Modelele explicative ale

dizabilității
Educația incluzivă
Curs 2
Introducere

Persoanele cu dizabilități prezintă dreptul fundamental la

servicii educaționale de calitate, care susțin dezvoltarea
acestora și creează oportunitățile de învățare cu rol de
activare a autenticului potențial și de întâmpinare a nevoilor
unice și specifice de dezvoltare, comunicare și învățare.

Petretto şi colaboratorii (2017) propun patru tipuri de

modele explicative: modele care se referă la rolul patologiei,
modele care analizează relaţia dintre patologie şi
consecinţele acesteia, modele care evidenţiază rolul
mediului şi modele care analizează relaţia dintre persoană şi
mediu.
Introducere • Modelele explicative ale dizabilității definesc
dizabilitatea și oferă persoanelor, serviciilor
educaționale și de reabilitare, instituțiilor,
factorilor de decizie și comunităților
modalități de abordare și suport.
MODELUL MEDICAL

• Din perspectiva modelului medical al dizabilităţii, persoana este

considerată sursa pierderilor şi capacităţilor individuale, considerând-o
inferioară, prezentând o boală sau o afecţiune care trebuie tratată în
instituţii de profil, accentuând starea de izolare.
• Deşi specialiştii erau interesaţi de relaţia dintre diferitele patologii şi
consecinţele funcţionale, nu se acorda o mare importanţă dezvoltării
abilităţilor funcţionale, de cele mai multe ori persoanele erau complet
izolate, cu acces limitat la viaţa socială şi profesională, dizabilitatea fiind
legată de statutul socio-economic extrem de scăzut şi nefiind deloc pus în
discuţie conceptul de stigmatizare şi de discriminare
MODELUL MEDICAL
În cadrul acestui model se specifică şi lipsa
evaluărilor şi intervenţiilor specifice
psihopedagogige, afecţiunea fiind considerată
a fi posibil tratată prin intervenţii exclusive
medicale, clinice, fără a suţine rolul mediului
şi a suportului social.
Modelul medical are la bază conceptele de
boală, etiologie şi manifestări, realizându-se o
diferențiere între starea de normalitate și cea
patologică, în acest sens, normalitatea
reprezentând absenţa unei probleme
biologice, iar patologicul consistând în
modificări cauzate în organism ca urmare a
unei boli, rezultând într-o stare care
interferează sau distruge integritatea
organismului.
MODELUL MEDICAL

Modelul medical se axează în principal asupra problemelor biologice,

încercând să definească natura bolii şi efectele asupra individului.

La nivelul acestui model, intervenția se realizează doar la nivelul bolii,

considerând că persoana este singura responsabilă pentru existenţa
deficienţei, ea fiind redusă la o sumă de nevoi şi abordată în calitate de
“pacient”.
MODELUL MEDICAL

Din punct de vedere al intervenţiilor, se încearcă “remedierea”

problemelor prin intervenţii care au ca scop schimbarea persoanei.

Deoarece acest model este orientat spre evidențierea “punctelor

slabe” ale persoanei la apariţia unor etichete (spre exemplu,
anormalitate, neadaptat), scopul este de a se încerca readucerea
acesteia la o stare de funcţionare “normală”.
Modelul social

La baza acestui model se află o definire

şi distincţie clară a deficienţei şi
dizabilităţii, deficienţa fiind o dificultate
S-a dezvoltat în anii ’70, în contextul
cu care se confruntă individul, iar
mişcărilor de luptă pentru obţinerea de
dizabilitatea, o restrângere a
drepturi pentru persoanele cu
repertoriului de activităţi, ca urmare a
dizabilităţi.
societăţii care nu ia în considerare
persoanele cu dizabilităţi, excluzându-
le, sub forme variate.
Modelul social

Modelul face referire la comportamentul persoanei, relaţiile

interpersonale, valorile culturale şi sociale, dar și la instituţii,
raportând individul la mediul fizic şi social, de cele mai multe ori,
dizabilitatea fiind rezultatul discriminării şi al prejudecăţilor societăţii.

Persoana cu dizabilităţi este un client al serviciilor oferite şi poate

alege dintr-o gamă largă de oferte.
Modelul social

Modelul social pune accent pe

importanţa mediului cu accentuarea
posibilităţilor de creştere a participării
sociale, eliminarea restricţiilor şi
participarea persoanei la procesul de
luare a deciziilor privind diferitele
aspecte ale vieţii, fiind promovată
libertatea personală şi
autodeterminarea.
A fost adoptat termenul de dizabilitatea
care face referire la o persoană a cărei
capacitate este deprivată de mediu
privind posibilitatea de a desfăşura o
sarcină specifică.
Modelul social

Dizabilitatea este descrisă ca fiind rezultatul lipsei sau a limitării oportunităţii de a

participa, din cauza barierelor fizice şi sociale.

Copiii cu dizabilități vor fi orientați către școli de masă, şcoli incluzive sau școli
speciale, în funcție de nevoile specifice pe care le au.

În ambele situații profesorul psihopedagog este o parte activă permanentă în

educarea copilului cu dizabilități.

