Sunteți pe pagina 1din 11

DRAMA - Lucian Blaga - Mesterul Manole demonstratie

Texte ce pot fi alese ca suport al demonstratiei: Bogdan-Petriceicu Hasdeu, Razvan si Vidra; Barbu Stefanescu-Delavrancea, Apus de soare, Viforul, Luceafarul; Camil Petrescu, Act venetian, Danton, Suflete tari, Jocul ielelor, Lucian Blaga, Zamolxe, Tulburarea apelor, Cruciada copiilor, Mesterul Manole; Marin Sorescu, Iona, Matca, Paracliserul. Orientari teoretice Drama este o specie moderna a genului dramatic, avand un continut grav, tratat insa uneori intr-o aparenta maniera comica, ceea ce permite fuziunea celor doua categorii fundamentale ale genului dramatic: comicul si tragicul. Astfel, libertatea de creatie a artistului este mult mai mare decat in speciile "pure", clasice - comedia si tragedia - pentru a se putea urmari surprinderea emotiilor si nu evitarea lor, acceptarea/infruntarea destinului uman, mai ales prin conturarea conflictelor interioare. inceputurile speciei se regasesc in antichitate, in dramele cu satiri. in perioada Renasterii, drama se afirma mai ales in spatiul englez, prin William Shakespeare. in secolul al XVIII-lea, s-a impus de noua ideologie romantica inlocuirea tragediei cu drama, Victor Hugo fiind cel care, pe langa faptul ca va impune drama istorica - ce-si insuseste trasaturile curentului (interesul pentru culoarea locala, pentru trecutul eroic, dezvaluie pasiuni puternice, introduce categoria personajului exceptional, construit in linii antitetice cu alte personaje) -, elimina regulile clasicismului din teatru. in secolul al XlX-lea se observa o evolutie a dramei ca text literar inspre teatralitate, "performare", spectacol. Secolul al XX-lea impune noi tipuri de drama: de idei, mitologica, expresionista, psihanalitica, in raport cu noile estetici. Primul mare reper in istoria romaneasca a speciei este drama istorica Razvan si Vidra, scrisa in 1867 de Bogdan-Petriceicu Hasdeu, in respectul liniilor directoare ale romantismului. Tot in linia istorica, Barbu Stefanescu-Delavrancea publica, in 1909, drama Apus de soare, construita pe doua tipuri de conflicte: unul exterior, intre domnitorul Stefan cel Mare si boieri si altul psihologic - drama batranetii si a mortii. Singura drama caragialiana, Napasta (1890), dezvolta perspective realiste cu accente psihologice. Dramaturgia secolului al XX-lea sta sub semnul teatrului de idei si al expresionismului. Conceptul de drama de idei se naste, in literatura europeana, o data cu drama ibseniana Nora sau O casa de papusi, publicata in 1879. in 1919, Camil Petrescu deschide seria dramelor de idei romanesti cu Jocul ielelor si Actvenetian, urmandu-le imediat Suflete (ari si Danton, piese in care personajele traiesc adevarate revelatii, iar conflictele - evident, interioare -sunt subjugate de luciditate, conform afirmatiei autorului: "Cata luciditate, atata drama". Destinele personajelor se vor consuma intre nazuinta spre absolut si constientizarea imposibilitatii atingerii lui. Lucian Blaga prefera drama in definitia ei expresionista. Dupa cel deal doilea razboi mondial, mai ales in anii 60, limbajul aluziv, esopic, impus de sistemul politic comunist intregii literaturi, dar mai ales celei teatrale, de mai direct impact la public, devine o modalitate de complicitate a creatorului cu publicul spectator.

