Sunteți pe pagina 1din 13

Mihai Eminescu Proza literara

In afara de poezii, Eminescu a scris si proza, un basm cult - Fat-Frumos din lacrima, o nuvela filozofica - Sarmanul Dionis, o nuvela erotica -Cezara, o schita- La aniversara, un roman neterminat - Geniu pustiu. Meritele lui Eminescu nu se inscriu doar in sfera creatiei poetice, ci si in aceea a prozei.El este cel care inaugureaza la noi proza filozofica si fantastica (Sarmanul Dionis, Umbra mea) este creatorul basmului cult (Fat-Frumos din lacrima) si a prozei de inspiratie sociala (romanul Geniu pustiu).Proza erotica (Cezara si La aniversara). Ca si in marile creatii poetice, Eminescu a pus in circulatie si in proza sa teme, motive, mituri din literatura romantica universala: setea de absolut, geniul in aspiratia spre perfectiune, demonismul, titanismul, avatarul, metempsihoza, viata ca vis, reveria - ca modalitate de implinire a dorintei, calatoria spre alte lumi, dedublarea - motivul umbrei, iubirea pura, serafica, angelica; natura paradisiaca, depasirea timpului si a spatiului; incercarea de a crea o lume proprie in interiorul sufletului sau a armoniza universul cu eul propriu. Sub influenta conceptiilor filozofilor germani (Kant, Schopenhauer), a miturilor indiene, egiptene, elene, biblice, romanesti, valorificind intelepciunea populara romaneasca, Eminescu va pendula, in proza sa intre real si fantastic. Eminescu inaugureaza in literatura romana proza filozofica si fantastica, este creatorul basmului cult si al prozei de inspiratie sociala si erotica. In Fat-Frumos din lacrima eroii sunt din mitologia populara: Fat-Frumos, Genarul, un om mindru si salbatec, mama padurilor, o baba crescatoare de cai, calul cu sapte inimi etc. Imaginile de vis abunda.Ileana, fata mamei padurilor, doarme linga gradina imparatului pe un pat de iarba, fin si flori ca intr-un cuib.Azvirlit in nori de Genar, Fat-Frumos se precipita sub forma de izvor si, cind e readus la viata, se trezeste dintrun somn lung.Eminescu foloseste mult comparatia: calul Genarului are voce de bronz, eroii fug cum fug razele lunii peste adincile valuri ale marii.. Cezara e o pledoarie pentru dragostea ideala, nefalsificata de practicile meschine ale civilizatiei de tip mercantil.Contesa Cezara, fiica marchizului Bianchi, promisa marchizului Castelmare, prefera pe tinarul calugar Ieronim, cu care fuge in insula paradisiaca a unchiului acestuia, sihastrul sculptor Euthanasius, disparut in cascada unui riu (euthanasie inseamna moarte fara dureri si este sinonim cu cuvintul indian nirvana = stingere). La aniversara surprinde in chip gratios un episod de dragoste juvenila intre Ermil si Elis, care, sub influenta cartilor citite, isi dau nume popoase de eroi literari (el, Bertrand, dupa comedia lui Shakespeare Totul e bine cind se sfirseste cu bine, ea, Tolla, dupa un roman de Edmond About). Avatarii faraonului Tla O serie de motive apartinnd nuvelei Srmanul Dionis sunt reluate de Eminescu n aceast proz. Si aceast oper ilustreaz credinta n metempsihoz, potrivit creia fiinta este mprtit n dou domenii distincte: nvelisul perisabil si sufletul nemuritor. In confruntarea sa cu zeita Isis, faraonul ia cunostint de nimicnicia fiintei sale n raport cu eternitatea arhetipului. Omul nu este nici mcar pulbere, ci doar o form prin care ea trece, cci pulberea exist ntotdeauna.Timpul pentru individ reprezint trecere, un drum ctre moarte, cci pn si o durat foarte scurt de numai ctiva ani e n stare s aduc modificri ireversibile n fizionomia sa. Singurul lucru care rmne

acelasi tot timpul vietii sale este numele. Incercarea titanic de a se revolta mpotriva timpului distrugtor, de a prinde eternitatea n niste coji de piatr este zadarnic: piramidele, templele, monumentele de granit pe care omul le ridic nu reprezint dect niste perisabile coji de alun n fata eternittii. In contrast cu nuvela Srmanul Dionis, n Avatarii faraonului Tla simbolistica umbrei este rsturnat. Ea nu mai este imaginea eternittii ce nsoteste fiecare ncarnare a omului, ci reprezint trecerea, degradarea. Omul nu este dect o umbr, adic ceva care nu las nici o urm pe parcursul existentei sale. La fel ca n Srmanul Dionis, Eminescu prezint si n aceast proz un tinut paradisiac, a crui gsire echivaleaz cu iesirea din timpul istoric concret, si anume paradisul de sub pmnt (n prima scriere era paradisul lunar). In acest paradis asistm la unirea prin moarte a faraonului cu defuncta Rodope. Este vorba de un spatiu situat n afar de concretul uman, n afar de timpul care nseamn trecere, cci ei se regsesc n moarte, form a nemuririi si a atemporalittii. Apare din nou, aproape obsesiv motivul insulei, situat de aceast dat n mijlocul unui lac subteran din interiorul unei piramide: ca si cnd o dom s-ar fi aprins deodat n mijlocul noptii adnc negre, astfel s-aprinse fluidul din vas si ilumin toat hala mare ca o bolt a cerului de sub piramid, lacul ce strlucea, insula cu boschte verzi, cu straturi de flori palide si nalte, cu crrile acoperite cu nisip de argintera o grdin frumoas n mijlocul unui lac subteran Sarmanul Dionis e o nuvela fantastica, ilustrind ideea schopenhaueriana ca timpul si spatiul sunt modalitati ale substantei vesnice, dotata cu insusirea de a reveni necontenit la viata.A fost publicata in Convorbiri literare