Comunicarea verbala si comunicarea nonverbala

Cea mai naiva asertiune asupra comunicarii umane sustine ca este reprezentatade comunicarea verbala. Cu toate acestea, este general admis ca limbajul verbal estecel mai important vehicul pentru a obtine informatii despre lumea materiala sispirituala. Pe o anumita treapta a dezvoltarii istorice s-a trecut de la limba vorbita lacea scrisa, ceea ce a avut un imens efect pentru dezvoltarea stiintei si culturii,favorizand transmiterea si raspandirea cunostintelor (informatiilor). Acest sistem decomunicare este esential pentru relatia interpersonala umana si este specific omului.Limbajul verbal permite individului sa-si exprime observatiile, dorintele si aspiratiilesi mai ales sa se faca inteles de catre semeni. Limbajul verbal tezaurizeaza experientamilenara a societatilor si culturilor, fiind totodata implicat in psihogeneza sisanogeneza. Cunoscand cauzele medicale sau comportamentale ale dificultatiilor de insusirea limbajului, exista azi posibilitatea de a proteja eficient copiii care sufera de acesthandicap.Se cunosc numeroase date teoretice referitoare la conditiile care trebuie indeplinite pentru a dovedi capacitatea de intelegere si apoi de folosire a limbii vorbite. Maiimportanta decat capacitatea de a auzi si apoi de a reproduce sunete coordonatecaracteristice limbajului verbal este dorinta de comunicare pe care vorbirea o exprima.Definind limbajul ca orice sistem de simboluri folosit pentru stocarea sauschimbul de informatii, se intelege ca limbajul verbal este numai unul dintre sistemelesimbolice utilizat de om pentru comunicare, specific speciei. El foloseste cuvinteledrept simboluri de comunicare.Prin vorbire, se intelege orice sunet emis de om cu intentia de comunicare, de laformele vocale prelingvistice (vocalize) pana la cuvinte si fraze care definesc sistemulcomplex de comunicare verbala a adultului.Dintre diferitele mijloace de comunicare interumana evocate anterior, cel mai proeminent este limbajul verbal. Dezvoltarea si utilizarea complexa a limbajului verbaleste una dintre cele mai specifice calitati ale omului. Cea mai sugestiva demonstratie de dezvoltare cognitiva pe care ne-o facecopilul este invatarea de a folosi limbajul verbal. Aceasta achizitie apare devreme (lasfarsitului primului an de viata). Este stiut ca limba vorbita se invata in familie si rolulmamei este esential (limba materna). Limbajul verbal reprezinta mult mai mult decat un mijloc de comunicare. Elreprezinta elementul de baza in ordonarea experientei. Folosind adecvat limbajulverbal copilul poate sa transmita necesitatile lui biologice, sa atraga atentia, sacontroleze comportamentul lui si al celorlalti. Limbajul verbal ii permite sa-sireprezinte lumea in mod simbolic si sa opereze intelectual la nivel abstract, superior nivelului direct al experientei imediate. Referitor la modalitatea de insusire alimbajului verbal de catre copil exista cel putin doua teorii.Teoria invatarii limbajului a fost lansata de B.F. Skinner in anul 1957 si easustine ca un copil invata sa vorbeasca asa cum invata toate comportamentele de bazaacceptate social, imitand adultul. El isi insuseste, prin imitare, tipul de vorbire al adultului (al mamei) cu care se afla in interactiune. Daca vorbeste cu greseli, mama ilcorecteaza si, ca rezultat al selectarii si intaririi formelor gramaticale corecte, copiluldeprinde corect limba materna. Daca aceasta teorie ar fi adevarata, ar insemna cadatorita marii variabilitati a mediului familial si social in care evolueaza copiii, ca si amodului extrem de variabil in care se poate estima ca se face corectarea greselilor devorbire, achizitia vorbirii la copil ar trebui sa se faca la varste foarte diferite si cuaspecte calitative variate.Psiholingvistica a dovedit, prin studii convingatoare, ca dezvoltarea limbajuluiverbal la copil, care traieste in medii foarte polimorfe, este relativ standardizata siurmeaza aceleasi secvente. Intr-o familie in care ambii parinti sunt hipoacuzici, copilulachizitioneaza limba vorbita in acelasi

