Demonstrație GEN EPIC

Epicul reprezintă o forma fundamentală a creativității literare,

manifestându-și supremația în raport cu liricul și cu dramaticul prin vechime și
legătură primordială cu mitul.
Subiectul creator se exprimă indirect, mediat, prin intermediul unui
narator (tipul) care prezintă o acțiune în care (rezumăm acțiunea).
Oricât de diferite sunt formele epicului, prin întindere sau natura
conținutului, doi parametri configurativi rămân constanți: Narațiunea ca mod
de expunere și personajele (le caracterizam pe scurt).
În concluzie, textul suport configurează morfologia epicului prin: narator
(tipul), acțiune (tema textului) personaje (enumerate), moduri de expunere
(enumerate).

Demonstrație GEN LIRIC

Marginalizat în Antichitate și chiar o buna parte din Renaștere, liricul se

impune canonic în secolul al XVII-lea, când teoreticianul L. Muratori admite că
acesta reprezintă un gen distinct fundamental, individualizat prin natura
conținutului exprimat.
Constanta semantică a textului este ... susținută de motivele (Comentăm
pe scurt textul și o idee poetică la 4-5 versuri).
În genul liric, semanticul face corp comun cu formalul, prin varietatea de
procedee artistice utilizate (luăm 2-3 figuri de stil și imagini artistice și le
comentăm)
În concluzie, textul citat este unul liric prin excelență, cuvântul
epuizându-și valențele în însuși actul rostirii poetice.

Demonstrație GEN DRAMATIC

Gen proxim, disputat atât de literatură, cât și de teatru, dramaticul

propune episoade de viată frustă, vie. Unul dintre acestea este cel în care
(rezumat).
Specific genului dramatic este organizarea acestuia în acte, scene și
tablouri: (precizăm actul, scena din text). Aportul discret al regizorului se
realizează în didascalii, care au rolul (vezi triplul rol al didascaliilor și ce se
potrivește din cele 3 în fragmentul citat)
În concluzie, dramaticul reprezintă o formă hibridă de manifestare
artistică, în care își dau mâna mișcarea literară și spectacolul teatral într-o
osmoză deplină.
Comentariu VALOAREA STILISTICĂ A VERBELOR

Opera literară este o realitate estetică sui generis cu o natură duală

imanentă și transcendentă, finită și infinită în același timp , funcționând ca
obiect concret, dar și ca produs al actelor de conștiință pe care le declanșează.
Textul suport, unul literar are drept constantă semantică (pentru liric: o
idee la 4-5 versuri; pentru epic și dramatic: rezumăm textul).
Expresivitatea textului are surse multiple și se manifestă inclusiv la nivel
morfosintactic ce transmite modul și timpul din punct de vedere stilistic:
(comentam valoarea stilistica, la epic: se referă la acțiuni; la liric: se referă la
sentimentele eului liric).
În concluzie, literatura e condiționată de limbaj și dezvoltă limbajul,
conferind verbelor, și nu doar lor, o calitate superioară, artistică, care depășește
statutul de simplu vehicul al informației.

Comentariu cu EVIDENŢIEREA A DOUĂ TRĂSĂTURI ALE DESCRIERII

Textul descriptiv se constituie ca un inventar de lexeme, o rețea verbală

centrată pe un cuvânt temă, cu funcție metonimică, in raport cu întregul.
Analizată ca o colecție de elemente grupate în jurul unui centru tematic,
descrierea fixează un cadru și deschide cititorului un orizont de așteptare.
Textul suport este o descriere subiectivă de tip tablou/portret , care are
drept constantă semantică ... văzută ... .
Eul liric/Naratorul transmite sentimente de ... materializate la nivelul
conținutului prin multitudinea de procedee artistice folosite (comentăm o
figură de stil + o imagine artistică; la descrierea de tip porter caracterizăm
personajul) .
O altă trăsătură a descrierii subiective este inocularea unei stări de ...
cititorului, care este transpus in lumea ficțională a peisajului descris.
În concluzie, textul ( x ) întrunește caracteristicile unei descrieri
subiective de tip tablou/portret prin care actul literar își relevă întreaga paletă
de bogăție artistică.
CARACTERIZAREA DE PERSONAJ