Ca scriitor dramatic - si nu numai - se va impune Marin Sorescu, cu trilogia nedumeririlor ale carei drame apartin teatrului metaforic. Lucian Blaga: Mesterul Manole Dramaturgia romaneasca interbelica dezvolta, prin operele lui Lucian Blaga si Camil Petrescu, formule estetice moderne, deplasand accentul de la o inlantuire lineara a faptelor inspre drama de idei, privita ca tentatie a absolutului (dramele camilpetresciene), sau ca lupta a constientului cu irationalul (teatrul blagian). Piesele dramatice ale lui Lucian Blaga respecta estetica expresionista, aducand in prim-plan elemente ale mitologiei autohtone (Zamolxe, Mesterul Manole), mistere medievale (Tulburarea apelor), personalitati istorice proiectate in fabulos folcloric {Avram iancu), trairi ale subconstientului eliberate prin gesturi simbolice (Daria, Fapta). Drama Mesterul Manole, publicata la Sibiu, in 1927, dezvolta ideea blagiana conform careia omul traieste "intru mister", reveland conflicte intre el si "fondul universului". Piesa re-construieste mitul creatorului de frumos, conferindu-i alte sensuri decat cele prefigurate in balada populara. Reducerea personajelor la esente, refuzand tipicul, individualul, in favoarea simbolului, a conceptului, ca intruchipari ale marilor stihii, in maniera expresionista, impune o constructie a subiectului relativ simpla: mesterul Manole, impreuna cu zece zidari lucreaza la ridicarea unei biserici. Munca le este insa zadarnicita de "puterile" Pamantului, astfel ca "de saptezeci si sapte de ori" biserica se va surpa. in deznadejde, mesterii apeleaza la o practica magica precrestina, gratie careia numai o fiinta omeneasca, zidita din temelie poate opri Furiile, jertfa avand, astfel, un rol ocrotitor. "intamplator", jertfa-victima este chiar Mira, sotia lui Manole, actul sacrificial fiind potentat la maximum, cu atat mai mult cu cat Mesterul, si nu oricare dintre zidari, va trebui sa indeplineasca sacrificiul. Astfel, tema piesei, conditia tragica a destinului creator, se bazeaza pe constientizarea din plin a insuficientei propriei jertfiri; patima cere renuntarea la tot si adoptarea unei atitudini catabasice, de intoarcere spre abis, pentru o inaltare prin cadere. in final, Manole moare, iar ceilalti zidari, transformati esential de actul creator, nu se mai pot integra vietii cotidiene. Actiunea piesei e plasata in anistorie, cu indicii spatiali si temporali nedefiniti, "pe Arges in jos", in "timp mitic romanesc". E vorba, aici, de un timp si spatiu de germinatie. in aceasta germinatie, personajul Manole primeste dimensiuni demiurgice. Textul incepe ex abrupto, dupa vagi trimiteri spatio-temporale, cu imaginea de Mare Mester in constructii medievale a unui Manole chinuit, inconjurat de multe lumanari (semn al fondului sau spiritual), masurand - iar si iar - "chinuit si framantat". in exterior, Manole e inconjurat de credinta, dar nu e "patruns" de ea, divinul aparandu-i ca un Deus Otiosus, determinandu-l sa-si asume, el, conditia de creator. Atmosfera creata nu este doar stranie, ci si terifianta, staretul Bogumil (personaj aflat la granita dintre malefic si benefic) considerand-o ca o razvratire a adancurilor, ca un blestem asupra lumii: "intr-o seara am iesit pe malurile Argesului. Apele erau crescute pana-n gura vadului. Si, in navala apelor, un sicriu plutind vazui. Apoi altul, pe urma altul, pe urma cinci, pe urma zece, si tot mai multe, pe urma tot mai multe, pe urma fara numar - ca o plutire de trunchiuri spre marile fierastraie. (...) Zidurile tale s-ar prabusi, fiinca le clatina strigoi nelinistiti."

La inceput, Manole pare o fiinta slaba, care nu vrea sa mai lupte cu destinul. El renunta sa inteleaga rational existenta (opreste lucrul si masuratorile) si cauta o solutie magica. Daca, in discutia cu Bogumil de la inceput, Manole vede si alte solutii, Bogumil simte si vede cu ochiul dinlauntru necesitatea sacrificiului - mod de implinire cunoscut si de Manole, dar refuzat mereu: "Manole: Ce sa incep? Bogumil: Ti-am spus. Manole: Nu! Eu nu! Bogumil: Va trebui!" Tot Bogumil va cere si va explica jertfa ca pe o necesitate si o mantuire a sufletului celui care face jertfirea:

"Bogumil: Ochiul cerului sa ne pazeasca. Asculta - coceni de brad cad pe sindrila - poc, poc! Ca un deget care bate-n coperis. Manole, nu crezi oare ca insusi timpul zoreste? - Da, inima ne trebuie - rece! Si mai ales tie - sange rece de sarpe sau serafim. Sufletul unui om cladit in zid ar tine laolalta incheieturile lacasului pana-n veacul veacului. Nu vrei sa pui odata capat acestei griji? Ce e trupul asta? Raia sufletului. Faptuieste, nu cumpani! Sufletul iese din trupul harazit viermilor albi si parosi si intra invingator in trupul bisericii, harazit vesniciei. Pentru suflet e un castig. Manole, fa-ti cruce larga si picura-ti pe inima ceara aceasta topita: numai jertfa cea mare poate sa ajute!" Revolta lui Manole e una omeneasca: "Jertfa aceasta de neinchipuit -cine-o cere? Din lumina, Dumnezeu nu poate s-o ceara, fiindca e jertfa de sange, din adancimi, puterile necurate nu pot s-o ceara, fiindca e impotriva lor." Raspunsul lui Bogumil contine ideea dualitatii lumii si a divinului: "Si daca intru vesnicie bunul Dumnezeu si crancenul Satanail sunt Frati?" Bogumil, ca si Gaman, sunt forte stihiale, creatii cu rol esential in structura dramei. Dialogul dintre Manole si Bogumil inseamna, de fapt, confruntarea intre doua conceptii: religioasa si laica. Manole masoara, calculeaza, construieste, iar Bogumil crede ca, intru inaltare, omul nu mai e stapan pe fiinta sa si nici pe a celor de langa el; puterea nu mai sta in Apa, Foc si Pamant, ci, undeva, in afara sferei noastre de intelegere. Gaman, reprezentare simbolica a pamantului ce se opune zidirii, se scutura "fantastic, imprastiind din lana nisip si pamant cu un sunet prelung, sinistru, nearticulat" imitand "zgomotul ce-l aude de sub pamant" si parand o aratare de poveste. El tresare din somn de cate ori se surpa zidurile si cere jertfa in cuvinte de neinteles: "Se deschid portile fara de chei. Acum iese o putere ce galgaie, acum o zburatoare in vazduh sazvarle, acum o caramida, acum un os, acum un cap - ochi-bazaochi, frunte-valatuc - toate negre nici una curata."

