UNIVERSITATEA TEHNICĂ GH.

ASACHI IAȘI

FA C U LTAT E A D E I N G I N E R I E E L E C T R I C Ă ,
E N E R G E T I C Ă Ș I I N F O R M AT I C Ă A P L I C AT Ă

Proiect la disciplina Managementul Creativității

Student: Zaharia Iulian

Grupa 6606
 JAMES CLERK MAXWELL

Născut la data de 13 iunie 1831 James Clerk

Maxwell a fost un om de știință scoțian, activ în
domeniul fizicii matematice.
Cea mai notabilă realizare a sa a fost formularea
teoriei clasice a radiațiilor electromagnetice, care
reunește, pentru prima dată, electricitatea, magnetismul
și lumina ca manifestări ale aceluiași fenomen.
Ecuațiile lui Maxwell pentru electromagnetism au
fost numite ”a doua mare unire în fizică” dupa cea
realizată de Isaac Newton.
 Cu publicarea lucrării sale O teorie dinamică a câmpului
electromagnetic în 1865, Maxwell a demonstrat că aceste câmpuri
electrice și magnetice se deplasează prin spațiu ca niște unde cu viteza
luminii. Maxwell a avansat ipoteza că lumina este o mișcare
ondulatorie în același mediu care este și cauza fenomenelor electrice
și magnetice. Unificarea luminii cu fenomenele electrice a condus la
predicția existenței undelor radio.
Maxwell a contribuit la dezvoltarea distribuției Maxwell –
Boltzmann, un mijloc statistic de a descrie aspecte din teoria cinetică
a gazelor. El este cunoscut si pentru prezentarea primei fotografii
color durabile în 1861 și pentru lucrarea fundamentală privind analiza
rigidității cadrelor din grinzi și articulații de genul celor din multe
poduri.
Descoperirile sale au contribuit la intrarea în
epoca fizicii moderne, a stabilit fundamentul
pentru domenii cum ar fi teoria relativității și
mecanica cuantică. Mulți fizicieni îl consideră
pe Maxwell a fi omul de știință al secolului al XIX –lea care a avut cea
mai mare influență asupra fizicii secolului al XX – lea. Contribuțiile sale
în această știință sunt considerate de mulți a fi de aceeași amploare ca
cele ale lui Isaac Newton și Albert Einstein. În sondajul mileniului – un
sondaj privind cei mai importanți 100 de fizicieni – Maxwell a fost votat
al treilea cel mai mare fizician al tuturor timpurilor, numai dupa Newton
și Einstein. Cu ocazia centenarului zilei de naștere a lui Maxwell,
Einsten a descris opera lui Maxwell ca ”cea mai profundă și mai
fructuasă de care a avut parte fizica din vremurile lui Newton”.
 EDUCAȚIA
Recunoscând potențialul băiatului, mama lui Maxwell, Frances, și-a asumat
responsabilitatea educației timpurii a lui James, ceea ce, în epoca victoriană, era în mare
parte misiunea femeii familiei. La 8 ani, el putea recita pasaje lungi din Milton și întregul
psalm 119 (176 strofe). Într-adevăr, cunoștințele sale din scriptură erau deja foarte
detaliate; el putea da, cu număr de capitol și verset, aproape orice citat din psalmi.
La 10 ani, Maxwell, crescut în izolare pe moșia de la țară a tatălui său, nu se încadra bine
la școală. Primul an era plin, iar el a fost obligat să se înscrie în anul al doilea, colegii lui
de clasă fiind mai mari cu un an. Maxwell era fascinat de geometrie de la o vârstă
fragedă, redescoperind poliedrele regulate înainte de a fi primit o instruire formala. În
ciuda faptului că a câștigat premiul la biografii pe scoală în al doilea său an, activitatea sa
academică a rămas neobservată până la vârsta de 13 ani, cand a câștigat medalia la
matematică pe școală.
La vârsta de 14 ani el a scris prima lucrare științifică. În ea, el descria un mijloc mecanic
pentru desenarea curbelor matematice cu o bucată de sfoară, precum și prioritățile
elipselor, ovalelor carteziene, și ale curbelor similare cu mai mult de două focare.
 Maxwell a plecat de la Academie în anul 1847 la vârsta de 16
ani și a început să participe la cursurile Universității din Edinburgh. A
avut ocazia de a studia la Universitatea din Cambridge, dar a decis, după
primul său semestru, să finalizeze studiile universitare de licență la Edinburgh.
Cursurile sale de la Universitatea din Edinburgh nu i se păreau foarte exigente, și, prin
urmare, a putut să se ocupe de studiile sale particulare în timpul liber de la universitate
și, în special, atunci când se întorcea acasa la Glenlair. Acolo, el experimenta cu
aparatură chimică, electrică și magnetică imporvizată, dar principala sa preocupare o
constituiau proprietățile luminii polarizate. El a construit blocuri de gelatină cu anumite
forme, le-a supus la diverse tensiuni mecanice, și cu o pereche de prisme de polarizare