Epicul reprezintă o formă fundamentală a creativității literare,

manifestându-și supremația în raport cu liricul și cu dramaticul prin vechime și
legătură primordială cu mitul. Constanta semantică a textului suport este
(precizăm felul de narator) prezintă un episod în care (rezumăm textul).
În cadrul textului epic, personajul dobândește o dimensiune aparte,
privilegiată. Personajul principal al textului este ... prezentat de către naratorul
(precizăm tipul de narator) în manieră realistă (dacă se narează la persoana a
III-a) / modernă subiectivă (dacă se narează la persoana I), utilizând în
portretizarea sa mijloace de caracterizare variate: (caracterizăm personajul)
În concluzie, personajul ( x ) se încadrează în tipologia (categoria umană
de care aparține) având un statut privilegiat specific prozei realiste/ având un
statut secundar specific prozei moderniste.

Comentariu GEN EPIC

Reprezintă o formă fundamentală a creativității literare, manifestându-și

supremația în raport cu liricul și cu dramaticul prin vechime și legătură
primordială cu mitul. Constanta semantică a textului este: (precizăm tipul de
narator)
Discursul autodiegetic/heterodiegetic, prezintă un episod în care
(rezumăm textul).
Personajele textului: (caracterizăm unul sau două personaje).
În concluzie, textul suport configurează morfologia epicului prin narator,
acțiune și personaje.

Caracterizare PERSONAJ DRAMATIC

Gen proxim, disputat atât de literatură cât și de teatru, dramaticul

propune episoade de viață frustă, vie. Unul dintre acestea este cel care
(rezumăm textul).
Protagonistul textului suport este ( x ) reprezentând tipologia omului
(caracterizăm personajul, precizând mijloacele de caracterizare; dacă se cere
relația dintre doua personaje, mai caracterizăm un personaj, precizând raportul
existent între ele).
În concluzie, dramaticul, această formă hibridă de manifestare artistică
propune personaje apropiate cititor/spectator prin modul de manifestare.
Comentariu GEN LIRIC

Textul-suport, unul liric, are drept constantă semantică ... , susținută de

motivele: (opțional curentul literar). Titlul textului propune o primă cheie de
interpretare a textului. El are o valoare sintetică/analitică și sens
denotativ/conotativ (comentăm titlul).
Se formuleaza o idee la 4, 5 versuri din text, punându-se accent pe ce
simte, transmite sau descrie eul liric.
La nivel formal, varietatea de procedee artistice utilizate amplifică
expresivitatea textului (comentăm figuri de stil și imagini artistice)
În concluzie, textul suport, unul liric, dă cuvântului un statut privilegiat
prin care își epuizează valențele în actul rostirii poetice.

ARTA POETICĂ

Marginalizat în Antichitate și chiar o bună parte din Renaștere, liricul se

impune canonic în secolul al XVIl-lea, când teoreticianul L. Muratori admite că
acesta reprezintă un gen distinct fundamental, individualizat prin natura
conținutului exprimat.
Constanta semantică a textului este o arta poetică, în care eul creator își
exprimă concepția despre lume și viață, despre rolul artei și menirea artistului
în general. (Comentam textul precizând ce viziune are poetul asupra lumi)
În concluzie, textul citat este o artă poetică, consacrând viziunea
autorului ( x ) despre lume.

Rolul MODURILOR DE EXPUNERE

Epicul reprezintă o formă fundamentală a creativității literare,

manifestându-și supremația în raport cu liricul și cu dramaticul prin vechime și
legătură primordiala cu mitul.
Eterogenitatea textului suport se manifesta nu doar semantic , ci și
formal prin îmbinarea modurilor de expunere: ...
Narațiunea fixează reperele spațio-temporale ale acțiunii prezentate de
naratorul (rezumăm textul).
Dialogul dintre ... și ... amplifică emoția transmisă de textul suport,
evidențiind: (tema dialogului) și dinamizând acțiunea.
Descrierea are scopul de a temporiza șirul evenimentelor, caracterizând
personajul: (sau redând trăsăturile unui colț de natură).
 În concluzie, textul citat configurează morfologia epicului prin variația
modurilor de expunere folosite.