Momentul declansator al conflictului interior este aparitia Mirei, sotia lui Manole, sufletul ingemanat nu numai prin nume. Sfera masculina e alcatuita jumatate barbat, jumatate creator, in reprezentarea mimetica feminina, Ea reprezinta jumatatea de sfera, in timp ce biserica e cealalta jumatate, chiar daca Manole marturiseste: "intre voi doua nici o deosebire nu fac, pentru mine sunteti una." Sferele - si nu jumatatile de sfera - vor putea nunti abia prin "de-savarsirea" suprema. Scena in care Mira, "intr-un fel de extaz strengaresc" joaca pe spinarea lui Gaman e o metafora a jertfei spre bucuria zidirii, in momentul identificarii Mirei insesi cu biserica, "eu sunt biserica -jucaria puterilor", Manole intuieste semnificatia cuvintelor lui Bogumil: numai un suflet neprihanit, Mira, poate invinge intunericul. in studiul Nou-velles variantes roumaines du chant du maitre Manole, semnaleaza ca "dansul Mirei apare ca o exorcizare - si prin gestica, dar mai ales prin

formula incantatorie, imperativa si defulatoare - a pamantului, a stihiei neimblanzite. in cadrul formulei exorcizante apar si semnele sigure ale traseului sacrificial de mai tarziu: Scutura-te, Gamane, voiniceste ca zmeii taramului celuilalt, inca o data - asa - scutura-te! Tu esti pamantul marele, eu sunt biserica - jucaria puterilor! Seninatate - vreau, nestapanitilor - ca toti sunteti innorati si prapastiosi. Manole e chin. Calugarul e stafie intunecata. Tu cutremur. Tara ingrijorare. Vreau sa sfarseasca odata povestea aceasta de spaima si trista nebunie." Venirea solului din partea lui Voda care "mai da ajutor pentru o singura incercare", acutizeaza drama lui Manole, care accepta destinul ce impune necesitatea jertfirii: "Rabdarea lui Voda o mai cer pentru trei zile. Pe urma, ori biserica va ramane dreapta, sau sangele nostru se va slei." E momentul in care, lamurindu-si zidarii sa ramana alaturi de el, Manole se va recunoaste in ipostaza de artist bolnav de creatia sa: "Nu sunt si eu patruns de aceasta boala pana in oase? Nu e dorul de ea si in mine ca un dor de casa?" Abia in acest moment, zidarii vor afla cum biserica-Fata Morgana va putea deveni zidire: "O viata de om se va cladi in zid, jertfa va fi o sotie care inca n-a nascut, sora sau fiica." Cumplitul adevar ii va determina sa se lege unul de altul printr-un la fel de cumplit legamant, dar tot posibilitatea implinirii jertfei ii va impinge spre neimplinirea lui si spre invrajbire: "Al saselea: Asta-noapte, cel putin o data, fiecare din noi a calcat juramantul. (...) Pe tine frate team auzit rugan-du-te: Doamne, sotiei plecate scoate-i in cale serpii padurii, sa se sperie de taratoarele galbene si sa se intoarca acasa. Pe tine te-am auzit zicand: Doamne, umfla cu inspumegare paraul, sa se faca Arges mare, sa nu poata sora sa treaca. Pe tine tot asa: Pune, Doamne, aratare cu spada de foc in usa grajdului sa nu-mi vie fata cu ulciorul de lapte. Iar tu ai murmurat la intaiul cantat: Opreste-mi nevasta si atine-i drumul, prefacandu-te in fulger sau in musca rea, Doamne. in rascoala patimei toti ne-am rugat si fiecare din noi a incercat sa schimbe mersul pecetluit cu juramant al intamplarilor." Tacerea si aparenta seninatate ale lui Manole ii fac sa creada ca au fost atrasi intr-un joc dracesc si isi vor cere dezlegare de juramant. Acum si numai acum poate sosi Mira (bucuria si lumina si viata), incercand sa opreasca ea insasi infaptuirea crimei. Daca jumatatea de sfera-barbat este doborata de destin si chiar incearca sa calce legamantul, cealalta jumatate de sfera, ManoleCreatorul, e cuprinsa de dorul "de-savarsirii". Zidirea Mirei sta sub semnul ludicului, dar al unuia tragic. in uitarea de sine, toti sunt in transa. "Dracii lui Cristos" si Creatorul (lor) sunt "in-stapaniti" de Puterile Pamantului, care implinesc minunea luminii, Biserica, pe care "n-a vrut-o nici Dumnezeu, nici Dracul". Auzind vaierul din zid, Omul se revolta impotriva Creatorului; intr-o ultima razvratire asupra destinului, Manole vrea sa darame zidurile, dar este impiedicat de ceilalti pentru ca, o data terminata Creatia, ea nu mai apartine creatorului, ci lumii intregi. Finalul e doar in aparenta consecinta unui factor exterior: Voda admira "minunea", in timp ce boierii si calugarii cer pedepsirea crimei, vazand in biserica alba "primul lacas al lui Anticrist". intr-un Ev Mediu dominat de bogumilism (reprezentat in piesa de staret), intarind intrepatrunderea elementelor crestine cu cele pagane, nu (mai) poate fi vorba de o crima, cel

