Trebuie să discutăm despre eliminarea discriminării și egalitate.

Pe lângă
faptul că ține de educația și empatia pe care o are fiecare în parte, ne
vizează nemijlocit, fiindcă ține de societatea în care trăim, cea în care ne
trăiesc părinții și în care ne vor trăi copiii.
De exemplu, conform unei cercetări din 2014, două treimi din moldoveni consideră că în
Republica Moldova cel mai frecvent sunt discriminate persoanele cu dizabilități mintale (75
%), persoanele cu dizabilități fizice (76 %), persoanele sărace (63 %), persoanele HIV pozitive
(54 %), LGBT (52 %), romii (48 %), persoanele în etate (47 %) și femeile (28 %).
Un procent covârșitor din populația Republicii Moldova (82,5 %) consideră că în societatea
moldovenească există discriminare, în timp ce aproape jumătate dintre moldoveni (45,3 %)
consideră că incidența discriminării a sporit în ultimii cinci ani.
Unul din trei moldoveni a menționat că s-a confruntat cu o situație de discriminare în ultimii
trei ani, unul din cinci moldoveni s-a simțit discriminat în ultimul an, iar unul din trei
moldoveni a menționat că a fost martor la un caz de discriminare.
Dacă aparținem anumitor grupuri sociale sau dacă în mod greșit se crede despre noi acest
lucru, suntem expuși unui risc și mai mare de a fi discriminați. Astfel, diferențele, care ne
caracterizează, ne pot face vulnerabili în fața discriminării.

Ce este discriminarea

Dicționarul explicativ al limbii române oferă pentru termenul „discriminare” următoarele

definiții: politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite
drepturi pe baza unor considerente etnice, rasiale, sexuale sau persecutare a unor categorii de
cetățeni pe motivul apartenenței lor la o anumită națiune.
Totodată, Legea 121 privind asigurarea egalității definește discriminarea ca fiind orice
deosebire, excludere, restricție ori preferința în drepturi și libertăți a persoanei sau a
unui grup de persoane, precum și susținerea comportamentului discriminatoriu bazat pe
criteriile reale, stipulate de prezenta lege sau pe criterii presupuse.
Tipurile de discriminare
Criteriile cele mai des întâlnite în cazurile de discriminare sunt: etnia,
naționalitatea, orientarea sexuală, culoarea, situația financiară ori
socială, dizabilități, limba vorbită etc.
Conform legislației naționale, o persoană poate fi discriminată prin
mai multe forme, și anume.
# Discriminarea directă –  concedierea cuiva din cauza unei criteriu
protejat, decizia de a nu angaja o persoană din cauza apartenenței sale la un grup social,
refuzul de instruire sau de promovare a unei persoane pe baza unui criteriu precum etnie, sex,
orientare sexuală etc.
# Discriminarea indirectă – este o formă de discriminare care nu este evidentă la prima
vedere. Deși anumite practici, reguli sau politici sunt aparent corecte și neutre, ele pot ascunde
tratamente diferite și nedrepte pentru persoane aparținând diferitelor categorii sociale și pot
leza drepturile acestora.
# Discriminare prin asociere – orice restricție sau diferență de tratament trebuie să fie
justificată printr-un scop obiectiv, prin demonstrarea necesității respectivei restricții și prin
lipsa unei alternative nediscriminatorii.
# Hărțuire, victimizare.
# Instigare la discriminare – incitarea și încurajarea urii, a discriminării sau a ostilității față
de o persoană pe baza unor prejudecăți sau a unor caracteristici precum orientarea sexuală,
etnie etc.
# Bullying-ul reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, având trei caracteristici esențiale:
— intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;
— repetat – aceeași persoană este rănită în continuu;
— dezechilibru de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă,
slabă și incapabilă de a se apăra singură.

Obligațiunile autorităților
Pentru a combate discriminarea, autoritățile sunt obligate:
# să ofere acces liber pentru toți la instituțiile de învățământ de
orice formă și nivel;
# să asigure șanse egale pentru elevi și studenți în implicarea lor în
cadrul procesului științifico-didactic și asigurarea procesului de dezvoltare a acestora într-un
mediu prietenos și sigur pentru toți, indiferent de originea socială a acestora, dizabilitatea,
vârsta, opinia, sexul etc., inclusiv în procesul de evaluare a cunoștințelor acumulate de către
aceștia;
# să elaboreze și să asigure cu materiale didactice și programe de studii accesibile pentru
participanți, având în vedere necesitățile lor individualizate, acolo unde este cazul;
# să pregătească cadrele didactice în vederea aplicării metodelor și a mijloacelor de prevenire
a actelor de discriminare și de sesizare a autorităților abilitate în caz de necesitate;
# să realizeze în comun cu alte autorități abilitate și în colaborare cu organizațiile
necomerciale din domeniu programe educaționale pentru copii și pentru părinți în vederea
prevenirii și combaterii discriminării.
De exemplu, Legea nr. 60 din 30.3.2012, privind incluziunea socială a persoanelor cu
dizabilități, stabilește că persoanele cu dizabilități se bucură de aceleași drepturi ca alții,
în special de dreptul la accesibilitate în instituții de menire socială, inclusiv școli.
Mai mult decât atât, Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a asigura implementarea
prevederilor Convenției ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități prin Legea nr.
166 ratificată de către Parlamentul Republicii Moldova.
De asemenea, s-a întreprins incluziunea socio-educațională a copiilor cu cerințe
educaționale speciale, care presupune formarea cadrelor didactice și adaptarea atât a
activităților educaționale, cât și a spațiului din cadrul instituțiilor de învățământ astfel încât
copiii cu dizabilități să poată beneficia de instruire calitativă, potrivită și adaptabilă.

