Sunteți pe pagina 1din 14

CRIZA FINANCIARA DIN ANUL 2007

Introducere
n general, criza poate fi definit ca fiind o situaie caracterizat de o instabilitate pronunat, fiind nsoit de o volatilitate i incertitudine. Criza financiar este situaia n care cererea de bani este mai mare dect oferta de bani existanta in economie. Astfel, lichiditatea este rapid evaporat deoarece banii disponibili sunt retrai din bnci, forndu-le astfel fie s vnd propriile active i investiii pentru a-i acoperi necesitile, fie s colapseze. Actuala criz, este o criz financiar determinat de scderea brusc a lichiditilor n pieele globale de credit i n sistemele bancare, cauzat de eecul companiilor care au investit n ipotecile cu grad ridicat de risc. Aceasta a scos la iveal grave deficiene n sistemul financiar global i n cadrul de reglementare. Criza financiar i economic actual a avut efecte negative asupra economiei mondiale de o amploare nemaiintalnita de la marea recesiune din 1928. Recesiunea economic s-a extins din SUA pana in Europa i Japonia. Inceputul crizei a dus la o masiv scdere a ncrederii in sistemul financiar, iar printre efecte s-a observat o contractare a economiei mondiale in anul 2009, cele mai afectate fiind economiile avansate unde domeniul bancar avea un aport ridicat la PIB. Criza financiar global a avut la baza bula imobiliara din SUA care a atins apogeul in anul 2006 moment dupa care nivelul creditelor neperformante a crescut exponential. Criza s-a facut simtita pentru prima data inspre finalul anului 2007, cnd pierderea ncrederii investitorilor americani n ipotecarea securizat a condus la o criz de lichiditi ce a determinat o injectare substanial de capital n pieele financiare din partea Rezervei Federale americane, a Bncii Angliei si a Bncii Centrale Europene. Criza s-a agravat n 2008, ntruct bursele de valori din lume s-au prbuit sau au intrat ntr-o perioad de instabilitate acut. Un numr mare de banci, creditori i companii de asigurare au dat faliment n perioada ce a urmat, cel mai cunoscut caz fiind cel al bancii Lehman Brothers. Prbuirea Administraiei Federale pentru locuine SUA este adesea fcut responsabil pentru producerea crizei. ns vulnerabilitatea sistemului financiar a fost provocat de contractele i operaiile financiare complicate i supuse efectului de levier, si politica monetar a SUA de dupa 2000 care a creat contextul desfasurarii acestor operatiuni, stabilind un cost neglijabil pentru credit. ncepnd cu eecurile unor mari instituii financiare din Statele Unite, criza a evoluat rapid n criz de credite, deflaie i reducerea brusc a transporturilor comerciale, determinnd mai multe bnci europene s scad n indicii diferitelor piee bursiere, i s apar mari cderi ale valorii de pia a stocurilor i comoditilor n toat lumea. Declanata iniial n Statele Unite, criza s-a extins n Europa Occidental i, pe fundalul globalizarii, s-a raspandit vertiginos n restul lumii.

Cauzele crizei financiare


Cauzele fundamentale ale crizei economico-financire mondiale din 2008 sunt variate, att de natur macroeconomic, ct i de natur microeconomic, lucru menionat recent de mai muli analiti: Altman (2009), Buiter (2008), Blanchard (2009). O cauza profund macroeconomic a crizei economice si financiare a fost lichiditatea abundent creat de principalele bnci centrale ale lumii (FED, BOJ) i de dorina rilor exportatoare de petrol i gaze de a limita aprecierea monedei. De asemenea, a existat o suprasaturare cu economisiri, generat de integrarea crescnd n economia global a unor ri precum China, cu rate mari de acumulare, dar i de redistribuirea global a avuiei i a veniturilor ctre exportatorii de bogatii naturale. Lichiditatea abundenta corelata cu politica Fed a dus la rate foarte sczute ale dobnzii i volatilitatea redus a acestora. Acestea au crescut apetitul pentru investitii in active cu ctiguri mari. n plus, volatilitatea redus de pe pia a creat tendina de subestimare a riscului i o adevrat lips de vigilen a investitorilor. Asadar pe de o parte erau oamenii care isi doreau satisfacerea nevoilor cum ar fi cumpararea unei locuinte, iar costul creditarii devenise foarte mic, bancile care isi doreau cresterea profiturilor si a cotelor de piata si investitorii cu exces de lichiditati care cautau noi posibilitati de investire. Solutia a fost descoperita in produsele financiare complexe, cele mai tranzactionate fiind derivativele de credit, Total Return Swap, produsele pe spreadul creditului si cel care s-a dovedit cel mai nociv, Credit Default Swap, un produs existent de la inceputul anilor 90 care a cunoscut o crestere accelerata dupa anul 2003. De asemenea apetitul pentru investitii a condus la cresterea gradului de utilizare a securitatilor bazate pe ipoteca (MBS Mortgage backed Securities), investitii riscante, dar care erau bine cotate de catre companiile de rating. Pe acest fundal au operat, ca agravante, i o serie de cauze microeconomice. Securitizarea frenetic a condus la pierderea transparentei pieei financiare. Fisurile n modelul de afaceri ale ageniilor de rating i competiia internaional crescut pentru dereglementri pot fi considerate la randul lor responsabile pentru amploarea crizei. Politicile guvernamentale ale SUA au condus la o explozie a creditarii. Bancile au oferit credite ipotecare pentru locuinte si s-au acoperit impotriva riscurilor prin instrumente derivate. Cererea in domeniul constructiilor ca urmare a crescut, deci si valoarea imobilelor ipotecate. Nu au existat probleme atat timp cat clientii isi plateau ratele, crestere economica era tot mai impresionanta, oamenii erau tot mai bogati, iar gradul de saracie tot mai scazut. Iluzia de prosperitate a fost sustinuta de frecventele injectii de lichiditate de catre bancile centrale, care se fac responsabile prin masurile lor pentru mersul ciclic al economiei din acei ani. Aceasta iluzie i-a facut pe multi sa creada ca in anii 1920, ca economia nu va avea cum sa regreseze.