Acesta face parte dintr-o echipă multidisciplinară alături de: părinți, profesori,
medici, asistenți sociali, logopezi, kinetoterapeuți, audiologi, asistente medicale.
Educația incluzivă
Aspecte esențiale
 • În cadrul şcolii incluzive se pleacă de la premisa că
toţi elevii pot avea la un moment dat nevoi specifice
de învăţare, iar una dintre caracteristicile de bază
ale acestei şcoli este reprezentată de dorinţa de a
veni în întâmpinarea nevoilor de învăţare a tuturor
elevilor.
Școala • Sintagma „şcoală pentru diversitate” este
incluzivă echivalenta sintagmei „şcoală pentru toţi”, misiunea
şcolii fiind aceea de a le oferi tuturor indivizilor care
fac parte din ea posibilitatea de a învăţa în funcţie
de anumite particularităţi, cum ar fi ritmul,
capacităţile şi nevoile proprii şi totodată
posibilitatea de a se exprima conform trăsăturilor
individuale de personalitate ale fiecăruia
 • Şcoală incluzivă – este denumirea instituţiei
şcolare din învăţământul public de masa:
• unde au acces toţi copiii unei comunităţi
indiferent de mediul de provenienţă
• în care sunt integraţi într-o formă sau alta şi
Școala copii cu CES
• unde programul activităţilor didactice are la bază
incluzivă un curriculum specific (individualizat şi adaptat)
• unde participarea personalului didactic la
activităţile din clasă se bazează pe un
parteneriat activ între profesori, profesori de
sprijin/suport, specialişti în educaţie specială şi
părinţi.
 • INTEGRAREA SOCIALĂ

Modalități de • Se referă la ansamblul relațiilor sociale stabile între persoanele cu

cerințe speciale și ceilalți membri ai comunității
• Aceste relații sunt influențate de atitudinile de respect și stimă și de
realizare a tipurile de acțiuni dintre oamenii tipici și cei cu CES
• INTEGRAREA FIZICĂ
integrării • Permite persoanelor cu CES satisfacerea nevoilor de bază (asigurarea
unui spațiu de locuit, organizarea claselor și grupelor în școli de masă,
copiilor cu profesionalizarea în domenii diverse)
• INTEGRAREA PERSONALĂ

CES • Este legată de dezvoltarea relațiilor de interacțiune cu persoane

semnificative, în diverse perioade ale vieții (relații cu părinții, rudele,
prietenii)
 • INTEGRAREA FUNCȚIONALĂ
• Are în vedere posibilitatea accesului persoanelor cu
CES la utilizarea tuturor serviciilor oferite de mediul
Modalități de social/comunitate pentru asigurarea unui minim de
confort.
realizare a • INTEGRAREA ÎN SOCIETATE
integrării • Se referă la asigurarea de drepturi egale și
respectarea autodeterminării persoanei cu CES
copiilor cu • INTEGRAREA ORGANIZAȚIONALĂ
CES • Se referă la structuri organizaționale care sprijină
integrarea
• Serviciile publice trebuie organizate astfel încât să
răspundă nevoilor tuturor persoanelor din societate.
 • valorizarea egală a personalului didactic şi a tuturor
elevilor din şcoli;
• gradul de participare crescut al elevilor la activităţile
şcolare, culturale şi comunitare, dar şi reducerea
gradului de excludere a elevilor de la aceste
Principiile activităţi;
educației • restructurarea culturilor, a politicilor si a practicilor
din unităţile de învăţământ, cultura unei şcoli
incluzive putând fi definită în raport cu atitudinile şi
credinţele sale, în timp ce etosul poate fi observat
din modul în care atitudinile şi credinţele
influențează relaţiile de zi cu zi dintre diverse
persoane, precum şi relaţiile lor cu şcoala, aceasta
fiind vazută de cele mai multe ori ca o organizaţie;
 • participarea tuturor elevilor prin reducerea
barierelor în învățare,
• dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice,
cu beneficii asupra abordărilor individuale, dar
Principiile şi de grup, la nivelul întregii clase.
• recunoaşterea dreptului la educaţie
educației • înţelegerea faptului că şcoala are un rol
incluzive important atât în dezvoltarea comunităţii, cât şi
în dezvoltarea valorilor şi întărirea acestui rol;
• recunoaşterea faptului că incluziunea în
educație este o componentă a incluziunii în
societate
 • Studiile au identificat beneficiile
semnificative ale incluziunii în dezvoltarea
limbajului şi a comunicării, precum şi la
FACTORI nivelul achiziţiilor şi dezvoltării deprinderilor
şcolare.
FACILITATORI • Condiţia esenţială se referă însă la crearea
AI unui mediu de învăţare adaptat nevoilor de
dezvoltare şi de învăţare, precum şi existenţa
INCLUZIUNII cadrelor didactice specializate care să
realizeze programele educaţionale ce permit
parcurgerea curriculumului diferenţiat şi
asigură reuşita incluziunii şcolare
 • atitudinea deschisă a şcolii pentru diversitate
FACTORI şi incluziune
FACILITATORI • cadre didactice specializate
AI • curriculum adaptat şi diferenţiat
• evaluare adaptată nevoilor
INCLUZIUNII • parteneriat cu părinţii
 Evidențierea concretului Repetare variată pentru
Factori care și a semnificației achiziționarea
facilitează conținutului materialului nou

predarea-învățarea
conținuturilor Antrenarea atenției:
adaptate Utilizarea unor metode
de mediere verbală
aspecte relevante ale
conținutului, reducerea
factorilor perturbatori

Stimuli atractivi, întăriri

Mediu pozitiv de lucru
pozitive
 Organizarea și accesibilizarea conținuturilor și a procesului
educativ: de la simplu la complex, de la ușor la greu, de la
cunoscut la necunoscut, de la concret la abstract.
Factori care
facilitează
predarea- Utilizarea flexibilă a unei varietăți de metode și procedee
învățarea
conținuturilor
adaptate
Valorificarea conținuturilor învățării în diverse contexte de
viață