UNIVERSITATEA „BABEȘ BOLYAI”, CLUJ-NAPOCA

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI

DIDACTIC
CLUJ-NAPOCA

LUCRARE DE GRAD I

Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Andrea HATHAZI

Sasca Nina Doina (Neculau)

1
 UNIVERSITATEA „BABEȘ BOLYAI”, CLUJ-NAPOCA
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI
DIDACTIC
CLUJ-NAPOCA

ROLUL FAMILIEI ÎN DEZVOLTAREA

COPILULUI CU SINDROM DOWN

Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Andrea HATHAZI

Sasca Nina Doina (Neculau)

2
Cuprins
INTRODUCERE..................................................................................................................................5
I. Rolul familiei în dezvoltarea copiilor..........................................................................................7
I.1 Conceptul de familie..................................................................................................................7
I.2 Tipuri de familie..........................................................................................................................9
I.3 Structura şi funcţiile familiei....................................................................................................12
I.4 Modele teoretice de familie.......................................................................................................15
I.4.1 Modelul tradițional............................................................................................................15
I.4.2 Modelul contractualist.......................................................................................................15
I.4.3 Modelul comunitar.............................................................................................................16
I.4.4 Modelul bazat pe drepturi.................................................................................................17
I.4.5 Modelul bazat pe drepturi şi responsabilităţi relaţionale..............................................17
I.5 Rolul familiei.............................................................................................................................18
I.6 Familia copilului cu Sindrom Down........................................................................................20
I.7 Distresul parental......................................................................................................................31
II. ASPECTELE TEORETICE GENERALE ALE SINDROMULUI DOWN............................33
II.1 Definiţii şi etiologie..................................................................................................................33
II.2. Tipuri de Sindrom Down.......................................................................................................34
II.2.1. Trisomia...........................................................................................................................34
II.2.2 Translocația......................................................................................................................35
II.2.3 Mozaicismul......................................................................................................................35
II.3 Factorii de risc ai apariţiei Sindromului Down....................................................................36
II.4 Diagnosticarea Sindromului Down........................................................................................36
II.5 Simptomatologia......................................................................................................................38
II.6 Trăsăturile fizice specifice Sindromului Down......................................................................38
II.7 Trăsăturile psihice specifice Sindromului Down...................................................................40
II.8 Caracteristicile motorii specifice Sindromului Down...........................................................41
II.9 Caracteristicile socio-emoționale specifice Sindromului Down............................................42
III. METODOLOGIA CERCETĂRII. ANALIZĂ COMPARATIVĂ PRIVIND ROLUL
FAMILIEI ÎN DEZVOLTAREA COPIILOR CU SINDROM DOWN.........................................44
III.1. Scopul cercetării....................................................................................................................44
III.2. Ipoteza cercetării...................................................................................................................44
III.3. Obiectivele cercetării............................................................................................................44
III.4. Instrumente de evaluare.......................................................................................................44

3
 III.5. Întrebările de cercetare........................................................................................................45
III.6. Lotul de cercetare................................................................................................................45
III.7. Descrierea metodei...............................................................................................................45
III.8. Prezentarea şi interpretarea datelor....................................................................................46
III.9. Rezultatele finale şi concluzii...............................................................................................93
BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................103
ANEXA 1..........................................................................................................................................108

4
 INTRODUCERE

„Un copil este ca o sămânță de floare...cât de frumos va creşte, cât de frumos va rodi,
depinde de grădinarul care o va ȋngriji, de ce pământ şi de câtă lumină şi apă are, de cât e de
ferită de frig, de furtună şi de prea mult soare. E atât de plăpândă...Cum ai putea s-o rupi ori s-
o calci în picioare când e tot ce va mai rămâne ȋn urma ta?” - Irina Petrea

Familia este cel mai puternic factor de socializare în dezvoltarea copiilor, mai ales în
copilăria timpurie. Încă din primii ani de viață ai copilului, familia s-a dovedit a fi esențială
pentru dezvoltarea copilului, fiind totodată principala sursă de dragoste și afecțiune pentru
copil. Familia este importantă pentru dezvoltarea emoțională și cognitivă a unui copil, spune
Tamara Gold, un psihoterapeut din New York și antrenor de părinți: „Un copil va învăţa
despre relații, maniere, stima de sine, valoare și loialitate, toate prin vizionarea și participarea
la familie".

Cu toate acestea, „familia trebuie să împlinească aproape toate nevoile de creștere și

dezvoltare, atât fiziologice, cât și psihologice ale copilului, nevoi care condiționează
fundamental calitatea achizițiilor psihocomportamentale ulterioare. În cadrul familiei, copiii
câștigă și dezvoltă aproape toate achizițiile importante, familia fiind cea dintâi școală în care
copiii învață să se comporte în viață și în societate.” ( Dolean, D., Dolean, N., 2009)

Am știut întotdeauna că familia a avut și are un rol important în viață copilului,

întrucât reprezintă primul mediu de socializare, caracterizat printr-o securitate afectivă,
susținere, cooperare, sprijin și idealuri. Având un interes dezvoltat față de copii, am învățat că
familia este mediul normal în care personalitatea unui copil, cu sau fără deficiență, se dezvoltă
armonios sub toate aspectele. Cunoscând prin intermediul serviciului numeroși copii cu
Sindrom Down, mi-am dat seama că sunt capabili de o dragoste imensă, iar acest lucru nu mi-
a rămas indiferent.

Întotdeauna climatul din familie influenţează, în raport cu natura sa, personalitatea

copilului. Marele pedagog John Locke, convins de puterea exemplului în familie, afirmă: „Nu
trebuie să faceți în față copilului nimic din ce nu vreți să imite". Astfel că, părintele trebuie
să-l perceapă pe copilul său încă de la bun început, că pe o ființă autonomă, rolul său fiind
acela de a-i facilita, stimula și consolida manifestarea autonomiei și eficienței sale umane.

5
 Se spune că “profesia de părinte este una din cele mai vechi profesii care se practică
de către toţi membrii comunităţii, însă puțini sunt cei care se străduiesc s-o învețe sistematic,
să-și pună probleme și să încerce să le rezolve la nivelul perioadei actuale.” ( Dolean. I, 2009)

„Căci ei vor fi în lume și în viată, așa cum noi le-am spus și arătat, iar ei, la fel vor da
povaţă, și-un lung popor e-acum de noi format.” (Traian Dorz)

În această lucrare am evidențiat faptul că părinții joacă un rol esențial în susținerea și

dezvoltarea copiilor cu Sindromul Down și că acest rol continuă chiar și atunci când copiii
beneficiază de servicii de intervenție timpurie.

Această lucrare este structurată în 3 capitole, care se axează pe:

 conceptul de familie și rolul familiei în dezvoltarea copiilor

 noțiunile teoretice ale Sindromului Down
 studii de caz

Am prezentat date din mai multe studii de caz care indică faptul că rezultatele de
dezvoltare pe care le obțin copiii în timp ce participă la intervenția timpurie sunt puternic
asociate cu nivelul de receptivitate al părinților lor.

Cu toate acestea, noțiunea de încurajare a părinților să interacționeze mai receptiv cu

copiii lor este foarte rezonabilă atunci când este interpretată în contextul modelului parental
de dezvoltare a copilului. Acest model afirmă că părinții sunt principala influență asupra
dezvoltării timpurii a copiilor mici. Influența părinților derivă atât din legătura unică pe care
aceștia o au cu copiii lor, cât și din numeroasele oportunități pe care le au de a se angaja în
interacțiuni individuale cu copiii lor.

Am susținut, de asemenea, că receptivitatea părinților joacă un rol esențial în

promovarea dezvoltării, nu atât prin faptul că îi învață pe copii abilitățile de dezvoltare și
comportamentele care le lipsesc, ci mai degrabă prin încurajarea copiilor să devină mai
eficienți în învățare, prin creșterea utilizării comportamentelor de bază ale dezvoltării, cum ar
fi atenția, persistența în activitate , inițierea jocului și cooperarea.

6
 I. Rolul familiei în dezvoltarea copiilor

I.1 Conceptul de familie

Termenul „familie” provine din limba latină – „famulus” (servitor), care conform
Dicționarului etimologic al limbii latine reprezentă „ansamblul sclavilor și al servitorilor care
trăiau sub același acoperiș” (Bulgaru, M, p. 80).

Membrii ei se dezvoltă, evoluează împreună și adaugă elemente care îmbogățesc în

permanență viața familială. Cu toate aceste schimbări însă, se poate spune că „instituția
familiei rămâne stabilă” ( Pescaru, A, 2004, p. 83).

De-a lungul timpului, familia a fost definită în mai multe feluri. „Familia, în orice
societate, este o formă de comunitate umană alcătuită din cel puțin doi indivizi, uniți prin
legături de căsătorie și/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puțin, latura biologică și/sau
cea psihosocială” (Mitrofan, I, 1998, p. 17).

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, familia este: „forma socială de

bază întemeiată prin căsătorie şi care constă în soţ, soţie şi descendenţii acestora.” În acest
sens, M. Turliuc, afirmă că „familiile sunt unităţi fundamentale ale societăţii, sunt cel mai
adecvat mediu în care copiii pot fi socializaţi, iar o viaţă familială bună, înseamnă o stare de
bine mai ridicată a comunităţii.”

După cum menționa și doamna M. Voinea: „familia este o formă complexă de relații
biologice, sociale, materiale și spirituale între oamenii legați prin căsătorie, sânge sau adopție.
Aspectele vieții familiale includ supraviețuirea fizică, protecția socială, educația și
dezvoltarea. Ele pot include de asemenea, acceptarea, atașamentul, aprobarea, apartenența,
identitatea, suportul și creșterea membrilor individuali ai familiei. Membrii oricărei familii
împărtășesc numeroase experiențe, sistemele familiale fiind caracterizate prin interdependență
socială și psihologică (Kantor și Lehr, 1975, p.10).

Pentru U. Schiopu (1997), familia reprezintă un nucleu social primar reunit prin
căsătorie, legatură de sânge sau adopție.

Familia, în profida extremei varietăți structurale de origine istorică sau culturală, are
rolul de a asigură reproducerea speciei, în condiții socio-culturale determinate. Astfel,
conform definiției lui C. Levi Strauss, familia este „un grup care își are originea în căsătorie,

7
fiind alcătuită din soț, soție, copii născuți prin unirea lor, pe care îi unesc drepturi și obligații
morale, juridice, economice, religioase și sociale.”

Din perspectiva sociologiei, P. Murdock (1949) definea familia ca un „grup social ai

cărui membrii sunt legați prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopție și care trăiesc
împreună, cooperează sub raport și au grijă de copii”. Pentru E. Mendras (1987), familia
reprezintă „exemplul tipic de grup primar”, caracterizat prin relații foarte puternice.

Din punct de vedere juridic, familia reprezintă un grup de persoane între care există
relaţii de sânge, căsătorie şi adopţie, drepturi şi obligaţii reglementate juridic, printr-un
certificat de căsătorie, de înfiere sau printr-un alt tip de document (Turliuc, 2004). Familia
reprezintă o entitate formată din soţ, soţie şi copiii acestora (indiferent că sunt dintr-o altă
căsătorie sau că sunt făcuţi de cei doi soţi), care împart aceeaşi locuinţă. Însă, în sens juridic,
familia poate include şi părinţii celor doi soţi, care locuiesc la acelaşi domiciliu sau poate fi
alcătuită dintr-o singură persoană (necăsătorită, divorţată sau văduvă) şi copiii aflaţi în
întreţinerea acesteia. ( Lupsan, 2001)

Membrii unui grup familial sunt legați de expresiile puternice ale iubirii,
atașamentului, loialității și sensibilității față de sentimentele celuilalt. Astfel, familiile diferă
de alte grupuri restrânse prin intensitatea sentimentelor și emoțiilor trăite și exprimate în
granițele lor (Bowen, 1978). Deși emoțiile puternice pot fi expimate și la locul de muncă sau
în diverse locuri, intensitatea, varietatea și continuitatea stărilor afective familiale, sunt
neegalate de cele din alte tipuri de relații.

Cât privește normalitatea unei familii, există o perspectivă care caută să definească
familia de succes în termenii caracteristicilor pozitive ideale. Termenul de „familie
sănătoasă”, se referă, în general, la familia ideală sau de success care formează un model
bazat pe valorile unei paradigme particulare. Modelele constituite pe baze empirice, cum ar fi
cele dezvoltate de grupul Timberlawn ( J.M. Lewis, W.R. Beavers, J.I. Gossett & V.A.
Phillips, 1976) , au oferit o serie de date solide în ceea ce privește evaluarea competiției
famiale, urmărind rezultatele obținute de familii în termenii împlinirii sarcinilor familiale, în
mod deosebit, a dezvoltării cu succes, a copiilor.

Gherguț, A., (2013), susține că „familia este legătura biologică care îi conferă
copilului identitate și îl susține în dezvoltarea sa intelectuală, afectivă cât și morală”, aceasta

8
reprezentând primul grup social, unde copilul se descoperă, se cunoaște pe sine și dezvoltă
comportamente sociale.

Câțiva cercetători ai familiei, au încercat să îmbine conceptele psiho-dinamice cu

cele ale sistemului familial, în scopul formulării unei noi perspective asupra familiei
funcționale. În analiza realizată de Meissner (1978), părinții sunt în continuare considerați că
fiind determinanții cruciali ai funcționării familiale și ai dezvoltării normale sau patologice a
membrilor individuali.

Boszormenyi-Nagy (1981), aprecia că familiile disfuncționale se disting prin

numărul mai ridicat al conflictelor inconștiente nerezolvate și sublinia în același timp
dimensiunea etică a relațiilor familiale, în termenii responsabilității parentale și ai loialității,
care ghidează indivizii de-a lungul vieții

Deşi sunt definiţii diferite, toate au la bază aceeaşi idee: aceea că familia este un grup
alcătuit din cel puțin doi indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/sau paterne, ce împărtăşesc
diferite experinţe familiale.

I.2 Tipuri de familie

Se vorbeşte ȋncă din secolele XVI-XVII despre tipurile de familii. Astfel distingem
două mari tipuri familiale: „familia extinsă, patriarhală, de tip tradiţional şi familia nucleară,
conjugală de tip modern.” ( Mitrofan, I., Mitrofan, N., 1991)

„Familia extinsă, patriarhală, de tip tradiţional este alcătuită atât din nucleul familial,
cât şi din alte rude şi generaţii (trei generaţii). Membrii familiei convieţuiesc laolaltă iar
rolurile şi diviziunea muncii sunt bine stabilite. Sistemul de reguli şi norme dăinuieşte de la o
generaţie la alta, conservatorismul fiind principala caracteristică. Ansamblul de valori
culturale, religioase, etice, are un grad mare de inerţie şi transmisibilitate. Stilul educaţional şi
modalitatea de a creşte copiii sunt mai rigide.” (Kiff, 2010).

Ȋn acest tip de familie există un număr mare de membrii care contribuie la rezolvarea
dificultăţilor de ordin material. Se oferă de asemenea ȋn acest tip de familie multe modele de
comportament.

9
 „Familia extinsă se aseamănă cu o mică comunitate: copiii petrec mai mult timp ȋn
compania adulţilor, fapt ce ar putea influenţa ȋn sens pozitiv dezvoltarea lor. Femeile stau ȋnsă
acasă şi fac menajul pentru ȋntrega familie, fiind responsabile şi de educaţia copiilor, de
ȋnsuşirea limbii materne sau a bunelor maniere.”

„Familia nucleară” reprezintă un grup alcătuit din tată, mamă şi copiii lor (Kiff,
2010). Această familie, „familie intactă”, este foarte importantă ȋn creşterea și educarea
copiilor şi ȋn asimilarea de către aceştia a normelor de etică. Soţul sau soţia găsesc ȋn familie
un refugiu ȋn faţa competiţiei socio-economice care poate duce la dezumanizare. De obicei
familia oferă căldură, ȋnţelegere, armonie, protecţie.

„Pe lângă cele două tipuri familiale, putem vorbi şi despre un alt tip de familie, şi
anume, „familia compusă sau familia cu părinţi vitregi”. Familia compusă parcurge trei mari
stadii: timpuriu, de mijloc şi târziu. Stadiul timpuriu cuprinde: stadiul fanteziei (când fiecare
ȋncearcă să fie pe placul celorlalţi), stadiul absorţiei (fiecare ȋncearcă să-l descopere pe
celălalt), stadiul conştientizării (conturarea unei păreri, stabilirea unor compromisuri care
trebuie asumate).

Stadiul de mijloc, cupride stadiul mobilizării (ȋn care se promovează valorile proprii
ale noii familii), al acţiunii (fiecare membru ȋşi asumă rolul), iar stadiul târziu, presupune
stadiul contactului (rezolvarea problemelor de orice fel apărute ȋn care părintele vitreg ȋşi
definitivează şi clarifică rolul) şi al rezoluţiei (ȋn care membrii familiei se acceptă reciproc).

Familiile cu taţi vitregi sunt mult mai frecvente decât familiile cu mame vitrege. De
multe ori tatăl vitreg ȋncearcă să se implice ȋn educaţia copiilor ca şi cum ar fi tatăl biologic.
Ȋn alte cazuri, ȋn care părinţii au un nivel ridicat de educaţie, se permite contactul permanent
cu tatăl biologic. Copilul, ȋntr-o astfel de familie manifestă la ȋnceput antipatie faţă de tatăl
vitreg, apoi este distant, dar dornic să intre ȋn contact cu adultul, ȋn cele din urmă este gata să-l
accepte pe adult ca tată ȋnţelgând, ȋnsă, că adultul nou venit este ȋn primul rând soţul mamei şi
apoi tatăl său.

Remariajul este un eveniment traumatic pentru copii şi deci este necesară pregătirea
acestuia prin terapii individuale sau de grup.

Familia nucleară sau simplă este unitatea compusă dintr-o pereche maritală şi copiii
dependenţi de ei care locuiesc şi gospodăresc împreună. Este considerată unitatea pan - umană
minimală, este tipică pentru societăţile industriale şi post – industriale. Familia extinsă, lărgită

10
sau compusă - cuprinde pe lângă un nucleu familial şi alte rude sau generaţii (de regulă trei).
Este tipică, fără a fi exclusiv prezentă, în societăţile tradiţionale rurale.

Familia nucleară şi extinsă, aşa cum au fost prezentate sunt tipuri ideale; cazurile
concrete fiind abateri, mai mult sau mai puţin semnificative, de la modelul teoretic. În ambele
tipuri identificăm familii complete şi incomplete. Dacă examinăm tipurile de familie din
diferite contexte socioculturale, ca şi cazurile concrete de structuri familiale din interiorul
acestor contexte, constatăm un continuu, nuclear ( ideal ) extins ( ideal). Între ele întâlnim mai
multe variante intermediare. „

Cele mai semnificative sunt (Kiff, 2010):

o familia tulpină – reuneşte trei generaţii: tată, mamă, unul dintre copii cu soţia şi copiii
lor precum şi copiii rămaşi celibatari. Toţi aceştia formează o casă.
o familia extinsă modificată - conceptul sugerează un fenomen mai des întâlnit în lumea
contemporană şi constă în următoarele: deşi noile cupluri devin independente se
separă teritorial de părinţi, familia continuă să se manifeste ca extinsă.

Între părinţi şi copii, între fraţi, între bunici şi nepoţi se menţin puternice relaţii socio-afective
dar şi economice. Toate deciziile şi evenimentele importante sunt trăite împreună. În
continuare vom analiza binomul familie consangvină – familie conjugală, conform I. Mitrofan
(1998):

o familia consangvină – este familia din care provin indivizii - mamă, tată, fraţi, surori,
bunici, unchi, veri. Este principala sursă de socializare primară, de aceea mai este
numită şi familie de orientare;
o familia conjugală – este constituită de regulă prin căsătorie, alcătuită din soţ / soţie,
copii, socri, cumnaţi. Mai este numită familia de procreare. Cei mai mulţi adulţi
(bărbaţi şi femei) aparţin simultan celor două tipuri.

Familia matriarhală şi patriarhală ( C. Ciupercă, 1996):

o în familia patriarhală relaţiile economice, sociale şi politice sunt dominate de bărbaţi.

În unele societăţi este admisă poligamia. Sunt legate de descendenţa pe linie paternă şi
rezidenţa patrilocală;
o în familia matriarhală relaţiile sunt dominate de femei; e mai puţin prezentă azi în
forma clasică. Este tipică pentru societăţile matrilineare şi matrilocale.

11
I.3 Structura şi funcţiile familiei

În structura și funcțiile familiei trebuie amintită concluzia la care au ajuns I.

Mihăilescu și M. Voinea. Ei consideră că familia și-a pierdut mult din caracterul ei de
instituție socială, cuplul familial fiind interesat mai mult de satisfacerea propriilor interese și
mai puțin de realizarea funcțiilor pe care societatea le atribuie instituției familiale. „Copilul
are nevoie de familie, dar nu de orice fel de familie”, susține Andre Berge.

Ca orice instituție, notează I. Mitrofan și C. Ciupercă (1998), și sistemul familial

îndeplinește o serie de funcții. Desigur, de-a lungul timpului acestea s-au manifestat în mod
diferit, având nuanțe proprii și intensități distincte.

Din această perspectivă, există două categorii de factori care au puterea de a

modifica sau de a favoriza modificarea funcționalității unei familii: factori externi (exteriori
familiei, dar care acționează foarte puternic asupra ei) și factori interni (interiori familiei și
care pot fi „incriminaţi” mai ușor atunci când se pune problema disfuncțiilor sistemului
familial).

I. Mihăilescu (apud Zamfir și Vlăsceanu, 1993) citează punctul de vedere exprimat

de antropologi, potrivit căruia „familia nucleară este universală și are patru funcții
fundamentale pentru echilibrul vieții sociale umane: sexuală, economică, reproductivă și
educatională.„ Fără realizarea primei şi celei de-a treia funcţii, societatea umană ar intra
încolaps, fără realizarea celei de-a doua funcţii viaţa speciei umane ar înceta, iar fără a patra
cultura s-ar sfârşi.

Indiferent de perspectiva din care este abordată, familia îndeplineşte un set complex
de roluri. După M. N. Turliuc (2004), cele mai importante funcţii ale familiei sunt:

 funcţia psihologică (de asigurare a suportului emoţional, a nevoilor de

securitate, de protecţie, incluzând şi ajutorul mutual bazat pe sentimentele de egalitate,
de respect şi de dragoste între parteneri, între părinţi şi copii, între fraţi şi surori);
 funcţia identitară (implicând asigurarea sentimentului apartenenţei şi al
coeziunii,construcţia identităţilor personale şi intime ale soţilor şi ale copiilor);
 funcţia economică (de asigurare a veniturilor necesare pentru
satisfacerea nevoilor de bază ale membrilor familiei – părinţi şi copii);

12
  funcţia sexuală (de satisfacere a cerinţelor şi nevoilor afectiv-sexuale
ale partenerilor cuplului conjugal);
 funcţia de reproducere (de asigurare a descendenţei şi a condiţiilor
igienico sanitare necesare dezvoltării biologice normale a tuturor membrilor familiei);
 funcţia de socializare a copiilor (menită să asigure îngrijirea şi creşterea
lor, procesul instructiv-educativ familial şi condiţiile adecvate educaţiei şi pregătirii
şcolare şi profesionale a copiilor).

Familia îndeplinește și alte funcții educative, în afară de funcția de socializare.

Funcțiile educative ale familiei au fost sintetizate de Mitrofan, (1991), după cum urmează :

 funcția instituțional formativă, realizată prin influențe directe de tipul răspunsuri la

întrebări, explicații, informații, dar și indirect, prin mediul informațional din
familie;
 funcția psihomorală, realizată prin modelele de conduită oferite de părinți, dar și
prin discuțiile purtate cu copiii pe marginea anumitor conduite;
 funcția socio-integrativă, prin implicarea copiilor în activitatea familială, prin
acordarea autonomiei de acțiune, dar și printr-un climat familial dominat de relații
de încredere și sprijin reciproc, conlucrare între generații, în care maturitatea de
gândire a adulților se îmbină cu entuziasmul și energia tinerilor;
 funcția cultural-integrativă, prin implicarea copiilor în viața culturală și prin
mediul cultural al familiei (Mitrofan, 1991).

Este important ca familia să-şi îndeplinească în mod corespunzător funcţiile. Astfel, este
necesar ca părinţii, „managerii familiei” (Mitrofan, N.), să-şi creeze un statut de parteneri
egali, manifestându-se în interacţiune, cu drepturi şi obligaţii egale, înlăturând astfel orice fel
de discriminare, care dăunează vieţii de familie, educaţiei şi socializării corecte a copiilor.

Conform Lidia, I., N.( 2010), îndeplinirea cu succes a funcţiilor familiei implică respectarea
cerinţelor socio-educaţionale:

 preocuparea permanentă a părinţilor de a-şi ridica nivelul pregătirii profesionale

pentru a putea fi model şi pentru a sprijini copiii ȋn dezvoltare;
 asigurarea unui climat emoţional-afectiv echilibrat;

13
  cunoaşterea de către părinţi a obligaţiilor socio-educative faţă de instituţia de
ȋnvăţământ la care este ȋnscris copilul;
 antrenarea copiilor, ȋn funcţie de particularităţile de vârstă, la viaţa şi munca variată a
familiei, evitându-se situaţiile de a li se oferi totul de-a gata în satisfacerea trebuinţelor
lor;
 sprijinirea copiilor la învăţătură, prin supravegherea şi ȋndrumarea lor ȋn efectuarea
temelor, lucrărilor şcolare etc.;
 să nu se condiţioneze, de nimeni, obţinerea unor rezultate la învăţătură, recompensele
să se dea ca o urmare firească a rezultatelor bune sau foarte bune la învăţătură;
 să li se acorde copiilor mijloace materiale şi financiare în limita necesităţilor fireşti,
evitându-se exagerările în această direcţie;
 dragostea părintească trebuie să fie egală pentru toţi copiii; indiferent de vârstă, sex,
alte diferenţieri individuale.

După R. Hill sunt cinci funcţii de bază, ce sunt așteptate ca familia să le îndeplinească pentru
membrii ei şi pentru societate:

1. Mărirea numărului de membri ai familiei prin reproducere

2. Socializarea copiilor prin rolurile de adulți în familie și alte grupuri sociale

3. Menținerea ordini între membrii familiei și străini

4. Menținerea moralului și motivației pentru a îndeplini sarcini în familie și în alte grupuri

sociale

5. Producerea și distribuirea de bunuri și servicii necesare pentru menținerea unității

familiale.

„Structura familială este definită că un set invizibil de exigent care organizează modurile în
care membrii familiei interacţionează”, susține Minuchin (1974). O familie funcțională
trebuie să fie capabilă să se adapteze la exigențele interne (de dezvoltare) și externe (de
mediu), aflate în schimbare. Ceea ce trebuie însă subliniat este că exercitarea funcțiilor
familiei este condiționată de tipul de famile, de formă de organizarea a vieții de familie, de
relațiile de autoritatea, de diviziunea rolurilor din familie, dar și de tradiții, obiceiuri.

14
I.4 Modele teoretice de familie

Se bazează pe distincţia dintre domeniul privat al familiei, asociat naturii şi sfera

publică, cu instituţiile şi dezideratele ei, în intenţia de a identifica modalităţile de coroborare a
celor două aspecte şi explicarea unor fenomene noi apărute în sfera familiei. (Voinea, M.,
1996).

I.4.1 Modelul tradițional

Conform acestui model familia este considerată o asociere naturală cu caracter

privat. Este alcătuită dintr-un bărbat, o femeie şi copii lor naturali.

Soţul este capul familiei, este responsabil cu asigurarea mijloacelor economice

necesare acesteia. Fiind soţ şi tată este recunoscut ca autoritate centrală în raport cu ceilalţi
membri ai familiei, deţine controlul asupra modului de alocare a resurselor în interiorul şi în
afara familiei, este reprezentantul familiei în sfera publică.

Soţia răspunde de organizarea vieţii domestice, conduce gospodăria, îngrijeşte şi

educă copiii, ea nu este implicată în deciziile majore ale familiei.