putin pentru ca nu exista un Dumnezeu (numai) "crestin". Pe de alta parte, pe Manole nu-l mai atinge pedeapsa venita din spatiul teluricului. El e situat undeva "sus", dupa spusele multimii, "deasupra bisericii", atat trupeste, cat si sufleteste. De acolo, rosteste, revoltat, unui Dumnezeu ce a avut privilegiul de a infaptui fara sacrificiu, doar prin Logosul intemeietor, o apostrofa ce subliniaza tragismul conditiei de artist: "Doamne, pentru ce vina nestiuta am fost pedepsit cu dorul de a zamisli frumusete?" Maretia eroului vine din asumarea constienta a luptei cu destinul, o lupta inutila, pe care Manole o poarta din orgoliu si vocatie creatoare. Daca in balada populara, Manole isi primeste pedeapsa pentru orgoliul sau si isi gaseste sfarsitul din invidia manioasa a lui Voda, in drama blagiana moartea este un gest asumat. Nu e vorba nicidecum de o sinucidere, ci de contopirea si nuntirea suprema cu Creatia si cu Mira. Menirea artistului s-a implinit, el intra in spatiul de Dincolo-de-Fiinta, si, evident, in memoria colectiva.

Lucian Blaga Mesterul Manole Drama Creatorului


Posted on 28 martie 2011 by fullblog10 Drama creatorului de valori durabile in Meterul Manole- de Lucian Blaga

Ca i poezia, dramaturgia lui Blaga atest strnse legturi cu micarea modernist. Chiar nsei denumirile pe care le d unora din piesele sale sunt mrturie direct a nruririi expresioniste: mister pgn (Zamolxe); joc dramatic (Ivanca); pantomim (nvierea). n teatrul lui Blaga, ca i n teatrul expresionist, personajele nu sunt dect simboluri pentru forele stihiale ale vieii. n consecin, la baza conflictului dramatic vor sta contradiciile dintre aceste fore, care acioneaz n spatele personajelor, i nu motive psihologice sau sociale, determinabile istoricete. Drama Meterul Manole a fost publicat la Sibiu n 1927. Peste doi ani n 1929, la 6 aprilie, piesa vedea i lumina rampei, n premier absolut, pe scena Teatrului Naional din Bucureti. Piesa se sprijin pe cunoscuta legend a Mnstirii Argeului, iar autorul altoiete pe sensul metaforic al baladei populare ideea c tot ce e cu adevrat durabil se obine prin jertfe. Cunoscuta tem a jertfei zidirii este cunoscut la toate popoarele din sud-estul Europei, dar balada romneasc este unanim recunoscut ca fiind cea mai aleas ntruchipare artistic. nnoirea i nnobilarea acestui mit strvechi prin valorile nemuritoare dobndite de ndrzneala, tenacitatea i jertfa generaiilor mai noi este strns legat de bogia, strlucirea i unicitatea arhitectonic a mnstirii de pe Arge.Mesterul Manole este o reconsiderare lirico-filozoficaa unui tipar mitic si comportamental cu valoare exemplara pentru existenta spirituala romaneasca .Teatrul mitic blagian are o vadita conototatie tragica , pentru ca asa este destinul omului cu o inzestrare exceptionala , in ordine divina un ales al sortii , iar in cea omeneasca un blestemat de acest har; de aceea, tovarasii lui Manole il supranumeau compatimitor pe acesta si pe buna dreptate Mesterul Nenoroc . Destinul irepetabil al omului de geniu , adancit printr-o suferinta

