Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Specializarea: Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ
Aplicație: Drumul dramatic prin școală al unui copil cu dizabilitate fizică:
discriminarea, abuzul, umilința

Prof. coord.: Prof. univ. dr Venera- Mihaela Cojocariu

Asist. Univ. dr. Ioana Boghian

Student: Mariana- Simona Jaleriu

Anul III, grupa 631

Bacău
2018
 Aplicație

Prezentați și analizați o situație de manifestare/ încălcare a conduitei interculturale și

de respectare a valorii toleranței la un elev din învățământul primar. Creați/ oferiți soluții
pentru rezolvarea / ameliorarea situației respective.

Structura
1. Context
- persoanele implicate, mediul familial, socio-economic, cultural şi religios din care provin;
2. Tipul/tipurile de discriminare identificate
-contextul situaţiei de manifestare/încӑlcare a conduitei interculturale şi de
respectare/nerespectare a valorii toleranţei;
- descrierea comportamentului tolerant / intolerant la persoana/persoanele care îl manifestӑ ;
- descrieţi atitudinea celor din jur (profesori, colegi de clasӑ, director de şcoalӑ, pӑrinţi etc.)
faţӑ de comportamentul discriminatoriu prezentat; dacӑ s-au luat mӑsuri pentru corectarea
acestui comportament (de cӑtre cine, rezultate etc.).
3. Soluţii
- creaţi/oferiţi soluţii pentru rezolvarea/ameliorarea situaţiei respective: menţionaţi actorii
implicaţi, descrieţi posibile tipuri de activitӑţi (curriculare / predare-învӑţare, consiliere,
extracurriculare etc.) şi modurile de organizare specifice.
 DISCRIMINAREA. TIPURI DE DISCRIMINARE

Conform Ordonanței nr. 137/2001  privind prevenirea şi sancţionarea tuturor

formelor de discriminare, discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricție sau
preferință, pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri,
sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV,
apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect
restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a
drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în
domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
  Mai simplu, discriminarea este o acțiune care presupune un tratatement diferit,
nedrept  față de persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social.  Exista mai
multe forme de comportamente discriminatorii, dar toate  au comunt faptul ca implica o
anumită formă de excludere sau de respingere.

DISCRIMINAREA PERSOANELOR CU HANDICAP

Dizabilitatea reprezintă afectarea uneia sau a mai multor funcții esențiale ale
ființei umane, de natură să diminueze libertatea de expresie sau de acțiune a acesteia. Nu
este vorba aici de liberul arbitru, ci de libertatea de mișcare și de acțiune restricționată de
disfuncțiile simțurilor de distanță, ale facultăților de mobilitate și deplasare, precum și ale
instanțelor cognitive.
Din cauza discriminării care aduce cu sine marginalizarea și segregarea anumitor
categorii de indivizi vizați de astfel de practici, societatea actuală perpetueaza inegalitatea în
drepturi a oamenilor, judecându-i și condamnându-i pe cei cărora nu le acordă nici macar
șansa de a putea să ducă un trai decent.
Dizabilitatea este doar o chestiune de percepție. Fiecare om poate face anumite lucruri pe care
alții nu le pot face.
Discriminarea persoanelor cu diferite handicapuri se poate manifesta în mod direct prin:

 limitarea șanselor egale de a participa la viata publică;

 limitarea posibilităților de a avea o viață socială obișnuită;
 imposibilitatea de a se angaja și a-și câștiga existența;
 imposibilitatea de a avea acces la anumite instituții sau utilități care intervin în viața de zi cu
zi.

