Caracterizare: Ghiță

Opera literară „Moara cu noroc” este scrisă de Ioan Slavici a și publicată în

volumul „Novele din popor” în anul 1881, având ca personaj principal pe Ghiță.
Acesta este un personaj complex, are cărui trăsături sunt bine evidențiate pe parcursul
întregului subiect, atât prin intermediul caracterizării directe și indirecte, cat și prin
portretul moral al personajului.
Ca personaj principal în nuvelă, Ghiță se înscrie în categoria personajelor
realiste, nuvela lui Slavici fiind prin tematică o nuvelă realistă. Ca personaj principal
realist, el ilustrează un erou tipic, într-o situație tipică, reprezentând tipul
cârciumarului dominat de lăcomia pentru bani, trăsătură definitorie care îi va marca
profund evoluția.
Este un personaj rotund, complex, reprezentând tipul țăranului naiv, dornic de
mai bine, aspirație ce devine obsesivă și ce îl va distruge psihic și emoțional.
Personajul principal, al cărui statut social este moral, se schimbă pe parcursul
nuvelei și se abate de la vorbele spuse de bătrână, la începutul operei apărând în
ipoteza de cârciumar cinstit, dar sărac, dornic de a se îmbogăți. Ca urmare, devine
hangiu, iar la început este apreciat datorită onestității, dar este dominat de obsesia
banului, caracterul lui transformându-se astfel, devenind tipul parvenitului, omul care
decade atât spiritual cat și sufletește, nuvela urmărind degradarea morală în toate
etapele.
Ultima ipostază a decăderii îl înfățișează ca soțul ucigaș al propriei soții,
dominat de frică și obsesia pentru bani, fiind exploatat moral de Lică.
Ghiță este caracterizat în mod direct de către narator, iar autocaracterizarea și
opiniile celorlalte personaje subliniază atât dorința dominantă de câștig, cât și alte
trăsături. În mod indirect, portretul moral al personajului se evidențiază tot mai bine pe
parcursul nuvelei, totodată faptele și vorbele acestuia evidențiază din nou trăsătura lui
principală. Portretul lui fizic nu este evidențiat, accentul căzând pe cel moral.
Prin caracterizarea în mod direct, trăsăturile personajului sunt în primul rând
evidențiate de narator, fiind remarcate cele două ipostaze ale personajului: cea a
tânărului muncitor și iubitor al familiei sale, „un om harnic și sârguitor, era mereu
așezat și pus pe gânduri, se bucura când o vedea pe dânsa veselă”, și cea a omului
dominat de bani și de avere, evidențiindu-se schimbările prin care acesta trece din
momentul în care începe să facă bani, fapt care îl va transforma în alt om: „acum el se
făcuse de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca înainte,
ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”, „când mai se hârjonea câteodată cu
dansa își pierdea lesne cumpătul și lăsa urme vinete pe brațe”.
De asemenea, cele două ipostaze ale personajului sunt evidențiate și prin
afirmațiile celorlalte personaje, în special prin opiniile Anei care, ca soție, observă cel
mai bine schimbările prin care soțul ei trece. La început, Ana îi era loială lui Ghiță și
avea deplină încredere în el și în deciziile lui „Ghiță este un om cuminte și nu voiește
nici să audă, nici să vadă, nici să știe nimic, nu voiește să arate mania oamenilor răi”,
însă odată cu transformarea soțului ei, își schimbă atitudinea față de situație, văzându-
și liniștea familiei amenințată. Ana începe să nu mai aibă respect față de el și îl
consideră laș: „iară Ghiță nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbătești, ba chiar
mai rău de atât”.
Propriile afirmații ale lui Ghiță, într-un monolog interior, evidențiază
slăbiciunile lui, dar sunt și un mijloc de caracterizare prin victimizare: „Ce să mai
fac?... Așa m-a lăsat Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât
voința mea? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașa în spinare”.
Caracterizarea indirectă este realizată prin faptele personajului, aspirația
obsesivă la avere și bani, ce se va transforma în patimă, conflictul interior și exterior
cu celelalte personaje, și relația cu ele. Personajul considera că sărăcia este echivalentă
cu lipsa demnității, așa că alege să se mute la moara cu noroc împreună cu familia sa.
Acesta ajunge, după scurt timp de la mutare, rob al patimilor, sacrificându-și familia și
liniștea în favoarea averii, fiind în permanență influențat de Lică Sămădăul.
Ghiță începe să dea roade, gustând din satisfacția câștigului, însă în momentul
în care apare Lică, începe să se schimbe, dorindu-și să fie egal cu acesta.
Lică și Ghiță sunt prezentați în opoziție, în ipostazele stăpânului și supusului,
învins de autoritatea stăpânului, neavând posibilitatea de a se impune, fiind amenințat
de Lică „Ori îmi vei face pe plac, ori îmi fac rând de alt om la moara cu noroc”.
Atitudinea, gestul și acțiunile lui Ghiță scot la iveală incertitudinea și
nesiguranța care îl domină. Ghiță devine conștient de faptul că Lică îi controlează
existența, suferind o psihologică, unde se dezvoltă conflictul interior al personajului
între omul bun care era, omul ce a devenit, dorința de impunere și dragostea pentru
bani. Cu toate că știa adevărul, Ghiță nu îl denunță pe Lică, lăsându-i pe oamenii lui să
fie arestați pentru afacerile lui Lică. Tot el refuză să dea detalii despre afacerile lui
Lică și își face reproșuri și are remușcări sincere de conștiință, manifestate prin
autocaracterizare.
 Acesta își cere iertare în fața Anei, însă în interiorul său totul se destramă:
„Iartă-mă Ano, iartă-mă, cel puțin tu, căci eu n-am să mă iert cat oi trăi pe fața
pământului”. Își folosește soția ca drept momeală pentru a-l demasca pe Lică, nu
numai pentru că îl mustră conștiința pentru ceea ce devenise el, dar și pentru gelozie.
Finalul nuvelei accentuează setea de răzbunare a lui Ghiță, izvorâtă din
demnitatea lui călcată în picioare, singurul lui gând fiind acela de a-l prinde pe Lică,
pentru care ajunge să-și nesocotească soția.
Patima pentru bani îl determină pe acesta să cadă pradă propriului destin, căruia
nu i se poate opune, prăbușindu-se încet dar sigur de la omul cinstit și harnic la statutul
de complice în afaceri necurate și crimă, până când ajunge ucigaș, omorându-și soția.
Relațiile lui Ghiță cu personajele din operă variază în funcție de ipostaza morală
în care se află acesta. În prima parte a nuvelei, acesta este un soț iubitor, înțelegător și
grijuliu, iar în a doua parte devine un om ursuz, închis în sine, apăsat sufletește.
Relația cu soția sa se destramă și se răcește pe parcursul subiectului, devenind violent,
în timp ce ea devine dezamăgită, începând să-l aprecieze tot mai mult pe Lică.
Relație dintre Lică și Ghiță este reprezentată de un permanent conflict, Ghiță
dorind inițial să i se impună, dar cedează în postura de supus.
În concluzie, Ghiță, personajul principal al nuvelei „Moara cu noroc”, scrisă de
Ioan Slavici, este conturat în mod realistic, tipic nuvelei psihologice, al cărui statut
social și moral se schimbă pe parcursul operei, acesta reprezentând tipul omului slab,
fără autoritate.