Rolul DIALCOGULUI DRAMATIC

Gen proxim, disputat atât de literatură cât și de teatru, dramaticul

propune episoade de viață frusta, vie. Unul dintre acestea este cel în care:
(rezumăm textul).
Specifică genului dramatic este organizarea acestuia în acte, scene și
tablouri și utilizarea dialogului dramatic ca mod de expunere. Acesta crește
considerabil tensiunea actului scenic, reliefând emoția puternică a personajelor
(prezentăm conținutul dialogului)
O altă trăsătură a acestui mod de expunere este dinamizarea textului
dramatic pentru a oferi un spectacol teatral pe măsură (exemple din text).
În concluzie, dialogul dramatic creează o atmosferă propice reprezentării
scenice, făcând acest tip de text mult mai ușor de receptat.

Apartenența la curentul TRADIŢIONALIST

Apărut în perioada interbelică, pe plan autohton, tradiționalismul

promovează o poezie a sensibilității metafizice, a teluricului și a sevelor
pământului, urmărind impunerea unei viziuni a istoriei în care genul autohton
luptă cu formele de viață citadine. La acestea se adaugă autohtonizarea
tradiției religioase și inspirația din folclor.
Constanta semantică a textului suport este una specific tradiționalistă ...
susținută de motivele: ... .
O altă trăsătură a acestui curent literar este ... materializată la nivelul
conținutului prin ideile poetice și varietatea stilistică (comentăm textul).
În concluzie, textul citat este un manifest literar al tradiționalismului prin:
... , care a adus un suflu nou identității noastre naționale.

ROMANTISMUL

Apărut în Franța, la începutul secolului XIX-lea ca o reacție împotriva

clasicismului , romantismul îl are drept promotor pe Victor Hugo, având drept
trăsături: primatul subiectivismului, fantezia creatoare, apelul la istoria
naționala și la trecutul glorios.
Textul suport are o tema specific romantica ... , susținută de motivele ... .
Canoanele romantice se regăsesc și la nivelul procedeelor artistice, prin care
textul își relevă semnificațiile (figurile de stil și imagini artistice, în special epitet
și comparație).
În concluzie, textul ( x ) promovează (trăsăturile romantismului prin
tema: x și ... ).
MODERNISMUL

Modernismul include mișcările artistice care desemnează o ruptură față

de tradiție și a fost teoretizat în mișcarea "literară românească" de Eugen
Lovinescu. Această mișcare literară dinamitează atât forma cât și semantica
textelor.

PROZA

Naratorul coboară din fotoliul omniscienței pentru a participa activ la

acțiune în calitate de personaj / martor.
Trăirea autentică înlocuiește caracterul impersonal, iar perspectiva
narativă se subiectivizează (povestim acțiunea din fragment).
Discursul autodiegetic / homodiegetic conține o puternică notă analitică
dată de monologul interior / introspecția / analiza psihologică (alegem ce se
potrivește și precizăm exemple din text)
În concluzie, textul modernist ( x ) aduce un plus de emoție/ trăire/
autenticitate prin subiectivizarea perspectivei narative, participarea directă a
naratorului la acțiune și prin utilizarea unor tehnici narative moderne în
realizarea discursului narativ. (exemple – gen acțiune anacronică)

LIRIC

Limbajul poetic se intelectualizează, eul liric dezvoltă o subiectivitate

maximă, exprimând sentimente puternice de (comentăm textul referindu-ne la
temă și la o idee poetică transmisă).
O altă trăsătură modernistă se observă la nivelul formei: canoanele
prozodice sunt dinamitate lăsând loc unor inovații precum dispariția rimei,
apariția ingambamentului, metafore plasticizante, cultivarea versului liber, a
versurilor inegale. (alegem din această listă ce se potrivește în text)
În concluzie , în textul ( x ) se regăsesc elemente moderniste atât la
nivelul formei cat și al conținutului.
REALISMUL