mod ca un copil dintr-o familie obisnuita (inacest caz se poate discuta rolul posibil jucat de interactiunea cu alti adulti normali).Se poate conchide ca dobandirea precoce a limbajului verbal are un anumit tipar de achizitie care este reluat, cu foarte mici variatii, de catre fiecare copil care invata savorbeasca.Cea mai convingatoare demonstratie este ca la un anumit moment al dezvoltariiontogenetice a limbajului verbal la copil acesta utilizeaza propozitiuni scurte, formatedin doua cuvinte, pe care nu le-a auzit de la adult, ci constituie creatia lui originala(nu poate fi acuzat de imitare). Daca am accepta teoria invatarii vorbirii prin imitare,ar trebui sa admitem ca un copil nu spune decat ceea ce a mai auzit de la un adult. Este insa demonstrat ca si copilul, ca si adultul, este capabil sa compuna o mare varietate de propozitii, care se bucura de o absoluta originalitate.In anii 1968-1972, N. Chomsky a emis teoria psiholingvistica (mentalista) ainvatarii limbajului verbal (general acceptata), care raspunde cel mai bine legitimelor intrebari ale celor care studiaza achizitia ontogenetica a vorbirii. In acceptia acesteiteorii, copilul nu invata sa vorbeasca imitand adultul, ci deprinde de la acesta doar unsistem de reguli, pe care apoi le poate aplica universal.In anul 1969, E. M. Lenneberg emite ideea ca abilitatea de a dezvolta limbajsimbolic este caracteristica numai omului si constituie o calitate universala a speciei.Desi apropiate biologic de om, primatele nu reusesc niciodata sa vorbeasca, cu toate cadispun de sisteme de comunicare sociala. Desi diferitele limbi vorbite in lume auvocabular si structuri gramaticale dintre cele mai variate si deosebite intre ele,abilitatea de a vorbi, care este sigur innascuta si dobandita ca un caracter genetic pentru om, ii permite copilului invatarea oricareia dintre ele.Pentru insusirea limbajului verbal este absolut obligatoriu ca fiinta umana sa dispunade un anumit nivel de dezvoltare cognitiva si un anumit grad de dezvoltare motorie. Pornind de la un adevar verificat ca fiinta umana dispune de calitatea innascutade a putea vorbi, inseamna ca orice copil cu dezvoltare intelectuala normala, care a beneficiat de interactiuni sociale eficiente, incepe sa vorbeasca. Pe intreg globul pamantesc si in toate mediile copiii invata sa vorbeasca la aceeasi varsta si, lucruaparent curios, folosesc aceleasi reguli (sisteme) pentru achizitionarea limbii vorbite.Psiholingvistica si-a concentrat atentia asupra sistemului productiv al vorbirii, studiindmodalitatea prin care un copil mic reuseste sa compuna un numar practic infinit de propozitiuni originale. N. Chomsky sustine ca, de fapt, copilul isi insuseste niste reguligramaticale.Sintaxa propozitiei are un rol esential in determinarea intelesului ei. Conform teoriei lui Chomsky, competenta sintaxei se dezvolta indiferent de variabileleindividuale, cum sunt inteligenta sau motivatia (intentia de comunicare a copilului). Conditiile interactiunii sociale determina logica propozitiei in stadiile initiale aleachizitiei limbajului. La un moment dat, copilul este capabil sa faca transcriptia unor tipare, secventele auditive le traduce intr-o secventa de articulare a sunetelor -cuvintele. Rezulta reproducerea corecta sau numai partial corecta a lor. Aceasta trecerede la model la productie, prin folosirea unor reguli generale, este esentiala pentrufonologia copilului. Unele deductii sunt corecte, altele nu. Oricum, aceste prime regulise mai schimba in timpul dezvoltarii. Sintaxa frazei este considerata insa un aspectsuperficial al limbajului verbal. Sensul semantic reprezinta aspectul profund al acestuisistem de comunicare.Teoria psiholingvistica nu a putut insa sa raspunda la o intrebare cheie: cereprezinta, in fond, capacitatea innascuta de a vorbi propriei fiintei umane?Limba vorbita nu este transmisa niciodata impersonal catre interlocutor, ci pentru camesajul sa fie mai explicit intervin totdeauna prozodia, paralimbajul si comunicareaextraverbala.Prozodia reprezinta dimensiunea auditiv-vocala a comunicarii verbale, dupa cea fost exclusa orice interventie a comunicarii extraverbale si a fonologiei segmentare(analiza fondului de cuvinte, silabe, sunete, vocale, consoane).