Modelul se bazează pe o diviziune strictă a rolurilor domestice, pe subordonarea

femeii. (O.Dragomir, 2002)

I.4.2 Modelul contractualist

Are ca punct de plecare individul autonom, stăpân pe viaţa sa. Consideră relaţiile
interumane ca opţionale, selective şi susceptibile de a fi negociate şi tratate ca subiecte ale
unor înţelegeri de tip contractual. Căsătoria este considerată un parteneriat încheiat conform
voinţei părţilor. Soţii pot decide prin contract modul de administrare a relaţiilor personale şi
financiare în timpul căsătoriei şi în eventualitatea unui divorţ. Statul nu se amestecă în
încheierea contractelor maritale, astfel încât libertatea oricărui om este limitate doar de
obligaţiile autoasumate. ( Ciupercă, C., 2000)

Adepţii acestui model identifică următoarele avantaje:

15
 o manifestarea pluralismului şi a diversităţii în viaţa de familie;
o contractul este o modalitate de detaşare de stereotipiile de gen;
o ar putea facilita diverse căi de introducere a copiilor în familie, inclusiv prin sarcini
contractual (mame surogate);
o ar permite cuplurilor homosexuale şi persoanelor singure să devină părinţi.

În timp ce criticii acestui model consideră că (O. Dragomir, 2002):

o teoria contractualistă promovează libertatea individuală, dar neglijează valorile

sociale:
o reglementările contractualiste nu modifică mediul economic şi condiţiile sociale care
creează relaţiile de subordonare dintre bărbaţi şi femei.

I.4.3 Modelul comunitar

Se fundamentează pe ideea că familia este expresia unor relaţionări personale şi

sociale mai ample decât cele individuale. În primul rând orice persoană devine autonomă
după ce a parcurs o perioadă îndelungată de dependenţă, în care a fost modelată de
apartenenţa la o comunitate etnică, religioasă, socială, regională. În al doilea rând familia este
precondiţia oricărei forme de viaţă socială, iar mariajul nu este în primul rând o relaţie între
doi oameni, ci posibilitatea perpetuării generaţiilor.

În consecinţă, rolurile şi îndatoririle sociale sunt o sarcină politică, ceea ce implică

opţiuni şi valori. În consecinţă, problema căsătoriei între persoane de acelaşi sens, aparţine
domeniului decizional comunitar care operează pe baza sistemelor colective de judecată, după
principiul: „cei mulţi au dreptate”. Acest model articulează valorile comune, dar limitează
libertatea individuală şi pluralismul social. ( Ciupercă, C., 2000)

16
I.4.4 Modelul bazat pe drepturi

Abordarea legislaţiei familiei din perspectiva drepturilor, subliniază importanţa

privatităţii familiei. Recunoaşte natura , dar şi caracterul negociabil al normelor şi valorilor
sociale.

Există două poziţii distincte privind drepturile:

o concepe familia ca entitate unitară îndreptăţită să fie ocrotită de amestecul din partea
statului;
o atribuie drepturile fiecărui individ care trebuie protejat de prejudiciile pe care statul le-
ar putea aduce opţiunilor şi comportamentelor sale intime.

Lucrarea lui John Rawls, “A Theory of Justice”, stă la baza teoriilor despre drepturile
individuale. Critica feministă, afirmă că o teorie politică, care neglijează relațiile de ocrotire și
conexiunile dintre oameni, nu poate trata în mod adecvat problemele cu care se confruntă
familiile.

I.4.5 Modelul bazat pe drepturi şi responsabilităţi relaţionale

Consideră individul o entitate distinctă, dar şi o persoană puternic implicată în relaţii

de dependenţă, îngrijire, responsabilitate, iar familiile ca asociaţii cu caracter privat, entităţi
modelate de ordinea politică şi juridică.

Drepturile nu mai sunt privite ca aparţinând indivizilor ci, mai curând, ca revendicări
fundamentale ce decurg din relaţii umane de diferite grade de privatitate. Această teorie are în
vedere atât libertăţile individuale, dar şi drepturile de a întemeia şi menţine asocieri private
compatibile cu concepţiile publice asupra responsabilităţilor pe care acele asocieri le atrag
după ele. ( O. Dragomir, M. Miroiu, 2002, pg. 102-106 ).

17
I.5 Rolul familiei

După P. Osterrieth (1973), familia joacă un rol foarte important în structurarea şi

formarea personalităţii copilului. Părinţii influenţează copiii prin concepţia lor despre lume şi
viaţă, dar şi prin comportamentele, temperamentele, atitudinile, dorinţele, gradul lor de
toleranţă.

Familia constituie „factorul primordial al formării şi socializării copilului”, susţine

Voinea M, ( 1978), fiind primul său intermediar în relaţiile cu societatea şi tot ea constituie
matricea care imprimă primele şi cele mai importante trăsături caracteriale şi morale,
atitudinile pe care copilul le adoptă în familie punând bazele conduitelor viitoare.

Familia constituie o adevărată şcoală a sentimentelor. Datorită membrilor săi diferiţi

prin vârstă, sex, posibilităţi psiho-fizice, dar care trăiesc în comun, copilul este de la bun
început introdus într-un eşantion reprezentativ al societăţii, cu o diversitate de persoane, într-o
încrucişare de generaţii. Datorită acestei bogăţii şi varietăţi de relaţii, pe care alte medii nu le
oferă individului, tocmai din cauza omogenităţii lor, trebuie să recunoaştem rolul profund
socializator al familiei. ( Mihăilescu, I., 2006)

De asemenea, Osterrieth, P., ( 1973), defineşte familia ca fiind locul în care copilul
învaţă regulile de comportare, strategiile de rezolvare a problemelor practice, dobândeşte
competenţe sociale de bază (comunicarea, exprimarea emoţională, controlul mâniei şi al
agresivităţii, conduita asertivă, etc.), care îl vor ajuta pe tânărul şi adultul de mai târziu să se
adapteze optim la rolurile familiale, profesionale şi sociale pe care comunitatea şi societatea
din care face parte le aşteaptă de la el.

Ghergut, A., (2013) spunea că „familia reprezintă primul grup social, unde copilul
se descoperă, se cunoaște pe sine și dezvoltă comportamente sociale”. Și, totodată, familia,
asigură climatul necesar unei dezvoltări armonioase și echilibrate a copilului, cât și un cadru
optim ce urmărește dezvoltarea autonomiei, dar și valorizarea potențialului copilului.

Conduita ambilor părinţi reprezintă prima sursă de imitație, după care copiii încep să-
și ghideze conduita proprie. Pop. O, (1998), afirmă că, atunci când conduita părinţilor este
adecvată și îl stimulează pe copil într-o direcție bună, acesta va ajunge să socializeze în mod
normal și să aibă șanse crescute de a reuși în viaţă. În cazul în care modelele pozitive de
conduită ale părinţilor sunt absente, copilul va întâmpina dificultăţi în procesul de socializare,

18
dificultăţi care pot avea repercursiuni pe termen lung asupra dezvoltării personalităţii acestuia,
mai ales atunci când acesta nu este ajutat la timp să le depăşească.

Este important că ambii părinții să aibă un rol activ în viață de familie, după cum
susține și A. Munteanu: „având în vedere complementaritatea rolurilor jucate de cei doi
părinți este necesar ca încă din primele săptămâni de viață ale copilului, ambii părinți să se
implice în educația sa; alături de o mamă tandră și stimulativă, el are nevoie de prezența
tatălui care, în limita timpului disponibil, trebuie să se implice corect în multiplele problemele
care apar.”

Grupul familial joacă un rol, de asemnea important, în achiziţionarea de către

individ, a coerenţei personale. În acelaşi timp, datorită vieţii de colectiv, copilul descoperă
aici comportamente sociale de bază ( apărarea propriilor drepturi şi respectarea drepturilor
celorlalţi).

Părinții care au un copil diagnosticat cu Sindrom Down, joacă multiple roluri în viața
copilului. În general, ei sunt cei care își dau seamă că fiul/fiica lor are o problemă de
dezvoltare. Îngrijorările părinților sunt, în general, valide și sunt predictive. Cercetările au
arătat că îngrijorările acestora detectează 70-80% dintre copiii cu dizabilități. (CDC,
Screening)

Încă de la început, după ce părintele a aflat de problema copilului, pentru a oferi o

educație adecvată, părinții copiilor cu Sindrom Down, au nevoie de cunoștințe de specialitate
și științifice, ce au la bază informații despre acest sindrom și intervenția ce trebuie să fie făcut
asupra acestuia. ( Hodapp, R., M., 2007)

Implicarea părinților în viața copilului cu Sindrom Down este esențială, fără această
implicare este greu ca simptomele acestuia să se poată ameliora, îmbunătăți. Părinţii unui
astfel de copil, au rolul de a dobândi anumite strategii didactice specifice, care le permit să-și
ajute copilul. „Aceste strategii îi vor ajuta să dobândească noi comportamente, o înțelegere a
sindromului și felul în care acesta, poate influența viața copilului”, susţine Vrăşmaş, E. Adina
(2003).

Așa cum am specificat și până acum, familia este „celula de bază a societăţii”, prin
urmare, de bunul mers al familiei depinde bunul mers al societății. Părinții sunt de-o
importanţă primordială în viață copilului, în creșterea și dezvoltarea personalității acestuia,
întrucât copilul are nevoie de grijă, protecție, sprijin și afecțiune părintească. Este necesar ca

19
familia să fie completă – fiind formată din tată, mamă, copii-având fiecare un rol bine stabilit.
Părinții trebuie să-și îndeplinească bine rolul pe care îl au în creșterea și educația copilului, să-
i ofere o imagine pozitivă, un model, să-i ofere mediul necesar creșterii și dezvoltării
armonioase, pe plan: fizic, afectiv, psihic, intectual, profesional și social.

I.6 Familia copilului cu Sindrom Down

Hodapp, R., M., (2007), subliniază faptul că „familia este primul și cel mai important
punct de referinţă al persoanei cu Sindrom Down în timpul copilăriei și într-o mare parte a
viitorului ei.” Aceasta înseamnă, printre altele, că atitudinile familiei, calitatea de coabitare și
stilul de tratament primit de persoana cu Sindrom Down, va favoriza sau nu nivelul de
autonomie și de autoguvernare în viață adultă.

Atitudinile și reacțiile părinților în fața unui copil sunt de o importanță majoră

întrucât influențează comportamentul acestora, oferindu-le astfel o viziunea asupra mediului
în care trăiesc, cât și asupra propriei deficiențe.

Relațiile interpersonale dintre membrii unei familii pot fi: de înțelegere, dragoste,
sprijin, educare; relații de răsfăț și îndeplinirea tuturor dorințelor; relații de dominare; relații
ostile și tensionate; relații ambivalente; relații de respingere/excludere; relații de
indiferenţă/neglijare (Lăzărescu, 1994).

Familia este mediul normal în care personalitatea unui copil, cu sau fără deficiență,
se dezvoltă armonios sub toate aspectele. Nașterea unui copil cu deficiență poate stârni
sentimente de vinovăție în rândul părinților. Astfel, prezența unui copil cu deficiență într-o
familie poate produce o modificare mai mult sau mai puțin profundă a relațiilor în cadrul
familiei, afectând echilibrul acesteia. (Bonchis, E., 2011)

Albu, A., Albu C. (2000), susțin că în fața sentimentului de culpabilitate, majoritatea

acestor părinți vor adopta anumite strategii de apărare: nevoia de supraprotecție, de reparație,
de culpabilizare a celorlalți, refuzul de a acceptă deficiență, nevoia de pedeapsă. Cel mai
frecvent părinții reacționează prin încercarea de a repară situația. În față dificultăților
copilului, încearcă să găsească soluții cât mai bune, să-l protejeze, dând dovadă de răbdare.

O strategie de apărare a părinților este reprezentată de nevoia acestora de a fi

pedepsiți: au impresia că au plătit un tribut, că au o datorie imensă, că plătesc pentru o

20
greșeală pe care au făcut-o în trecut, pentru o greșeală personală, „considerând problemele
copilului că fiind un sacrificiu cerut de divinitate pentru a-și dovedi credinţa”. (Ringler,
1988).

O reacție frecvent întâlnită în rândul părinților este cea de supraprotecție: în față

problemelor pe care le întâmpină copilul, aceștia se simt obligați să preia controlul total al
existenței copilului, afectând în mod semnificativ procesul de dezvoltare al autonomiei
acestuia. (Enache, E., 2008)

Unele cercetări (Ciccketti, D., Beeghly, M., 1990), au demonstrat că atitudinea

adoptată de părinții unui copil cu deficiență depinde de o serie de factori precum: gradul
deficienței pe care o prezintă copilul, factorii afectivi, sociali, ce condiționează modul în care
părinții trăiesc această realitate, nivelul de aspirație familial, măsura în care copilul satisface
așteptările părinților în sensul unei realizări sociale sau intelectuale.

Unele studii (Rahi JS., Williams, C., Bedford H., 2001), au evidențiat influența și
importanţa câtorva factori ai mediului socio-familial în dezvoltarea copilului; astfel, s-au făcut
investigații cu privire la interacțiunea copilul-mamă, la relația dintre nivelul intelectual al
mamei și al copilului, la impactul mediului familial asupra rezultatelor școlare, la influența
limbajului mamei asupra dezvoltării psiho-intelectuale ale copilului,etc. Acestea au
demonstrat că nivelul intelectual al mamei reprezintă un predictor important și sigur asupra
dezvoltării inteligenței copilului; acest fapt fiind mai evident în cazul mamelor cu un IQ mai
mic de 80 ( cu cât coeficientul este mai scăzut, cu atât este mai mare probabilitatea că
scorurile copilului la testele de inteligență să fie mai mici ).

Alte cercetări, (Farran, Ramey și Campbell, 1980), au pus în evidență rolul

complexului de factori determinat de atitudini, comportamente și interacțiuni existențe între
mamă și copil în primele luni și în primii ani de viață ( scorurile obținute de copii cu vârstă
până la 36 de luni, la itemii scalei Stanford-Binet au confirmat ipostazele referitoare la efectul
calității interacțiunilor specifice existențe între mamă și nou-născut asupra dezvoltării optime
a acestuia).

Pornind de la aceste relații interpersonale dintre membrii familiei și de la aceste

tipuri de reacții, în literatura de specialitate întâlnim mai multe categorii de părinți: (Albu și
Albu, 2000):

21
 1.Părintii echilibrați, cu o atitudine matură, plină de realism în tratarea situației,
ajungând ușor la stadiul de acceptare și acordând atenția necesară copilului deficient. Acești
părinți sunt calmi, cooperează, sunt stabili emoțional și își manifestă dragostea față de copii,
având și o atitudine deschisă față de cei din jur. Aceștia au un rol important de mediator între
copil și mediul extern, menținând un climat de încredere, un echilibru între sânul famileii și
societate. În această familiei i se oferă copilului oportunitatea de a-și găsi locul, de a
experimenta situații de viață autonomă și de a se obișnui cu situația în care se află.

2.Părinții indiferenți, reacționează prin lipsă de interes și nepăsare, lipsă de afecțiune

și chiar uneori prin respingerea copilului. Sunt reci, ostili și adoptă de multe ori cearta și
pedeapsa. În acest tip de familie au loc des conflicte, părinții reacționând cu violenţă, prin
reproșuri, fapt ce induc copilului sentimentul de inacceptare, de incapacitate și inferioritate.

3.Părinții exagerați, adoptă atitudinea de supraprotecție, fapt ce împiedică copilul să-

și dezvolte propriul control, autonomia personală. Acești părinți se fac vinovați de situația
copilului și au tendința de a fi exagerat de atenți, făcând copilul să fie dependent de familie.

4.Părinții autoritari/rigizi, au o dorință puternică de hiperprotectie, de a controla

copilul într-o manieră autoritară. Aceștia acționează după reguli foarte stricte, neoferind
copiilor explicații pentru comportamentul lor, transformându-l astfel într-o marionetă ce
acționează în funcție de cum este dirijată. Astfel, copilul va avea dificultăți în a lua inițiative,
în a-și asuma responsabilități și a se integra într-un colectiv.

5.Părinții inconsecvenți, sunt acei părinți instabili, nesiguri, care adoptă diferite
experiențe educative de la diferiți membri ai familiei. Copilul devine astfel ușor de influențat,
adaptându-se totodată cu greutate diferitelor schimbări, devenind nesigur pe el.

La început, părinții cred că un copil cu Sindrom Down are nevoi mai mari și, prin
urmare, necesită mai multă protecție. Totuși, cu această atitudine, aceștia riscă să limiteze
oportunităţile copilului cu Down. Favorizarea autonomiei și autodeterminării pentru persoana
cu Sindrom Down, nu reprezintă doar o calitate mai bună a vieții pentru persoană, ci și pentru
familie - o mai mare independentă pentru părinti și o pregătire mai bună pentru viitor
( Journal of Comparativ Family Studies).

Unele aspecte cheie ale educației persoanei cu Sindrom Down în casă sunt: predarea
sarcinilor de auto-îngrijire (igienă, imbrăcăminte etc), participarea la sarcinile interne de bază
(curătarea camerei, realizarea patului, curăţarea dulapului, aşezarea hainelor, mesele de bază

22
etc.), educație sexuală și afectivă (managementul emoțiilor, îndrumări asupra comportamentul
sexual adecvat etc.), stimularea intereselor în activităţile de agrement și hobby, învăţarea
valorilor (onestitate, responsabilitate etc.).

În oricare dintre aspectele menționate, un nivel mai ridicat de autonomie poate fi

favorabil pentru dezvoltarea persoanei.

Așadar, conform Pepi, A. M., (2005), efortul familiei este esențial ȋn educarea
copilului ȋn vederea adaptării optime la mediul social ȋn menținerea sănătăţii mentale și
emoționale, ȋn dezvoltarea și menținerea stării de bine. Starea de bine reprezintă acceptarea de
sine (atitudine pozitivă faţă de propria persoană), relații pozitive cu ceilalți (toleranţă,
sociabilitate), autonomie (independent, rezistenţă la presiunile de grup), control, sens și scop
ȋn viaţă și, nu ȋn ultimul rând dezvoltarea personală (atitudine deschisă faţă de experiențe noi,
valorizarea propriului potențial, creativitate).

Există cel puțin trei motive majore pentru care familia joacă un rol esențial în
dezvoltarea copiilor lor.

În primul rând, toți părinții, fie că sunt părinți biologici sau adoptivi, au o legătură sau
un atașament social-emoțional special față de copiii lor, pe care nicio altă persoană nu poate
sau nu ar trebui să încerce să-l înlocuiască (Bowlby, 1969). Această legătură îi plasează pe
părinți în rolul unic de a fi cea mai puternică influență în viața copiilor lor mici, chiar dacă
timpul lor cu copiii poate fi limitat din cauza serviciului sau a altor responsabilități. Nu numai
că această legătură este motivul pentru care copiii mici preferă să stea cu părinții lor, dar este
și ceea ce face ca lucrurile pe care le spun sau le fac părinții să aibă o influență mai mare
asupra copiilor mici decât orice alt adult spune sau face.

În al doilea rând, învățarea și dezvoltarea copiilor este un proces continuu care poate
avea loc în orice situație în care copiii sunt implicați activ. Când sau unde copiii învață noi
informații sau abilități de dezvoltare este determinat de ceea ce copiii acordă atenție și de ceea
ce îi interesează. Are puțin sau deloc de-a face cu faptul că adulții încearcă în mod activ să îi
învețe sau să le ofere copiilor experiențe speciale care să îi ajute să învețe.

Copiii mici au la fel de multe șanse să învețe noi informații sau abilități atunci când se
trezesc dimineața, când iau micul dejun, când fac baie, când se joacă cu părinții lor sau când
se plimbă cu mașina, ca și atunci când se află într-o sală de clasă preșcolară sau de îngrijire a
copiilor, sau când primesc instruire specială de la terapeuți sau alți specialiști în dezvoltarea

23
copilului. Capacitatea unică pe care o au părinții de a influența învățarea în dezvoltare a
copiilor lor provine din faptul că ei sunt cei care au cele mai multe șanse să fie prezenți atunci
când copiii lor sunt pregătiți să învețe.

În al treilea rând, oportunitățile pe care le au părinții de a interacționa cu și de a

influența dezvoltarea copiilor lor sunt mult mai mari decât oportunitățile pe care le-ar putea
avea vreodată orice alt profesionist sau adult. Acest efect este accentuat de faptul că
majoritatea părinților au o influență constantă în viața copiilor lor pe tot parcursul primilor ani
ai copilăriei.

Dacă educația parentală poate avea un impact semnificativ asupra dezvoltării copiilor,
atunci o posibilitate probabilă este aceea că rata de creștere a dezvoltării copiilor poate fi
îmbunătățită prin concentrarea eforturilor de intervenție în primul rând pe creșterea eficienței
părinților de a se angaja în interacțiuni receptive cu copiii lor. Această abordare a intervenției
de dezvoltare a fost denumită intervenție centrată pe relații, deoarece derivă din cercetările
privind interacțiunea părinte-copil.

În acest capitol, am prezentat informații care indică faptul că părinții sunt probabil cea
mai importantă influență psihosocială asupra dezvoltării tuturor copiilor, inclusiv a copiilor cu
dizabilități precum Sindromul Down, cel puțin în perioada copilăriei timpurii.

În special, eficacitatea părinților în promovarea dezvoltării copiilor lor este legată de

modul în care aceștia sunt receptivi atunci când se angajează în jocul de rutină și în
interacțiunile sociale cu copiii lor. Am prezentat dovezi care sugerează că influența pe care o
au părinții asupra dezvoltării copiilor lor nu se diminuează atunci când copiii beneficiază de
servicii de intervenție timpurie.

De fapt, pare să fie adevărat exact contrariul. Cât de bine se descurcă copiii în diferite
tipuri de intervenții pare să fie foarte asociat cu nivelul de receptivitate al părinților față de
copiii lor. Atunci când copiii participă la intervenția timpurie, rezultatele de dezvoltare
obținute de copiii cu dizabilități ai căror părinți sunt foarte receptivi sunt, în general, mai mari
decât cele obținute de copiii cu dizabilități similare ai căror părinți sunt mai puțin receptivi.

În studiile de intervenție care au evaluat efectele atât ale părinților, cât și ale serviciilor
formale de intervenție asupra dezvoltării copiilor, intervențiile par să aibă o influență
semnificativă asupra dezvoltării copiilor numai dacă reușesc, de asemenea, să îmbunătățească
nivelul de receptivitate al părinților față de copiii lor.

24
 Am descris unele dovezi care indică faptul că activitățile de intervenție dirijate de
copii se pot adăuga la efectele pe care părinții le au asupra dezvoltării copiilor lor, dar că
măsura în care aceste intervenții îmbunătățesc dezvoltarea copiilor pare să fie mult mai mică
decât efectele părinților.

Cu toate acestea, în cazul în care intervențiile nu sporesc capacitatea de reacție a

părinților față de copiii lor, studiile pe care le-am analizat indică faptul că serviciile dirijate de
copii pot avea un impact redus sau chiar inexistent asupra ritmului de dezvoltare a copiilor.
Aceste constatări ridică două întrebări importante:

(1) de ce părinții par să aibă un efect mai mare asupra dezvoltării copiilor decât
activitățile de intervenție dirijate de copii? și

(2) cum favorizează interacțiunea receptivă creșterea dezvoltării copiilor?

Deși numeroase studii au raportat că receptivitatea parentală joacă un rol important în rol
important în promovarea ritmului de dezvoltare a copiilor, mult mai puține cercetări au
încercat să determine motivele pentru care receptivitatea are aceste efecte.

Una dintre cele mai frecvente explicații pentru acest fenomen este că receptivitatea
parentală contribuie la calitatea relației dintre copii și părinții lor, astfel încât copiii sunt
susceptibili de a deveni mai sigur atașați de părinți foarte receptivi decât de părinți puțin
receptivi (Bowlby, 1969).

Se consideră că acei copii care sunt mai atașați în mod sigur de părinții lor (sau de alți
îngrijitori adulți) au doi factori care contribuie la învățarea lor de dezvoltare. În primul rând,
ei sunt mai puțin temători și mai predispuși să interacționeze cu obiectele și persoanele din
lumea lor și să le exploreze (van Ijzendoorn et al., 1999; Velderman et al., 2006).

În al doilea rând, este probabil ca ei să fie mai receptivi sau mai reactivi la stimularea
și sprijinul oferit de părinți și de alți adulți care se ocupă de îngrijirea lor (Landry et al., 2006).

În timp ce aceste explicații au un merit considerabil, am raportat recent un studiu

(Mahoney et al., 2007) care a sugerat că receptivitatea poate avea, de asemenea, un impact
asupra dezvoltării prin creșterea ratei de utilizare de către copii a comportamentelor pivotale
de dezvoltare, care sunt comportamentele care stau la baza învățării de dezvoltare. Acest
studiu a inclus 45 de perechi mamă-copil în care fiecare dintre copii avea întârzieri de
dezvoltare și avea mai puțin de trei ani. Observațiile înregistrate pe bandă video ale acestor

25
diade au fost folosite pentru a evalua receptivitatea mamelor și utilizarea de către copii a unor
comportamente precum atenția, inițierea, persistența, cooperarea interesului, atenția comună și
afecțiunea.

Două constatări interesante au fost raportate din acest studiu. Prima a fost că nivelul de
receptivitate al mamelor a fost legat de frecvența cu care copiii lor au folosit aceste
comportamente. Copiii ale căror mame au fost cotate ca având un nivel ridicat de receptivitate
au avut evaluări semnificativ mai mari pentru fiecare dintre cele șapte comportamente pe care
le-am evaluat decât copiii ale căror mame au avut evaluări mai scăzute de receptivitate.

A doua constatare a fost că frecvența cu care copiii au folosit aceste comportamente

(de exemplu, atenția, inițierea, persistența, cooperarea interesului, atenția comună și
afecțiunea) a fost legată de rata de dezvoltare socială, de comunicare și cognitivă a copiilor,
așa cum a fost evaluată prin două măsuri de dezvoltare, Vineland Adaptive Behavior Scale
(Sparrow et al., 1984) și Transdisciplinary Play Based Assessment (Linder, 1993).

Aceste rezultate ale cercetării sugerează că comportamentele pe care părinții le

încurajează atunci când interacționează reactiv cu copiii lor sunt procesele de învățare care
stau la baza învățării de dezvoltare. Urmând munca lui Koegel și a colegilor săi (Koegel et al.,
1999), noi referim la acestea ca fiind comportamente pivotale, care sunt "comportamente care
sunt centrale pentru domenii largi de funcționare, astfel încât o schimbare în comportamentul
pivotal va produce îmbunătățiri în cadrul unui număr de comportamente" (p. 579) (Koegel et
al., 1999). Pe baza acestor rezultate ale cercetării, am propus modelul comportamental pivotal
al învățării dezvoltării pentru a explica modul în care receptivitatea promovează dezvoltarea
timpurie a copiilor.

Învățarea timpurie a dezvoltării copilului (Mahoney et al., 2007). Acest model

postulează că comportamentele care sunt cele mai critice pentru acest proces sunt
comportamente pivotale sau procese de învățare care stau la baza pentru învățarea de
dezvoltare.

Prin interacțiunea receptivă, adulții influențează învățarea de dezvoltare a copiilor mai

puțin prin predarea abilităților și comportamentelor care reprezintă reperele unor niveluri
superioare de dezvoltare sau de funcționare socio-emoțională și mai mult prin încurajarea
copiilor să utilizeze comportamentele pivot, sau procesele de învățare, care sunt necesare
pentru a învăța de la fiecare dintre nivelurile de activitățile sociale și nonsociale de rutină ale

26
copiilor. Cu cât adulții interacționează mai receptiv cu copiii, cu atât mai mare este
probabilitatea ca aceștia să își folosească comportamentele pivotale.

Rolul critic pe care îl joacă părinții în promovarea dezvoltării copiilor este în mare
măsură se poate atribui numărului de oportunități pe care aceștia le au de a se angaja în
interacțiuni individuale cu aceștia. În măsura în care stilul de interacțiune al părinților
transcende fiecare dintre cele 220.000 de interacțiuni pe care le au cu copiii lor în fiecare an,
părinții care sunt foarte receptivi în mod repetat își încurajează copiii să folosească frecvențe
mai mari de comportament pivotant.

