3.4. Modelul internaţional al huilei
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
7
Roxana Angelica Dăscăleanu

INTRODUCERE

Numărul total de pagini al lucrării se recomandă să fie de minim 50.


Calitatea vieții copiilor instituționalizați
8
Roxana Angelica Dăscăleanu

CAPITOLUL I
COPIII INSTITUȚIONALIZAȚI

1.1. Noțiuni introductive


Copilul este o fiinţă care are deprinderi calitativ diferite de cele deținute de un
adult, și deține în mod îndreptățit dreptul de a putea ocupa o poziţie privilegiată
precum şi de a beneficia și de a se bucura de un tratament specific (Constantin, M.,
2008, p.15).
Copiii instituționalizați sunt acei copii ce au fost abandonați și care au ajuns
într-o instituție de ocrotire, dar pe baza unei decizii dată de Comisia pentru Protecția
Copilului. După ce copilul a fost instituționalizat, părinții își transferă toată
repsonsabilitatea privind creșterea și îngrijire copilului acelei instituții (Cojocaru Ș.,
2002, p.263).
Copilul trebuie să fie respectat ca o ființă ce are dreptul la intimitate, la o
viață proprie privată, precum și la o dezvoltare psihosocială obișnuită și sănătoasă.
Nimeni nu trebuie să îi pună în pericol existența sau dezvoltarea, și în nici un caz nu
trebuie supus neglijării, abuzului sau explotării (Iovu M.B., 2008, pag.8).
Copilul în pericol este cel a cărui sănătate, securitate sau moralitate se
consideră că nu mai pot fi asigurate pentru a se putea dezvolta în condiții optime
(Godfryd M., 2006, p.272).
Instituțiile de asistență socială asigură protecția persoanelor aflate în
dificultate, dar și organizarea și funcționarea sistemului. Instituții specializate de
asistență socială pentru protecția copilului aflat în dificultate sunt: centrele de
plasament, centrele maternale sau centrele de zi, apartamentele sociale, adăpsturile
pentru copiii străzii, precum și centrele de primire în regim de urgență. În ultimii
ani, ANPDC și partenerii săi au realizat standarde de calitate promulgate din
hotărâri și norme interne în cadrul sistemului (Buzducea D., 2009. p.140).
În țara noastră, modul de organizare și funcționare a centrelor de plasament
este structurat astfel: centre de plasament de tip clasic cu capacități mari de cazare,
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
9
Roxana Angelica Dăscăleanu

acestea nu oferă suficientă intimitate și spațiu personal copiilor, centre de plasament


de tip familial funcționând sub formă de casă sau apartament și oferă cazare pentru
un număr redus de copii, desfășurarea activităților asemănându-se cu cea dintr-o
familie, și centre de plasament mixte în care coexistă ambele (Brătianu I. și Roșca
C., 2005, p.84).
Plasamentul familial este o măsură de protecție prin care unei familii ce
consimte la aceasta i se acordă dreptul de către Comisia pentru Protecția Copilului
de a lua în îngrijire, educa și crește unul sau mai mulți copii. Iar prin plasamentul
copilului la un asistent maternal profesionist se înțelege transferul copilului din
familia biologică sau din instituția de plasament la asistentul maternal (Zanca R.,
2010, pp.85-86).
Adopția este considerată o alternativă importantă la instituționalizare, și este
definită ca instituția juridică în virtutea căreia între o persoană ce este numită
adoptator și o altă persoană ce este numită adoptat, se realizează raporturi de
rudenie la fel ca cele dintre părinți și copii (Lupșan G., 2003, p.728).
Adesea copiii instituționalizați au făcut față unui triplu dejavantaj, fiind
numiți ca o categorie de copii în circumstanțe extreme de dificile, pornind de la
imposibilitatea de a crește în familia biologică datorită decesului părinților,
decădere din drepturi părintești, abandon, respingere sau destrămarea relațiilor
dintre părinți. Un alt dezavantaj este reprezentat de îngrijile primate într-un mediu
instituționalizat, care nu satisface pe deplin necesitățile fizice, psihologice și sociale
ale acestora, iar acești copii instituționalizați se confruntă și cu nesiguranța
viitorului lor (Brătianu I. și Roșca C., 2005, p.77).

1.2. Drepturile și nevoile copiilor


Drepturile omului pun un important accent pe cei care sunt vulnerabili sau
sunt excluși, dar mai ales atunci când acest lucru este rezultatul discriminării. Se
atrage atenția asupra nevoii de a se asigura tuturor oamenilor, dar mai ales
grupurilor de copii ce sunt vulnerabili, excluși sau discriminați, accesul la
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
10
Roxana Angelica Dăscăleanu