Dar in timp clientii eligibili, asa numitii prime, au devenit din ce in ce mai putini, preturile locuintelor nejustificat de mari, iar bancherii trebuiau sa raporteze in continuare cifre bune. Atunci au inceput sa reevalueze clientii si sa ofere si credite cu risc mai mare de nerambursare. Adesea sunt mentionati doi factori in legatura cu acest aspect: selectia adversa si hazardul moral. Selectia adversa apare atunci cand partile unui contract au informatii diferite unul fata de celalalti. Netransparenta pietei a condus la aceasta asimetrie a informatiei. Al doilea concept, hazardul moral, defineste situatia cand cineva are o raspundere limitata pentru actiunile sale, existand astfel posibilitatea de a actiona iresponsabil. Banca central are rolul de a regla oferta de moneda existent pe piata i de cele mai multe ori o face n favoarea bancherilor atunci cand acetia nregistreaz pierderi. Mizand pe faptul ca in eventualitatea aparitiei problemelor statul ii va salva, dar si fiind asigurati impotriva riscului de credit si a riscului de faliment al debitorilor prin produse financiare derivate, care inca aveau ratinguri bune, bancherii au luat decizii nesabuite. Economistul Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel considera principala cauza a actualei crize financiare din SUA, sistemul de prime din bancile americane. "Cand lucrurile merg bine, ei iau niste prime foarte mari, cand lucrurile merg foarte prost, ca acum, nu sufera in urma pierderilor. Chiar daca isi pierd locul de munca, li se acorda la plecare importante sume de bani" a declarat Stiglitz. Dupa parerea fostului expert al Bancii Mondiale solutia ar fi ca si bancherii sa impartaseasca pierderile. Odat ce criza a fost declanat de apariia eecurilor la plata ratelor la creditele pentru case si dupa cresterea numarului acestora, bancile au incercat sa ascunda aceste active nocive din bilant, iar nivelul nencrederii investitorilor a crescut, rezultand in trecerea titlurile emise de vehiculele cu scop special (SPV) n categoria riscante deoarece calitatea activelor pe care le finanau nu mai era clar, facand refinanrile imposibile. SPV-urile sunt niste entitati subordonate unei companii, cu sediul de obicei in paradisuri fiscale, prin care isi poate finanta diferite activitati fara a o pune in pericol pe aceasta. Bancile au folosit SPV-urile pentru a se proteja de riscul de credit, separand portofoliul de credite si transferandu-l in aceste entitati in care investitorii cumparau MBS-uri, acestia avand astfel intaietate la cashflow-urile rezultate din plata imprumuturilor. Bancile s-au vazut nevoite sa execute silit clientii si sa scoata casele la vanzare, insa nu se gaseau cumparatori pe o piata aflata in declin. n final, excesul de cerere de lichiditate , n combinaie cu pierderea ncrederii ntre bnci, a rezultat n goana dup cash i rata dobnzii efective a nceput s creasc. n SUA i n unele state din Europa, guvernele i bncile centrale au rspuns prin mbuntirea lichiditii; acordarea de garanii guvernamentale pentru mprumuturi, recapitalizarea instituiilor financiare; garantarea celor mai noi emisiuni de ctre bnci asigurate; prevenirea colapsului dezordonat al ntreprinderilor mari interconectate; cumprarea de aciuni n bnci; reduceri coordonate ale ratelor dobnzii. Dei astfel de msuri au fost puse n aplicare, dup 17 luni de la declanarea turbulenelor, piaa a rmas netransparent, ceea ce a amplificat criza financiar i a facilitat trecerea ei n sectorul real al economiei, mai nti n SUA, apoi i n alte ri dezvoltate. Cei mai muli economiti sunt de acord cu ideea conform creia principala vinovat de izbucnirea i agravarea crizei financiare a fost economia american, ns n ultimul timp a inceput sa se contureze opinia existentei unei complicitati ntre stat si instituiile bancare, accentundu-se efectele negative ale crizei, prin interveniile repetate, fr sens i mai ales fr rezultate.

