Opera epică se distinge printr-o suită de particularități ce o diferențiază
de cea lirică, atât la nivelul conținutului, cât și la nivelul formei. Fragmentul citat aparținând creației „ ......”, întrunește câteva din trăsăturile operei epice, încadrându-se în genul literar aferent. Un prim argument îl constituie relația dintre instanțele comunicării natative. Astfel, pe parcursul discursului diegetic, naratorul heterodiegetic/homodiegetic, instanță epică fictivă, enunță dintr-o prespectivă obiectivă/subiectivă, utilizând persoana a III-a/I : „.....” (dau 4 verbe ca exemplu). De asemenea, se observă prezența personajelor considerate de exegentul Rolland Barthes „ființe de hârtie”. Rotițe ce pun în mișcare mecanismul lumii ficționale, personajele sunt instanțe din interiorul operei, ce enunță în timpul istoriei (acțiunea propriu-zisă) ca emițători și receptori de mesaje. În fragmentul citat, în acțiune sunt implicate următoarele personaje: (le enumăr). Un alt argument îl prezintă ancorarea acțiunii în timp și spațiu prin intermediul unor indici specifici ce compun cronotopul; cronos - timp, topos – spațiu: „.....” (dau câte trei cuvinte/structuri ce indică timpul și spațiul). În ceea ce privește modurile de expunere, se observă frecvența narațiunii/ dialogului. (Dacă am narațiune voi preciza: „Prin intermediul narațiunii sunt înfățișate faptele personajelor (dau citat cu verbe ce evidențiază faptele)”. Dacă am dialog voi preciza: „Prin intermediul dialogului sunt evidențiate vorbele personajelor care contribuie la caracterizarea lor indirectă „....”. ( voi da replici care evidențiază trăsături de caracter).). Dialogul/ narațiunea se împletește armonios cu descrierea literară de tip tablou „....” și/sau de tip portret „...”. Totodată, scriitorul ..... este o instanță din afara operei, o personalitate, ce se adresează unui lector concret și subordonează toate celelalte instanțe ale textului.
În concluzie, prin toate aceste argumente a fost demonstrată apartenența