Influența stereotipurilor și prejudecăților la nivel individual și social

Rezumat

Stereotipurile sunt ideile rigide și repetitive, acceptate și transmise fără reflectări asupra lor
despre: gen, rasă, etnie, clasă socială, statut, religie, cultură, abilități, vârstă, aspect ș.a.. În
psihologie, stereotipul este considerat o credință fixă, suprasimplificată și adesea părtinitoare despre
un grup de oameni. Stereotipurile sunt de obicei generalizări nesusținute din punct de vedere rațional
și, odată ce o persoană se obișnuiește cu gândirea stereotipă, el sau ea ar putea să nu poată vedea pe
cei din jurul său așa cum sunt. Stereotipurile pot legitima ostilitatea împotriva unui întreg grup
social. În plus, deoarece stereotipurile sunt înrădăcinate în cultură – oamenii încep să învețe diferite
stereotipuri în timpul copilăriei – ei tind să semnaleze care grupuri sociale sunt probabil ținte
adecvate pentru ameliorarea frustrării individuale. Prejudecățile sunt atitudinile care influențează la
nivel individual modul de prelucrare al informațiilor despre un alt individ care aparține unui grup
sau unei culturi sau deține, mai mult sau mai puțin, diferențe față de el. Sursa stereotipurilor și
prejudecăților fiind pentru început informațiile primite în familie și din alte grupuri sociale (când
experiențele personale sunt insuficiente) apoi datorită tendinței naturale de a compara și categoriza
devin conținut pentru etichetări, stigmatizare, marginalizare, excluziune.

Cuvinte cheie: stereotip, prejudecată, discriminare, influență în relațiile interpersonale,

măsurare

1. Delimitări conceptuale

Pentru început trebuie să precizăm un aspect simplu despre stereotipuri și prejudecăți

– nu ne naștem cu ele, dar elaborarea, formarea lor începe devreme, în primul rând în cadrul
familiei, în al doilea rând prin conexiunile cu semenii, prin experiențele dobândite în cadrul
acestor raportări interpersonale. În timp, pe parcursul dezvoltării noastre ontogenetice și
intelectuale descoperim că avem deja destule stereotipuri și prejudecăți ce constituie aspecte
negative ale gândirii fiecăruia dintre noi, așa că în funcție de raportările la etică începe un
proces de recunoaștere și eliminare.
Prin urmare ajungem să cunoaştem oamenii, acțiunile lor și le comparăm, analizăm
interpretăm dependenți de educaţie, de concepțiile despre lume și viață, convingeri sau