În timp, acest model repetitiv de interacțiune părinte-copil îi ajută pe copii să învețe să

devină utilizatori obișnuiți ai comportamentelor pivotale de dezvoltare (adică învățăcei mai
eficienți), astfel încât nivelurile ridicate de comportamente pivotale utilizare a
comportamentelor pivotante pe care copiii le experimentează cu părinții lor se transferă în
rutina lor zilnică activități. Ca urmare, copiii cu părinți receptivi învață mai mult nu numai
atunci când interacționează cu părinții lor, ci și atunci când se joacă singuri și interacționează
cu ceilalți. În timp, acest lucru duce la atingerea unor niveluri mai ridicate de funcționare
cognitivă și de comunicare.

Implicarea părinților a fost controversată deoarece este percepută de unii ca fiind

incompatibilă cu filosofia serviciilor centrate pe familie, unul dintre pilonii filosofici ai
intervenției timpurii în Statele Unite, precum și în multe alte țări din lume (Turnbull et al.,
1999). Filozofia serviciilor centrate pe familie sprijină cu precădere serviciile care
împuternicesc și sporesc competența părinților, așa cum se întâmplă în activitățile de
implicare a părinților. Cu toate acestea, această filozofie afirmă, de asemenea, că părinților ar
trebui să li se acorde dreptul de a-și alege propriul nivel de participare și că intervenția ar
trebui să sprijine părinții și familiile și să evite împovărarea acestora cu responsabilități care
le-ar putea crește stresul (Turnbull et al., 1999).

Prin urmare, atunci când părinții aleg să nu participe la intervenția copiilor lor sau
când părinții par stresați și copleșiți de activitățile și rutinele lor normale, pe baza acestei
filosofii, intervenționiștii consideră adesea că sarcina lor este de a oferi servicii copiilor într-
un mod care să le provoace părinților cât mai puține inconveniente sau greutăți. Provocările
legate de implicarea părinților sunt numeroase.

27
 Acestea variază de la faptul că mulți profesioniști în domeniul intervenției au o
pregătire și o experiență limitate în lucrul cu părinții, la faptul că părinții au așteptări ca
profesioniștii să fie direct responsabili pentru abordarea nevoilor de dezvoltare ale copiilor
lor, la modelele de servicii de intervenție care oferă resurse și oportunități inadecvate pentru a
lucra cu părinții, la dificultățile părinților și ale profesioniștilor de a găsi momente și locuri
convenabile pentru a lucra împreună (Mahoney et al., 1999).

Atmosfera afectivă din familie are o influenţă hotăratoare asupra dezvoltării psihice în
mica copilărie. În primii ani de viaţă copilul răspunde la tot ce se întâmplă în jur prin reacții
emotive care vor determina direcționarea activităţii și aptitudinilor de mai târziu. Năzuinţele
copilului se formează în mica copilărie prin exemplul celor din jur. În familie, copilul învaţă
limbajul și comportamentul social, își formează aspirații și idealuri, convingeri și aptitudini,
sentimente, trăsături de voinţă și caracter. (Bonchis, E., 2011).

În acest capitol am argumentat că părinții joacă un rol esențial în susținerea și

dezvoltarea copiilor lor și că acest rol continuă chiar și atunci când copiii beneficiază de
servicii de intervenție timpurie. Am prezentat date din mai multe studii care indică faptul că
rezultatele de dezvoltare pe care le obțin copiii în timp ce participă la intervenția timpurie sunt
puternic asociate cu nivelul de receptivitate al părinților lor.

Am descris studii care au indicat că atunci când intervenția nu a îmbunătățit

receptivitatea părinților față de copiii lor, intervenția nu pare să fi avut succes în ceea ce
privește creșterea ritmului de dezvoltare a copiilor, indiferent de tipul sau de intensitatea
serviciilor primite de copii.

De asemenea, am descris studii care au indicat faptul că atunci când receptivitatea

părinților crește în timpul intervenției, indiferent dacă acesta este un rezultat intenționat sau
nu, intervenția părea să fie eficientă la accelerarea creșterii dezvoltării copiilor.

În plus, am raportat că intervențiile axate pe relații care încearcă să sporească în mod

direct nivelul de receptivitate al părinților cu copiilor lor au fost raportate ca fiind de succes în
promovarea ritmului de dezvoltare a copiilor și că îmbunătățirile de dezvoltare pe care le fac
copiii în cadrul acestor intervenții sunt legate de gradul în care părinții și-au îmbunătățit
capacitatea de reacție cu copiii lor.

28
 Am susținut că tipul de implicare a părinților pe care l-am descris în acest capitol este
foarte diferit de modul în care multe programe de intervenție au cerut părinților să urmeze
până la capăt activitățile de instruire cu copiii lor.

Cu toate acestea, noțiunea de încurajare a părinților să interacționeze mai receptiv cu

copiii lor este foarte rezonabilă atunci când este interpretată în contextul modelului parental
de dezvoltare a copilului. Acest model afirmă că părinții sunt principala influență asupra
dezvoltării timpurii a copiilor mici. Influența părinților derivă atât din legătura unică pe care
aceștia o au cu copiii lor, cât și din numeroasele oportunități pe care le au de a se angaja în
interacțiuni individuale cu copiii lor.

Am susținut, de asemenea, că receptivitatea părinților joacă un rol esențial în

promovarea dezvoltării, nu atât prin faptul că îi învață pe copii abilitățile de dezvoltare și
comportamentele pe care le care le lipsesc, ci mai degrabă prin încurajarea copiilor să devină
mai eficienți în învățare, prin creșterea utilizării comportamentelor pivot ale dezvoltării, cum
ar fi atenția, persistența, inițierea și cooperarea.

Unii susțin că efectele unice pe care Sindromul Down le are asupra capacității de
învățare și a abilităților sociale și de comunicare ale copiilor ar putea necesita ca acești copii
să aibă diferite tipuri de sprijin psihosocial sau experiențe educaționale decât copiii cu alte
tipuri de dizabilități. Deși cercetările analizate în acest capitol nu au fost efectuate exclusiv cu
copii cu Sindromul Down, copiii cu Sindromul Down au fost foarte bine reprezentați în
majoritatea studiilor analizate.

Studiile raportate de Mahoney et al. (1985) și Mahoney (1988) au constat în principal

din copii cu Sindromul Down. Aceste studii au oferit un sprijin puternic pentru două dintre
premisele de bază ale argumentului prezentat în această lucrare: (1) părinții joacă un rol
substanțial în promovarea dezvoltării timpurii a copiilor lor; și (2) receptivitatea părinților este
una dintre principalele calități parentale care îmbunătățește învățarea și dezvoltarea copiilor.
Studiile care au indicat că intervenția nu este eficientă decât dacă promovează receptivitatea
părinților față de copiii lor (de exemplu, Mahoney et al., 1998, 2004) și că dezvoltarea
copiilor poate fi îmbunătățită prinîncurajarea părinților să interacționeze mai receptiv cu copiii
lor (Mahoney & Perales, 2005), toate acestea au inclus copiii cu Sindromul Down.

Niciunul dintre aceste studii nu a raportat vreo dovadă care să indice că rezultatele lor
nu se aplică copiilor cu Sindromul Down. Astfel, deși este posibil ca unii copii cu Sindromul

29
Down să poată avea nevoie de experiențe educaționale sau de intervenție specializate pentru a
aborda nevoile lor unice de învățare și sociale, ne simțim încrezători în concluzia noastră
potrivit căreia părinții și implicarea lor este esențială pentru succesul intervenției timpurii,
care are la fel de mult sprijin empiric pentru copiilor cu Sindromul Down, cât și pentru copiii
cu alte tipuri de dizabilități.

Ca o notă de încheiere, am observat mai devreme în acest capitol că, deși implicarea
părinților este foarte apreciată de majoritatea profesioniștilor din domeniul intervenției
timpurii și este un element central al componentei de bază a politicii de intervenție timpurie,
practica reală a intervenționiștilor care lucrează în colaborare cu părinții are loc doar sporadic.

Dovezile de cercetare emergente referitoare la rolul critic pe care îl joacă părinții în

intervenție înseamnă nu numai că părinții au nevoie să ceară o mai mare implicare în
intervenția copiilor lor, ci și că intervenția agențiilor și programelor de intervenție trebuie să
înceapă să abordeze acei factori care au împiedicat această practică să se producă.

Un angajament puternic față de implicarea părinților va necesita ca domeniul de

intervenție timpurie să se angajeze în mai multe activități, inclusiv: reexaminarea modelelor
de furnizare a serviciilor; asigurarea faptului că profesioniștii sunt bine pregătiți pentru a
îndeplini această misiune; și utilizarea programelor de intervenție și strategii de instruire care
s-au dovedit a fi eficiente în lucrul cu părinții.

Acest capitol susține că implicarea părinților este esențială pentru succesul

intervențiilor de dezvoltare la copiii mici cu sindrom Down și alte dizabilități. Un punct de
cotitură major în viziunea contemporană asupra implicării părinților a fost legat de eforturile
recente de a conceptualiza acest lucru din cadrul modelului parental al dezvoltării copilului.

Modelul parentalității pune accentul pe activitățile de intervenție care maximizează

utilizarea de către părinți a acelor calități interactive pe care cercetările au arătat că sunt
asociate cu dezvoltarea copiilor. Cercetările indică faptul că receptivitatea părinților este o
influență critică asupra dezvoltării și bunăstării socio-emoționale a copiilor cu Sindrom Down
și alte dizabilități. Modul în care intervențiile care sporesc capacitatea de reacție a părinților
au dus la îmbunătățiri substanțiale în dezvoltarea copiilor.

30
I.7 Distresul parental

Distresul parental este operaționalizat ca fiind gradul de tristețe, anxietate sau durere
copleșitoare resimțit de un individ (care este și părinte). S-a constatat că părinții
experimentează niveluri clinice de stres. Un studiu a constatat că suferința psihologică
maternă a prezis o calitate a vieții mai scăzută la copii.

Părinții se confruntă deseori cu multe responsabilități și, prin urmare, pot avea parte de
un nivel crescut de stres (în comparație cu cei care nu sunt părinți).

Distresul parental este definit în mod operațional ca fiind tensiunea sau presiunea
mentală sau emoțională pe care o persoană o resimte ca urmare directă a faptului că este
părinte. Aceasta poate include stresul pe care îl resimte o persoană care are grijă de copii din
cauza impunerii orelor de culcare, a pregătirii meselor sau a organizării activităților
extrașcolare.

Studiile au constatat că mai mult de o treime dintre mamele tinerilor cu Sindrom

Down se confruntă cu niveluri semnificative din punct de vedere clinic de stres parental
general.

Un studiu care a comparat mamele copiilor cu Sindrom Down și mamele copiilor cu

dezvoltare normală a constatat că mamele copiilor cu Sindrom Down aveau un nivel de
educație mai scăzut, erau mai susceptibile de a fi părinți singuri și mai susceptibile de a fi
șomere, toate acestea putând duce la niveluri crescute de stres parental general.

Deși s-a constatat că stresul parental crescut a fost asociat cu o scădere a calității vieții
legate a copiilor la alte populații bolnave (de exemplu, obezitatea), această relație a fost puțin
studiată la copiii cu Sindrom Down.

A fi părinte al unui copil cu Sindrom Down poate avea efecte negative asupra
nivelului de stres al părinților. Având în vedere impactul negativ al stresului parental general
asupra rezultatelor copiilor, se presupune că un stres parental crescut, de asemenea, la
rezultate mai slabe pentru copii.

Totuși, este important să se facă distincția între stresul parental general și acest stres
parental specific contextului. În alte populații de copii cu dizabilități, părinții au raportat
niveluri ridicate de stres parental specific contextului.

31
 Este posibil să existe diferențe între mame și tați în ceea ce privește adaptarea și
confruntarea cu bolile cronice. Cu toate acestea, o trecere în revistă a literaturii de specialitate
a arătat că tații sunt rareori incluși în culegerile și/sau analizele de date. S-a emis ipoteza că
mamele pot experimenta mai multă suferință psihologică decât tații, deoarece mamele sunt
adesea mai direct implicate în îngrijirea copiilor.

32
 II. ASPECTELE TEORETICE GENERALE ALE SINDROMULUI
DOWN

II.1 Definiţii şi etiologie

„În fiecare om, o lume îşi face încercarea”, spunea Eminescu. Într-adevăr, suntem
„lumi” diferite care trăiesc într-o singură lume: societatea umană.

Elemente ale acestui sindrom au fost identificate pentru prima oară în anul 1860 de
medicul englez Langdon Down, care a observat că un număr de persoane, fără legături de
rudenie între ele, aflate în instituții pentru persoane cu boli mintale, prezintă caracteristici
similare. După aproape un secol, în anul 1959, J Lejeune, M. Gauthier și R. Turpin au
identificat prima anomalie cromozomială descrisă la om-trisomia cromozomială G21, care a
primit ulterior numele de „maladia Langdon Downn” (A. Ghergut, 2007).

În lucrarea sa, „Sinteze de psihopedagogie specială” (2007), Gherguţ, A., definește

Sindromul Down ca fiind „o boală genetică, cromozomială, caracterizată prin triada:
dismorfie particulară, întârziere în dezvoltare psihică și aberație cromozomială.”

Sindromul Down este cauzat de o copie extra a unui cromozom, numărul 21, în
fiecare dintre celulele corpului. Este un accident cromozomal, cauzat nu de părinți în perioada
sarcinii sau înainte de sarcină, fiind foarte rar moștenit. Într-o astfel de situație, sunt trei copii
ale Cromozomului 21, în loc de două. Acest fapt explică și numele alternativ pentru
Sindromul Down, și anume, "Trisomia 21", din cuvintele grecești "tri" și "soma" care
înseamnă "trei" și "corp". ( Merriman, A., 2007)

În jurnalul “The History of a disability”, Sindromul Down este o modificare

genetică, o dispunere cromozomială naturală care a făcut parte întotdeauna din condiţia
umană, fiind universal prezent în toate naţiile, genurile şi mediile socio-economice, apărând
aproximativ la 1 din 800 de nou-născuţi, deşi există o mare variaţie a acestei incidenţe în
întreaga lume.

Sindromul Down este o stare genetică pe parcursul întregii vieţi, ce se produce în

momentul concepţiei fătului. Fiecare copil cu Sindrom Down este unic în felul său, la fel ca
toţi ceilalţi copii. Abilităţile, caracteristicile şi interesele copilului cu Sindrom Down variază
foarte mult de la o persoană la alta.

33
II.2. Tipuri de Sindrom Down

Există în principiu trei tipuri de Sidrom Down (Pueschel, S., 2000):

II.2.1. Trisomia

Trisomia este o anomalie genetică ce se caracterizează prin prezența unui fragment

de cromozom sau a unui cromozom întreg, în 3 exemplare în locul a 2 exemplare cum ar fi
normal. Există mai multe tipuri de trisomie, în funcție de perechile de cromozomi afectate.
Dacă în teorie orice pereche de cromozomi poate fi afectată de această anomalie, în practică,
atunci când este vorba despre cromozomi de dimensiuni mari, prezența unui cromozom
suplimentar produce prea multe modificări genetice pentru că embrionul să supraviețuiască.
De aceea, doar anumite tipuri de trisomii permit embrionului să supraviețuiască.

Există mai multe forme de trisomie 21, cea mai des întâlnită (în 95% din cazuri),
fiind trisomia 21 liberă, completă și omogenă. Cei 3 cromozomi 21 sunt separați unul de
celălalt și trisomia afectează totalitatea cromozomului 21 și a celulelor acestuia. Aceasta apare
atunci când unul dintre părinti, prin ne-disjuncție, oferă doi cromozomi 21 în loc de unul.
Acest fapt, dă copilului un cromozom suplimentar 21 în fiecare celulă.

Cele mai multe persoane cu trisomia 21, au o deficiență intelectuală, mai mică sau
mai mare. Bagajul genetic este important, însă el este completat de educație, de învățare, de
mediu și de alți factori care pot îmbunătăți acest bagaj sau îl pot înrăutăți. De asemenea,
persoanele cu trisomie 21 au o hipotonie musculară (mușchii sunt foarte moi), precum și o
hiperelasticitate ligamentară Dezvoltarea psihomotorie se face, din aceste cauze, foarte lent.
( Skallerup, S., 2008)

După Tubman (1991), trisomia 21 poate fi sesizată și prin prezența anumitor

caracteristici la nivelul feței-acestea nu sunt însă general valabile. La aceste semne ale
trisomiei 21 se pot adaugă complicații prezente la naștere, cum ar fi malformațiile cardiace
(întâlnite la 45% dintre bebelușii cu trisomie 21) și, mai rar, malformații digestive sau renale,
cataractă, hipotiroidie congenitală. Persoanele cu trisomie 21 sunt predispuse la boli
infecțioase, mai ales cele din zonă ORL (otite cronice), la probleme de vedere (miopie,

34
strabism, hipermetropie), surzenie, boli autoimune (hipotiroidie, boală celiaca, diabet),
leucemie, apnee, probleme dentare, RGO, scolioză, epilepsie.

Trisomia 21 nu poate fi tratată, însă o îngrijire medicală adecvată poate preveni

bolile adiacente, la care este predispusă persoana. Tratamentul preventiv al unor afecțiuni prin
kinetoterapie, exerciții auditive și alte terapii adiacente pot fi benefice atât pentru sănătatea
celui care suferă de trisomie 21, cât și pentru integrarea sa socială și profesională.

II.2.2 Translocația

La aproximativ 4% dintre persoanele cu Sindrom Down, cromozomul extra, 21, este

translocat sau asociat cu un alt cromozom. Persoanale cu Sindrom Down de translocație sunt
asemănătoare, din punct de vedere fizic, cu cei cu Trisomie 21, dar au 46 de cromozomi nu
47, un cromozom fiind mai mare pentru că transportă extra 21.

Majoritatea cazurilor de Sindrom Down tip translocație sunt mutații genetice

sporadice, de cauză necunoscută. Doar un sfert din cazurile cu Sindrom Down tip translocație
sunt moștenite. Translocatia reprezintă aproximativ 3% până la 4% din totalul cazurilor de
Sindrom Down. ( Journal Guide for Down).

II.2.3 Mozaicismul

Mozaicismul este un tip de Sindrom Down în care se produce material genetic

suplimentar în câteva dintre celulele organismului, în timp ce celelalte celule se dezvoltă
normal. Mozaicismul afectează numai 1% până la 2% din populația cu Sindrom Down.

În aproximativ 1% din indivizi există cromozomul mozaicism. Aceasta înseamnă că

unele celule din organism poartă un extra cromozom 21, în timp ce alte celule au două ca de
obicei.

Factorii de risc pentru mozaicism sunt similari celor pentru trisomia 21, Sindromul
Down de tip translocație, fiind singura formă care poate fi uneori moștenită direct.

35
II.3 Factorii de risc ai apariţiei Sindromului Down

Factorii de risc asociați cu Sindromul Down sunt variabili în funcție de clasificarea

acestuia. Factorii care cresc riscul că un copil să aibă Sindrom Down tip trisomia 21, tipul cel
mai comun ( în 95% din cazuri), includ ( Ciccketti, D., Beeghly, M., 1990):

o mamă vârstnică: femeile cu vârsta peste 35 de ani, prezintă un risc crescut pentru a
avea un copil cu Sindrom Down tip trisomia 21; acest risc crește continuu cu
înaintarea în vârstă;
o tată vârstnic: cercetătorii din domeniul medical investighează legătura dintre vârsta
tatălui și riscul de a avea un copil cu Sindrom Down; studiile recente indică faptul că,
dacă tatăl are vârsta mai mare de 40 de ani și mama mai mare de 35, ei au un risc
crecut de a avea un copil cu Sindrom Down.
o frate/soră cu Sindrom Down: femeile care au deja un copil cu Sindrom Down tip
trisomia 21, au un risc de 1% de a mai avea un copil cu această afecțiune.

Riscurile de a da naștere unui copil cu Sindrom Down cresc prin urmare, proporțional cu
vârstă mamei-potrivit Skallerup, S. (2008):

 20 ani - 1 din 1,600

 25 ani - 1 din 1,300
 30 ani - 1 din 1,000
 35 ani - 1 din 365
 40 ani - 1 din 90
 45 ani - 1 din 30

II.4 Diagnosticarea Sindromului Down

Popescu, O. (2003), susţine că, la persoanele cu sindrom Down, celulele conțin de

obicei, 47, nu 46 de cromozomi; Cromozomul suplimentar este cel de-al 21-lea. Acest exces
de material genetic, sub formă de gene suplimentare de-a lungul Cromozomul 21, are ca
rezultat, Sindromul Down.

Cromozomul suplimentar 21 este posibil de detectat prin utilizarea unei proceduri,

numită cariotip. Un cariotip este o afișare vizuală a cromozomilor grupați după mărime,
număr și formă.

36
 Există două tipuri de teste disponibile pentru femeile însărcinate: screening și
diagnostic. Teste de screening, estimează riscul ca fătul să aibă sau nu Sindromul Down, în
timp ce testele de diagnosticare indică starea fătului. (Covic, M. 2004)

Tubman (1991), susține că în prezent, cel mai frecvent test de screening este “Triple
Screen”, o combinație de trei teste care măsoară cantităţile de substanțe diferite din sânge
(alfa-fetoproteină, gonadotropină corionică umană și estriol neconjugat), care împreună cu
vârsta femeii, estimează riscul ei de a avea un copil cu Sindrom Down

Testele de screening (de monitorizare) nu pun diagnosticul de Sindromul Down, ci

mai degrabă furnizează informaţii despre probabilitatea ca fătul să aibă această afecţiune.

Testele de monitorizare includ ( Rahi Js., Wiliams C., Elliman, D., 2001):

 ecografie fetală: această investigație poate depista semne ale Sindromului Down în
prima parte a sarcinii; o imagine de ecografie fetala poate arată o proeminentă mai
mare decât normală în partea posterioară a gâtului fetal; această proeminentă este
detectată prin măsurarea grosimii pliului cutanat, pentru a estima distanța dintre
suprafața pielii și oasele gâtului.
 triplu test al serului matern: triplu test determină cantitatea din următoarele substanțe
din sângele matern:
 alfa –fetoproteina (AFP)
 gonadotropină corionică umană (hCG)
 estriol (uE3)
 cvadruplu test al serului matern: testul se numește cvadruplu când se adaugă un test
pentru inhibina A; inhibina A este o proteină produsă de fetus și de placentă;
cvadruplu test poate detecta majoritatea cazurilor de Sindrom Down și are o
probabilitate mai mică decât triplu test de a furniza rezultate false.

În unul dintre studiile sale, Cunningham C. (1999), afirmă că medicii pot afla dacă o
femeie însărcinată are în pântece un copil cu sindromul Down cu ajutorul unui test de
amniocenteză. În această procedură, un ac este trecut prin abdomen până în uterul femeii
însărcinate. Se extrag celule din lichidul ce înconjoară fătul, care sunt analizate pentru a
vedea dacă vreuna dintre ele poartă vreo copie suplimentară a cromozomului 21. Acest test,
care este de obicei efectuat în cea de-a 4-a lună a sarcinii, este aproape sută la sută sigur, dar
din păcate comportă un mic risc al pierderii sarcinii (aproximativ 1%).

37
 Diagnosticul de Sindrom Down este de obicei suspectat după naștere că rezultat al
aspectului fizic al copilului. Există multe caracteristici fizice care constituie baza pentru
suspectarea unui copil Sindromul Down. Multe dintre aceste caracteristici sunt găsite într-o
oarecare măsură în populația generală.

Vasile, D.,L., (2005): „Cei mai mulți părinți după aflarea diagnosticul copilului, se
confruntă cu sentimente ce variază de la furie, la vinovăție, neajutorare.” O primă reacție cu
care se confruntă un părinte atunci când află diagnosticul, este șocul și negarea, deoarece cei
mai mulți nu știu nimic despre Sindromul Down, nu au idee despre ce ar trebui să facă sau se
simt incompetenți în fața problemelor copilului. O altă emoție cu care se confruntă părinții în
urma diagnosticului, este vinovăția crezând că ei înșiși, sunt vinovați de ceea ce se i întâmplă
copilului lor.

Pe lângă toate acestea, există cercetări ce demonstrează că părinții ai căror copii au

Sindrom Down, prezintă un grad mai ridicat de stres, de anxietate și stări depresive, decât
ceilalți părinți. (Alison Singer, 2009)

II.5 Simptomatologia

„Persoanele cu Sindrom Down au aceleaşi sentimente, emoţii, senzaţii şi nevoi ca

orice altă persoană.”, afirmă psihologul Michael Proux. Prin urmare, copiii cu Sindrom Down
nu ar trebui să fie clasificaţi ca un grup: „fiecare persoană este individuală, cu un aspect unic,
cu o personalitate proprie și un set personal de abilități.”

Persoanele cu Sindrom Down au caracteristici comune, semănând în acelaşi timp cu

membrii famiilor lor. Multe dintre aceste caracteristici sunt atribuite în general Sindromului
Down, dar fiecare individ va avea doar o parte dintre ele ( Popescu, O., 2003).

II.6 Trăsăturile fizice specifice Sindromului Down

Printre trăsăturile cele mai comune ale copiilor cu Down, Skallerup, S.(2008),
aminteşte următoarele:

• Hipotonie musculară - tonus muscular scăzut

• Profilul facial plat – avand un nas mic

38
 • Fisuri oblice de palpebral - o înclinație ascendentă spre ochii

• Ureche disaplastică - o formă anormală a urechii

• Cremă unică palmară - o singură creuzetură profundă in centrul palmei

• Hyper-flexibilitate - o capacitate excesivă de extindere a articulațiilor

• Curbura celui de-al cincilea deget, cauzată de subdezvoltarea falangei mijlocii

• falduri epicante - pliuri mici ale pielii pe interior în colțul ochilor

• Spațiu excesiv între primul și al doilea deget

• Limba mare în raport cu dimensiunea gurii

Caracteristicilor fizice li se pot asocia o serie de malformaţii congenitale, precum şi

riscul crescut pentru anumite afecţiuni care au impact asupra speranței de viaţă şi asupra
calităţii acesteia. De exemplu: 40% prezintă malformaţii cardiace din care jumătate sunt grave
şi pot necesita intervenţii chirurgicale - aparat cardio-vascular cu malformaţii, persistenţa
canalului arterial etc. ( Tubman, 1991)

Hodapp (2007), susţine că aproximativ jumătate din copii cu Sindrom Down au

probleme de auz, iar problemele de vedere sunt chiar mai frecvente; aproximativ 30% pot
avea afecţiuni ale glandei tiroide de tip hipotiroidie, fiind în acelaşi timp predispuşi la
afecţiuni gastro-intestinale. Riscul acestora de a face leucemie este de 15-20 de ori mai mare
decât la persoanele normale.

În general starea de sănătate şi dezvoltarea cognitivă a copiilor cu Down, sunt

afectate. De aceea programele de intervenţie precoce sunt foarte importante pentru copiii cu
Down, întrucât dezvoltarea incompletă a creierului, poate duce la retard mintal ( Tubman,
1991). S-a demonstrat ştiinţific că la copilul mic cu sindrom Down problemele de dezvoltare
motorie sunt mai accentuate decât cele de dezvoltare cognitivă.

Copiii cu Sindromul Down se pot dezvolta foarte mult. Printr-o învăţare adecvată,
prin kinetoterapie, dizabilitatea mentală asociată Sindromului Down se poate reduce
semnificativ. Aceasta are însă niște condiţii foarte importante: o dezvoltare specială adecvată,
să trăiască şi să crească într-o familie iubitoare.

39
 Dezvoltarea cu succes a copiilor cu Sindromul Down va fi posibilă numai în cazul în
care dezvoltarea timpurie este paralelă şi într-o strânsă cooperare cu un program elaborat
prestabilit în ceea ce priveşte îngrijirea medicală. Succesul este şi mai mare dacă pentru
aceasta realizăm şi un mediu adecvat.

II.7 Trăsăturile psihice specifice Sindromului Down

Persoanele cu Sindromul Down prezintă întârzieri cognitive, însă, efectul acestora

este de obicei blând, moderat și nu este o piedică în calea multor puncte forte și a talentelor
pe care fiecare dintre aceste persoane le posedă. Cea mai evidentă caracteristică a celor cu
Sindrom Down este un grad mai ușor spre moderat de retard mintal. Copii cu Sindromul
Down învață să facă majoritatea activităților pe care le fac și ceilalți copii, dar ei vor dobândi
majoritatea acestor abilități fizice, mintale și sociale mult mai târziu în viață (Pueschel, 2000).