nemarginita , l-a preocupat pe Blaga si in scrierile sale filozofice, atunci cand analizeaza implicatia raporturilor creatie si absolut.Din constiinta omului ca e o faptura limitata pe toate planurile , se naste dorinta de a crea , confruntata cu absolutul intruchipat de Marele Anonim . Omul creator are nevoie de adevar , de intelegere sintetica a armoniei lumii si de forme artistice nepieritoare , cele trei coordonate reunindu-se in actul creator . Opera de arta implineste nevoia omului de a se depasi , dezmarginindu-si fiinta , dar este si o cale de mantuire a spiritului omenesc. Putem practic descoperi, cititind printre randuri , ca insasi autorul este un asa-zis Manole , el insusi sacrificandu-si viata in scopul creatiei , in scopul descoperirii de idei inovatoare , in scopul evolutiei spirituale a omului. Totodata arta pentru Blaga inseamna relaxarea spirituala , calea prin care sufltetul se desparte de trup tinzand catre spatiul cosmic , parasind spatiul teluric , este oarecum o cale de mantuire a sufletului , o mantuire prin creatie si prin actul creator , un procedeu ce ar reda echilibru universal. Lucian Blaga comprim datele oferite de partea introductiv a baladei i expoziiunea dramei ncepe cu motivul surprii zidurilor. Derutat i aproape descurajat de acest fenomen de neptruns, Manole msoar i socotete n odaia sa de lucru, n prezena stareului Bogumil i a unui personaj ciudat Gman, care doarme ntins pe duumea un somn agitat, bntuit de vedenii terifiante, ce-l fac uneori s tresar i s se comporte n netire. Stareul Bogumil are pentru situaia desperat n care se afl constructorii o singur soluie jertfa. Pentru Manole, jertfa unei fiine umane este iraional i el continu s se frmnte n nehotrre. Conflictul dramei ncepe n momentul n care intr n scen Mira, soia lui Manole. Mira cunoate frmntarea interioar a soului su i a neles sfatul stareului Bogumil. ntre cei doi soi are loc un schimb de replici, la care contribuie i Gman n visurile sale, din care Manole nelege c sfatul stareului Bogumil nu e lipsit de tlc, dar n acelai timp i d seama i de puternica dragoste ce-i leag pe cei doi soi. Acum conflictul e clar i definitiv instalat; el e de natur interioar, izvort din nfruntarea luciditii meterului care construiete nc multe altare, cu necesitatea, care pentru Manole e iraional, de a sacrifica un om, i nu pe oricine, ci pe propria-i soie. Elementele conflictului sunt, aadar, pe de o parte, devoranta pasiune pentru construcie, pe de alta, intensa dragoste pentru via, pentru frumuseea i puritatea ei, toate ntruchipate de Mira. Manole este obligat de jocul sorii s aleag ntre biseric simbol al Vocaiei creatoare i Mira simbol al vieii, al dragostei, al puritii omeneti: biserica i Mira sunt cele dou jumti ale personalitii eroului. Fr una din ele, meterul e anulat ca om. Constatm deci un echilibru perfect al forelor conflictului, i de aici caracterul tragic al acestuia. Blaga va insista asupra acestor frmntri interioare, fcnd din personajul su un erou de tragedie antic, acolo unde balada rezolv aparent simplu mai mult prin sugestie un conflict strnit de clarificarea n vis a cauzei prbuirii zidurilor. Conflictul piesei lui Blaga e tragic pentru c e fr ieire. Ieirea din conflict nu poate avea loc dect prin moartea eroului, o moarte necesar, fr ndoial, iar nu o sinucidere, cum am fi tentai, poate, s credem, sau o moarte accidental, ca n balad. ntreaga desfurare a aciunii relev condiia tragic a creatorului de valori durabile, aflat n lupt cu propriul su destin. Iar dincolo de aceast semnificaie, mitul confer momentului nelesuri nebnuite. Metafora femeie-biseric, devenit transparent prin nsi desfurarea aciunii, trimite cu gndul la vocaia zmislirii, n care biserica e simbol al plsmuirii, unei valori estetice eterne, aa cum femeia reprezint simbolul eternitii prin neclintitul ei destin de a perpetua, nscnd, Omul. Din acest punct de vedere n concepia lui Blaga Mira nu este un personaj cu o identitate social i temporal precis, e un simbol, i n acelai timp, un purttor de cuvnt al autorului, care o dat cu desfurarea ntmplrilor descifreaz i semnificaiile lor. n acelai fel trebuie vzut i Gman, personaj stihial el nsui i simbol, totodat, al forelor iraionale dezlnuite mpotriva raionalului. Manole, dei simbol i el ca mai toate celelalte personaje, evolueaz totui ca un