1
experienţele personale, fiind foarte aproape să gândim irațional dacă în subconștientul nostru
deținem stereotipuri și prejudecăți.
Stereotipurile sunt păreri comune referitoare la caracteristicele personale,
conduită, trăsături de personalitate ale unui grup de persoane (Leyens, Yzerbyt și Schadron,
1994). Stereotipurile fac parte din moştenirea noastră culturală, ele se transmit în timp la fel
ca și normele sociale, obiceiurile. Primul care a definit noțiunea de stereotip în accepțiune
socio-psihologică, în 1922, este Walter, care a anticipat diferitele orientări ale termenului
(Lippman, 2009). Termenul exista încă din 1798, fiind utilizat de tipograful francez Firmin
Didot, însă era specific domeniului tipografiei, însemnând turnarea plumbului într-o formă
destinată formării “clișeului” tipografic, stereotipul fiind folosit pentru a tipări originalul.
Lippman a analizat în mod deosebit rigiditatea concepțiilor formate, în special a celor
referitoare la grupurile sociale, atrăgând atenția asupra procesului de formare al stereotipului
– nu observăm înainte de a afirma, ci afirmăm înainte de a observa (Lippman, 2009).
O delimitare conceptuală a termenului de stereotip implică și definirea conceptelor
asociate, prejudecată și discriminare.
Prejudecățile reprezintă idei ce nu sunt elaborate singular de individul în cauză,
sunt afirmații generalizate, neverificate, cu privire la oameni, relații umane, calități
particulare sau ale unui grup de oameni, manifestări ale comportamentului și care, de regulă,
sunt eronate și disprețuitoare și sunt proiectate asupra subiectului individual, îndeosebi în
absența confruntării cu realitatea (Baron, Branscombe și Byrne, 2009). Simplu spus,
prejudecata este o părere, o idee preconcepută, și adesea eronată, pe care şi-o face cineva
asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor. În analiza
prejudecăților se ia în considerare măsura în care un individ îl cataloghează pe altul ca fiind
membru unui grup sau aparținând unei categorii. Prejudecata este o atitudine, reprezentând
modul în care oamenii gândesc și simt despre membrii altor grupuri.
Discriminarea, în schimb, este un comportament și este modul în care oamenii
acționează față de membrii altor grupuri. Discriminarea constă în a te comporta diferit față de
oameni pe baza apartenenței lor la un grup social. Deși termenul este, de obicei, folosit pentru
a se referi la acționarea într-o manieră nedreaptă sau înjositoare, se poate referi și la a oferi
cuiva un avantaj nemeritat, ca în cazul favoritismului în grup (Kite și Whitley Jr., 2016).
Genul. Primele idei preconcepute și prima atitudine de discriminare este față de gen.
Toate culturile au stabilit seturi de credințe despre bărbați și femei și despre trăsăturile pe
care ar trebui să le posede, dar și despre rolurile pe care ar trebui să le ocupe (Becker și
Sibley, 2016). Sistemul de credințe de gen al fiecărei culturi cuprinde conținut stereotip,
2
atitudini față de rolurile adecvate pentru femei și bărbați și percepții asupra celor care încalcă
așteptările bazate pe gen (Kite, Deaux și Haines, 2008). Aceste elemente influențează atât
conceptele despre sine ale oamenilor, cât și percepțiile lor despre ceilalți. Ca și în cazul
informațiilor despre alte grupuri sociale, conținutul acestui sistem de credințe este transmis
prin mass-media și prin influența părinților și a semenilor, printre alte surse. Învățarea despre
conținutul stereotipurilor de gen începe devreme în viață și continuă pe toată durata vieții
(Kite și Whitley Jr., 2016).
Vârsta, abilitatea și aspectul. Cele mai multe cercetări și teorii s-au concentrat în
primul rând pe atitudini și comportamente față de categorii sociale relativ imuabile (Kite și
Whitley Jr., 2016). Oamenii se nasc în grupurile lor rasiale și etnice și, deși unii pot trece ca
membri ai unei alte rase dacă aleg, în cea mai mare parte rasa și etnia sunt părți neschimbate
ale sinelui. În mod similar, doar o mică minoritate a populației își schimbă sexul. Unele
apartenențe la categorii sociale, precum cele bazate pe vârstă, aspectul fizic și abilitățile sunt
însă temporare. Suntem tineri pentru o vreme, dar în mod inevitabil mergem spre bătrânețe și
odată cu vârsta vine o șansă crescută de dizabilitate - pierderea capacităților fizice.
Desigur, pentru unii, dizabilitatea începe mai devreme în viață sau chiar la naștere,
dar indiferent de geneza ei, dizabilitatea este privită negativ. În mod similar, unele aspecte ale
aspectului fizic al oamenilor sunt stabile, cum ar fi înălțimea adultului sau structura facială de
bază, dar alte aspecte, cum ar fi greutatea sau atractivitatea facială, pot fi schimbate, uneori
voluntar, prin produse cosmetice sau prin intervenții chirurgicale, iar alteori involuntar prin
boală, accidente, declin legat de vârstă sau supraponderabilitate. Ceea ce au în comun aceste
categorii sociale este că sunt surse de părtinire interpersonală. Este oarecum derutant faptul că
oamenii ar reacționa negativ la membrii grupurilor sociale la care ei sau prietenii sau rudele
lor apropiate s-ar putea alătura, dar, cu toate acestea, o fac (Kite și Whitley Jr., 2016).
Rasa, etnia. Termenul de discriminare se folosește poate cel mai des, cu referire la
