Maytrei

de Mircea Eliade
Romanul experienței reprezintă o orientare tematică în romanul interbelic, categorie care
volorifică trăirea cât mai intensă, până la capăt, în plan interior, de către personaje a unor
experiențe personale variate, dar definitorii( de exemplu: iubirea, prietennia, războiul,
moartea). Proza experienței se bazează pe crearea impresiei de autenticitate , fie prin
utilizarea unor elemente care țin de realitate ( pagini de jurnal,de gazetă, scrisori, biografii
reale) fie prin fabricarea unora care să pară a fi reale.

Romanul esperienței, numit de Nicolae Manolescu roman al trăirii, a fost cultivat în perioada
interbelică de câțiva scriitori preocupați de problemele existențiale ale individului , iar unul
dintre aceștia a fost Mircea Eliade care afirmă că :„ Orice se întâmplă în viață poate constitui
un roman. Orice e viu se poate transforma în epic, orice a fost trăit sau putea fi trăit.”

Acest tip de roman este o creație confesivă care cultivă verosimilul și documentul biografic.

Romanul „Maytrei” a apărut în 1933, fiind un roman interbelic. Este un roman modern,
subiectiv, un roman al experienței deoarece are ca punct de plecare o serie de experiențe
ale scriitorului trăite în perioada 1928-1932, în India.

O trăsătură care face posibilă încradrarea în modernism o reprezintă prezența esteticii

autenticității, prin confensiunea personajului-narator, relatarea la persoana l , introspecția,
autoanaliza lucidă. Autenticitatea romanului modern, amestec de jurnal intim și narațiunea
retrospectivă, este susținută de utilizarea tehnicii narative moderne, „punerea în abis” ca în
romanul lui Andre Gide „Falsificatorii de bani”, secvențe din jurnal fiind introduse în
acțiunea românească. Un alt element de autenticitate este anticalofilismul declarat de
narator „... eu nu știu să povestesc. E un dar ăsta al poveștilor. Nu-l are oricine.”

O altă trăsătură care face posibilă încadrarea romanului în modernism este existența a doi
povestitori distincți: unul aflat la nivelul imediat al evenimentelor, pe care le comentează în
jurnal, și altul situat la o oarecare distanță de ele și pe care le reordonează în roman. Există 2
niveluri ale scrierii: jurnalul intim, revizia asupra jurnalului, confeziunea după încheierea
experienșei. Atfel, semnificația faptelor sunt, de obicei, ulterioare trăirii propriu-zise. Astfel,
întâlnirea lui Allan cu Maytrei este semnificativă și emoționată, în momentul în care se
petrece. Dar abia după trecerea timpului întâlnirea îi apare lui Allan ca un eveniment-chie al
vieții sale.

Viziunea despre lume este generată, în acest roman, de estetica autenticității, care
generează deopotrivă elemente de jurnal intim, momente de narațiune retrospectivă,
considerații despre lumea occidentală și cea orientală.
Geneza romanului „Maytrei” se fundamentează pe experința trăită de autor de-a lungul
călătoriei sale în India, în 1928. Obținând o bursă pentru a studia filozofia orientală cu
celebrul profesor Dasgupta, se stabilește o vreme în casa acestuia, unde o cunoaște pe
Maytrei, fiica sa Întâmplările din acea perioade sunt consemnate într-un jurnal care stă la
baza scrierii romanului.

Titlul romanului este reprezentat de un substantiv propriu, care enunță numele eroinei
centrale, Maytrei, aceasta devenind personajului eponim al romanului, Maytrei este
considerată de critica literară cel mai exotic personaj feminin din literatura română, „femeie
și mit” , în același timp, simbol al sacrificiului în iubire (Pompiliu Constantinescu).

Tema romanului este iubirea, o cale de cunoaștere a tainelor universului dar și o sursă
inepuizabilă de suferință.

Romanul este alcătuit din 15 capitole, iar tehnica narativă folosită este cea a confesiunii și a
jurnalului. În roman există trei niveluri ale scrierii: (1) jurnalul intimal personajului care
trăiețte o întâmplare miraculoasă, transformată într-o tragedie plină de sensuri; acesta
înregistrează experiența chiar și în momentul manifestării ei; (2) însemnările ulterioare ale
diaristului care infirmă sau completează primele impresii și (3) confesiunea naratorului pe
măsură ce narațiunea se scrie după ce experiență s-a încheiat. Thenica nu este deloc
complicată și avantajul ei este acela că diminuează sentimentul ficțiunii și sporește iluzia
autenticității faptelor.

Reperele spațiale și temporale sunt precizate. Textul este construit pe trei niveluri
temporale: timpul narat, al desfășurării poveștii de dragoste și al consemnării ei în jurnal,
timpul narării, al povestirii, și timpul redactării romanului. Din punct de vedere spațial,
actiunea se desfășoară în India, în Calcutta, în anul 1929.