in 1872, dupa ce intii a fost citita la Junimea. Tema. Sarmanul Dionis este o nuvela pe tema transmigratiei sufletelor, a metempsihozei, a realitatii ca vis. Eminescu valorifica o idee a lui Schopenhauer, dupa care timpul si spatiul sunt manifestari ale substantei care se regenereaza vesnic, compusa dintr-un numar de arhei - de modele eterne - umbre ale individului fizic.Prin vis, omul poate iesi din determinarile sale temporale si spatiale si devenind arheu, deci parte a totului, are posibilitatea de a trai simultan formele sale trecute sau viitoare existente in substanta vesnica.Pornind de aici, Sarmanul Dionis devine povestea dramatica a unei initieri in tainele mari si ultime ale Universului, initiere esuata prin cutezanta profanatoare de identificare cu Dumnezeu. Luind de la Hegel ideea ca Dumnezeu e vremea insasi, iar simbolul devenirii universale e cercul, Eminescu realizeaza imaginea rotii si a firului de praf. Dumnezeu este asemanat cu o roata ce cuprinde deodata toate spitele; sufletul e un fir de praf pe o roata care se misca, care are vesnicia in el, dar numai bucata cu bucata.Acest fir de praf va trece prin toate locurile prin care trece roata invirtindu-se pe loc, dar numai in sir, pe cind roata chiar in aceeasi clipa e in toate locurile cuprinse de ea.Firul de praf aflat in miscare, apare deci asemeni cercului sau rotii.Eterna alergare da iluzia ca nu exista deosebire intre aparenta si realitate.De aici amestecul de vis si realitate. Eminescu reconstituie, prin romantica si fantastica istorie de dragoste a lui Dionis, mitul lui Lucifer, promovind ideea ca, daca prin intelect omul poate penetra Infinitul si desconspira Divinitatea, ca individ nu are decit o singura existenta reala, a eului propriu.

Nuvela se structureaza pe ideea indraznelii de a cunoaste. Subiectul pe scurt Tinarul Dionis se viseaza, in epoca lui Alexandru cel Bun, drept calugarul Dan, care, printr-un procedeu magic, face o ascensiune in Luna.Comitind eroarea de a se crede tot una cu substanta vesnica, este aruncat impreuna cu iubita sa inapoi pe Pamint, Dan redevenind Dionis.Intr-o poezie inclusa in nuvela, Cugetarile sarmanului Dionis, poetul glumeste pe seama propriei filozofii si a soartei artistului in lumea filistina.Nuvela contine stralucite descrieri de peisaje, indeosebi descrierea peisajului fantastic lunar. Subiectul Dionis este un tinar copist, care, desi se trage dintr-o familie de aristocrati, are o situatie materiala precara.Este crescut de mama sa cu pretul unor mari sacrificii. In nuvela, unde filozofia se imbina cu literatura, Dionis, inzestrat cu o capacitate de intelegere iesita din comun, apare ca un om cu vadite inclinatii spre meditatia filozofica.Si, pentru ca speculatiile nu ii sunt suficiente, apeleaza si la invataturile lui Ruben, la cartea de astrologie imprumutata de la Riven. Meditind asupra faptului ca lumea-i visul sufletului nostru, ca nu exista nici timp, nici spatiu, ca trecutul si viitorul se afla in sufletul omului, tinarul Dionis se plimba pe strazile nepavate, noroioase ale Bucurestilor, sfidind ploaia, intunericul si mizeria.Intra intr-o cafenea sa se usuce si la aroma imbatatoare a unei cafele turcesti se gindeste la lucruri mistice si subtilitati metafizice.La miezul noptii se indreapta spre casa, o locuinta veche, aflata in mijlocul unei gradini pustii. Aici, intr-o camera mizera, aproape goala, cu pereti negri si mucegaiti, priveste spre portretul unui tinar, care este tatal sau la virsta lui de acum, 18 ani, prilej ca sa-si aduca aminte de parintii sai, amindoi morti de timpuriu.Mizeria din jur si conditia lui de orfan, in loc sa-l intristeze, il dispun, inchipuiri umoristice ii umpleau creierii, iar carafa goala ii transforma gindurile in siruri de vorbe ritmate. Scriitorul reproduce o lunga poezie cuprinzind cugetarile sarmanului Dionis. Pornind de la amanunte ale realitatii (sunetele suave de clavir, portretul tatalui, cartea de stiinte oculte), Dionis se lanseaza intr-o incursiune onirica a cunoasterii absolute, favorizata si de fondul sau sufletesc adecvat retragerii in sine. Astfel, in aceasta seara ploioasa si rece se cufunda in descifrarea cartii de astrologie, dar la un moment dat luminarea se consuma, iar el continua sa citeasca la lumina lunii.Acum vede chipul ingeresc al unei fete la fereastra casei vecine, care va disparea curind in intuneric. In bataia razelor lunii, el studiaza misterioasa carte cu indescifrabile desene in rosu si albastru si viseaza posibilitatea de a recupera lumile anterioare, proiectindu-si existenta in timpul lui Alexandru cel Bun, in persoana calugarului Dan.Dar aceasta este doar o etapa intermediara, pentru ca Dan, care a fost cindva Zoroastru si s-a visat ca fiind si Dionis, continua aventura cunoasterii, fiind capabil printr-o aventura onirica la scara cosmica sa se instaleze in centrul existentei sale, altfel spus, intr-un absolut al cunoasterii care echivaleaza cu creatia insasi. Pentru a putea descifra cartea, Dionis se intoarce in timp, pe vremea lui Alexandru cel Bun, sub chipul calugarului Dan, elevul dascalului Ruben.De altfel, spatiul si timpul sunt coordonate fundamentale ale nuvelei. Drumul spre absolut este precedat de implinirea prin iubire, cunoasterea absolutului nefiind posibila altfel.