Desi criza s-a propagat din SUA, nu ar trebui minimizat rolul covritor pe care l-au deinut celelalte naiuni dezvoltate, promotoare de cretere artificial i nu de dezvoltare sustenabil. Este posibil ca singurul fapt care a determinat ca SUA s fie privita ca o real cauz a crizei este constituit de dimensiunea i puterea global a acestora i nu de iresponsabilitatea comportamentului su. Trebuie avut n vedere c la nceputul lunii septembrie 2008, bncile americane aveau mprumutat 0.80 $ pentru fiecare 1$ de depozite, pe cnd bncile europene mprumutaser 1,40EUR pentru fiecare 1EUR de depozite. Aadar, se poate spune c europenii au fost mai puin prudeni dect contrapartidele lor americane.

Desfasurarea Crizei

Punctul de pornire al actualei crize economice poate fi considerat ieftinirea pretului creditului. Ratele scazute ale dobanzii favorizeaza imprumuturile si scad economisirea. Intre anii 2000 -2003, Fed a scazut rata dobanzii de la 6.5% la 1% pentru a contracara efectele negative ale bulei dot.com de pe bursa si efectele atacului terorist de pe 11 septembrie 2001, dar si deoarece se previziona o perioada de deflatie. Viitorul presedintele Fed, Ben Bernanke, facea o radiografie a celor intamplate intr-un discurs din 20051: In perioada 96-2000 deficitul de cont curent al SUA se adancise ca urmare a cresterii bogatiei americanilor in urma unor investitirii masive in bursa de catre straini, care a condus si la aprecierea dolarului. Am avut de-a face cu o situatie nedorita. Unele tari cu economii emergente avand experienta unor recesiuni anterioare, au decis sa adopte politici bazate pe economisire si excedente ale contului curent, pentru a nu fi afectate de viitoare crize. Astfel, in loc ca acestea sa primeasca investitii de capital de la tarile dezvoltate necesare cresterii economice, au devenit ele finantatori ai economiei americane. La acestea s-au adaugat si tarile bogate in resurse naturale, confruntate cu fenomenul imbatranirii populatiei care beneficiau de fonduri datorita cresterii preturilor la petrol si gaze, si voiau pe de o parte sa-si asigure viitorul, pe de alta parte aveau posibilitati reduse de investitii in propriile economii. Pentru acestea, SUA reprezenta o oportunitate buna de investire. Cresterea veniturilor nominale coroborata cu aprecierea dolarului a condus la o crestere a importurilor si o adancire a deficitului de cont curent. Ca urmare a turbulentelor din 2000, a scazut dorinta de investire in companiile americane, dar pe piata continuau sa existe surplusuri de capital neutilizate care erau investite in certificate de depozit Fed. Pentru echilibru, Fed a decis scaderea Federal Fund Rate.
1

"Bernanke-The Global Saving Glut and U.S. Current Account Deficit"

Efectul nu a fost insa cel scontat. Dobanzile mici au dus la contractarea de credite, iar institutiile financiare au observat posibilitatea unor castiguri in piata investitiilor rezidentiale. Dezvoltarea pietei imobiliare a condus la cresterea preturilor, mai mult a terenurilor decat a constructiilor efectiv. Aceasta si cu ajutorul revenirii bursei din 2003, a condus la cresterea raportului intre avere si venit la 5.4, nu departe de valoarea de 6.2 din 1999, aceasta dupa ce acest indicator scazuse la sub 5 in anii precedenti.2 Problema a aparut deoarece creditele contractate au fost cu precadere destinate investitiilor imobiliare si nu dezvoltarii productivitatii companiilor. Paul Krugman chiar afirma in 2002 ca Fed trebuie sa creeze o bula imobiliara pentru a inlocui bula Nasdaq.3 Deficitul contului curent s-a adancit si mai mult ajungand la 5,8% din PIB in 2004, fata de 1,5% in anul 1996. Finantarea acestor deficite a necesitat ca tara sa imprumute de afara, de la tarile care aveau surplusuri din relatiile comerciale. Decizia de a creste rata dobanzilor a Fed in iunie 2004 a dus la scumpirea creditelor la plata carora debitorii deja aveau dificultati. In doi ani Fed a crescut rata de la 1% la 5.25, contribuind la declansarea crizei ce a urmat. Economistii plaseaza punctul de incepere al crizei financiare in a doua parte a anului 2007. Desfasurarea crizei este prezentata cronologic intr-o lucrare a lui Mauro F. Guilln, directorul institutului Lauder din cadrul Universitatii din Pennsylvania. Din aceasta, am selectat unele din cele mai importante evenimente: Cderea pieei imobiliare americane a avut loc in februarie 2007. Semnele de declin existau nc din 2006, ns tendina s-a accelerat considerabil. Scderea preurilor n sectorul imobiliar genereaz colapsul pieei ipotecilor subprime, care oferea mprumuturi persoanelor neeligibile sau care nu puteau plti un avans. Mai mult de 25 de astfel de firme declar falimentul n februarie i martie 2007. Colapsul influenteaza si indicele Dow Jones, care pierde 416 puncte (3,3%) pe 27 februarie, reprezentnd cea mai mare scdere nregistrat ntro singur zi de la 11 septembrie 2001. Pe 3 aprilie, New Century Financial Corporation, cea mai mare companie specializata in credite ipotecare subprime isi declara falimentul, genernd o serie de falimente ale unor instituii similare mai mici. Analitii ncep deja s avertizeze asupra impactului pe care aceste falimente urmau sa-l aiba asupra ntregului sistem financiar, avnd n vedere c bncile i companiile de asigurri investiser enorm n obligaiuni emise de companiile de credite subprime. Pe 31 Iulie 2007 doua dintre fondurile de hedging detinute de Bear Stearns, una dintre cele mai mari banci de investitii din SUA, isi declara falimentul. Banca Bear Stearns anunta investitorii ca sunt sanse infime sa-si recupereze investitiile. Printre firmele care imprumutaresa bani celor doua fonduri se numarau nume grele de pe Wall Street: Merrill Lynch, JP Morgan Chase, Citigroup sau Goldman Sachs. Criza depaseste granitele SUA in august, cand gigantul bancar de investitii BNP Paribas anunta investitorii ca vor bloca transferurile de bani la doua dintre fondurile lui, deoarece nu are cum sa evalueze activele din portofoliile acestora: CDO-uri si credite subprime. Banca Centrala Europeana actioneaza prompt, oferindu-le bancilor europene linii de creditare la dobanzi mici.