caracter cu o puternic i problematic personalitate, cu o individualitate distinct, trindu-i intens i neabtut destinul su de martir al frumosului etern. Dar ntmplrile se precipit. Zidurile cad din nou i meterii lui Manole sunt tentai tot mai mult de ideea abandonrii lucrrii. I, ca i cum noul eec nu era de ajuns, din partea lui Vod un sol aduce un ultimatum. Mistuit de arderea patimii sale creatoare i urmrit de ideea jertfei, Manole fgduiete spre uluirea zidarilor o nou ncercare. Cu rspunsul dat de Manole lui Vod aciunea se apropie de punctul culminant. Dar complexitatea compoziional a dramei izvorte din complexitatea personajului ei principal. n permanen Manole evolueaz pe dou planuri fundamentale aflate ntr-o strns condiionare reciproc: unul psihologic i unul al faptelor. n ordine psihologic, aciunea ei, i o dat cu ea, personajul atinge punctul maxim al ncordrii n momentul hotrrii de a jertfi (cnd Manole spune solului c biserica se va ridica, hotrrea e definitiv); n ordinea faptelor, punctul culminant e marcat de zidirea Mirei n temeliile bisericii. Solul pleac i Manole trebuie s deslueasc zidarilor tlcul fgduielii lui. Unii vor s-l prseasc, dar marele meter le strecoar n suflet sentimentul unui destin implacabil care cere o jertf. Hotrrea e pecetluit prin jurmnt. Dup trei zile de ateptare nfrigurat, n care meterii se istovesc n tot felul de bnuieli de nclcare a jurmntului, ale unuia, mpotriva celuilalt i ale tuturor mpotriva lui Manole, apare Mira. Se face un nou pas spre mplinirea unui destin. Mira ns vine pentru a prentmpina un omor pe care-l face rspunztor pe stareul Bogumil. Trecnd prin chinuri mai presus de puterea unui om, Manole ncearc s evite jertfirea Mirei, dar zidarii si l constrng cu virtutea jurmntului fcut. Acolo deci unde balada ncerca evitarea zidirii Anei prin invocarea forelor naturii, Blaga i pune eroul n confruntare direct cu propriii si colaboratori pentru a releva fineea mecanismelor sufleteti antrenate n trirea de ctre marele meter a propriului su destin. n balad natura era un personaj oarecum exterior ntr-o ntmplare oarecare; nevoile teatrului modern oblig pe poet la ntruchiparea forelor naturii n oameni. Dramatismul va fi mai intens, dat fiind confruntarea direct dintre ei. Manole mplinete destinul, cci patima de a zmisli frumosul e nendurtoare. n psihologia frmntat a lui Manole, momentul hotrrii de a jertfi, reprezint n ordinea luptei omului cu natura, la scar istoric, momentul transfigurat artistic al neutralizrii opoziiei dintre natur i cultur. Manole e aici, prin sacrificiul fcut, un erou civilizator, care d oamenilor o nou valoare, etern-durabil, aa cum Prometeu, tot prin sacrificiu, le dduse focul. Blaga nu prsete nici o clip condiia omului. Zidarii triesc din plin febra constructiv a celorlali, dar obsesia vaierului care rzbate din zid i comportarea Mirei n ultimele ei clipe de via l robesc tot mai mult. Tot mai puternic devine contiina c pentru el, ca individ, sacrificiul nu mai nseamn izbnd, ci sectuirea tuturor puterilor sufleteti. Bolnav de iubirea lui pentru Mira, muncit de inutilitatea sacrificrii celei mai de pre fiine, care-i aparinea trup i suflet, n gestul suprem al renunrii nemaigsind iari nici un sens, Manole se rzvrtete mpotriva propriei sale fapte i a celui care i-o ceruse i vrea s sparg zidul pentru a-i elibera iubita. Dar zidarii l opresc: biserica pe care o concepuse, opera pentru care sacrificase totul nu mai aparine autorului ei, ci eternitii. G. Clinescu gsete n aceast scen esena clasic a interpretrii pe care o d L. Blaga mitului Meterului Manole Meterul vrea s drme biserica, dar norodul l d la o parte. Mulimea nu vrea s tie de autor, el nu recunoate dect opera. Finalul dramei din nou se disociaz de balad. n balad, dup terminarea bisericii, marele meter declara, c vrea s construiasc Alt monastire,/ Pentru pomenire,/ Mult mai luminoas/ i mult mai frumoas!. n dram, insistena autorului se concentreaz asupra condiiei dramatice a creatorului, de unde gestul de rzvrtire mpotriva propriei lui opere. Biserica rmne dreapt Ea are acum zugrveli, clopote i cri. Domnitorul vine cu alai s vad minunea i s se bucure de strlucirea ei. Boierii i clugrii ns l acuz pe Manole de crim i socotesc

biserica lui ntiul lca al lui Anticrist. Acest conflict n aparen secundar nu este, de fapt, altceva dect exteriorizarea unor contradicii existente n sufletul lui Manole, nc de la nceputul dramei. El se i manifest de altfel prin dezacordul dintre marele meter i stareul Bogumil i prin ezitrile lui Manole de a se hotr asupra jertfei. Izvorul acestei contradicii se afl n incompatibilitatea mitului precretin al jertfei cu religia cretin, care nu accept ideea uciderii. Se clarific astfel sensurile mitice pe care le aduce n dram Bogumil, clugr atemporal, altfel dect clugrii care cer osndirea lui Manole pentru crim. Dar osnda nu mai ajunge la marele meter. El i-a depit condiia, cucerind eternitatea i atingnd absolutul prin creaia sa zmislit din suferin. Judecarea lui Manole prin raportarea la cea ce tocmai isprvise nu mai e posibil. El nu mai aparine clipei, nic

Mesterul Manole - Caracterizare


Lucian Blaga se personalizeaz in contextul literaturii romne ca un scriitor de excepie deoarece prin el, literatura noastr regsete amploarea extraordinar a viziunii asupra naturii, spre Totul cosmic i spre sensul lui metafizic pe care le cucerise prin Eminescu. Meterul Manole este o dram de idei, avnd la baz mitul estetic al creaiei, realizat prin jertf i suferin. A aprut la Sibiu in 1927, iar la 6 aprilie 1929 a avut loc premiera spectacolului. Tema dramei este destinul creatorului mcinat de patima creaiei. Meterul Manole este protagonistul dramei care evoluioneaz in oper fiind prezentat ca o individualitate. Celelalte personaje se raporteaz la personlitatea sa, ca purttoare ale unor idei i concepii, mai puin sunt caractere distincte. Manole, prin destinul su creator este un erou de tragedie antic i, in acelai timp, este un Prometeu, un erou civilizator fiindc este nevoit s aleag intre pasiunea devastatoare pentru creaie i iubire, dragoste de via. Portretul fizic al lui Manole lipsete aproape cu desvrire, fiind menionat doar o singur trstur fizic de ctre Mira: pr negru. In schimb, el este caracterizat direct de alte personaje, reliefndu-se astfel, alte trsturi ale lui. Mira il vede ca pe o inim fr odihn, gnd treaz, visare fr popas. Ins atunci cnd afl c vrea s jertfeasc pe cineva pentru a zidi biserica, ea il numete uciga: nou ucigai, cu Manole zece. Pentru cei nou zidari el este Meterul Nenoroc, cel de-al aselea indrznind chiar s-i mrturiseasc c Eu te-am urt i te-am iubit cel mai tare. In schimb, este considerat de ctre sol un mesager al adevrului. Manole se autocaracterizeaz, recunoscnd c este stpnit de patima creaiei, care il mistuie pe zi ce trece: pentru biseric zilnic mor, e foc ce mistuie () i e pedeaps i e blestem. De asemenea, el se autocaracterizeaz ca o persoan blnd, ins cu un suflet amar mpcat: braul meu e blnd. Uite ochii mei astzi sunt blnzi. i blnd e i mersul meu, i statul in picioare (). sufletul e aa de sfrit, c nu poate s fie dect amar impcat. Tot ce mi-a rmas e slbticia cuvntului.