rasă sau etnie. Discriminarea se referă la „tratarea inegală a indivizilor sau a grupurilor în
raport cu unele trăsături categorice cum ar fi apartenența etnică, rasială, religioasă sau de
clasă”, inclusiv apartenența de gen, și “implică un prejudiciu adus unei persoane sau unui
grup” (Zamfir și Vlăsceanu, 1998). O formă specifică de discriminare este rasismul, un
„proces de discriminare ca și credințele și ideologiile conform cărora rasele omenești pot fi
clasificate de la inferior la superior în baza caracteristicilor biologice” (Zamfir și Vlăsceanu,
1998). Relațiile sociale sunt subsisteme care se formează pentru un anumit context de
semnificații sau asocieri, respectiv cu o anumită funcție și care includ elemente relevante în
aceste sens.
3
 Categoriile rasiale și etnice sunt adesea confundate sau combinate. Etnia este bazată
pe considerații culturale, în timp ce rasa este considerată a fi bazată pe considerații biologice,
chiar dacă este construită din punct de vedere istoric și cultural.
Prin urmare, atât identitățile rasiale, cât și cele etnice se bazează pe cultură (Worrell,
2015). În cercetările asupra familiilor, categoriile „rasiale” sunt adesea folosite pentru a defini
etnia, identitățile rasial-etnice fiind folosite pentru a se referi la aceste categorii, care sunt
descrise folosind termeni care fac referire la rasă sau etnie (Hill, 2022).
O prejudecată implicită este orice set de asociații deținute în mod inconștient despre
un grup social. Biasurile implicite pot avea ca rezultat atribuirea unor calități particulare
tuturor indivizilor din acel grup, cunoscută și sub numele de stereotipuri. Aceste biasuri
implicite sunt produsul asociațiilor învățate și al condiționării sociale. Ele încep adesea de la
o vârstă fragedă și majoritatea oamenilor nu știu că le dețin. Important, aceste prejudecăți nu
se aliniază neapărat la identitatea personală. Este posibil să se asocieze inconștient trăsături
pozitive sau negative cu propria rasă, sex ș.a. Prejudecățile implicite nu presupun catalogarea
cuiva ca fiind rasist. De fapt, nu trebuie să fii rasist pentru a fi influențat de prejudecățile
implicite asociate.
Prejudecata implicită este un fel de lentilă distorsionantă, care este un produs atât al
arhitecturii creierul nostru, cât și al disparităților din societatea noastră. Cu toții avem idei
despre rasă, chiar și cei mai deschiși, care sunt înclinați să caute noutate și diversitate. Acele
idei au puterea de a părtini percepția noastră, atenția, memoria și acțiunile noastre - toate în
ciuda conștientizării intențiilor. Ideile noastre despre rasă sunt modelate de stereotipurile la
care suntem expuși zilnic.
De exemplu, unul dintre cele mai puternice stereotipuri din societatea americană
asociază negrii cu criminalitatea. Această asociere stereotipă este atât de puternică încât
simpla prezență a unei fețe negre duce la asocierea ei cu armele, crima, chiar dacă nu a fost în
acea împrejurare de viață. Și, deși a arăta negru nu este o crimă, jurații sunt mai susceptibili
de a pronunța o condamnare la moarte pentru negrii infractori care au trăsături faciale negre,
acesta fiind un stereotip, cel puțin atunci când victimele lor sunt albe (Eberhardt, 2019).
Prejudecățile nu se limitează la un singur domeniu al vieții, nu se limitează la o
singură profesie, o rasă sau o țară. Oamenii pot avea părtiniri bazate pe tot felul de
caracteristici - culoarea pielii, vârstă, greutate, origine etnică, accent, dizabilitate, înălțime,
gen, dar dinamica rasială între albi și negri este dramatică (Eberhardt, 2019).
Trăsăturile „rasiale” sunt doar la nivelul pielii. Restul structurii noastre genetice nu
diferă. Toate grupurile umane se pot încrucișa și au făcut acest lucru de când oamenii au
4
evoluat în Africa și au migrat în întreaga lume. Oamenii sunt o specie, nu trei sau patru sau
mai multe. Din punct de vedere biologic, suntem o singură rasă, rasa umană. Categoriile
rasiale sunt o construcție socială și istorică, nu una biologică (Hill, 2022).
Atitudinile fată de etnie sunt, într-o măsură mai mică sau mai mare, negative și au la
bază prejudecăți și stereotipuri, determinând aceleași atitudini negative din partea celorlalți.
Etniile sunt o realitate obișnuită tuturor, astfel că aproape oricine poate emite o opinie,
deseori categorică și negativă relativ la aceștia.
Identitatea. Identitatea este concepută ca „rezultând din interacțiunea dintre
dimensiunile sociologică și psihologică ale individului, adică din interacțiunea dintre individ
și societate. În paralel cu această conceptualizare, se pune o altă problemă majoră, aceea de a
ști cum putem intui, cum putem măsura identitatea, mai ales identitatea socială” (Doise,
Deschamps și Mugny, 1996).
Autorul Charles T. Hill, în lucrarea Prejudice, Identity and Well-being (2022),
întreabă în ce măsură studenții au experimentat diferite prejudecăți sau discriminări cu privire
la fiecare dintre identitățile lor. În funcție de fiecare tip de identitate, acesta a elaborat
chestionare pentru identitatea etnică, de rasă, clasă socială, limbă, familie, sex, vârstă, gen,
religie, educație, cultură, politică, imagine corporală, dizabilitate, zonă geografică și postura
de victimă.
Noțiunea de identitate socială este legată de ceea ce individul reprezintă în