Prozodia analizeazavariabilitatea lingvistica a vocii inalte sau joase (intonatia), ritmul (inclusiv pauzele) siviteza vorbirii, ezitarile (fluenta).In stadiile precoce ale comunicarii, prozodia joaca un rol insemnat. Copilul invata sasesizeze si sa interpreteze intai prozodia si abia mai tarziu sensul cuvintelor.Cel mai complex component dintre toate sistemele prozodiei este intonatia,ceea ce semnifica folosirea lingvistica a inaltimii sunetelor pentru a favorizaintelegerea mesajului. Variatia de ton a vocii permite ca ea sa devina patetica,sarcastica sau manioasa, ceea ce creste mult expresivitatea mesajului verbalcomunicat.Incepand cu varsta de 2-3 luni, sugarul sesizeaza elementele prozodice alevorbirii adultului, cand acesta i se adreseaza. Contrastul intre tonul ridicat sau coboratal vocii este interpretat chiar de sugarul de 4 luni.Dupa varsta de 6 luni, vocalizele emise ritmic de sugar vor fi interpretate ca precursoare ale intonatiei.In perioada protolingvistica copilul nu poate pronunta decat unul-doua cuvinte.Acestea sunt greu de interpretat fonetic, dar sensul comunicarii se amplifica mult dacaele sunt interceptate prozodic. Este perioada in care copilul utilizeaza activ prozodia, omanipuleaza pentru a completa mesajul. Prozodia este folosita in special in perioada presintactica a vorbirii (9-18 luni), cand din cauza saraciei limbajului verbal si pentruca inca nu stie sa foloseasca sintaxa, utilizeaza propozitiuni scurte alcatuite din unu-doua cuvinte cu care se incumeta sa comunice cu adultul si chiar se face inteles deacesta. Copilul foloseste mult prozodia si dupa tipul de intonatie folosit, cele catevacuvinte din vocabularul lui sarac se imbogatesc brusc cu semnificatii.Gestul (comunicarea extraverbala) completeaza pronuntia uneori incorecta acuvantului (copilul priveste cu interes catre un obiect, il arata cu degetul si apoi ii pronunta denumirea). In aceasta perioada de trecere, gestul are semnificatie decomunicare mai mare chiar decat folosirea cuvantului. Proxemica analizeaza distanta spatiala intre cele doua persoane care se afla intr-osecventa de comunicare verbala.Nu se poate face abstractie de valoarea privirii reciproce a celor doi parteneride comunicare. Este un element de comportament presupus ca in timpul uneicomunicari verbale cei doi se privesc ochi in ochi. Privirea atrage, avertizeaza siserveste pentru intarirea contactului verbal, indiferent daca sensul ei este pozitiv saunegativ. Lipsa contactului vizual intrun dialog lipseste persoana care vorbeste decontrolul pozitiv al feedback-ului. Este acelasi lucru care se petrece cu un profesor care tine o lectie magistrala in fata unui microfon si nu in fata unui amfiteatru custudenti. Contactul cu auditoriul devine impersonal si se pierde din forta de convingeresi penetratie a mesajului verbal.Limbajul verbal are o structura lingvistica de baza alcatuita dintr-un sistemierarhic bazat pe sunete simple, reunite in cuvinte si fraze.La nivel fonologic limba vorbita este alcatuita din sunetele de baza,reprezentate prin foneme, pe care vorbitorul le recunoaste ca atare, distingandu-le dealte sunete cu alte semnificatii. Fiecare vorbitor distinge clar fonemele, identificandu-le. Fonemele se succed variat si alcatuiesc succesiv silabe, cuvinte, propozitii, fraze.Se accepta, prin conventie, ca nivelul imediat superior al limbii vorbite este nivelulgramatical, caruia i se recunosc morfologia si sintaxa. Din punct de vedere morfologicfiecare cuvant are o semnificatie. Cea care comanda ordinea cuvintelor in propozitieeste sintaxa. Schimbarea ordinei cuvintelor schimba uneori complet intelesul frazei.Nivelul semantic este ultimul cu semnificatie pentru analiza limbajului verbaI.Cuvintele sunt investite prin ele insele cu un inteles simbolic care insa poate fi nuantatsau amplificat prin incarcatura emotionala a modului in care sunt redate, de contextulin care are loc comunicarea, de conexiunile pe care le face vorbitorul sau cel carerecepteaza mesajul verbal si care tin de dezvoltarea lui cognitiva. Exista propozitiunicorecte gramatical, dar neinterpretabile semantic. Achizitia ontogenetica a limbajului verbal este precedata de o perioada dedezvoltare, numita preverbala sau prelingvistica.Primele sunete pe care le pronunta copilul sunt vocalele, urmate de consoane, apoisilabe. In etapele initiale exista diferenta intre pronuntia copilului in