Hoppad (2007), susține că, un copil poate prezenta și alte afecțiuni asociate
Sindromului Down, cum ar fi, un nivel de inteligență sub normal, care afectează aproape
fiecare copil cu Sindrom Down, dar de obicei este doar ușor până la moderat; retardul mintal
sever este rar (IQ: 40-80);

Există abilități cognitive implicate în dobândirea limbajului ce sunt afectate la copiii

cu Sindrom Down: ele constau în incapacitatea de a face generalizări, memoria auditivă de
scurtă durată, înțelegerea a ceea ce aud este mai lentă, au dificultăți în selectarea unui anumit
cuvânt, și gândirea abstractă, în general, este mai mult limitată. Prin urmare limbajul
persoanelor cu Sindrom Down este mai limitat decât gândirea (Buckley, 2000).

În ceea ce priveşte dezvoltarea intelectuală, Cunningham, C., McArthur, K., (1981),

susţin că aceşti copii:

 Sunt extrem de slab înzestraţi nativ să se autoprotejeze (incapabili să perceapă ”răul”)

 Nivelul intelectual variază în limite largi: de la nivelul sever de “idioţie“ (QI=20) până
la nivelul de “debilitate” (QI=70). Persoane cu QI mai mare de 70 sunt rare;
 Au probleme cu conceptul de timp şi număr (ieri-azi; mic-mare);
 Sunt dornici de a învăța lucruri noi
 Au mai mult abilități practice decât teoretice.

40
  Au îndemânarea de a face lucruri de rutină cum ar fi îmbrăcatul, servitul mesei, mersul
la baie/toaletă;
 Au performante mai slabe în cazul aspectelor legate de memoria de scurtă durată;
 Pentru identificarea stimulilor şi pentru reproducerea lor “vizuală” au nevoie de o
prezentare mai prelungită
 Copilul cu sindrom Down începe să vorbească mai târziu decât unul normal (pe la
vârsta de 4 ani). A asculta foarte mult şi a vorbi este foarte important pentru acești
copii. Stimularea vorbirii este foarte importantă, altfel cuvintele învățate nu vor fi
niciodată rostite.
 Articularea cuvintelor este dificilă şi vorbirea lor este mai greu înţeleasă din cauza
hipotoniei limbii şi a problemelor de dentiţie. Unele persoane au o voce mai răguşită şi
o înălţime joasă a sunetelor.

În general au caracter blând, plăcut, sunt senzitivi, emoționali, se atașează uşor de

persoanele apropiate; le place foarte mult muzica şi ritmul; au probleme cu tranziţia la situații
noi, sunt rigizi şi încăpătânaţi în comportament, le place regularitatea şi nu le plac situaţiile
noi.

II.8 Caracteristicile motorii specifice Sindromului Down

„Pentru o perioadă foarte lungă de timp, Sindromul Down a fost cunoscut drept o
perturbare comună în care handicapul mintal este cel mai evident simptom” (Elimman, 2001).

Mult timp a fost omis faptul că există şi probleme motorii specifice în dezvoltarea
motorie, ca de exemplu lipsa echilibrului sau rotaţia trunchiului şi scheme de mişcare
anormale. Întârzierea în dezvoltarea psiho-motorie devine şi ea evidentă, sindromul Down
asociindu-se întotdeauna cu un retard mintal ce variază de la sever la moderat.

Dincolo de aceste aspecte care îl particularizează, copilul cu Down este extrem de

puţin înzestrat nativ să se autoprotejeze, fiind permanent expus neajunsurilor existenţei, date
fiind absenţa sentimentului de teamă (incapacitatea de a percepe "răul"), pregnanţa
sentimentului de ruşine care îl poate inhiba, stângăcia şi, mai ales, imensa şi inocenta
disponibilitate afectivă, manifestată în raport cu toţi cei din jurul său. (Montobbio & Lepri,
2000)

41
 Studii făcute pe grupuri de copii cu Sindrom Down, Cicchetti, D., Beeghly, M.
(1990) şi având ca grupuri martor, copii fără dizabilităţi, în condiţii similare de sex, vârstă,
clasă socială, au evidenţiat faptul că vârsta medie la care se realizează principalii indicatori ai
etapelor dezvoltării motorii este semnificativ întărziată. Rezultatele studiilor făcute de
Cicchetti, D., Beeghly, M. (1990) arată că cei cu Sindrom Down dobândesc mult mai greu
viteza la mers, echilibrul, forţa, coordonarea ochi-mână, dexteritatea, viteza de reacţie şi
abilităţile motrice grosiere şi fine, comparativ copiilor fără dizabilităţi şi asociază problemele
de echilibru, maturizării întârziate a cerebelului, dimensiunilor relativ mici ale cerebelului şi
ale trunchiului cerebral.

Montobbio & Lepri, (2000), amintesc că o caracteristică importantă a dezvoltarii

motorii a acestor copii este că, în comparaţie cu copiii fără dizabilităţi, indicatorii motorii nu
numai că se realizează mai târziu, dar şi categoria de vârstă la care se atinge un nivel motor
specific este mult mai mare. Aceşti copii dezvoltă scheme de mişcare anormale pentru a-şi
compensa problemele motorii specifice.

Cauza principală a problemelor motorii a copiilor cu Sindrom Down este tonusul

postural scăzut. Reglarea controlului postural, care permite adoptarea şi menţinerea posturii în
timpul activităţilor motorii, este redusă şi are efect negativ asupra contracţiilor şi reacţiilor de
echilibru. „Problemele de dezvoltare nu apar într-o formă izolată ci sunt rezultatul etapelor
anterioare şi au consecinţe asupra etapelor viitoare.” (Montobbio & Lepri, 2000).

II.9 Caracteristicile socio-emoționale specifice Sindromului Down

În ceea ce privește latura socio-emoțională a copiilor cu sindrom Down, putem susține

că: sunt emotivi și se atașează ușor de persoanele apropiate; au un bun simț al ritmului și le
place muzica; le place rutina, nu le plac situațiile noi, au probleme de adaptare la situații noi;
au o toleranță scăzută la frustrare, sunt distructivi, dar în general sunt mai puțin distructivi
decât persoanele cu retard mental.

Dificultatea rostirii noilor cuvinte în procesul de extindere a vocabularului,

neânsuşirea suficientă a sensului cuvintelor, conflictele în care copilul se află din această
cauză cu persoanele din jur, are ca efect producerea unor stări de irascibilitate, de plâns, de
impulsivitate, de încăpăţânare, crize de furii sau timiditate, fugă, deviere de conduită care

42
împiedică dezvoltarea personală și socială, distingerea prietenilor de străini și jocul cu ceilalți
copii.

Maturizarea socio-afectivă a copilului începe să se contureze mai dificil. Vârsta la care

copilul începe să perceapă şi să fie atent la ceea ce se petrece în jurul lui este diferită de copiii
cu o dezvoltare în normă.

Pentru a preântâmpina un eventual eşec al copilului este nevoie de o perioadă de

pregătire psihologică. Copilul trebuie ajutat să facă primul său pas ca individ independent.
Este foarte important să depăşească acest moment fără traume. Contradiicţile pot să nu capete
în mod obligatoriu forma unor conduite deviante, mai ales dacă se folosesc metode
corespunzătoare de dirijare a activităţii copilului. Dacă trecerea respectivă nu este ajutată la
timp, ea duce la fenomene de dezadaptare şi dezintegrare din cadrul relaţiilor sociale tot mai
largi.

În acest context, menţionez rolul familiei și al cadrelor didactice, personalitatea

acestora în socializarea copiilor cu sindrom Down. Metodele educative aplicate în cazul
acestor copii vor prevedea posibilităţile individuale ale fiecărui copil.

Ca orice alt copil, un copil cu sindrom Down dezvoltă o serie de abilităţi. Cu o

educaţie adecvată şi încurajare, copiii cu sindrom Down pot învăţa mult mai mult decât se
crede în general.

43
 III. METODOLOGIA CERCETĂRII.
ANALIZĂ COMPARATIVĂ PRIVIND ROLUL FAMILIEI ÎN
DEZVOLTAREA COPIILOR CU SINDROM DOWN

III.1. Scopul cercetării

Acest demers a avut scopul de a investiga rolul familiei în ceea ce priveşte

dezvoltarea favorabilă a copilului cu Sindrom Down, cât şi evidenţierea rolului fundamental
pe care familia îl deţine în formarea echilibrată pe toate planurile a acestui copil.

În cadrul acestei cercetări, am folosit ca metodă de cercetare studiul de caz, iar ca și

instrumente de evaluare, am folosit chestionarul adresat părinților copiilor cu sindrom Down
(prezentat în ANEXA 1) și un Program de Intervenție Personalizat ( prezentat în ANEXA 2 –
atașate la finalul lucrării) ca activitate terapeutică desfășurată cu copilul pe parcursul anului
școlar 2022-2023.

III.2. Ipoteza cercetării

Cu cât gradul de implicare a familiei în educația copilului este mai mare, cu atât
dezvoltarea cognitivă și psihoemoțională a copilului este mai benefică, mai adecvată vârstei
copilului.

III.3. Obiectivele cercetării

o evaluarea rolului părinţilor în evoluţia copiilor cu Down

o evaluarea implicarii familiei în dezvoltarea copiilor
o evaluarea colaborării familiei cu specialiştii implicaţi în programul de terapie
o evaluarea aspectelor care influenţează relaţiile armonioase în familiile copiilor

III.4. Instrumentele cercetării

44
Instrumentul folosit pentru operaționalizarea acestor obiective sunt:

o chestionarul adresat părinților cu copii cu sindrom Down

III.5. Întrebările de cercetare

1. În ce măsură influențează familia dezvoltarea copiilor cu Sindrom Down?

2. Ce rol ocupă familia în viaţa copiilor cu Sindrom Down?
3. Este esențială prezența ambilor părinți în viața copiilor cu Down?
4. Favorizează familia dezvoltarea autonomiei copiilor cu Sindrom Down?

III.6. Lotul de cercetare

Eșantionul a fost selectat din colectivul elevilor înscriși la școala specială cu

învățământ la domiciliu, cât şi dintr-un grup de copii care beneficiază de serviciile de terapie
oferite de o asociație pentru copii cu Sindrom Down.
Astfel că, am ales 10 copii, cinci băieţi şi cinci fete cu vârsta cuprinsă între 8 şi 12
ani, toţi fiind diagnosticaţi cu Sindrom Down.
Ca și instrument utilizat în cercetare, am folosit chestionarul (ANEXA 1 – atașat la
finalul lucrării), adresat părinților copiilor cu Sindrom Down, chestionar realizat de mine în
urma experienței dobândite în activitățile didactice cu acești copii..
Pe parcursului anului școlar 2022-2023, am desfășurat cu acești copii activități de
terapie, de stimulare cognitivă și susținere emoțională a copiilor cu Sindrom Down.
Am întocmit Programe de Intervenție Personalizate (ANEXA 2 – atașat la finalul
lucrării) în activitățile de terapie cu copiii.
În cadrul cercetării, am folosit metoda studiului de caz, pe care am aplicat-o acestui
eșantion.

III.7. Descrierea metodei

În vederea realizării acestui demers investigativ, am folosit metoda studiului de caz
după modelul realizat de Gherguţ A. (2007).

45
 Conform Gherguţ (2011), studiul de caz este o metodă de cercetare calitativă cu
caracter clinic. Acesta vizează investigarea detaliată a unui subiect, a unui grup sau a unui
fenomen particular, într-un context de viaţă real, folosind diverse surse de informaţii
(interviul, chestionarul, documente, mărturii, etc.). Totodată, studiul de caz poate fi centrat pe
un eveniment specific sau problematic din viaţa unei persoane sau a unui grup de persoane ce
are implicaţii considerabile în evoluţia ulterioară.
Colectarea informaţiilor poate fi efectuată cu ajutorul unor metode, instrumente,
procedee sau probe calitative de către una sau mai multe persoane ce se află în legătură
directă cu acel caz. După această etapă, are loc analizarea informaţiilor şi elaborarea
metodelor şi procedeelor de intervenţie adecvate cazului respectiv (Gherguţ, 2011).
Pentru ca studiul de caz să fie o metodă eficientă, este nevoie să întrunească
următoarele calităţi (Gherguţ, 2011):
- să fie real, ceea ce înseamnă să înfăţişeze o situaţie, un fenomen sau un eveniment
petrecut în viaţa unei persoane;
- să fie semnificativ, adică să trateze o situaţie cu adevărat importantă, un proces
semnificativ, un fenomen relevant sau un eveniment sugestiv din viaţa unei persoane;
- să fie instructiv din punct de vedere educaţional sau formativ, ceea ce înseamnă că
trebuie să fie un instrument util pentru posibilii utilizatori;
- să fie atractiv, adică să trezească interesul celor implicaţi pentru situaţia prezentată,
pentru analiza şi interpretarea ei;
- să fie complex, adică să conţină un set de informaţii determinante astfel încât să fie
folosit în diverse activităţi.
Se poate conchide prin faptul că studiul de caz rămâne cea mai adecvată metodă
pentru studierea fenomenelor unice, precum modalitatea în care se comportă oamenii în
situaţii neobişnuite, dezvoltarea şi evoluţia unei persoane deficiente, reacţiile unui grup în
situaţii sau activităţi specifice, etc. (Gherguţ, 2011).

III.8. Prezentarea şi interpretarea datelor

Studiu de caz 1

I. Date biografice şi de identificare a cazului

1. Numele şi prenumele: D. R.
2. Data şi locul naşterii: 14.07.2011, Suceava.
46
 3. Componenţa familiei: familia este alcătuită din 3 membri, şi anume: tatăl ( 50 de ani),
mama ( 48 de ani) şi D. R., el fiind singurul copil.

II. Anamneza
A. Date medicale semnificative
1. Evoluţia din timpul sarcinii şi al naşterii: sarcina a evoluat normal, însă naşterea a
avut loc înainte de termen, fiind lipsită de complicaţii. Copilul s-a născut cu o greutate de
2.900 gr., având 45 cm şi a fost hrănit natural până la 3 luni.În primul an de viaţă copilul s-a
aflat în evidenţa specialiştilor. Evoluţia sa a fost normală, nefiind identificate incidente.
2. Bolile din timpul copilăriei:prezintă sensibilitate crescută la infecţii, datorită
deficitului de factori ai organismului. A prezentat des rinofaringite, otite şi afecţiuni
pulmonare.
4. Antecedente patologice ale familiei: nu există.
5. Starea actuală de sănătate: în prezent, starea de sănătate a copilului este parţial
bună.

B. Date psihologice semnificative

- aptitudini: îi place să danseze, să asculte şi să fredoneze în manieră proprie.
- comportament: în cea mai mare parte a timpului este liniştit, excepţie făcând
situaţiile când devine impulsiv în urma unor lucruri care-l nemulţumesc.
- relaționare socială și comunicare: are reacții pozitive la mediul înconjurător şi se
integrează cu ușurinţă în grupurile noi. Comunică mai mult nonverbal, dar inteligibil, limbajul
său fiind slab dezvoltat datorită întârzierii severe, pe fondul deficienţei mintale.
- interese și aspirații: dansul este unul dintre lucrurile care-l atrag cel mai mult.
Timpul liber şi-l petrece de multe ori cântând.
- deficiențe: deficient mintal moderat.
- aspecte psihologice legate de aderența la terapie: obişnuieşte să răspundă la
solicitări simple din partea terapeutului, a adultului. Nu rezistă mai mult de 20 de minute pe o
activitate, decât dăcă îi stârneşte interesul foarte tare.
- alte elemente semnificative pentru caz: autonomia personală este deja dezvoltată,
acesta reuşind să se îmbrace singur, să mănânce singur .

C. Date pedagogice semnificative

47
 1. Ruta şcolară: În anul 2017-2018 a beneficiat de serviciile de terapie oferite de o
asociație pentru copii cu Sindrom Down. Din anul 2018 este elev al școlii speciale cu
învățământ la domiciliu. Mama se preocupă de rezultatele elevului, participând la activități şi
străduindu-se ca acesta să nu rămână în urmă.
2. Achiziţii de tip şcolar: elevul ştie să facă deosebiri: de culori, forme; ştie să
construiască şi să denumească imagini.
3. Discipline preferate: Explorarea mediului este una dintre disciplinele lui preferate.
Se implică la solicitarea cadrului didactic, realizează sarcinile doar asistat.
4. Rezultate şcolare:rezultatele obţinute de acesta răspund în mare parte obiectivelor
iniţiale propuse, fiind prin urmare pozitive.
5. Activităţi extraşcolare: În afara şcolii, D. R. participă la activităţile desfăşurate de
o fundație pentru copii cu Sindrom Down, unde este integrat în diverse grupuri. Pe lângă
activităţile realizate la fundaţie, părinţii se ocupă de dezvoltarea acestuia şi acasă, realizând
împreună diverse jocuri educative.

D. Date socio-econimice semnificative

1. Climatul familial, relaţiile dintre membrii familiei: Mediul familial în care D. R.
trăieşte este unul armonios, bazat pe relaţii de dragoste şi înţelegere. Există o preocupare
deosebită a părinţilor pentru dezvoltarea acestuia din toate punctele de vedere. Familia are un
regim de viaţă ordonat, bine organizat prin planuri de fiecare zi. Membrii familiei sunt foarte
uniţi şi petrec mulţi timp împreună.
2. Relaţiile familiei cu comunitatea: de bună vecinătate. Membrii familiei sunt
oameni sociabili, reuşind să aibă o relaţie bună cu cei din jur.
3. Situaţia economică a familiei: situaţia economică a familiei este modestă, venitul
familiei fiind compus din salariile celor doi soţi şi alocaţia de stat a minorului. Mama, D.L.,
este de profesie asistentă medicală, iar tatăl, D.G., este tâmplar.
4. Condiţii de locuit: familia deţine o locuinţă proprietate în Suceava, formată din
două camere, având condiţii decente de locuit şi un autoturism proprietate personală.
Condiţiile de trai ale familiei D. sunt favorabile creşterii şi dezvoltării echilibrate a copilului.
5. Gradul de integrare şi participare socială: mama se preocupă îndeosebi de
educaţia elevului, implicându-l în cât mai multe activităţi extraşcolare care urmăresc să
influenţeze dezvoltarea autonomiei persoanale ale copilului.Părinţii se implică cu mult interes
în creşterea şi educarea minorului, cât şi în recuperarea lui medicală ori de câte ori este

48
necesar, chiar dacă aceste lucruri implică sacrificii. D.R. reuşeşte să se integreze cu uşurinţă
într-un grup nou, socializând în maniera lui proprie cu ceilalţi.

III. Aspecte particulare ale cazului

Particularităţi de vârstă şi specifice ale subiectului: D.R. are un nivel de
dezvoltare cognitiv, corespunzător vârstei de 4 ani. Structura motrică a acestuia este încă în
curs de structurare.

Modul de manifestare al subiectului în activitatea cotidiană

1. Activitatea în familie: D.R. este un copil liniştit, însă are nevoie de supraveghere
în permanenţă, având mereu dorinţa de a face ceva.În familie, se adaptează uşor regulilor şi
este dornic să se joace mereu. Părinţii sunt foarte implicaţi în activităţile pe care le realizează
împreună cu el, lucru pe care R. îl simte. Copilul este foarte ataşat de mama sa, aceasta
petrecându-şi mai mult de jumatate din zi împreună cu el, fapt pentru care R. se bucură de
multă afecţiune din partea mamei.
2. Grupul de prieteni: în acest cadru copilul se comportă la fel ca în toate mediile,
astfel că, la început este retras, însă se integrează destul de repede, cu sprijinul mamei, sau a
cadrelor didactice. Se joacă frumos cu ceilalţi copii şi îşi împarte jucăriile cu ei.
3. Implicarea în diverse tipuri de sarcini: de regulă, nu se implică în activităţi decât
dacă sunt foarte atractive. Preferă mereu să facă aceleaşi activităţi, însă mama urmăreşte
mereu să-l implice în lucruri noi, la care R. răspunde de cele mai multe ori pozitiv.

IV. Diagnosticul
D.R. a fost diagnosticat cu deficienţă mintală moderată pe fondul Sindromului Down.
Identificarea problemelor, nevoilor şi dificultăţilor cu care se confruntă subiectul
Deşi se integrează foarte uşor în colectiv, R., întâmpină dificultăţi în comunicarea
verbală cu cei din jur. Acesta are nevoie să fie înţeles de ceilalţi pentru a putea relaţiona cu ei.
Copilul reacţionează cel mai bine când este într-un grup de copii, de aceea are nevoie să-şi
stabilizeze cât mai mult relaţiile de prietenie.
De asemenea, R. este foarte legat de părinți, fapt pentru care se urmăreşte dezvoltarea
emoţională a acestuia pentru a se obișnui cât mai mult singur. Sunt momente când elevul
urmează să realizeze o activitate, însă dacă mama este în preajmă, vrea să o facă în preajma
acesteia; fapt pentru care, copilul are nevoie să-şi capete încredere în forţele proprii, să aibă
siguranţa că poate duce singur o sarcină la bun sfârşit.

49
Prognosticul
Internările pe care le-a avut până în prezent, relevă o evoluţie în dezvoltarea acestuia,
fapt pentru care prognosticul este considerat a fi unul favorabil.

Identificarea şi precizarea direcţiilor principale de intervenţie sau a tipurilor de servicii

specializate
D.R. are nevoie de terapia de grup, astfel încât să poată interacţiona cât mai mult cu
cei din jur, pentru a se putea deschide tot mai mult spre noutate. De asemenea, copilul
necesită terapie individuală în vederea stimulării comunicării şi a îndepărtării negativismului.
Terapiile specifice sunt binevenite în cazul copilului întrucât acesta reacţionează pozitiv în
urma acestora.

Evoluţia pe parcursul terapiei

D.R. a fost inclus în programul individual de terapie cognitiv-comportamentală, prin
participarea la ședințe de terapie, de 2 ori/săptămâna, unde a învățat să lucreze la măsuță, timp
de o oră pe activități de dezvoltare cognitivă ( recunoaște culorile, modelează obiecte din
plastelină), dar și pe activități de comunicare. Terapia a avut că scop, pe lângă dezvoltarea și
întărirea comportamentelor pozitive pe care R. le avea deja, creșterea stimei de sine. Incă de
la începutul intervenției, s-a pus accentul pe educarea personalitătii copilului, cu scopul de a-i
reda încrederea în el, de a-i crește stimă de șine, de a-l face să aibă încredere în terapeut. S-a
încercat să se creeze un climat relaxant, securizant și plăcut pentru a-i oferi copilului o stare
de bine. Astfel că, s-au efectuat deseori exerciții de mișcare, de dans ( ceea ce lui îi place cel
mai mult) pentru a-l detensiona și pentru a crește capacitatea de exteriorizare a acestuia. De
asemenea, sarcinile de la început au fost simple, tocmai pentru a-i da posibilitatea lui R. să le
realizeze și astfel să câștige încredere în el.
O altă modalitate a constat în folosirea incurajărilor, în aprecierea permanentă a
rezultatelor pozitive. Un alt aspect pe care s-a centrat terapia, a fost colaborarea cu părintii, în
special cu mamă. Aceasta este hiperprotectiva, iar terapeutul a considerat stabilirea unor
direcții de lucru pe care i le-a recomandat. Acestea erau următoarele: să-l încurajeze pe D.R.,
să-i dea responsabilităti pe care acesta să le poată efectuă singur, să evidențieze mai ales
momentele de reusită ale lui D.R. și să-l laude pentru acestea. Mamă a fost foarte receptivă și
a urmat sugestiile primite, astfel contribuind la bunul mers al dezvoltării armonioase ale
copilului.

50
 Din 2018, R. a fost integrat la programul de terapie de grup. După perioadă de
adaptare, de 2 ședințe, copilul a început să interacționeze cu copiii din grup ( participă la
jocuri de interacțiune, servește masa împreună cu ceilalți, participă la cântecele și jocuri în
echipă). În prezent, participă la programul de terapie de grup, 1 zi/săptămâna, 50 de minute.
Săptămânal, 40 minute este luat în sală de terapie individuală unde lucrează cu
terapeutul pe activități de stimulare a comunicării (comunicare alternativă) și terapie cognitiv-
comportamentală.
Rezultatele terapiei
În urmă acestor terapii, D.R. reușește să îndepărteze rezistențele și să-și mărească
interesul față de lucrurile noi. Mamă are o influența supraprotectiva asupra acestuia, astfel că,
prin aceste activități la care nu stă prezența lângă el, reușește să-i ofere acestuia spațiul de care
are nevoie pentru a se dezvoltă cât mai repede în plan adaptativ. Astfel că, este recomandat că
terapia stimulării cognitive să continue chiar și acasă, împreună cu părinții, devenind ceva
obișnuit pentru D.R. și urmărind progrese cât mai rapide. Implicarea părinților este
reflactată în comportamentul copilulului, fapt pentru care R. este un copil ascultător, ce
se adaptează destul de repede oricăror condiții.
Prin urmare, pentru a ajunge la un progres, părinții trebuie să continue muncă
terapeutului, ajutând elevul să-și însușească tot ceea ce dobândește pe parcursul unei
zile.

Rolul familiei în dezvoltarea copilului

La începutul programului de terapie, am aplicat un chestionar (ANEXA 1) părinților
copilului cu Sindrom Down, din care au rezultat următoarele concluzii:
Copilul D.R., în vârstă de 12 ani, singurul copil din familie, este un copil care rostește doar
câteva cuvinte. Locuiește împreună cu ambii părinți, familia fiind formată din tată, mamă și
copil. Între membrii familiei sunt relații de dragoste și înțelegere, mediul familial fiind unul
armonios.
De copil se ocupă atât tatăl, cât și mama, însă mama are o influență supra protectivă asupra
acestuia, ocupându-se îndeosebi de educația elevului, implicându-l în cât mai multe activități
extrașcolare, care urmăresc să influențeze dezvoltarea autonomiei personale ale elevului.
Acesta reușește să se îmbrace singur, mănâncă singur, dar uneori și cu ajutor și îndeplinește
câte o sarcină mică în gospodărie.
Părinții se implică cu mult interes în creșterea și educarea copilului, cât și în recuperarea
medicală, acest lucru oferindu-i încrederea în a se integra cu ușurință într-un grup nou.

51
Copilul este integrat într-o școală specială cu profesor itinerant.
La pregătirea temelor este ajutat de mamă, mai multe de două ore pe zi, fiind integrat și în
programe de terapie în grup, logopedie, kinetoterapie.
Din studiu, reiese că elevul reține informațiile mai mult vizual, pe bază de imagini. .
Copilul obișnuiește să răspundă la solicitări simple din partea terapeutului, participând cu
interes la activități.
Copilul este foarte atașat de părinți, cu care participă la evenimente relaxante.
Acesta se integrează foarte repede în grupuri noi și este foarte sociabil, rezultatul implicării
familiei în dezvoltarea acestuia fiind remarcabil.

Studiu de caz 2

I. Date biografice şi de identificare a cazului

1. Numele şi prenumele: J.M.
2. Data şi locul naşterii: 6.04.2012, Fălticeni.
3. Componenţa familiei: familia este alcătuită din 6 membri: mama ( C.M.), tata
( J.D.) şi cei 3 copii: J.A. (13 ani), J.P. ( 9 ani), J.C. ( 5 ani), J.M., fiind al doilea copil al
familiei.

II. Anamneza
A. Date medicale semnificative
1. Evoluţia din timpul sarcinii şi al naşterii: sarcina a evoluat normal, având loc la
termenul stabilit. Copilul s-a născut cu o greutate de 3.100 gr, având 50 cm şi nu a fost hrănit
natural.
2. Bolile din timpul copilăriei:boli curente ale copilăriei.
4. Antecedente patologice ale familiei:. Nu există antecedente în familie.
5. Starea actuală de sănătate: în prezent, starea de sănătate a copilului este relativ
bună.

B. Date psihologice semnificative

- aptitudini: nu au fost identificate aptitudinile acesteia, însă se menționează faptul
că îi place desenul și activitățile plastice îl mențin o atent o lungă perioadă de timp.
- comportament: este o fire pasivă, retrasă și se intregreaza destul de greu.