Apărut ca o reacție împotriva romantismului, la mijlocul secolului XIX, în

Franța, realismul denumește o concepție artistică care are ca preocupare
reprezentarea obiectivă a realității, prezentată de către un narator omniscient,
un mic demiurg pentru acțiunea relatată.
Tema textului citat ( x ) este de origine realistă prezentând (numim tema
și rezumăm textul)
O altă trăsătura realistă se remarcă la nivelul limbajului folosit: concis
fără prea multe podoabe stilistice, sobru și impersonal: (exemple din text de
verbe și pronume la persoana a III-a și cuvinte cu sens propriu)
În concluzie, textul ( x ) prezintă în mod realist aspect din viața ... .

SIMBOLISMUL

Apărut în Franța, la începutul secolului XX, simbolismul pune accent pe

latura estetică a literaturii, cultivând o poezie bazată pe muzicalitate și culoare.
Opera literară ( x ) Dezvoltă o temă specific simbolistă (precizăm tema și
comentăm o imagine artistică ce are legătură cu tema).
O altă trăsătură simbolistă o reprezintă cultivarea simbolului /
corespondența dintre elementele naturii și starea sufletească a eului liric /
cultivarea laitmotivului, a refrenului, a versului liber cu caracter concluziv.
(alegem ce se potrivește în text)
În concluzie, textul suport conține inserții simboliste (le înșirăm), atât la
nivelul formei cat și la nivelul mesajului transmis.

CLASICISMUL

Apărut în Franța, la începutul secolului XVIl-lea, clasicismul dezvoltă o

reacție împotriva mișcării renascentiste, pledând pentru puritatea speciilor
literare și îmbinarea adevărului cu frumosul.
Textul ( x ) aparține clasicismului prin dezvoltarea unei teme specifice
(precizăm tema), prin rigoarea compoziției, punându-se accentul pe detaliu
(prezentăm acțiunea scoțând în evidență detaliile).
 O altă trăsătură a clasicismului regăsită în textul citat o reprezintă:
aspectul moralizator / inspirația din scrierile antichității / prezentarea unor
personaje cu însușiri morale deosebite. (alegem ce se potrivește în text)
În concluzie, textul citat se încadrează în curentul literar clasicism.

PAŞOPTISMUL

Mișcarea pașoptistă pune bazele literaturii române, promovând un

romantism de tip Biedermyer. Textul citat are o temă specific pașoptistă
(inspirația din trecutul glorios al poporului)
O altă trăsătură specifică acestui romantism minor promovat de
pașoptiști este caracterul moralizator / exotismul / idilismul / promovarea unor
figuri legendare ale unor domnitori / satirizarea unor moravuri ale societății.
(alegem ce se potrivește în text)
În concluzie, textul ...Promovează principii specifice ideologiei
pașoptiste, fiind teoretizate de Mihail Kogălniceanu în revista "Dacia Literară ".

NEOMODERNISMUL

Neomodernismul prinde contur în literatura româna în timpul celui de-al

Doilea Război Mondial și se cristalizează în jurul revistei Albatros și al
cerchiștilor, promovând expansiunea imaginației, limbajul poetic surprinzător,
dar solemn în același timp, ce implică parodia, umorul și ironia.
Constanta semantică a textului-suport este una specific neomodernista
... , susținută de motivele ... . Eul liric dezvoltă un discurs de tip confesiune,
marcat de o afectivitate puternică (comentăm textul, o ideea la 4-5 versuri).
Canoanele neomoderniste se regăsesc și la nivelul formei, observându-se
predilecția pentru limbajul metaforic (exemple de metafore) și pentru înnoirea
elementelor prozodice: (rimă variabilă, măsură inegală a versurilor, îmbinarea
ritmurilor + exemple).
În concluzie, textul citat reprezintă un manifest literar al
neomodernismului prin: confesiunea eului liric, stările lui marcate de o
afectivitate exacerbată și negarea versificației clasice.