Incipitul romanului se află sub semnul incertitudinii, persoanjul-narator mărturisind: „Am

șovăit atât în fața acestui caiet pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă când am
întâlnit-o pe Maytrei.” Acest incipit ex-abrupto surprinde prin tonalitatea confensiunii și
atitudinea personajului narator, prin sinceritatea povestirii, luciditatea analizei,
autenticitatea faptului trăit și consemnat în „însemnările mele din acel an”. Finalul
romanului este deschis, se află în concordanță cu incipitul, păstrând caracterul confesiv,
personajul-narator mărturisind: „Aș vrea să privesc ochii Maytreyiei”.

Acțiunea romanului este simplă, urmărind povestea de dragoste dintre Allan, un european
de 26 de ani, inginer în India, și Maytrei, fiica șefului său, Narendra Sen. Povestea lor de
dragoste nu se poate împlini din cauza unor diferențe ireconcilibile, fiecare fiecare aparține
unei lumi și unei civilizații diferite. Allan lucrează în întreprinderile inginerului indian
Narendra Sen și, îmbolnăvindu-se de malarie în jungla indiană în timp ce supraveghea
construirea căii ferate, este invitat de către inginer să locuiască în casa sa. Aici, Allan se
îndrăgoștește de Maytrei însă idila dintre ei este descoperită de părinții acesteia. Allan este
izgonit, iar Maytrei este bine păzită pentru a împiedica întâlnirea lor. Apoi Allan pleacă în
Himalaya pentru a se regăsi. Aici o cunoște pe Jenia Issac cu care va avea o aventură însă
Allan înțelege că încă o mai iubește pe Maytrei. Peste cțtva timp află că Maytrei s-a dat unui
vânzător de fructe pentru a fi alungată de acasă dorind să-l revadă pe Allan.

Tema romanului este iubirea, o iubire imposibilă. Iubirea este pentru Allan o experiență care
îi permite să cunoască sufletul indian și mai ales obiceiurile bengalezilor. Prin intermediul
Maytreyiei descoperă adevărata dragoste care îi permite să înțeleagă misterul sufletului
indian.

O secvență semnificativă este cea atingerii picioarelor din capitelor 8, Allan fiind familiarizat
cu unul din ritualurile bengaleze. Dacă pentru un european atingerea picioarelor nu avea
nicio valoare deosebită, pentru indieni este o modalitate de exprimare a afecțiunii, scena
fiind încărcată de erotism. Ulterior are loc întâlnirea celor doi îndrăgostiți în biblioteca lui
Narendra Sen, unde cei doi întocmesc un catalog al cărților. Fata îi propune lui Allan un joc,
în aparență nevinovat, cu cărțile. Cei doi aleg aceeași carte și interpretează coincidența ca
un semn fast, pentru că se doresc. Acesta este momentul ăn care Allan devine cu adevărat
conștient de seducția pe care Maytrei o exercită asupra lui. Seducția aceasta rezultă din
forța magică a fetei, nu din reflecțiile lucide ale eroului.

O altă secvență semnificativă este logodna lor la Lacuri. Maytrei crede că unirea lor „a fosr
poruncită de cer”. Înainte de a se dărui lui Allan și pentru a evita păcatul iubirii fără rod,
tânăra oficiază o logodnă mistică, săvârșește un jurământ cosmic-legământul dragostei :„mă
leg de tine pământule că eu voi fi a lui Allan și a nimănui altuia” în fața pământului, a apei,a
pădurii, a cerului și îi dăruiește lui Allan un inel „lucrat după ceremonialul căsătoriei indiene,
din fir și aur, cu doi șerpi încolăciți,cel dintâi reprezentând virilitatea, celălalt, feminitatea.”
Povestea de iubire se preface într-o suferință cumplită din cauza lui Chabu, sora Maytreyiei
care mărturisește mamei că cei doi tineri au o relație pe ascuns. Fiind despărțiți forțat, cei
doi tineri sunt răniți sufletește, Allan părăsind India pentru totdeauna.

În roman se observă existența unui conflict exterior dintre europeanul Allan și bengalezul
Narendra Sen, tatăl Maitreyiei, conflict care redă opozișia dintre libertatea dragostei și
constrângerile tradiționale, iar la nivel general, incompatibilitatea sau lipsa de comunicare
dintre civilizații și mentalități: cea europeană și cea asiatică. Fire autoreflexivă, Allan trăiește
un conflict interior dintre intensitatea iubirii , ca experință definitorie, și lucidatea
autoanalizei. Iubind-o pe Maytreyi, Allan descoperă atât lumea tainică a Indiei, cât și forța
iubirii adevărate.

Fiind un roman al experienței, al trării, pe lângă prezența tehnicii literare a confesiunii și a

jurnalului, se observă tehnica monologului interior, care este văzut ca un discurs pentru
sine, după cum spunea criticul Nicolae Manolescu. Naratorul povestește la persoana l
adresându-se propriului eu. Perspectiva narativa este unică și subiectivă, aparținând
personajului-narator. Viziunea este „împreună cu” iar focalizarea este internă.
În concluzie, romanul experienței mizează pe efectul autenticității, al transmiterii unor fapte
și trăiri de excepție, care-l fac pe individ să-și pună la îndoială propriile fundamente
sufletești. În final, Allan afirmă că își dorește să vadă ochii Maytreyiei nu atât din nostalgia
iubirii, cât din nevoia de certitudine. Iubirea pentru tânăra bengaleză fusese devastatoare.