pe care i le dăduse William Nicol, vizualiza franjele de culoare care se dezvoltau în
jeleu. Prin această practică, el a descoperit fotoelasticitatea, un mijloc de a determina
distribuția tensiunii în structurile fizice.
 La vârsta de 18 ani, Maxwell a contribuit cu două lucrări la „Tranzacțiile de
Societății Regale din Edinburgh”. Una dintre acestea, Despre echilibrul solidelor
elastice, a pus bazele unei descoperiri importante pe care avea să o facă mai târziu, și
anume dubla refracție temporară produsă în lichide vâscoase, supuse forțelor de
forfecare. Cealaltă lucrare a sa a fost Curbe rulante și, la fel ca și cu lucrarea Curbe
ovale scrisă de el la Academia din Edinburgh, a fost din nou considerat prea tânăr
pentru a ține el însuși prezentarea. Lucrarea a fost susținută în fața Societății Regale de
către profesorul său Kelland.
În octombrie 1850, deja un matematician realizat, Maxwell a plecat din Scoția la
Universitatea din Cambridge. Inițial el a studiat la Peterhouse, dar înainte de sfârșitul
primului său semestru s-a transferat la Trinity, unde el credea că ar fi mai ușor să obțină
o bursă.
În noiembrie 1851, Maxwell a studiat cu William Hopkins, al cărui succes în
cultivarea geniului matematic i-a adus porecla de „făcătorul de șefi de promoție”.
 În 1854, Maxwell a absolvit Trinity cu o diplomă în matematică. El a luat a doua
cea mai mare notă la examenul final, după Edward Routh și a câștigat el titlul de șef de
promoție secund. Mai târziu, lucrarea sa a fost declarată egalul lui Routh în mai
exigenta și mai dura examinare pentru Premiul Smith.
În 1865, Maxwell a demisionat din funcția de la King's College, Londra, și a
revenit la Glenlair cu Katherine. În lucrarea sa Despre figurile reciproce, cadre și
diagrame de forțe (1870) a discutat despre rigiditatea diferitelor modele de grilă. El a
scris manualul Teoria căldurii (1871) și tratatul Materie și mișcare (1876). Maxwell a
fost, de asemenea, primul care a utilizat explicit analiza dimensională, în 1871.
În 1871, el a devenit primul profesor Cavendish de Fizică la Cambridge. Maxwell
a fost însărcinat cu dezvoltarea Laboratorului Cavendish, unde a supravegheat fiecare
pas al procesului de construcție și de achiziție de aparatură.
Maxwell a murit în Cambridge de cancer abdominal pe 5 noiembrie 1879, la
vârsta de 48 de ani.
 Maxwell a studiat și comentat pe tema electricității și magnetismului încă din
1855, când lucrarea lui Despre liniile de forță ale lui Faraday a fost citită la Societatea
Filosofică din Cambridge. Lucrarea prezenta un model simplificat al operei lui Faraday
și modul în care cele două fenomene erau legate. El a redus toate cunoștințele de la
acea vreme într-un set legat de ecuații diferențiale format din 20 de ecuații în 20 de
variabile. Această lucrare a fost publicată mai târziu sub titlul Despre liniile fizice de
forță în martie 1861.
Pe la 1862, în timp ce ținea cursuri la King's College, Maxwell a calculat că viteza
de propagare a unui câmp electromagnetic este aproximativ egală cu viteza luminii. El
a considerat că acest lucru este mai mult decât o coincidență, comentând: „nu prea
putem evita concluzia că lumina constă din ondulații transversale în același mediu care
este și cauza fenomenelor electrice și magnetice.”
Lucrând în continuare pe această temă, Maxwell a arătat că ecuațiile prezic
existența unor valuri de câmpuri electrice și magnetice oscilante care călătoresc prin
spațiu vid la o viteză care ar putea fi prezisă din experimente electrice simple; folosind
date disponibile la acea vreme, Maxwell a obținut o viteză de 310.740.000 m/s.
 Într-o lucrare din 1864 intitulată O teorie dinamică a cămpului electromagnetic,
Maxwell scria: „acordul rezultatelor pare să arate că lumina și magnetismul sunt
afecțiuni de aceeași substanță, și că lumina este o perturbație electromagnetică
propagată prin câmp potrivit legilor electromagnetice”
Ca majoritatea fizicienilor vremii, Maxwell era puternic interesat de psihologie. El
era deosebit de interesat, călcând pe urmele lui Isaac Newton și Thomas Young, de
studiul vederii în culori De la 1855 până la 1872, el a publicat periodic o serie de
investigații cu privire la percepția culorii, daltonism și teoria culorii, și a fost distins cu
Medalia Rumford pentru “Despre teoria vederii în culori”.

Prima imagine fotografică color

durabilă prezentată de către James
Clerk Maxwell într-o prelegere
din 1861
Vă Mulțumesc!