POSTMODERNISMUL

Generația optzecistă din literatură română își propune recuperarea

trecutului, prin asumarea ironică sau critică a tradiției, apelând la
intertextualitate, colaj și meta textualitate și dând naștere astfel unui nou
curent literar: postmodernismul.
Textul suport se bazează pe intertextualitate, făcând trimitere la diferiți
autori și opera din trecut: (exemple). La nivel semantic, se observă cultivarea
spiritului ludic și parodic (rezumăm textul), scoțând în evidență aceste lucruri.
O altă trăsătură postmodernistă se observă la nivelul lexicului folosit:
varietatea registrelor limbii (exemple din text) și prezența unor cuvinte
inventate (exemple, dacă este cazul).
În concluzie, trăsăturile postmoderniste ale textului citat se regăsesc atât
la nivelul formei, cât și al conținutului.

UMANISMUL

Curent literar al Renașterii, caracterizat prin dorința de valorificare a

tradiției culturale a Antichității și a specificului național, prin idealul omului
universal, definit prin libertate, demnitate și perfectibilitate, umanismul
românesc se cristalizează abia în secolul al XVIl-lea, mult mai târziu decât în
restul Europei.
 Constanta semantică a textului suport este una de sorginte umanistă:
valorificarea istoriei naționale, a trecutului glorios (rezumăm textul citat).
O altă caracteristică a textului care ține de umanism este ... originea
latină a poporului român / așezarea omului în centrul Universului /
emanciparea lui prin cultură (se va vedea în textul respectiv și se va alege una).
În concluzie, textul citat se constituie că un manifest al umanismului prin
(se înșiră trăsăturile umaniste găsite în text).

ILUMINISMUL

Iluminismul reprezintă o mișcare ideologică, apărută în Franța în secolul

al XVIII-lea, care aprofundează umanismul și îl diversifică prin identificarea
căilor potrivite de a forma omul social. lluminismul românesc urmărește
dezvoltarea conștiinței naționale a românilor din Ardeal, originea română și
latinitatea limbii române.
Constanta semantică a textului citat este una specific iluministă:
îndemnul la unitate națională și la lupta pentru păstrarea libertății (rezumăm
textul).
O altă trăsătură a acestui curent prezența în text este ideea făuririi
destinului prin forțe proprii, detașându-se de mulțime figuri emblematice:
(exemple din text).
În concluzie, deși nu este o mișcare eminamente literară, iluminismul
constituie un punct emblematic în evoluția literaturii române.

ROLUL PROZEI ÎNTR-UN TEXT LITERAR

Marginalizată în Antichitate și o bună parte din Renaștere, creația epică

în proză a început să ia avânt în secolul al XII-lea, bucurându-se de un real
succes în rândul cititorilor. Doi sunt parametrii configurativi ai acestui tip de
creație: narațiunea raportată la temporalitate și personajele raportate la
dialog.
 În textul citat, naratorul (precizăm tipul) prezintă o acțiune în care
(rezumăm acțiunea).
Personajele textului sunt (le caracterizăm succint).
În concluzie, proza a ajuns să submineze autoritatea speciilor înalte, în
versuri, gen epopee sau poem, și să depășească zona periferică a câmpului
de ființare a literaturii.

DEMONSTRAŢIE CĂ ESTE BASM CULT

"Oglindire a vieții în moduri fabuloase", după cum îl numea George

Călinescu, basmul cult reprezintă o formă arhaică a epicului, în care ni se relevă
un fantastic de tip miraculos, la nivelul întâmplărilor, iar la nivelul personajelor,
protagonistul parcurge un drum inițiatic, care se încheie cu maturizarea sa.
Constanta semantică a textului citat este una clasică pentru basme: lupta
dintre bine și rău, încheiată cu victoria binelui (rezumăm acțiunea, cu scoaterea
în evidență a caracterului miraculos al acesteia).
La nivel formal, se observă prezența formulelor clasice specifice
basmelor de început sau de sfârșit sau prezența cifrelor magice sau prezența
obiectelor magice (vedem ce este prezent în text dintre acestea).
În concluzie, textul citat configurează morfologia basmului cult atât la
nivelul întâmplărilor, cât și la nivelul formei.

