CÂINELE ȘI CĂȚELUL

de Grigore Alexandrescu
Fabula
Fabula este o specie literară epică, reprezentată cu succes în literatura universală de următorii
autori: Esop, Fedru, Iriarte, La Fontaine şi Krîlov, iar în literatura română de Grigore Alexandrescu,
Alexandru Donici, Anton Pann, George Topârceanu şi Tudor Arghezi. Grigore Alexandrescu, unul
dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii române din prima jumătate a secolului al XIX-lea, a rămas
cunoscut prin fabulele sale.
Fabula este specia genului epic, ce conţine o scurtă povestire imaginară alegorică, în
versuri sau în proză, în care sunt criticate defecte omeneşti, cu scopul de a le îndrepta.
Personajele fabulei sunt animale, plante sau obiecte cu însuşiri omeneşti. Fabula este, deci, o
povestire alegorică (alegoria este procedeul prin care trăsăturile de caracter şi ideile umane sunt
ascunse în spatele unor măşti de animale, plante sau obiecte), în care figura de stil predominantă este
personificarea.
În fabula „Câinele şi căţelul”, Grigore Alexandrescu îi critică pe acei oameni care vorbesc
despre egalitate şi democraţie, dar nu le practică. Principalul mod de expunere este dialogul şi de
aceea fabula are aspectul unei scenete cu trei personaje, dintre care două intră în dialog – câinele şi
căţelul – iar al treilea este doar ascultător, boul având rolul de personaj-martor.
Compoziţia
Compoziţional, această fabulă este alcătuită din două părţi inegale: sceneta propriu-zisă,
care este mai mare ca întindere, şi morala, concentrată în doar două versuri, care explică
întâmplarea povestită și semnificațiile textului, arătând şi atitudinea autorului.
Titlul
Titlul Câinele şi căţelul îi anunţă pe cei doi protagonişti ai fabulei, personajele principale.
Fiind o operă literară epică, în fabulă se povesteşte o întâmplare la care iau parte personaje.
Acţiunea
Acţiunea se desfăşoară într-o „curte” (LOCUL), spaţiu prin care se simbolizează societatea,
iar timpul de desfăşurare este „deunăzi” (TIMPUL), cuvânt ce sugerează un timp contemporan
poetului, dar şi faptul că întâmplarea este repetabilă.
Subiectul
Un dulău pe nume Samson, stând de vorbă cu „un bou oarecare”, îşi exprimă opiniile despre
egalitate arătându-şi revolta împotriva celor ce se simt superiori pentru că se trag din neam nobil. El
apreciază că asta e „o întâmplare” care nu le măreşte valoarea şi meritele. Evidenţiind posibilitatea
că şi el să fie de viţă nobilă, Samson precizează: „dar s-o arăt nu-mi place”. Mai mult, el afirmă că
este încântat când: „toată lighioana măcar şi cea mai proastă / Câine sadea îmi zice, iar nu Domnia
voastră”.
În acest timp, căţelul Samurache, luând în serios cele auzite, intervine în discuţie şi, apreciind
ca „minunată” gândirea lui Samson, li se adresează cu formula „fraţii mei”. La intervenţia
prietenoasă a căţelului, care se dovedeşte prea încrezător în spusele dulăului, Samson îşi schimbă
brusc tonul şi-i dă o replică violentă: «Noi, fraţii tăi, potaie! / O să-ţi dăm o bătaie / Care s-o
pomeneşti». Samurache este mirat de ceea ce aude, iar dulăul îşi întăreşte spusele: «Adevărat,
vorbeam că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei, / Că voi egalitate, dar nu pentru căţei».
Ultimele versuri, „Acestea între noi adesea o vedem. / Şi numai cu cei mari egalitate vrem”,
constituie morala fabulei, în care autorul îşi exprimă, pe scurt, atitudinea faţă de realitatea prezentă.

1
Semnificaţia alegoriei
Ca în orice fabulă, cele trei personaje reprezintă tipuri umane. Dulăul Samson
întruchipează pe omul ipocrit, prefăcut, parvenitul demagog, care aspiră la ascensiune socială şi
ale cărui fraze „lătrătoare” nu conţin decât vorbe goale, minciuni.
Căţelul Samurache este tipul omului naiv şi cinstit, deoarece crede tot ce aude şi se lasă
adesea păcălit de aparenţe.
Boul „oarecare” sugerează prostia şi lipsa de opinie a oamenilor, deoarece el asistă
nepăsător la dialogul celor doi.
Personajele fabulei sunt construite antitetic (în antiteză, în opoziție, unul opus celuilalt), iar
numele lor au rol caracterizator (un câine mare=Samson=mare și curajos luptător) și (un cățel
mic=Samurache=cățelul care vrea să fie luat în seamă, se crede „samurai”, dar este mic și naiv).
Deşi este o operă literară epică, modul de expunere predominant este dialogul care are rol în
evidenţierea trăsăturilor morale ale personajelor, iar naraţiunea face legătura între cele două secvenţe
dialogate.
Valoarea creaţiei este susţinută şi de arta lui Alexandrescu de a folosi un limbaj natural,
obișnuit, adecvat statutului personajelor şi cerinţelor dialogului viu ce conferă oralitate stilului. Fiind
o naraţiune de mică întindere, în care sunt criticate, satirizate defecte omeneşti cu scopul de a le
îndrepta, personajele sunt animale, iar autorul îşi exprimă opinia critică despre cele prezentate, opera
literară „Câinele şi căţelul” este o fabulă.