informație dar și posibilitatea de a-și face auzită vocea, precum și asupra necesității
de a se ține cont de drepturile lor civile, ca parte integrantă a procesului de
dezvoltare (UNICEF, 2006, p.20).
În interiorul centrelor de plasament din România există anumite nereguli,
nerespectări sau încălcări ale drepturilor copiilor instituționalizați, printre care se
numără: dreptul la identitate, dreptul la istorie personală, dreptul la sănătate, dreptul
de a avea o familie dar și dreptul de a menține sau dezvolta relațiile cu familia
biologică, dreptul la educație și informare corectă, dreptul la îngrijire personalizată
adaptată nevoilor fiecărui copil în parte, dreptul de a avea o opinie, dreptul de
reevaluare periodică a măsurilor de protecție și nu în ultimul rând, dreptul de a
beneficia de îngrijire de calitate (Brătianu I. și Roșca C., 2005, pp.120-157).
Toți copiii trebuie protejați împotriva discriminărilor de orice fel, indiferent
de naționalitate, rasă, culoarea pielii, etnie, de religie ori limba vorbită, sau dacă
sunt băieți sau fete (http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/drepturile-copiilor-
pe-intelesul-lor.pdf).
În prezent, condițiile de viață din anumite centre de plasament din țară,
precum și atitudinile sociale față de acestea, în mare parte sunt în contradicție cu
principiile Convenției ONU cu privire la drepturile copiilor. În unele centre de
plasament lipsesc anumite oportunități materiale, medicale, financiare, există un
mediu relativ sărac, fără alimente corespunzătoare și modele sociale, educaționale,
morale sau psiho-afective, ce nu asigură dezvoltarea completă a copilului pe toate
planurile, și în care nu se pun pe primul loc interesele superioare ale copilului
(Brătianu I. și Roșca C., 2005, p.164).
Abraham Maslow, a ierarhizat următoarele categorii de necesități umane
(Alexiu M., 2010, pp.172-173):
- necesități de subzistență (hrană, îmbrăcăminte, adăpost);
- necesități de securitate (protecție și siguranță);
- necesitate de dragoste și acceptare;
- necesitatea de a avea un statut social, de a fi stimat și apreciat;
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
11
Roxana Angelica Dăscăleanu

- necesitatea de autorealizare.
Nevoile ființei umane, felul în care sunt îndeplinite sau felul în care sunt
neglijate, determină caracteristici de dezvoltare ale ființelor umane. Copilul se
dezvoltă favorabil, ajunge o persoană normală și împlinită, capabilă de a fi fericită
dar și de a-i face pe ceilalți din jurul său fericiți, sau invers, evoluează spre
comportamente și stări anormale, în funcție de felul în care cei din jur, cunosc
nevoile și știu să vină în întâmpinarea lor, dar și să perceapă în satisfacerea acestor
nevoi, caracteristicile ce țin de vârsta copilului (Constantin, M., 2004, pp.132-133).
Cea mai severă sancțiune aplicată părinților pentru îndeplinirea
necorespunzătoare sau neîndeplinirea ocrotirii părintești este decăderea din
drepturile părintești, fiind regelmentată în art.109-112 din Codul Familiei (Lupșan
G., 2003, p.777).

1.3. Cauzele instituționalizării


Problematica copiilor instituționalizați trebuie să fie abordată în funcție de
mai multe variabile: vârsta pe care o are copilul, situația sa familială și situația
medicală, precum și de funcționarea unor instituții (Brătianu I. și Roșca C., 2005,
p.91).
După J. Bowlby principalele cauze care duc la instituționalizarea copiilor
sunt: situațiile de urgență (referindu-se la mama decedată, mama în spital sau în
arest, abuz, sărăcie), condiția grupului familial natural (referindu-se la tata inapt
datorită bolii fizice sau psihice, instabilitate și mamă inaptă pentru creșterea
copilului), nu primesc nici un fel de ajutor din partea celorlalți membrii ai familiei
sau prieteni (Bowlby J., 1975, pp.13-14).
Cojocaru Ș., scoate în evidență următoarele cauze ale abandonului copiilor
instituționalizați: lipsa locuinței și a condițiilor material datorate sărăciei, mame
tinere care nu sunt sprijinite de membrii familiei, relațiile de concubinaj dintre
părinți, insuficiența sau chiar inexistența unor servicii pentru mamele cu copii, acces
limitat sau scăzut la planning familial, decesul unuia dintre părinți sau divorțul
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
12
Roxana Angelica Dăscăleanu

părinților, boli fizice sau psihice ale părinților sau prezența unui handicap la copil,
prezența unui exemplu de abandon atât în familie cât și în anturajul partenerilor,
legislația lacunară (Cojocaru Ș., 2002, pp.264-268).
Doar o mică parte a copiilor instituționalizați au fost abandonați definitiv de
către părinți sau sunt orfani de ambii părinți. Plasarea copilului într-un centru de
plasament este frecvent o strategie de supraviețuire utilizată de către părinți ca
răspuns inițial la sărăcie, deoarece în interiorul acestor centre copiii vor beneficia de
hrană, adăpost și educație, dar părinții nu iau în calcul dezavantajele sau
consecințele pe termen lung (Șoitu L.C., 2003, pp.813-814).
Motivele plasării copiilor în centrele de ocrotire pot fi clasificate astfel
(Brătianu I. și Roșca C., 2005, p.97):
- cauze care sunt centrate pe copil: abandon, abuz, copil nedorit, copil cu
handicap sau cu HIV/SIDA;
- cauze care sunt centrate pe situația mamei: minoră, necăsătorită sau cu un
nivel educațional redus;
- cauze de ordin economic: lipsa locuinței sau locuință insalubră, părinți
șomeri și/sau venit insuficient;
- cauze ce fac referire la ambii părinți: părinții alcoolici, divorțați sau în
arest, părinți cu handicap grav sau boli cronice.
Dincolo de toate aceste cauze, copilul ce a fost abandonat se află într-o
situație de criză ce îi afectează frecvent în mod dramatic și ireversibil dezvoltarea
fizică, psihică și intelectuală (Deju A., 2014, p.7).
Orfelinatul nu poate să înlocuiască familia naturală sau pe cea adoptivă,
nevoia de mamă fiind o necesitate biologică (Ciobanu M.G., 2007, p.72).

