Sunteți pe pagina 1din 10

Criza financiară din 2008 şi rolul FMI în gestionarea acesteia

Universitatea Alexandru Ioan Cuza


Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Rezumat

Crizele economice şi financiare au devenit un fenomen obişnuit în lumea modernă. Cu toate că se preconiza că situaţii
similare celei din perioada 1929-1933 nu se vor mai înregistra, istoria se repetă. Criza actuală a subliniat nevoia de
îmbunătăţire a cadrului existent de evaluare a stabilităţii financiare şi de consolidare a capacităţii de percepţie a
semnalelor de alarmă, la nivel global. Această nouă formă a arhitecturii financiare globale trebuie să fie capabilă să
corespundă amploarii cerinţelor globalizării financiare, să facă faţă eventualelor atacuri speculative, să asigure
dezvoltarea statelor lumii şi de asemenea, să înăbuşe încă din faşă orice formă de criză. FMI, creditorul de ultimă
instanţă, care a jucat un rol destul de important în gestionarea crizelor din 1945 încoace, trebuie şi el să îşi ajusteze
modul de „asistare” la astfel de fenomene. Ţările care au beneficiat de „ajutorul” FMI au tras concluzii din
evenimentele trecute şi s-au pregătit temeinic pentru declinul actual. Cu toate acestea, creditorul de ultimă instanţă nu a
stat pe margine nici la criza din 2008, deşi intervenţiile sale de-a lungul timpului au fost aprig criticate. Pentru
prevenirea altor viitoarelor recesiuni Fondul Monetar Internaţional trebuie să îşi revizuiască politicile. Şi a luat măsuri
în acest sens.
Summary
Economic and financial crisis became a regular phenomenon in the modern world. Even if we
thought that similar situations like those which happend in 1929- 1933 will never come back, the history repeats.
This crisis demonstrated the need to improve the existing framework for assesing financial stability and to reinforce
early overall warning capabilities. This new shape of financial arhitecture must be capable to meet the amplitude
requirements of financial globalisation, to face the possible speculative attacks, to ensure the development of world
states and also to nip future crises in the bud. IMF, the lender of last resort which played a very important role in crises
management since 1945, it has to adjust the way it’s „assisting” that kind of phenomenons . Countries that borrow
money from IMF, have drawn lessons from past events and have prepared thoroughly for the new decline. Hence, the
lender of last resort didn’t stay on the edge nor even in the current crisis, although its interventions over time have been
contested. To prevent other future recession International Monetary Fund should review its policies. And it took steps in
this direction.

Cuvinte cheie: balon imobiliar, criză, FMI, hazard moral, linie de creditare;

1.Particularităţile crizei din 2008


Criza din 2008 a fost catalogată ca fiind o combinaţie între toate celelalte crize întâlnite până
acum şi totodată foarte diferită de acestea. Asemănările constau în principiu în cauzele izbucnirii
acesteia: valul de asalturi asupra băncilor, întocmai cum s-a întâmplat şi în 1930, acţiunile
speculative asupra „baloanelor imobiliare”, la fel cum s-a întâmplat şi în anul 1990 când toată lumea
a fost tentată să cumpere acţiuni ale firmelor din domeniul tehnologiei informaţionale („balonul
acţiunilor”), o capcană a lichidităţii a SUA asemănătoare cu cea în care a fost prinsă şi Japonia
anilor 1990, un val de crize monetare precum cele de la sfârşitul deceniului trecut din Asia.
Diferenţa dintre criza actuală şi recesiunile anterioare este că aceasta s-a propagat la nivel global

