Prostia omeneasca

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost
un scriitor român recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion
Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române.

Una dintre numeroasele povestiri ale scriitorului este Prostia omeneasca, unde prostia omului
este dusa la absurd intr-un mod ironic.

Prostia omenească, de Ion Creangă, este o povestire a cărei ediţie originală a fost publicată
pentru prima oară în „Învăţătorul copiilor...”, ediţia III, Iaşi, 1874.

În Prostia omenească, scriitorul, prin faptele povestite, subliniază cât de mare poate să fie
prostia omului care nu gândeşte suficient când trebuie să facă ceva.

Modul de expunere predominant este narațiunea întrucât întâlnim caracteristicile specifice

oricărei narațiuni:narator,acțiune și personaje.

Naratorul este omniscient, narează întâmplările la persoană aIIIa, știe totul despre lumea
prezentată și personaje.Este detașat de acțiune,

Acțiunea se desfășoară în ordine cronologică,pe momentele subiectului,pe un singur fir narativ.

Personajele sunt în număr mic, având că trăsătură comună,lipsa inteligenței.

Titlul povestirii reprezintă chiar tema textului și anume ‘’Prostia omenească’’. Încă din titlu ni se
precizează ce urmează să aflăm. Este alcătuit dintr-un substantiv comun simplu, articulat cu
articolul hotărât ‘’a’’ și adjectivul ‘’omenească’’.

Incipitul textului face trimitere la basm, se utilizează formule specifice basmului

‘’A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povești. ‘’

Acțiunea povestirii constă în încercarea unui om simplu, dar aparent cel mai inteligent
personaj,de a găși oameni mai lipsiți de inteligență decât soția și soacră lui. Cele două plângeau
din cauza unui drob de sare ce era pe horn și care,dacă îl dărâma pisica,cădea pe copil. Tatăl
copilului,văzând cât de încuiate la minte sunt cele două femei, pleacă în lume cu promisiunea că
dacă va găși oameni mai încuiați că ele, se va întoarce acasă,dacă nu,nu.

Mare i-a fost mirarea când a întâlnit un om ce se chinuia să aducă soarele în casă cu oborocul,
dar și când l-a surprins pe altul încercând să șuie în pod niște nuci,cu furcoiul.

Altul,încerca să șuie sus pe sară o vacă, că să mănânce fan.

Personajul nostru,văzându-i pe cei trei neiscusiti,își da seama că există oameni mai ‘’proști ‘’ că
soția și soacra lui și decide să se întoarcă înapoi acasă.

Atmosfera povestirii este una amuzantă, naratorul narează întâmplările pe un ton comic,fiind
degajat de acțiunea propriu zisă.

Finalul povestirii se încheie tot cu formule specifice basmului :’’ Ş-am încălecat pe-o şa, ş-am
spus povestea aşa.\ Ş-am încălecat pe-o roată, ş-am spus-o toată.\ Ş-am încălecat pe-o
căpşună, şi v-am spus, oameni buni, o mare minciună!!`’’ Naratorul,anunțând cititorul că
întâmplările povestite nu au fost reale.

Într-un sfârșit, personajul principal își da seama că există în lume și oameni mai lipsiți de
inteligență că soacra și soția lui: "Mâţa tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul de sare jos de
pe horn; dar să cari soarele în casă cu oborocul, să arunci nucile în pod cu ţăpoiul şi să tragi vacă
pe şură, la fân, n-am mai gândit!"

Personajele sunt de la țară,iar limbajul este unul popular, de unde rezultă și lipsa
inteligenței: hăramul ista e hâmisit de foame, vreu să zvârl nişte nuci în pod, şi ţăpoiul ista,
bată-l scârba să-l bată, nu-i nici de-o treabă...

Singurul care gândește și le ironizează dar le și ajută pe restul personajelor, este personajul
principal.

Povestirea Prostia omeneasca de Ion Creanga, este o opera epica in proza, in care sunt narate
o serie de intamplari cu caracter comic,ce surprind culmile prostiei omenesti