La indemnul umbrei sale, Dan (Dionis) purcede la o calatorie cosmica in luna alaturi de iubita sa, Maria, fiica spatarului Mesteacan. Dan, devenit imaterial, ca un alt zburator, vine la iubita sa, Maria, fata spatarului Tudor Mesteacan, si o pornesc impreuna in aventura cunoasterii totale a tainelor universului, calatorind spre luna in voluptatea unei lungi imbratisari. Puterile magice ale lui Dan se datoreaza cartii pe care maestrul Ruben i-a dat-o, invatindu-l, totodata, sa o utilizeze.Ajunsi pe luna, prilej pentru autor de a ne oferi magistrale viziuni ale cosmosului, Dan si Maria traiesc clipe de fericire totala, in care iubirea se impleteste in mod fericit cu creatia in absolut (tot ceea ce gindesc se intrupeaza in mod miraculos).Astrul noptii e un Eden cu peisaje feerice, pe care Eminescu le descrie, realizind un veritabil poem in proza. Din Luna, Dan (Dionis) vede pamintul ca pe un bulgare negru si neinsemnat. Oamenii sunt niste vietati minuscule in comparatie cu imensitatea Universului.Pe aceasta planeta, Pamint, martora a unui lung sir de crime, Dionis se razbuna, transformind-o in margaritar albastru pentru salba iubitei.(El transforma pamintul intr-o margea pentru a-l atirna in salba de margaritare a iubitei, bucurindu-se de fortele nelimitate de care putea dispune. ) Spatiul selenar satisface exigentele eroului, dar, pentru ca si aici fericirea este relativa datorita triunghiulului in care se afla ochiul de foc si proverbului scris intr-o araba straveche, Dan incearca sa dezlege aceasta enigma. Totul ar fi desavirsit daca Dan n-ar fi framintat tocmai de taina pe care nu trebuie s-o dezlege: aceea a triunghiului cu ochi de foc dominat de un proverb arab necunoscut.Dan este uimit de propria-i capacitate creatoare, dar si intrigat de imposibilitatea de a patrunde in Doma lui Dumnezeu strajuita de misterioasa poarta impodobita cu triunghiul cu ochi de foc sub care este inscris enigmaticul proverb cu litere arabe, pe care nici ingerii nu-l pot descifra.El observa absenta Creatorului.Infatisarea lui Dumnezeu poate fi traita in credinta, asa cum face Maria, dar nu poate fi realizata in gindire, asa cum incearca, zadarnic, Dan.El incearca sa se substituie divinitatii absolute, gindind ca el insusi este Dumnezeu.Este pedepsit si redevine Dionis.(Indrazneste chiar sa se considere parintele Universului, insusi Dumnezeu, fapt care ii aduce prabusirea, intoarcerea la conditia telurica.) Cind calugarul are cutezanta de a presupune ca s-ar fi identificat cu insusi Dumnezeu, se produce o fantastica prabusire cosmica, iar Dan si Maria sunt proiectati in haos si pamintul isi redobindeste dimensiunile initiale. Ca dintr-un vis, personajul se trezeste sub forma lui reala, aceea a lui Dionis. Trezindu-se, Dionis isi da seama ca, de fapt, adormise intr-o gradina. Finalul se precipita, fata de la clavir se arata la fereastra si Dionis constata ca este aleasa din visul sau. (Dupa ce se trezeste vede la fereastra casei de vizavi o fata ce corespunde celei din vis.)Ii trimite o scrisoare in care isi marturiseste pasiunea pentru ea, apoi se imbolnaveste.Dionis lesina si cade in delir.Este ingrijit de tutorele Mariei.Intre timp se descopera ca tinarul sarac si orfan e beneficiarul unei mosteniri, suficienta pentru a-l determina pe tatal fetei sa-l priveasca plin de grija si de interes.Indiciul fusese tabloul din camera tinarului, care reprezenta chiar pe tatal sau si cu care Dionis dialoga adesea in orele de singuratate.Trezindu-se, Dionis o descopera pe fata veghindu-l la marginea patului. Ea se strecurase imbracata baieteste, dupa ce daduse prima alarma cind tinarul se prabusise de la fereastra lesinat.Scena de dragoste incheie astfel fericit destinul ratacitor si fantastic al lui Dionis pentru a-i deschide

perspectiva implinirii casnice alaturi de Maria, perspectiva pe care Eminescu o sugereaza printr-un scurt epilog.Deci dupa boala grava, intra in posesia unei mosteniri importante, se casatoreste cu Maria si traieste undeva la tara, retras de restul lumii. Casatoria este vazuta ca o implinire a unei iubiri, a unei existente umane. ******** Actiunea nuvelei se modeleaza pe un motiv filozofic, provocat de citirea cartii lui Zoroastru. Pe cind tinarul Dionis incerca sa descifreze semnele ei cabalistice, se produce o misterioasa iesire din timp.Dionis este proiectat intr-un trecut indepartat, in epoca lui Alexandru cel Bun, cu aproape 5 secole in urma, devenind aici calugarul Dan, elev al vestitului dascal Ruben.Acesta stapineste tainele si misterele stiintelor cabalistice sil indeamna pe Dan sa persiste pe calea revelatiilor. Impreuna cu iubita sa, Maria, calugarul Dan va efectua o calatorie in luna. Trezit din vis, tinarul indragostit, Dionis-Dan, are sentimentul unei fericiri nemarginite, descoperind-o alaturi pe fiinta iubita. Enigma nuvelei ramine nedezlegata, caci sensurile si semnificatiile sale nu pot fi delimitate.S-ar parea ca avem un exemplu de dedublare a fiintei umane, desavirsita pe fondul unei frinturi dintr-un vis sau ni se insufla iluzia ca Dan traieste anticipativ una din existentele sale viitoare. Se remarca ingeniozitatea imagistica si pendularea desavirsita intre fantastic si real. Personajele Daca in proiectarea subiectului, fantezia lui Eminescu