1
îndeosebi prin intermediul fluxurilor de capital de mare amploare şi că principalul actor al acesteia a
fost sistemul bancar din umbră1, a cărui activitate nu era garantată de stat.
Criza a luat amploare odată cu colapsul băncii Lehman Brothers şi cu salvarea firmei de
asigurări gigant - AIG, în septembrie 2008, dar se pare că rădăcinile ei se întind până undeva în
toamna anului 2005. La acea vreme preţurile imobilelor crescuseră atât de mult încât dobândirea
unuia devenise un vis pentru orice american în pofida condiţiilor laxe de creditare: dobânzi foarte
scăzute (iniţial) şi zero avans. Preţurile locuinţelor au continuat să crească până prin martie 2006,
scăzând apoi drastic, mai ales în zonele în care fuseseră supraapreciate, precum Florida sau
Carolina. Raţionamentul prin care s-a ajuns în această situaţie a fost că atâta vreme cât preţul
imobilelor continua să crească, dacă debitorii nu mai aveau cu ce achita ratele puteau fie să solicite o
refinanţare a împrumutului, fie să vândă locuinţa şi să-l achite. Acest tip de credite – subprime 2 -
erau transmise ulterior unor instituţii financiare care la rândul lor le vindeau investitorilor de
pretutindeni sub forma unor portofolii de active. Atunci când preţul locuinţelor a scăzut vertiginos
investitorii şi-au dat seama că plasamenetele lor nu au fost tocmai profitabile şi au asaltat instituţiile
de la care cumpăraseră creditele. Pentru a-i dezpăgubi pe creditori, instituţiile parabancare au trebuit
să îşi vândă activele de care dispuneau, neruşind însă să rezolve problema. Sistemul bancar din
umbră a intrat într-o capcană a lichidităţii iar economia a intrat într-un colaps la nivel mondial,
asemănător, sau mai amplu, după părerile unora, Marii Recesiuni.

2. Crizele din 1995 şi 1997 şi consecinţele implicării FMI


Când a luat naştere principale obiective ale FMI au fost: promovarea
cooperării internaţionale, promovarea stabilităţii cursurilor de schimb şi evitarea
deprecierilor competitive şi asigurarea de asistenţă financiară ţărilor membre în
vederea reducerii şi înlăturării dezechilibrelor balanţelor de plăţi. Criza din
Mexic a transformat FMI într-un organism internaţional de administrare a
crizelor. FMI îndeplineşte funcţia de creditor de ultimă instanţă, care se referă în
principal la prevenirea eşecurilor inutile în perioadele de panică. Rolul
creditorului de ultimă instanţă nu este acela de a salva băncile care au dat greş
ci de a împiedica instituţiile financiare solvabile să intre în faliment sau să
eşueze din lipsă de lichiditate. Am putea spune astfel că acest organism
îndeplineşte două funcţii: acordă credite în monedă străină ţărilor afectate la
dobânzi mici, în schimbul unor reforme 3 şi acţionează ca un consultant pentru
ţările cu probleme. Nu puţini sunt cei care cred că FMI şi trezoreria Statelor