52
 - relaționare socială și comunicare: se exprimă de multe ori prin gesturi, exprimarea
orală fiind foarte greoaie. Limbajul este vizibil redus, J.M., neinitiind contacte sociale cu cei
din jur. Este timid și nu relaționează alți copii, alegând să stea de multe ori singur.
- interese și aspirații: desenul este unul dintre centrele lui de interes.
- imagine de sine: coordonarea dinamică generală este bună, această cunoscând
schema lui corporală.
- deficienţe: retard în dezvoltarea psihică și a limbajului expresiv, probleme legate
de educație și îngrijire.
- aspecte psihologice legate de aderență la terapie: capacitatea acestuia de a se
concentra este foarte slabă, răspunde cu greu cerințelor și refuză să se implice în activități.
- alte elemente semnificative pentru caz: J.M. a experimentat un eșec școlar în
învățământul de masă-grădiniță cu program școlar în anul 2019-2020. Mediul familial
nestimulativ este un factor ce a dus la acest blocaj al elevului.

C. Date pedagogice semnificative

1. Rută şcolară: În perioadă 2018-2019, a urmat programă educațională la vârstă
preșcolară (grădiniță, centre de zi cu componența educațională) la o grădiniță specială, având
un eșec școlar, datorință absențelor și neimplicării. În prezent, este înscris în clasa II-a
aceleiași instituții.
2. Achiziții de tip școlar: nu reușește să realizeze minimul de obiective propuse.
Necesită intervenție individualizată. Deprinderile de citit și calcul sunt total absente, cele de
scris fiind de asemeanea, foarte slabe.
3. Discipline preferate: în general este pasiv la orice materie, însă prezintă interes
pentru jocuri.
4. Rezultate școlare: rezultatele obținute de acesta sunt minime. Nu se remarcă prin
înregistrarea unor rezultate deosebite. Acesta solicita dese ori feed-back și întăriri pozitive.
5. Activităti extrașcolare: terapii specifice.

D. Date socio-econimice semnificative

1. Climatul familial, relațiile dintre membrii familiei: Mediul familial în care J.M.
trăiește este unul nestimulativ, unde au loc raporturi punctate de conflicte frecvențe și
dezacorduri puternice. Părinții trăiesc în concubinaj, iar în familie sunt dese ori prezente,
elemente de violentă manifestate de către tata asupra mamei. Părinții sunt severi cu cei 3 copii
și nu se preocupa foarte mult de aceștia. Mamă are probleme de sănătate, și își petrece

53
majoritatea timpului ingijindu-se de sănătatea proprie. Tatăl este plecat mai tot timpul de
acasă, astfel că, cei 3 copii sunt neglijați. Bunica este cea care mai vine în ajutorul familiei,
având grijă de cei mici.
2. Relațiile familiei cu comunitatea: necunoscute.
3. Situația economică a familiei: Mamă (C.M.) este casnică, iar tatăl ( J.D.) nu are
un loc de muncă stabil. Starea materială a familiei este precară. Veniturile familiei se compun
din alocația de stat pentru cei 3 copii și din ajutorul social pe care familia îl primește. Aceste
venituri reușesc cu greu să acopere toate cheltuielile familiei și nevoile copiilor.
4. Condiții de locuit: Condițiile de locuit nu sunt favorabile creșterii și dezvoltării
copiilor. Familia nu deține o casă în proprietate, ci locuiesc în casă unui cetățean din satul
Hârtop, Fălticeni. Locuită aflată în mediul rural, are 3 camere, condițiile igienico-sanitare
fiind nefavorabile copiilor.
5. Gradul de integrare și participare socială: J.M. salută verbal și reușește să-și
îndeplinească trebuințele cerând singur ajutor. Este de multe ori retras, se integrează cu greu
în colectiv.

III. Aspecte particulare ale cazului

Particularităţi de vârstă şi specifice ale subiectului: elevul prezintă întârzieri în psiho-
motricitate.

Modul de manifestare al subiectului în activitatea cotidiană

1. Activitatea în familie: în cadrul familiei, J.M. nu desfăşoară nicio activitate, fapt
pentru care adoptă o atitudine negativă. Mama, ocupându-se mereu de treburile gospodăreşti
nu are timp să stea cu cei 3 copii. Copiii obişnuiesc să se mai joace împreună, lucrul care îl
atrage pe M.
2. Grupul de prieteni:în acest cadru copilul este retras, însă are o plăcere în a-şi
saluta profesorul itinerant, atât la venire cât şi la sfârşitul orelor. Nu-i place să se joace în
grupuri mari, dar asistă la activităţi stând pasiv.
3. Implicarea în diverse tipuri de sarcini: de regulă, nu seimplică în activităţi decât
dacă le cunoaşte, sau le-a mai realizat până atunci. Dacă se implică într-o activitate, renunţă la
fel de repede, deoarece nu-şi poate menţine atenţia pe o perioadă foarte lungă de timp.

IV. Diagnosticul

54
 J.M. a fost diagnosticat ca având un retard în dezvoltarea psihică, pe fondul
Sindromului Down.

Identificarea problemelor, nevoilor şi dificultăţilor cu care se confruntă subiectul

J.M. a trăit un eșec adaptativ în învățământul de masă , fapt pentru care se adaptează
din ce în ce mai greu, în prezent. De asemenea, acesta experimentează probleme legate de
substimularea în famile, neprimind suportul și resursele de care ar avea nevoie. J.M. se
conflunta cu o neglijență din partea familiei: în perioadă 2021-2022, timp de un semestru, nu
a reușit să meargă la școală deoarece nu dispunea de transport, iar părinții nu aveau timp să îl
aducă.
Copilul are nevoie să stabilească relații de prietenie, să fie integrat în grupul de
prieteni și colegi , pentru a răspunde cât mai bine cerințelor. Totodată, M. are nevoie de
socializare, are nevoie să fie implicat în activitățile care-l atrag pentru a putea aduce rezultate
pozitive, pe care să le vadă chiar el. Familia are nevoie să mențină o relație strânsă, bazată pe
comunicare, pentru o creștere favorabilă copiilor.
Resursele materiale sunt de asemenea una dintre dificultățile cu care se confruntă
elevul, datorită faptului că nu reușește să meargă la terapiile specifice de care ar avea nevoie.

Prognosticul
Prognosticul este rezervat având în vedere diagnosticul lui J.M. şi atitudinea pasivă a
părinţilor acestuia.

Identificarea şi precizarea direcţiilor principale de intervenţie sau a tipurilor de servicii

specializate
Datorită dificultăților de adaptare în procesul de învățare și expresie verbală sunt
utile atât terapia complexă și integrată, cât și terapia tulburărilor de limbaj. J.M. necesită de
asemenea, o intervenție socio-educativă familială. Datorită conflictelor prezente, a
elementelor de violentă la care cei mici asistă, este nevoie de o consiliere a tuturor membrilor.
J.M. ar trebui să urmeze câteva ședințe de terapii individuale, în vederea îndepărtării stării
negative și de respingere pe care o adoptă în colectivitate. Terapia de grup, este de asemenea
utilă în vederea integrării acestuia în colectiv și a bunei relaționări cu ceilalți copii.

Evoluţia pe parcursul terapiei

55
 Cu ajutorul asistentului social care are familia în grijă, J.M. a reușit să beneficieze de
terapia individuală. Terapia pe care o urmează se datorează școlii speciale, cât și unei fundații
pentru copii cu Sindrom Down. Terapiile de care ar trebui să dispună J.M. sunt mult mai
multe, însă familia nu reușește să răspundă pozitiv acestor necesități.
Aceste instituții în care copilul este înscris, au în vedere cazul lui M. Încercând să
intervină cât mai mult în bună dezvoltare a copilului. Astfel că, familia a fost invitată la
câteva ședințe de terapie de familie, însă tatăl a refuzat să participe, pe motiv că nu este
interesat. În urmă acestei terapii, la care au participat mamă și copiii, mama a început să fie
mai responsabilă, să conștientizeze rolul pe care aceasta îl are și să pună mai mult accent pe
educația copiilor.
Psihologul fundației este cel care a intervenit cel mai mult în terapia copilului,
încercând să lucreze la stima de sine scăzută a copilului, la gradul de socializare al copilului,
cât și la reacțiile negative de comportament. În urmă acestora, M. continuă să fie timid în
grupurile de copii, însă are dorință de a se implică și el.

Rezultatele terapiei
În cazul elevului J.M. progresele sunt puţin vizibile. Condiţiile precare în care
familia trăieşte, atitudinea pasivă a părinţilor, nu-i oferă acestuia un mediu stimulativ în care
să se poată dezvolta. Astfel, elevul nu a beneficiat de toate terapiile care i-au fost
recomandate, deoarece familia nu şi-a permis această investiţie.

Rolul familiei în dezvoltarea copilului

Pe parcursul perioadei de terapie și din răspunsurile primite în urma aplicării
chestionarului părinților, au reieșit următoarele informații:
Copilul J.M., în vârstă de 11 ani, al doilea copil din 3 frați, se exprimă foarte greu verbal, mai
mult prin gesturi. Prezintă un limbaj vizibil redus, este foarte timid, alegând de multe ori să
stea singur. Capacitatea acestuia de a se concentra este slabă, răspunde cu greu cerințelor și
refuză să se implice în activități. Îi place foarte mult să deseneze.
Mediul familial în care trăiește este precar, iar între membrii familiei apar mereu conflicte și
certuri și elemente violente ale tatălui, manifestate asupra mamei. Părinții trăiesc în
concubinaj, sunt foarte severi cu cei trei copii, neocupându-se de creșterea și educarea lor.
Mama are probleme de sănătate și se ocupă mai mult de treburile din gospodărie. Tatăl este
mereu plecat, astfel cei trei copii sunt neglijați.
Bunica este cea care vine în ajutorul familiei, având grijă de cei mici.

56
Veniturile familiei sunt foarte mici, din această cauză, copilul nu poate beneficia de terapii.
Copilul este retras și se integrează cu greu în colectiv. Uneori se mai joacă cu frații săi.
Elevul a urmat o programă educațională la o vârstă preșcolară, având un eșec școlar din cauza
absențelor și neimplicării.
În prezent, este elev la o școală specială cu profesor itinerant. În cadrul activităților, nu se
implică decât dacă le cunoaște, dar asistă la activități stând pasiv, iar dacă se implică într-o
activitate, renunță foarte repede deoarece nu își poate menține atenția pe o perioadă foarte
lungă de timp.
În familie nu desfășoară nicio activitate, adoptând o atitudine negativă, confruntându-se cu o
neglijență în familie, chiar și fratele mai mare a acestuia a fost luat în plasament familial.
În ajutor a venit asistentul social, care are familia în grijă. În prezent, copilul beneficiază de
terapie individuală, în cadrul unei fundații.
Fundația la care este înscris copilul, insistă să intervină mai mult în dezvoltarea copilului,
astfel, familia a fost invitată să participe la ședințe de terapie în familie, tatăl refuzând mereu.
În urma acestora, mama a început să fie mai responsabilă și să pună mai mult accent pe
educația copiilor.
Psihologul din cadrul fundației încearcă să lucreze la stima de sine scăzută a copilului, la
socializarea acestuia, cât și la reacțiile negative de comportament.
Copilul continuă să fie timid în grupurile de copii, însă are dorința de a se implica și el .
Ca o concluzie, copilul are nevoie să participe la activități de terapie, împreună cu
părinții la terapiile de grup, la activități de logopedie, kinetoterapie, are nevoie să
stabilească relații de prietenie, să se integreze în colectivul clasei.
Familia are nevoie să mențină o relație strânsă, bazată pe comunicare, de asemenea, are
nevoie de ședințe de terapie și consiliere a tuturor membrilor familiei, pentru o creștere
și dezvoltare favorabilă copiilor.

Studiu de caz 3

I. Date biografice şi de identificare a cazului

1. Numele şi prenumele: B.M.
2. Data şi locul naşterii: 11.10.2011, Suceava.
3. Componenţa familiei: familia este alcătuită din 3 membri, şi anume: tatăl (48 de
ani), mama (43 de ani) si B.M. ( singurul copil al familiei).

57
II. Anamneza
A. Date medicale semnificative
1. Evoluţia din timpul sarcinii şi al naşterii: sarcina a evoluat normal, fiind lipsită de
complicaţii. Copilul s-a născut cu o greutate de 3.500 gr, având 49 de cm. şi a fost hrănit
natural până la 4 luni.
2. Bolile din timpul copilăriei:a avut mai multe internari în spital, dezvoltând o
sensibilitate pentru bolile de gat.
4. Antecedente patologice ale familiei:. Nu există antecedente familiale.
5. Starea actuală de sănătate: în prezent, starea de sănătate a copilului este relativ
bună.

B. Date psihologice semnificative

- aptitudini: se remarcă prin dans şi joc.
- comportament: deşi este o fire calmă, liniştită, are momente când adoptă o atitudine
impulsivă, având reacţii necontrolate, trecând de la o stare la alta ( ex.: de la râs, la plâns) fără
motiv.
- relaționare socială și comunicare: reacțiile la mediul înconjurător sunt pozitive.
Prezintă o întarziere în limbajul expresiv şi receptiv, cât şi o dificultate de pronunţie a unor
cuvinte, însă reuşeşte să comunice cu cei din jur.
- interese și aspirații: jocul este centrul ei de interes.
- imagine de sine: recunoaşte, identifică şi denumeşte schema corporală proprie, cât
şi a celorlalţi.
- deficiențe: deficienţă mintală moderată.
- aspecte psihologice legate de aderența la terapie:îi lipsește motivația intrinsecă şi
de asemenea nu îşi menţine atenţia concentrată mai mult de 10 minute pe o activitate.
- alte elemente semnificative pentru caz: prezintă imaturitate afectivă şi o dependenţă
crescută faţă de mama. B.S. este caracterizată de o emotivitate puternică, având tendinţa de a
se retrage la început, de a se izola, însă doar pentru o perioadă scurtă de timp.

C. Date pedagogice semnificative

1. Ruta şcolară: este elevă a școlii speciale, învățământ la domiciliu cu profesor
itinerant, în anul 2018-2019, urmând programele specifice educaționale.
2. Achiziţii de tip şcolar: reuşeşte să realizeze obiectivele propuse de profesorul
itinerant.

58
 3. Discipline preferate: participă la orice fel de activitate sub coordonare directă; se
implică la solicitarea cadrelor didactice.
4. Rezultate şcolare: rezultatele acesteia sunt pozitive, observându-se o creştere faţă
de anul precedent.
5. Activităţi extraşcolare:terapii specifice.

D. Date socio-econimice semnificative

1. Climatul familial, relaţiile dintre membrii familiei: Mediul familial în care B.M.
trăieşte este unul călduros şi armonios, bazat pe relaţii de înţelegere şi respect între toţi
membrii. Familia este un mediu stimulativ pentru B.M., părinţii acesteia colaborând foarte
mult atât cu profesorul itinerant, cât şi cu terapeuţii, fiind mereu prezenţi şi implicandu-se în
mod egal în educaţia copilului.
2. Relaţiile familiei cu comunitatea: de bună vecinătate.
3. Situaţia economică a familiei: situaţia economică a familiei este modestă, venitul
familiei fiind compus din salariul mamei - 2600 de lei, salariul tatălui - 2100 lei şi alocaţia de
stat a elevei - 98 de lei. Mama, B.S., este de profesie educatoare, iar tatăl, B.V., este
instalator.
4. Condiţii de locuit: familia deţine un apartament cu 2 camere, proprietatea soţilor,
bine mobilat şi întreţinut, având condiţii decente de locuit. De asemenea familia deţine un
automobil, folosit pentru deplasarea în diferite locuri a elevei. Condiţiile de trai ale familiei B.
sunt favorabile creşterii şi dezvoltării echilibrate ale elevei.
5. Gradul de integrare şi participare socială: Părinţii se implică cu mult interes în
creşterea şi educarea elevei, cât şi în recuperarea ei medicală ori de cate ori este necesar.
Autonomia personală a acesteia este parţial dezvoltată, părinţii urmărind un progres în acest
sens.

III. Aspecte particulare ale cazului

Particularităţi de vârstă şi specifice ale subiectului: are însuşite elementele de schemă
corporală; motricitatea fină este puţin dezvoltată.

Modul de manifestare al subiectului în activitatea cotidiană

1. Activitatea în familie: B.M. este o fire sensibilă, cu o mare nevoie de dragoste.
Familia este mediul care-i oferă acest lucru din plin şi astfel, eleva se implică cu usurinţă în

59
activităţile de familie. Cu mici excepţii, există şi momente de criză, când eleva refuză să
răspundă anumitor sarcini/reguli impuse de părinţi.
2. Grupul de prieteni: în acest cadru copilul se comportă la fel ca în toate mediile,
astfel că, îi place să stea în compania copiilor şi este dornică să cunoască noi persoane.
3. Implicarea în diverse tipuri de sarcini: se implică foarte repede în orice tip de
activitate însă nu îşi poate menţine atenţia pentru o lungă perioadă de timp, decât într-o
activitate antrenantă, care o atrage.

IV. Diagnosticul
Deficienţa mintală moderată pe fondul Sindromul Down, a fost diagnosticul pentru
B.M.

Identificarea problemelor, nevoilor şi dificultăţilor cu care se confruntă subiectul

Având o instabilitate psihomotrică şi o tulburare în ceea ce priveşte echilibrul, B.M.

are nevoie să urmeze câteva şedinţe de kinetoterapie. De asemenea, terapia logopedică este
necesară în ceea ce priveşte întârzierea în limbajul acesteia. Părinţii urmăresc în acelaşi timp
şi o cât mai mare dezvolatare a autonomiei personale a acesteia, apelând la cât mai multe
terapii specifice.
Copilul este foarte deschis şi are o mare nevoie de dragoste, ataşându-se foarte
uşor de cei din jur.

Prognosticul
Prognosticul este favorabil în ceea ce priveşte dezvoltarea armonioasă a elevei B.M.
datorită interesului manifestat de familie în procesul de recuperare al acesteia.

Evoluţia pe parcursul terapiei

B.M. participă la terapia logopedică, 1 oră/săptămână. Totodată aceasta urmează şi
terapia cognitiv-comportamentală unde realizează activităţi de comunicare, rezultatele fiind
tot mai vizibile.
De 3 ori pe săptămână, B.M. merge la kinetoterapie, gimnastică motorie, împreună
cu mama ei, fapt pentru care, renunţa din ce în ce mai mult la mişcările caracterizate de
lentoare şi hipotonie.

60
 Mama a decis ca B.M. să meargă şi la terapie individuală, unde lucrează cu
terapeutul pe activităţi de stimulare a comunicării (comunicare alternativă) şi stimulare
cognitiv-comportamentală.
De asemenea, familia a urmat până în prezent şi consilierea familială, fapt ce,
consideră ei, le-a oferit mai multă motivaţie şi încredere în ei, îmbunătăţindu-le totodată
relaţiile familiale.

Rezultatele terapiei
Progresul în cazul elevei B.M. este vizibil, implicarea familiei spunându-şi cuvântul.
În urma şedinţelor de terapie pe care le urmează, eleva s-a integrat mult mai repede în
colectivul clasei, relaţionând în prezent cu persoanele din jurul ei.
Părinții se află într-o strânsă colaborare cu profesorul itinerant, continuând
activitățile cu copilul.

Rolul familiei în dezvoltarea copilului

Concluzionând informațiile primite, din urma răspunsurilor din chestionarul adresat

părinților, reiese următoarele informații:
Familia este alcătuită din trei membri: mama, tatăl și fetița B.M., singurul copil al
familiei, în vârstă de 10 ani. Deși fetița este o fire calmă, liniștită, are momente când adoptă o
atitudine impulsivă, având reacții necontrolate, trecând de la o stare la asta (râs – plâns) fără
motiv.
Aceasta prezintă o întârziere în limbajul expresiv și receptiv, cât și o dificultate de
pronunție a unor cuvinte, reușind să comunice cu cei din jur. Prezintă imaturitate afectivă și o
dependență crescută față de mamă.
Fetița este caracterizată de o emotivitate puternică, având tendința de a se retrage la
început, de a se izola, doar pentru o perioadă scurtă de timp.
În familie sunt relații de înțelegere și respect între toți membrii familiei. Mediul
familial în care trăiește fetița este unul armonios și călduros. Părinții acesteia colaborează
foarte mult atât cu profesorul itinerant, cât și cu terapeuții, fiind mereu prezenți și implicându-
se în mod egal în educația copilului.
Părinții se implică cu mult interes în creșterea și educarea elevei, cât și recuperarea
medicală, ori de câte ori este necesar.

61
 Autonomia personală a acesteia este parțial dezvoltată, părinții urmărind un progres
în acest sens.
Fetița este integrată în cadrul unei școli speciale cu profesor itinerant. B.M. participă
la terapie logopedică, urmează terapii cognitiv-comportamentală, unde realizează activități,
rezultatele fiind tot mai vizibile.
De trei ori pe săptămână merge la kinetoterapie, gimnastică motorie, împreună cu
mama. Mama participă la cursuri de terapie individuală, unde lucrează cu terapeutul pe
activități de stimulare a comunicării și stimulare cognitiv-comportamentală.
De asemenea, familia a urmat până în prezent și consiliere familială, ceea ce le-a
oferit și mai multă încredere în ei, îmbunătățindu-le relațiile familiale.
B.M. este o fire foarte sensibilă, cu o mare nevoie de dragoste, familia fiind mediul
care ii oferă acest lucru din plin. Eleva se implică cu ușurință în activitățile de familie și se
joacă cu alți copii. Este foarte sociabilă, se implică cu ușurință în orice fel de activitate care o
atrage.
Părinții urmăresc și o dezvoltare a autonomiei personale, apelând la mai multe terapii
specifice. Familia a manifestat un interes ridicat în procesul de recuperare a acesteia.
In concluzie, condițiile de trai ale familiei și prezența părinților sunt favorabile
creșterii și dezvoltării echilibrate ale elevei.

Studiu de caz 4

I. Date biografice şi de identificare a cazului

1. Numele şi prenumele: H.D.
2. Data şi locul naşterii: 23.06.2013, Suceava.
3. Componenţa familiei: familia este alcătuită din 3 membri: tatăl (H. I.), mama
( G.L.) şi H.D., ea fiind singurul copil. Familia, în prezent, este monoparentală, cei doi părinți
fiind divorțați.

II. Anamneza
A. Date medicale semnificative
1. Evoluţia din timpul sarcinii şi al naşterii: sarcina a evoluat normal, naşterea a avut
loc la 40 de săptămâni, fiind lipsită de complicaţii. Copilul s-a născut cu o greutate de 3.300
gr, având 50 cm şi nu a fost hrănit natural.

62
 2. Bolile din timpul copilăriei: pe lângă bolile specifice copilăriei, I.T. a prezentat
afecţiuni pulmonare.
4. Antecedente patologice ale familiei: nu există
5. Starea actuală de sănătate: în prezent, starea de sănătate a copilului este relativ
bună.

B. Date psihologice semnificative

- aptitudini: sportive ( sare coarda foarte bine).
- comportament: prezintă o toleranţă scăzută la frustrare, având tendinţe agresive,
negativism.
- relaționare socială și comunicare: este retrasă, refuză să comunice, sau acceptă
după o bună perioadă de timp la solicitarea cadrelor. Comunicarea este deficitară, având un
limbaj întârziat, preferând să utilizeze limbajul nonverbal în rezolvarea sarcinilor.
- interese și aspirații: îi place să se uite la desene animate şi să asculte poveşti.
- imagine de sine: se constată o serie de tulburări ale psihomotricităţii, şi anume:
lateralitatea, schema corporală, structurile perceptiv-motrice, de culoare, de formă, spaţială,
temporală; capacităţi fizice reduse.
- deficiențe: întârziere în dezvoltarea cognitivă.
- aspecte psihologice legate de aderența la terapie: capacitate slabă de concentrare,
nu rezistă să-şi menţină atenţia mai mult de 10 minute; lipsește motivaţia intrinsecă și este
dezinteresată de activitățile școlare.
- alte elemente semnificative pentru caz: prezintă imaturitate afectivă; dependență de
adult ( de mama); voință scăzută de implicare. Relaţionează cu copiii, însa oferă un răspuns
neconstant atunci când este strigată pe nume.

C. Date pedagogice semnificative

1. Ruta şcolară: Din septembrie până în noiembrie 2020, eleva H.D. s-a prezentat la
școală, însă, nu s-a adaptat mediului şcolar şi regulamentului specific şcolii. Prin urmare, a
fost orientată şcolar de catre Serviciul de Orientare Şcolară şi Profesională din cadrul
C.J.R.A.E., către școala specială, învățământ la domiciliu, cu profesor itinerant.
2. Achiziţii de tip şcolar: nu reuşeşte să realizeze minimul de obiective propuse.
Necesită intervenţie individualizată.
3. Discipline preferate: educaţia fizică o menţine atentă.
4. Rezultate şcolare: rezultatele obţinute de acesta sunt minime

63
 5. Activităţi extraşcolare:terapii specifice

D. Date socio-econimice semnificative

1. Climatul familial, relaţiile dintre membrii familiei: Eleva locuieşte cu mama sa la
domiciliul acesteia în urma divorţului celor doi părinţi. În urma aflării vestii că vor avea un
copil cu Sindrom Down, tatăl a decis să părăsească familia, refuzând să aibă un copil
„bolnav”, susţinea el. Astfel, cei doi au divorţat, familia în care H.D. trăieşte în prezent,
fiind monoparentală. Mediul familiei este unul armonios, eleva bucurându-se de afecţiune şi
sprijin din partea mamei.
2. Relatiile familiei cu comunitatea: de buna vecinătate.
3. Situaţia economică a familiei: Mama este de profesie asistent personal, având
salariul de 1024 de lei. Bugetul complementar al familiei este de 305 lei, plus alocaţia de stat
84 de lei. Mama acesteia, deţine de asemenea şi un autoturism, folosit pentru deplasarea la
medic a copilului.
4. Condiţii de locuit: Eleva locuieşte cu mama, într-un apartament cu două camere
decomandat, proprietate personală, mobilat corespunzător. Condiţiile de trăit ale familiei sunt
favorabile dezvoltării armonioase ale elevei.
5. Gradul de integrare şi participare socială: Există o preocupare deosebită a
mamei în dezvoltarea elevei, din toate punctele de vedere. Mama se ocupă de educaţia elevei
H.D., participând la şedinţele individuale de la şcoală. H.D. este o fire timidă şi
interacţionează cu greu în colectivul clasei. Aceasta manifestă o dependenţă de figura
maternă, fapt pentru care are nevoie mereu de mama.

III. Aspecte particulare ale cazului

Particularităţi de vârstă şi specifice ale subiectului: H.D. are o întârziere moderată în
dezvoltarea psihică (vârsta mentală fiind estimată la 3 ani) şi de asemenea o întârziere în
dezvoltarea limbajului expresiv.

Modul de manifestare al subiectului în activitatea cotidiană

1. Activitatea în familie: H.D. este deschisă în cadrul familiei, însă are dificultăţi în a
respecta regulile stabilite. Îşi petrece mult timp cu mama: cele două se plimbă des împreună,
se joacă.
2. Grupul de prieteni: în acest cadru copilul se comportă diferit, astfel că, nu respectă
regulile de joc, este impulsivă, îi împinge pe copiii cu care se joacă.

64
 3. Implicarea în diverse tipuri de sarcini: de regulă, nu se implică în activităţi decât
dacă sunt foarte atractive şi foarte scurte tocmai din cauza faptului că nu poate înțelege
regulile, nu poate prevedea urmările acestora şi pentru că nu poate fi atentă. În schimb, dacă
mama este în preajmă, acceptă să fie implicată.

IV. Diagnosticul
Eleva H.D. a fost diagnosticată printr-o întârziere în dezvoltarea cognitivă
(moderată) şi de limbaj pe fondul Sindromului Down.