Ce pot face dacă am fost

discriminat(ă)?
Dacă discriminarea a avut loc, persoana care a suferit poate:
# să soluționeze situația direct cu persoana care a discriminat-
o sau cu superiorul acesteia, inclusiv cu instituția ierarhic
superioară;
# să încerce medierea acestei situații prin intermediul unui mediator profesionist (a se vedea
secțiunea „Contacte”) al autorității publice cu atribuții în domeniul în care a avut loc
discriminarea sau al Consiliului Nediscriminare.
Dacă aceste soluții nu au funcționat sau dacă situația este suficient de gravă astfel încât
este mai rezonabilă depunerea unei cereri formale, persoana care a fost discriminată
poate:
# să se adreseze cu o acțiune în instanța de judecată în procedura contenciosului administrativ
pentru anularea actului administrativ discriminatoriu și repararea pagubei cauzate. Această
procedură însă se inițiază în termeni mai restrânși (30 de zile comparativ cu un an, de aceea e
mai puțin avantajoasă pentru victimă);
# să se adreseze cu o plângere individuală Consiliului Nediscriminare pentru a constata fapta
de discriminare; dacă e cazul, după ce Consiliul Nediscriminare constată fapta de
discriminare, trimite cauza la instanța de judecată pentru aplicarea amenzii contravenționale;
# să depună o acțiune civilă în instanța de judecată pentru a constata fapta de discriminare, a
cere anularea actului administrativ discriminator/repunerea în situația anterioară încălcării și a
cere despăgubiri civile (compensarea prejudiciului moral și/sau material suferit
în urma discriminării);
# să depună o plângere la poliție sau la procuratură dacă este vorba de o infracțiune de ură
pentru a sancționa penal persoana care a comis discriminarea.
Pentru mai multe detalii în legătură cu măsurile legale împotriva discriminării, accesați aici.

Cine este responsabil de discriminarea în școli?

 Totuși, astăzi cetățenii încă nu dispun de mecanisme eficiente
sau de vreo formulă magică ce să le asigure egalitatea de șanse
în dezvoltarea și participarea lor eficientă în cadrul societății.
Prin urmare, egalitatea în drepturi există doar la nivel
declarativ, fără a avea un impact pozitiv asupra beneficiarilor
acestor drepturi.
În ceea ce ține de sistemul de învățământ, putem spune că orele, pe care le petrec copiii
la școală, sunt cele care își lasă cel mai mult amprenta asupra stării lor psihice, de aceea
este foarte important ca mediul lor de învățământ să prezinte un grad de confort
psihologic ridicat pentru ca aceștia să se poată dezvolta armonios, să învețe cât mai bine
și să poată utiliza mai apoi cunoștințele pe care le primesc pentru a-și construi o carieră
profesională în viitor.
Indiferent de legile care sunt emise pentru a proteja persoanele în cauză de
abordări incorecte, inegale, ofensatoare sau agresive, discriminarea rămâne un subiect
actual și dureros pentru cei care îl trăiesc. Este foarte important să se înțeleagă și faptul
că educația fiecărui copil începe, se formează și se întreține acasă.
Nu este un secret faptul că mulți copii preiau și copiază comportamente de la cei
care le sunt exemplu, adică de la părinți, frați și semeni. Astfel, cert este că valorile
precum toleranța, empatia și altruismul se învață în primul rând acasă cu ajutorul,
educația și îndrumarea părinților.
„Așa cum educați copiii să nu fure, să nu consume droguri, să nu fumeze, să nu bea
alcool, învățați-i să nu facă discriminare și să respecte orice naționalitate, religie, sex,
pentru că de aici pornește educația unei noi generații bune și frumoase… nu există
naționalitate rea, există oameni needucați”, spune într-un final Marinela.
Prin urmare, un stat și o societate incluzivă, care își asumă angajamentul de a se
conforma prevederilor legale internaționale din domeniu, totodată urmând a fi și
flexibili la necesitatea de a se adapta la nevoile și preferințele fiecărei persoane, pot fi
create doar cu aportul părinților, al cadrelor didactice și al fiecărui om în parte.