1.4. Efectele instituționalizării


Atât literatura de specialitate, cât și experiența în domeniu ne arată că atunci
când copilul este abandonat sau separat de mamă, dar și pe durata de
instituționalizare, se pot observa o serie de efecte negative care pot să apară
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
13
Roxana Angelica Dăscăleanu

unilateral dar și concomitent și care afectează pe toate planurile întreaga dezvoltare


a copilului pe termen scurt, mediu și lung (Brătianu I. și Roșca C., 2005, p.99).
Dezvoltarea întârziată apare frecvent la copiii instituționalizați și trebuie să
fie înțeleasă ca un efect al mediului nestimulativ, a lipsei de afecțiune și de
interacțiune cu adulții. Calitatea redusă a mediului fizic în care copilul
instituționalizat se dezvoltă reprezintă un factor suplimentar de risc privind
dezvoltarea normală fizică și psihologică (Șoitu L.C., 2003, p.814)
Copiii instituționalizați pot prezenta tuburări motorii, aceștia au deseori
întârzieri cu mersul sau au un stil aparte de mers, lipsându-le finețea mișcărilor.
Fetele au păru scurt, iar configurațoa corporală ale acestora seamănă cu a unui băiat
(Alexiu, M., 2010, p. 177).
De asemenea frecvent întâlniți sunt și indicatorii emoționali precum
anxietatea, depresia, tulburările disociative sau simțul sinelui afectat. Iar dacă
copilul a fost supus și orcărui tip de abuz în familie sau pe durata instituționalizării,
fiind un eveniment destabilizator și amenințător, acesta lasă traume și întărește
sentimentele de nesiguranță (Marc G., 2015, pp.80-84).
La acești copii apar și disfuncționalități ale stării de sănătate, printre bolile ce
apar datorită separării de părinți și a instituționalizării amintim: malnutriție,
tulburările digestive precum anorexia sau diminuarea poftei de mâncare, tulburări
de eliminare și consistență sfincteriană precum enurezisul (Brătianu I. și Roșca C.,
2005, pp. 102-103).
Un alt efect al instituționallizării este și lipsa unei perspective asupra vieții
adulte. Atunci când părăsesc centrul în care au fost instituționalizați, la vârsta de 18
ani, mulți suferă un al doilea abandon, intră într-o viață nouă, pentru care nu sunt
pregătiți suficient (Alexiu, M., 2010, p. 177).
1.5. Perspective teoretice
Teoria nevoilor formulată de către Maslow este centrată mai mult pe calitatea
vieții absolută decât pe diferențele relative. Această teorie susține că există nevoi
universal umane, astfel aprecierea subiectivă a vieții este dependentă de condițiile
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
14
Roxana Angelica Dăscăleanu

obiective de viață, iar îmbunătățirea calității vieții este rezultatul dezvoltării


economice și sociale (Oșvat C., 2010, p. 190).
Teoria atașamentului prezintă și înglobează științific nevoia unor persoane
de a forma și de a întreține legături emoționale față de alte persoane. Teama de
diferite pericole și pierderea sau lipsa sentimentului de siguranță generează un
dezechilibru psihic și induc stări de anxietate puternice pe care copiii le
experimentează atunci când sunt instituționalizați (Miftode V., 2010, p.167).
Teoria comparației presupune că oamenii emit judecăți ce se bazează pe
valori relative. Din perspectiva acestei teorii satisfacția sau evaluarea calității vieții
se bazează pe un întreg proces mintal de calcul, iar standardele comparației
presupun mai degrabă a fi ajustate decât fixate (Oșvat C., 2010, p. 190).
Teoria îngrijirii este în imediata apropiere a scopului esențial al sistemului
de asistenţă socială. Cuprinsul fundamental al îngrijirii îl desemnează acţiunea
practică în confruntare cu necesitățile, temerile dar şi cu ansamblul situației de
vulnerabilitate în care se găsește clientul. Această teorie vizează persoana în situaţie
de risc, familia din care acesta face parte, dar şi mediul social deteriorat, grupul-
problemă, comunitatea marginalizată, și presupune ca asistentu social să se implice
în programe şi acţiuni practice (Bulgaru, M. și Dilion, M., 2000, p.191).
Teoria universalistă - conform acestei teorii, nevoile umane sunt universale,
iar pentru a stabili nivelul calității vieții este nevoie de un set invariabil de criterii
universale. Cea mai cunoscută teorie a progresului social pornește de la prezumția
că sociatatea umană asigură condițiide de satisfacere a nevoilor umane, dar
progresul reprezintă gradul de satisfacere a acestor nevoi (Oșvat C., 2010, p. 183).
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
15
Roxana Angelica Dăscăleanu