DEMONSTRAŢIE CĂ ESTE NUVELA

Specie de tranziție între proza scurtă și cea de mari dimensiuni, nuvela

deschide drumul marilor capodopere românești, atât la nivelul planurilor
narative, cât, mai ales, al personajelor.
Textul citat întrunește caracteristicile enunțate mai sus, propunând o
acțiune marcată de un conflict puternic (rezumăm acțiunea).
Personajele sunt puternic individualizate, reprezentând adevărate
tipologii (caracterizăm două dintre ele)
În concluzie, textul citat este o nuvela, în care accentual se deplasează
dinspre vâltoarea întâmplărilor spre individualitățile care le înfăptuiesc.

DEMONSTRAŢIE CĂ ESTE ROMAN

Romanul reprezintă încununarea discursului epic în proză, atât prin

polimorfismul structural, cât și prin numărul mare de personaje.
Textul citat configurează morfologia romanului prin complexitatea
acțiunii prezentate (rezumăm acțiunea cu prezentarea tipului de narator).
La nivelul personajelor se observă numărul mare al acestora, aducând în
scenă o vastă tipologie umană (le caracterizăm).
În concluzie, textul citat este un roman modern subiectiv sau realist
obiectiv (vedem de care este după tipul naratorului și tehnicile narative
folosite) prin perspectiva narativă subiectivă / obiectivă, narator
autodiegetic / heterodiegetic, prin introspecție / analiză psihologică /
relatarea veridică a evenimentelor.

DEMONSTRAŢIE CĂ ESTE COMEDIE

"Sora vitregă" a tragediei în Antichitate, comedia câștigă teren,

dobândind de popularitate și prestanță începând cu perioada renascentistă.
Subordonându-se categoriei estetice a comicului, această specie a genului
dramatic ilustrează un contrast din viața omului, sancționat printr-o gama largă
de reacții morale, provocând o participare afectivă, de la zâmbet la râsul în
hohote.
Textul- suport configurează paradigma acestei specii literare
prezentând o acțiune marcată de un conflict puternic între ... într-o manieră are
stârnește râsul (rezumăm acțiunea)
 Se mai poate observa contrastul dintre esență și aparență: ceea ce sunt
personajele și ceea ce vor să fie (dăm exemple din text).
În concluzie, textul citat este o comedie prin: manieră umoristică de
rezolvare a conflictului existent, contrastul existent la nivelul personajelor și
sancționarea acestuia într-o manieră moralizatoare.

Rolul PERSPECTIVEI NARATIVE SUBIECTIVE

Perspectiva narativă reprezintă conceptul prin care se definește punctul

de vedere al naratorului în raport cu universul diegetic.
Textul-suport propune o diegeză vie, în care naratorul coboară din
fotoliul omniscienței pentru a participa activ la acțiune în calitate de personaj /
martor.
Trăirea autentică înlocuiește caracterul impersonal, iar perspectiva
narativă se subiectivizează (povestim acțiunea din fragment)
În concluzie , textul modernist ( x ) aduce un plus de emoție / trăire /
autenticitate prin subiectivizarea perspectivei narative, participarea directă a
naratorului la acțiune și prin utilizarea unor tehnici narative moderne în
realizarea discursului narativ.

Rolul PERSPECTIVEI NARATIVE OBIECTIVE

Perspectiva narativă reprezintă conceptul prin care se definește punctul

de vedere al naratorului în raport cu universul diegetic.
Textul-suport propune o diegeza rece și impersonală prin relatarea
evenimentelor de către un narator heterodiegetic.
Tema textului citat este ... iar perspectiva narativă obiectivă conferă
detașare și sobrietate textului. (rezumăm textul)
În concluzie ,prin obiectivizarea perspective narative, textul ( x ) prezintă
în mod realist aspecte din viața ... .