Limbajul pe care Manole il folosete pin la convorbirea cu solul este unul incrcat de metafore i simboluri. Dar mai apoi, el alterneaz spre un limbaj propriu, transparent, acesta modificnduse in dependen de funcia lui. Cnd misterul i iraionalul domin scena, limbajul e metaforic i plin de simboluri, iar cnd luciditatea i judecata raional e prezent, limbajul e unul propriu. Manole este un personaj complex prin frmntrile sale dramatice, prin intrebrile pe care i le pune, prin strile att de contradictorii prin care trece i evolueaz pe dou planuri fundamentale, aflate intr-o strns condiionare reciproc: unul psihologic i unul al faptelor. Ca personaj intr-o dram modern, Manole evolueaz ca un caracter cu o puternic i problematic personalitate, cu o individualitate discret. Toate acestea fac din el un personaj de tragedie antic ce-i triete intens i neabtut destinul su de martir al frumosului. Gndurile lui reflect zbuciumul luntric i conflictul interior, acestea fiind schiate prin intermediul monologului interior i al introspeciei: Cine-mi drm zidurile? exprim o stare de nedumerire i incertitudine; Care voin nu s-ar cltina? sugereaz o stare de indoial; Doamne, Doamne, de ce m-ai prsit? invoc sigurtatea tragic a omului prsit de creatorul su; Jertfa asta de neinchipuit cine o are? exprim o stare de indignare; Mi-e aa de greu, printe! sugereaz o stare de neputin i neajutorare; Ajut-m cuvioase! O, cte piedici, cte mpotriviri! el cere ajutor fiind disperat. De asemenea, prin intermediul gndurilor, sunt relevate superioritatea i inteligena personajului: Luntric, un demon strig: cldete! Pmntul se imptorivete i strig: jertfete! ceea ce sugereaz o stare de incontien i de lupt cu el insui, iar astfel, se relev c creaia inseamn pentru el patim i mistuire, iar prin sintagma biserica se va inla! se exprim contientizarea i hotrirea artistului. Manole triete intr-un mediu care-l ajut s se detaeze de lume, iar drama lui este ineleas doar de trei personaje: Mira, Bogumil i Gman. Personajul triete o serie de conflicte: cu sine insui fiind forat s aleag intre cele dou jumti: Mira sau biserica, cu meterii care il imping spre jertfire, astfel, relevndu-se fineea mecanismelor sufleteti, antrenate in trirea sa de ctre marele meter propriului su destin; i conflictul cu boierii i clugrii care cer pedeapsa lui. In momentul zidirii Mirei, Manole, prin sacrificiul fcut, e un erou civilzator care d oamenilor o nou valoare, etern-durabil, la fel cum Prometeu, tot prin sacrificiu, le dduse focul. In acest mod, el i-a depit condiia, cucerind eternitatea i atingnd absolutul prin creaia sa zmislit din suferin. Bolnav de iubirea lui pentru Mira, muncit de inutilitatea sacrificrii celei mai de pre fiine, care-i aparinea cu timp i suflet, in gestul suprem al renunrii nemaigsind iari nici un sens, Manole se rzvrtete impotriva propriei sale fapte i a celui care i-o ceruse i vrea s sparg zidul pentru a-i elibera iubita, ins este oprit de zidari deoarece opera de art creat nu mai aparinea lui, ci eternitii i decide s se sinucid, aruncndu-se in vzduh de pe biseric. Tragismul morii lui Manole const in faptul c el era deja mort in plan spiritual cnd a zidit-o pe Mira i nu-i mai rmnea s moar dect in plan fizic. Astfel, are loc ntregirea cuplului primordial, ei fiind suflete-pereche, unii in moarte aa cum au fost in via. Mitiznd spiritualitatea tradiiilor autohtone, prin idei filosofice i limbaj metaforic de srbtoare, Lucian Blaga, un Meter Manole al cuvntului, nfptuiete o creaie litarar naional i universal.