Mai dureroasă însă, este acea discriminare subtilă, pe care majoritatea oamenilor care
nu suferă de nici un handicap nu o conștientizează, ci dimpotriva, o generează și o
perpetuează prin standardele și normele pe care direct/indirect sau intenționat/neintenționat le
impun asupra tuturor celorlalți. O asemenea discriminare se regăsește spre exemplu în
"etichetele" atribuite acestor persoane. Termenii folosiți pentru a le identifica nevoile sunt în
sine disciminatorii deoarece de exemplu prin însăși termenul de "dizabiliatate", analizat
etimologic, li se neagă absolut orice fel de abilitate. Această falsă negare are un impact
deosebit asupra identitătii și demnității individului.
O alta terminologie interpretabilă este cea a "handicapului"- o persoana nu poate fi in sine
"handicapată". Handicapul nu este altceva decât o stare consecutivă deficienței cu care
persoana s-a născut sau pe care a dobândit-o. Societatea naște "handicapul" prin normele
impuse, norme construite de o majoritate care dictează o anumită stare de "normalitate".
Negarea anumitor drepturi fundamentale cum ar fi dreptul la o educație adaptată în funcție de
"diferitele abilități", accesul la o îngrijire medicală adecvata, posibilitatea de a învăța o
meserie în concordanță cu abilitățile individuale și posibilitatea de a-și câștiga propria
existență, dreptul de a îți exprima sexualitatea, etc. Toate aceste aspecte reprezintă acte
discriminatorii, iar privite în ansamblu au un impact deosebit asupra individului și dezvoltării
sale armonioase.
Persoanele cu dizabilități sunt excluse de la viata socială (plimbându-se doar intre
locuință și instituții specializate), fiindu-le adesea îngradit dreptul de a intra în contact cu un
mediu care i-ar putea face să simta realitatea care îi înconjoara. Pentru subiecții dizabilității,
barierele sunt exterioare, au caracter mecanic, tehnologic sau
administrativ. Independența specifică în plan social înseamnă, pentru acești oameni, rampe și
alte mijloace de acces și de deplasare pe care le întelege toata lumea pentru că, dacă nu sunt
vizibile, pot deveni. Dar, peste toate acestea, e nevoie de servicii specifice, de organizare, de
educație adecvată, de profesionalizare onorantă și onorabilă, de amenajarea unor locuri de
muncă și, mai cu seama, de recunoașterea de către autoritatea publică a adevărului îngrădirii
sociale a libertății unui important număr de cetățeni și purcesul la decizia politică reparatoare
în spiritul imperativ al drepturilor omului.
Numai că lumea e în așa fel făcută încât, prin adâncul și pe fața ei, lunecă unele dizabilități și
disfuncții omenești, care se vad și altele, care nu se văd. Odată cu acestea mai de pe urmă,
sunt afectate conștiința, spiritul. Iar aici, precumpănitor, nu se cade să mai vină vorba despre
libertate, ci despre handicap. În acest context, nu este de mirare faptul că persoanele cu
handicap sunt foarte puțin vizibile în societate, neavând susținere pentru a-și putea dezvolta
atitudinea civică și pentru a putea participa în diferite moduri la luarea anumitor decizii care le
influențează prezentul și viitorul.

CONTEXTUL SITUAȚIONAL

Persoane implicate: Elevul G.V, diagnosticat cu hemipareză (paralizia unei jumătăți

corporale, mâna și piciorul părții drepte ale corpului) și doamna învățătoare.
Mediul familial: familie monoparentală (mama și copilul), bunicii materni.
Contextul socio-economic: Copilul si mama locuiesc intr-o zonă rurală, la casă, având
ca și venit lunar pensia de handicap locomotor al elevului si ajutorul bunicilor.
Contextul religios: elev creștin- ortodox.

DISCRIMINAREA PE BAZĂ DE HANDICAP

În timpul orei de Științe ale naturii, elevilor li s-a atribuit sarcina de a rezolva un
exercițiu prin corelarea unor întrebări cu răspunsul corect. Întrucât elevul nu își poate folosi
mâna dreaptă din cauza handicapului locomotor, rezolvarea exercițiului necesită un timp mai
îndelungat, deoarece este nevoit să se descurce cu ajutorul mâinii stângi. Dizabilitatea psiho-
motrică a elevului era cunoscută doamnei învățătoare încă de la începutul anului școlar, elevul
nefiind inclus în nicio activitate practică școlara, respectiv extra-școlară, fiind din start
discriminat in mod direct. Omițând faptul ca elevul are acest handicap, doamna învățătoare ia
rigla de pe banca elevului și îl lovește pe acesta peste mâna dreaptă, mustrându-l că a greșit
corelarea exercițului si acuzându-l că se mișcă prea încet. Elevul începe să plângă, acuzând
dureri și spunându-i doamnei că el este bonlav și că nu trebuia să îl lovească. Toți colegii au
luat parte la această întâmplare, dar niciunul dintre ei nu au avut vreo reacție. La finalul orelor
de curs elevul merge acasă, relatând familiei cele întâmplate.
A doua zi, bunica elevului merge la doamna directoare a școlii și povestește fapta
doamnei învățătoare, iar aceasta decide să deschidă o anchetă internă, bazată pe discriminarea
elevului cu handicap, numită ableism sau disablism, în urma căreia să ia măsurile necesare în
vederea rezolvării problemei, respectiv a evitării a unei posibile viitoare întămplări similare.
În urma anchetei desfășurate, doamna învățătoare recunoaște că l-a lovit, însă susține că nu
avea cunoștință că handicapul acestuia se manifesta pe partea dreaptă a corpului. Familia
elevului decide să nu continue mai departe cu acuzațiile, ajungând la o întelegere cu doamna
directoare a școlii, în așa fel incât să nu facă publică întâmplarea. Doamna învățătoare și-a
cerut scuze de la familia elevului, acesta fiind modul de soluționare a cazului de discriminare.