comparatie cu ceaa adultului si aceasta a devenit evidenta atunci cand s-a incercat transcrierea fonetica.Ierarhia aparitiei sunetelor si apoi a vorbirii este universala, dar ramanedependenta de capacitatea productiva a copilului si de nivelul lui de dezvoltare.Sunetele tuturor limbilor sunt mixate in inceputurile lingvistice ale fiintei umane!Copilul va selecta dintre acestea acele foneme care sunt potrivite cu limba pe care o vainvata (adultul ii intareste fonemele de care va avea nevoie!). Stadiile dezvoltariivocale au caracter ierarhic (ca toate stadiile dezvoltarii in spirala, in genere). Fiecarestadiu nou incorporeaza (presupune) pe cel anterior si se construieste pe acesta.Exista in dezvoltarea ontogenetica a limbajului verbal o perioada de tranzitiecare dureaza numai cateva luni, in timpul careia copilul spune cateva cuvinte inventatede e1, care nu exista in limbajul verbal al adultului si care au fost denumite de catrespecialisti cu un termen lingvistic, protocuvinte. Ele deriva din cuvintele folosite deadult, denumesc actiuni particulare, functii specifice, au sensuri pragmatice binedefinite, dar nu sunt identice cu cuvintele folosite de adult, deoarece contin foneme pecare copilul nu le poate inca pronunta. Tot in aceasta perioada este observat si fenomenul lingvistic de supraextensie(utilizarea unui singur cuvant pentru a denumi mai multe obiecte sau actiuni cu sensasemanator).Primul cuvant apare de obicei inainte ca sugarul sa fi inceput sa mearga singur (9-10 luni) si el semnifica numai pentru laici inceputul comunicarii cu adultul. De fapt,inca de la nastere, copilul se afla in interactiune de comunicare cu mama. Primelecuvinte, semnalate intre 9-15 luni, alcatuiesc protolimbajul. Acesta are o valoareintermediara intre precursorii vorbirii semnalati anterior si aparitia vorbirii.Pentru a deveni apt sa vorbeasca, copilul trebuie sa recunoasca un cuvant intr-un anumit timp, sa invete sa-l pronunte spontan (nu prin imitarea adultului) si sa-1utilizeze atunci cand social si pragmatic este oportun, intr-un anumit context. Eltrebuie sa deprinda valoarea simbolica si semantica a cuvintelor.Limbajul verbal recunoaste un aspect social si unul cognitiv, mai subtil si maisofisticat.Aspectul social este argumentat prin aceea ca limba se invata in cadrul comunicariisociale si are rolul de a intretine sau completa o comunicare sociala. Contactul cu unmediu social in care se vorbeste este o conditie absolut obligatorie pentru ca un copilsa invete sa vorbeasca. Parintii au un rol major in aceasta achizitie.S-a demonstrat ca exista o relatie semnificativa intre vocabularul copilului lavarsta de 2 ani si jumatate si numarul de cuvinte care i-au fost adresate in cursul unor interactiuni speciale cu copilul. Se stie ca mama adreseaza cuvinte copilului in treiimprejurari diferite si anume, cand il ingrijeste (ii face baie, il infasa, ii da demancare), in toate perioadele in care copilul ramane singur fara sa i se acorde o atentiespeciala si dispune doar de perioade de atentie divizata (supervizare din partea adultului) si in cadrul unor interactiuni speciale, alcatuite din dialog, jocuri cu participarea adultului, jocuri cu jucarii, dirijat de adult. Cele mai consistenteinteractiuni mama-copil se remarca la primul copil al mamei si probabil acesta estesubstratul ca primul nascut se dezvolta, de obicei, mai repede si are performantecognitive superioare celorlalti frati din fratrie. Strategia mamei este insa determinatamult de raspunsul copilului.Pentru a putea invata sa vorbesti se mai cere, de asemenea, ca sistemul nervossa fie intact, desi s-au citat cazuri sigure de arhinencefalie care au dobandit un limbajverbal normal. La nastere, ambele emisfere cerebrale sunt echipotentiale si pot safavorizeze achizitia limbajului verbal in egala masura. Cu timpul se constituie un proces de specializare a emisferelor cerebrale si emisfera stanga ia comanda pentrulimbaj. Conform cercetarilor lui Buch si Duffy (1980, citate de Feldman) emisferastanga este sediul intregii comunicari simbolice. Sub actiunea emotiilor care suntgenerate in emisfera dreapta, functia emisferei stangi poate suferi o inhibitie. Functia emisferei stangi influenteaza, de asemenea, cunoasterea lineara, secventiala, analitica, proprie limbajului verbal, spre deosebire de emisfera dreapta care coordoneazacunoasterea generala, sintetica. Procesul dezvoltarii cognitive nu poate fi separat

de procesul dezvoltarii emotionale si exista de asemenea un paralelism intre gradul deinteligenta si calitatea utilizarii limbajului.Comunicarea verbala fiind o comunicare tipic simbolica presupune o oferta pentru comunicare. In timpul comunicarii verbale, apare mimica facialaconversationala si de ascultare, dupa cum exista o stransa corelatie intre miscarile corpului si comportamentul verbal. Acestea nu opereaza automatic si, de obicei, scapainterventiei constiente. Ele nu exprima totdeauna o stare motivational-emotionala si nuconstituie un comportament spontan . Utilizarea comunicarii simbolice este totdeauna voluntara, dar nu totdeauna constienta. Unele simboluri verbale invatate opereaza in afara atentiei emitatorului sau receptorului.Insusirea limbajului verbal recunoaste doua versante si anume cel al receptiei sicel al producerii lui. Intre aceste doua etape se interpune mecanismul cerebral. Atat aspectul receptiv, cat si cel expresiv al limbajului verbal poate fi cuantificat siobiectivat si acesta este scopul testelor care isi propun sa masoare dezvoltarealimbajului la copil. Aspectul receptiei presupune