CAPITOLUL II
CALITATEA VIEȚII COPIILOR INSTITUȚIONALIZAȚI

2.1. Elemente ale calității vieții


Calitatea vieții este un concept evaluativ și se referă la măsura în care
condițiile de viață pot să ofere omului posibilitatea satisfacerii nevoilor sale
multiple. Calitatea vieții poate fi considerată și un concept unificator ce surprinde
evoluția individului și a identității sale, experiențele proprii și modul său de viață
(Oșvat C., 2010, p. 182).
Bunurile și serviciile economice influențează calitatea vieții, dar pe lângă
acestea, calitaea vieții este influențată și de alte componente precum: condițiile
umane și sociale și calitatea mediului, calitatea vieții sociale dar și a relațiilor
interpersonale, posibilitățile de perfecționare, informare și de participare la cultură
(Zamfir C. și Rebedeu I., 1982, p.27).
Sfera serviciilor sociale ce se ocupă cu creșterii calității vieții nu include doar
asistența socială, intervenții utile rezultă și din cooperarea interdisciplinară a unor
științe precum: sociologia, politicile sociale, psihologia, pedagogia, științele
juridice, medicina sau științele comunicării (Sandu Ș.A., 2002, p.18).
Criteriile luate în considerare în cercetarea calității vieții se referă la condițiile
obiective în care se desfășoară viața unui individ, grup sau comunitate, cât și la
modul subiectiv în care actorii sociali își autoevaluează standardele de viață (Sandu
Ș.A., 2002, p.28).
Indicatori ai calității vieții:
- Indicatori obiectivi: nivelul de trai, bunăstarea materială, venitul mediu,
munca și timpul de lucru, asistența medicală, gradul de accses la serviciile
sociale, forma și nivelul asistenței sociale.
- Indicatori subiectivi: fericirea individuală, satisfacția muncii, gradul de
aurorealizare.
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
16
Roxana Angelica Dăscăleanu

2.2. Problematica instituționalizării


Abandonul copiilor este un fenomen cu o gravitate particulară deoarece
anulează multe dintre drepturile fundamentale de care un copil trebuie să
beneficieze în mod legitim (Miftode V., 2010, p.466).
Conform ANPDCA în anul 2018, la nivel național erau un număr de 53393
de copii ce se aflau sub măsura protecției speciale, dintre aceștia 36080 se aflau în
grija serviciilor de tip familial, adică în asistență maternală, în plasament la rude de
până la gradul IV sau la alte persoane, iar 17313 în servicii de tip rezidențial private
ori publice, adică în case de tip familial, apartamente, centre de plasament, centre
maternale sau centre de primire în regim de urgență. Dintre toți aceștia, în județul
Caraș Severin erau 943 de copii (Alexandrescu V., 2019, p.13).
În România sunt prezentate în mass-media aproape zilnic cazuri de copii
abandonați în maternități, la gunoi, pe băncile din parcuri sau la intrarea unor scări
de bloc, de cele care le-au dat viață (Miftode V., 2010, p.466).
În cadrul centrelor de plasament în care lipsește în totalitate un plan de lucru
personalizat și un model familial de îngrijire și de educație individualizată, un
număr mic de angajați ce nu pot satisface problemele cu care se confruntă copiii,
dar și un număr mare de copii, generează mari șanse de favorizare și producere a
abuzurilor. S-a constatat că adesea personalul din centrele de plasamet folosesc în
relația cu copilul un limbaj suburban, urmat adesea de lovitul cu palma, pumnul sau
cu bățul, ori lovirea cu piciorul în fund fără a avea motive serioase (Brătianu I. și
Roșca C., 2005, p.250).
Abuzul asupra copilului instituționalizat poate să apară și din cauza faptului
că sistemul de protecție nu este proiectat în funcție de nevoile reale ale copilului,
dar și din cauza unor presiuni sau constrângeri (Zanca R., 2010, p.106).
În primele șase luni de zile din anul 2018, 50 de minori din sistemul de
protecție a copilului au fost supuși abuzului, explotării, traficului sau neglijenței, 2
dintre ei au fost abuzați sexual în interiorul centrelor rezidențiale, iar 14 în cadrul
unitățile de învățământ (Alexandrescu V., 2019, p.11).
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
17
Roxana Angelica Dăscăleanu

2.3. Caracteristici ale vieții în instituțiile de protecție a copilului din


România
În ultimii ani, condțiile de viață din centrele de plasament din țară s-au
îmbunătățit considerabil, dar calitatea îngrijirii rămâne însă o problemă. Copiii
instituționalizați trăiesc într-un mediul nefiresc, într-o instituție aceștia nu
dobândeasc experiențele necesare pentru a-și putea dezvolta deprinderile de viață.
Implicarea copiilor în activități de timp liber sau de practicare a hobby-urilor este
limitată (UNICEF, 2006, p.52).
În rândul copiilor instituționalizați apare un procent ridicat de tulburări
nutriționale, cu prevalență la copiii cu vârsta între 0 - 3 ani și preșcolari. Mulți copii
au probleme grave de sănătate, iar pe lângă deficiența intelectuală apar și tulburări
de comportament, deficiențe fizice sau senzoriale, acestea fiind și cauzele ce au
condus la instituționalizare lor (Brătianu I. și Roșca C., 2005, p.137).
Mutările frecvente ale copiilor dintr-un centru în altul, de la un asistent
maternal la alt asistent maternal sau în familie pot duce la sporirea instabilității
afective a copiilor, întrerupând adesea parcursul lor școlar, dar și legăturile socio-
afective create anterior (Alexandrescu V., 2019, p.153).
Vulnerabilitatea biologică și psihică, adesea cauzată de lipsa afectivității
materne, se accentuează când copilul este mutat dintr-o instituție în alta sau atunci
când personalul se schimbă, copilul neavând o relație afectivă constantă, ceea ce
explică oarecum sensibilitates și nervozitatea copiilor. Sunt dezvoltate și
comportamente stereotipe, exprimând lipsa de afecțiune sau a unui relații puternice
de atașament: legănatul corpului, suptul degetului, mișcări bizare ale membrelor
(Alexiu, M., 2010, p.177).
Dezvoltarea socială și emoțională a copiilor instituționalizați suferă anomalii
și se manifestă prin frică, anxietate, lipsa legăturilor de prietenie, iar atunci când
acești copii ajung la vârstă adultă pot prezenta tulburări de personalitate, și dacă
ajung să aibă o familie și copii nu sunt părinți buni (Ciobanu M.G., 2007, p.72).
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
18
Roxana Angelica Dăscăleanu