este uimitoare, creatia de personaje sufera de schematism.Scriitorul opereaza la acest nivel cu grilele tipologiei romantice, propunind figuri exceptionale, structurate antitetic, cel mai ades prin relatia dintre inger si demon.Numarul personajelor e foarte mic pentru o nuvela atit de intinsa.Exista doar dubletele Dionis-Dan, copila blonda-Maria, Ruben-Riven, Tudor Mesteacan, batrinul tata al copilei blonde si cele citeva siluete din noaptea plimbarilor lui Dionis prin Bucuresti.Ele nu au, cu exceptia lui Dionis si partial, a lui Ruben, o determinare epica, in sensul conturarii tipologice prin intimplari, comportament, replici.Individualizarea lor se face prin nume, prin mijloace descriptive si printr-o introducere sumara, uneori printr-un dialog conventional, in reteaua epica al carei erou e Dionis-Dan. Aceasta simplificare provine atit din asimilarea viziunii romantice; cit si din experienta redusa a tinarului Eminescu, dar poate si din faptul ca personajele participa doar ca simboluri in jocul demonstrativ al unei povesti pe tema transmigratiei sufletelor. Singurul personaj bine conturat este Dionis-Dan.Povestitorul nu se detaseaza de acest personaj, ci si-l asuma, proiectindu-se pe sine in el si conferindu-i, prin setea de cunoastere si capacitatea de a iesi din contingent spre o suprarealitate mitica, o dimensiune titanica. Dionis este caracterizat mai intii prin mijloace descriptive si biografice.Metoda e de insumare a detaliilor fizionomice sau de curriculum vitae. Portretul sau fizic se incadreaza in tiparele romantice: este de o frumusete demonica, cu parul negru, prelung, care curge in vite pe spate; cap cu plete de o salbaticita neregularitate.Ochii ii sunt de o adincime tulburatoare, ochi moi de catifea

neagra taiati in forma migdalei, iar fata copilaroasa poarta in acelasi timp amprenta maturitatii. Era un orfan sarac, de nici 18 ani, copist obscur si autodidact, bibliofil pasionat si iubitor de singuratate, locuind ca un boem intr-o casa veche, napadita de ruina si mizerie.Tatal sau murise intr-un spital de alienati; de la el nu mai avea decit un portret de adolescenta.Fata de mama, de asemenea moarta, pastra o infinita nostalgie.Dionis este un damnat si un inadaptatat social, minat de convingerea, pe care si-o repeta mereu, ca este capabil de o mare iubire. Portretul se completeaza apoi cu o schita a dimensiunilor interioare.Dionis este mai intii de toate un cugetator sceptic si solitar, predispus spre visare, ateist superstitios, preocupat de carti tainice de magie.El este insa si un poet ironic, sfidind saracia prin ironie.Traieste plin de pasiune si curaj doar in lumea ideilor.In rest e un timid si un stingaci, purtindu-si cu demnitate umilinta sociala, iubind in taina si fara speranta, cu o putere halucinanta de visare si gindire. Tinar intelectual nefericit si inadaptat la conditiile societatii in care traieste, Dionis manifesta predispozitii spre starea de visare, explicabile prin insasi datele sale biografice: copilul nelegitim al unui om misterios, mort de tinar; iubirea bolnavicioasa din partea mamei, moarta si ea de timpuriu; se afla la virsta marilor elanuri, dar este lipsit de orice perspectiva de realizare, in conditiile sociale date: simte si mai dureroasa izolarea in viata. Epitetul sarmanul din titlu nu se refera la conditia materiala a eroului, ci la cea existentiala, spirituala.El stirneste compasiunea datorita neputintei sale de a depasi prapastia dintre real si ideal, si nu pentru ca sufera de foame, de frig sau de boala.Epitetul sarman din titlu simbolizeaza esecul incercarii lui Dionis (Dan) si nu viata mizera pe care o duce eroul. Personaj romantic, Dionis, care isi duce existenta intr-o camera cu peretii umezi si plini de mucegai, este nevoit sa accepte realitatea potrivit careia isi poate atinge idealul doar partial si aceasta numai prin iubire, care in plan terestru inseamna creatie. Singura salvare a personajului consta in dragostea Mariei, desi el stie ca nu aceasta este suprema fericire. Cutezanta de a se substitui fiintei supreme l-a dus pe erou la prabusire, dar acesta s-a salvat prin iubire, care, in planul contingentului, insemna si creatie.Dorind absolutul, Dionis realizeaza ca este imposibil sa stinga cunoasterea totala si ca, datorita conditiei sale de om, trebuie sa se multumeasca doar cu iubirea, etapa a cunoasterii, dar nu ultima. Dionis, caruia i se rapesc tabloul si cartea pentru a fi impiedicat sa mai aiba o noua experienta, este un om de geniu care aspira spre absolut, el traieste o adevarata drama. Sarmanul Dionis este omul superior, dotat cu inteligenta si sensibilitate deosebite, capabil sa se inalte spre cunoasterea absoluta, dar devenit constient ca absolutul este de neatins.Este nevoit sa-si recunoasca infringerea.De altfel, boala din ultima parte a nuvelei, deposedarea de tablou si carte sunt semnificative ca incercari de a-i exclude eroului orice tentativa de repetare a experientei trecute, generate de gestul sau luciferic de a depasi ultima limita a cunoasterii, de a se substitui creatorului insusi. Calatoria siderala a personajului exceptional, care actioneaza in imprejurari exceptionale (aceste imprejurari constituind substanta lirica a nuvelei), este o incercare de a-si depasi conditia.

