UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI PSIHOLOGIE

DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA: PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ

DIZABILITATEA DIN PERSPECTIVA MEA

COORDONATOR DISCIPLINĂ. STUDENT

FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI CHIȚĂ
ANDREEA-GABRIELA
CONF. UNIV. DR. MIHAI PREDESCU ANUL II

Timișoara, 2022
 Dizabilitatea este percepută și abordată prin prisma a două modele: clinical și
social. Modelul clinical definește persoanele cu dizabilități din perspectiva bolii sau a
condiției lor medicale. Dizabilitatea este percepută ca fiind o problemă a individului,
acesta din urmă fiind dependent de ceilalți și având nevoie de tratament adecvat
problemei sale. Modelul clinical determină excluderea sistematică a persoanelor cu
dizabilități din societate. Modelul social este promovat de Uniunea Europeană și pune
accentul pe mediul social neadaptat nevoilor persoanelor cu deficiențe, de unde rezultă și
dificultățile cu care acestea se confruntă. Astfel, modelul social nu mai percepe
dizabilitatea ca o problema individuală, ci ca pe un fapt social, generat de politica,
practica, atitudini și mediul înconjurător.
Legea privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
nr.448/2006. ,
în România a fost reactualizată în anul 2011. Conform acestei legi, persoanele cu
dizabilități sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice,
senzoriale,
psihice, mintale și/ sau asociate, le impiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale
la viața
societății, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale.
De-a lungul istoriei psihopedagogiei speciale, au fost folosiţi termeni diferiţi care, uneori,
acopereau aceeaşi sferă, aveau aceeaşi semnificaţie şi aceeaşi referinţă.
În opinia mea persoanele cu dizabilități, asemenea altor categorii sociale, cum sunt
membrii anumitor rase, etnii sau minorități, sunt supuse fenomenelor discriminării și
excluziunii sociale pe
fondul stereotipurilor, prejudecăților și stigmatelor manifestate de majoritatea membrilor
societății. Din perspectiva mea consecințele discriminării se manifestă direct asupra
relațiilor interumane și intergrupale.
Am căutat și găsit Legea nr. 116/2002 care definește excluziunea social, ea mai este
numită uneori marginalizare social, această lege este ca o poziție socială periferică, de
izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, politice,
educaționale și comunicaționale ale colectivității; ea se manifestă prin absența unui
minim de condiții sociale în viață.
„Există diferite tipuri de stigmate. Primele se referă la caracteristicile fizice
respingătoare sau la malformațiile fizice ale oamenilor. Cea de-a doua categorie le
include pe cele referitoare la trăsăturile de caracter percepute ca respingătoare:
slăbiciunea caracterului, pasiunile ieșite din comun, înșelătoria, mândria, rigiditatea, toate
acestea deduse din comportamente cum ar fi : infracționalitatea, rătăcirea mintală,
alcoolismul, dependența de droguri, homosexualitate, șomajul, tentativele de sinucidere,
extremismul. […]. Prin definiție, credem că o persoană care poartă stigmatul nu poate fi
considerată om. Plecând de la această presupoziție, adoptăm o varietate de
comportamente discriminatorii, prin care, în mod direct sau indirect și involuntar, îi
reducem șansele de supraviețuire.” (Goffman, 1963)
„Folosim anumiți termeni pentru a sublinia stigmatul, de tipul: schilod, bastard, idiot,
surse ale exprimării metaforice și ingenioase, fără să luăm în seamă sensul propriu al
acestor cuvinte. Unii pot ezita să atingă sau să privească fix un orb, în timp ce alții îi pot
generaliza incapacitatea de a vedea și la alte trăsături, astfel încât să se raporteze la
persoana lipsită de vedere ca și cum ar fi, de asemenea, surdă sau incapabilă să meargă.
Cei care întâlnesc un orb pot avea o mulțime de credințe, care își au originea la nivelul
stereotipului despre orbi în general. Spre exemplu, pot crede că orbii analizează lucrurile
altfel decât ceilalți oameni sau dețin informații folosind canale de comunicare
inaccesibile altora.” (Goffman, 1963)
Am observat că adesea discriminarea se manifestă într-un mod deosebit de subtil și
dăunător față de minoritățile sociale dezavantajate, cum sunt printre altele persoanele cu
dizabilități, care se găsesc în cele mai multe cazuri într-o situație de pierzători față de
clasele dominante care controlează pârghiile importante ale societății, ei fiind în cele mai
multe situații legați la mâini și lăsați fără ajutorare.
Am găsit pe câteva site-uri și în câteva cărți și documente câteva principii, cum ar fi
principiul egalității de şansă pe piaţa muncii. Cu toate că acest principiu se referă la
accesul nediscriminatoriu în alegerea unei profesii; cu toate acestea în momentul
angajării sau promovării pe orice post sau loc de muncă vacant, la orice nivel de ierarhie
profesională; la informare și consiliere profesională; la calificarea, perfecționarea și
posibilitatea dezvoltării profesionale; la condiţii de muncă care respectă normele de
sănătate şi securitate în muncă, conform reglementărilor în vigoare; la plată egală pentru
muncă egală; la accesul la beneficii extra salariale sau la măsuri de protecţie socială,
realitatea dovedește că aceste deziderate sunt adesea încălcate, cauza fiind, aproape în
majoritatea cazurilor, discriminarea clasică pe bază de gen, de vârstă, de religie, de
orientare sexuală, de boli cronice sau potenţial transmisibile ori pe baza diferitelor grade
de handicap.
Prin urmare, prin cele prezentate mai sus, consecințele discriminării se manifestă direct
asupra tuturor relațiilor interumane și intergrupale. În opinia lui Ivan (Chelcea, 2008),
discriminarea nu apare numai ca rezultat al stereotipului cu vedere la grupul în cauză, ci
este alimentată de prejudecăți și legitimează gândirea stereotipă.

Concluzie

Ne putem pune întrebarea aceasta, așadar, ce trebuie să facem pentru a elimina sau
măcar pentru a diminua stereotipurile, prejudecățile sau stigmatizarea persoanelor cu
dizabilități, astfel încât să putem spera(chiar pentru a obține) și la o schimbare în privința
efectelor acestor atitudini ale societății, discriminarea și excluziunea socială?
Stereotipurile legate de persoanele cu dizabilități pot fi stopate/inhibate prin oferirea
de informații despre viața acestor persoane, despre capacitățile și realizările lor, despre
tenacitatea lor extraordinară de a-și învinge condiția, dar și despre sentimentele pe care
aceste persoane le încearcă atunci când sunt discriminate sau marginalizate din cauza
stereotipurilor, a prejudecăților sau stigmatelor care li se aplică de către ceilalți membri ai
societății, care se consideră „normali” în raport cu ei.
Bibliography
Chelcea, S. c. (2008). Psihosociologie – teorii, cercetării, aplicații, ediția a II-a revăzută și
adăugită. Iași: Editura Polirom.
Goffman, E. (1963). Stigma. Notes on the Management of Spoiled Identity. New York: Penguin
Books Ltd.
Weihs. (1992). Copilul cu nevoi speciale. Cluj-Napoca: Triade.
Weihs, T. J. (1992). Să-i ajutăm iubindu-i. București: Humantias.