Sunteți pe pagina 1din 3

1

Ion Luca Caragiale Bubico


I.L. Caragiale, unul dintre cei mai de seama dramaturgi ai literaturii
romne, se dovedeste a fi si un maestru al schitei prin scrierile publicate in
volumul Momente si schite: Lantul slabiciunilor, Vizita, D-l Goe,
Bubico, Cldur mare....
Schita este un text narativ de dimensiuni reduse, avnd actiunea limitata
la un singur episod din viata unor personaje. Numarul personajelor dintr-o schita
este, de obicei, mic. Cadrul desfasurarii intamplarilor este restrans, ritmul
actiunii este viu, dinamic, iar amanuntele mentionate in text sunt putine, dar
semnificative.
Schita Bubico prezinta un episod din viata naratorului, din timpul unei
cltorii cu trenul. Naratorul nu are nume, este o voce narativ anonim, cea
delegat de autor spre a-l reprezenta. Este un narator-personaj, implicat direct n
actiune. Relatarea se face la persoana I, existnd o perspectiv subiectiv asupra
evenimentelor narate, cci naratorul face parte din lumea fictiv pe care o
expune.
Timpul nu este precizat n expozitiune, ci se poate deduce din
desfsurarea actiunii si este vorba de o perioad scurt. Este timpul unei cltorii
cu trenul de la Bucuresti spre Ploiesti. Cadrul desfasurarii actiunii este restrans:
compartimentul si coridorul trenului.
Numarul personajelor in schit este redus: personajul narator, cocoana si
ctelul Bubico, acesta fiind prezent nc din titlul schitei: Bubico. Exist si
personaje episodice, cele care apar n relatrile cucoanei: ctelusa Zambilica,
dulul Bismarck, Papadopolina (stpna ctelusei, prieten cu cocoana), ofiterul
(stpnul lui Bismarck, chirias al Papadopolinei), servitoarea (dobitoaca).
Modul de expunere predominant este dialogul impletit cu monologul
interior si cu naratiunea.
Naratorul apare n ipostaza unui personaj ntrtat, afabil pentru a pstra
aparentele, dar vindicativ, gata s riposteze dac i s-ar oferi ocazia. Disimularea
sa se poate converti usor n atitudine malitioas.
In timpul unei cltorii cu trenul, naratorul si caut un loc mai comod si
alege un compartiment n care se afla o doamn. De-abia dup ce intr, el
observ c doamna nu era chiar singur; dintr-un paner si scoase capul plin de
funde, de panglici rosii si albastre, un ctel ltos si ncepu s latre.
In timpul cltoriei, naratorul este obligat s suporte toate manifestrile
glgioase ale javrei, precum si relatrile amnuntite si plictisitoare ale
cucoanei referitoare la la odrasla ei, precum episodul cu dulul Bismarck.
Rbdarea naratorului este pus la grea ncercare. Ltratul si apropierea lui
Bubico l sperie si l deranjeaz. Comportrile cucoanei fat de cine, dragostea
ei manifestat excesiv l indispun, uneori chiar l scrbesc (faptul c doamna bea
lptic din acelasi pahar cu cinele).
Desi i rspunde tot timpul politicos doamnei, si chiar ncearc s se
mprieteneasc cu Bubico tinndu-l n brate si oferindu-i bomboane, starea lui de

tensiune creste. O dovedesc pasajele din schit care-i reproduc gndurile.


Fiecare privire si replic amabil este contracarat de un gnd malitios.
(Lovite-ar jigodia, potaia dracului!;Vedea-te-as la Babes, jigraie ndrcit!)
Aceast stare de tensiune culmineaz cu rzbunarea. Simulnd neatentia,
naratorul se debaraseaz de agresivul Bubico, lsndu-l s cad, spre
consternarea cocoanei, pe fereastra vagonului, privindu-l apoi cu prefcut
duiosie cum dispare ca un porumbel alb n neagra noapte, napoi spre
Bucuresti, zburnd la Zambilica probabil.
Dar nu se multumeste cu att si o sftuieste pe doamn s trag semnalul
de alarm.
Secventele se deruleaz ntr-un ritm alert. Efectul comic al scenei finale
este dozat cu finete.
M-ntorc cu faa spre cocoana i, prezentndu-i mnile goale, strig exasperat:
- Doamn!
Un rcnet!... A-nnebunit cocoana!
- Repede, doamn, semnalul de alarm!
O duc la semnal i o-nv cum s-l trag. Pierdut de durere, execut micarea
cu o suprem energie. Trenul, stop! pe loc. Cletintur colosal. Emoie
general-ntre pasajeri.
- Cine? cine a dat alarma?
- Dumneaei zic eu ctre personalul trenului, artnd pe cocoana leinat.
Si ca si cum rzbunarea nu ar fi fost suficient, ca si cum gestul imprudent
nu ar fi rscumprat enervarea din timpul drumului, tot acea inspiratie
infernal l determin pe narator s-i administreze cocoanei, n final, lovitura de
gratie. Satisfactia deplin o are n momentul cnd i mrturiseste, c de fapt
gestul de a-l scpa pe Bubico pe fereastr l-a fcut intentionat.
Pe cnd, n mijlocul pasajerilor grmdii, cocoana se jelete, eu m-apropiu de
urechea ei i, c-un rnjet diabolic, i optesc rspicat:
- Cocoan! eu l-am aruncat, mnca-i-ai coada!
Ea lein iar... Eu trec c un demon prin mulime i dispar n noaptea neagr...
Cocoana primeste astfel lovitura de gratie si lesin iar naratorul se simte
acum pe deplin rzbunat pentru enervarea din timpul cltoriei.
Comicul se realizeaz prin contrastul dintre aparent si esent, dintre
atitudinea amabil si politicoas a personajului narator si sentimentele si
enervarea crescnd, redate fidel cu ajutorul monologului interior.
Intreaga ironie a autorului se ndreapt spre personajul cocoana, o
demn reprezentant a burgheziei, lipsit de orice alt preocupare, in afara de
ctelul ei; ca dovad, atentiile exagerate pe care i le acord ctelului, aspectul
acestuia, plin de panglici si funde, subiectul de conversatie exclusiv pe care-l
poate aborda cocoana este binenteles despre cini si n mod special Bubico.
Trasaturile ei esentiale sunt ignoranta, superficialitatea si lipsa de bunsimt.
I.L.Caragiale minuieste cu aceeasi indeminare naratiunea si dialogul, dar
abundenta acestuia din urma intr-un text atit de scurt ii confera schitei un
pronuntat caracter dramatic. Dialogul, caracterizat prin naturalete si vioiciune,

este preponderent. Autorul isi lasa personajele sa vorbeasca, ceea ce apropie arta
sa de prozator de cea de dramaturg. Ca orice schita a sa, si aceasta poate fi
dramatizata, demonstrind, inca o data, ca marele dramaturg nu-si parasea vocatia
scenica nici in proza scurta.