Rata de cuprindere în școală a copiilor instituționalizați este destul de


ridicată. Aceștia frecventează învățământul, însă sunt adesea etichetați drept copii
instituționalizați și sunt discriminați de copiii ce provin din familii, uneori chiar și
de profesori. Ei obțin rezultate slabe la învățătură, iar din păcate numărul celor ce
ajung la liceu sau facultate este mic. Majoritatea copiilor din instituțiile statului sunt
orientați spre școli profesionale, deși nu sunt mereu pregătiți în meserii ce sunt
cerute pe piața muncii (UNICEF, 2006, p.52).
Mulți dintre copiii instituționalizați se află în situație de eșec sau chiar de
abandon școlar, majoritatea au repetat mai multe clase, iar o parte dintre aceștia au
ajuns în sistemul de învățământ special (Alexandrescu V., 2019, p.156).
Instituționalizarea generează o stare de dependență și o lipsă de motivare,
tinerii se confruntă cu dificultăți la părăsirea instituției deoarece nu sunt învățați și
instruiți de către personalul din centrul de plasament gesturi, deprinderi sau
activități cotidiene (Alexiu, M., 2010, p.178).

2.4. Profilul copilului instituționalizat


În anul 2015, în țara noastră, un număr de 58013 de copii erau
instituționalizați, iar dintre aceștia un procent de 40% se aflau în sistemul de
protecție al statului din cauza sărăciei (Lipan Ș., 2017, p.139)
Copiii din sistemul de protecţie a copilului sunt și fete şi băieţi având vârste
cuprinse între 0 şi 26 de ani. Băieţii sunt în proporție de 53% faţă de fete, care sunt
reprezentate de 47%. Majoritatea copiilor ce sunt plasaţi în servicii de protecţie au
vârste cuprinse între 10 şi 17 ani, iar această grupă de vârstă reprezintă aproximativ
jumătate dintre copiii instituționalizați (56%), iar numărul total şi ponderea lor a
crescut în mod constant în ultimii patru ani (UNICEF, 2016, p.52).
Copiii cu vârsta de minim 18 ani, ce sunt studenţi la zi, pot să beneficieze de
protecţie în orice fel de serviciu până la împlinirea vârstei de 26 de ani. Această
categorie fiind reprezentată de un procent semnificativ de 12%. Copiii ce se află în
sistemul de protecţie a copilului sunt din toate judeţele ţării, aproximativ 43% din
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
19
Roxana Angelica Dăscăleanu

mediul rural iar 56% din mediul urban. Numărul ridicat a copiilor de la oraş se
datorează faptului că sunt mulți copii de 0‐2 ani ce sunt părăsiţi în maternităţi
(UNICEF, 2016, p.52).
Pe parcursul anului 2018, pe raza județului Caraș-Severin au fost părăsiți in
unitățile sanitare un număr de 10 copii, pentru care s-au eliberat certificate de
naștere și au fost instituite măsuri de protecție, plasându-i la asistenți maternali
profesioniști din întreg județul (https://www.dgaspccs.ro/wp-
content/uploads/2019/03/Raport-activitate-CPC-CS-2018.pdf).
Copiii cu dizabilităţi sunt reprezentați într-o proporţie semnificativă de
aproape 29% din totalul copiilor din sistemul de protecţie a copilului. Dar sunt și
dosarele a peste 9% din copiii instituționalizați ce nu conţin date relevante în acest
sens. În schimb 62% dintre copiii aflați în sistem nu au nici un fel de dizabilitate,
potrivit informaţiilor obținute din dosarele lor (UNICEF, 2016, pp.52-53).
Instituționalizarea copilului pe termen lung duce adesea la întreruperea
relațiilor dintre copii și părinți, în această situație se află circa 50% din copiii ce au
ca măsură de protecție plasamentul (Brătianu I. și Roșca C., 2005, p.123).
În concluzie, nevoile copiilor instituționalizați variază într-o mare măsură în
funcţie de vârstă, gen, mediul  din care provin dar şi de starea de sănătate, fapt ce
înseamnă că întregul sistemul de protecţie a copilului trebuie să poată să ofere o
largă varietate  de servicii ca răspuns la  nevoile lor (UNICEF, 2016, p. 53).