Dimensiunea faustiana a eroului e sugerata de Eminescu mai ales prin mijloace epice.Caracterul sau exceptional, care fusese doar marcat prin tehnicile expozitive din partea de inceput a nuvelei, se adinceste prin participarea la aventura fantastica a unui subconstient care prelucreaza ideile obsesive ale constientului si construieste un spatiu oniric.Eminescu isi asaza eroul in interiorul unei povesti care e produsul propriei disponibilitati iesite din comun de a visa.Iar visul se organizeaza intr-o naratiune fantastica, in care Dionis-Dan isi dezvaluie setea de cunoastere si stiinta de a dobindi formulele magice ale migrarii in timp si spatiu, puterea de a iubi si de a darui iubitei senzatia participarii cu voluptate la nasterea sentimentelor perechii initiale din Eden, precum si cutezanta luciferica de a se substitui Creatorului.Chiar daca e pedepsit si se prabuseste din vis, trezindu-se intr-o realitate prozaica, Dionis-Dan isi demonstreaza siesi ca ceea ce confera valoare omului sunt fortele sale interioare de gindire si sentiment, singurele prin care probam conditia noastra de fiinta creatoare. Este in general acceptata ideea ca Dionis reprezinta o proiectie literara a autorului insusi, a capacitatii acestuia de a atinge culmi nebanuite ale cunoasterii prin creatie artistica. Celelalte personaje n-au consistenta, ilustrind doar o schema tipologica. Maria devine pentru Dionis simbol al iubirii absolute spre care tindea si ii ofera, in acest fel, o alta posibilitate de patrundere a marilor taine ale universului.Atunci cind in vis atinge, alaturi de Dan, o treapta inalta a cunoasterii, ea nu manifesta tendinta de a o depasi, pentru ca, in timp ce Dionis dovedeste o permanenta aspiratie spre absolut, Maria este supusa limitei, chiar daca aceasta se dovedeste a fi una superioara. Cintecul Mariei reprezinta unul din punctele de pornire in visul protagonistului; de fapt, Maria apare in nuvela mai intii in aventura onirica a personajului principal si abia apoi, o data cu incheierea acesteia, in ipostaza reala a timpului obiectiv al nuvelei.Maria, fiica spatarului Tudor Mesteacan, isi urmeaza iubitul, pe Dan, pe drumul cunoasterii absolute si este pe deplin fericita in peisajul feeric lunar.Nu intelege framintarile iubitului care vrea sa patrunda taina Domei lui Dumnezeu, adevarul absolut; ii reproseaza caderea in lumea omeneasca. Cea de-a doua ipostaza, enigmatica vecina a lui Dionis, vine sa completeze imaginea deja conturata a personajului.Este devotata celui pe care-l iubeste, il viziteaza deghizindu-se in barbat, se casatoreste cu el, pazindu-i linistea meditatiei.Ea este personajul complementar lui Dionis, intruchiparea ideala a partii feminine a cuplului, singura capabila sa-i ofere eroului fericirea. Maria reprezinta, in plan simbolic, fiinta ideala alaturi de care protagonistul isi afla implinirea ca fiinta umana. Insusi portretul fizic realizat de autor ne-o prezinta drept inger, asa cum Dionis are ceva diabolic in infatisare.Pe Maria, faptura angelica, serafica, o caracterizeaza direct si foarte plastic: un inger blond ca o lacrima de aur, mladioasa ca un crin de ceara. Ruben reprezinta proiectia onirica a batrinului anticar Riven, motiv pentru care se poate considera ca avem, de fapt, doua ipostaze ale aceluiasi personaj.Este un fel de doctor Faustus, cult, enigmatic, posesor al unei biblioteci enorme, alchimist si maestru al tinarului calugar.Il initiaza pe Dan in tainele metempsihozei si-i daruieste cartea minunata cu ajutorul careia va depasi granitele existentei individuale, ale timpului si spatiului.Stie sa dea intensitate dorintei de a cunoaste a invatacelului.Dupa ce-l invata

pe Dan sa cutreiere timpul cu autorul cartii, ii atrage atentia ca sufletul trece dintr-o viata in alta, fara a-si pastra elevatia atinsa intr-o anumita existenta. Metamorfoza de dupa plecarea lui Dan si bucuria ca acesta e inca un suflet nimicit cu totul sustin ideea ca Ruben este diavolul insusi.Sub infatisarea lui blinda si linistita se ascunde un Mefisto care nu-si dezvaluie intentiile satanice, dar se bucura nespus dupa initierea eroului. Ipostaza Riven este un batrin anticar de la care Dionis obisnuieste sa cumpere sau sa imprumute carti.In ambele ipostaze din nuvela se caracterizeaza prin ambiguitate, prin faptul ca este initiatorul calatoriei lui Dionis, dar si cel care pune capat, in mod definitiv, acesteia. Ruben este si el de o frumusete antica. Dupa cum se vede, Eminescu nu a urmarit in crearea de personaje sa le confere o individualizare epica, specifica naratiunilor de factura realista.El opereaza cu exponenti, nu cu tipuri caracteriologice, atitudine care se dezvaluie si in modul in care isi caracterizeaza personajele prin nume.Numele Dionis simbolizeaza dimensiunea frenetic-dionisiaca a cunoasterii, Ruben figureaza focul autodevorator iar iubita, ca si mama lui Dionis, poarta numele Fecioarei Maria. Eminescu este un romantic cu intuitii novatoare, caracterul exponential al personajelor sale amintind maniera de lucru de mai tirziu din teatrul expresionist. (ex. Lucian Blaga Mesterul Manole). Arta narativa. Din punctul de vedere al particularitatilor narative, Sarmanul Dionis este o constructie auctoriala, in care naratorul este autorul insusi, aflat intr-o pozitie demiurgica, de rostirea caruia depind toate intimplarile si intregul destin al personajelor.Povestirea se face la persoana a III-a, modalitate caracterisitca prozei obiective.Dar Eminescu nu ramine un povestitor complet detasat: el iese din