1
Sistemul bancar din umbră cuprinde ansamblul instituţiilor şi aranjamentelor care acţionează ca nişte banci dar care nu
sunt obligate să păstreze rezerve de lichidităţi şi să aibă rezerve de capital substanţiale.
2
Credite acordate persoanelor cu bonitate îndoielnică, la dobânzi mai mari decât cele aplicabile în cazul creditelor
obişnuite şi cu garanţii minime. În literatura română de specialitate mai sunt cunoscute şi sub denumirea de credite
substandard sau credite de „clasă B”.
3
Măsuri de îmbunătăţire a politicilor macroeconomice sau a instituţiilor financiare din ţara care se afla în impas. Unele
dintre aceste reforme puteau consta din închiderea băncilor insolvabile sau din eliminarea practicii acordării de
monopoluri, cum s-a întâmplat în cazul Indoneziei. Acest tip de credit se mai numeşte şi creditarea condiţionată.
2
Unite care dictează în mare măsură politicile FMI au fost responsabile de
gestionarea inadecvată a crizelor amintite şi de provocarea celei din 1997 prin
alimentarea hazardului moral. În 1995 FMI a acordat guvernului Mexican un
sprijin de aproximativ 40 de miliarde de dolari, care s-au canalizat către
diminuarea pierderilor băncilor devenite insolvente dar mai ales către salvarea
investitorilor internaţionali. Sprijinul FMI s-a concretizat de fapt într-o
reeşalonare a împrumuturilor externe ale Mexicului, care a fost ulterior
rambursat prin apelarea la alte surse de creditare.
Trezoreria Statelor Unite ale Americii şi Rezerva Federală au
„ajutat”Mexicul încă din 1930. FMI a început să facă acest lucru din anii 1970.
Guvernele mexicane au învăţat că dacă se află în situaţii dificile unul din cei „doi
prieteni” va interveni pentru a le diminua efectele. Investitorii au observat că în
asemenea cazuri au fost salvaţi şi au continuat să investească. Acest lucru
explică de ce uneori politica Mexicului a fost neglijentă sau indisciplinată. Banca
Mexicului şi autorităţile acestuia şi-au asumat riscuri excesive care pe
contribuabili i-a costat extrem de mult. Fără implicarea FMI şi a Trezoreriei
Statelor Unite, Mexicul ar fi învăţat să elaboreze şi să aplice politici mai
eficiente, ar fi avut mai puţine datorii şi poate, în acest moment, ar fi ocupat o
poziţie mai înaltă pe scara progresului.
Intervenţia FMI pentru remedierea situaţiei din Mexic a reprezentat cauza
morală a crizei din Asia. În lipsa unui sprijin, băncile şi instituţiile financiare ar fi
suportat pierderile şi astfel organismele de acelaşi tip din Asia ar fi reflectat
înainte de a-şi asuma riscuri ridicate. Dar cum acest lucru nu s-a întâmplat „miracolul
” s-a produs şi criza şi-a făcut încă odată simţită prezenţa. Creditorul de ultimă instanţă a trebuit să
acorde din nou sprijin ţărilor aflate în dificultate, oferind de data aceasta aproape 120 de miliarde de
dolari (Indonezia - 34 miliarde, Coreea de Sud – 57 miliarde şi Thailanda – 17 miliarde USD ) şi
cerând în schimb implementarea anumitor schimbări la nivelul politicii fiscale. Acestea constau în
majorarea impozitelor şi în reducerea cheltuielilor în scopul evitării unui deficit bugetar mare, deşi
ţările asiatice nu păreau să se confrunte cu astfel de probleme. Rezultatele nu au fost întocmai cele
sperate: unde s-a reuşit aplicarea acestor măsuri pe fondul scăderii cererii, recesiunea s-a agravat iar
unde nu s-au putut implementa s-a amplificat sentimentul de panică.
FMI a mai pretins şi aplicarea unor reforme „structurale ”, toate măsurile solicitate de acest
organsim având ca scop diminuarea corupţiei şi modificarea comportamentului pieţei. Principalele
instrumente cu care ar fi trebuit să jongleze însă FMI ar fi trebuit să fie ratele dobânzii şi cursurile de
schimb. Creditorul de ultimă instanţă le-a spus ţărilor afectate să îşi majoreze ratele dobânzii, iniţial
la niveluri foarte înalte, într-un efort de a-i convinge pe investitori să-şi lase banii pe loc. 4 Totuşi,
FMI nu a luat nicio măsură în ceea ce priveşte cursurile de schimb, deşi după
părerea mai multor economişti ar fi trebui să sugereze ţărilor în derivă să-şi lase

4
Paul Krugman, „Întoarcerea economiei declinului şi criza din 2008”, Editura Publica, Bucureşti, 2009, pag. 134;
3
monedele să scadă până când acestea ar fi devenit neatractive pentru
investitori.
Crizele din Mexic şi din Asia ar fi trebuit să determine guvernele să adopte
nişte reforme fundamentale. Sumele, din ce în ce mai mari propulsate de FMI
pentru a scoate la liman economiile afectate de grave dezechilibre financiare,
au întârziat reforma sistemului, au încurajat hazardul moral la vremea
respectivă şi au promovat asumarea riscurilor. În urma acestor evenimente,
ceva s-a schimbat în ceea ce priveşte acordarea de credite: puteau beneficia de
această facilitate numai statele membre dacă îndeplineau anumite criterii şi cu
condiţia ca respectivele sume să fie garantate de stat. Ceva însă nu a
funcţionat la parametrii normali, căci o altă recesiune a bătut la uşa în 2008.