2 3

Federal Reserve Board, Department of Commerce, Bureau of Economic Analysis


Krugman, Paul (August 2, 2002). "Dubya's Double Dip?"

Cteva dintre cele mai mari bnci centrale (Fed, BCE i bncile centrale din Australia, Canada i Japonia) demareaz o aciune coordonat de injectare de lichiditate pentru a evita o criz a creditrii. Este prima dat de la 11 septembrie 2001 cnd fac acest lucru. Cu toate acestea pietele financiare din intreaga lume se contracta. Fed hotaraste sa scada ratele la care imprumuta bancile cu jumatate de punct procentual pana la 5.75%, pentru a ajuta bancile. Pana in decembrie 2008 aceasta va ajunge intre 0 - 0.25%. In urmatorii ani si alte banci centrale vor scadea treptat ratele pentru a ajuta economia in dificultate. Pe 28 August 2007, German Sachsen Landesbank este aproapte de colaps din cauza investitiilor in credite subprime, dar este salvata de o alta banca germana, BadenWuerttemberg Landesbank. Teama devine tot mai evidenta cand Libor creste la 6,7975%, cea mai mare din 1998, sugerand adversitatea bancilor de a se mai imprumuta intre ele. Pe 13 septembrie 2007: BBC prezinta o informatie conform careia Northern Rock s-a imprumutat de la Bank of England. O zi mai tarziu clientii retrag 1 mld din conturile de la banca, pana cand guvernul le garanteaza depozitele. In perioada urmatoare directorii mai multor banci fac publice pierderile suferite de institutiile conduse, si isi dau demisiile. Banca elvetiana UBS anunta pierderi de $3.4 mld, Merrill Lynch, $7.9, iar Citigroup anunta pierderi de $9 mld. Dupa inca 6 luni pierderile CitiGroup se ridicau la aproximativ $40 mld. In ciuda diverselor planuri de injectare de lichiditate pe piata financiara de catre bancile centrale, de imprumutare a bancilor, de ajutare a bancilor prin oferirea unor obligatiuni guvernamentale in locul activelor nocive, cum a procedat Bank of England, de stopare a prabusirii pietei imobiliare si a pietei de capital, criza a continuat sa se extinda, afectand atat bancile si fondurile de investitii, cat si pe clientii lor, asiguratorii de bonduri, dar si companiile din alte domenii care nu mai puteau obtine finantari ale proiectelor de investitii. A urmat o perioada de nationalizari, falimente rasunatoare, prabusiri ale sectoarelor economice financiare si de constructii, schimbari de guverne, chiar si arestari, o perioada marcata de neincredere si incertitudine. Guvernul britanic s-a vazut nevoit sa nationalizeze Northern Rock. Banca american de investiii Bear Stearns, a fost cumprat printr-o intelegere dirijata cu ajutorul Fed de grupul JP Morgan cu 10 dolari per aciune. Cu dou luni naintea tranzactiei, un titlu se tranzaciona cu 172 de dolari. Fannie Mae si Freddie Mac au fost grav afectate, avand nevoie de un bail out din partea statului. Cele doua sunt institutiile subordonate statului american avand scop favorizarea finantarii investitiilor in locuinte prin cumpararea ipotecilor, gruparea lor in MBS si vanzarea lor investitorilor. Expunerea lor la risc a fost masiva, avand in portofolii ipoteci in valoare de peste 5 trilioane de dolari. Fiind de o importanta cruciala pentru SUA, acestea nu au putut fi lasate sa se prabuseasca. In 7 septembrie 2008, Fannie Mae si Freddie Mac au fost salvate, cu fonduri publice, fiind nationalizate practic de catre statul american. Nevoia de finantare determina bancile sa caute solutii diverse. Royal Bank of Scotland (RBS) sau Barclays decid sa-si imbunatateasca balanta strangand bani prin emisii de actiuni. Cand lucrurile pareau sa se mai stabilizeze, directorul Trezoreriei americane Hank Paulson chiar declarand intr-un interviu in Wall Street Journal ca e de parere ca ce e mai rau a trecut, urmeaza un nou soc pe piata americana. Grupul Lehman Brothers, a 4-a banca de