auzirea, ascultarea, selectia, recunoastereasunetelor, a inflexiunilor vocii (interpretarea prozodiei), intelegerea sensului semantical cuvintelor, al constructiei sintactice.Aspectul expresiv (producerea limbajului) presupune investigarea modului de producere a sunetelor, calitatea lor, articularea corecta a cuvintelor, abilitatea deasamblare a cuvintelor (expresivitatea verbala), abilitatea de conceptie verbala,folosirea comunicarii extraverbale pentru a completa sensul comunicarii si dorinta decomunicare.Se poate accepta ca in patru categorii de situatii are loc intarzierea aparitieilimbajului verbal si acestea sunt: surditatea, retardul mental, tulburarile emotionale silipsa de stimulare prin interactiuni sociale eficiente. Se stie ca un copil institutionalizatvorbeste mai tarziu, mai dificil si mai putin expresiv din cauza acestei substimularisociale. Alteori nu exista decat deficiente ale interesului pentru comunicareainterumana (autismul este considerat falimentul comunicarii).Se declara ca un copil nu vorbeste daca nu rosteste nici un cuvant la varsta de3 ani si jumatate.In momentul in care se face testarea abilitatilor verbale la copilul prescolar nuse va pierde din vedere ca unii copii se inhiba iremediabil in preajma unui adult strain.Testarea copilului este exclusa daca nu am reusit sa intram intr-o interactiune decomunicare favorizata de prezenta unor jucarii noi, atractiv colorate care sa-i trezeascainteresul. O interactiune de joc este un bun prilej de a stabili nivelul de dezvoltareverbala a copilului.O tulburare a comunicarii verbale este probabila daca o semnaleaza parintiisau educatorii (leagane, case de copii, crese), daca copilul pare ca aude si nu asculta cuatentie, daca la varsta de 1 an nu-si cunoaste numele, daca nu intelege interdictia, dacala varsta de 18 luni nu rosteste unu-doua cuvinte, daca la varsta de 3 ani nu asculta o poveste, nu intelege sensul unor adverbe (sus, jos, inauntru, afara) sau nu utilizeaza propozitiuni scurte formate din unul-doua cuvinte.Daca din diferite motive un copil nu-si poate insusi limbajul verbal, el va figrav handicapat si in inferioritate intelectuala fata de semenii lui de aceeasi varsta.In concluzie, evaluarea limbajului se face in mod complex demonstrand capacitatea dea auzi, dorinta de a asculta, abilitatea de a discrimina fonemele, de a face corelatieintre obiect si cuvant, capacitatea de a formula un raspuns verbal, de a organiza unlimbaj expresiv si a articula cuvintele. Raspunsul depinde de dezvoltarea cognitiva,context si starea emotionala a subiectului, emotiile avand un efect negativ asupra producerii limbajului si mai putin asupra receptarii lui. Comunicarea nonverbala mimica fetei Prin comunicarea nonverbala intelegem transmiterea voluntara sau involuntarade informatii si exercitarea influentei prin intermediul elementelor comportamentaleside prezenta

fizica a individului sau ale altor unitati sociale(grupuri sau unitati umane), precum si perceptia si utilizarea spatiului si timpului ca si artefactelot(S. Chelcea,2005,11)Comunicarea nonverbala este comunicarea fara cuvinte si este de douafeluri:comunicarea paraverbala si limbajul trupului. Limbajul trupului este cel mai puternic efect asupra celorlalti.Mehrabain-cercetator american a cercetat fenomenul sia ajuns la concluzia sa un interlocutor este impresionat de cuvinte in proportie de 8%,de intonatie 23% si de limajul trupului in proportie de 69%.Limbajul trupului imprima si nota atmosferei in care are loc interactiunea.Unindivid cu o mimica zambitoare, tonic, dinamic induce o stare de bine, in opozitie cuun individ apatic, lipsit de tonus si neingrijit. In comunicarea interumana 35% reprezinta comunicarea verbala si 65%comunicarea nonverbala dupa unii autori ponderea fiind chiar de 90%. In mediulurban, persoanele active intalnesc zilnic zeci sau sute de persoane cu care comunicanon verbal.Paul Ekman (1997b) considera ca expresiile faciale comunica informatii, insanu intotdeauna sunt intentionate. In timp ce oamenii fac miscari faciale pentru atransmite un mesaj, espresiile faciale ale emotiilor sunt neintentionate. In lucrarea The repertoire of nonverbal behavoir:categorie, origins, usage andcoding(1969, apud S.Chelcea, 2003, 130-135) Paul Ekman si Wallace F. Friesen propun un sistem de categorii pentru clasificarea comportamentului nonverbal avand la baza originile, functiile si coordonarea acestora.Printre ele se afla si expresiile faciale(affect displays) sunt miscarile faciale care exprima starea emotionala;ele pot fiintentionate sau neintentionate. Compotamentul nonverbal are la baza mimica, gesturile si toate miscarilecorpului.Voi incerca sa explic limbajul nonverbal din punct de vedere al expresieifaciale deoarece mimica fetei ocupa un rol foarte important in relatiile interumane,constient sau inconstient.Pozitia capului este foarte sugestiva. Capul se poate afla in diverse pozitii:ridicat sau coborat, inclinat la stanga sau la dreapta, ridicat oblic la stanga sau