3. Hazardul moral - delimitări conceptuale


Allan H. Meltzer5 spunea că la baza definirii conceptului de „hazard moral” se pot
afla două situaţii. Prima dintre acestea se referă la faptul că înainte de salvarea Mexicului, după ce
creditorul de ultimă instanţă a ajutat anumite state să depăşească situaţiile delicate în care se aflau,
băncile şi investitorii şi-au dat seama că nu vor fi abandonaţi dacă se va repeta istoria, drept
pentru care au continuat să îşi asume riscuri ridicate şi respectiv să
investească. Pe baza unui asemenea fundament s-au pus bazele crizelor din
Mexic şi din ţările asiatice, doi ani mai târziu. În această accepţiune, conceptul
de hazard moral desemnează perpetuarea asumării riscului.
Cea de-a doua situaţie în care se poate vorbi de hazard moral este aceea
când o ţară trebuie să aleagă între a oferi garanţii creditorilor străini şi a se
confrunta cu retrageri masive ale împrumuturilor străine. Aceast fenomen s-a
întâlnit în Mexic şi în Coreea în mod special. Guvernele pot alege să garanteze
împrumuturile prin emisiunea de titluri de valoare în dolari, precum
tesobonurile6 mexicane sau promiţând că îşi asumă responsabilitatea pentru
datoriile private în dolari, ca în Coreea. Autorităţile care sunt puse să aleagă
între una dintre aceste variante vor opta pentru evitarea unei crize în acel
moment, pe riscul apariţiei alteia la un moment mai îndepărtat şi de dimensiuni
mai mari. Se întâmplă totuşi, de multe ori, ca procedând astfel, criza să poată fi
evitată. Asumarea unui risc oricât de mic de a amâna apariţia unei crize,

5
Allan H Meltzer – economist american şi profesor de economie politică la Universitatea Carnegie Mellon’s Tepper
School of Business din Pittsburgh, Pennsylvania. Acesta s-a făcut remarcat prin numeroasele lucrări publicate, legate în
principal de politica monetară şi de Federal Reserve Bank;
6
Tesobonuri- bilete de tezaur indexate faţă de dolar rezultate din convertirea obligaţiilor pe termen scurt. Acestea au fost
emise de autorităţile mexicane în perioada crizei din 1994 pentru transferarea riscului de schimb de la investitori către
guvern. În martie valoarea acestora se cifra la 3.1 miliarde iar în decembrie 1994 fuseseră emise titluri în valoare de 29,2
miliarde de USD. Efectul nu a fost cel scontat pentru că având scadenţa apropiată, vulnerabilitatea Mexicului la o criza a
pieţei financiare a crescut, mărindu-se ulterior şi datoria externă a statului, odată cu devalorizarea pesoului aceste
obligaţiuni devenind mai scumpe.
4
pornind de la ideea că cea care ar urma ar avea un impact mai mare, constituie
astfel, în opinia lui Allan Meltzer cea de-a doua sursă a apariţiei hazardului
moral.
S-a făcut prea multă vâlvă în jurul acestui concept, dar mai este el viabil
în contextul crizei actuale? Acest lucru este puţin probabil dată fiind, mai ales,
tendinţa ţărilor în dezvoltare de a acumula rezerve uriaşe de devize pentru a se
asigura împotriva apariţiei unor viitoare crize. Statele asiatice au dezvoltat
acordul de credit încrucişat Chiang Mai Initiative, începând din anul 2000, cu
scopul de a aborda dificultăţile de lichiditate pe termen scurt şi de a compensa
aranjamentele financiare internaţionale existente. Acordul a fost semnat de
ţările ASEAN „+3” (Japonia, China şi Coreea de Sud) şi consta în principiu din
crearea unei reţele de credite bilaterale.
După 10 ani de negocieri acesta a ajuns la faza de multilateralizare –
Chiang Mai Initiative Multilateralization – unde s-a procedat la transformarea reţelei de acorduri
înrucişate într-un singur instrument financiar capabil să gestioneze crizele regionale. Într-un astfel de
context hazardul moral nu îşi mai găseşte locul pentru că statele asiatice, cel puţin, şi-au învăţat
lecţia în urma crizei din 1997. În ceea ce priveşte criza actuală nicio ţară din ASEAN„+3” nu a avut
nevoie de ajutorul FMI7, drept pentru care se poate spune că „hazardul moral” este un termen
perimat: guvernele au cântărit costurile solicitării intervenţiei creditorului de ultimă instanţă şi au
ales calea constituirii propriilor rezerve.
Directorul administrativ al FMI – Dominique Strauss-Kahn dorea să crească resursele FMI
la 2 trilioane de dolari, pentru a putea determina statele lumii să renunţe la
această înclinaţie spre a-şi constitui rezerve. Şansele ca acest lucru să se
întâmple sunt foarte slabe, mai ales că ţările în dezvoltare nu mai au încredere
în FMI pe de o parte pentru că este dominat de vest iar pe de alta pentru că
atunci când acordă împrumuturi impune condiţii umilitoare şi îndoielnice din
punct de vedere economic ţărilor aflate în dificultate.