investitii din SUA, ca marime, cere ajutorul statului, si anunta ca efectiv cauta pe cineva care sa o cumpere. Lehman Brothers contracta multe imprumuturi, pentru a obtine leverage, fapt care a facut-o sa aiba profituri foarte mari in perioada de boom, dar sa fie foarte vulnerabila la o scadere a pietei. Principalele investitii erau in active legate de piata locuintelor. Merita mentionat ca fiind o banca de investitii, se supunea unor reguli si unui control mai putin dure din partea autoritatilor. Mai multe institutii financiare s-au aratat interesate de tranzactie, dar in lupta finala au ramas doar Barclays si Bank of America. La ultimele discutii cu reprezentatii bancii si ai Fed, Barclays se retrage de la negocieri neprimind acordul Bank of England si al Autoritatii Serviciilor Financiare din UK pentru tranzactie, iar Bank of America se reorienteaza spre cumpararea lui Merrill Lynch. Dupa refuzul Fed de a oferi un pachet de finantare pentru salvarea bancii, Lehman Brothers este nevoita sa-si declare falimentul. Importanta falimentului Lehman Brothers este si astazi dezbatuta, unii atribuindu-i un rol primordial in desfasurarea evenimentelor ce au urmat si afirmand ca banca nu trebuia sa fie lasata sa falimenteze. Ben Bernanke si Henry Paulson au negat acest lucru, prezentand un volum de active toxice ale Lehman Brothers care, spun ei, i-au facut salvarea imposibila. Pe 15 septembrie 2008, Merrill Lynch era salvata de Bank of America cu un pachet de $50 mld, in timp ce Lehman Brothers intra oficial in faliment, cel mai important din istoria SUA, banca avand active de $639 mld. Imediat ca urmare, bursele din intreaga lume s-au prabusit, FTSE 100 a coborat la sfarsitul zilei cu 210 puncte, pana la 5202.4, iar Dow Jones a scazut cu 504 puncte la 10917.51. La inceputul urmatoarei zile, efectele s-au resimtit si pe pietele de capital din Asia, care fusesera inchise deja in ziua precedenta in momentul vestii falimentului Lehman Brothers. Indexul Nikkei al Bursei de la Tokyo a incheiat in minus cu 570 de puncte la 11609. AIG este afectata direct intrucat vanduse foarte multe CDS-uri pentru acoperirea riscului de faliment a bancii americane. Pentru a evita la randu-i colapsul, guvernul american ii ofera un imprumut de $20 mld, care se dovedeste insuficient, iar autoritatile decid in final sa-i ofere $85 mld pentru a o salva, in schimbul a 80% companie. Panica rezulta in continuarea caderilor burselor din toata lumea, cele mai dezvoltate fiind si cele mai afectate. Rusia decide sa suspende bursa 2 zile pana cand guvernul de la Moscova decide ce este de facut. Alte banci ajung in pericol, cum ar fi HBSO ,Morgan Stanley, Wachovia sau Goldman Sachs, ultimele trei fiind banci cu traditie si cu zeci de mii de angajati. Morgan Stanley a luat nastere prin separarea de JP Morgan ca urmare a Glass-Steagall Act care prevedea separarea bancile comerciale de cele de investitii. JP Morgan a ales atunci sa fie o banca comerciala, in timp ce Morgan Stanley a devenit o banca de investitii. Solutia pentru aceste banci a fost preluarea de catre alte institutii sau contopirea. Banca engleza HBSO este preluata de grupul Lloyds, iar Morgan Stanley incearca sa se uneasca cu Wachovia. In final Morgan Stanley si Goldman Sach renunta la statutul de banci de investitii, devenind banci traditionale care pot atrage depozite de la oameni simpli si companii. Grupul bancar si de asigurari belgian Fortis este partial nationalizat. Guvernul britanic nationalizeaza Bradford&Bingley si vinde o parte catre grupul spaniol Santander. Islanda nationalizeaza cea mai mare banca a sa. Wachovia este aproape de a fi absorbita de Citigroup, dar este in final preluata de Wells Fargo, una dintre bancile din the big four. Grupul francobelgian Dexia este ajutata de statul francez, belgian si luxemburghez sa supravietuiasca.

