Ion Luca Caragiale - Contributia la dezvoltarea literaturii romane

S-a nascut in 1852 in satul Haimanale din Prahova, sat care azi ii poarta numele.Scoala primara si gimnaziul la Ploiesti. Se inscrie la Conservatorul din Bucuresti. Dupa moartea tatalui sau se stabileste la Bucuresti, unde munceste din greu pentru a-si intretine familia, ducind o existenta de slujbas marunt (copist, sufleur, corector) si de gazetar.Incepe sa iasa din anonimat ca urmare a activitatii de cronicar dramatic si de traducator.O piesa tradusa de el cunoaste un mare succes pe scena teatrului national.Eminescu il atrage la redactia ziarului Timpul si il introduce la Junimea, unde citeste prima lui piesa, O noapte furtunoasa. Scrie si publica celelalte piese si mai tirziu schite si nuvele.In 1905 primeste o mostenire si se autoexileaza la Berlin impreuna cu intreaga familie.Moare in 1912. Caragiale a adus teatrului si prozei romanesti o stralucire deosebita, in acelasi timp in care, prin Eminescu poezia romana cunostea nivelul cel mai inalt de dezvoltare.Caragiale este cel dintii mare scriitor obiectiv al nostru, un inovator si un model pentru generatiile de mai tirziu Este cel mai mare creator de viata din intreaga noastra literatura. (G.Ibraileanu) Meritul scriitorului este, in primul rind, acela de a fi un mare creator de tipuri si de scene de viata, prin care opera lui devine o adevarata comedie umana, un document artistic al moravurilor unei epoci.Tipurile create de el au devenit populare si sunt de o vitalitate fara egal.Caragiale a urmarit in societatea romana o intreaga evolutie ciclica a burgheziei, integrind psihologiile individuale in fresca societatii, astfel incit scriitorul apare ca un istoric umorist al parvenitismului autohton. Coruptia, favoritismul, fatarnicia, descompunerea morala, goana dupa stirea de senzational gasesc in el un pictor de moravuri nemilos.Sub ris se ascunde dispretul. (G.Calinescu) Mergind pe drumul deschis de Alecsandri, Caragiale este creatorul comediei la noi si cel mai mare dramaturg roman. Sursele de inspiratie si problematica din comedii: -Viata burgheziei romane din a doua jumatate a secolului trecut. -Mecanismele parvenirii si tipologia caracteristica. -Moravurile politice si familiale. O alta latura remarcabila a personalitatii lui Caragiale este constiinta lui artistica.Cultul formei, migala de a gasi expresia cea mai potrivita - care i-au caracterizat si pe Eminescu si pe Creanga - au reprezentat un exemplu pentru ceea ce inseamna responsabilitatea scriitorului fata de cuvintul scris, fata de arta literara. Caragiale nu este un scriitor numai al romanilor.Pornind de la realitati romanesti, creind scene si tipuri originale, el s-a ridicat la o valoare artistica universala prin puterea de generalizare si sinteza a operei lui, prin satira necrutatoare a viciilor, prin aspiratia spre o umanitate superioara, prin increderea in posibilitatile omului de a se perfectiona.

In totalitatea ei, opera lui Caragiale contureaza doua universuri distincte: unul comic si altul tragic, cel din urma fiind ilustrat de drama Napasta de nuvele si citeva din schite.Celelalte piese si schitele alcatuiesc un univers comic atit de original si de romanesc, incit a patruns in stratul cel mai profund al constiintei noastre culturale.Replici intregi sau situatii apar spontan in mintea tuturor, fenomenul curent al citarii dovedind extraordinara rezistenta a spiritului caragialian. Caragiale creeaza un limbaj specific al comediei, diversificindu-si mijloacele de expresie teatrala, datorita geniului sau de a construi tipologii, caractere, situatii si momente comice care satirizeaza moravurile si viata politica a vremii sale.In opera comica el foloseste cu precadere formele simple de limbaj, cu efecte penetrante in constiinta publicului. De aici si preferinta pentru oralitate, limbaj jurnalistic, expresii si clisee comice.