ladreapta.Capul impins inainte ne induce cu gandul ca la un semn de amenintare. Capul plecat inseamna supunere iar capul aplecat oblic inseamna perfidie.Cel care inaltacapul , isi descopera gatul, zona vulnerabila, aratand astfel ca nu se teme, ca aresemtimentul propriei valori.Ridicarea batosa a capului inseamna aroganta, capul lasatdestins pe spate este un semn de auti predare sau o senzatie trezita de amintiri sauascultarea muzicii preferate, deconectare de ce ii inconjoara.Capul inclinat lateraldreapta inseamna bunavointe, ascultare in opozitie cu inclinarea la stanga care denotascepticism, critica, indoiala. Pozitia capului tradeaza interesul, toleranta, indiferenta, dezgustul fata deinterlocutor.Pozitia de ascultare cu intereses este cu capul usor inclinatlateral.Clatinarea capului in sus si in jos inseamna acord, aprobare,intelegere Clatinarea capului de la stanga la drapta inseamna negare, dezaprobare siacesta miscarea a capului descurajeaza foarte mult persoana in cauza. In cazul unor negocieri sau diferite conversatii de afaceri sau nu numai castigam teren daca initiemaproape imperceptibil miscarile capului celui cu care negociem.Miscarile sunt multiple si complexe, se realizeaza combinatii de miscari, seasociaza miscarea capului cu miscarea aletor segmente ale corpului, miscarea integratafiind caracteristica fiecarei situatii sau stari psihologice. Comunicarea prin expresia fetei include mimica(incruntarea , ridicaresprancenelor, incretirea nasului, tuguiesrea buzelor)Mimica este acea parte a corpului nostru care comunica: fruntea incruntatasemnifica preocupare, manie, frustare; spancenele ridicate cu ochii deschisi ne inducecatre o stare de mirare de surpriza; nasul incretit inseamna neplacere iar buzele stranseinseamna nesiguranta, ezitare, ascuserea unor informatii.Mimica este semnalul nonverbal

cel mai usor dwe descifrat. Mimica poate fiagitata si este determinata de o succesiune de stari sufletesti, de senzatii puternice si poate semnifica o mare sensibilitate la stimulii externi. Darwin R. Charles a observat ca mimica asociata unor senzatii este comuna tuturor oamenilor.Fenomenula fost studiat si concluzia a fost ca exista programe innascute, case pare ca exista o mimica universala.Insa vom discuta toate aceste aspecte pe larg dar si despre alte componente care ajutamimica fetei sa exprime anumite lucruri .Fruntea:Fruntea este componenta care formeaza zona superoara a fetei.Ea reprezinta puterile spirituale si trasaturile de caracter asociate.Formele fruntii sunt foarte diferite de la persoana la persoana dar ea esteintotdeauna determinata de linia parului iar inaltimra ei se intinde intre punctul situatintre sprancene si linia parului.Prin miscarea muschilor sunt generate cutele fruntii, care pot fi verticale,orizontale sau incretite. Cutele verticale se datorea concentrarii pe un punct in spatiu sau a luminiiorbitoare.Astfel cutele verticare devin expresia unui effort spiritual sau fizic;in valorinormale sau depasite, ele exprima disperare, furie,sau emotie.Cutele orizontale apar cand ochii sunt larg deschisi, cand se incearca prelucrareainformatiilor detinute, dar care nu sunt intelese; mimica este expresie a fricii,sperieturii, mirarii, intelegerii bruste a unui lucru, dar aceasta mimica poate fi datorataoboselii, greutatii ci care sunt tinuti ochii deschisi.Cutele inretite apar la locul de intersectie dintre cele doua orizontale si cele verticale;exprima panica in gandire, dificultati in prelucrarea informatiilor.Sprancenele:Chinezii considera sparncenele drpet una dintre cele cinci trasaturi vitale ale fetei.Intr-adevar, nici o fata nu poate fi citita cum se cuvine fara a le lua in considerare.Sprancele le putem considera ca o granita intre partea superioara a fetei si cea mijlocie. Sprancenele arata tipul afectiv al omului, precum si gradul de intelegere intreminte si inima.Ele au o forma mostenita care prin miscarea in timpul vietii semodifica.Ridicarea sprancenelor se face in semn de salut, de recunostinta si acest lucruil putem numi chiar salutul ochilor.Osgood a enumerat sapte grupe principale de expresii faciale, fiecare avand maimulte subgrupe: fericire, surpriza, teama, tristete, furie, curiozitate sidispretul.Expresiile faciale enumerate sunt recunoscute in toate societatile umane si seconsidera a fi innascute datorita acestei calitati. Ridicarea sprancenelor poate sa denote expresii diferute atunci cand se iau inconsiderare si alte elemente: simpla poate fi doar un mod de salut, de a spune da saua confirma ceea ce spune partenerul de discutie; o ridicare brusca si scurta dublata deridicarea umerilor exprima neajutorare, nevinovatie, nestiinta sau mirare si bucurie.Icazul dreptacilor , ridicarea sprancenei drepte exprima o critica, iar a celei stangi, odipozitie de neincredere si scepticism.Coborarea spancenelor are loc tunci cand exista un pericol iminent.Cuplarea cumiscarea de ridicare a obrajilor este un mijloc de protectie, dar apare si in cazulsurasului, scarbei