NEOMODERNISMUL
Neomodernismul este o orientare culturala manifestată în literatura
română între anii 1960 si 1980, urmând “obsedantului deceniu”. Este
asociată toleranţei autorităţilor faţă de varietatea formelor de expresie
literară. Trăsătura sa esenţială o constituie intoarcerea la formele estetice
ale modernismului interbelic, revigorarea poeziei, revenirea discursului
liric la formulele de expresie metaforice, la imaginile artistice, la
reflectii filozofice. Poetii se intorc, dupa o perioada intunecata a
realismului socialist, la metafore subtile, la ironie, la mit si
intelectualism, la marile teme si motive ale literaturii universale, pe care
le interpreteaza intr-o maniera originala, reflectand filosofic asupra
existentei, cunoasterii si creatiei.
Neomodernismul=“tardo-modernism”(=modernism tarziu)-Mircea
Cartarescu
Limbajul nu mai este un simplu mod de expresie, devenind un
spatiu caruia poetul ii exploateaza constient limitele si resursele
Interferenta registrelor stilistice
Desolemnizarea discursului: ironia, spiritul ludic
Materializarea si corporalizarea sentimentelor
Versificatie moderna
Teme:-sunt valorificate marile teme si motive ale poeziei interbelice:
Poezia
Cuvantul
Iubirea
Creatia
Integrarea dimensiunii onirice
Raportul eu-lume
Timpul
Miturile
Alaturarea ostentativa a comicului si a tragicului