2.5. Rolul asistentului social


Asistentul social este profesionistul ce pune în practică normele, valorile și
cunoștințele asistenței sociale pentru a putea interveni și acorda ajutor persoanelor
aflate în nevoie. Acesta participă activ la elaborarea și aplicarea politicilor sociale,
promovând bunăstarea socială (Neamțu N. și Condor C., 2016, p.121).
Asistenții sociali trebuie să dispună de o solidă pregătire teoretică, dar și de o
cunoaștere exactă a metodologiei sociologice, fără de care tehnicile și procedeele
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
20
Roxana Angelica Dăscăleanu

specifice asistenței sociale nu vor putea fi înțelese sau aplicate corect (Miftode V.,
2010, p.48).
Personalul ce este responsabil de îngrijirea copiilor care sunt instituționalizați
joacă un rol deosebit de important atât în dezvoltarea cât și în formarea acestor copii
(Lipan Ș., 2017, p.141).
În desfășurarea activității lor, asistenții sociali trebuie să aibă o focalizare
duală, centrată pe îmbunătățirea bunăstării ființei umane dat și pe identificarea
problemelor extreme ce pot să aibă impact asupra bunăstării, probleme ce pot
genera inegalitate, discriminare sau injustiție (Neamțu N. și Condor C., 2016,
p.121).
Asistentul social apără și promovează toate drepturile copilului, reevaluează
de câte ori este nevoie condițiile ce au dus la instituționalizarea copilului și
efectuează anchete sociale la domiciliul familiei acestuia, dacă este cazul susține și
încurajează menținerea relației cu familia biologică, oferă consiliere atât copiilor cât
și părinților, contribuie împreună cu educatorul și psihologul la prevenirea
simptomelor de inadaptare socio-școlară, a abandonului școlar sau a absentismului,
dar și la prevenirea unor situații precum etichetare, marginalizare, izolare, excludere
socială (Brătianu I. și Roșca C., 2005, pp.113-115).
Munca cu copiii este printre cele mai frumoase, însă este și extrem de dificilă,
mai ales prin faptul că poate să activeze anumite trăiri și sentimente ce sunt prezente
în construcția orcărei ființe umane precum nevoia de a investi afecțiune sau tendința
de a proteja. La un asistent social trebuie să se regăsească calități umane ca empatia,
grija, căldura, doar că acestea trebuie dublate de detașarea profesionistului, care
trebuie să rămână totuși obiectiv (Zanca R., 2010, p.104).
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
21
Roxana Angelica Dăscăleanu

CAPITOLUL III
POLITICI SOCIALE PRIVIND PROTECȚIA COPIILOR
INSTITUȚIONALIZAȚI

3.1. Reglementări juridice privind sistemul de protecție a copilului în


România
Legislația actuală definește copiii instituționalizați ca fiind copiii aflați în
dificultate ce nu au împlinit vârsta de 18 ani și care nu au capacitate deplină de
exercițiu, a căror creștere, îngrijire, integritate și dezvoltare au fost pereclitate în
familia biologică, copiii fiind privați temporar sau definitiv de mediul lor familial,
având dreptul de a primi ajutor specializat din partea statului (Brătianu I. și Roșca
C., 2005, p.76).
În conformitate cu Legea Nr. 272/2004 privind protecția și promovarea
drepturilor copiilor, protecția specială a copiilor este definită ca ansamblul
măsurilor, serviciilor și prestațiilor destinate dezvoltării și îngrijirii copiilor lipsiți
temporar sau definitiv de ocrotirea părinților lor
(http://www.copii.ro/activitate/sistemul-de-protectie-a-copilului/).
Ordonanța nr. 68/2003 privind serviciile sociale, actualizată și republicată în
27 august 2015, definește serviciile sociale ca fiind ansamblul complex de măsuri şi
acţiuni ce sunt realizate pentru a răspunde nevoilor ființelor umane, în vederea
prevenirii sau depăşirii unor situaţii de vulnerabilitate, dificultate sau de dependenţă
pentru protecţiei persoanei, dar și pentru prevenirea marginalizării și a excluziunii
sociale, precum și pentru promovarea incluziunii sociale, având ca scop creşterii
calităţii vieţii (http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Legislatie/Assistenta
-sociala-2018/OG _68_2013_la_18012018.pdf).
Principii ce stau la baza acordării serviciilor sociale: respectarea
individualității fiecărei persoane în parte, asigurarea accesului la servicii sociale fără
discriminare și asigurarea de servicii de calitate adaptate nevoilor sociale, asigurarea
drepturilor și a siguranței beneficiarilor protejândule în același timp și interesele,
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
22
Roxana Angelica Dăscăleanu

respectarea vieții intime a persoanei și a confidențialității (https://lege5.ro/Gratuit/