sau plansului.Ochii:A devenit ca o zicala atunci cand se spune ca ochii sunt fereastra sufletului sieste cu siguranta foarte adevarat ca forma, stralucirea, culoarea si , desigur, miscarealor dezvaluie foarte multe informatii despre interiorul persoanei respective.Una dintre cele mai importante trasaturi ale ochiului este stralucirea lui. Aceasta trasatura unica fiecarei persoane in parte se datoreaza interactiunii dintre lumina silacrimile de la suprafata ochiului. Ochii stralucitori, vii, caracterizeaza o persoanaisteata si vioaie, in timo ce ochii lipsiti de stralucire denota nu numai oboseala sidescurajare , ci si o prabusire spirituala.Ochii transmit mesaje legate de starile sufletesti.Privirea poate fi blanda,catifelata, dura, prietenoasa.Elementele studiate in comunicarea nonverbala in cadrul ochilor sunt gradul dedeschidere, miscarea pleoapelor, pupile

si privirea.Gradul de deschidere a ochilor variaza de la privirea holbata, atotcuprinzatoare, pana la pleoape inchise. Ochii holbati sunt dublati de cutele orizontale, aceasta privire exprima mirare,frica de amenintare iminenta, groaza, curiozitate, extrema, asteptare tensionata,speranta , neputinta naivitae, incapacitatea de a intelege un anumit lucru.Ochii larg deschisi acumuleaza cat mai multe impresii dar fara sa fac o selectiea acestora pot spune sa ei semnifica creativitate spirituala si nevinovatie.Ochii deschisi refleta o stare de interes normal pana la o perceptie optimista alumii inconjuratoare.Ochii intredeschisi exprima oboseala, tensiune nervoasa, o participare redusa la ce estein jur si plictiseala. Mimica acestora denota indiferenta, inertie,paralizie a afectelor,resemnare, faptul ca partenerul de discutie nu merita nici o privire.Ochii acoperiti care au doar o fanta ingusta prin care se observa ceva punctual, care seconcentreaza asupra unei tinte, in acest caz exista o perceptie negativa a acesteiexpresii datorita faptului ca denota siretenie, amenintare, agresivitate, indiscretie,egoism sau individualism. Ochii strasi inchisi semnifica concentrare spirituala asupra unui stimul exterior sau a unei idei.Inchiderea unui singur ochii este un gest amical, o intelegere secreta, si aceastasemifica viclenie , siretenie, prudenta, indemanare, arta si este folosit de cei care fac peimportantii.Inchiderea relaxata a ochilor este urmarea fireasca a dorintei de a medita, de aasculta ceva sau a savura ceva, dar in acelasi timp mai semnifica si refuzul de a vedea,de aici vine si expresia a trece cu vedere. Miscarea pleoapelor, este una involuntara de indepartare a unui corps strain dinochii, dar ea mai poate exprima si nedumerire, nesiguranta, jena, neliniste.Cesare Lombroso a observat ca la criminalii innascuti zona centrala a pleoapeisuperioare este frecvent coborata, conferindu-I persoanei respective un aer somnoros.Cand intreaga pleoapa este mult coborata, generand aspectul cunoscut subdenumirea de ochii de iatagan, ea denota, cum era de asteptat, lascivitate, preocupari pentru seductie.Pupila reactioneaza la radiatia luminoasa si la adancimea imaginii. Se ingusteaza atunci cand privim la un obiect indepartat si cand lumina este puternica.Inafara destimulii exteriori, ea mai reactioneaza si la starii sufletesti, atunci cand avem trairiintense si emotii pozitive; se dilata, iar cand emotiile sunt negative, semicsoreaza.Aceste modficari sunt percepute de partenerii de conversatie drept mesajesubliminale. Privirea:Modul in care privim sau suntem priviti are legatura cu nevoile noastre deaprobare, acceptare, incredere si prietenie.Chiar si a privi sau a nu privi pe cineva areun inteles.Privind pe cineva confirmam ca ii recunoastem prezenta, ca exista pentrunoi;interceptarea privirii cuiva inseamna dorinta de a comunica.Privirea ca mijloc de comunicare a sentimentelor, gandurilor, starilor sufletestinu ar avea aceeasi semnificatie in absenta ochilor, ea fiind rezultata unor conexiuniintre creier si inima, modulate de firea si de educatia fiecarui individ..Mesajele ochilor si privirilor sunt legate de dilatarea si contractia pupilei, deascunderea unghiului intern, de intensitatea si durata contactului vizual cuinterlocutorul, de schimbarile de directie ale privirii. Modul de a privi e legat de interesul fata de partenerul de comunicare.Daca persoana sau ce ne spune nu ne intereseaza mutam privirea fata de ceva anume.Cum am mai spus privirea este contactul vizual intre parteneriide discutie, neofera indicii despre sentimentele care exista intre cele doua persoane, atunci candcontactul vizual este evitat exista o stare de nesiguranta, o timiditate excesiva saudorinta de a nu fi deranjat.Cand intr-o situayie precum calatoria in metrou sau in oricetransport in comun, cineva priveste o persoana chiar si dupa ce este observata , esteinterpretata drept tendinta de agresiune; insa atunci cand contactul vizual intre doua persoane este prelungit, acest lucru este explicat prin existenta unor sentimente puternice intre cei doi.