Publicitate:

Trimis de noema din 20 Martie 2009 Lucian Blaga, unul dintre scriitorii literaturii romane, a manifestat o bogata activitate literara, dovada fiind operele sale: poezii (Poezii, Lauda somnului, La cumpana apelor, Poemele luminii), piesele de teatru (Zamolxe, Anton Pann, Arca lui Noe, Mesterul Manole) sau lucrarile sale de eseistica, filozofie, aforisme si memorialistica (Filozofia stilului, Trilogia cunoasterii, Spatiul mioritic, Geneza si sensul culturii, Pietre pentru templul meu). Drama Mesterul Manole a aparut in 1927 la Sibiu, iat in 1929 are loc premiera piesei la Teatrul National din Bucuresti. Este o drama mitica expresionista si de idei, datorita influentelor mitice si expresioniste pe care le are. Tema piesei o constituie destinul tragic al creatorului, stapanit de patima sa, ca de o boala. Personajul central al dramei de idei Mesterul Manole este mesterul Manole, la care se raporteaza toate celelalte personaje. El este creatorul de arta, un martir al frumosului, deoarece creatia inseamna pentru el, patima si mistuire: Launtric, un demon striga: cladeste! Pamantul se impotriveste si striga: jertfeste! Portretul fizic al lui Manole este foarte sumar schitat, lipsind cu desavarsire. Singura trasatura fizica mentionata si ilustrata prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje, mai precis de Mira, este ca are par negru. Celelalte trasaturi ale lui Manole sunt puse in evidenta atat prin mijloace de caracterizare directa, cat si prin mijloace de caracterizare indirecta. Astfel, prin intermediul autocaracterizarii este ilustrat faptul ca Manole este stapanit de aceasta patima pentru creatie, care il mistuie pe zi ce trece. (pentru biserica zilnic mor, e foc ce mistuie si e pedeapsa si e blestem). Prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje sunt reliefate alte trasaturi ale lui Manole. Mira il vede ca pe o inima fara odihna, gand treaz, visare fara popas, si in momentul in care afla ca acesta, impreuna cu cei noua zidari, vor sa jertfeasca pe cineva pentru zidirea bisericii nu se abtine sa il numeasca ucigas (noua ucigasi si cu Manole zece). Solul il considera un mesager al adevarului, zidarii il numesc Mesterul Nenoroc, cel de-al saselea marturisindu-I ca Eu te-am urat si te-am iubit cel mai tare. Faptele lui Manole releva faptul ca este tipul creatorului, pasionat de arta, de frumos, din aceasta cauza fiind dominat de un hybris. Este un erou tragic pentru ca incearca sa atinga absolutul, dar isi constientizeaza neputinta de a avea totul in plan uman. Surprins intr-o situatie limita, este fortat sa aleaga intre cele doua jumatati: Mira si biserica, si este constient ca pierderea uneia dintre ele il va anihila. Gandurile lui reflecta zbuciumul launtric si conflictul interior, fiind infatisate prin intermediul monologului interior si al introspectiei. Ele stabilesc cele doua forte ale conflictului: dragostea

pentru Mira si patima pentru creatie. Tot prin intermediul gandurilor sunt relevate superioritatea si inteligenta personajului. Initial, acestea exprima indoiala, refuzul jertfei, iar in final exprima constientizarea si hotararea, ilustrata si prin sintagma biserica se va inalta!, care devine lait motiv pentru Manole. Din punctul de vedere al limbajului, Manole are un limbaj profetic, pentru ca Mira ii spune Tu inceput si tu sfarsit, tu totul, metaforic, numind-o pe Mira altarul bisericii. Limbajul sugereaza revolta mesterului, prin interogatii si exclamatii retorice. Mediul in care traieste Manole este un spatiu specific, care il ajuta sa se detaseze de lume, drama fiindu-I inteleasa doar de cateva dintre personaje, Bogumil, Mira si Gaman. Mediul este cel care diferentiaza o lupta intre Manole omul si Manole artistul. Din relatiile cu ceilalti se observa superioritatea personajului, el reusind sa ii inchida pe mesteri intr-un cerc de vraja. De asemenea, toti ceilalti recunosc fascinatia pe care o exercita Manole asupra zidarilor. Bogumil a fost considerat o alta fata a creatorului, fiind cel care constientizeaza necesitatea jertfei. El este cel care raspunde revoltei creatorului: Cine e? Ce e? Nu e apa, nu e foc, sunt puterile. Numele lui sugereaza dualitatea umana, intre bine si rau, Dumnezeu si Satana, suflet si trup, sacru si profan. Gaman este simbolul stihiilor ce se opun zidirii. A fost socotit unul dintre profetii teatrului romanesc, in piesa, fiind cel care intuieste ca Mira va fi jertfita: Tu-inger, tu-copil, tu-piatra. Premonitia lui Gaman se adevereste: Sa tacem, sa tacem, visul se va implini, dar linistea nu o vom mai gasi. Relatia dintre ei este indisolubila, el fiind cel care in final intuieste starile creatorului si aude impreuna cu acesta cantecul din zid. Al saselea zidar este razvratit, dar credincios vesnic lui Manole. Destinul lui se apropie de cel al lui Iuda, dar in final ajunge sa creada in minunea savarsita. Mira este cea impreuna cu care Manole intregeste cuplul primordial, ei fiind suflete-pereche,...