gq3dgmju/ordonanta-nr-68-2003-privind-serviciile-sociale).
Legea Nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor
sociale, inclusiv a copiilor instituționalizați face referire la reglementarea procesului
de evaluare, certificare, monitorizare şi de control privind asigurarea calităţii în
domeniul serviciilor sociale. Calitatea în domeniul serviciilor sociale este
reprezentată de ansamblul de cerinţe şi de condiţii îndeplinite de către furnizori şi
de către serviciile sociale acordate de aceştia pentru a putea răspunde nevoilor şi
aşteptărilor beneficiarilor (http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/
Legislatie/Assistenta-sociala-2018/Legea_197_2012_la_18012018.pdf).
Pe plan european, Carta Socială Europeană este documentul ce reglementează
dreptul la bunăstare, inițiată în anul 1961 de Consiliul Europei, revituită apoi în
1996. Aceasta obligă statele membre ale Consiliului Europei să asigure tuturor
ființelor umane drepturile sociale, promovând standardele de viață și bunăstare
(Munteanu A., 2016, p.173).
Guvernul României a aprobat modificarea și completarea Legii Nr. 272/2004
cu privire la protecția și promovarea drepturilor copilului, iar principalele schimbări
vizează finalizarea dezinstituționalizării copiilor până la finalul anului 2020, 
încurajarea plasamentului la familie sau la rude, prin acordarea unui indemnizații în
valoare de 400 de lei și interzicerea astfel a instituționalizării copiilor în centre de
plasament începând cu 01 ianuarie 2020 (http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/
ro/comunicare/comunicate-de-presa/5545cp-guvernul-interzice-institutionalizarea-
copiilorcentre-vechi-ianuarie-2020-12062019).
În acest act normativ, modificat prin Legea Nr. 286/2018, este precizat că
este interzis plasamentul copilului care nu a împlinit 3 ani într-o instituție, precum și
faptul că pentru copiii care nu au implinit încă 7 ani, plasamentul poate să fie dispus
numai la familia extinsă sau la asistentul maternal, plasarea acestor copii într-un
serviciu de tip rezidențial este interzisă, excepție fâcând copiii care prezintă
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
23
Roxana Angelica Dăscăleanu

handicapuri grave (https://www.dgaspccs.ro/wp-content/uploads/2019/03/Raport-


activitate-CPC-CS-2018.pdf).

3.2. Integrarea socială a copiilor instituționalizați


În întrgul proces de integrare socio-profesională a tinerilor ce urmează să
părăsească sistemul de protecție se va ține întotdeauna cont de sugestiile și părerile
acestora și se vor analiza intențiile lor, dorințele profesionale, precum și potențialele
soluții în vederea obținerii unui spațiu de locuit (Salvați Copiii, 2006, p.119).
Pentru o mare parte a tinerilor ce părăsesc centrele de plasament cele mai
importante obiective sunt reprezentate de dobândirea unor abilităţi de viaţă și de
autonomie individuală. Aceste nevoi indică anumite dificultăţi întâmpinate de tineri
în adaptarea la un o viaţă independentă, acestora adăugându-se și lipsa de cunoştinţe
dar şi practica în meseriile pentru care aceștia s-au pregătit în şcoală, adesea, acest
fapt îi pune în situaţia de a accepta anumite locuri de muncă necalificate, situaţie ce
generează un sentiment de discriminare pronunţat (Câmpean C. et all, 2010, p.19).
Pentru integrarea socio-profesională a copiilor ce părăsesc sistemul de
protecție, au fost dezvoltate anumite servicii concentrate asupra pregătirii acestora
pentru viața, dar și pentru asigurarea suportului necesar pentru găsirea unui loc de
muncă sau a unui spațiu de locuit. Aceste servicii în mare parte sunt reprezentate de
apartamentele în care tinerii se gospodăresc singuri, cu o monitorizare minimă din
partea personalului angajat (Brătianu I. și Roșca C., 2005, p.61).
Dar alternative de integrare sunt și familia adoptivă, familia naturală sau
familia extinsă. Acest proces necesită implicarea mai multor actori sociali, din
cadrul unei întregi rețele de intervenție, compusă din DGASPC, Inspectoratele
Școlare și Instituțiile de învățamânt, Consiliile Locale și Județene, ONG-uri și
unități sanitare (Salvați Copiii, 2006, p.117).
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
24
Roxana Angelica Dăscăleanu

3.3. Programe de intervenție psihosocială a copiilor instituționalizați


Printr-un sistem de servicii sociale ce este proiectat în acord cu toate nevoile
copiilor poate să fie asigurat un nivel optim al calității vieții, prevenirea
abandonului și a abuzului, dar și dezvoltarea lor armonioasă (Zanca R., 2010, p.82).
Autoritățile locale sunt cele care au obligația de a dezvolta anumite măsuri de
sprijin pentru tinerii după ce au părăsit sistemul de ocrotire, acestea fiind programe
de educație, locuințe sociale, bugete speciale de sprijin sau servicii sociale de care
pot beneficia (Salvați Copiii, 2006, p.136).
Intervenţia de specialitate se realiză prin contribuţia a mai multor
profesionişti: personalul de educare și îngrijire din care fac parte: educatorul și
pedagog social, precum și personalul de specialitate din care fac parte: psihologul,
asistentul medical, medicul, asistentul social, kinetoterapeutul, psihopedagog,
logopedul, fizioterapeut, instructor de educaţie (Câmpean C. et all, 2010, p.7).
Există anumite ONG-uri care au dezvoltat programe ce au ca scop pregătirea
tinerilor care urmează să părăsească sistemul de protecție, pentru dobândirea unor
deprinderi necesare pentru a duce o viață independentă. Diverse cursuri de
pregătire, ca și exemplu: gestionarea banilor, deprinderi pentru viața cotidiană,
întreținerea și purtarea hainelor, moduri de accesare a serviciilor publice,
comunicarea, gestionarea conflictelor și controlul emoțiilor etc. (Salvați Copiii,
2006, pp.128-129)
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
25
Roxana Angelica Dăscăleanu