Exista mai multe moduri de a privi: a) privirea paralela, la distanta mica denota o persoana adancita in gandurilesale si care nu doreste sa perceapa mediul inconjurator. Dar cand aceasta este mentinuta in prezenta unei persoane, este inteleasa ca o incercare de ignorare aacesteia si de a o face pe aceasta sa se simta nedorita in mediul respectiv. b) privirea drept in ochii este un semn al dorintei de cooperare cu interlocutorul,demonstrandu-i acestuia interesul si cunoasterea valorii sale.Aceasta privire denotaonestitate, corectitudine si constiinta de sine. c) privirea de sus in jos se poate datoradiferentei de inaltime sau a pozitiei partenerilor de discutie si acest lucru poate sadenote dominare, mandrie, aroganta. d) privirea de jos in sus are aceasi cauza ca si cea precedenta si denota supunere sau dorinta de agresivitate. e)privirea laterala, respectivoblica, poate fi orientata spre stanga sau drepta, de sus sau de jos si exprima mai multetipuri de informatii prein combinarea acestor elemente.Pornita de sus inseamna dispret, pronita de jos denota slugarnicie, iar cand ochii sunt larg deschisi poate semnificacuriozitate sau retinere. Privirile au fost studiate si din punct de vedere al fundamentelor neurologice.Astfel directia pricirii indica ce idei trebbuiesc activate:imaginile suntactivate de prvirea in sus, sunetle de cea orizontala si sentimentele de privirea in jos.Pricirea indreptata spre stanga activeaza amintirile impersonale, obiective,logice, iar cea spre dreapta imaginatia, creativitatea, amintirile personale.Astfel cand cineva incearca sa-si aduca aminte ceva va privii spre stanga, iar cand va inventa sau va minti, spre dreapta. Nasul:Importanta nasului ca emblema a fetei a fost descoperita de Aristotel siconfirmata de aproape toti fiziognomistii de marca. Dr.Roger Rogerson spunea cadintre toate trasaturile fetei omenesti, nasul, fiind cel mai proeminent, joaca cel maide seama rol in dezvaluirea caracteruluiSe spune ca lungimea nasului, respectiv a zonei de mijlocii trebuie sa fie egalacu aceea a fruntii si a treimii faciale inferioare.O asemea egalitate simbolizeaza unechilibru interior, exprimat prin cinste, loialitate si dragoste pentru adevar, ceea cecaracterizeaza orice on destoinic. Nasul ofera si el informatii despre starea de spirit a unui individ.Varful nasuluine poate dezvalui daca se inroseste sau paleste. Narile se pot umfla cand simtim un miros placut, sau daca suntem furiosi silargim narile pentru a sporii cantitatea de aer.A stramba din nas este o expresie dar si o miscare a muschilor nasului, caresemnifica neplacere, indispozitie, jena, confuzie. Miscarile frecvente ale muschilor dinzona nasului duc la aparitia cutei sensibilitatii situata intre partea laterala a nasului si buza superioara, iar aceasta se datoreaza din cauza unei stari de nemultumire datoritaunui fapt sau obiect neplacut.Una dintre principalele directii ale studiitlo expresiilor faciale a fost detectareaexpresiilor artificiale, intentionate pentru a induce in eroare.Paul Ekman(1997)considera ca ceea ce tradeaza o persoana care intentioneaza sa induca in eroare suntsemnele de emotie.Cazul cel mai simplu este de a incerca o emotie pe care nu osimti.El considera ca exista putine persoane care sa produca expresii emotionalecorecte, cei mai multi sunt tradati de anumite semne.De exemplu cei care zambescspontan vor folosi anumiti muschi ce nu pot fi controlati intentionat situati in zonaochilor, iar pentru furie o ingustare a buzelor. Gura:Gura este cea mai mobila zona a fetei ea ne permite sa intre hrana, bautura siaerul ce ne sunt necesare;ea musca, ea ne rosteste gandurile, ea rade candsuntembucurosi.Gura deschisa cu barbia lasata inseamna reaus lipsa de activitate.Gura inchisa poate insemna dorinta de a negocia tacit sau respingerea unui contact verbal.Gurainchisa cu buzele stranse indica inchiderea in sine, solitudine, incapatanare, proastadispozitie.Gura si buzele pot realiza diferite mimici, cum ar fi

cea de degustare, desavurare, de protest, de ingrijorare.Prezenta zambetului confirma disponibilitatea spre dialog. Zambestu autenticeste expresia unei stari de bucurie, de acceptare si implica si participarea ochilor.Initialdezvelirea dintilor a fost un gest de amenintare , ulterior a evoluat spre un gest de prietenie.Zambetul apare la sugar foarte devreme, cam in a cincea sau a saseasaptamana de viata.Zambetul poate fi fabricat, prostesc, relaxat, dulceag, stramb, de frica, resemnat.Zambetul care descopera numai dintii de sus , nu si gingiile superioare este unsemn de bunatate, cinste. Daca zambetul dezveleste si gingiile de sus aceasta denota ca posesorul este predispus la deprimarecare ii poate afecta fericirea si cariera. Cand zambetul dezgoleste ata dintii de sus , cat si dintii de jos, posesorul are ofire deschisa, corecta si generoasa, care isi va fi obiectul criticii si antipatiei altora.Rasul este o manisfestare tipic unama, ea este eliberatoare de tensiuniinterne.Copii rad mai mult decat adultii.Rasul poate fi cinic, agresiv, eliberator, blazat,ingrijorat.