indiferenta autorului demiurg si insoteste drumul eroului printr-o atitudine usor ironica, manifestata de citeva ori in mod fatis, iar in final introduce elemente interogative asupra propriei naratiuni, incercind sa explice ambiguitatea subiectului printr-un citat din Th. Gautier, care-i intareste propriile supozitii. Constatam astfel o anticipare cu mai bine de un secol a unor elemente care au devenit preocupari ale prozei post-moderniste. O a doua trasatura care particularizeaza nuvela este relativizarea timpului actiunii printr-o compozitie bazata pe ambiguitatea planurilor narative: unul al lui Dionis, cu miscarile, gindurile si entimentele lui, celalalt al lui Dan, cu nedumeririle, aspiratiile, implinirile si prabusirile lui.Prima parte a nuvelei nu da suficiente amanunte pentru a intelege cine pe cine viseaza: Dionis pe Dan, proiectindu-se in trecut, sau Dan pe Dionis, pe o traiectorie viitoare.Abia dupa prabusirea cosmica a lui Dan si trezirea pe pamint avind constiinta lui Dionis, cititorul incepe sa-si contureze un punct de vedere asupra planurilor: real sau fantastic, ale povestirii.Evenimentele care se succed, cu hotarirea lui Dionis de a-i scrie fetei, cu alunecarea lui in lesin dupa ce are un semn de raspuns, cu refacerea visului in care Dan se intoarce in chilia lui si se substituie propriei umbre adormite de mult in patul sau, cu iesirea lui Dionis din fierbinteala delirului, cu limpezirea de sine si cu descoperirea fericita si uimitoare ca baietanul care-l ingrijea era chiar copila pe care o iubise fara speranta, toate acestea reusesc sa-l convinga pe cititor ca planul real este al lui Dionis si cel fantastic al lui Dan. Finalul nuvelei, realizat printr-un raccourci de tip cinematografic, deci printr-o prescurtare care creeaza o alta perspectiva asupra povestii, surprinzind un episod de

armonie conjugala din viata de mai tirziu a lui Dionis, vine sa intareasca aceasta disociere.Si totusi, in epilog, Eminescu reface ambiguitatea, fiind consecvent in conduita lui narativa cu tema propusa, care nu s-ar fi putut integra intr-un demers epic de factura realista. Prin aceasta structurare compozitionala, subiectul nuvelei isi multiplica momentele.Dupa un prolog cu caracter filozofic, se pot delimita verigile mari ale expozitiunii, intrigii, desfasurarii actiunii, punctului culminant si deznodamintului, daca luam in considerare ca exista un singur nivel al subiectului: cel al existentei lui Dionis.Nivelul al doilea, al lui Dan, care poate fi interpretat ca aventura din vis a lui Dionis, are si el la rindul sau, daca il analizam individual, verigile clasice ale subiectului: o expozitiune minimala, marcata de trezirea lui din somn cu o carte in mina pe o cimpie proaspat cosita si sub un cer rumenit de apunerea soarelui, urmata de drumul spre mesterul Ruben si de discutia cu acesta, care contine datele intrigii, pentru ca aici se explica motivele aventurii ce va urma (care este vis in vis), cu substituirea umbrei, cu calatoria in luna alaturi de Maria, cu scurta existenta paradisiaca a cuplului; dupa care urmeaza momentul culminant, marcat de cutezanta lui Dan de a se identifica cu Dumnezeu si de prabusirea lui pe pamint, conform scenariului mitologic.Deznodamintul din acest plan apare mai tirziu, dupa ce Dionis lesina cind primeste un semn ca fata a inteles mesajul sau de dragoste.Atunci Dan trece, prin puterea cartii lui Zoroastru, in figura umbrei adormite in patul sau, iar umbra se lipeste de perete, semn ca el si-a recapatat umbra si ca pactul cu diavolul a incetat. Se asigura astfel, prin chiar arhitectura lui epica, ambiguitatea subiectului, in acord cu tema nuvelei.Finalul confirma aceasta intentie, pentru ca exista, pe de o parte, un segment epic cu happy-end referitor la destinul lui Dionis, iar pe de alta parte, un segment speculativ, un epilog ce trimite toata aventura intr-un alt plan, in care se intrepatrund psihologia existentiala, mitul si filozofia. In ce priveste arta narativa, in cazul nuvelei Sarmanul Dionis suntem pusi in fata unei naratiuni fantastice in care intimplarile nu sunt cele ale unei realitati imediate, ci ale unei realitati care se opune celei adevarate.Ca exemple de intimplari fantastice putem da calatoria astrala efectuata in vis, cele trei ipostaze ale lui Dionis: Dionis, Dan, Zoroastru si cele ale lui Ruben: dascalul Ruben, diavolul, anticarul Riven; transformarea Terrei intr-un margaritar. Descrierea ocupa in nuvela un loc important.Inca de la inceputul nuvelei se realizeaza plasarea intr-un cadru romantic prin descrierea strazilor noroioase, a cafenelelor mizere, a atmosferei sumbre in general.Apoi Eminescu descrie universul pe care Dan, Dionis si l-a creat pe Luna: a pus trei luni si doi sori in adincimea albastra a cerului, din sirurile de munti si-a facut un castel... Stilul pe care il imbraca ideile exprimate in nuvela este solemn, arhaismele si neologismele avind valoare gnomica. Se observa distantarea prin ironie a naratorului fata de aventura eroului sau.Ironic este naratorul si cind descrie cartea veche de astrologie.El precizeaza de asemenea ca obsesia lui Dionis despre timp si spatiu era ideea lui fixa.Toate acestea dovedesc ca Eminescu se distanteaza constant de credintele eroului sau, polemizind cu mentalitatea lui filozofica, dar pe care i-o retine ca pe o componenta de comportament a virstei sale tinere. Motive romantice care apar in nuvela: aspiratia spre cunoasterea absoluta prin eros si creatie, nazuinta spre unitatea initiala a lumii, motivul umbrei...

