Sunteți pe pagina 1din 3

RECENZIE

Carte: ‘’Aşa nu se mai poate, tovarăşe Nicolae Ceauşescu!’’ -


Memorii după 20 de ani
Recenzor: Ichim Laurentiu-Iulian

Autor: Vasile Paraschiv


Editura: Curtea Veche
Anul aparitiei: 2007
Nr. pagini: 424 pagini
Categorii: Beletristica, Biografii / Memorialistica

Scrisă timp de aproape doi ani, până în februarie 1984, și intitulată „Așa nu se mai
poate, Tovarășe Nicolae Ceaușescu”, scrisoarea este o analiză critică la adresa
„orânduirii socialiste, a aparatului de Partid și de Stat”, și a Secretarului General al
P.C.R. Fiecare subiect analizat în scrisoare era fundamentat pe promisiuni „făcute
în fața poporului în mai multe rânduri”, neonorate și aflate în contradicție cu
„realitatea vieții noastre interne, sociale, și politice”.

Paraschiv aducea în discuție „iluzia democrației”, inechitățile care „domnesc în


relațiile dintre stat și oamenii” muncii, făcea apel la respectarea drepturilor
muncitorilor, ale intelectualilor, la „problema emigrării românilor”, la „cei mai
buni și mai de vază ai țării noastre” care aleg calea exilului, la „dreptul de a vorbi,
de a gândi”14.

Ministerul Afacerilor Externe adresează, în mai 1978, o solicitare Ambasadei


R.S.R. din Viena, prin care i se cere să-l contacteze pe Vasile Paraschiv și să-i
condiționeze revenirea în țară de o declarație a sa prin care acesta „să se dezică în
mod public de afirmațiile dușmănoase și denigratoare la adresa orânduirii sociale și
de stat din țară”11. După refuzul lui Paraschiv, care, la acea oră, devenise destul de
cunoscut și se bucura de un sprijin real în Occident, autoritățile române își dau
seama că riscau în plan internațional un conflict de imagine.

Astfel, hotărăsc să-i acorde dreptul de a reveni în țară, însă nu fără urmări în
planul vieții personale a disidentului român.

‘’ Arătând toate aceste josnicii care nu fac deloc cinste şi onoare în străinătate unei
societăţi socialiste cum este societatea noastră şi nici Partidului Comunist Român
sub patronajul căruia s-au petrecut toate aceste nelegiuiri, eu nu vreau decât să arăt
adevărul, să demasc şi să condamn astfel de fapte şi practici ale PCR, ca ele să fie
cunoscute şi apreciate de toată lumea şi să nu se mai întâmple în viitor, iar cei
vinovaţi de ceea ce s-a întâmplat până acum să dea socoteală în faţa justiţiei’’

Pedeapsa nu il inspaimanta si continua sa afirme:

‘’ Şi dacă pentru acest lucru voi fi pedepsit din nou, calomniat, defăimat şi calificat
din nou drept „un nebun“, aruncat iar într-un spital de psihiatrie unde voi fi
înnebunit cu adevărat, prin tratament medical special făcut în acest scop, drept
măsură de represiune pentru că am spus adevărul sau poate voi fi chiar asasinat,
după cum m-a avertizat chiar dl dr. Moruzzi, atunci sunt gata să suport orice,
inclusiv moartea, dar vreau să se ştie acest lucru şi să se cunoască practicile şi
metodele de represiune ale guvernului şi Partidului Comunist Român. Şi dacă voi
fi asasinat, după cum mi-au promis ofiţerii de Securitate terorişti care m-au
anchetat, torturat şi maltratat în mod bestial şi apoi m-au iradiat, indiferent unde şi
cum voi fi asasinat, pe stradă, în pădure sau într-un spital de psihiatrie, atunci
aceasta va fi considerată de familia mea, de rudele şi de prietenii mei, de întreaga
opinie publică din ţara noastră şi din străinătate, încă O CRIMĂ A PARTIDULUI
COMUNIST ROMâN, executată de Securitate din ordinul Ministerului de Interne
şi al şefului statului şi al partidului, Nicolae Ceauşescu.’’

Pe lângă cei care au ales să se opună fățiș regimului comunist în numele drepturilor
și libertăților pe care le-au revendicat s-au aflat mulți alții care, conștienți sau nu,
pe lângă propria resemnare, au purtat cu ei și propria disidență. Vorbitul în șoaptă,
cititul literaturii de sertar, posturile de radio interzise au generat în acele vremuri
riscuri, curaj și, de multe ori, tragism.
Asemeni lui Odiseu, eroul din mitologia greacă, întoarcerea acasă a lui Vasile
Paraschiv nu a fost deloc ușoară. Într-o perioadă în care pentru cetățenii săi
granițele României deveniseră adevărate ziduri de netrecut, numărul celor care
reușeau să părăsească țara legal fiind din ce în ce mai mic, iar „trecerea frauduloasă
a frontierei de stat” implica riscuri uriașe, Vasile Paraschiv nu primește
permisiunea de a reveni în România. Întors din drum la frontiera de la Curtici,
acesta ajunge din nou la Viena, unde solicită Ambasadei României permisiunea de
a reveni în propria țară.

În anul 2008, Vasile Paraschiv, printr-un gest simbolic, refuză distincția Steaua
României în grad de cavaler, acordată la Palatul Cotroceni de către președintele de
atunci al României, punând pe seama refuzului său apartenența președintelui la
fostul partid comunist, dar, mai ales, nerespectarea promisiunilor pe care acesta le
făcuse țării, cu privire la aflarea adevărului, la acordarea dreptății, prin
condamnarea celor responsabili de crime și abuzuri săvârșite în regimul comunist.
Trei ani mai târziu, în februarie 2011, Vasile Paraschiv trecea la cele veșnice, fără
să-și fi găsit însă dreptatea pentru care luptase zeci de ani. Până la urmă, pentru el
și pentru foarte mulți alții, statul comunist – cel care, timp de patruzeci și cinci de
ani, sădise în această țară o doctrină total inaplicabilă, gestionând un regim
ilegitim, totalitar și represiv – era în continuare victorios.

S-ar putea să vă placă și