Postmodernismul și

neomodernismul

Igolchin Alin
Neomodernism
• Neomodernismul este un curent literar si artistic prin care se
realizeaza jonctiunea cu modele culturale din perioada interbelica.
Prin intermediul acestora, realismul socialist este parasit, poezia se
liricizeaza si se deschide perspectiva neomodernismului. Trasaturi:
expansiunea imaginatiei, luciditatea si fantezia, sensibilitatea si
ironia, exotismul si confesiunea, elemente suprarealiste si
ermetice, universul afectiv al omului contemporan, formulele
artistice se diversifica, preferinta pentru metafora de toate tipurile,
gandirea poetica are tangente cu filosofia, intertextualitatea..
Postmodernismul
• Postmodernismul s-a declansat in literatura romana in a
doua jumatate a anilor saizeci si continua sa existe pana
in zilele noastre. Este un curent literar si artistic
caracterizat prin intertextualitate, experimentul literar,
spiritul ludic, textualismul, colajul, biografismul, citatul
ironic, jocul cu modele prestigioase, parodierea
modelelor, parafraza. Se cultiva proza scurta, iar in
poezie se instaleaza narativul si expresia denotativa
(limbajul strazii desolimnizat). Reprezentanti: Mircea
Cartarescu, Mircea Nedelciu, Mircea Horia Simionescu,
Traian T. Cosovei, Ion Stratan
 In istoria poeziei
noastre, Nichita
Stanescu este creatorul
care a inovat structura
limbajului poetic

Nichita Stanescu
• Descendenta spirituala a lui Nichita Stanescu vine, fara indoiala,
din lirismul lui Mihai Eminescu, caruia ii si dedica poezia sa de
debut, “O calarire in zori”, din poetica filozofica a lui Lucian Blaga,
din ermetismul lui Ion Barbu, fiind, asemenea lui Arghezi, un
inovator la cuvantului. Privitor la propria conceptie literara, Nichita
afirma intr-un eseu de tinerete: “clasicul vede idei, romanticul
sentimente, modernul vede deodata ideile si sentimentele, dar le
vede cu cuvintele”. Pentru scriitor, cuvantul are materialitate, fiind
“preumblare prin sinele lucrurilor”, iar poezia e definita ca “aventura
cuvantului”, asadar poezia este comunicarea sinelui cu sine, prin
cuvant. Lumea, ca atare, nu exista afara cuvantului, ci se naste in
acelasi timp cu dezvaluirea eului, a cunoasterii de sine.
 • Poezia “Mangafaua” a
lui Mircea Cartarescu,
publicata in volumul
“Poeme de amor”,
ilustreaza multe dintre
trasaturile liricii
postmoderniste.
Mircea Cartarescu
• Perspectiva neomodernista a discursului liric este sustinuta de
sugestia creata prin enumeratia atributelor operei, alternand intre
concret si abstract: “timpurile”, “miscarile”, “parfumurile”, “umbra”,
“tacerile”, “sanul”, “mersul”, “melancolia”, “inelul”. Ca element de
recurenta, este evident imperativul verbului “naste-ma”, laimotivul
iideatic cu care se finalizeaza fiecare strofa si care se repeta in
ultimul vers al poeziei, creand o tensiune emotionanta a implorarii
propriei creatii. Expresivitatea poeziei este sustinuta de verbele
aflate la prezentul gnomic, care sugereaza permanentizarea
atitudinii imploratoare a artistului fata de propria creatie.
Ambiguitatea stilistica se bazeaza pe echivocul creat prin utilizarea
persoanei I singular ca marca a eului liric, procedeu care
argumenteaza neomodernismul poeziei. Prozodia este
neomodernista prin versurile inegale, rima alba, ritmul variat, impus
de organizarea ideilor poetice prin ingambament.
mulţumesc pentru atenţie
Igolchin Alin