îndeplinirea rolurilor sociale, dar și de pozițiile ocupate de acesta într-o societate. Sarbin și
Allen (1968) consideră că identitatea socială ar fi o parte a procesului de dezvoltare a eului,
reprezentând cognițiile ce decurg din implicarea socială a indivizilor. Alți autori consideră că
stabilirea unui rol trebuie considerată o variabilă independentă, deoarece exercită o influență
asupra diverselor aspecte ale conduitei, mai ales asupra identității sociale - statutul, valoarea
și implicarea (Doise, Deschamps și Mugny, 1996).
Comportamentul social și relațiile dintre indivizi variază pe un continuum ale cărui
extreme sunt, de o parte, relațiile strict personale, iar de cealaltă parte comportamentul de
grup stereotipic și etnocentric. Comportamentul de grup are anumite aspecte specifice, care-l
deosebesc de comportamentul interpersonal. Aceste aspecte includ: etnocentrismul, biasul de
favorizare a ingroup-ului, competiția inter-grupuri, discriminarea, stereotipizarea,
prejudecata, uniformitatea comportamentală, coeziunea ingroup-ului, conformismul, etc.
(Boncu, 2003).
Gordon C.(1968) (citat în Doise, Deschamps și Mugny, 1996) stabilește încă o
distincție între identitatea socială și identitatea personală. Aceasta a realizat o atentă și amplă
5
analiză a unui test “Cine sunt eu?” și, pe baza răspunsurilor care s-au integrat în polul social
și polul personal, a elaborat următoarea listă cu elementele principale ale identității personale:
a. caracteristicile atribuite, care se referă la categoriile cărora individul le aparține prin
naștere sau prin funcțiile desemnate (sex, origine, etnie, religie);
b. rolurile și apartenențele referitoare la rolurile parentale, precum mamă, frate, la
apartenența politică, la ocupația profesională (poziții dobândite);
c. identificările abstracte, existențiale, convingerile ideologice;
d. interesele și activitățile, interesele intelectuale, activitățile artistice;
e. caracteristicile personale, incluzând valorile morale, autonomia sau simțul de
autodeterminare, percepția unității eului, integrarea la nivel personal, competențele
individuale;
Tajfel şi Turner (1979) au o altă abordare privind „identificarea socială” și anume:
a. indivizii încearcă să mențină sau să mărească stima de sine – ei caută să acceadă la
o concepție pozitivă despre sine.
b. grupurile sociale sau categoriile (și faptul de a le aparține) sunt asociate unor
conotații pozitive sau negative și, din acest motiv, identitatea socială poate fi pozitivă sau
negativă, în funcție de evaluările (care tind să fie împărtășite social, fie din interior, fie între
grupuri) acelor grupuri care contribuie la constituirea identității sociale a individului.
c. evaluarea propriului grup este determinată prin raportare la alte grupuri specifice,
prin intermediul comparațiilor sociale în termeni de atribute sau de caracteristici valorizate. O
diferență pozitivă între grupul de apartenență și un alt grup produce un prestigiu ridicat, pe
când o diferență negativă antrenează un prestigiu scăzut.
Plecând de la aceste enunțuri, autorii Tajfel și Turner (1979) au dedus următoarele
principii teoretice:
a. indivizii caută să mențină sau să acceadă la o identitate socială pozitivă;
b. identitatea socială pozitivă este bazată, în mare măsură, pe comparațiile favorabile
și care pot fi făcute între grupul de apartenență și anumite alte grupuri pertinente. Grupul de
apartenență trebuie perceput ca pozitiv, diferit sau distinct, de alte grupuri pertinente.
c. atunci când identitatea socială este nesatisfăcătoare, indivizii vor căuta să
părăsească grupul cărora îi aparțin, pentru a intra într-un grup pozitiv și să acționeze astfel
încât propriul lor grup să devină pozitiv (Doise, Deschamps și Mugny, 1996).
Clasa socială, statutul. Cercetătorii din domeniul științelor sociale conceptualizează
clasa socială ca statut socioeconomic (SES). Aceasta are trei componente: educație, venit și
prestigiu ocupațional. Educația oferă în general acces la ocupații cu venituri mai mari și
6
prestigiu, dar adesea există discrepanțe. De exemplu, profesorii de facultate pot avea studii
superioare, doctorat, față de directorul executiv al unei companii, dar respectivii directori
executivi pot avea venituri mai mari decât profesorii (Hill, 2022).
În toate societățile, clasele sociale cu o condiție mai modestă tind să fie colectiviste, în
timp ce clasele înalte sunt precumpănitor individualiste. Acest aspect va corela semnificativ
și cu modul în care părinții își vor creste copiii. Astfel, cei din clase sociale superioare vor
avea tendințe individualiste, valorizând realizarea personală și creativitatea, în vreme ce cei
proveniți din clase sociale inferioare vor face presiuni asupra copiilor în direcția obedienței și
respectării normelor. Astfel, numeroși autori arată că părinți aparținând unor categorii socio-
economice diferite transmit copiilor lor valori diferite. În clasele mijlocii și superioare sunt
valorizate autonomia și stăpânirea de sine, imaginația și creativitatea, în timp ce în clasele
populare accentul este pus pe ordine, curățenie, obediență, respect al vârstei și al regulii
exterioare, respectabilitate, capacitate de a evita problemele (Stănciulescu, 1996).