Rolul INTEROGAŢIILOR RETORICE ÎNTR-UN TEXT ÎN PROZĂ

Opera literară este o realitate estetică sui generis cu o natură duală

imanentă și transcendență, finită și infinită în același timp, funcționând ca
obiect concret, dar și ca produs al actelor de conștiință pe care le declanșează.
Expresivitatea textului are surse multiple și se manifestă la nivel stilistic
prin folosirea interogațiilor retorice care au rolul de a amplifică neliniștile și
trăirile naratorului (precizăm despre ce neliniști este vorba prin rezumarea
textului-suport).
În concluzie, interogațiile retorice din textul citat scot la iveală o diegeză
marcată de incertitudini.

Evidențierea STILULUI DIRECT ŞI AL LIMBAJULUI POPULAR

Opera literară este o realitate estetică sui generis cu o natură duală

imanentă și transcendență, finită și infinită în același timp, funcționând că
obiect concret, dar și ca produs al actelor de conștiință pe care le declanșează.
Expresivitatea textului are surse multiple și se manifestă la nivelul
registrelor limbii prin utilizarea stilului direct și a limbajului popular. Oralitatea
textului-suport este o formă a stilului direct, observându-se că modul
predominant de expunere este dialogul, unul între (precizăm personajele din
dialog), care are ca temă: (spunem la ce se referă dialogul). Răspunsurile sunt
scurte și punctuale, se utilizează interogații, frază exclamative și interjecții,
sporind caracterul de autenticitate și conferind diegezei un ritm alert.
La nivelul scriiturii se face referire la comunitatea rurală prin folosirea
termenilor populari (exemple din text), care introduc cititorul în atmosfera
epocii respective.

Evidențierea ORALITĂŢII STLULUI

Opera literară este o realitate estetică sui generis cu o natură duală

imanentă și transcendență, finită și infinită în același timp, funcționând ca
obiect concret, dar și ca produs al actelor de conștiința pe care le declanșează.
Oralitatea este o trăsătură particulară a stilului care se caracterizează prin
includerea trăsăturilor specifice discursului oral în textul scris și este identificată
în text printr-o serie de mărci textuale, cum ar fi elementele de dialog,
formulele de adresare, interjecțiile, exclamațiile, interogațiile, zicerile
paremiologice (alegem ce se potrivește).
În textul suport oralitatea se remarcă prin (luăm ce se potrivește din ce
am înșirat mai sus și vorbim un pic despre acțiunea textului).
În concluzie, textul ( x ) prezintă o lume vie și autentică, inspirată din
veșnicia mediului care a creat-o.
Rolul EVOCĂRII ÎNTR-UN TEXT EPIC

Epicul reprezintă o formă fundamentală a creativități literare,

manifestându-și supremația în raport cu liricul și cu dramaticul prin vechime și
legătură primordială cu mitul. Constanta semantică a textului este ... . Discursul
autodiegetic / heterodiegetic, prezintă un episod .în care (rezumăm textul).
La nivel formal, discursul evocator este transpus la persoana ... și include
verbe la (modul și timpul).
În concluzie, prin evocarea ... , textul-citat aduce o puternică notă de
nostalgie asupra diegezei.

APARTENENŢA LA EXPRESIONISM

Expresionismul este un curent artistic modernist, inițial prezent în poezie

și pictură, ce are ca origine Germania la începutul secolului al XX-lea. Acesta
este caracterizat de prezentarea lumii din perspectivă strict subiectivă,
distorsionată intenționat, pentru a crea momente emoționale care să transmită
idei și stări de spirit. Artiștii de origine expresionistă caută să indice înțelegerea
lumii prin propria lor perspectivă sau experiență emoțională comparată cu
înțelegerea "obișnuită" sau rațională a lumii materiale.
Constanta semantică a textului este una expresionistă (spunem care e),
susținută de motivele ... .
 Eul numenal este măcinat de porniri contradictorii și de o încărcătură
emoțională puternică (scriem o idee, două din poezie).
O altă trăsătură expresionistă se remarcă la nivelul scriiturii prin
promovarea unei libertăți absolute a spiritului și evadarea din mediul cotidian
(se face legătură cu poezia).
În concluzie, textul ( x ) reprezintă un manifest literar expresionist.