Identificarea problemelor, nevoilor şi dificultăţilor cu care se confruntă subiectul

H.D. refuză să coopereze cu alți copii, fapt pentru care are nevoie de o stabilizare a
relaţiilor cu aceştia. Aceasta adoptă o atitudine caracterizată de negativism şi acţionează într-
un mod agresiv atunci când nu este mulţumită de anumite rezultate pe care le obţine în urma
unor sarcini pe care le are de rezolvat. H.D. are nevoie să îşi recapete încrederea în ea şi să îşi
formeze o atitudine pozitivă asupra mediului înconjurător.
Eleva are nevoie de sprijin afectiv, din partea mamei, întrucât este singurul adult din
familie. Fetiţa simte lipsa tatălui şi se confruntă cu refuzul acestuia de a o vedea, fapt pentru
care are nevoie de sprijinul matern.

Prognosticul
Prognosticul este rezervat.

Identificarea şi precizarea direcţiilor principale de intervenţie sau a tipurilor de servicii

specializate

H.D. necesită o implicare profundă în terapiile specifice. Stimularea cognitivă,

comportamentală, cât şi stimularea dezvoltării limbajului, terapia logopedică, sunt utile
pentru dezvoltarea acesteia.

65
Evoluţia pe parcursul terapiei
H.D. este beneficiara serviciilor de terapie recuperatorie în cadrul centrului de zi
„Blijdorp”. Aceasta participă când şi când la şedinţele de terapie cognitiv-comportamentală,
realizând activităţi de dezvoltare a autonomiei.
Terapia de grup, o poate ajuta pe D. să-şi dezvolte abilităţile de socializare, astfel
reuşind să se desprindă de mama în realizarea sarcinilor uşoare.
Relaţia strânsă pe care a reuşit să o consolideze cu terapeutul, o ajută pe elevă să se
simtă în siguranţă şi să aibă încredere în a comunica cu acesta.
H.D. merge o dată pe săptamână la terapia individuală. În urma acesteia fetiţa începe
să renunţă la stările negative, şi din spusele cadrului didactic, apare dorinţa de a sta în preajma
copiilor.

Rezultatele terapiei
H.D. este diagnosticată cu Sindrom Down, întârziere medie în plan cognitiv şi
întârziere sevară în dezvoltarea limbajului. Deoarece nivelul dezvoltării indică o vârstă
mentală de 3 ani, se recomandă continuarea participării la programul de reabilitare în centrul
de zi.
Pentru ca rezultatele acestor terapii să fie cât mai vizibile, intervenţia şi participarea
trebuie să fie constantă, pentru ca eleva să reuşească să-şi însuşească noi comportamente şi să
îndepărteze ce este negativ.

Rolul familiei în dezvoltarea copilului

În vârstă de 9 ani, fetița este singurul copil al familiei, familia fiind momentan
monoparentală, formată din mamă și fetiță. Cei doi părinți sunt divorțați: tatăl a plecat după
nașterea fetiței, aflând că va avea sindrom Down. Fetița, în vârstă de nouă ani, are o stare de
sănătate bună: sare coarda, participă la activități sportive. Însă pe plan comportamental,
prezintă o toleranță scăzută la frustrare, având tendințe agresive și negativism.
Fetița este retrasă, refuză să comunice sau reacționează greu la solicitarea cadrului
didactic. Comunicarea este deficitară, având un limbaj întârziat, preferând să utilizeze
limbajul nonverbal. În rezolvarea sarcinilor, îi place să asculte povești și să se uite la desene
animate. Se constată o serie de tulburări ale psihomotricității și anume lateralitate, schemă

66
corporală, structurile perceptiv motrice, de culoare, formă, spațială, temporară, capacități
fizice reduse.
Eleva prezintă întârziere în dezvoltarea cognitivă. Fetița nu rezistă să și mențină
atenția mai mult de 10 minute și este dezinteresată de activitățile școlare. Prezintă imaturitate
afectivă, dependență de adult (mamă). La activități are o voință scăzută de implicare, jucându-
se uneori cu alți copii.
În prezent, fetița este înscrisă la clasa pregătitoare din cadrul școlii speciale cu
profesor itinerant. Deși locuiește doar cu mama, mediul familiar este unul armonios care îi
oferă multă afecțiune și sprijin. Mama este foarte preocupată de dezvoltarea elevei din toate
punctele de vedere: se ocupă de educația fetei, participând la activitățile didactice împreună
cu fetița.
Fetița este o fire foarte timidă și se integrează greu în colectivul clasei, manifestând
dependență de figura maternă, având nevoie mereu de mama sa. În familie are dificultăți de a
respecta regulile stabilite, petrece foarte mult timp împreună cu mama: ele se plimbă, se joacă.
Cu toate acestea, în cadrul activităților educative, este impulsivă. Se implică greu în activități,
dar dacă este mama în preajmă, acceptă să fie implicată în sarcini. Mama o ajută la teme, este
mereu în preajma, ei ceea ce îi oferă siguranță. O ajută să se îmbrace și să mănânce.
Eleva are nevoie de un mediu afectiv din partea mamei deoarece este singurul adult
din viața de familie. Fetiță simte lipsa tatălui și se confruntă cu refuzul acestuia de a o vedea,
fapt pentru care are nevoie de sprijinul mamei pentru a reuși să își însușească noi
comportamente și să renunțe la tot ce este negativ.

Studiu de caz 5

I. Date biografice şi de identificare a cazului

1. Numele şi prenumele: B.E.
2. Data şi locul naşterii: 30.10.2010, Suceava.
3. Componenţa familiei: Familia este compusă din tatăl ( B.M.), mama ( U.E) şi
copilul în cauză. În prezent familia este monoparentală, cei doi părinţi fiind despărţiţi, fata
locuind cu mama ei.

II. Anamneza
A. Date medicale semnificative

67
 1. Evoluţia din timpul sarcinii şi al naşterii: sarcina a evoluat normal. Copilul s-a
născut cu o greutate de 2.900 gr, având 40 cm.
2. Bolile din timpul copilăriei: boli curente ale copilăriei.
4. Antecedente patologice ale familiei:. Nu există antecedente în familie.
5. Starea actuală de sănătate: în prezent, starea de sănătate a copilului este relativ
bună, având un sistem imunitar scăzut.

B. Date psihologice semnificative

- aptitudini: plastice.
- comportament: cooperează în general în manieră proprie. Are un temperament
coleric.
- relaționare socială și comunicare: iniţiază contacte cu cei din jur şi are capacitatea
de a denumi anumite obiecte simple. Comunicare este uşor deficitară.
- interese și aspirații: jucăriile sunt un centru de interes.
- imagine de sine: recunoaşte, identifică şi denumeşte schema corporală proprie;
- deficiențe: întârziere uşoară în dezvoltarea limbajului, întârziere în dezvoltarea
psihomotrică, deficienţa mintală moderată.
- aspecte psihologice legate de aderența la terapie: manifestă interes pentru lumea
înconjuratoare. Îi place să cunoască noi persoane şi să lege prietenii.
- alte elemente semnificative pentru caz: îi plac acivităţile antrenante ( cu muzică şi
cânt), solicită atenţia adultului; autonomia persoanală este în continuă dezvoltare.

C. Date pedagogice semnificative

1. Ruta şcolară Din anul 2018- 2019 este eleva școlii speciale, învățământ la
domiciliu cu profesor itinerant. Nu prezintă interes pentru materiile didactice, însă îşi menţine
atenţia asupra lucrurilor realizate practic.
2. Achizitii de tip şcolar: Cititul şi scrisul sunt slab însuşite.
3. Discipline preferate:educaţia muzicală şi educaţia fizică.
4. Rezultate şcolare: rezultatele obţinute de acesta sunt minime.
5. Activităţi extraşcolare:-

D. Date socio-econimice semnificative

1. Climatul familial, relațiile dintre membrii familiei: Mediul familial în care B.E.
trăiește este unul dezorganizat, nestimulativ dezvoltării acesteia. Părinții sunt despărțiți, nu

68
mai locuiesc împreună, relaţiile dintre cei doi fiind distante. Fetița nu se bucură de foarte
multă atentei din partea mamei, care este mereu ocupată cu treburile gospodărești, fapt pentru
care stă mereu singură şi se uită la desene animate.
2. Relaţiile familiei cu comunitatea: necunoscute.
3. Situaţia economică a familiei: situaţia economică a familiei este precară. Mama
acesteia, U.E., este casnică, lucrează în propria gospodărie. Venitul familiei este realizat din
alocaţia copilului şi un venit agricol de 100 de lei. ( bani insuficienţi pentru acoperirea
costurilor necesare elevei B.E.).
4. Condiţii de locuit: condiţiile de locuit sunt modeste, B.E. stă împreună cu mama
sa într-un apartament cu 1 cameră, în mediul rural. Locuinţa este îngrijită, condiţiile igienico-
sanitare sunt acceptabile, însă resursele materiale le lipsesc.
5. Gradul de integrare şi participare socială: Mama se preocupă de educaţia
acesteia într-o mică măsură şi nu-şi permite să investească în dezvoltarea acesteia. Eleva
interacţionează cu cei din jur, însă comunicare este defectuasă, având lacune.

III. Aspecte particulare ale cazului

Particularităţi de vârstă şi specifice ale subiectului: B.E. cunoaşte schema corporală, ştiind
să definească elementele. De asemnea autonomia acesteia este parţial dezvoltată, aceasta
reuşind să se îmbrace singură.

Modul de manifestare al subiectului în activitatea cotidiană

1. Activitatea în familie: B.E. este atrasă de desene animate şi îşi petrece majoritatea
timpului în faţa televizorului, în timp ce mama se ocupă de gospodărie. Eleva reacţionează
impulsiv când mama refuză să se joace cu ea.
2. Grupul de prieteni: nu respectă regulile de joc, este agitată şi violentă cu ceilalţi
copii.
3. Implicarea în diverse tipuri de sarcini: se implică în sarcinile care-i stârnesc
interes şi preferă să le repete la nesfârşit decât să facă o nouă activitate.

IV. Diagnosticul
B.E. a fost diagnosticată cu o deficienţă mintală moderată pe fondul Sindromului
Down.

Identificarea problemelor, nevoilor şi dificultăţilor cu care se confruntă subiectul

69
 Eleva are nevoie de sprijin afectiv din partea mamei. În urma despărţirii de tatăl ei,
fetiţa a suferit mult, iar acesta o vizitează foarte rar. B.E. are nevoie de suport financiar, de
resurse materiale, deoarece venitul familiei este foarte mic, iar mama nu-şi permite să o
includă în activităţi extraşcolare, de care eleva are mare nevoie.
B.E. are nevoie să fie implicată în cât mai multe activităţi de socializare, pentru a
reuşi să se integreze cât mai bine.
Datorită treburilor gospodăreşti, mama neglijează nevoile fetei şi nu se interesează de
situaţia ei şcolară.

Prognosticul
Prognosticul este rezervat.

Identificarea şi precizarea direcţiilor principale de intervenţie sau a tipurilor de servicii

specializate

B.E. necesită terapii specifice, care vizează stimularea cognitivă, cât şi şedinte de
kinetoterapie în vederea dezvoltării psihomotricităţii.
De asemenea, terapia logopedică este utilă în vederea corectării pronunţiei
defectuase, întrucât acesta formulează de multe ori mesaje în manieră proprie, neinteligibile.
Se recomandă totodată, terapia împreună cu mama acesteia, pentru ca mama să-şi
conştientizeze rolul în familie şi să-şi însuşească responsabilităţile.

Evoluţia pe parcursul terapiei

Date fiind condiţiile nefavorabile ale familiei, B.E. nu are posibilitatea de a participa
la toate şedinţele de terapie, acestea nefiind constante, fapt pentru care aceasta devine de
fiecare dată bulversată de ceea ce se întâmplă.
De fiecare dată când merge, răspunde şi se adaptează normelor şi cerinţelor mediului,
fapt pentru care progresele ar fi uşor de obţinut în cazul în care ar exista o disponibilitate şi
implicare mai mare din partea mamei.

Rezultatele terapiei
În concluzie, B.E. are nevoie de sprijinul familiei, în scopul de a progresa cât mai
repede în ceea ce priveşte dezvoltarea sa.

70
 Lipsa resurselor materiale, neimplicarea din partea mamei, mediul nestimulativ în
care eleva trăieşte sunt factori care contribuie în defavoarea unei dezvoltări armonioase.

Rolul familiei în dezvoltarea copilului

Eleva B.E., în vârstă de 10 ani, este singurul copil din familie. În prezent familia fiind
monoparentală, părinții fiind despărțiți, aceasta locuind doar cu mama. În general are un
temperament coleric, denumește obiecte simple, comunicarea este ușor deficitară.
Aceasta prezintă o întârziere ușoară în dezvoltarea limbajului, denumește schema
corporală proprie, prezintă întârziere în dezvoltarea psihomotrică. Îi place să cunoască
persoane noi și să lege prietenii, îi plac activitățile antrenante cu muzică și cânt. Solicită
atenția adultului, iar autonomia personală este în continuă dezvoltare.
Aceasta este integrată în cadrul unei școli speciale cu profesor itinerant. Cititul și
scrisul sunt slab însușite, nu îi plac materiile didactice, preferând activități de educație
muzicală și educație fizică.
Mediul familial în care trăiește fetița este unul dezorganizat, părinții fiind despărțiți.
Aceștia nu locuiesc împreună. Mama este mereu ocupată cu treburile casnice, iar fetița stă
singură și se uită la desene animate.
Condițiile de locuit sunt modeste, iar resursele financiare și materiale lipsesc. Mama se
preocupă de educația acesteia într-o mică măsură, nu-și permite să investească în dezvoltarea
acesteia.
Eleva este prietenoasă, interacționează cu cei din jur, însă comunicarea este
defectuoasă. Autonomia este parțial dezvoltată, aceasta reușește doar să se îmbrace singură.
Cu ceilalți copii este agitată, violentă și nu respectă regulile de joc. Când mama acesteia
refuză să se joace cu ea, reacționează impulsiv.
Eleva are nevoie de sprijin afectiv din partea mamei după despărțirea părinților,
deoarece fetița a suferit mult din cauza lipsei tatălui (acesta o vizitează foarte rar). Fetița are
mare nevoie de suport financiar, de resurse materiale, pentru a participa la activitățile
extrașcolare.
Pentru a reuși să se integreze mai bine, are nevoie de cât mai multe activități de
socializare, de terapii specifice dezvoltării, de o mai bună colaborare a mamei cu profesorul
itinerant. Fetița are nevoie de terapie, împreună cu mama acesteia, pentru ca mama să
conștientizeze rolul în familie și să își însușească responsabilitățile.

Studiu de caz 6

71
I. Date biografice şi de identificare a cazului
1. Numele şi prenumele: V.R.
2. Data şi locul naşterii: 10.02.2009, Suceava.
3. Componenţa familiei: familia este alcătuită din 4 membri, şi anume: tatăl ( V.A.),
mama ( V.M.), fratele mai mare ( V.V.) şi mezinul familiei, V.R.

II. Anamneza
A. Date medicale semnificative
1. Evoluţia din timpul sarcinii şi al naşterii: sarcina a evoluat normal, fiind lipsită de
complicaţii. Copilul s-a născut cu o greutate de 3.200 gr, având 49 cm.
2. Bolile din timpul copilăriei:a fost spitalizat de mai multe ori în urma unor răceli
grave.
4. Antecedente patologice ale familiei: nu există antecedente.
5. Starea actuală de sănătate: în prezent, starea de sănătate a copilului este relativ
bună.

B. Date psihologice semnificative

- comportament: este introvertit şi trece foarte repede de la o reacţie la alta
( negativist).
- relaționare socială și comunicare: câteodată este impulsiv și agresiv; expimarea
acestuia este săracă, uneori neinteligibilă pentru cei din jur ( relaţionează cu greu).
- interese și aspirații: este atras de desenele animate.
- imagine de sine: are însuşită schema corporală; autonomia personală este în
structurare.
- deficiențe: deficienţă mintală moderată.
- aspecte psihologice legate de aderența la terapie: capacitate slabă de a se
concentra, nu prezintă interes pentru activităţile de grup şi prefeă să stea mai mult singur.
- alte elemente semnificative pentru caz: prezintă imaturitate afectivă; o dependență
de adult (faţă de tatăl său); voința de lucru este scăzută. Limbajul acestuia este foarte slab
dezvoltat, fapt ce-i îngreunează procesul de comunicare cu cei din jur şi posibilităţile de
relaţionare.
C. Date pedagogice semnificative

72
 1. Ruta şcolară: Neşcolarizat, în anul 2020-2021 a beneficiat de serviciile de terapie
oferite de Centrul de Zi, Blijdorp, Suceava. În prezent este elev al școlii speciale, învățământ
la domiciliu cu profesor itinerant, în clasa I.
2. Achiziţii de tip şcolar: acesta reuşeşte să realizeze mininul de obiective propuse.
Are capacitatea de a face diferenţieri şi potriviri de forme şi culori.
3. Discipline preferate: îi place matematica atunci când este realizată prin obiecte
palpabile sau prin activităţi individuale.
4. Rezultate şcolare: rezultatele obţinute de acesta sunt minime.
5. Activităţi extraşcolare: terapii specifice şi kinetoterapie.

D. Date socio-econimice semnificative

1. Climatul familial, relaţiile dintre membrii familiei: Mediul familial în care V.R.
trăieşte este unul armonios. V.R. locuieşte împreună cu tatăl său (V.A.), mama lui, fiind
plecată în Italia. Relaţia părinţilor este strâns legată, aceştia susţinându-se reciproc, chiar şi de
la distanţă. Tatăl este foarte preocupat de dezvoltarea lui R., fapt pentru care se străduieşte să
fie cât mai prezent la activitaţile la care acesta participă. R. se înţelege foarte bine cu tatăl,
relaţia lor fiind foarte apropiată, însă lipsa mamei l-a afectat foarte mult. Tatăl încearcă să
compenseze atât rolul mamei, dar afecţiunea acesteia îi lipseşte copilului.
2. Relaţiile familiei cu comunitatea: de bună vecinătate.
3. Situaţia economică a familiei: situaţia economică a familiei este modestă, venitul
familiei fiind compus alocaţiile copiilor şi banii trimişi de mama acestora din străinătate, tatăl
neavând un loc de muncă. Mama lucrează cu ziua, iar veniturile sunt destul de mici. Cu toate
acestea, părinţii fac mari sacrificii pentru a le oferi copiilor tot ce au nevoie.
4. Condiţii de locuit: familia deţine o locuinţă proprietate, un apartament cu 2
camere în mediul urban, în Suceava. Condiţiile creştrii şi dezvoltării copiilor sunt echilibrate,
existând o preocupare deosebită a părinţilor pentru dezvoltarea acestora din toate punctele de
vedere.
5. Gradul de integrare şi participare socială: tatăl se ocupă în egală măsură de
educaţia celor doi copii ai săi, fără să facă diferenţe între ei. Îşi dedică tot timpul acestora, mai
ales lui R. având în vedere că trebuie să-l însoţească la toate terapiile din timpul săptămânii,
cât şi să-l ia şi să-l conducă la şcoală zilnic. Însă, acest lucru nu este suficient. De când a
plecat mama în străinătate ( în urmă cu 7 luni de zile), R. s-a închis foarte mult, refuzând să
mai comunice ca înainte şi adoptând anumite comportamente negative. Relaţia cu tatăl lui, s-a
răcit puţin, acestuia fiindu-i foarte greu să mai comunice cu el.

73
 Până la plecarea mamei, copilul era foarte sociabil, însă de când a rămas doar cu tatăl
lui, acesta este mai rezervat.

III. Aspecte particulare ale cazului

Particularităţi de vârstă şi specifice ale subiectului: V.R. are o motricitate generală în
limitele normalului, lateralitatea nefiind încă fixată şi structura perceptiv motrică
nestructurată. Comunicare verbală a acestuia este deficitară: răspunde prin cuvinte simple şi
alege mai mult comunicarea nonverbală.

Modul de manifestare al subiectului în activitatea cotidiană

1. Activitatea în familie: În mediul familial, R. este liniştit, de multe ori alege să se
joace cu fratele lui. Există situaţii în care refuză orice joc, orice jucărie şi alege să stea singur
pentru minute bune, alungând pe toată lumea din jurul lui ( acest lucru se întâmplă de obicei
în urma discuţiilor telefonice cu mama sa).
2. Grupul de prieteni: în acest cadru copilul se comportă asemenător, nu respectă
regulile de joc, este impulsiv, îi împinge pe copiii cu care se joacă sau se asează într-un colţ
singur. În cazul unor activităţi care îi trezesc interesul, acesta se implică activ.
3. Implicarea în diverse tipuri de sarcini: de regulă, nu se implică în activităţi decât
dacă sunt foarte atractive şi foarte scurte tocmai din cauza faptului că nu poate înţelege
regulile, nu poate prevedea urmările acestora şi pentru că nu poate fi atent. De asemenea
preferă activităţile individuale şi mai puţin cele de grup.

IV. Diagnosticul
V.R. a fost diagnosticat cu o deficienţă mintală moderată pe fondul Sindromului
Down, menţionându-se şi probleme legate de substimularea din mediul familial.

Identificarea problemelor, nevoilor şi dificultăţilor cu care se confruntă subiectul

V.R. este o fire introvertită şi necesită implicare în activităţi care să-i permită să-şi
dezvolte abilităţile de relaţionare cu ceilalţi. Copilul este negativist, fapt pentru care are
nevoie să-şi mărească încrederea în forţele proprii, devenind sigur pe el.
Elevului îi lipseşte afecţiunea mamei, are momente când plânge şi vrea să vorbească
cu ea la telefon sau pe internet şi nu se linişteşte până nu o aude. Acesta are nevoie de
sprijinul afectiv cât mai mare al ambilor părinţi, dar mai ales al tatălui care se află lângă el.

74
 Copilul are nevoie să fie implicat în cât mai multe activităţi, întrucât, atunci când
face ceva ce îi place, adoptă o atitudine pozitivă.

Prognosticul
Prognosticul este rezervat.

Identificarea şi precizarea direcţiilor principale de intervenţie sau a tipurilor de servicii

specializate
În primul rând, R. are nevoie de terapie individuală în scopul de a-și diminua stările
anxioase, negative, și pentru a-și descoperi și scoate în evidența puntele țări. Terapia
logopedica este deasemenea recomandată pentru dezvoltarea comunicării și a interacțiunii
totodată.
Terapia de grup este utilă pentru R. deoarece necesită o dezvoltare a socializării,
lucru care s-ar putea produce mult mai ușor în grupuri cu mai mulți copii.

Evoluţia pe parcursul terapiei

R. este beneficiarul serviciilor de terapie oferite de către o fundație pentru copii cu
Sindrom Down. Acesta a fost inclus în programul individual de terapie congnitiv-
comportamentală, unde merge o data pe săptămâna. Acesta a ajuns să rezolve sarcini cu
bucurie, să cunoască culorile și formele, să le sorteze după mărimi.
R. a fost integrat de asemenea într-un program de terapie de grup, însă această nu a
dat rezultate, copilul refuzând să lucreze, să se implice în grupuri mari. Acest lucru s-a
petrecut în urmă cu jumătate de an. În prezent se încearcă o nouă integrare în terapia de grup,
deoarece copilul pare dornic de o astfel de interacțiune.

În urma terapiilor individuale, unde a legăt o strânsă prietenie cu terapeutul, copilul

nu mai are aceleaşi reacţii negative după ce vorbeşte cu mama la telefon, fapt care arată că
acesta începe să se obişnuiască cu ideea şi să accepte acest lucru.

Rezultatele terapiei
R. prezintă o întârziere moderată în plan cognitiv, în dezvoltarea emoțională și în
limbaj. Pe lângă terapiile specifice la care acesta ia parte, este necesar că activitățile să fie
continuate și acasă, astfel copilul își însușeste lucrurile pozitive într-un timp mai rapid. De

75
asemenea, familia este mediul în care copilul își poate dezvoltă acest sentiment de siguranță
de care are nevoie, pentru a se simți optimist și încrezător. Dăruirea totală și implicarea într-o
mare măsură, grăbesc acest proces de dezvoltare a elevului într-o direcție pozitivă

Rolul familiei în dezvoltarea copilului

Familia este alcătuită din patru membri: tatăl, mama, fratele mai mare și mezinul
familiei, în vârstă de 13 ani. Mediul familial în care trăiește este unul armonios. Acesta
locuiește împreună cu tatăl său, mama fiind plecată în Italia.
Relația părinților este strâns legată, aceștia susținându-se reciproc, chiar și de la
distanță. Tatăl este preocupat de dezvoltarea copilului, fapt pentru care se străduiește să fie cât
mai prezent în activitățile la care acesta participă. Starea materială este modestă, tatăl neavând
loc de muncă, iar mama lucrează în străinătate.
Condițiile creșterii și dezvoltării copilului sunt echilibrate, existând o preocupare
deosebită a părinților pentru dezvoltarea acestora, din toate punctele de vedere.
Tatăl se ocupă în egală măsură de educația acestora: îl însoțește pe R. la toate terapiile din
timpul săptămânii și îl ajută să pregătească temele.
Elevul răspunde prin cuvinte simple și alege mai mult comunicarea nonverbală.
În mediul familial copilul este liniștit, se joacă de multe ori singur, petrece mult timp singur,
alungându-i pe toți din jurul său. Nu este sociabil cu alți copii, îi îmbrâncește, este o fire
introvertită și preferă activitățile individuale decât cele de grup.
Copilul are nevoie de terapie individuală, în scopul de a-și determina stările anxioase
negative. De asemenea, are nevoie și de terapie logopedică, cât și de terapie de grup, pentru a
socializa mai ușor în grupurile cu mai mulți copii. De când a plecat mama (aproximativ opt
luni), copilul s-a închis foarte mult, refuzând să mai comunice ca înainte și adoptând anumite
comportamente negative. Relația cu tatăl său s-a răcit puțin, acestuia fiindu-i foarte greu să
mai comunice și cu el.
Până la plecarea mamei, copilul era foarte sociabil, însă de când a rămas cu tatăl lui,
acesta este mai rezervat.
Pe lângă terapiile la care copilul participă, este necesar ca acesta să continue și acasă.
De asemenea familia este mediul în care își poate dezvolta acest sentiment de
siguranță, de care are nevoie pentru a se simți încrezător și puternic.
În urma terapiilor individuale, copilul nu mai are aceleași reacții negative, vorbește mai mult
cu mama la telefon, s-a obișnuit cu ideea că mama este plecată și se pare că acceptă acest
lucru.

76
 Dăruirea totală și implicarea într-o mai mare măsură a familiei, grăbesc acest proces
de dezvoltare a copilului.

Studiu de caz 7

I. Date biografice şi de identificare a cazului

1. Numele şi prenumele: C.A.
2. Data şi locul naşterii: 14.07.2012, Suceava.
3. Componenţa familiei: familia este alcătuită din 5 membri, şi anume: tatăl (C.N.),
mama (C.L.), doi fraţi mai mari decât A. ( C.I.) şi (C.D.), A. fiind mezinul familiei.

II. Anamneza
A. Date medicale semnificative
1. Evoluţia din timpul sarcinii şi al naşterii: evoluţia sarcinii a fost bună, mama nu a
suferit boli infecţioase. Copilul s-a născut cu o greutate de 2.400 gr, având 45 cm şi a fost
hrănit natural până la 4 luni. În primul an de viaţă copilul s-a aflat în evidenţa specialiştilor.
Evoluţia sa a fost normală, nefiind identificate incidente.
2. Bolile din timpul copilăriei: prezintă sensibilitate crescută la infecţii, fapt pentru
care a avut câteva intervenţii spitalizate.
4. Antecedente patologice ale familiei: nu există antecedente în familie.
5. Starea actuală de sănătate: în prezent, starea de sănătate a copilului este relativ
bună.

B. Date psihologice semnificative

- aptitudini (inclusiv inteligența): deficiență mentală moderată, IQ = 56.
- comportament: uneori agresiv.
- relaționare socială și comunicare: reacții pozitive la mediul înconjurător, câteodată
este impulsiv cu cei din jur; expimarea sa este neinteligibilă şi are un vocabular sărac.
- interese și aspirații: îşi doreşte să fie poliţist.
- imagine de sine: recunoaşte schema corporală proprie, cât şi pe a celorlalţi.
- deficiențe: deficienţă mintală moderată.

77
 - aspecte psihologice legate de aderența la terapie: lipsește motivația intrinsecă;
preferă să stea izolat de ceilalţi.
-alte elemente semnificative pentru caz: prezintă imaturitate afectivă.