Hypo Real Estate Holding, una din cele mai mari institutii bancare din Germania cere ajutorul guvernului si primeste o linie de finantare de 35 miliarde de euro de la guvern si de la un consortiu de private banks, iar un an mai tarziu este nationalizata. Ulterior si Citigroup intra in criza de lichidati dupa ce pretul actionilor scade considerabil, avand nevoie de un pachet de bailout de $306 mld in garantii pentru imprumuturile cu risc ridicat si o recapitalizare de peste $40 mld. Capitalizarea pietelor bursiere internationale a scazut in 2008 cu peste 28 trilioane de dolari si indicele compozit international MSCI, care urmareste evolutia principalelor burse ale economiilor emergente si dezvoltate, a inregistrat scaderi de 42%. Anul 2008, cel in care intreaga lume a intrat in criza, a fost marcat de o serie de evenimente socante pentru cei ce isi desfasoara activitatea in sectorul afacerilor, informeaza International Herald Tribune. Oficialii statelor decid sa ia masuri radicale neexistand alta solutie de a iesi din criza decat infuzia unui cantitati de bani considerabile in piata si de recapitalizari ale bancilor. Pe durata urmatorilor ani au loc diferite sumituri intre grupul G7 ale celor mai dezvoltate economii, G20, intalniri intre ministrii de finante si reprezentanti ai FMI, intalniri intre liderii tarilor membre ale Uniunii Europene. Congresul SUA aproba un bailout de $700mld, in prima faza, fiind nevoita sa suplimenteze aceasta suma cu inca $900mld cateva luni mai tarziu, pana in prezent aceasta suma ridicandu-se la cateva trilioane de dolari. Alte planuri de bailout sunt aprobate de UE de $300, care va fi suplimentat ulterior, Coreea de Sud de $130, Marea Britanie de 500. Mai multe banci sunt recapitalizate de catre state: RBS si Lloyds primesc 37, Citibank $25mld, JP Morgan Chase 25, Bank of America 20, Wells Fargo 20, Goldman Sachs 10, Morgan Stanley 10, ING primeste 10 mld, grupul de asigurari Aegon 3 mdl, KBC Bank 3.5 mld etc. Autoritatile decid infiintarea unor fonduri de garantare a depozitelor sau de crestere a plafoanelor acolo unde aceste fonduri deja existau, pentru a readuce increderea in sistemul bancar. Irlanda anunta ca va garanta toate depozitele din principalele banci ale tarii, Marea Britanie mareste plafonul de la 35000 to 50000. In Romania, spre exemplu, plafonul de garantare urca de la 15000 cat era in 2006 pana la 100000 in 2011. Bancile centrale au micsorat substantial ratele de dobanda pentru a sustine economia. In prezent ratele dobanzilor oferite de cele mai puternice banci centrale sunt in jurul valorii de 0.25 0.5%. Pe langa masurile destinate exclusiv prevenirii colapsului sistemului financiar bancar, s-a decis implementarea unor pachete de stimulente fiscale si solutii de creditare a companiilor din alte domenii. China anunta un plan de $586 mld pentru investitii si proiecte sociale si o scadere a taxelor pentru companii. Fed anunta pe finalul anului 2008 ca va oferi credite de urgenta in valoare de 1300 de miliarde de dolari companiilor din afara sistemului financiar. Masurile aplicate nu au putut preveni o recesiune mondiala, cele mai afectate fiind tarile cu deficite bugetare mari, tarile cu economii dezvoltate si in special tarile care isi bazau o mare parte din activitatea economica pe sectorul bancar sau pe cel de constructii. Tarile cele mai afectate de criza au fost SUA, Japonia si tarile din UE, in special Irlanda, Grecia, Spania, Portugalia si Cipru.

La finalul anului 2008, mai multe tari au raportat crestere economica negativa. Tabelul urmator prezinta evolutia PIB la nivel mondial intre anii 2006 - 2013:
Economic growth rates (%) Region 2006 World 5.1 Advanced economies 3.0 Eurozone 2.9 USA 2.7 Developing countries 7.9 2007 5.2 2.7 2.7 2.1 8.3 2008 3.0 0.6 0.7 0.4 6.0 2009 -0.5 -3.4 -4.1 -2.6 2.8 2010 5.3 3.2 1.9 3.0 7.5 2011 3.9 1.7 1.5 1.8 6.2 2012 3.2 1.5 -0.6 2.8 4.9 2013* 2.9 1.2 -0.4 1.6 4.5 2014* 3.6 2.0 1.0 2.6 5.1

Contractia economica, dar si ajutoarele acordate, au creat probleme asupra bugetelor statelor care au fost nevoite sa se imprumute pentru a-si acoperi deficitele pana la o echilibrare a balantei. Dar deoarece acest proces este unul de durata si necesita adesea ajustari cu un impact ridicat asupra calitatii nivelului de trai, statele au ajuns la datorii foarte mari, multe dintre acestea aflandu-se acum in pericol de faliment. Grecia sau Cipru nu au reusit sasi rascumpere obligatiunile si fara ajutor extern ar fi intrat intrat in faliment. Problemele persista intrucat in cazul Greciei, spre exemplu, ritmul datoriile ei continua sa creasca in timp ce PIB se contracta. Desi guvernul previzioneaza o crestere in 20144 pentru prima data de la declansarea crizei, ramane de vazut daca aceasta se va concretiza. Unii analistii economici sunt de parere ca in anul 2010 s-a incheiat criza financiara, dar a inceput o noua criza, cea a datoriilor suverane. Desi in ultimul an s-au inregistrat semne pozitive si prognozele prevad o imbunatatire si in urmatorul an, iar sentimentul care domneste pietele este unul pozitiv, este greu de spus ca pericolul a trecut si multi analisti inca indeamna la precautie.