4. Rolul FMI în gestionarea crizei actuale


Legat de recesiunea din anul 2008, Miranda Xafa 8 spunea că rolul FMI nu
poate fi exclusiv pozitiv sau exclusiv negativ. Acesta s-a purtat ca o instituţie
puternică care a furnizat analize şi recomandări utile, care a demarat operaţiuni
de supraveghere şi a conturat politici de creditare ca răspuns la criză dar care
şi-a canalizat prea mult atenţia către dezechilibrele globale în perioada
premergătoare crizei.

7
Rezervele ţărilor semnatare ale acordului Chiang Mai Initiative erau estimate la 120 de miliarde de dolari şi o vreme a
existat suspiciunea că acestea nu vor fi suficiente pentru asigurarea ieşirii din criză.
8
Miranda Xafa - fost membru al Consiliului Executiv al FMI, actual strateg de investiţii şi membru al Consiliului
Consultativ al IJ Parteners – societate de administrare a rescurilor alc din 25 de membrii bine pregătiţi care are în vedere
promovarea de investiţii sănătoase ;
5
La baza actualei crize financiare s-a aflat acumularea de risc sistemic 9
datorată eşecului FMI în reglementarea şi supravegherea statelor membre. FMI
nu poate fi considerat însă singurul actor responsabil pentru declanşarea ei
pentru că numeroase dintre publicaţiile acestuia evidenţiau semne de
îngrijorare. Publicaţia Global Financial Stability Report, de exemplu, a menţionat
riscul cu care se confrunta sistemul financiar global şi politicile care ar putea
ajuta la diminuarea riscului sistemic şi la creşterea stabilităţii financiare, dar
nimeni nu a luat-o în seamă. Totodată, World Economic Outlook, a semnalizat
câteva preocupări în legătură cu riscul apariţiei unui balon al locuinţelor în
Statele Unite cât şi pericolele reprezentate de deficitele mari de cont curent
înregistrate de ţările emergente din Europa. Aceste precizări nu au fost destul
de agresive ca să fie luate în seamă de autorităţile decizionale astfel încât să
propună politici promte de contraatac.
După ce criza a luat amploare, FMI a propus politici valoroase, bazându-se pe
analize amănunţite ale originilor şi consecinţelor probabile ale acesteia. Soluţiile propuse au fost
adaptate pentru rezolvarea conflictelelor de interese, pentru îmbunătăţirea managementului riscului,
reducerea ciclicităţii fenomenelor, îmbunătăţirea sistemului de colectare a caracteristicilor pieţelor,
supervizarea tranzacţiilor cu active neperformante10 şi pentru deblocarea canalelor de credit. Fondul
a subliniat necesitatea ca guvernele să urmeze răspunsurile politicii de urgenţă la criză, ajutându-se
de reforme reglementative şi macro-prudenţiale menite să facă sistemul financiar global mai puţin
predispus la crize. Obiectivele cheie constau în lărgirea perimetrului reglementărilor pentru
includerea tuturor instituţiilor sistemice importante, monitorizarea indicelui de îndatorare şi
transformarea politicii monetare într-una mai promptă la agitaţiile pieţei de active – bine-cunoscutul
fenomen „asset bubbles”11. Fondul a analizat rolul relativ pe care l-au avut factorii care determină
cererea şi oferta în evoluţia lentă a creşterii creditelor şi a evaluat impactul sprijinului acordat de
guverne prin garanţii şi recapitalizare 12. În urma analizei a reieşit că modelul creării de credite s-a