C. Date pedagogice semnificative

1. Ruta şcolară: Din anul 2019-2020 este elevul școlii speciale, învățământ la
domiciliu cu profesor itinerant
2. Achizitii de tip şcolar: nu reuşeşte să realizeze minimul de obiective propuse.
Reuşeşte cu mare dificultate să-şi menţină atenţia concentrată pe o activitate mai mult de 10
minute.
3. Discipline preferate: îi plac majoritatea materiilor, însă preferă să stea pasiv şi să
asiste.
4. Rezultate şcolare: rezultatele obţinute de acesta sunt minime.
5. Activităţi extraşcolare: elevului A. îi lipseşte activitatea extraşcolară, iar acest fapt
se datorează condiţiilor financiare ale familiei, cât şi timpului limitat pe care aceştia îl
investesc în dezvoltarea copilului.

D. Date socio-econimice semnificative

1. Climatul familial, relaţiile dintre membrii familiei: mediul familial în care C.A.
trăieşte, nu este unul stimulativ. Unul dintre fraţii mai mari, (C.I.) se află în centrul de
plasament, restul membrilor locuind împreună. Copilul asistă în familie la şcene conflictuale
între părinţi, bazate pe violenţă din partea tatălui asupra mamei. Cei doi părinţi nu sunt foarte
protectivi cu cei mici, neglijându-i în cea mai mare parte a timpului.
2. Relaţiile familiei cu comunitatea: sunt necunoscute.
3. Situaţia economică a familiei: situaţia economică a familiei este precară. Membrii
familiei trăiesc din veniturile alocaţiilor copiilor, cei doi părinţi neavând un loc de muncă
stabil. Tatăl, obişnuieşte să mai lucreze cu ziua, aducând foarte rar bani în casă. Acest lucru
împiedică participarea elevului la activităţile extraşcolare, care presupun anumite costuri, pe
care familia nu şi le permite.
4. Condiţii de locuit: familia locuiesţe în mediul rural, într-o locuinţă proprietate cu 3
camere, unde condiţiile de trai sunt decente, favorabile creşterii copiilor.
5. Gradul de integrare şi participare socială: părinţii lui A. sunt interesaţi de situaţia
şcolară a acestuia, însă nu-şi dedică foarte mult timp dezvoltării lui. Ei nu obişnuiesc să
participe la şedinţele cu părinţii şi vin foarte rar la şcoală pentru a discuta cu doamna dirigintă.

78
Terapiile de care ar trebui să beneficieze A. sunt costisitoare, fapt pentru care aceştia nu şi le
permit. Din această cauză, A. a fost implicat într-o fundaţie pentru copii cu Down, însă nu
mergea constant la orele de terapie, acest lucru datorită neimplicării părinţilor.

III. Aspecte particulare ale cazului

Particularităţi de vârstă şi specifice ale subiectului: A. prezintă dificultăţi de învăţare în

ceea ce privesc materiile şcolare ( prezintă dezinteres în majoritatea activităţilor).

Modul de manifestare al subiectului în activitatea cotidiană

1. Activitatea în familie: autonomia personală a lui A. este deficitară, are nevoie de
supraveghere în permanenţă. Acasă, fraţii lui îşi petrec cel mai mult timp cu acesta, având
grijă de el, în timp ce părinţii se ocupă de gospodărie sau alte treburi personale.
2. Grupul de prieteni: în acest cadru copilul se comportă diferit fata de cum este în
mediul familial. Stă izolat, se implică cu greu în jocuri cu ceilalţi copii şi pare de multe ori
speriat de reacţiile lor.
3. Implicarea în diverse tipuri de sarcini: de regulă, nu se implică în activităţi decât
dacă sunt foarte atractive şi dacă le cunoaşte deja.

IV. Diagnosticul
C.A. a fost diagnosticat cu o deficienţă mintală severă pe fondul Sindromului Down.

Identificarea problemelor, nevoilor şi dificultăţilor cu care se confruntă subiectul

Elevul are un limbaj slab dezvoltat și necesită intervenție logopedica. Motivația
acestuia este intrinsecă, fapt pentru care se implică greu în activitate. Acesta se integrează
puțin mai greu în colectiv, și interacționează destul de puțin cu ceilalți copii, motiv pentru
care intervenția individuală cu terapeutul este utilă.
Copilul are nevoie de sprijin afectiv, lucru pe care îl arată prin atașamentul față de
cadrele didactice din instituția la care este înscris.
Familia C. are nevoie de o intensificare a colaborării cu școală, deoarece o mai mare
implicare din partea părinților pentru dezvoltarea copilului.

Prognosticul
Prognosticul este rezervat.

79
Identificarea şi precizarea direcţiilor principale de intervenţie sau a tipurilor de servicii
specializate
C.A. are nevoie de terapie logopedică pentru a-şi corecta tulburarea de limbaj, dar în
primul rând, elevul necesită integrarea în terapia individuală cognitiv-comportamentală.
Întreaga familie necesită câteva sşdinte de terapie familială, întrucât părinţii se
confruntă cu anumite probleme ce trebuie rezolvate, deoarece acestea afectează bunul mers al
familiei, cât şi relaţia dintre membrii acesteia.

Rezultatele terapiei

Absenţa terapiilor specifice din activitatea elevului este vizibilă în comportamentul

acestuia. Implicarea limitată din partea părinţilor nu îi permit acestuia să evolueze.

Rolul familiei în dezvoltarea copilului

Copilul trăiește într-o familie formată din cinci membri: tatăl, mama, doi frați mai mari
și el, mezinul familiei, în vârstă de 10 ani. Mediul familial în care trăiește nu este unul
stimulativ, unul dintre frații mai mari se află într-un centru de plasament. Copilul asistă în
familie aproape zilnic la scene conflictuale între părinți, bazate pe violența tatălui asupra
mamei. Părinții nu sunt protectivi cu cei mici, neglijându-i mereu, frații acestuia petrecând
mai mult timp cu el.
Tatăl este singura persoană care contribuie cu venit în familie, lucrând ocazional.
Părinții sunt interesați de situația școlară a copilului, însă nu își dedică foarte mult timp
dezvoltării lui.
Terapiile de care ar trebui să beneficieze copilul sunt costisitoare și aceștia nu și le
permit. Din această cauză, a fost integrat într-o fundație pentru copii cu Sindrom Down, însă
nu merge constant la orele de terapie din cauza neimplicării părinților.
Elevul are un limbaj slab dezvoltat, se integrează greu în activități, nu se joacă cu alți
copii.
Autonomia personală este deficitară și are nevoie de supraveghere în permanență.
Absența terapiilor specifice este vizibilă în comportamentul acestuia, implicarea limitată din
partea părinților nu îi permite acestuia să evolueze. Copilul are nevoie de terapie logopedică,
pentru a și corecta tulburarea de limbaj, necesită integrarea în terapie individuală cognitiv-

80
comportamentală. Acesta are nevoie de sprijin afectiv și familia are nevoie de a intensifica
colaborarea cu profesorul itinerant, deoarece o mai mare implicare din partea părinților ar
putea ajuta pe acesta să se integreze mai bine în colectiv.
Întreaga familie necesită ședințe de terapie individuală și familială deoarece părinții se
confruntă cu anumite probleme, care trebuie rezolvate, deoarece aceste afectează bunul mers
al familiei cât și relația dintre membrii acesteia.

Studiu de caz 8

I. Date biografice şi de identificare a cazului

1. Numele şi prenumele: S.M.
2. Data şi locul naşterii: 25.08.2011, Suceava.
3. Componenţa familiei: familia este alcătuită din 3 membri, şi anume: tatăl (S.V., 44
de ani), mama ( S.L., 36 de ani) şi S.M., el fiind singurul copil.

II. Anamneza

A. Date medicale semnificative

1. Evoluţia din timpul sarcinii şi a naşterii: sarcina a evoluat normal, însă naşterea a
avut loc înainte de termen. Copilul s-a născut cu o greutate de 2.000 gr, având 44 cm şi a fost
hrănit natural până la 6 luni.Inprimul an de viaţa copilul s-a aflat în evidenţa specialiştilor.
Evoluţia sa a fost normală, nefiind identificate incidente.
2. Bolile din timpul copilăriei: sindrom W.P.W.
3. Antecedente patologice ale familiei: -
4. Starea actuală de sănătate: în prezent, starea de sănătate a copilului este relativ
bună.

B. Date psihologice semnificative

- aptitudini (inclusiv inteligența): negativism în unele activitati. Are aptitudini
artistice.
- comportament: agitaţie, instabilitate. Are un temperament coleric.

81
 - relaționare socială și comunicare: are reacții pozitive la mediul înconjurator,
prezintă o întârziere marcantă a vorbirii, fapt ce-l împiedică să relaţioneze foarte bine cu
ceilalţi.
- interese și aspirații: interes dezvoltat faţă de păpuşi.
- imagine de sine: recunoaşte, identifică şi denumeşte schema corporală proprie şi a
celor din jur.
- deficiențe: deficienţă mintală moderată.
- aspecte psihologice legate de aderența la terapie: capacitate slabă de a se
concentra; motivația intrinsecă.
- alte elemente semnificative pentru caz: o uşoară instabilitate psiho-motorie.

C. Date pedagogice semnificative

1. Ruta şcolară: Din anul 2018-2019 este elevul școlii speciale
2. Achizitii de tip şcolar: reuşeşte să realizeze minimul de obiective propuse.
Necesită intervenţie individualizată.
3. Discipline preferate: educaţia muzicală îi stârneşte interesul.
4. Rezultate şcolare: rezultatele obţinute de acesta sunt pozitive şi tot mai vizibile.
5. Activităţi extraşcolare: terapii specifice.

D. Date socio-econimice semnificative

1. Climatul familial, relaţiile dintre membrii familiei: mediul familial în care S.M.
trăieşte este unul armonios, bazat pe relaţii de înţelegere şi acceptare. Cei doi părinţi se susţin
reciproc şi se ocupă de educaţia copilului în egală măsură. Mama merge foarte des la şcoală şi
ţine legatură cu profesorul diriginte cu scopul de a ţine seama de cum evoluează lucrurile.
2. Relaţiile familiei cu comunitatea: de bună vecinatate.
3. Situaţia economică a familiei: situaţia economică a familiei este favorabilă, venitul
familiei fiind compus din salariile celor doi soţi şi alocaţia de stat a minorului. Mama, este de
profesie asistentă medicală, iar tatăl este inginer. Familia îşi permite şi investeşte foarte mult
în intervenţiile terapeutice ale copilului.
4. Condiţii de locuit: familia deţine o locuinţă proprietate în Suceava, având condiţii
favorabile de trai.
5. Gradul de integrare şi participare socială: părinţii se preocupă de educaţia
acestuia, implicându-l în cât mai multe activităţi extraşcolare care urmăresc să influenţeze
dezvoltarea autonomiei persoanale ale lui S.M. Părinţii se implică cu mult interes în creşterea

82
şi educarea minorului, cât şi în recuperarea lui medicală ori de cate ori este necesar, chiar dacă
aceste lucruri implică sacrificii. Acesta este la început timid, însă pe parcurs se adaptează şi
socializează cu restul copiilor în manieră proprie.

III. Aspecte particulare ale cazului

Particularităţi de vârstă şi specifice ale subiectului: S.M. prezintă o dependenţă faţă de
mama, fiindu-i dificil să se separe de ea la începutul oricărei activităţi.
Modul de manifestare al subiectului în activitatea cotidiană
1. Activitatea în familie: Atmosfera în familia S. este foarte plăcută, părinţii căutând
mereu noi metode de joc pentru a interacţiona cu acesta. S.M. răspunde pozitiv acestor
activităţi, fiind atras de noutăţi.
2. Grupul de prieteni: în acest cadru copilul se comportă la fel fiind receptiv la
lucruri noi, dar plictisindu-se foarte repede.
3. Implicarea în diverse tipuri de sarcini: de regulă, nu se implică în activităţi decât
dacă sunt foarte atractive. Îi plac sarcinile de grup mai mult decât cele individuale.

IV. Diagnosticul
S.M. a fost diagnosticat cu Sindrom Down.

Identificarea problemelor, nevoilor şi dificultăţilor cu care se confruntă subiectul

Elevul simte nevoia să interacţioneze cât mai mult, de aceea terapia de grup îl ajută
foarte mult. Copilul are o mare nevoie de a socializa, de a se implica în activităţi extraşcolare
şi de a-şi consolida prieteniile.

Prognosticul
Prognosticul este relativ favorabil datorită interesului real pe care îl manifestă familia
în procesul de recuperare al copilului.

Identificarea şi precizarea direcţiilor principale de intervenţie sau a tipurilor de servicii

specializate
S.M. necesită participarea la terapii individuale, terapia logopedică, cât şi la terapiile
de grup.

Evoluţia pe parcursul terapiei

83
 Încă din 2017, S.M. a fost inclus în programul individual de terapie cognitiv-
comportamentală, prin participarea la şedinţe de terapie, 1 oră/săptămână, unde a învăţat să
lucreze la măsuţă, timp de o oră pe activităţi de dezvoltare cognitivă ( cunoaştere culori,
forme) , activităţi de comunicare. În prezent continuă această terapie, datorită rezultatelor
vizibile pe care le-a adus.
Din decembrie 2018 a fost integrat la programul de terapie de grup. Iniţial a apărut
un regres prin rezintenţa la schimbare ( orele de terapie se desfăşurau în altă locaţie, cu alt
personal). După perioada de adaptare, copilul a început să interacţioneze cu copiii din grup
( participă la jocuri de interacţiune, serveşte masa împreună cu ceilalţi, participă pasiv la
cântecele şi jocuri în echipă). În prezent, participă la programul de terapie de grup, 3
zile/săptămână.
Săptămânal, 40 minute este luat în sala de terapie individuală unde lucrează cu
terapeutul pe activităţi de stimulare a comunicării (comunicare alternativă) şi stimulare
cognitivă.

Rezultatele terapiei
Prezența terapiilor individuale și de grup, logopedice și de comunicare din activitatea
elevului este vizibilă în comportamentul acestuia. Implicarea părinților îi permit acestuia să
evolueze.

Rolul familiei în dezvoltarea copilului

Copilul provine dintr-o familie alcătuită din trei membri: mama, tatăl și el, fiind
singurul copil al familiei. Mediul familial în care trăiește este unul armonios, bazat pe relații
de înțelegere și acceptare. Cei doi părinți se susțin reciproc și se ocupă de educația copilului în
egală măsură.

Mama participă împreună cu copilul la activități educative. Ambii părinți sunt salariați,
ceea ce le permite să investească foarte mult în intervențiile terapeutice ale copilului. Părinții
se preocupă îndeajuns de educația acestuia, implicându-l în cât mai multe activități
extrașcolare, care urmăresc să influențeze dezvoltarea autonomiei personale. Aceștia se
implică cu mult interes în creșterea și educarea acestuia, cât și în recuperarea lui medicală.

Elevul în vârstă de 10 ani este integrat în cadrul școlii speciale cu profesor itinerant.
Este o fire timidă în fața situațiilor noi, însă pe parcurs se adaptează, socializează și se joacă
cu alți copii.

84
 Acesta participă la terapii individuale și de grup, terapii logopedice și de comunicare.
Dezvoltă o dependență față de mamă, se îmbracă singur, mănâncă singur. În grupul e prieten
este sociabil, este receptiv la lucruri noi, dar se plictisește repede.

În cadrul familiei participă la rezolvarea unor sarcini simple. Atmosfera în familie este
foarte plăcută, părinții căutând mereu noi metode de joc pentru a interacționa cu acesta. În
concluzie, implicarea familiei este foarte benefică dezvoltării copilului.

Studiu de caz 9

I. Date biografice şi de identificare a cazului

1. Numele şi prenumele: S.A.
2. Data şi locul naşterii: 12.10.2010 Suceava.
3. Componenţa familiei: familia este alcătuită din 3 membri, şi anume: tatăl, mama şi
S.A., ea fiind singurul copil.

II. Anamneza

A. Date medicale semnificative

1. Evoluţia din timpul sarcinii şi al naşterii: sarcina a evoluat normal, fiind lipsită de
complicaţii. Copilul s-a născut cu o greutate de 3.300 gr, având 50 cm şi a fost hrănit natural
până la 3 luni.
2. Bolile din timpul copilăriei: afecţiuni pulmonare
3. Antecedente patologice ale familiei: nu există antecedente în familie
4. Starea actuală de sănătate: în prezent, starea de sănătate a copilului este bună.

B. Date psihologice semnificative

- comportament: instabil.( trece de la o stare la alta). În majoritate timpului are un
comportament liniştit.
- relaționare socială și comunicare: vorbirea inteligibilă. Relaţionează cu uşurinţă
cu cei din jurul ei.
- interese și aspirații: jocuri de grup.

85
 - imagine de sine: recunoaşte schema corporală proprie.
- aspecte psihologice legate de aderența la terapie: cooperarea este limitată la
început. Îşi menţine atenţia asupra unei activităţi doar dacă îi place.
- alte elemente semnificative pentru caz: prezintă imaturitate afectivă; dependență de
adult; se plictiseşte foarte repede.

C. Date pedagogice semnificative

1. Ruta şcolară: Din anul 2018 este eleva școlii speciale
2. Achizitii de tip şcolar: reuşeşte să realizeze minimul de obiective propuse
3. Discipline preferate: explorarea mediului este una dintre disciplinele preferate. Se
implică la solicitarea cadrului didactic, realizează sarcinile fiind asistată.
4. Rezultate şcolare: pozitive.
5. Activităţi extraşcolare: terapii specifice.

D. Date socio-economice semnificative

1. Climatul familial, relațiile dintre membrii familiei: S.A. provine dintr-o familie
armonioasă bazată pe respect și înțelegere. Ambii părinți sunt dedicați copilului lor. Familia
are un regim de viață ordonat, copilul având un program bine organizat pe diverse activități.
Părinții cooperează și se sprijină unul pe celălalt, împărțind între ei activitățile copilului,
pentru a-l susține cât mai bine.
2. Relațiile familiei cu comunitatea: de bună vecinătate.
3. Situația economică a familiei: situația economică a familiei este una favorabilă
venitul familiei fiind compus din salariile celor doi soți și alocația de stat a minorului.
4. Condiţii de locuit: Familia deţine o locuinţă proprietate, formată din două camere.
Condiţiile acestei locuinte sunt favorabile creşterii echilibrate a elevei.
5. Gradul de integrare şi participare sociala: Ambii părinţi se preocupă de
dezvoltarea autonomiei copilului. De asemenea ambii manifestă interes pentru educaţia
elevei, de aceea merg foarte des la şcoală şi discută în parte cu fiecare cadru didactic. Eleva s-
a integrat cu usurinţă între elevii clasei.

III. Aspecte particulare ale cazului

Particularităţi de vârstă şi specifice ale subiectului: dificultate la mers, prezintă o structură
corporală aproape normală.

86
Modul de manifestare al subiectului în activitatea cotidiană
1. Activitatea în familie: Copilul răspunde pozitiv în activităţile cu familia sa. Părinţii
îi organizează toate activităţile într-un program bine pus la punct, pe care îl respectă cu
stricteţe.
2. Grupul de prieteni: în acest cadru copilul se comportă la fel ca în toate mediile,
astfel că este mereu dornic de joacă.
3. Implicarea în diverse tipuri de sarcini: preferă sarcinile de grup mai mult decât pe
cele individuale.

IV. Diagnosticul
S.A. a fost diagnosticată cu Sindrom Down.

Prognosticul
Prognosticul este relativ favorabil, datorită interesului real pe care îl manifestă
familia în procesul de recuperare al copilului.

Identificarea şi precizarea direcţiilor principale de intervenţie sau a tipurilor de servicii

specializate
S.A. are nevoie de terapie logopedică pentru a-și corectă tulburarea de pronunție.
Întrucât este o problemă minoră, părinții vor să depășească din timp pentru binele ei.
Părinții urmăresc din ce în ce mai mult dezvoltarea ei personală, de aceea optează
pentru terapia individuală comportamentală.
Cu 3 ani în urmă familia a participat la terapia de familie, fapt ce i-a ajutat să se
organizeze și să se adaptez cu ușurință rolului de părinte pentru A.

Evoluţia pe parcursul terapiei

S.A. a fost inclusă, la cererea părinților în programul individual de terapie
comportamentală, prin participarea la ședințe de terapie, 2ora/săptămâna, unde activitățile
prioritare erau cele de comunicare. Fetiță este foarte deschisă, având o relație foarte apropiată
cu terapeutului. Această merge cu mare interes la ședințele de terapie.

87
 Din 2017 a fost integrată la programul de terapie de grup, unde a participat la 3
ședințe, perioadă în care fetiță a învățat să socializeze, și a învățat să se poarte cu noi copii pe
care îi întâlnește. Astfel, și-a însușit și acceptarea, lucru pe care până acum nu-l făcea,
deoarece își respingea mereu copiii cu care se juca. După perioadă de adaptare, copilul a
început să interacționeze cu copiii din grup ( participă la jocuri de interacțiune, servește masă
împreună cu ceilalți, participă pasiv la cântecele și jocuri în echipă). În prezent copilul
participă la această o data la 2 săptămâni.
De asemenea au urmat câteva ședințe de terapie logopedica. S-a dorit că în cadrul
terapiei logopedice, copilul să învețe cuvinte noi, să se exprime corect în propoziții simple, să
construiască propoziții după imagini date, să manipuleze (să lipească, să decupeze, să
coloreze).
Primele ședințe au urmărit educarea atenției astfel încât să poată începe corectarea
sunetelor pronunțate greșit. La începutul fiecărei întâlniri, se repetau anumite reguli stricte,
formulate clar și concis, pe un ton ferm, pe care copilul să le înțeleagă și să le respecte. Pentru
acest lucru, s-au utilizat în mod deosebit jocurile, imaginile viu colorate, încurajările,
recompensele și sarcinile foarte atractive și de scurtă durată.
În ce privește colaborarea cu părinții, se poate preciză faptul că a fost una bună,
aceștia s-au implicat activ în corectarea problemei copilului, respectând cu fidelitate
programul întâlnirilor și planul de intervenție și lucrând cu S.A. sarcinile primite că temă
pentru acasă.

Rezultatele terapiei
Părinții investesc foarte mult în dezvoltarea elevei S.A., iar acest lucru este reflectat în
acțiunile acesteia.
Evoluția elevei este una relativ bună, această înregistrând ușoare progrese în urmă
terapiilor specifice datorită faptului că s-a acționat pe mai multe planuri și anume: pe planul
cognitiv, al limbajului, pe cel relațional.

Rolul familiei în dezvoltarea copilului

Fetița de 11 ani provine dintr-o familie formată din trei membri: mama, tatăl și ea,
fiind singurul copil al familiei. Aceasta provine dintr-o familie armonioasă, bazată pe respect
și înțelegere. Are un regim de viață ordonat, copilul având un program bine organizat pe
diverse activități.

88
 Ambii părinți sunt implicați în educația copilului, cooperează și se sprijină unul pe
celălalt, împărțind activitățile copilului pentru a-l susține cât mai bine. Părinții se ocupă de
dezvoltarea autonomiei personale a copilului și o sprijină în timpul activităților didactice.
Eleva s-a integrat cu ușurință în activități, are un comportament liniștit, îi plac jocurile de
grup. În familie, părinții îi organizează toate activitățile într-un program bine pus la punct.
Fetița este integrată în programul de terapie individuală și de grup, urmează ședințe
logopedice, aceasta înregistrând frumoase progrese.
Părinții urmăresc din ce în ce mai mult dezvoltarea ei personală, de aceea optează
pentru terapia individuală comportamentală. De asemenea, ei au participat la programe de
terapie în familie, ceea ce i-a ajutat să se organizeze și să se adapteze cu ușurință rolului de
părinte.
Aceștia se implică foarte mult în aceste activități, acest lucru fiind reflectat în acțiunile
acesteia.

Studiu de caz 10

I. Date biografice şi de identificare a cazului

1. Numele şi prenumele: M.D.
2. Data şi locul naşterii: 22.04.2012, Suceava.
3. Componenţa familiei: familia este alcătuită din 3 membri, şi anume: tatăl, mama şi
M.D., fiind singurul copil.

II. Anamneza

A. Date medicale semnificative

1. Evoluţia din timpul sarcinii şi al naşterii: sarcina a evoluat normal, însă naşterea a
avut loc înainte de termen, fiind lipsită de complicaţii. Copilul s-a născut cu o greutate de
1.980 gr, având 31 cm şi a fost hrănit natural până la 4 luni. În primul an de viaţa copilul s-a
aflat în evidenţa specialiştilor. Evoluţia sa a fost normală, nefiind identificate incidente.
2. Bolile din timpul copilăriei: prezintă sensibilitate crescută la infecţii, datorită
deficitului de factori ai organismului. A prezentat des rinofaringite, otite şi afecţiuni
pulmonare.
3. Antecedente patologice ale familiei:. Nu există.

89
 4. Starea actuală de sănătate: în prezent, starea de sănătate a copilului este relativ
bună.

B. Date psihologice semnificative

- aptitudini: sportive.
- comportament: este un copil liniştit, având foarte rar reacţii necontrolate.
- relaționare socială și comunicare: are reacții pozitive la mediul înconjurător si
relaţionează bine cu cei din jur.
- interese și aspirații: desenul şi dansul.
- imagine de sine: recunoaşte, identifică şi denumeşte schema corporală proprie şi a
celorlalţi;
- aspecte psihologice legate de aderența la terapie: capacitate slabă de a se concentra
pe activităţile care nu îi plac; în cazul scrierii se concentrează mai bine şi vine cu plăcere la
şcoală.
- alte elemente semnificative pentru caz: prezintă imaturitate afectivă; dependență de
adult ( faţă de mama);
C. Date pedagogice semnificative
1. Ruta şcolară: Din anul 2019 este eleva școlii speciale
2. Achizitii de tip şcolar: reuşeşte să realizeze minimul de obiective propuse.
3. Discipline preferate: matematica.
4. Rezultate şcolare: rezultatele obţinute de acesta sunt foarte bune
5. Activităţi extraşcolare: terapii specifice; integrarea în diferite cercuri de copii

D. Date socio-econimice semnificative

1. Climatul familial, relaţiile dintre membrii familiei: mediul familial în care D.
trăieşte este unul armonios, bazat pe relaţii de înţelegere şi dragoste. Mediul este unul
stimulativ, părinţii cooperând foarte bine împreună în educarea copilului. Ambii se implică
foarte mult, fiind un adevărat sprijin pentru D., şi lucrează pentru independeţa sa cât mai
mare. Mama stă mai mereu alături de ea, aceasta fiind dependentă de prezenţa ei.
2. Relaţiile familiei cu comunitatea: de bună vecinatate.
3. Situaţia economică a familiei: situaţia economică a familiei este favorabilă, venitul
familiei fiind compus din salariile celor doi soţi şi alocaţia de stat a minorului.
4. Condiţii de locuit: familia deţine o casă în mediul rural, în apropierea orașului,
având condiţii foarte bune de trai.

90
 5. Gradul de integrare şi participare socială: Mama se preocupă de educaţia
acestuia, implicându-l în cât mai multe activităţi extraşcolare care urmăresc să influenţeze
dezvoltarea autonomiei persoanale ale elevei D. Părinţii se implică cu mult interes în creşterea
şi educarea elevei, cât şi în recuperarea lui medicală ori de cate ori este necesar, chiar dacă
aceste lucruri implică sacrificii. Frecventează multe cercuri şi fundaţii, nu doar pentru copiii
cu cerinţe speciale, dar şi incluzive.

III. Aspecte particulare ale cazului

Particularităţi de vârstă şi specifice ale subiectului: D. prezintă o dezvoltare insuficientă
cognitivă, având vârsta cronologică mai mare (cu 2 ani) decât cea mintală.

Modul de manifestare al subiectului în activitatea cotidiană

1. Activitatea în familie: familia se joacă foarte des împreună şi organizează tot felul
de activităţi extraşcolare, fapt ce îl bine dispune pe D.
2. Grupul de prieteni: în acest cadru copilul se comportă la fel ca în toate mediile,
astfel că, interacţionează foarte bine.
3. Implicarea în diverse tipuri de sarcini: de regulă, nu se implică în activităţi decât
dacă sunt foarte atractive şi foarte scurte, sau în activităţi vechi, pe care deja le cunoaşte.

