Kukta Noemi Psihologie anul 3

Lazar Ioana Viorela Psihodiagnoza personalitatii

Aspectul personalitatii persoanelor cu dizabilitati

“Dizabilitatea nu este o problema in sine, ci mai degraba un esec al societatii care este incapabila sa
asigure un mediu de viata adecvat, in care persoanele cu dizabilitati sa poata trai si munci cot la cot
cu ceilalti membri ai societatii.”

Ana Diamantopulos, comisar european

Dizabilitatea – termen generic pentru deficiente (afectari), limitari de activitate si

restrictii de participare; releva aspectul negativ al interactiunii individ-context.

Dizabilitatea (incapacitatea) (engl.”disability”, franc.”incapacite’’) însumeaza un

numar de limitari functionale, ce pot fi intalnite la orice populatie, a oricarei tari din lume.

Dizabilitatea (incapacitatea) depinde, dar nu în mod obligatoriu si univoc de

deficienta.

Dizabilitatile pot fi cauzate de deficiente (fizice, senzoriale sau intelectuale), de

conditii de sanatate (boli mintale/neuropsihice) sau de mediu.

Dizabilitatile (ca si deficientele) pot fi vizibile sau invizibile, permanente ori

temporare, progresive ori regresive.

Atat la nivel mondial, cat si la nivel european, cercetarile arata ca aproximativ 10%
din populatie are o anumita forma de dizabilitate.

De multe ori dizabilitatea atrage atentia celor din jur, insa informarea corecta a
comunitatii poate transforma aceasta atentie intr-una pozitiva, care serveste ca punct de
pornire pentru actiunile de includere sociala. Adaptarea persoanelor cu dizabilitati la mediu
este cu atât mai usoara cu cât societatea este atenta la nevoile lor si investeste in crearea
facilitatilor necesare acestora.

Persoanele cu dizabilitati se diferentieza intre ele prin nevoile, capacitatile si

interesele distincte pe care le au, adica exact cum ne diferentiem noi toti.

Clasificarea dizabilitatilor

Dizabilitati senzoriale - Afectarea vederii

Doar un mic numar dintre persoanele cu deficiente de vedere nu vad deloc.

Majoritatea acestor persoane fie vad in ceata, fie nu apreciaza corect distanta si viteza
sau nu disting intre obiectele care au culori asemanatoare sau umbre. Alte astfel de
persoane pot fi capabile sa vada lucrurile care sunt foarte aproape de ei dar nu vad la
distante mari, in timp ce altele au o arie restrictiva de vedere (ex.: vedere de tunel).

A avea o deficienta de vedere poate reprezenta un important dezavantaj, in primul

rând pentru ca majoritatea oamenilor obisnuiesc sa comunice sau sa relationeze apelând la
mesaje pentru a caror receptare este necesar vazul.

Afectarea auzului

Persoanele cu deficiente de auz suplinesc aceasta problema prin suprasolicitarea

vederii pentru a comunica (ex. citirea pe buze, limbajul mimico-gestual). Uneori, cei cu
deficiente de auz folosesc aparate auditive. Dificultatile celor care nu aud pot fi si de
natura culturala. Spre exemplu, viata sociala poate fi mult diferita pentru un tanar care nu
aude, fiind, de exemplu, cu greu inclus in cercurile celor care asculta un anumit gen muzical.

Dizabilitati psihice

Problemele de sanatate mintala pot afecta pe oricine, indiferent de statutul

economic si social, de pregatirea profesionala, de nivelul inteligentei sau de nivelul implinirii
personale.

O statistica publicata de Organizatia Mondiala a Sanatatii spune ca 1 din 4 persoane

sunt afectate de o problema de sanatate mintala pe parcursul vietii. Asta inseamna ca
fiecare dintre noi cunoaste pe cineva care are/a avut/va avea probleme de sanatate mintala
de diverse intensitati (ex. anxietate, atacuri de panica, depresie, schizofrenie etc).

Unele probleme de sanatate mintala pot avea un impact semnificativ asupra vietii
persoanei afectate: schizofrenia, tulburarea bipolara (maniaco-depresiva), Alzheimer sau
dementa.

Majoritatea celor cu probleme psihice, inclusiv cele grave, pot face diverse munci, in
functie de pregatirea lor, si pot pastra o slujba pentru perioade medii si lungi. Familiile,
prietenii, colegii si angajatorii trebuie sa ii sprijine pentru a nu renunta la acest tip de
activitate, sa nu ii "ascunda" de ochii celorlalti si sa-i incurajeze sa ia parte la viata sociala.

Dizabilitati intelectuale

Dizabilitatea intelectuala este o stare caracterizata prin dificultati majore de

invatare si intelegere, datorate unei dezvoltari incomplete a capacitatii intelectuale.
Persoanele cu dizabilitate intelectuala au capacitati intelectuale sub valorile medii descrisa
de un coeficient de inteligenta de 70 sau mai putin.

Majoritatea nevoilor persoanelor cu dizabilitati intelectuale sunt aceleasi ca ale

celorlalti oameni: contact social, siguranta, locuinta, educatie, munca etc.
 Nivelul de independenta al unei persoane cu dizabilitati intelectuale depinde de
educatia, caracteristicile personalitatii, oportunitatile sociale si profesionale, precum si de
conditiile medicale care pot coexista cu retardul mental.