9
Risc sistemic - probabilitatea ca sistemul de plăţi şi decontări să nu mai funcţioneze sub influenţa unor factori
perturbatori, precum neîndeplinirea obligaţiilor de plată a unui debitor provocând astfel dificultăţi altora şi declanşând
ulterior o reacţie în lanţ şi apariţia unei crize financiare.
10
Active puse la vânzare, de obicei la un preţ redus, pentru că proprietarul lor este forţat să le vândă. Acest lucru se
poate întâmpla din mai multe motive, inclusiv faliment, datorie excesivă sau constrângeri fiscale. Datoria însăşi poate fi
vândută sub valoarea nominală (datorie neperformantă);
11
Fenomenul denumit „asset bubbles” apare atunci când preţurile anumitor active sunt mult peste valoarea lor reală
datorită excesului de cerere. Acest lucru se întamplă, de obicei, atunci când investitorii îşi canalizează fondurile către o
singură clasă de active, cum ar fi piaţa imobiliară sau materiile prime precum petrolul. Situaţii de acest gen s-au
înregistrat în perioada 2005-2006 pe piaţa imobiliară şi în vara anului 2008 cu preţul petrolului. Acest fenomen este
considerat o forma de inflaţiei necuprinsă integral în Indicele Preţurilor de Consum şi de aceea o rată mică a dobânzii
favorizeaza apariţia producerii acestuia.
12
Recapitalizarea presupune înlocuirea unei forme de finanţare a unei companii cu o alta, de exemplu eliminarea
acţiunilor preferenţiale din structura capitalului acesteia şi înlocuirea lor cu obligaţiuni.
6
împiedicat de o implementare săracă, dat fiind faptul că risul s-a centrat pe vehicule de investiţii
structurale13 în loc să fie răspândit.
În afară de furnizarea de analize şi politici FMI a avut şi o contribuţie mai practică: a acordat
sume imense statelor cu probleme financiare, însă nu chiar aşa de mari încât să rămână fără fonduri,
împrumutând 160 de miliarde de dolari din cele 250 de care dispunea. Pentru a face faţă totuşi
provocărilor viitoare, Fondul Monetar Internaţional şi-a triplat resursele, ajungând în prezent la 750
de miliarde de dolari disponibili ca bază de creditare. Pentru realizarea acestui obiectiv creditorul de
ultimă instanţă a emis obligaţiuni în valoare de 80 de miliarde de USD la care au subscris în
principal cele patru ţări din BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China) şi a vândut 200 de tone din
rezervele de aur deţinute Indiei.
Preşedintele FMI a făcut apel mai ales la instrumentele fiscale, sugerând statelor lumii să
regurgă la reducerea cheltuielilor bugetare pentru a ameliora efectele recesiunii pe termen mediu.
Odată adoptate astfel de decizii era necesar să crească şi nivelul fiscalităţii pe timp de criză. Cu toate
că au crescut datoriile externe ale ţărilor în care deciziile au fost implementate, s-a dovedit că
acestea au fost benefice. De asemenea, Fondul a creat linii flexibile de creditare, care permiteau
ţărilor precalificate accesul necondiţionat la fondurile FMI. Numai trei ţări însă au beneficiat de
această facilitate: Mexic, Polonia şi Columbia.
5. FMI – viitor incert
Dominique Strauss-Kahn ar fi dorit să extindă linia de credit flexibil transformându-o într-o
facilitate de asigurare globală dar nici ţările sărace, nici cele bogate nu îi acordă sprijin politic, iar
dacă se va întâmpla acest lucru atunci el va fi nesemnificativ. Statele lumii şi-au pierdut în mare
parte încrederea în FMI iar pentru ca programele demarate de acesta să fie susţinute ar trebui mai
întâi ca organismul financiar să devină mai credibil. Pentru a face acest lucru ar trebui să fie mai
puţin dominat de vest, motiv pentru care G20 a decis că ar fi bine ca 5% din puterea de vot în FMI
să fie transferată de la statele suprareprezentate către cele subreprezentate. Practic, ponderea Statelor
Unite nu se va diminua, în timp ce cea a statelor europene da, China devenind principalul beneficiar
în urma acestui demers. În acest mod, FMI nu îşi va atinge obiectivele propuse: de a promova liniile
flexibile de creditare la nivel internaţional şi de a determina statele în dezvoltare să renunţe la
constituirea de rezerve proprii în devize pentru perioadele de declin.
Tot în urma summitelor G20, s-a decis că FMI – ului trebuie să i se încredinţeze o nouă
sarcină şi anume cea a unei mai bune supravegheri şi a unei analize mai atente a climatului
economic global astfel încât viitoarele crize să fie înăbuşite înainte de a apărea. Această decizie îi
conferă Fondului un rol mai important pe plan global, cel puţin ipotetic vorbind. Analizând mai atent
situaţia, s-ar putea spune că Fondului Monetar Internaţional i s-a pasat o sarcină pe care nu va putea
să o îndeplinească bine din cel puţin două motive. Primul motiv ar fi acela că previzionarea
fenomenelor economice este o „afacere” foarte nesigură care depinde de foarte mulţi factori, dintre