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandrescu V., 2019. Copiii lui Irod - Raport moral asupra copiilor lăsați în
grija statului. București: Editura Humanitas.
2. Alexiu, M., 2010. „Protecția și ocrotirea copiilor abandonați” în Buzducea D.,
Asistența social a grupurilor de risc. Iași: Editura Polirom.
3. Bowlby J., 1975. Attachment and Loss. Londra: Editura Penguin Books.
4. Brătianu I., Roșca C., 2005. Copilul instituționalizat între protecție și abuz. Iași:
Editura Lumen.
5. Bulgaru, M., Dilion, M., 2000. Concepte fundamentale ale asistenţei sociale,
note de curs, Universitatea de Stat din Moldova. Chişinău. Disponibil: pe
<http://www.bp-soroca.md/pdf/ConcepteAS.pdf> accesat la data de
25.11.2019.
6. Buzducea D., 2009. Sisteme moderne de asistență socială. Iași: Editura Polirom
7. Câmpean C., Constantin P., Mihalache E., 2010, Resurse şi nevoi de suport în
integrarea socială a copiilor şi tinerilor protejaţi în servicii rezidenţiale de
protecţie a copilului. Disponibil pe: http://www.crips.ro/doc/rfactin.pdf
8. Ciobanu M.G., 2007, Copilul nostru, Sănătatea optimă de-a lungul vieții.
Vloumul 2, București:Editura Medicală.
9. Cojocaru Ș., 2002. „Prevenirea abandonului și dezinstituționalizarea copiilor” în
Miftode V., Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare. Iași;
Editura Lumen.
10. Constantin, M., 2004. Maltratarea copilului între cunoaștere și intervenție. Iași:
Editura Lumen.
11. Deju A., 2014. Consecințele abandonului familial asupra dezvoltării psiho-
sociale a copiilot. Bacău: Editura Rovimed.
12. Godfryd, M., 2006. în Larousse, Marele dictionar al psihologiei. București:
Editura Trei.
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
26
Roxana Angelica Dăscăleanu

13. Iovu, M.B., 2008. Conceptualizarea abuzului și neglijării copilului în familie.


Iași: Editura Lumen.
14. Lipan Ș., 2017. Îngrijind copiii instituționalizați, în Revista Calitatea vieții,
Nr.2.
15. Lupșan G. 2003. „Instituții juridice în domeniul protecției și promovării
drepturilor copilului” în Neamțu G., Tratat de asistență socială. Iași: Editura
Polirom.
16. Marc, G., 2015. Abuzul la copii, diagnoză și intervenție terapeutică. București:
Editura Sper.
17. Muntean A, 2016, „Bunăstare” în Neamțu G., Enciclopedia asistenței sociale.
Iași: Editura Polirom.
18. Neamțu N. și Condor C., 2016. „Asistența socială internațională” în Neamțu G.,
Enciclopedia asistenței sociale. Iași: Editura Polirom.
19. Oșvat C., 2010, „Familia copilului cu dizabilități: aspect privind calitatea vieții”
în Buzducea D., Asistența social a grupurilor de risc. Iași: Editura Polirom.
20. Șoitu L.C., 2003. „Copilul instituționalizat – Perspective psihosociale” în
Neamțu G., Tratat de asistență socială. Iași: Editura Polirom.
21. Zamfir C. și Rebedeu I., 1982, Modul de viață și calitatea vieții. București:
Editura Politică.
22. Zanca R., 2010, „Protecția copilului în România: servicii, dileme și probleme
specifice” în Buzducea D., Asistența social a grupurilor de risc. Iași: Editura
Polirom.
23. http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Legislatie/Assistenta -sociala-
2018/OG _68_2013_la_18012018.pdf.
24. http://www.copii.ro/activitate/sistemul-de-protectie-a-copilului/
25. http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Legislatie/Assistenta-sociala-
2018/Legea_197_2012_la_18012018.pdf
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
27
Roxana Angelica Dăscăleanu

26. http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-
presa/5545-cp-guvernul-interzice-institutionalizarea-copiilor-centre-vechi-
ianuarie-2020-12062019
27. https://lege5.ro/Gratuit/gq3dgmju/ordonanta-nr-68-2003-privind-serviciile-
sociale
28. https://www.dgaspccs.ro/wp-content/uploads/2019/03/Raport-activitate-CPC-
CS-2018.pdf
29. Salvați Copiii, 2006, Manual de proceduri privind inserția socio-profesională a
tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copiilor, Editura Euro Print: Baia
mare, disponibil pe:
https://www.academia.edu/33509468/Reinsertia_Socio_profesionala_a_Tinerilo
r
30. UNICEF, 2006, Copii la limita speranței, disponibil pe…..
31. UNICEF, 2016, România: Copiii din sistemul de protecție a copilului,
București, disponibil pe……….
32. UNICEF, http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/drepturile-copiilor-pe-
intelesul-lor.pdf
Calitatea vieții copiilor instituționalizați
28
Roxana Angelica Dăscăleanu

 Articole în reviste: Nume, Prenume, Anul. Titlul articolului. Numele


revistei cu litere italice, volumul (partea), paginile. Pentru mai multi
autori, se folosesc aceleaşi reguli ca la cărţile de autor.
 Publicaţii electronice de pe Internet: Autorul, Anul. Titlul
publicaţiei cu litere italice. Disponibil pe: <URL>, la data de
ZZ.LL.AAAA.