Tabelul de mai jos prezinta situatia datoriilor suverane la finalul anului 2012:

Tara

Datoria Publica (%PIB)

Japonia Grecia Italia Portugalia Irlanda SUA Belgia UK Franta Cipru Spania Germania Romania Norvegia

237.92 158.55 126.98 122.99 117.12 106.53 99,60 90,31 90.29 86,20 84,08 81,96 37,04 34,12

www.cbc.ca/news/business/greece-forecasts-gdp-growth-in-2014-for-1st-time-in-6-years-1.1928398,
FMI World Economic Outlook Database, April 2013

Consecinele crizei financiare

Efectele crizei economice i financiare internaionale sunt multiple i afecteaz n msur diferit rile implicate, fiind defavorabil cresterii economice globale. Cel mai important efect, pn n prezent, reprezint falimentul unor instituii bancare i de credit din SUA i din rile membre ale UE ca urmare a intrrii n incapacitate de plat i a imposibilitii de recuperare a creanelor mai ales n domeniul imobiliar. Falimentul nu s-a rezumat doar la institutii financiare, criza adectand toate domeniile. Recesiunea economic generat de haosul din sistemul financiar a timorat profund publicul, cercurile de afaceri i liderii politici. ncercand s previn falimentarea n mas a bncilor i a fondurilor de asigurare, guvernanii din America i din Europa Occidental au naionalizat o mare parte din sistemul financiar autohton ceea ce contravine principiilor capitalismului modern i mputernicete statul n detrimentul sectorului privat. Interveniile fr precedent ale guvernanilor, prin infuzii masive de fonduri "mprumutate" n sistemul financiar, prin achiziionarea de aciuni n instituiile falimentare, nu garanteaz restabilirea ncrederii publicului n sistemul bancar, n fondurile imobiliare i de investiii i n capabilitatea autoritilor de a reglementa pieele de credit ca s previn speculaii toxice, abuzuri i corupie. n 2008, aciunile oferite pe pieele internaionale i-au pierdut ntre 20 i 70% din valoarea avut n 2006 i 2007. Alte efecte ale crizei financiare se refer la creterea presiunii inflaioniste, a ratei dobnzii i omajului, devalorizarea monedelor naionale i mrirea deficitelor de cont curent i a datoriei publice. Inevitabil, populaia va fi obligat s plteasca impozite apreciabile, ca s acopere datoriile fcute de guvernele respective cu intenia de a stvili daunele recesiunii economice globale. Interveniile financiare considerabile ale statelor ar putea asigura supravieuirea nu numai a ntreprinderilor viabile, dar i a altor entiti parazitare sau ineficiente care, de fapt, ar merita s fie eliminate sau s dea faliment.

Impactul in SUA n 2007 i 2008, cetenii americani au pierdut o treime din avutul personal. Valorile caselor i cldirilor, estimate la 13 trilioane de dolari n 2006, au scazut sub 8 trilioane n 2009. Economiile directe ale cetenilor au sczut cu 1,2 trilioane. n aceeai perioad, fondurile de pensii particulare s-au devalorizat de la 11 la 8 trilioane. n ianuarie 2009, valoarea aciunilor din bursele americane a sczut cu 50% din valoarea pe care o avuseser n prima jumtate a anului 2007. Aceste pierderi considerabile au semnalat c Statele Unite se afl n cea mai grav recesiune economic din ultimii 75 de ani. Un alt efect al crizei a fost cresterea datoriei publice pana la 16 trilioane de dolari anul trecut. n septembrie 2007, guvernul federal datora 5,8 trilioane de dolari, echivalent cu 41% din produsul intern brut (PIB) al rii. Din cauza agravrii situaiei economice i a msurilor

adiionale anticriz datoria guvernului american a crescut cu inc 3 trilioane de dolari, timp n care PIB i veniturile statului din impozite au sczut substanial. La valoarea actual a datoriilor, numai dobnzile la fondurile mprumutate oblig guvernul american s achite 12 miliarde de dolari anual. Peste jumtate din mprumuturile guvernului de la Washington au fost fcute n strintate, mai ales n China, n Japonia i n rile exportatoare de petrol din regiunea Golfului Persic. n cazul n care aceste state ar decide s se debaraseze de valuta acumulat, valoarea dolarului american s-ar prbui. Ceea ce ar avea consecine nefaste att pentru SUA, ct i pentru economia global. Impactul in Europa si Asia