2. Influența prejudecăților, stereotipurilor la nivel individual și social

Perspectiva reacției sociale, descrisă de teoria etichetării este deosebit de utilă în

înțelegerea problematicii discriminării pe baza originii etnice. Etichetarea rezultă în contextul
conștientizării și trăirii diferenței în ce privește modul de viață și reacțiile comportamentale
ca răspuns la stimulii ambientului social. Aceasta duce la marginalizare și excludere,
respectiv la automarginalizare și autoexcludere, constituind mari obstacole în orice efort
pentru realizarea incluziunii sociale. Teoria etichetării sociale (social labeling theory) a fost
formulată de către sociologul american Howard Saul Becker (1997) în lucrarea sa intitulată
Outsiders: Studies in the Sociology of Deviance (Cei din afară: studii de sociologie a
devianței) în care explică modul în care grupurile deviante se formează.
Etichetele sunt anumite păreri ale altora despre o anumită persoană sau un anumit
grup. De exemplu, romii sunt etichetați ca fiind hoți, iar acest titlu calificativ nu poate fi
aplicat pentru fiecare rom în parte. Astfel, putem extrapola teoria etichetării sociale
prezentate în exemplul de mai sus și ne putem da seama ce efect au stereotipiile asupra
grupurilor minoritare, de exemplu minoritatea romă.
Astfel de afirmații nu sunt corecte nici din punct de vedere logic, pentru că sunt
generalizări emise automat, și nici din punct de vedere social. În consecință, membrii
grupului, care sunt ținta stereotipiilor își asumă atribuirile transmise prin stereotipii și își
dezvoltă comportamente adecvate acestora. Prin urmare, teoria etichetării sociale este o
7
posibilă cale prin care ne putem explica cum se formează grupurile marginale ale societății și
cum grupurile majoritare contribuie la adâncirea conflictului prin etichetări.
Etichetare și devianță. Teoria etichetării este una dintre cele mai importante abordări
pentru explicarea comportamentului deviant și criminal. Presupunem astfel că nicio acțiune
săvârșită nu este implicit criminală. Astfel, devianța nu este un set de caracteristici ale
indivizilor sau grupurilor, ci un proces de interacțiune între devianți și non-devianți și
contextul în care este interpretată criminalitatea.
Sistemul juridic, de securitate și ordine, și educativ sunt sisteme responsabile cu
aplicarea standardelor de normalitate, dar uneori oamenii care le reprezintă contribuie la
etichetarea anumitor comportamente ca fiind deviante în mediul social. Atribuind etichete
oamenilor și elaborând categorii de devianță, aceste instanțe consolidează structura de putere
a societății. Destul de des, cei bogați definesc devianța pentru cei săraci, bărbații pentru
femei, vârstnicii pentru tineri și grupurile majoritare rasiale sau etnice pentru minorități. Cu
alte cuvinte, grupurile dominante ale societății creează și aplică etichete deviante grupurilor
subordonate.
Cei mai mulți dintre copii au comportamente negative (distrugeri ale obiectelor ce
aparțin altor persoane, însușirea lor uneori, încălcarea proprietății vecinilor ș.a.). În zonele
locuite de persoanele cu venituri mari, părinții, profesorii, chiar și poliția consideră aceste
comportamente ca fiind un comportament tipic juvenil. Dar în cartierele sărace,
comportamentul identic poate fi privit ca indiciu al delincvenței juvenile (deci, clasa joacă un
rol important în etichetare).
Inegalitate și stigmatizare. Multe studii arată că școlile disciplinează copiii negri mai
frecvent și mai aspru decât copiii albi, în ciuda lipsei de dovezi care sugerează că primii se
comportă mai des decât cei din urmă. În mod similar, poliția ucide negrii cu rate mult mai
mari decât albii, chiar și atunci când afro-americanii sunt neînarmată și nu au comis
infracțiuni. Această discrepanță sugerează că stereotipurile rasiale duce la etichetarea greșită
a oamenilor de culoare ca deviante (Sirry et al., 2017).
Astfel, de îndată ce un individ este identificat ca deviant, eliminarea etichetei
