NEWTON ȘI LEGEA

ATRACȚIEI
GRAVITAȚIONALE
 ISAAC NEWTON
(1643 – 1727)
 Sir Isaac Newton, fizician si matematician englez este considerat
unul dintre cei mai mari oameni de stiinta intrat in istorie prin
contributiile sale in diferite stiinte. Descoperirile si teoriile lui au pus
bazele stiintei din timpul lui pana in zilele noastre. Newton a fost
unul dintre inventatorii unei ramuri a matematicii numita aritmetica
(celalalt a fost matematicianul german Gottfried Wilhelm Leibniz).
El, de asemenea, a rezolvat misterele luminii si opticii, a formulat
cele trei principii ale mecanicii si plecand de la acestea a formulat
legea atractiei universale.
 Isaac Newton s-a nascut in ziua de 4 ianuarie 1643 la Woolsthorpe,
langa Grantham inLincolnshire.Tatal sau (cu acelasi nume) a murit
cu trei luni inaintea nasterii lui. Cand avea trei ani, mama sa s-a
recasatorit si l-a lasat in grija bunicii, timp in care a fost educat la
scoala King’s. In sfarsit mama sa, a doua oara vaduva (sotul a murit
cand Newton avea 11 ani), era convinsa sa-l trimita la scoala
secundara din Grantham. Mai tarziu in vara anului 1661, a fost
trimis la scoala superioara Trinity din universitatea Cambridge. Aici
profesorul de matematica Isaac Barrow l-a incurajat.
 Newton si-a primit licenta in 1665. Scola a fost inchisa
doi ani, timp in care Newton a studiat natura luminii si
constructia telescoaopelor. Dupa o varietate de
experimente pe lumina soarelui refractata printr-o
prisma, el a ajuns la concluzia ca razele de lumina care
difera in culoare difera de asemenea in refractabilitate –
aceasta descoperire i-a sugerat ca imaginile pot fi
deformate daca razele de lumina trec prin mai multe
lentile departate, si a construit telescopul cu oglinzi
reflectorizante. In acelasi timp el a studiat si miscarea
planetelor.
La intoarcerea la Cambridge (1667), Newton a devenit
membru al colegiului Trinity si in 1668 si luat
masteratul. In anii urmatori, Isaac Barrow a abandonat
postul in favoarea tanarului sau elev.
 Isaac Newton este renumit pentru descoperirea legii atractiei
universale (pornind de la principiile miscarii orbitale ale lui Johanes
Keppler), inspirat de un mar care i-a cazut in cap. Acest mar l-a pus
pe Newton sa se gandeasca la forta care atrage marul spre Pamant.
Aceasta forta este aceasi cu cea care mentine Luna in orbita sa in
jurul Pamantului. Dar in 1684, dupa un schimb de scrisori cu Robert
Hooke si o vizita a lui Edmund Halley (astronom si matematician) a
descoperit ca si Soarele actioneaza cu aceasi forta asupra planetelor
si a dedus si formula matematica. Intre Newton si Hooke a existat o
disputa pentru creditul descoperirii legii. Halley l-a convins pe
Newton sa scrie o carte, si acesta a scris-o in 1687, numele ei
fiind Philosophiae naturalis principia mathematica. Aceasta lucrare l-
a facut pe Newton sa fie cel mai mare fizician al acelor vremuri.
Isaac Newton a descoperit si scris toata dinamica corpurilor. Cele
„trei principii ale dinamicii” au reprezentat bazele viitoarelor
descoperiri ale lui.
Intre anii 1689 – 1701Isaac Newton a ocupat functii de conducere in
parlament si la universitate. In acest timp s-a aratat un bun
administrator. In 1704 Newton a publicat Optics in engleza, carte pe
care a refuzat sa o publice pana la moartea lui Hooke, vechiul sau
inamic. Mare parte din viata lui Newton a avut conflicte cu alti
oameni de stiinta: Hooke, Leibniz si Flamsteed.
 LEGEA ATRACȚIEI UNIVERSALE

 Legea atracției universale, descoperită și enunțată de

Sir Isaac Newton, este o lege a mecanicii clasice. Enunțul său
este următorul:
 Două corpuri punctiforme de masă m1 și m2 se atrag reciproc
printr-o forță direct proporțională cu produsul maselor
corpurilor și invers proporțională cu pătratul distanței dintre
ele, orientată pe direcția dreptei ce unește centrele de greutate
ale celor două corpuri.
 (Corpurile sunt considerate punctiforme față de distanța dintre
ele).
EXPRESIE MATEMATICĂ