ncercnd s stabilizeze entitile financiare interne i s-i revigoreze economia, guvernanii din Europa Occidental au investit sume uriae n structurile financiare interne si au naionalizat o parte dintre bnci. Producia industrial din rile europene dezvoltate, precum Germania, Frana, Anglia, Italia i Spania, a sczut n 2009 cu 20-25%. omajul, lipsa de ncredere a consumatorilor i senzaia de nesigurant a cetenilor au crescut n majoritatea statelor din UE. Venirea crizei a lasat piata imobiliara in deriva, multe santiere fiind abandonate sau cladiri finalizate negasindu-si proprietari. In China si Spania gasim inclusiv cartiere sau chiar orase noi abandonate, proiecte megalomanice care ofera acum o imagine concludenta asupra dezastrului: Ciudad Valdeluz si Serena (Spania), Zangbashi, Zhengzhou New District sau Tianducheng, o copie a Parisului. Dintre tarile europene cele mai putin afectate au fost tarile nordice care au avut deficite bugetare foarte mici sau chiar excedente, dar si Polonia, care a beneficiat de fonduri si o cerere interna crescuta datorita organizarii campionatului de fotbal. n timpul crizelor financiare internaionale, cerinele pentru resurse naturale, servicii i produse scad, ceea ce afecteaz negativ rile cu economii bazate pe export. Exporturile din Taiwan, Japonia i Coreea de Sud s-au degradat pana la 50%. Creterea economic global, care a fost de 5,2% n 2007, a sczut la 3,9% n 2011. Pn acum, China a rezistat cel mai bine la criza curent. Dei exporturile au sczut, importurile au sczut i mai mult, aa nct balana comercial extern a Chinei a rmas pozitiv, n valoare de 460 de miliarde de dolari. Cu rezerve valutare enorme, cu mare capacitate de stimulare a consumului intern i cu surplus comercial solid, China ii va continua ascensiunea economica. China este in acest moment a doua tara dupa PIB, cu perspective de crestere in continuare si unul din pricipalii creditori ai SUA. Directorul firmei de consultanta Europe Economics, Andrew Lillico, e de parere ca acest deceniu va apartine Chinei, desi urmatorul va fi marcat de UE: Aa cum anii '80 au fost deceniul Japoniei, anii '90 deceniul SUA, iar urmtorii zece ani ai Chinei, perioada 2020-2030 ar putea fi deceniul european.

Soluii i invturi
Pe termen scurt principala provocare o constituie gsirea soluiilor care s restabileasc ncrederea investitorilor i a consumatorilor. Pe termen lung, principala provocare o constituie ajustarea principiilor care ghideaz reforma sistemului financiar internaional, n principal referitor la transparen, mbuntirea reglementrilor privind contabilitatea titlurilor, asigurarea externalizrile raionale din punct de vedere privat dar socialmente ineficiente reglementrii adecvate a pieelor, firmelor i produselor financiare, asigurarea integritii pieelor financiare (privind manipularea pieei i frauda), i ntrirea cooperrii ntre instituiile financiare ale lumii (modernizarea structurilor de guvernan ale FMI i ale Bncii Mondiale). Etica afacerilor nu lipsete din aceast list de provocri ale viitorului. O fraz din declaraia din 2 aprilie 2011 a liderilor G20 evidentiaza rolul pe care il au reglementarile n evoluia economico-financiar: Reglementatorii i supraveghetorii trebuie s (...) sprijine competiia i dinamismul i s in pasul cu inovaiile pieei . Aceast fraz este o recunoatere a faptului c actuala criz economico -financiar nu este un eec al pieelor, ci mai degrab a incapacitii instituiilor de reglementare i supraveghere de a se adapta la realitile pieei i o ghidare despre modul n care trebuie s se in pasul cu inovaiile pieei. Este important ca echilibrarea celor dou s se fac prin perfecionarea structurilor de reglementare i supraveghere i nu trebuie vreodat ca acest proces s rezulte n frnarea competiiei sau a energiilor creatoare ale agenilor economici. Laureatul premiului Nobel pentru economie pe 2008, profesorul american Paul Krugman (2008) propunea ca explicaie principal a propagrii cu repeziciune a crizei pe plan global fenomenul numit de el multiplicatorul financiar internaional. Acesta ar consta n transmiterea modificrilor de preuri ale activelor financiare prin efectele lor asupra balanelor instituiilor financiare cu un nivel ridicat de ndatorare prin leverage. Paul Krugman afirm c analiza mai multor cazuri de contagiune pe plan internaional indic acest fenomen drept cauza principal. Principalele cauze ale crizei economico-financiare actuale, fac obiectul multor polemici, att cercettorii ct i exponenii mediului social sau politic fiind de acord c originea actualei crize nc nu poate fi cuprins n totalitate. Spargerea bulei imobiliare n SUA, a avut drept urmare o criz a fondurilor speculative (Hedge Funds), a bncilor de investiii i comerciale, precum i a companiilor de asigurri. Prin securizarea riscurilor, mediul financiar global a fost zguduit profund de undele de oc generate. Nesigurana si nencrederea ntre instituiile financiare au condus la situaia n care, chiar si instituiile financiare solide i sntoase, au devenit parte a unei blocade a acordrii reciproce de credite i la micorarea pn la valori nesemnificative a sumelor totale tranzacionate pe piaa interbancar. Se pot trage mai multe invataturi din aceasta criza, dar toate pot fi legate de un singur atribut: prudenta. Investitorii trebuie sa nu investeasca in active despre care nu detin informatii si sa se protejeze de risc prin diversificarea portofoliilor. Bancile trebuie sa aiba atentie in selectia clientilor carora le acorda credite si asupra gradului de expunere la risc. Clientii bancilor trebuie sa-si considere o marja insemnata atunci cand decid sa ia un credit de la banca. Guvernele trebuie sa-si eficientizeze bugetele si sa-si creeze rezerve pentru

vremurile grele. Nu in ultimul rand in piata trebuie sa existe transparenta, de aceea ar trebui impuse conditii mai stricte asa numitului sistem shadow banking.

Bibliografie
Wikipedia.org Bloomberg.com CBC.ca ZF.ro Federalreserve.gov