constituie un proces extrem de dificil, uneori chiar nerealizabil. Persoana în cauză devine
stigmatizată ca persoană care a comis infracțiuni și implicit va fi dezaprobată de ceilalți. Prin
urmare, devianții, datorită etichetării, nu reușesc să se integreze în societate și sunt tentați să
interiorizeze eticheta deviantă și comportamentul lor să fie din nou deviant. Chiar dacă
indivizii etichetați nu mai comit niciun fel de infracțiuni, ei trebuie să trăiască pentru

8
totdeauna cu efectele negative ale infracțiunii și sunt considerați formal indezirabili
(Croninger și Glenn,1976).
Categorizare și comparare. Oamenii efectuează destul de ușor categorizări asupra
informațiilor și întâmplărilor trăite, deoarece este simplificat procesul de prelucrare a
informației, proces care se extinde și asupra semenilor și este denumit categorizare socială.
Tajfel şi Wilkes (1963), considerau că procesul de categorizare pune accent pe
asemănările dintre elementele aparținând aceleiași categorii și diferențele dintre elementele
incluse în categorii diferite, cel mai reprezentativ element al categoriei fiind prototipul,
considerat modelul mental care simbolizează categoria. Dacă nu există similitudini cu
prototipul apar erori de încadrare în anumite categorii. Categorizarea socială nu înseamnă, în
mod direct, gruparea oamenilor după un anumit criteriu, deoarece pot exista particularități –
opiniile cu privire la personalitățile, motivele, abilitățile cuiva care face parte dintr-o
categorie. Aceste opinii, care deseori sunt învățate de la alții sunt stereotipuri care
influențează modul de decodificare a informațiilor sociale (Mitrofan, 2004).
Compararea socială se referă la comparațiile dintre atitudinile, credințele și
comportamentele subiectului și cele ale altora. Leon Festinger (1954) a arătat că recurgem la
compararea socială numai atunci când raportarea directă la realitate nu poate să confirme
adevărul credințelor noastre. Teoria identității sociale susține că nici un adevăr nu este
evident prin sine însuși și că întreaga cunoaștere socială derivă din comparații sociale.
Grupuri distincte au percepții diferite asupra lumii tocmai pentru că grupurile se definesc prin
consensul pe care îl instituie fiecare.
În momentul în care facem comparații sociale intergrupuri – de exemplu, între eu ca
membru al ingroup-ului și altul ca membru al outgroup-ului, sau între ingroup și outgrup ca
entități de sine stătătoare – nu numai că tindem să maximizăm diferențele intergrupuri, dar
intenționăm să asigurăm grupului din care facem parte un avantaj în evaluare.
Deoarece categoriile sociale contribuie la formarea conceptului de sine, la definirea și
evaluarea eului, avem tendința de a face comparații intergrupuri pe dimensiuni ce favorizează
grupul nostru. Încercăm să obținem o identitate socială pozitivă prin distinctivitatea pozitivă a
ingroup-ului, în sensul că grupul din care facem parte este un grup apreciat. Potrivit teoriei
identității sociale, aceasta este o strategie importantă de întărire și menținere a stimei de sine
(Boncu, 2003).
Marginalizare și excluziune. Conceptul de „excluziune socială” este des folosit în
studiile care au ca temă sărăcia. Conceptele de marginalizare și excluziune socială pot fi
considerate efecte, dar și cauze ale sărăciei, astfel indivizii care sunt săraci pot fi
9
marginalizați sau excluși social de către societatea în care există, iar indivizii care se simt
excluși social sau marginalizați pot resimți un anumit grad de sărăcie (subiectivă sau nu).
Trebuie menționat că între aceste două concepte există diferențe. Conceptul de excluziune
socială se referă la faptul că absența resurselor tinde să excludă persoana de la moduri firești
de interacțiune socială. Poate sugera faptul ca relațiile sociale pot influența veniturile
indivizilor. Excluziunea socială se poate aplica și pentru situațiile în care genul, rasismul,
homofobia, dizabilitățile, vârsta, lipsa de cultură și capital social sunt forme importante de
excluziune (Wood și Gough, 2006).

