Caracterizare: Harap-Alb

Personajul principal al basmului cult „Povestea lui Harap-Alb”, scris de Ion

Creangă, este Harap-Alb, deoarece este prezent în toate momentele subiectului.
Acesta ilustrează tipul tânărului neinițiat și naiv care trebuie să parcurgă un
drum spre maturizare. La începutul basmului, este prezentat ca fiind cel de-al treilea
fiu al craiului, neavând un nume.
Harap-Alb este caracterizat direct de către autor, dar și de către alte personaje,
însă cele mai multe trăsături ale sale reies din atitudinea sa, din limbajul său, din
numele pe care îl poartă și din frământările sufletești pe care le are.
Acesta are un amplu portret moral, care se șlefuiește până în finalul basmului,
când personajul are toate calitățile necesare unui împărat demn să conducă o
împărăției e așa de mare ca cea a unchiului său.
În primul rând, Harap-Alb este caracterizat în mod direct, de către narator, ca
fiind lipsit de experiență și naiv, prin sintagma „boboc în felul său”. Acest lucru este
subliniat și prin intermediul autocaracterizării, fiul craiului mărturisind Spânului că
încă de mic îl asculta pe tatăl său.
Portretul care rezultă în urma caracterizării realizate de către alte personaje este
unul amplu și ne oferă o imagine mai bună asupra fiului de crai. Bătrâna, care îl ajută
să-și hotărască și să-și pregătească plecarea, i se adresează cu „luminate crăișor”, fiind
convinsă că tânărul are un destin strălucit pe care trebuie să-l obțină prin muncă.
Aceeași bătrână, cunoscută mai târziu ca Sfânta Duminică, reușește să evidențieze
calitățile morale ale fiului de crai, devenit Harap-Alb, spunându-i că doar puterea
milosteniei și inima sa cea bună îl ajută să depășească obstacolele. Tot ea îi mai spune
că este „slab de înger” și „mai fricos decât o femeie”, ambiționându-l și făcându-l să
se îndrepte spre calea succesului.
Harap-Alb este milostiv și sufletist deoarece își arată milostenia față de furnici
și albine, care îl apreciază spunându-i că este bun, și, totodată, este recompensat de
către acestea cu aripă, pe care dacă o va arde, va primi ajutor din partea lor.
Verișoarele sale, fetele Împăratului Verde, care îi recunosc calitățile, spun că
acesta „are o înfățișare mai plăcută și seamănă a fi mult mai omenos”.
Harap-Alb este caracterizat și în mod indirect, astfel că, prin felul în care
vorbește, putem deduce faptul că este un băiat educat și respectuos, acesta adresandu-
se bătrânii prin „mătușă”. Era milos și considera că „de la el puțin, însă de la
Dumnezeu mult”. Acesta îi rămâne loial Spânului până la moarte, întrucât jurase pe
paloș credință acestuia, mărturisindu-i că este gata să-i îndeplinească porunca.
Acesta evoluează ca persoană, având ca final dobândire a identității și
împlinirea destinului.
Harap-Alb, fiind chibzuit, își plănuiește îndeaproape călătoria, ascultând
sfaturile primite, întrucât își cunoaște lipsa de experiență, însă spre finalul spre finalul
călătoriei spre împărăția unchiului său, trece peste cuvântul tatălui său, acceptând
compania Spânului.
Relația cu celelalte personaje dezvăluie caracterul nobil și prețios a lui Harap-
Alb. El este respectuos și supus față de tatăl său. Este prea încrezător în oameni și prea
milos, fiind înșelat de către Spân, însă acest lucru constituie în final răul necesar în
cadrul drumului inițiatic.
Este un prieten bun și înțelegător cu cei cinci prieteni fantastici ai săi: Setilă,
Ochilă, Flămânzilă, Gerilă, Păsări-Lăți-Lungilă, fiind conștient de ajutorul neprețuit
care i se oferă, ajutându-l să treacă probele date de împărat. Fiecare dintre aceste
personaje semnifică omul dominat de o trăsătură de caracter, și viciile pe care oricine
le poate avea. De aceea, Harap-Alb are capacitatea umană de a-și face prieteni
adevărați, loiali, care să-l ajute în orice împrejurare dificilă a vieții.
Nu în ultimul rând, caracterizarea prin intermediul numelui ne sugerează
progresul, precum și dublă identitate a personajului. Acesta pleacă de la statutul de fiu
de crai, sugerat de „alb”, ajungând sluga Spânului, lucru sugerat de „negru”, pentru ca
în final să își definească identitatea de împărat și persoană cu experiență de viață.
În această etapă, Harap-Alb cunoaște dragostea aprinsă pentru o fată, care vine
din aceeași lume cu el, pregătindu-l pentru căsătorie, care este unul din reperele finale
ale devenirii sale. Probele de la împărăția fetei duc spre ritualurile țărănești ale
pețitului. După ce fata de împărat îl învie pe Harap-Alb, acesta redevine el însuși, fiul
de crai, viitor împărat, întrucât experiența acumulată îi conferă statutul de adult
pregătit pentru viață.
Prin urmare, având în vedere mijloacele de caracterizare, putem afirma că
Harap-Alb este un personaj rotund, inedit, fără puteri supranaturale, care a
experimentat greul și problemele, reușind să-și păstreze echilibrul, devenind un om
capabil să fie un bun împărat și soț.