,,Cei trei mari clasici ai literaturii române”

Mihai Eminescu - genul epic

Date generale:
Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie) a fost un poet, prozator şi jurnalist român,
considerat de cititorii români şi de critica literară drept cel mai important scriitor
romantic din literatura română, numit şi ,,luceafărul poeziei româneşti”. Eminescu a fost
activ în societatea literară Junimea şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al
Partidului Conservator.

Fragment:
,,Era noapte şi ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate, strâmte şi noroioase ce trec
prin noianul de case mici şi rău zidite din care consistă [constă] partea cea mare a
capitalei României, şi prin bălţile de noroi. […] De prin crâşme şi prăvălii pătrundea prin
ferestrele cu multe geamuri, mari şi nespălate, o lumină murdară, mai slăbită încă prin
stropii de ploaie ce inundase sticlele.”
(Sărmanul Dionis, 1872)

Analiză:
Imaginea de zi a oraşului, cât şi oraşul de noapte sunt, pentru Eminescu, un loc
aglomerat, iar noaptea se caracterizează printr-o atmosferă apăsătoare, neprietenoasă.
În fragmentul din poem domină adjectivele cu o încărcătura negativă, repetarea lui
mult, multă, furnicar devine terifiantă, sufocă. Oximoronul lumină murdară din
fragmentul de proză este o metaforă a mizeriei purităţii. În oraş se află odaia
sărăcăcioasă (de exemplu Cugetările sărmanului Dionis). Pentru Eminescu, în opoziţia
sat/ oraş, câştigă mereu satul, cât mai arhaic. Cauzele sunt două: satul reprezintă de pe
o parte copilăria, timp mitic, al fericirii şi lipsei de griji şi de pe altă parte natura,
naturalul, din care Eminescu a construit insule utopice, spaţii paradisiace.
Ion Creangă – genul epic

Date generale:
Ion Creangă (1 martie 1837 – 31 decembrie 1889)este unul dintre clasicii literaturii
române alături de:Mihai Eminescu, I. Slavici şi I.L.Caragiale. Recunoscut datorită
măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor sale, Ion Creangă a intrat în istoria
literaturii române, în principal, datorită operei autobiografice „Amintiri din copilărie”.
Fiind în relaţii de prietenie cu Mihai Eminescu, a început să frecventeze întrunirile
societăţii literare Junimea, conduse de Titu Maiorescu şi a publicat, în „Convorbiri
literare”, diverse povestiri, anecdote şi chiar Amintirile.

Fragment:
,,Cum nu se dă scos ursul din bârlog, ţăranul de la munte strămutat la câmp, şi pruncul,
dezlipit de la sânul mamei sale, aşa nu mă dam eu dus din Humuleşti în toamna anului
1855, când veni vremea să plec la Socola, după stăruinţa mamei. “
(Amintiri din copilărie, IV)

Analiză:
Dacă I.L. Caragiale este aproape exclusiv citadin, la Creangă oraşul lipseşte cu
desăvârşire. Desigur, sosirea cu căruţa lui moş Luca la Iaşi, din finalu Amintirilor din
copilărie, nu este decât capătul drmului. Tinerii se ascund sub pled pentru că vorbele
oamenilor de pe ,,uliţele Iaşilor” sunt răutăcioase. Atât Amintirile, cât şi Poveştile lui,
atât casa, cât şi palatul, curtea boierească sau cea împărătească, atât iadul, cât şi raiul
sunt, aşa cum a remarcat critica, un fel de Humuleşti natal.
Ion Luca Caragiale – genul dramatic

Date generale:
Ion Luca Caragiale (1 februarie 1852-9 iunie 1912) a fost un dramaturg,
nuvelist,pamfletar, poet, scriitor, director de teatru,comentator politic şi ziarist român.
I.L.Caragiale este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai
importanţi scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem .

Fragment:
,,Turtă dulce – panorame – tricoloruri – bragă – baloane – soldaţi – mahalagioaice –
lampioane – limonadă – fracuri – decoraţiuni – decoraţi – doniţe – menajerii –
provinciali – fluiere – cerşetori – ciubere – cimpoaie – copii – miniştri – pungaşi de
buzunare – hărdaie – bone – doici – trăsuri -muzici – artifiţii – fotografii la minut –
comédii […] Deşteaptă-te, române! – sacâz – sifoane – ciucalată – acadele – plesnitori –
tunuri – căluşari – smochine – păpuşi – poame – capul vorbitor – Leul de mare –
„Vasilache” – copilul cu trei picioare – încercarea puterii – […] guri căscate – praf – noroi
– murdărie – infecţie – lume, lume, lume – vreme frumoasă – dever slab… – Criză
teribilă, monşer! „
( Moşii – Tablă de materii, 1901)

Analiză:
Decorul tuturor schiţelor şi al pieselor de teatru este unul citadin. Oraşul lui Caragiale
are rolul de decor. Între exterior si interior, Caragiale privilegiază (ca în teatru) interiorul,
odaia, al cărui punct fix este masa. În locul odăii apare adesea compartimentul de tren,
loc al tuturor aventurilor , spaţiu închis şi dramatic. Când descrie exteriorul, Caragiale
pune accent pe pitoresc, pe comedie, iar îmbulzeala nu are nicio urmă de tristeţe, este
una veselă, caldă, lipsită de griji. Oraşul este văzut abia atunci când este plin de oameni
şi de zgomot, în zilele de sărbătoare. Descrierea lui este făcută numai în treacăt, de un
ochi fără niciun interes pentru peisaj (La Paşti), fie este îngroşată parodic, preia tonul
exaltat al gazetarilor(O zi solemnă).