3. Măsurarea stereotipurilor

Folosirea stereotipurilor în procesarea informațiilor, este condiționată de aspecte

intraindividuale (mecanismele cognitive, trăirile afective și motivația individului care
interpretează datele) și aspecte interindividuale (dimensiunile contextuale, variabilitatea
grupului, ierarhiile grupale, statutul și puterea observatorului și a actorului social).
Stereotipurile exercită influențe asupra abordării informațiilor, comportamentului
observatorilor și actorilor sociali. În literatura de specialitate sunt menționate studii ce
investighează conținutul acurat, sau dimpotrivă, inacurat al stereotipurilor (Mitrofan, 2004).
Măsurarea acurateței constructelor stereotipe nu este suficientă prin ea însăși,
deoarece nu spune nimic despre mecanismele cognitive ce au contribuit la apariția lor. Sunt
relativ puține studii care nu se limitează doar la surprinderea acurateței versus inacurateței
stereotipurilor, acestea sondând aspecte cu un potențial explicativ important, și anume sursele
acesteia (Mitrofan, 2004).
Măsurarea stereotipurilor presupune în special identificarea conținutului acestora,
având la baza diferite criterii. Dorin Nastas, în Manual de psihologie socială (citat în
Mitrofan, 2004) realizează o clasificare a metodelor de măsurare a conținuturilor
stereotipurilor utilizate de-a lungul timpului. Dintre acestea enumerăm:
1. Metoda identificării vizuale – pornind de la definiția propusă de Walter Lippman
(„stereotipurile sunt imagini în mintea noastră”), teoria sugerează că, dacă stereotipurile sunt
imagini care ne ghidează în lumea socială, atunci existența sau absența acestora poate fi
măsurată prin metoda identificării vizuale a apartenenței la diferite grupuri sociale.
2. Metoda listei de trăsături – aceasta reprezintă cea mai frecventă metodă de a
măsura conținutul stereotipului, fiind, de fapt, lista unor trăsături. Metoda este una simplă și
urmărește în mod explicit identificarea stereotipurilor consensuale sau sociale. Bineînțeles
10
acest lucru nu se poate realiza decât prin identificarea unor secvențe ale stereotipurilor
personale, în etapa de colectare a datelor.
3. Metoda estimării procentuale – consideră că în identificarea stereotipului social
importantă ar fi percepția omogenității membrilor unui grup (prin identificarea gradului de
percepere a omogenității membrilor grupului respectiv).
4. Metoda ratei diagnostice – este o metoda similară metodei estimării procentuale,
însă puțin diferită în privința calculării acesteia, stereotipurile fiind considerate atribute
distinctive.
5. Metoda diferențialului semantic – acesta propune utilizarea scalelor bipolare,
scale cu 7 niveluri de la foarte favorabil la foarte nefavorabil) pentru identificarea universului
semantic al conceptelor.
În concluzie, stereotipurile se pot restructura la nivel individual prin influența
educației și experienței, la nivel de grupuri acestea manifestă rezistență la schimbare. Prin
intermediul lor, observatorul social își justifică conduita raportată la ținta observației
(subiectul observat).
Relațiile interpersonale sunt însă în cele din urmă afectate de această inerție a
stereotipurilor, deoarece persistența nu le facilitează dezvoltarea, situațiile și împrejurările de
viață dintre oameni necesită atitudini flexibile creative și spontane.