 în care:
 F este magnitudinea forței gravitaționale dintre cele două corpuri punctiforme,
 K este un coeficient de proporționalitate numit constanta atracției universale,
 m1 este masa primului corp,
 m2 este masa celui de al II-lea corp,
 r este distanța dintre cele două corpuri.
 În Sistemul Internațional, F se măsoară
în newtoni (N), m1 și m2 în kilograme (kg), r în metri (m), iar constanta K este
aproximativ egală cu 6,674 × 10−11 N m2 kg−2.
 K a fost măsurată pentru prima dată cu acuratețe prin experimentul Cavendish, de
către savantul britanic Henry Cavendish, în 1798. A fost prima verificare
experimentală, în laborator, a teoriei gravitației, la 111 ani după ce Isaac Newton
publicase Principiile matematice ale filozofiei naturale și la 71 de ani după moartea
lui Newton. Este remarcabil faptul că Newton nu a putut folosi în calculele sale
valoarea lui K, el calculând o forță numai relativ la altă forță.
CÂMP GRAVITAȚIONAL
 Forța gravitațională se manifestă la distanță prin intermediul câmpului gravitațional. Ea se
transmite din aproape în aproape. Câmpul gravitațional este un câmp vectorial care descrie
forța gravitațională care acționează asupra unui obiect în orice punct dat din spațiu, pe
unitatea de masă.
 Intensitatea câmpului gravitațional (Γ) într-un punct este egală cu raportul dintre forța ce
acționează din partea câmpului asupra unui corp aflat în acel punct și masa corpului. În
Sistemul Internațional, intensitatea câmpului gravitațional se măsoară în N/Kg. Accelerația
gravitațională este egală cu intensitatea câmpului gravitațional.
 Câmpul gravitațional este:
 un câmp vectorial, deoarece i se poate atașa un sistem de vectori, și anume vectorul de
intensitate a câmpului;
 un câmp radial, deoarece liniile de câmp au direcție radială;
 un câmp staționar, deoarece intensitatea câmpului este constantă în timp;
 un câmp cu simetrie sferică.
 Orice câmp se reprezintă prin linii de câmp. Linia de câmp este o linie imaginară la care
vectorii intensitate ai câmpului sunt tangenți în orice punct.
 Pe o arie mică de la suprafața Pamântului, unde liniile de câmp pot fi considerate paralele și
echidistante - câmpul este uniform.
 Relativitatea generală sau teoria relativității generale este teoria geometrică a gravitației,
publicată de Albert Einstein în 1916. Ea constituie descrierea gravitației în fizica modernă,
unifică teoria relativității restrânse cu legea gravitației universale a lui Newton, și descrie
gravitația ca o proprietate a geometriei spațiului și timpului (spațiu-timp). În particular,
curbura spațiu-timp este legată direct de masa-energia și impulsul materiei respectiv a
radiației. Relația fundamentală a teoriei relativității generale este dată de ecuațiile de câmp
ale lui Einstein, un sistem de ecuații cu derivate parțiale.
 NEWTON ȘI MARUL
 Va amintiti povestea conform caruia Sir Isaac Newton, in timp ce motaia
sub un copac, a fost trezit pe neasteptate de lovitura unui mar copt care l-
a lovit in cap? Marele om de stiinta s-a intrebat care ar fi putut sa fie forta
care sa faca marul sa cada si asa ar fi ajuns sa formuleze faimoasa lege a
atractiei universale. Ei bine, dupa ce multa vreme specialistii au asigurat
ca acest episod nu este altceva decat o simpla legenda, un manuscris al
epocii demonstreaza insa ca este vorba despre o realitate documentata.
 Cei care au clarificat povestea sunt specialistii de la Royal Society din
Marea Britanie, celebra societate stiintifica al carui presedinte a fost
insusi Newton, facand disponibila online, pentru prima oara, biografia lui
Newton scrisa de contemporanul si prietenul acestuia, William Stukeley.
In acest manuscris din 1752, intitulat "Memoirs of Sir Isaac Newton's
Life", Stukeley confirma in buna parte veriditatea celebrei anecdote,
povestind ca ar fi auzit-o direct din gura lui Newton. Se pare totusi ca
fructul nu l-a lovit pe marele om de stiinta in cap, dar cu siguranta
Newton se afla in gradina casei sale din Woolsthorpe Manor, atunci cand
a asistat la caderea marului din pom.