Sarmanul Dionis reuneste o serie de teme tipic romantice existente si in literatura universala: natura, iubirea, precum si conditia omului de geniu. Raportul dintre filozofie si literatura in Sarmanul Dionis Filozofia este aici pretext pentru literatura.Mai intii, pentru ca Eminescu pune pe seama eroului sau o mare capacitate de gindire, facind din el un individ de exceptie, inaltindu-l, conform esteticii romantice, deasupra semenilor obisnuiti, pentru a-l pune apoi sa participe la intimplari extraordinare, intimplari care constituie substanta epica a nuvelei, adica literatura proriu-zisa.Dar speculatia filozofica nu-i este suficienta eroului.Pentru a-si implini aspiratiile spre depasirea limitelor vietii comune, el are nevoie de o stiinta care sa-l ajute sa evadeze din cotidian in teritoriile nemarginite ale spatiilor siderale.O atare stiinta o afla in invataturile lui Ruben si in cartea de astrologie data de acesta.Iata cum filozofia si astrologia devin doar puncte de plecare in desfasurarea actiunilor unui personaj romantic, mijloace care servesc impulsului initial al desfasurarilor epice: intoarcerea in timp, pe vremea lui Alexandru cel Bun, sub chipul calugarului Dan, a lui Dionis, sau dimpotriva proiectarea in viitor, 1870, a calugarului Dan, sub identitatea orfanului Dionis, identificarea lui Dan cu Zoroastru, autorul unei doctrine si al unei reforme religioase iraniene din antichitate.Dragostea pentru Maria, fiica spatarului Tudor Mesteacan, reprezinta un adevarat catalizator pentru marile indrazneli ale eroului in domeniul cunoasterii: calatoria in Luna (evadarea dintr-o societate neconvenabila) in vederea refacerii cuplului initial; indrazneala de a se socoti el insusi Absolutul, urmata, in ordine magica, de caderea din rai, iar in ordine epico-literara de trezirea din vis. Prelucrind teme dintre cele mai neasteptate pentru proza romaneasca din secolul al XIX-lea: metempsihoza (Sarmanul Dionis), iubirea libera (Cezara), revolutia (Geniu pustiu), motivul omului care si-a pierdut umbra (Sarmanul Dionis, Umbra mea), fabulosul folcloric (Fat-Frumos din lacrima) etc., Eminescu introduce in proza romaneasca surse de inspiratie noi prin valorificarea originala a unor motive literare si filozofice de circulatie europeana, insereaza prin interpretari savante fantasticul si experienta spirituala, propune tehnici narative ale literaturii de anticipatie, deschide drumuri literare noi prin interferenta genurilor si a fantasticului cu filozofia, pe care vor merge mai tirziu Mircea Eliade, Vasile Voiculescu s.a.Eminescu este creatorul prozei fantastic-filozofice, avind ca specificitate artistica: naratiunea de tip romantic, invadata de pasaje descriptive; limbajul pictural, evocator; si creatia de personaje exceptionale, titanice, demoniace. Mihai Eminescu a contribuit la dezvoltarea si modernizarea poeziei si a prozei romanesti, el fiind cel care a inaugurat nuvela fantastica pe care aveau s-o continue cu stralucire Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, Cezar Petrescu si altii. (<M9-81p227>, M10-72p96, M10-95p106, M11-91p49, C1p143, C2p39, C4p80, <C5p149>, C6p118 si 150, C8p67, 171 si 228) Nuvel scris sub influenta unor filozofi germani Kant, Schopenhauer, Leibnitz -, si a mitologiei orientale si ndeosebi indiene. -motivul lumii ca vis. Dac lumea nu este dect un vis al sufletului nostru, atunci nu exist n mod obiectiv nici timp si nici spatiu, ele avnd o existent subiectiv, legat de eul fiecruia. Trecutul si viitorul, ca fete ale timpului realtiv, se gsesc n strict dependent de sufletul uman. Dac trecutul si viitorul exist n si prin sufletul nostru,

atunci e firesc s putem gsi calea ce duce de la o extrem la alta a timpului. Dorinta manifestat n cugetarea lui Dionis de a se ntoarce la epoca domniei lui Alexandru cel Bun are deci sorti de izbnd, nuvela ilustrnd posibilitatea stpnirii timpului. Evaziunii metafizice i se opune n existenta lui Dionis timpul concret, imagine a mizeriei umane, ale crui atribute sunt srcia, absenta iubirii si inaccesibilitatea fericirii. Constient de faptul c sub fruntea noastr e lumea, Dionis ajunge s stpneasc legile spatiului si ale timpului prin intermediul manuscrisului su de zodii, o astrologie de origine bizantin ce cuprinde n sine marile taine ale lumii. Actionnd magic asupra unor linii care simbolizeaz universul, eroul se simte atras de o fort irezistibil ctre trecut. Interesant este viziunea cltoriei sale n timp, prin fata lui Dionis trecnd domni n haine de aur si samur, nvechite castele, poporul entuziast si crestin. Toate apar ns ntr-o nvlmseal nedefinit n fata cltorului, deoarece drumul su nu are nc un scop bine precizat. Eminescu realizeaz aici o imagine demn de cele mai moderne filme stiintifico-fantastice. Prin rostirea scopului cltoriei liniile semnului astrologic se lrgesc, transformndu-se ntr-o lume imaginar, aceea de pe vremea lui Alexandru cel bun. Apare ns o confuzie ntre vis si realitate, cci cel care se trezeste n aceast nou lume este clugrul Dan si nu Dionis, a crui existent a fost doar visat de ctre acesta. Cele dou ipostaze ale aceluiasi arhetip reprezint o prefigurare a teoretizrii credintei personajului n metempsihoz. Dup visul avut, Dan ajunge la concluzia existentei