13
SIV – Structured Investment Vehicles – operaţiuni care constau în a împrumuta bani prin emisiunea de titluri de
valoare pe termen scurt, precum bilete la ordin, bilete de banca sau obligaţiuni de stat la o rata mică a dobânzii şi apoi
prin investirea banilor în titluri de valoare pe termen lung la o rată a dobânzii ridicată, urmând ca profitul să rezulte din
diferenţa ratei dobânzii. Titlurile pe termen lung puteau fi ipoteci rezidenţiale garantate cu titluri, un fel de obligaţiuni
emise pe piaţa hârtiilor de valoare americane.
7
care o pondere importantă o deţine comportamentul uman. Al doilea motiv este acela că viziunea
G20 nu prea se suprapune viziunii FMI. Care ar fi motivul suplimentării bazei de creditare în
condiţiile unei supravegheri eficiente capabile să împiedice apariţia altor crize?
Cu toate eforturile depuse de FMI şi de G20 este puţin probabil ca rolul acestui organism de
creditare internaţională să crească pentru că statele lumii sunt foarte reticente la iniţiativele
Fondului. Preşedintele Republicii Cehe, în timpul unui discurs pe care l-a susţinut în Praga, spunea
chiar că FMI ar trebui desfiinţat sau restructurat radical cât mai curând posibil şi că este greşit să se
urmeze calea opusă, ceea ce însemna creşterea rolului acestuia. De asemenea, Vaclav Klaus, a
afirmat că decizia adoptată de G20 a fost una pripită, o reacţie de moment la panica creată de
dimensiunile crizei, o stare de spirit eronată şi periculoasă, care spre marele său regret dobândeşte
din ce în ce mai mult sprijin în cercurile intelectuale şi politice. Spre sfârşitul discursului acesta s-a
întrebat retoric cine va suporta consecinţele dacă FMI va da greş în acţiunile sale. Europa pierde
teren în ceea ce priveşte dreptul la vot, în favoarea ţărilor cu o contribuţie mai mare la PIB – ul
mondial – China şi India – iar statele asiatice şi-au creat propria facilitate de creditare, ceea ce
întăreşte afirmaţiile preşedintelui ceh.

Concluzii
Crizele financiare ale ultimelor decenii au fost determinate de politicile interne defectuoase
ale statelor lumii iar FMI – creditorul de ultimă instanţă, a jucat un rol esenţial în
gestionarea acestora. Pornind de la acest fapt, numeroşi economişti au afirmat
că prin intervenţiile sale organismul financiar internaţional a alimentat hazardul
moral şi a contribuit la implementarea unor reforme structurale umilitoare şi
îndoielnice din punct de vedere economic. În urma acestor crize, FMI a
modificat politica de acordare a creditelor şi a supravegherii funcţionării
sistemului bancar dar se pare că măsurile adoptate de acesta nu au fost
suficiente pentru a împiedica apariţia unei noi crize. În ceea ce priveşte criza
din 2008, FMI s-a purtat ca o instituţie puternică care a furnizat analize şi
recomandări utile, care a demarat operaţiuni de supraveghere şi a conturat
politici de creditare ca răspuns la criză. Datorită faptului că ţările ASEAN„÷3” şi-
au creat propriul bazin de rezerve de devize, FMI a simţit nevoia să îşi
consolideze poziţia apelând la diverse instrumente: crearea liniei de credit
flexibile, mărirea bazei de creditare, implementarea de politici fiscale de succes,
redistribuirea drepturilor la vot precum şi îmbunătăţirea cadrului de
supraveghere a economiilor mondiale şi a celui de prevenire a crizelor. Fondul
este puternic sprijinit de ţările care fac parte din G20 în programul său de
mărire a rolului de creditor mondial. Acest nou rol al FMI pare însă periculos şi
posibil condamnat de la început. Ţările creditoare ignoră FMI iar cele fără
resurse proprii îl susţin pentru că sunt constrânse, dar majoritatea şi-au pierdut
încrederea în benevolenţa Fondului. Probabil că FMI va furniza raportele de supraveghere
statelor G20 din care vor rezulta şi eventualele riscuri, dar asta nu înseamnă că acest lucru se va

