„ Romanul este o oglindă purtată de-a lungul unui drum.

Uneori, ea reflectă cerul albastru, alteori –

noroiul din băltoace…. Vreţi să acuzaţi de imoralitate omul care poartă oglinda? Acuzaţi mai bine
drumul pe care se află băltoacele sau…inspectorul de drumuri, care permite ca apa să se adune şi
băltoacele să se formeze.” (Stendhal)

Realismul
Condiţii istorice:
- revoluţia industrială (începutul sec. al XIX-lea)
- consolidarea burgheziei care cucereşte puterea economică şi politică
- pozitivismul
- dezvoltarea ştiinţelor naturii (Ch. Darwin)

Caracteristici:
- reprezentarea veridică a realităţii
- obiectivitatea scriitorului
- personaje tipice în împrejurări tipice
- veridicitatea detaliilor
- preocuparea pentru social
- lipsit de idealizare
- atitudine critică faţă de societate

Realismul. Cuvinte-cheie:
VERÍDIC, -Ă, veridici, -ce, adj. Care este (sau pare că este) conform cu adevărul; adevărat, real. ♦
Care spune adevărul. – Din fr. véridique, lat. veridicus.
OBIECTIVITÁTE s. f. 1. Însușirea a ceea ce este obiectiv (I 1). 2. Nepărtinire, imparțialitate. –
Din fr. objectivité (după obiectiv).
OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de
conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat
realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial;…
DETÁLIU, detalii, s. n. Amănunt. ◊ Loc. adv. În detaliu = a) în fiecare amănunt luat aparte; b) cu
de-amănuntul, în mod detaliat.
TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia
se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n.Individ, exemplar, obiect, fenomen care
întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare,
de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel
mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică)
pe care o reprezintă.
TIPÍC1, tipicuri, s. n. 1. Formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă.
caracteristic, specific. Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui
fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității.
TIPIZÁRE, tipizări, s. f. 2. Proces complex de generalizare artistică a realității, în urma căruia
esența relațiilor sociale, psihologice, a evenimentelor istorice se dezvăluie în forma unor imagini
concrete semnificative, în caractere vii, veridice.
SOBRIETÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi sobru; simplitate, concizie, austeritate (în aspect, în felul de
a fi).
POZITIVÍSM s. n. 1. Curent filozofic din sec. XIX-XX care respinge filozofia ca reprezentare
teoretică generalizată a lumii, susținând că se bazează numai pe faptele verificabile experimental.

Specii literare – definiții, clasa a 10-a

Realismul
Este un curent literar care se manifestă în secolul XIX, începând din Franța și având ca principiu de
bază reflectarea credibilă, verosimilă a realității în datele ei esențiale, obiective.

Reprezentanți

 în literatura universală: Balzac, Flaubert, Stendhal, Gogol, Tolstoi, Dostoievski, Dickens,

Lampedusa, Thomas Mann.
 în literatura română: Nicolae Filomon, Ioan Slavici, Ion Creangă, Liviu Rebreanu, G.
Călinescu, Marin Preda
Caracteristici:

 teme sociale: parvenitismul, avariția, imoralitatea etc.

 perspectivă obiectivă, narator omniscient și omniprezent
 ton impersonal, neutru
 personajele întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate (țăranul,
aristocratul etc.) și reprezintă tipuri umane– dominate de o trăsătură principală de caracter
(lacomul, avarul etc.)
 se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât mai fidelă a mediului
 se realizează o strânsă legătură între mediu și personaj
 prezentarea moravurilor unei epoci
 prin realizarea unor fresce ale epocilor, operele devin monografii ale lumii prezentate
 romanul poate avea o geneză reprezentată de fapte reale
 elemente reale de cronotop (locuri care există în realitate)

Realismul literar românesc a fost inaugurat în proză și dramaturgie de către

scriitorii pașoptiști (Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri) și postpașoptiști
(Nicolae Filimon, Bogdan Petriceicu Hasdeu). Acest stil a fost adoptat și folosit în operele lor de
scriitori români precum Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, George Călinescu , Marin
Preda și Mihail Sadoveanu.

Realismul literar românesc este inaugurat în proză și dramaturgie de către scriitorii pașoptiști Costache
Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Nicolae Filimon și Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Stilul a fost adoptat și folosit mai târziu și în operele lor de scriitori români precum Ion Luca Caragiale, Ioan
Slavici, Liviu Rebreanu și Marin Preda, Sadoveanu M.

Reprezentanții realismului în literatura universală

Honore de Balzac;
Gustave Flaubert;
Stendhal;
Nikolai Gogol;
Lev Tolstoi;
Feodor Dostoievski;
Charles Dickens
I. Postmodernismul. Definitie.
• Este o mişcare, orientare în cultura universală, manifestată in a doua jumătate a sec. al XX-
lea, conştientizată şi accentuată în anii ’80.
• Postmodernismul se defineşte prin raportare la modernism, atât ca o continuare a acestuia,
cât şi în opoziţie faţă de anumite tendinţe ale acestuia.
• În timp ce modernismul rupe lagatura cu tradiţia, postmodernismul înglobează experienţa
estetică anterioară, o recuperează creator, ironic si parodic.
1. Trăsături:
 Tehnica de creaţie preferată de postmodernişti = intertextualitatea prin care textul trimite
mereu, citând fără ghilimele, preluând personaje, simboluri, fragmente, sintagme celebre
sau rescriind pur si simplu alte texte
 Recuperarea ironică şi parodică a trecutului, a fenomenelor de cultură ale predecesorilor
 Literatura postmodernistă utilizează citatul, aluzia, pastişa, reciclarea formelor literare
vechi
 Hibridizarea, fragmentarea, colajul, reciclarea unor vechi motive, teme şi formule
estetice
 Ironia, ludicul
 Poezia se întoarce spre realitatea oraşului şi a străzii
 Eliberarea fanteziei şi împrumutarea limbajului familiar
 Amestecul de narativitate şi lirism în poezie
 Oralitatea expresiei
 Desolemnizarea discursului
 Valorificarea prozaismului (banalului)
 Mitologizarea ostentativă a lucrurilor comune
 Renunţarea la metaforă şi la imaginea elaborată