11
Bibliografie

1.Baron R.A. Branscombe N.R., Byrne D.R. (2009). Social Psychology, 12th Edition.
Boston: Pearson.
2.Becker H.S. (1997). Outsiders: Studies in the Sociology of Deviance. New York: Free
Press.
3.Becker J.C., Sibley C.G. (2016). Sexism. În T.D. Nelson (Ed.), Handbook of prejudice,
stereotyping, and discrimination (pp. 315–336). New York: Psychology Press.
4.Boncu, Ş. (2003). Procese și fenomene de grup. În A. Neculau (Ed.). Manual de psihologie
socială. Iași: Editura Polirom.
5.Croninger M., Glenn R. (1976). A Critique of the Labeling Approach: toward a Social
Theory of Deviance. Dissertations, Theses, and Masters Projects.
6.Doise, W., Deschamps J.C., Mugny G. (1996). Psihologie socială experimentală. Iași:
Editura Polirom.
7.Eberhardt J. (2019). Biased. Uncovering the Hidden Prejudice That Shapes What We See,
Think, and Do. Bew York: Viking.
8.Festinger L. (1954). „A Theory of Social Comparison Processes”. Human Relations,
7(2):117-140.
9.Gordon, C.(1968).Self-conceptions:configurations of content in Gordon C. et Gergen K.
(eds) The Self in Social interaction, New-York, Wiley
10.Hill, C.T. (2022). Prejudice, Identity and Well-being, Voices of Diversity Among College
Students. New York: Routledge.
11.Kite M, Whitley B. Jr. (2016). Psychology of Prejudice and Discrimination, Third
Edition. New York: Routledge.
12.Kite M.E., Deaux K., Haines E.L. (2008). Gender stereotypes. În F.L. Denmark, M.A.
Paludi (Eds.), Psychology of women: A handbook of issues and theories (pp. 205–236).
Westport: Praeger Publishers/Greenwood Publishing Group.
13.Leyens J.P., Yzerbyt, V., Schadron, G. (1994). Stereotypes and social cognition. London:
Sage Publications, Inc.
14.Lippman W. (2009). Opinia Publică. București, Editura Comunicare.ro.
15.Mitrofan L. (2004). Elemente de psihologie socială. București: Editura SPER.
16.Sarbin T.R., Allen V.L. Role theory. În G. Lindzey, E. Aronson (Eds.), Handbook of
social psychology (Vol. 1, pp. 488-567). Reading: Addison-Wesley.

12
17.Stănciulescu E. (1996). Teorii sociologice ale educației. Producerea eului și construcția
sociologiei. Iași: Editura Polirom.
18.Zamfir C., Vlăsceanu L. (1998). Dictionar de Sociologie. București: Editura Babel.
19.Sirry A., McAlpine D., McCreedy E., Hardeman R. (2017). „Police Brutality and Black
Health: Setting the Agenda for Public Health Scholars”. American Journal of Public Health,
107(5): 662–665.
20.Tajfel H., Turner J.C. (1979). An integrative theory of inter-group conflict. În W.G.
Austin, S. Worchel (Eds.). The social psychology of inter-group relations (pp. 33-47).
Monterey: Brooks/Cole.
21.Tajfel H., Wilkes A.L. (1996). „Classification and Quantitative Judgements”. British
Journal of Psychology, 54(2): 101-114.
22.Worrell F. C. (2015). Culture as race/ethnicity. În K.C. McLean, M. Syed (Eds.). The
Oxford handbook of identity development (pp. 249–268). Oxford: Oxford University Press.
23.Wood G., Gough I. (2006). „A Comparative Welfare Regime Approach to Global Social
Policy”. World Development, 34(10): 1696-1712.

13