8
întâmpla în timp util sau că prin programele sale Fondul va reuşi să contracareze apariţia altor crize,
pentru că astfel de încercări au mai existat. Speranţa prevenirii declinurilor economice şi financiare
seamănă întocmai cu ceea ce Kahneman numeşte „optimism deziluzionist”.

9
Bibliografie

1. Allan H. Maltzer, “Asian Problems And The IMF ”, disponibil la


http://www.cato.org/pubs/journal/cj17n3.html, [accesat la data de 20.03.2011];
2. Anna J. Schwartz, “ International Financial Crisis Myths and Realities”, disponibil la
http://www.cato.org/pubs/journal/cj17n3.html, [accesat la data de 19.03.2011];
3. Charles W. Calomiris “The IMF’s Imprudent Role As Lender Of Last Resort”, disponibil la
http://www.cato.org/pubs/journal/cj17n3.html, [accesat la data de 20.03.2011];
4. Ian Vasquez, “ President Klaus: the IMF is a “Barbaric relic”, 18 octombrie 2010, disponibil la
http://www.cato-at-liberty.org/president-klaus-the-imf-is-a-barbaric-relic/, [accesat la data de
23.03.2011];
5. James A. Maigs, “Lessons For Asia From Mexico”, disponibil la
http://www.cato.org/pubs/journal/cj17n3.html, [accesat la data de 20.03.2011];
6. Joel Rathus, „The Chiang Mai Initiative’s multilateralisation: A good start”, 23 martie 2010,
disponibil la http://www.eastasiaforum.org/2010/03/23/the-chiang-mai-
initiatives-multilateralisation-a-good-start/, [accesat la data de 22.03.2011];
7. Miranda Xafa, “Role Of The IMF In The Global Financial Crisis”, disponibil la
http://www.cato.org/pubs/journal/cj30n3/cj30n3-5.pdf, [accesat la data de 21.03.2011];
8. Paul Krugman, „Întoarcerea economiei declinului şi criza din 2008”, Editura Publica,
Bucureşti, 2009;
9. Swaminathan S. Anklesaria Aiyar, “Crisis Prevention Through Global Surveillance: A Task
Beyond the IMF ”, disponibil la http://www.cato.org/pubs/journal/cj30n3/cj30n3-6.pdf, [accesat la
data de 21. 03.2011];
10. Vasile Turlic, Vasile Cocriş, „Monedă şi credit”, Editura Universităţii
Alexandru Ioan Cuza , Iaşi, 2010;
11. ***, “Asia ans the crisis”, 16 octombrie 2008, The Economist Online, disponibil la
http://www.economist.com/node/12437723, [accesat la data de 20.03.2011];
12. ***, “Back from the dead”, 17 septembrie 2009, The Economist Online
http://www.economist.com/research/articlesBySubject/displaystory.cfm?
subjectid=526358&story_id=E1_TQQVVGTS, [accesat la data de 22.03.2011];
13. ***, “Battles over money and power at the World Bank and IMF”, 7 octombrie 2009, The
Economist Online, disponibil la
http://www.economist.com/research/articlesBySubject/displaystory.cfm?
subjectid=526358&story_id=E1_TQVRQGVT, [accesat la data de 21.03.2011];
14. ***, Data and Statistics, International Monetary Fund, disponibil la
http://www.imf.org/external/np/fin/tad/exfin2.aspx?
memberkey1=818&date1Key=2011-02-28, [accesat la data de 19.02.2011];
15. ***, “Snail’s pace”, 22 sept 2009, The Economist Online, disponibil la
http://www.economist.com/research/articlesBySubject/displaystory.cfm?
subjectid=526358&story_id=E1_TQQRJJRN, [accesat la data de 23.03.2011];

10