Neomodernismul

Neomodernismul e o orientare manifestată în literatura română în anii ’60 – ’70 ai

secolului al XX – lea. După mai bine de un deceniu dominat de proletcultism 1 (adică de o
cultură pusă în slujba proletariatului, în fond strict aservită ideologiei comuniste după modelul
sovietic în care poezia consta aproape numai în ode şi ample reportaje versificate), intervine
„dezgheţul” ideologic, adică o mai mare toleranţă a autorităţilor în ceea ce priveşte varietatea
formelor de expresie literară, cu condiţia unui conţinut care să nu contrazică ideile
comunismului. În această atmosferă de relativă liberalizare culturală are loc o reînviere a
modernismului interbelic. Această mişcare e caracterizată deci prin revenirea la temele,
motivele, formulele estetice din perioada interbelică. Tinerii poeţi care debutează în jurul
anului 1960 şi care aparţin aşa-numitei generaţii Labiş (pe care Eugen Simion îl numea
„buzduganul unei generaţii”2), după numele poetului cu un talent atât de promiţător, dar mort
la doar 21 de ani, în 1956, se întorc spre modele marilor creatori de dinainte de război: T.
Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia, dintre care o parte fuseseră o vreme interzişi.
Tinerii poeţi ai anului ’60 vin şi cu o concepţie despre poezie inspirată din
modernismul interbelic şi diferită de cea proletcultistă. Ei înţeleg poezia ca pe o stare lirică,
expresie metaforică a trăirilor profunde ale fiinţei, ale conştientului, dar şi ale
subconştientului, integrând visele. Se schimbă şi atitudinea faţă de limbaj, acesta nefiind un
simplu mijloc de expresie, ci şi un scop în sine, o lume căreia poetul îi explorează frumuseţile
şi capacităţile de expresie. Uneori, neomdernismul nu ezită să cultive limbajul prozaic sau
jocul cu vorbele, conferind acestor procedee surprinzătoare valenţe lirice. Limbajul poetic este
ambiguu, se utilizează metafora rară, imaginile insolite.
Generaţia 60 reafirmă esteticul ca unică valoare şi măsură a artei.
Printre cei mai importanţi reprezentanţi ai neomodernismului se află Nichita Stănescu,
Marin Sorescu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu.

1
Esteticul trece acum în plan secund, lăsând loc ideologicului. Comunismul intervine cu brutalitate în interiorul
spaţiului artei, înlocuind valorile estetice reale cu pseudovalori. Este perioada în care marii poeţi interbelici sunt
interzişi, iar din Eminescu sunt selectate şi puse în circulaţie doar anumite părţi ale operei
2
Eugen Simion, Scriitori români de azi