IV. Diagnosticul
D. a fost diagnosticată cu o deficienţă mintală medie pe fondul Sindromului Down.

Prognosticul
Prognosticul este favorabil datorită interesului real pe care îl manifestă familia în
procesul de recuperare al copilului.

Identificarea şi precizarea direcţiilor principale de intervenţie sau a tipurilor de servicii

specializate
D. are nevoie de terapie de stimulare cognitivă, datorită întârzierii uşoare mintale.
Limbajul fiind de asemenea uşor neinteligibil, aceasta urmează terapia logopedică.

Evoluţia pe parcursul terapiei

91
 Familia a orientat-o pe D. la cât mai multe terapii urmărind dezvoltarea acesteia.
Evoluția ei este una favorabilă, fapt pentru care părinții nu s-au oprit aici, continuând să o
implice cât mai mult în interacțiunea cu ceilalți copii. În cercurile de copii incluzive, aceasta a
învățat să se simtă mai relaxată față de cum era în mediul școlar, părinții simțindu-se mult mai
bine pentru faptul că o văd acceptată de ceilalți.
De asemenea, sarcinile date pe parcursul terapiei au fost diversificate, atractive, cu
suport concret pentru a stimula eleva și a-i capta atenția. Sarcinile nu au fost foarte lungi la
început întrucât nu avea răbdare și nu se putea concentra.
Logoterapia a acționat și asupra rolului cadrului didactic și a părinților cărora le-a
oferit câteva direcții de urmat în vederea implicării active în procesul de corectare eficient a
comportamentului elevei. Astfel că, familia a fost îndemnată să o implice în mai mult în
activităti și să îi dea responsabilităti pe care poate să le ducă la bun sfârșit.
S-a lucrat și pe educarea atenției și a răbdării, îmbunătățirea aspectelor inadecvate de
comportament, s-au utilizat povești metaforice și o dată la două săptămâni, eleva făcea terapie
de grup pentru a învăța să respecte regulile și să aibă răbdare.
Terapiile au dat rezultate, însă cu mici dificultăți, datorită întârzierii mintale ale
elevei

Rezultatele terapiei
Evoluția elevei este una relativ bună, această înregistrând ușoare progrese în urma
terapiilor specifice datorită faptului că s-a acționat pe mai multe planuri și anume: pe planul
cognitiv, al limbajului, pe cel relațional.

Rolul familiei în dezvoltarea copilului

Familia fetiței de 12 ani este alcătuită din trei membri: mama, tatăl și ea, fiind singurul
copil al familiei.
Aceasta este un copil liniștit, relaționează cu cei din jur, prezintă imaturitate afectivă,
este dependentă de mamă. Mediul familial este unul stimulativ, părinții cooperează împreună
pentru educarea copilului. Ambii părinți se implică foarte mult, însă mama stă mai mereu
alături de fetiță, ocupându-se de educația acesteia, implicând-o în activități extrașcolare, care
urmăresc să influențeze dezvoltarea autonomiei personale. Fetița frecventează cursurile școlii
speciale, cu profesor itinerant, cât și terapii în cadrul unei fundații.

92
 Membrii familiei petrec foarte mult timp împreună și organizează tot felul de excursii
și activități extrașcolare, care o binedispun.
De asemenea, în cadrul familiei este încurajată să rezolve anumite sarcini mici: familia
a fost îndemnată să o implice mai mult în activități, să-i dea responsabilități pe care să le ducă
la bun sfârșit, dezvoltându-i stima de sine.
Atenția, dragostea și afecțiunea pe care le primește în familie reprezintă un rol
important în dezvoltarea copilului.

III.9. Rezultatele finale şi concluzii

În ceea ce priveşte ipoteza de la care am pornit, aceasta a fost confirmată, deoarece

părinții care se implică într-o mare măsură în dezvoltarea copiilor, observă rezultate mult mai
evidente, spre deosebire de cei care se limitează la activităţile şcolare ale copilului.
Cercetarea a avut scopul de a investiga rolul şi importanţa familiei în dezvoltarea
copiilor cu Sindrom Down.

Pentru o mai bună reprezentare a acestui demers investigativ, am adăugat următorul

tabel:

N Criterii de comparaţie Observaţii asupra cazurilor

Nr.
Ind.

În cazul 3, copilul se bucură de cea mai mare

atenție din partea părinților, mamă fiind
1. Timpul alocat copiilor
asistentul personal, își petrece tot timpul
alături de copil, fapt pentru care acesta s-a
dezvoltat într-un mod armonios.

Însă, în cazul al 2-lea, copilul își petrece

majoritatea timpului singur, fără a se bucura
de atenția părinților (aceștia sunt ocupați cu
treburi gospodărești).

93
 Se observă, de asemenea în cazurile
1,6,8,9,10, faptul că părinții își sacrifică
timpul cât mai mult pentru copii, iar acest
lucru este vizibil: aceștia sunt mai sociabili, se
integrează mult mai ușor și simt nevoia de a
sta în preajma celorlalți copii. Spre deosebire
de cazurile 4,5,7, unde relațiile familiale,
problemele părinților, nu le permit acestora
să-și petreacă timpul cu cei mici. Acest lucru
este reflectat în comportamentul negativ
adoptat de copii.

În cazul 1, este evidențiată o bună relație de

cooperare a mamei cu școală. Aceasta merge
2. Colaborarea cu instituţia de învăţământ
în fiecare zi după copil la şcoală și vorbește
de câte ori are ocazia cu cadrele didactice ale
acestuia, interesându-se de prestația lui. Acest
lucru a dus la un progres al elevului,
deoarecere, ținând cont de sfaturile
profesorilor, a reușit să-l ajute pe D.R. să
ajungă la același nivel cu toți copiii.

În cazul al 4-lea, însă, părinții nu prezintă

interes pentru situația școlară a elevului. Fiind
divorțați, fiecare dintre cei doi adulți este
ocupat cu treburi personale, fapt pentru care
nu reușesc să ajungă la școală sau să discute
cu dirigintele clasei. Acest lucru este vizibil
întrucât elevul H.D. nu reușește să progreseze
în niciun fel.

De asemenea, în cazurile 2,5,7, părinții

susțin că nu au timp să ajungă la școală pentru
a se interesa de situația copiilor. În timp ce în
cazurile 3,6,8,9, părinții prezintă interes și

94
 caută să se implice în evoluția copiilor.

Există o bună colaborare între terapeuți și

părinții copiilor în cazurile 1,4,6,8,9,aceștia
3
arătând un mare interes față de felul în care
3.
Interesul acordat terapiilor specifice copii progresează de la o ședința la alta.
.
În ceea ce privesc cazurile 2,5,7, există o
lipsă de interes din partea părinților, fie din
cauza neglijenței, fie din cauza problemelor
financiare.

Spre exemplu, în cazurile 3 (B.M.) și 10

(M.D.), copiii beneficiază de cel mai mare
număr de ședințe terapeutice. Aceștia merg la
diverse terapii (fizice, logopedie, de grup,
individuale), în cel puțin 4 zile pe săptămână,
însoțiți de un părinte. Cei doi elevi au
progresat vizibil în urma terapiilor: și-au
dezvoltat abilitățile de comunicare, având un
limbaj mai dezvoltat față de ceilalți elevi, și-
au căpătat încrederea în ei, au reușit să se
integreze în colectiv și au început să
stabilizeze relații de prietenie.

În cazurile 5 (B.E.) și 7 (C.A.), pe de altă

parte, elevii nu benficiază de terapiile
specifice recomandate. Deoarece nu
beneficiază de un venit foarte mare, nu au un
loc de muncă stabil și nici timp, părinții nu
acordă interes activităților extrașcolare. Astfel
că, de când au început anul școlar 2018, din
spusele cadrelor didactice, elevii nu

95
 progresează în niciun fel, ba chiar refuză să
interacționeze cu ceilalți și adoptă o atitudine
negativistă.

4 În cazurile 2,5,7, unde elevii locuiesc în

mediul rural, s-a constatat o slabă implicare a
4
părinților în educația copiilor. Fiind ocupați
4.
Mediul de provenienţă cu treburile gospodărești, părinții au tendința
4 de a-și neglija copii, fapt pentru care aceștia
nu beneficiază de sprijinul familial atât cât ar
avea nevoie.

În schimb, în cazurile familiilor care trăiesc

în mediul urban, 1,3,4,6,8,9,10, se observă o
mai mare implicare a părinților în educația și
dezvoltarea copiilor.

În cazul 5, elevul B.E. locuiește într-un

mediu nestimulativ, într-o singură cameră,
alături de mama sa. Copilul nu și-a dezvoltat
încă limbajul, iar mama nu încearcă deloc să
comunice cu acesta acasă.

Pe de altă parte în cazul 3 al elevei B.M.

mediul de proveniență al familiei este unul
favorabil, aceasta beneficiind de condiții
foarte bune de trai. Deși se ocupă și de alte
probleme, mama își dedică majoritatea
timpului activităților cu M. Aceasta
socializează cu cei din jur și se implică activ
în activitățile ce-i provoacă interes.

96
 Lipsă unui părinte din viață copilului, poate
produce efecte negative asupra dezvoltării
5
acestuia, la fel cum se întâmplă în cazurile
5.
Prezenţa/absenţa părinţilor în viaţa 4,5. Datorită conflictelor, părinții au ales să se
copiilor despartă, fapt pentru care elevii locuiesc acum
doar cu mamă. Dezechilibrul familiai și lipsa
tatălui, au stârnit în copii, comportamente
negative pe care le adopta în grupurile cu
ceilalți. Aceștia refuză să respecte reguli, să se
joace cu ceilalți, și preferă să realizeze mai
mult activități individuale decât de grup.

Prezența activă a părinților în educația

copiilor, aduce rezultate favorabile, așa cum
se observă în cazurile 1,3. În aceste două
situații, părinții sunt implicați în educarea
copilului în egală măsură: aceștia se susțin
reciproc și cooperează în activitățile de
familie. Copiii se bucură de prezența ambilor
părinți, de mult sprijin afectiv, dezvoltându-se
astfel într-un mediu armonios, organizat,
bazat pe dragoste și înțelegere.

Relația membrilor familiei, îndeosebi a

celor doi adulți, contribuie la creșterea și
6. Relaţia membrilor din familie
dezvoltarea echilibrată a copilului.

În majoritatea cazurilor (1,3,6,8,9,10),

părinții sunt în relații bune, împărtășind
același scop și având aceleași responsabilități.
Astfel, ei reușesc să asigure copiilor un climat
favorabil, liniștit, un bun exemplu de urmat.

Sunt cazuri însă (2,7,), unde relațiile

familiale sunt bazate pe conflicte. În aceste
familii copii asistă la certurile părinților, care

97
 conțin uneori elemente de violenţă. Datorită
acestora, copiii sunt introvertiți, comunică
greu, nu au încredere în ei și adoptă două
atitudini diferite: ori de timiditate, ori de
violenţă.

Totodată în cazul familiei în care există un

divorț (B.E.) și în cazul familiei unde părinții
sunt despărțiți (G.L.), mama, deși rămasă
singură să aibă grijă de copil, nu este
sprijinită, susținută în niciun fel de tatăl
copilului. Motiv pentru care, aceasta nu
reușește să-i ofere copilului tot sprijinul
afectiv, material de care acesta are nevoie
pentru a se dezvolta din toate punctele de
vedere.

În majoritatea cazurilor ( 1,3,4,5,8,9,10),

7. copiii se bucură mai mult sau mai puțin de
Afecţiunea primită din partea mamei
prezența mamei, cât și de un sprijin afectiv
din partea acesteia.

Spre exemplu, în cazul 3, eleva B.M. se

bucură cel mai mult de afecțiunea mamei, ele
petrecând mai tot timpul împreună. Astfel,
fetița socializează cu ușurință, implicându-se
activ în diverse activități, deoarece mamă ei
lucrează foarte mult individual cu ea acasă.

În schimb, în cazul 6, elevul V.R., nu se

află în aceeași situație. Mama acestuia este
plecată în Italia la serviciu, iar acesta
locuiește împreună cu tatăl sau. Deși tatăl
încearcă să îndeplinească și rolul mamei,

98
 elevul simte lipsă afecțiunii acesteia. Motiv
pentru care, de la plecarea ei, este foarte
închis, refuză să comunice și preferă să stea
mai mult singur

8 Majoritatea familiior au privit cu optimism

8. înainte, după aflarea veştii că vor avea un
Atitudinea de refuz/ acceptare a părinţilor
copil diagnostisticat cu Sindrom Down. Mulți
faţă de copil
dintre ei au acceptat acest lucru, au căutat să
se informeze cât mai mult în acest sens și
devenit încrezători.

În cazul 4, în schimb, tatăl a refuzat să

accepte faptul că are un copil cu Down, motiv
pentru care a decis să divorțeze și să-și
întemeieze o altă familie.

Atitudinea abordată de părinți este resimțită

de copiii acestora. Prin urmare, copiii simt
atunci când părinții sunt pozitivi, încrezători,
fericiți, și reușesc să adopte puțin din această
stare. În schimb, dacă părinții sunt mereu
triști, apăsați de probleme și îngrijorați cu
privire la evoluția copiilor, aceștia vor
experimenta aceleași stări negative.

O primă concluzie care poate fi precizată în urma acestei cercetări este următoarea:
familia are un rol foarte important în dezvoltarea copiilor. Acest lucru se observă din
rezultatele obţinute în urma studiului implicării părinţilor în viaţa acestora. Astfel, ipoteza
iniţială este demonstrată: cu cât gradul de implicare al părinţilor în educaţia copiilor este mai
mare, cu atât dezvoltarea acestora este mai evidentă.

99
 Părinţii sunt implicaţi în majoritatea cazurilor, însă atitudinea acestora face
diferenţa. Deşi metodele de terapie ale copiilor sunt în mare măsură aceleaşi, totuşi
modalitatea de abordare a problemei, de către fiecare familie în parte, este diferită. Faptul că
fiecare copil este unic, trebuie să îi determine pe părinţi să acţioneze în mod diferit în funcţie
de particularităţile fiecăruia, fără a avea aşteptări mai mari decât trebuie şi fără a face
comparaţii între copii.

În urma studiilor de caz realizate, am observat că unii părinți sunt proactivi și

interesați de evoluția copilului lor. Acest lucru se observă din faptul că pun întrebări
terapeuților, cadrelor didactice în dorința de a afla cât mai multe despre copilul lor și despre
modul de lucru cu acesta. Părinții din studiile ce trăiesc în mediul rural sunt cei care au
afirmat că și-ar dori să ofere mai mult timp terapiei copiiilor lor, dar nu au posibilitatea
aceasta, deoarece sunt implicați în mai multe munci în timpul zilei.

A fost demonstrat faptul că, în general, mama este cea mai implicată în reabilitarea
copilului. În urma studiilor de caz, acest lucru a fost confirmat încă o dată. În majoritatea
studiilor, tatăl este cel care muncește pentru întreținerea familiei, iar mama este casnică sau
asistentul personal al copilului. Am observat că mamele care sunt spijinite sunt mai optimiste
cu privire la reabilitarea copilului lor și sunt mai implicate în intervenția terapeutică a
copilului. Cele care nu au sprijin din partea soțului, sunt mai împovărate de griji şi oboseală.
Prin urmare, implicarea mamelor in dezvoltarea copiilor, a produs efecte pozitive.

De asemenea, familia are un rol fundamental în creşterea echilibrată a copilului.

Părinţii, prin relaţiile lor, prin comportament, limbaj şi aspiraţii, au o mare influenţă asupra
copiilor.

De exemplu, evoluţia foarte bună a primului copil este pusă pe seama implicării
active a părinţilor în procesul de dezvoltare al elevului, aceştia respectând direcţiile pe care i
le-au sugerat terapeuţii, cadrele didactice, acelea de a continua activitatile şi în cadrul familiei,
acasă. Acest lucru este afirmat şi de Tobolcea (2002), care susţine importanţa celor din
anturajul copilului, prin continuarea exerciţiilor acasă, prin crearea unui climat favorabil
activităţii, prin stimularea şi manifestarea înţelegerii faţă de deficienţa sa.

De asemenea, s-a observat faptul că terapia de familie ajută la o bună relaţionare

intre membrii acesteia. Astfel că, în al doilea caz, înainte de terapie, copilul nu dorea să
comunice foarte mult cu părinţii, aceştia nu sşiau cum să îl abordeze, nu aveau iniţiativă de

100
joc, iar după câteva şedinţe de terapie, totul s-a schimbat, copilul a început să comunice mai
mult, să se implice în activităţile familiale cu plăcere. Prin urmare, prezenţa ambilor părinţi s-
a dovedit a fi un factor important în dezvoltarea armonioasă a copilului. Unitatea familială, îi
oferă acestuia siguranţă, încredere şi un bun exemplu venit din partea ambilor părinţi.

Încă de la început, după aflarea diagnosticului, părinții au nevoie de cunoștințe de

specialitate și științifice pentru o implicare cât mai eficientă. Pentru a dobândi aceste
cunoștințe este importantă documentarea și, mai important, o bună colaborare între părinte şi
specialiştii care se ocupă de copil. Toți părinții din studiile de caz au afirmat că s-au informat
cu privire la diagnosticul copilului lor și intervențiile disponibile pentru aceștia, terapeuții
încurajându-i și ei la randul lor în acest lucru prin oferirea de materiale necesare.

Serviciile de intervenție timpurie, care încep curând după naștere, ajută copiii cu
Sindrom Down să-și dezvolte întregul potențial. Terapiile fizice, cognitive, comportamentale,
prin programele de intervenția timpurie, oferă posibilitatea de a îmbunătăți dezvoltarea
copilului şi de a oferi părinților o cale de urmărire a acestui progres al copilului. Programele
educaționale de calitate, împreună cu un mediu de stimulare și o bună îngrijire medicală,
permit copiilor cu Sindrom Down să trăiască o viaţă echilibrată.
Aşadar, concluzia acestei lucrări coincide cu cea a unor studii realizate de P.
Osterrieth (1973), care afirmă că, familia joacă un rol foarte important în formarea şi
dezvoltarea copilului, ea fiind cea dintâi şcoală în care copiii învaţă să se comporte în viaţă și
în societate.

101
 BIBLIOGRAFIE

1. Albu, A., Albu, C. (2000).Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient fizic

2. Băran, Pescaru, A. (2004), Parteneriat în educaţie: familie - şcoală - comunitate, Bucureşti:

Editura Aramis Print

3. Băran, Pescaru, A. (2004). Familia azi. O perspectivă sociopedagogică. Bucureşti: Editura

Aramis

4. Bonchiş, E. (coord.) (2011). Familia şi rolul ei ȋn educarea familiei. Iaşi: Editura Polirom

5. Buckley, S., Bird, G., & Sacks, B. (2002). Social development for individuals with Down
syndrome.

6. Bulgaru, M. (1980). Conceptul de familie. Bucureşti: Editura Tipografia Universităţii

7. Cicchetti, D., Beeghly, M. (1990). Children with Down syndrome: A developmental

perspective. New York, NY: Cambridge University Press

8. Covic, M., Ștefănescu D., Sandovici, I. (2004). Genetică Medicală. Iasi: Editura
Polirom, p. 332-333

102
9. Cunningham, C., McArthur, K. (1981). Hearing loss and treatment in young Down’s
syndrome children. Child: care, health and development, p. 357-374

10. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. (1988). Bucureşti, p366

11. Dolean, I., Dolean, D. (2009). Meseria de părinte. București: Editura Aramis

12. Dragomir, O. (2002). Psihologie clinică. Bucureşti: Editura Medicală

13. Enachescu, E. (2008). Repere psihologice în cunoaşterea şi descoperirea tinerilor cu

Sindrom Down. Bucureşti: Ed. Coresi

14. Mendras, E. (1987). Exemplul unei familii. Bucureşti

15. Gherguț, A. (2005). Sinteze de psihopedagogie specială. Iaşi: Editura Polirom

16.Gherguţ, A. (2007). Sinteze de psihopedagogie specială – ghid pentru concursuri şi

examene de obţinere a gradelor didactice. Iaşi: Editura Polirom, p. 357-361

17.Gherguţ, A. (2011). Evaluare şi intervenţie psihoeducaţională. Terapii educaţionale,

recuperatorii şi compensatorii. Iaşi: Editura Polirom

18. Hodapp, R. M. (2007). Families of persons with Down syndrome: New perspectives,
findings, and research and service needs. Mental Retardation and Developmental Disabilities
Research Reviews, p. 279-287

19. J.W. Lewis, W.R.Beavers, J.I.Gossett & V.A. Philipo. ( 1976). Down Syndrom families.

20. Kantor & Lehr. (1975): The History of a Disability. New York, NY: Oxford University
Press

21. Kiff, S. ( 2010). About families

22. Mendras, E. ( 1987). Despre familie.

23. Merriman, A. (2007). The Langdon Down Legacy. UK: The Down’s Syndrome
Association

24. Mihăilescu, I. (2006). Rolul familiei în dezvoltarea copilului. Bucureşti: Editura Cartea
Universitară

103
25. Mihăilescu, I. (1999). Famila în societăţile europene. Bucureşti: Editura Universităţii

26. Mitrofan, I., Ciupercă, C. (1998). Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia familiei.

Bucureşti: Editura Press Mihaela

27. Mitrofan, I., Mitrofan, N. (1991). Familia de A la Z, mic dictionar al vieții de familie.
Bucureşti: Editura Științifică

28. Mitrofan, I., Vasile, D. (2001). Terapiile de familiei. Bucureşti: Editura Sper.

29. Osterrieth, P. (1973). Copilul şi familia. Bucureşti: Editura Didactică şi pedagogică, p.5

30. Pepi, A., Alesi, M. (2005). Attribution style in adolescents with Down's syndrome.
European Journal of Special Needs Education, 419-432

31. Pino, O. (2000). The effect of context on mother’s interaction style with Down’s
Syndrome and typically developing children. Research in Developmental Disabilities, p.
329-346

32. Pop, O. (1998). Copilul abandonat. Timişoara: Editura Ando Tours

33. Popescu, O. (2003). Patologie pediatrică. Bucureşti: Editura Medicală

34.Preda, V. (1993). Psihopedagogia deficienţilor. UBB, Cluj-Napoca

35. Pueschel, S. (2000). A Parent's Guide to Down Syndrome: Toward A Brighter Future

36. Rahi JS, Williams C, Bedford H, Elliman D. (2001). Screening and surveillance for
ophthalmic disorders and visual deficits in children in the United Kingdom. British Journal of
Ophthalmology, p. 257-259

37. Tubman.,TRJ., Shields, MD., Craig,BQ., Mulholland, HC., Nevin, NC. (1991).Congenital
heart disease in Down's syndrome; Two year prospective early screening study. p. 1425-1427

38. Turliuc, M.N. (2004). Psihologia cuplului şi a familiei. Iaşi: Editura Performantică, p.248

39. Turliuc, M. N. (2013). Gen, muncă, familie şi schimbare. Iaşi: Institutul European

40. Skallerup, S. (2008). Babies with Down Syndrome: A New Parents' Guide (Third
Edition). (Ed.) Bethesda, MD: Woodbine House

41. Şchiopu, U. ( 1997). Psihologia generală a copilului. Bucureşti: Editura Aramis

104
42. Vasile, D.L. (2005). Introducere în psihologia familiei şi psihosexologie

43. Verza, E. (2007). Metodologii contemporane în domeniul integrării la persoanele cu

Sindrom Down. Bucureşti: Tipografia Universităţii

44. Verza, E., Paun, E. (2008). Educaţia integrată a persoanelor cu Sindrom Down. Editura
Didactică şi Pedagogică

45. Voinea, M. (1978). Familia şi evoluţia sa istorică. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică

46. Voinea, M. (1993). Sociologia familiei. Bucureşti T.U.B

47. Vrăsmaş, E. Adina. (2003). Consilierea şi educaţia părinţilor. Bucureşti: Editura Aramis

48. Bowlby,]. (1969). Attachment and Loss. New York: Basic Books.

49. van Ijzendoorn et al., 1999; Velderman et al., 2006

50. Landry, S. H., Smith, K. E., Swank, P. R. (2006).

Responsive parenting: establishing early foundations for social, communication, and

independent problem-solving skills.

Developmental Psychology, 42( 4), 627-642

51. Mahoney, G. J., Kim, J.M., Lin, C. S. (2007). The pivotal behavior model of
developmental learning. Infants and Young Children, 20(4), 311-325

52. Mahoney, G. & MacDonald, J. (2007). Autism and Developmental Delays in Young
Children: The Responsive Teaching Curriculum for Parents and Professionals. Austin: PRO-
ED

53. Sparrow, S., Balla, D., Cicchetti, D. (1984). Vineland Adaptive Behavior Scales. Circle
Pines: American Guidance Service

54. Linder, T. W. (1993). Transdisciplinary Play-based Assessment: A Functional Approach

to Working with Young Children. Baltimore: Brookes.

55. Koegel, R. L., Koegel, L. K, Carter, C. M. (1999). Pivotal teaching interactions for
children with autism. School Psychology Review, 28( 4), 576-594

105
56. Turnbull, A. P., Blue-Banning, M., Turbiville, V. (1999). From parent education to
partnership education: a call for a transformed focus - response. Topics in Early Childhood
Special Education, 19(3), 164-172

57. Mahoney, G. & Bella, J. (1998). The effects of family-centered early intervention on child
and family outcomes. Topics in Early Childhood Special Education, 18(2), 83-94

58. Mahoney, G. J. (1988). Maternal communication style with mentally retarded children.
American Journal on MentalRetardation, 92, 352-359

59. Mahoney, G. & Bella, J. (1998). The effects of family-centered early intervention on child
and family outcomes. Topics in Early Childhood Special Education, 18(2), 83-94

60. Mahoney, G. & Perales, F. (2005). A comparison of the impact of relationship-focused

intervention on young children with pervasive developmental disorders and other disabilities.
Journal of Developmental and Behavioral Pediatrics, 26(2), 77-85

106
ANEXA 1

Chestionar aplicat părinților copiilor cu Sindrom Down

1. Ce vârstă are copilul dumneavoastră?

2. Copilul dumneavoastră este:
o verbal
o nonverbal
o pronunță doar câteva cuvinte

3. Locuiți cu copilul în aceeași clădire?

o da
o nu
o ocazional

4. De cine este atașat mai mult copilul dumneavoastră?

o de mamă
o de tată
o de bunici
o de mamă și tată în aceiași măsură
o de alți membri ai familiei

107
 5. Cât timp petreceți cu copilul dumneavoastră în pregătirea temelor pentru a doua zi?

o mai puțin de o oră pe zi

o între una - două ore pe zi
o mai mult de două ore pe zi

6. Cum considerați că reține mai bine copilul dumneavoastră:

o vizual
o pe bază de cuvinte scrise
o pe bază de imagini
o audio
o cuvinte auzite
o povestea învățătorului
o nu știu

7. Copilul dumneavoastră este integrat:

o într-o școală de masă

o într-o școală specială

8. Copilul dumneavoastră are prieteni?

o da
o nu
o nu știu

9. Cum considerați comunicarea cu copilul dumneavoastră?

o dificilă
o ușoară
o în limite rezonabile

10. Considerați că, dacă ați lipsi cu totul din viața copilului dumneavoastră (și fizic, și
psihologic) copilul ar suporta lipsa dumneavoastră?

o da
o nu

108
 o nu știu

11. Cu cine din reprezentanții educaționali colaborați mai bine? (învățător, professor
itinerant/sprijin, logoped, consilier școlar, psiholog)

o cu profesorii …….
o cu nimeni
o doar cu ……

12. Copilul dumneavoastră are prieteni sau copii cu care se întâlnește, vorbește sau se
joacă în timpul liber?

o da
o nu
o nu știu

13. Copilul dumneavoastră are deprinderi de autoservire?

o mănâncă singur
o se îmbracă singur
o este responsabil pentru o sarcină gospodărească: una la săptămână, pe
care o îndeplinește la cerere

14. Cât de des participați împreună cu copilul dumneavoastră la întâlniri, plimbări, cinema,
excursii, evenimente relaxante pentru copil?

o în fiecare weekend
o odată pe lună
o foarte rar

109