Schitele
largesc considerabil orizontul uman si social al operei comice a lui Caragiale.Adunate in volumul Momente, aceste miniaturi literare contureaza o lume extrem de pitoreasca.Scriitor citadin, Caragiale evoca in mod deosebit viata Bucurestilor, saloanele mondene, balurile, berariile, birourile functionarilor, agitatia strazii etc.Dupa felul lumii evocate, schitele pot fi grupate pe serii: viata de familie, educatia copiilor (Vizita, D-l Goe), scoala (Un pedagog de scoala noua, Bacalaureat, Lantul slabiciunilor-metoda de promovare a copiilor lenesi si incapabili, dar de familie buna, Urgent-situatia precara a scolilor, care in urma a numeroase interventii obtineau lemne de foc odata cu sosirea primaverii.), justitia (Justitie, Art.214), presa (Reportaj, Ultima ora), micul functionar, viata mondena cu aparentele ei maniere, ascunzind minciuna, ipocrizia si birfeala (High-Life, Five oclock) etc. Peste tot se reliefeaza acelsi contrast dintre esenta si aparenta unei burghezii recent parvenite sau sperind sa parvina.Formele schitei sunt dintre cele mai surprinzatoare: sceneta (Amici, CFR), povestire (Triumful talentului), rapoarte (Proces-verbal), telegrame (Telegrame), antologie de scrisori (Urgent) etc.Toate sunt remarcabile prin concizie. Nefiind un descriptiv, scriitorul pune accent pe dialog, reducind la minimum povestirea, care joaca adeseori rol de indicatie scenica, precizind cadrul, decorul, miscarile, mimica.Lumea evocata traieste artistic prin modul ei de a vorbi, prin vocabularul, ticurile verbale si expresiile comune, adica prin automatisme ale vorbirii care-l fac pe scriitor sa se dispenseze de orice fel de comentariu.Dialogul este revelator si este caracterizat prin naturalete, vioiciune, transcrie parca vorbirea unor personaje reale.Aceste procedeu apropie arta de prozator a autorului de arta sa de dramaturg.Dialogul lui Cargiale are o forta de sugerare a realitatii cu totul deosebita; din el rezulta situatia sociala a personajului, gradul sau de cultura, psihologia lui, epoca sau locul de desfasurare a actiunii. Dintre procedeele artistice utilizate de Caragiale in lucrarile sale in proza apare mai frecvent cel al repetitiei comportarii unui personaj.Fiecare erou are o

trasatura dominanta care ii determina comportarea: hangiul Zibal din Podeni este stapinit de frica, Lefter Popescu de dorinta imbogatirii etc. Toate manifestarile acestora din timpul desfasurarii actiunii nu fac altceva decit sa sublinieze trasatura dominanta.De aici ticurile, comportarile stereotipe, care duc adesea la automatizare. Caragiale respecta cu strictete particularitatile regionale ale eroilor sai.Marius Chicos Rostogan se exprima intr-un limbaj cu trasaturi regionale specific ardelene, in timp ce limba Telegramelor are trasaturile graiului moldovean. -Cel mai mare creator de caractere din literatura romana.(O scrisoare pierduta) -Mijloacele de realizare a comicului -creator, alaturi de Slavici a nuvelei realist-psihologice -analiza psihologica, ca metoda de caracterizare a personajelor. Stilul lui Caragiale este oral nu numai in comedii, unde este cerut de natura genului, dar si in schite si nuvele, asemanindu-se prin aceasta cu un alt artist al limbii vorbite, Ion Creanga. (M9-81p291, M10-72p174, M10-95p156, C2p112)

Boborul schit
Titlul schitei trebuie pus n legtur cu evenimentele narate si cu perspectiva narativ. Revolutia de la Ploiesti este privit ca un eveniment comic, iar somnorosul politai republican Stan Popescu este reperul cel mai potrivit. Ochii crpiti, rguseala datorate partidei la chilometru, de peste noapte, pe care o cstigase cu un mare avans, prelungite cu festivitatea de la Lipscu, pronuntia dificil, Boborul!, datorat alcoolului, toate dau msur comic ntmplrii narate. Boborul este o creatie literar, si, ca urmare, contine o fictiune verosimil, al crei punct de plecare a fost revolutia de la Ploiesti, cu persoane si situatii reale precum Stan Popescu si prezidentul, maiorul Gorjan si reactiunea etc. Evenimentele sunt narate dintr-o perspectiv ironic. Limbajul excesiv laudativ (un stat care a marcat desigur o pagin celebr n istoria contemporan), relatara grav a faptelor (Cauza sfnt a poporului i chema pe cmpul de onoare. Era ceasul actiunii) sunt n contrast cu derizoriul evenimentului care nu are, n fond, nimic eroic ("conspiratorii jucaser toat noaptea la chilometru, prezidentul, urcat pe un scaun de tocat crnati, citeste actul solemn al ntemeierii Republicii, dup victorie se ncinge un zaiafet nemaipomenit). Trebuie de aemenea remarcat perspectiva detasat din care naratorul matur descrie evenimentele la care luase parte cndava, n contrast cu implicarea autorului adolescent. In aceast schit, ntre autor (care se preface c povesteste ntmplri la care a fost martor, crend cititorului iluzia realittitii) si cititor se interpune

naratorul (adic tocmai acela care confer textului caracterul de fictiune), aflat n dou ipostaze: maturul, care are o atitudine detasat-ironic asupra evenimentelor narate, si adolescentul, implicat direct n evenimente. Stan Popescu republican, mare amator de petreceri la chilometru, n fond un ins bonom si simpatic, fr nimic eroic, desi fusese unul dintre cei 1000 ai lui Giuseppe Garibaldi.