migrrii sufletului: acuma simt eu, clugrul, c sufletul cltoreste n veac, numai c moartea-l face s uite c a mai trit. Din aceast nou perspectiv, cea a clugrului Dan, cltoria n timp nu a avut loc n trecut ci n viitor.Cele dou experiente exemplific ns aceeasi tez si anume c n sufletul nostru este timpul si spatiul cel mai nemrginit si nu ne lipseste dect varga magic de a ne transpune n orice punct al lor am voi. Eminescu foloseste aici tehnica narativ a confuziei dintre vis si realitate (admirabil utilizat mai trziu de doi dintre continuatorii lui Eminescu, si anume Gala Galaction n povestirea Moara lui Clifar si Mircea Eliade n microromanul Domnisoara Christina). Referindu-ne la filozofia indian care este pentru Eminescu una din sursele principale de inspiratie si de influent, maestrul Ruben este un maestru spiritual, un initiator al lui Dan, adic un guru. Tot potrivit filozofiei indiene, mesterul Ruben dezvlui deosebirea dintre conditia uman si cea de demiurg. Fat de demiurgul ce reprezint Marele Tot, omul nu este dect un sir de ncarnri trectoare. El este nemuritor doar n msura n care renaste continuu n urmasi, dar nu poate poseda niciodat totalitatea, rmnnd n conditia de verig ntr-un lant infinit. Maestrul Ruben dezvluie si modalitatea de a stpni spatiul cci, tot ca vremea, bucat cu bucat, poti fi n orice loc dorit. Fiind slasul unui sir infinit de indivizi, omul poate lsa pe pmnt una din variantele arhetipului su. Aceast fiint arhetipal, germen al tuturor rencarnrilor, este n nuvela lui Eminescu umbra. Prin schimbarea vremelnic a identittii dintre umbra nemuritoare si omul trector, individul si nsuseste o frm din atotputernicia divin. Ca urmare, se ajunge la realizaea tuturor dorintelor, dar numai potrivit unui ritual magic nfptuit cu ajutorul formulelor, cci formulele psteaz n ele puterea cuvntului primordial. Pentru a avea sens, cartea lui Zoroastru trebuie citit rsfoind cte sapte file, n felul acesta ea dezvluind tainele universului.

Intmplrile clugrului Dan dovedesc c omul include n sine sursa tuturor posibilittilor, la fel cu o vioar n care sunt nchise toate cntrile. Este ns nevoie de o mn priceput care s stie s le trezeasc, aceea a unui maestru spiritual. Desi posed sursa tuturor fericirilor, dan repet pcatul originar si, astfel, este izgonit din paradisul su lunar. Faptul c tot ce gndeste se nfptuieste imediat, c ngerii i realizeaz orice dorint, l face s cread c a atins conditia de demiurg. Acest abuz nu i se mai iart, fiind imediat amendat. Nuvela se complic deoarece, dup cderea din spatiul edenic, n locul lui Dan se trezeste Dionis. Totul nu a fost dect un vis, iar visul initial al clugrului Dan nu reprezint altceva dect un vis n vis. Prin teme si motive opera lui Eminescu, primul autor romn de proz fantastic, prefigureaz creatia lui Mircea Eliade. La Eminescu apare obsesia insulei ca loc privilegiat, unde eroii ncearc re-crearea unui spatiu primordial. Gsirea unui asemenea tinut paradisiac echivaleaz la cei doi autori cu o iesire din timpul istoric concret, prevestitor de moarte si cu o ntoarcere la conditia uman primordial. Inc n aceast nuvel apare aspiratia clugrului Dan spre un astfel de domeniu privilegiat, unde doreste s ptrund alturi de fiinta iubit. Oh! S-o duc ntr-un pustiu, unde s nu fie nimeni nimeni dect eu si ea; s cobor stelele cerului n ntinderea alb, ca s semene cu ostiri de flori de aur si de argint, s sdesc dumbrvi de dafin cu ntunecoase crri, cu lacuri albastre si limpezi ca lacrima; ca s alerge prin crrile tinuite, prefcndu-se a fugi de amorul meu, si eu s-o urmrescNu! Fr ea ar fi raiul pustiu. In opera romanticului Eminescu gsirea unui spatiu paradisiac este de neconceput fr prezenta iubitei. Cltoria lui Dan si a Mariei, dup ce ajung stpni pe legile timpului si ale spatiului, echivaleaz cu o lung srutare: El puse jos dulcea lui sarcin pe malul mirositor al unui lac albastru, ce oglindeste n adncu-i toat cununa de dumbrave ce-l nconjura si deschidea ochilor o lume ntreag n adnc. Eminescu descrie paradisul lunar n care-si duce Dan iubita: Insulele se nltau cu scorburi de tmie si cu pruni de ambr. Dumbrvile lor ntunecoase de pe maluri se zugrveau n fundul rului, ct prea c din una si aceeasi rdcin un rai se nalt n lumina zorilor, altul s-adnceste n fundul apei. Siruri de ciresi scutur grei omtul trandafiriu a nflorirei lor bogate, pe care vntul l ngrmdeste n troiene; flori cntau n aer cu frunze ngreuiete de gndaci ca pietre scumpe si susurul lor mplea lumea de un cutremur vluptos. Greieri rgusiti cntau ca orologii aruncate n iarb, iar pianjeni de smarald au tesut de pe-o insul pn la malul opus un pod de pnz diamantic, ce sticleste vioriu si transparent, nct a lunelor raze ptrunznd prin el, nverzeste rul cu miile lui unde.. Proza de factur onirico-metafizic (fantastic) a lui Mihai Eminescu reprezint n evolutia fantasticului romnesc un moment de referint, opera sa de ntemeietor impunnd un bogat arsenal de teme si motive reluate n timp de o adevrat scoal de prozatori de exceptie, din rndul crora pot fi amintiti: Gala Galaction, Liviu Rebreanu, Vasile Voiculescu, Laurentiu Fulga, Stefan Bnulescu si mai ales Mircea Eliade. (Gheorghe Glodeanu Fantasticul n proza lui Mircea Eliade, Ed. Gutinul SRL Baia Mare 1993)