SOLUȚII
 lecție deschisă despre discriminare susținută în fața cadrelor didactice și a elevilor,
fără a fi menționată întâmplarea, având menirea de a dezvolta și de a stimula spiritul
empatic al acestora;
 analizarea mai atentă a nevoilor persoanelor cu handicap;
 organizarea de activități propice persoanelor cu handicap;
 integrarea persoanelor cu handicap prin: a educa acei copii cu cerințe speciale în școli
obișnuite alături de ceilalți copii normali, a acorda sprijin personalului didactic a1
școlii în procesul de proiectare și aplicare a programelor, a încuraja relația de prietenie
și comunicarea între toți copii din clasa/școală; a educa și ajuta toți copiii pentru
înțelegerea și acceptarea diferențelor dintre ei; a ține cont de problemele și opiniile
părinților, încurajându-i să se implice în viața școlii.
 LEGISLAȚIA PRIVIND DISCRIMINAREA PERSOANELOR CU HANDICAP

Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea şi combaterea discriminării

discriminarea prevede că:
„Art. 2 – […] (3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile,
criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza
criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi,
criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a
acelui scop sunt adecvate şi necesare.
(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează,
favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o
persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau
comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră
sub incidenţa legii penale.
(5) Constituie hărţuire şi se sancţionează contravenţional orice comportament pe
criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare
sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant
sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.
(6) Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă bazată pe două sau mai multe
criterii prevăzute la alin. (1) constituie circumstanţă agravantă la stabilirea răspunderii
contravenţionale dacă una sau mai multe dintre componentele acesteia nu intră sub incidenţa
legii penale.
(7) Constituie victimizare şi se sancţionează contravenţional conform prezentei
ordonanţe orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu
privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării [...]
(8) Măsurile luate de autorităţile publice sau de persoanele juridice de drept privat în
favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, vizând asigurarea
dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte
persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile pozitive ce vizează
protecţia grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanţe.
Art. 15 - Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub
incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă
naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca
scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile,
degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de
persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate,
etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau
orientarea sexuală a acestuia.”
 BIBLIOGRAFIE
1. Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, (2008 - 2009) Persoane cu
handicap angajate în muncă, Cercetare Statistică;
2. Buzducea, D. (2005) Aspecte contemporane în asistenţa socială, Iaşi, Editura Polirom;
3. Cojocaru, Ş. (2003) Vulnerabilitate socială şi intervenţie (pp. 533-546) în Neamţu, G.
(coord.) Tratat de Asistenţă socială, Iaşi, Editura Polirom;
4. Lăscuş, V. (1972) Cercetări asupra opţiunii profesionale, Bucureşti, Editura Didactică
şi Pedagogică;
5. Rădulescu, S.M. (2002) Sociologia sănătăţii şi a bolii, Bucureşti, editura Nemira;
6. Rotariu, T. Iluţ, P. (1997) Ancheta sociologică şi sondajul de opinie, teorie şi
practică, Iaşi, editura Polirom;
7. Societatea Academică din România, Fundaţia Motivation România, (2009)
Diagnostic: exclus de pe piaţa muncii: Piedici în ocuparea persoanelor cu dizabilităţi
în România, raport elaborat în urma unui studiu la nivel naţional
http://www.motivation.ro/pdf/Raport.pdf;