Alte dizabilitati

Exista si alte tipuri de dizabilitati, care se manifesta inca de la vârste fragede, de

pilda cele de invatare. Acestea trebuie observate si luate in serios cât mai devreme astfel
incât aceste persoane sa poata avea sansa la o dezvoltare normala. De exemplu, dislexia
afecteaza capacitatea de a citi si de a scrie a copilului. Dislexia nu are legatura cu nivelul
inteligentei. Metodele de educatie alternative au demonstrat ca acesti copii pot invata sa
scrie si sa citeasca, urmând forme diverse de invatamânt.

Dizabilitatea in mediul scolar

In Romania exista aproximativ 66.674 de copii cu dizabilitati diverse care traiesc in

familii. Ei nu se pot bucura de drepturile lor, intrucat exista putine servicii care sa sprijine
familiile copiilor cu dizabilitati, accesul la informatii, educatie, recuperare, viata
comunitara fiind extreme de redus, unul din marile lipsuri fiind accesibilitatea.

Dintre copii cu dizabilitati, aproape 50.000 sunt de varsta scolara, 22.550 fiind
inscrisi la scoli special si doar 10.338 erau integrati individual si 3.957 in grupe compacte in
scolile de masa. Rezulta ca un numar de peste 13.000 de copii cu dizabilitati nu sunt inclusi
in invatamantul de masa.

Legea asigura dreptul la educatie al oricarui copil cu dizabilitati, fara educatie

copilul nu poate invata deprinderile de autonomie care sa ii permita mai tarziu sa duca o
viata independent de adult.

Cu toate acestea scoala romaneasca ofera putine sanse copiilor care au dizabilitati.
Lipsa cadrelor didactice specializate, lipsa materialelor necesare si a suportului financiar,
face ca multi copii sa nu aiba acces real la educatie.

Copiii integrati cu success in invatamant sunt mai degraba o exceptie decat o regula
dar reprezinta garantia ca scoala poate primi si educa si copii care invata altfel.

Accesul la educatie inseamna a recunoaste ca orice copil poate invata, nefiind nevoie
decat de profesori care sa vada sis a stimuleze capacitatea de invatare si de un mediu in
care copilul sa deprinda abilitati de viata independente.

A fi persoana cu dizabilitati inseamna a fi discriminate. Implica restrictii si izolare

sociala. Nivelul stimei si statusul social deriva din pozitia in relatia cu conditiile sociale mai
largi si din relatia cu o anumita societate. Dizabilitatea apare ca o problema de drepturi
umane.
 De-a lungul timpului, scoala si gandirea pedagogica au abordat in moduri diferite
problematica educatiei copiilor cu dificultati de invatare. In present, la nivelul scolii si la
cel al societatii, in general se manifesta o larga varietate de atitudini, de la separarea si
segregare, la acceptare, integrare si incluziune in diferite grade si modalitati.

Cadrele didactice fac apel la educatia speciala in forma segregate pentru copiii cu
retard moderat, desi, cu toate conditiile considerate favorabile (profesori cu pregatire
speciala, material didactice special, clase cu numar de elevi redus), acei copii invata mai
putin decat ar fi invatat in conditiile in care ar fi fost integrati in clase obijnuite, cu
profesori si elevi obijnuiti.

Ei sunt considerate “copii cu problem”, iar acest tip de rationament nu face altceva
decat sa individualizeze acele problem, in conditiile in care, de cele mai multe ori, acestea
nu sunt generate la nivel individual, ci la cel al mediului scolar.

Exercitarea drepturilor fundamentale de catre copiii cu dizabilitati presupune ca

acestia sa nu fie segregate, etichetati ori considerati “speciali”, intrucat astfel de reactii
sunt de facture devalorizatoare, dezumanizanta.

Imaginea de sine a persoanelor cu dizabilitati

Daca analizam imaginea de sine a copiilor si adolescentilor cu dizabilitati –fizice,

intelectuale, vizuale sau de auz -, vom constanta ca pentru multi dintre ei aceasta
componenta a personalitatii determina un set complex de probleme de adaptare si
integrare in mediu social, sentimente de inferioritate, atitudini de evitare, tulburari de
comportament, nervozitate exagerata, anxietate, invidie. Pentru un elev cu defcienta
locamotorie vizibila este foarte important sa fie incurajat si sustinut in actiunile sale
pentru a-i intarii convingerea ca poate fi la fel de bun ca un elev normal. Astfel, printr-o
atitudine constanta de valorizare isi poate construi o stima de sine falorabila, cu efecte
majore in procesul adaptarii si integrarii scolare. Un aspect particular il intalnim la cei cu
deficiente de auz sever care comunica prin limbaj mimico-gestual, ceea ce ii face sa-si
construiasca grupul /cercul lor, diferit de al celorlalti cu care nu pot comunica si care, prin
atitudinea si comportamentul lor ajung sa ii evite constant si sa le induca sentimental de
inferioaritate si marginalizare, cu consecinte asupra stimei lor sine.
In cazul deficientilor de vedere, construirea stimei de sine prezinta o serie de
caracteristice determinante de imposibilitatea perceperii propriei imagini si a reactiilor
celor din jur in relatie cu acestia. Dominanta informatiilor venite pe canalul auditiv le
perminte receptarea de mesaje de la cei din jur si, astfel, isi pot forma la randul lor nucleul
unei stime de sine care sa-i sustina si sa le mareasca increderea in propriile forte si
calitati.
Putem constanta ca procesul de analiza si cunoastere a persoanlitatii indivizilor cu
dizabilitati ridica o serie de probleme si dificultati determinate de tipologia tulburarilor si
deficientelor, limitele impuse de gravitatea deficientelor, atitudinea si gradul de acceptare
fata de sine si de catre cei din jur.